Biblioteca Asiatică

  Capitolul 47   Nu ca o iubire romantică.     După ce gustase preparatele lui You Shulang, Fan Xiao a început să privească de sus mâncarea servită la restaurant. Nu reușea deloc să înțeleagă cum Lu Zhen, așezat vizavi de el, putea obține atâta satisfacție mâncând o bucată de fole gras. Și-a tamponat gura cu șervețelul, terminând masa. Când l-a observat pe Lu Zhen privindu-l, i-a zâmbit superficial. -Nu mi-e chiar foame. Sunt sătul. Mănâncă în voie, nu te grăbii. Lu Zhen și-a pus jos cuțitul și furculița. Manierele sale la masă erau impecabile, însă Fan Xiao prefera mult mai mult, comportamentul lui You Shulang. Perfect calm în public, dar sălbatic și dezinhibat în spatele ușilor închise. -Domnule președinte Fan, cadourile pe care mi le-ați oferit recent sunt mult prea valoroase. Nu pot accepta o asemenea generozitate fără să fi făcut ceva pentru a o merita. Fan Xiao știa exact ce voia să audă Lu Zhen, dar a refuzat să-i facă pe plac. -Nu sunt deloc va...

  Capitolul 46   Pedeapsa. -Fostul tău iubit? Încă mai are cheia de la casa ta? Vocea lui Fan Xiao s-a strecurat ca un șarpe rece, încolăcindu-se încet în jurul gatului lui You Shulang. -A uitat să mi-o dea înapoi, iar eu am uitat să o cer. Mâna directorului s-a așezat pe antebrațul bărbatului, strângându-l ușor, ca și cum l-ar fi îmbrățișat. Apoi a alunecat în jos, prinzându-l pe Fan Xiao de încheietura mâinii. -Nu știam că va veni astăzi. Hai să mergem, vom ieșii împreună.    Dormitorul era slab luminat. Fan Xiao stătea cu spatele la fereastră, jocul de lumini și umbre făcându-i expresia de nepătruns. După un moment de tăcere, și-a scuturat mâna care îl ținea. Un zâmbet batjocoritor i-a apărut în colțul buzelor atrăgătoare. -Normal că împreună. Știi, după o despărțire, o persoană o poate face cu adevărat pe cealaltă să sufere. Nimic nu funcționează mai bine decât să-l lași pe fostul, să descopere că ai deja un iubit ascuns în camera ta. -Fan Xiao... Y...

Sunetul motorului și al anvelopelor care accelerau l-a făcut pe Akira să zâmbească satisfăcut. Mașina a pornit înainte cu abilitate. Ceilalți priveau cu nerăbdare, însă, dintr-o dată, au apărut oamenii lui Fei Long, grăbindu-se pe pistă pentru a-și găsi șeful. „Șefu’, e un intrus. Alarma s-a declanșat”, a spus subordonatul lui Fei Long, cu o voce încordată. Ken, auzind asta, a intrat imediat în alertă. Oamenii lui Akira s-au pregătit să-i ajute pe cei ai lui Fei Long să se ocupe de intrus, chiar dacă încă nu știau cine era. „Contactează-l și spune-i lui Akira să se întoarcă imediat”, a ordonat Fei Long subordonatului său, întrucât avea contact radio direct cu mașina. Oamenii lui Fei Long i-au transmis rapid mesajul lui Akira. Auzind acestea, Akira nu a pierdut timpul și a condus direct spre garajul unde se aflau oamenii lui și Fei Long. „Acei ticăloși îmi distrug fericirea”, a mormăit Akira. Bang! Roțile mașinii lui Akira au scârțâit ascuțit după ce s-a tras asupra lui, făcând vehiculu...

 Ses longs mugissements font trembler le rivage, Le ciel avec horreur voit ce monstre sauvage. Acele rânduri din vechea tragedie continuau să răsune în mintea lui Luc, făcându-se auzite chiar și peste gemetele bărbatului pe care îl seca de sânge. Era o distragere, sincer. Luc urărea să gândească în franceză. Îi aducea prea multe amintiri vechi. Amintiri de care nu avea nevoie. Oameni pe care prefera să îi uite. Luc îndepărtă corpul slăbit cu un suspin și îl lăsă să cadă fără nicio menajare pe cimentul fierbinte. Încă un ticălos scârbos la colecție. Mai mult șobolan decât om, în realitate. Cu toate acestea, Luc își linse picăturile de sânge care i se scurgeau de pe buze, nefiind dispus să irosească hrana, chiar dacă sursa îi provoca repulsie. Nu era vina sângelui. Sângele fusese bun (mâncarea e mâncare), dar nu voia să atingă scursura din care provenea mai mult decât era necesar. Știa de ce lucruri oribile era capabilă prada sa recentă ...răposată. Tocmai acele fapte îngrozitoare fu...

 Jamie ședea în bucătăria întunecată, ronțăind cerealele. Pentru prima dată, mama lui reușise să cumpere ceva cu adevărat dulce și zaharat, cu acele bezele colorate și crocante pe care Jamie încerca, fără succes, să le păstreze pentru final. Ce bunătate. Oare ea știa ce urma să se întâmple? Jamie nu îi spusese nimic. Dar poate că cei mari aveau alte metode prin care puteau afla... Ridică privirea din castron în clipa în care lumina din bucătărie se aprinse. Se auzi un bubuit puternic. O valiză căzând pe podea.  „Isuse Hristoase!” tatăl lui Jamie își duse mâna la inimă, de parcă prezența surprinzătoare a fiului său în bucătărie i-ar fi provocat un stop cardiac. Dar Jamie nu avea o asemenea putere. Totuși, n-ar fi fost grozav dacă ar fi avut-o?  „M-ai speriat, fiule. E trei dimineața. Ce cauți treaz?” Jamie îl studió pe tatăl său cu atenție. Părul lui era de un șaten atât de deschis încât părea aproape blond. Iar acei ochi albaștri erau mereu puțin injectați. Jamie nu semăn...

Jamie și Monstrul Său Jamie Hernández își iubește viața. Are familia alături, prieteni buni și o carieră de succes ca freelancer la doar douăzeci și trei de ani. Singurul lucru care îi lipsește? Monstrul său. Cel pe care Jamie l-a văzut în visele sale în ultimii cinci ani. Nu știe prea multe despre bărbatul enigmatic din viziunile sale, însă nici nu are nevoie să știe mai mult. Pentru că știe deja destul: știe că locul lor este împreună. Lucien Volaire și-a pierdut mințile de aproape o jumătate de secol, în timp ce monstrul din interiorul său preia tot mai mult controlul asupra gândurilor și acțiunilor sale. A distrus tot ce a atins, inclusiv pe oamenii la care a ținut. Singurul lucru care ar putea opri prăbușirea sa finală în nebunie? Un partener. Astfel, când Luc întâlnește în deșert un tânăr care miroase a paradis și care nu fuge speriat de el, înțelege că și-a găsit ultima șansă la mântuire. Dar, cu cât Luc devine mai vrăjit de Jamie, cu atât este mai reținut în a-l corupe cu propr...