Epilog

 Sunetul vântului și al ploii care începe să cadă.

Norii negri acoperiseră cerul Bangkokului încă de la prânz, iar spre seară ploaia începu în sfârșit să cadă, răcorind noaptea. Ploaia îi făcea pe muncitori să se plângă de trafic, pentru că era mai aglomerat decât de obicei. Dar pentru cei doi bărbați din interior, sunetul ploii era ca o muzică ce le încânta inimile fericite.

Rain: „Plouă, Phi.”

Phayu: „Se pare că o să plouă toată noaptea.”

Phayu își mută privirea de la televizorul pe care rula un film celebru și se uită pe fereastră. Observă că ploaia devenea din ce în ce mai puternică.

Rain: „Știi… înainte nu-mi plăcea deloc sezonul ploios. Deși numele meu chiar înseamnă ploaie.”

Rain, care stătea sprijinit pe pieptul lui, spuse asta zâmbind larg, amintindu-și de trecut.

Rain: „Înainte, școala mea era departe de casă. Trebuia să mă trezesc la cinci dimineața. Când ploua era greu, profesorii mă certau dacă întârziai și era dificil să merg oriunde. Sincer, nu-mi plăcea deloc. Dar acum m-am răzgândit.”

Tânărul își ridică privirea spre persoana de lângă el și zâmbi fericit.

Phayu: „De ce?”

Rain: „Când plouă, ploaia îl întâlnește mereu pe furtună.”

Rain râse gândindu-se la momentul când Phayu apăruse prima dată în atelier, cu vântul lovind ferestrele magazinului.

Phayu: „Nici mie nu-mi plăcea. Pentru că atunci când plouă nu pot merge cu motocicleta. Dar… și eu mi-am schimbat părerea.”

Rain: „Nu repeta ce am spus eu!”

Rain îl întrerupse repede, pentru că știa că celălalt pregătea ceva.

Dar Phayu vorbi înainte.

Phayu: „Cine ar fi crezut… că ploaia îl va face pe cineva să-mi țină umbrela în timp ce schimbam un cauciuc.”

Deodată Rain rămase cu gura deschisă. Ochii i se măriră de emoție, iar corpul mic se întoarse brusc spre el și îl apucă de braț.

Rain: „Phi Phayu… îți amintești de mine?!”

Phayu: „Cine a spus că nu?”

Phayu se rezemă de canapea, trecându-și mâna prin părul lui Rain.

Rain: „În ziua aceea ai întârziat. Phi m-a întrebat cine sunt. Eu m-am certat cu tine fără să renunț.”

Rain își amintea clar momentul.

Rain: „Dar trebuia să-mi spui că îți amintești de mine. Am crezut că doar eu îmi aminteam.”

Phayu: „Și dacă ți-aș fi spus… s-ar fi schimbat ceva între noi?”

Întrebarea îl făcu pe Rain să se oprească din mișcare și să se gândească.

Chiar dacă ar fi știut, probabil tot s-ar fi certat cu el la atelier și ar fi vrut să-l provoace.

Rain: „Nu…”

Phayu: „Exact. În final, Rain tot a devenit iubirea mea.”

Rain oftă și își sprijini capul pe umărul lui.

Rain: „Nu pot să mă cert cu tine… Dar când m-ai văzut a doua oară și ai spus că flirtam, ai fost atât de rău.”

Phayu: „Se numește căutare de atenție.”

spuse Phayu zâmbind, iar Rain îl lovi ușor de două ori pe picior.

Rain: „Mașina chiar s-a stricat singură! A fost coincidență că nu a pornit în ziua aceea!”

Rain se înfurie amintindu-și episodul de acum jumătate de an.

Phayu: „Știu.”

Rain: „Dar atunci ai spus că eu am făcut-o!”

Rain se opri brusc.

De ce repeta asta de atâtea ori?

Se întoarse să-l privească atent. Phayu zâmbea.

Ochii rotunzi ai lui Rain se măriră încet.

