Biblioteca Asiatică

  Capitolul 33 Cel care poartă mască.    Lumina era slabă, umbrele pluteau ca niște fantome. Era greu de spus dacă erau razele haotice de lumină care tăiau muzica sau muzică sălbatică care despica lumina. Cei care se abandonau de bunăvoie, păreau reduși la simple imagini remanente, sufletele lor neancorate, lăsându-și corpurile să plutească fără greutate în ceață. Singurul loc care poate susține greutatea confuziei, ezitării, disperării și decăderii cuiva este un bar. You Shulang a mai cerut o băutură. Aproape că făcuse un cerc complet în jurul camerei, toastând cu oameni pe care îi cunoștea și cu cei pe care nu îi cunoștea. Șaptezeci la sută discuții inutile, treizeci la sută râsete politicoase, toate purtate cu o ușurință exersată. În cele din urmă, Fan Xiao a reușit să se strecoare din mulțime. El era investitorul acolo, cel care ținea bani reali în mână, așa că, în mod firesc, era cineva la care ceilalți se înghesuiau. S-a așezat pe scaunul de lângă You Shulang, c...

  Capitolul 36 ☆       Banchetul a fost împărțit în două părți. Muzica din a doua parte a avut un ritm mai vesel și nu mai era atât de plictisitoare încât să-i facă pe oameni să se simtă somnoroși. Sheng Shaoyou a găsit un colț cu o priveliște bună și a rămas singur, acordând atenție în tăcere schimbărilor de personal. În prima parte, nu   existase nimeni care să semene cu UKW. El trebuia să-și pună speranțele în a doua parte a banchetului, sperând să vadă monstrul urât și evaziv cât mai curând posibil. Timpul a trecut minut cu minut, Sheng Shaoyou și-a verificat încheietura mâinii, pentru a se uita la ceas, gândindu-se să aștepte încă douăzeci de minute, dacă nu venea nimeni, pleca.     Febra scăzută a lui Hua Yong, care a durat două zile, îl făcea să se simtă neliniștit. Fără un telefon mobil, nu putea ști niciodată ce face acel omega mic de care era foarte îngrijorat. Sheng Shaoyou începea să se simtă panicat. La 9:30, banchetul se a...

  Capitolul 35 ☆      În ziua aceea, cea mai impunătoare lojă de banchet din Royal Tiandi era extrem de animată. La intrarea în camera privată se afla un tunel lung, cu oglinzi imense, care, combinat cu efectele de lumină și umbră, le dădeau oamenilor iluzia unei călătorii în timp. Când   ușa se deschidea, vizitatorii descopereau că încăperea avea cel puțin câteva mii de metri pătrați, iar decorul era foarte texturat. Era într-adevăr, cel mai faimos loc unde se cheltuiau banii, din orașul Jianghu. Lumini superbe, muzică liniștitoare, chelneri   chipeși în uniforme, care se plimbau printre mulțime, aducând tot felul de vinuri și mâncăruri fine... Acela era cel mai standard banchet de înaltă clasă din orașul Jianghu. Fiecare participant era îmbrăcat în haine luxoase și formale. Fiecare mișcare a lor emana un temperament decent și elegant. Pe fiecare față zâmbitoare se citea un slab sentiment arogant de superioritate.     Sheng Shaoyou p...

Ziua următoare Astăzi, Akira și Kimera trebuiau să se întoarcă la casa lui Akira, deoarece Kimera avea zborul de întoarcere în această seară. De aceea petrecuseră atât de mult timp împreună cu o seară înainte. 🌈 „Nu credeam că voi fi plătit pentru această vacanță cu tine”, a spus Akira zâmbind. Akira îi ordonase lui Aoi să-i spună șefului celeilalte tabere să-l sune pe Riku mai târziu în acea dimineață pentru a-l informa despre cele întâmplate. „Dar trebuie să te pregătești și pentru furtuna care se îndreaptă spre tine”, l-a avertizat Kimera. „Dar știu că mereu mă vei păzi, nu-i așa?”, a întrebat Akira zâmbind. „Totuși, nu ar trebui să fii neatent. Dacă aflu că te rănești din cauza propriei neglijențe, s-ar putea să trebuiască să mă răzgândesc dacă să mai vin sau nu să te văd”, a amenințat Kimera. Akira s-a încruntat imediat. „Mă gândeam că o să spui că, dacă mă rănesc, vei veni imediat să mă vezi”, a replicat Akira, fără să fie cu adevărat serios. „Nu. Te voi suna doar”, a răspuns Ki...

  Capitolul 19 ⁠☆ Fi al meu. -Ăă... scuze, P'Chain. Nu, merge cu... P'Sun! M-am întors să vorbesc cu P'Chain în timp ce îi desprindeam brațul de pe gâtul meu, apoi m-am întors spre   Sun și am accentuat cuvintele ,,P'Sun” tare, înainte de a afișa un zâmbet, apropiindu-mă de el și trăgându-l de braț ca să se ridice. -Hai să mergem, P'Sun. Mi-e foame. -Micuțule...     În momentul în care Sun a văzut zâmbetul vesel al siluetei mici din fața lui și l-a auzit pe Nu strigându-l „P”, plus faptul că Nu îl trăgea de mână ca să-l ridice de pe scaun, a înlemnit complet. Inima îi bătea cu putere și nu-și putea lua ochii de la fața băiatului. -La naiba! Dacă P'Sun nu se ridică, îl duc eu pe Nu acasă! Man, care l-a văzut pe Nu zâmbind și apropiindu-se de Sun, a rămas holbat ca și cum ar fi fost hipnotizat.   Acea față albă și impecabilă, pielea netedă, părul perfect coafat și culoarea proaspăt vopsită făceau ca întreaga înfățișare a lui Nu să iasă și mai în e...