Biblioteca Asiatică

  Capitolul   94   Pentru ultima dată. -Shulang, ce s-a întâmplat cu tine?! O umbrelă mare și neagră a blocat în grabă ploaia. Fan Xiao, fără să se mai preocupe de decență, l-a apucat direct pe You Shulang de încheietură. Palma care de obicei era caldă se simțea mai rece decât ploaia nopții. Uimit, Fan Xiao și-a scos imediat trench-ul și l-a înfășurat strâns în jurul bărbatului. -De ce ai închis telefonul?   Ca și cum n-ar fi vorbit de mult timp, vocea lui You Shulang era extrem de răgușită, se holba la Fan Xiao, părând amețit. Fan Xiao, care îi încheiea nasturii lui You Shulang, a ridicat brusc privirea: -M-ai sunat? -Nu ai spus că vei fi disponibil oricând? Atunci de ce ți-ai închis telefonul? -Eu... Fan Xiao se temea să nu-l facă pe You Shulang să se îngrijoreze, dar nici nu voia să-l mintă. După o scurtă reflecție, i-a spus adevărul. -Bai Sanmiao mă tot suna, era foarte enervant, așa că am închis telefonul pentru o vreme. Starea lui You Shulan...

  Daotok abia și-a ridicat capul de la notițe când North s-a aplecat spre el, vorbind cu îngrijorare în glas.   -Ești bine?   -Da. North și-a mijit ochii. -Pari super palid. -Fața mea este mereu palidă. L-a asigurat Daotok calm. -Serios? Atunci, ce semn e acela? Privirea lui North a coborît spre gâtul lui Daotok, cu sprâncenele încruntate. -O fantomă din camera mea, a răspuns Daotok nonșalant. Erau într-un curs opțional deschis tuturor cadrelor didactice, iar North, disperat după credite suplimentare, hotărâse să li se alăture. În mod normal, Daotok studia singur, așa că era puțin ciudat să aibă un prieten lângă el. Vorbele constante ale lui North, puiul de somn furat și pauzele de joc pe furiș făceau ca prelegerea să fie puțin mai suportabilă. Albastrul intens al jachetei de inginer a lui North se distingea pe fundalul de uniforme albe, atrăgând instantaneu atenția în atmosfera mixtă. -Te-a mușcat o fantomă din camera ta? North a ridicat o sprâncean...

  Capitolul 19 Arthit s-a trezit cu greu, cu capul bubuind și simțurile amorțite din cauza efectelor persistente ale alcoolului. Ultima lui amintire clară era cea a lui Johan, nenorocitul ăla, împingându-l fără milă pe podea.   Pe măsură ce vederea lui încețoșată se obișnuia cu împrejurimile întunecate, a observat camera necunoscută. Aerul era rece, nu, înghețat, făcându-i corpul să tremure involuntar. Un foșnet slab l-a făcut să întoarcă capul. Pe patul din apropiere stătea Daotok, ghemuit sub o pătură groasă.   Ah, înțeleg. Mi-am pierdut din nou cardul de acces și m-au lăsat aici . Oftând, a acceptat situația. Doar ei trei   stăteau la acel etaj: el, Daotok și Min. Și, cum Min nu era prin preajmă,   rămăsese doar Daotok. Nu era prima dată când Arthit se prăbușea undeva pe neașteptate după o noapte de băut, deși de obicei ajungea pe canapea, nu pe podea. Strălucirea slabă a unei lămpi care se filtra prin fereastră sugera că era încă noapte. Gemând...