Rain: „Hei… nu-mi spune că…”

Phayu: „Da. Eu am făcut-o.”

Rain: „Ce?!”

Rain rămase cu gura căscată, iar Phayu recunoscu în sfârșit.

Phayu: „Nu puteam uita băiatul drăguț care nu știa să schimbe un cauciuc. Când te-am văzut coborând cu umbrela… m-ai fermecat.”

Apoi continuă, calm:

Phayu: „Când am ajuns la atelier am văzut mașina ta. Așa că mi-am încercat norocul.”

Rain: „Ce ai făcut?!”

Phayu: „Am pus o șurubelniță sub mașină și am lovit puțin. Dacă aveam noroc, mașina se strica când plecai și rămâneai blocat la atelier.”

Rain rămase complet împietrit.

Phayu: „Povestea cu radiatorul era o minciună. Problema reală era la starter. O lovitură mică era suficientă să-l desprindă.”

Rain izbucni:

Rain: „Phayu! Dacă mașina se oprea în mijlocul drumului?!”

Phayu îl îmbrățișă imediat, încercând să-l calmeze.

Phayu: „Dacă nu mergea planul, aveam de gând să merg în spatele tău până acasă. Nu sunt atât de rău încât să te las blocat pe drum.”

Apoi zâmbi și îl sărută pe obraz.

Phayu: „Dar datorită ploii, Rain nu a îndrăznit să cheme alt service.”

Rain încă încerca să proceseze.

Rain: „Și dacă mașina nu se strica deloc?”

Phayu zâmbi larg.

Phayu: „După ce am aflat că ești fratele mai mic al clubului… știam că voi găsi alte ocazii. Mai ales când Rain se uita la mine în atelier.”

Rain roși imediat.

Rain: „Cine se uita?!”

Phayu: „Nu te uitai? Aveai ochii încețoșați când ți-ai frecat pieptul de mine.”

Cum știa?!

În acel moment, Rain ar fi putut jura că nu se gândea la Phayu… doar îl admira pe bărbatul care îl ajutase.

Sau poate…?

Rain: „Este posibil?”

Phayu: „Ce este posibil?”

Rain: „Nu!”

Rain clătină din cap, puțin agitat, pentru că tocmai realizase ceva…
că poate fusese atras de Phayu încă de la prima întâlnire.

Dar nu putea să-i spună asta. Dacă ar afla, narcisistul acela ar muri de încântare.

Phayu: „Se poate să fi plăcut de la prima vedere.”

Rain: „Hei!”

Nu-mi citi gândurile!

Fața lui Rain se lumină, iar el îl privi pe Phayu cu ochii mari. Bărbatul înalt ridică ușor o sprânceană, apoi îi mângâie capul.

Phayu: „Hei, ce? Nu poți crede că eu aș fi putut să-l plac pe Rain încă de la prima vedere?”

Surprinzător, Phayu nu îi citise gândurile, dar Rain zâmbea din ce în ce mai mult.

Probabil pentru că… inimile lor erau pe aceeași lungime de undă.

Dacă Phayu îl plăcuse de la început, și el fusese atras de acest bărbat încă din prima clipă.

Rain: „Pot să cred.”

Rain își ridică nasul mândru, ca și cum ar fi avut avantajul.

Chiar dacă știa foarte bine că, dacă era vorba de a pierde sau câștiga, probabil amândoi erau deja pierduți unul în celălalt.

Dar totuși voia să întrebe ceva ce îl făcuse mereu curios.

Rain: „Deci… nu știai să flirtezi bine cu Rain, nu? De fiecare dată când te apropiai era frustrant. A doua oară când ne-am întâlnit ne-am certat. Apoi m-ai sărutat la facultate pe ascuns… și eu am spus că nu te-aș alege.”

Răspunsul îl făcu pe Phayu să râdă tare.

Phayu: „Încă nu știi?”

Rain clătină din cap. El nu putea citi gândurile ca Phayu.

Phayu: „Rain, ai ridicat vreodată fusta unei fete care îți plăcea când erai mic?”

Rain: „Nu… eu… nu sunt sigur.”

Se gândi mult și clătină din cap.

Nu făcuse niciodată asta și nu înțelegea ce legătură avea cu el.

Phayu continuă:

Phayu: „Eu sunt genul acela de persoană. Nu te provocam pentru că voiam să te rănesc, ci pentru că voiam atenția ta. Îmi place expresia ta când te tachinez.”

Rain: „Psihopat!”

Phayu: „Nu mă contrazic.”

răspunse Phayu râzând.

De fapt, nici măcar nu era vorba doar de „ridicat fuste”. Ar fi vrut să deschidă tot felul de lucruri. Crezuse că îngropase acel obicei încă din liceu, până când îl întâlnise pe băiatul cu obrajii pufoși care pretindea că privește înainte, dar îi întâlnea mereu privirea.

Phayu: „Așa că, Rain… știi de ce te provocam?”

Întrebă el, în timp ce Rain încerca să se îndepărteze puțin, obrajii lui devenind din ce în ce mai roșii.

Rain: „Pentru că… îți plăcea.”

Phayu: „Da. Pentru că îmi plăcea Rain, îl provocam până îl făceam să plângă.”

Rain voia să-l numească din nou psihopat.

Dar nu reuși.

În schimb, își lăsă capul pe umărul lui, zâmbind.

Rain: „Oricum nu contează. Rain îl iubește pe acest psihopat. Dar Phi Phayu… dacă întâlnești pe cineva mai iritant decât Rain, să nu-i faci farse. Ți-ai amintit ce i-am făcut lui Top? Dacă mai faci glume cu alții…”

Băiatul arătă amenințător, ca și cum ar fi spus că altfel nu va mai putea folosi acel „lucru”.

Expresia lui drăguță îl făcu pe Phayu să-l tragă și să-l așeze pe genunchii lui.

Phayu: „Ți-am spus deja că nu vei fi dezamăgit de mine în privința asta. Eu îl voi tachina doar pe Rain.”

Rain știa că uneori se săturase să fie tachinat.

Dar când era vorba de Phi Phayu… nu voia niciodată să se apere.

Asta gândea în timp ce îl îmbrățișa fericit.

Afară cerul se întunecase complet. Ploaia cădea, fulgerele brăzdau cerul, iar tunetele răsunau puternic.

Dar Rain iubea sunetele acelea.

Poate pentru că era în brațele calde ale persoanei pe care o iubea.

Poate părea exagerat, dar era o îmbrățișare care îi făcea inima să tremure, o îmbrățișare care îl făcuse să treacă peste limitele pe care le crezuse odată de neclintit.

Rain nu se mai gândea dacă Phayu era bărbat sau nu.

Pentru că acest bărbat era persoana pe care o iubea.

Era atât de îndrăgostit de el încât nu mai voia să se întoarcă niciodată înapoi.

„Iubesc furtuna…” murmură Rain.

„Ce furtună?”

întrebă Phayu, al cărui nume chiar însemna asta.

Rain zâmbi atât de larg încât i se vedeau toți dinții.

Apoi se aplecă și îi sărută ușor buzele.

„Rain iubește orice furtună.”

Phayu răspunse încet:

„Și eu m-am îndrăgostit de micuța ploaie.”

În timp ce furtuna răcnea afară, în sufragerie se auzea doar râsul lor fericit.

Atmosfera dulce a iubirii îi învăluia, iar Rain nu avea nicio intenție să se desprindă din îmbrățișarea aceea.

Privi pe fereastră, apoi se întoarse spre bărbatul care îl ținea în brațe și care îl învățase atât de multe lucruri.

Mai ales… despre inimă.

Rain zâmbi cât de larg putea.

Da.

El pierduse în fața acestei furtuni.

Furtuna iubirii care îi umpluse inima de fericire.

Rain îl iubea acum pe „Storm” din toată inima. 🌧️💙

Privindu-i fața lui Phayu, Rain nu mai era atât de sigur. 🌧️