Biblioteca Asiatică

  Capitolul 7   Arthit a expirat brusc, conversația cu Direk ancorându-l în realitate, cel puțin pentru moment. Îl smulsese din pragul speranței iraționale, îndepărtându-i certitudinea absurdă că „Emma copilului” era mama lui. Existau o mulțime de Emma în lume, iar dacă mama lui ar fi fost încă acolo, nu ar fi venit la el, sau la Direk? Și totuși, în ciuda încercărilor sale logice, momentul îl zdruncina. Coincidența stranie a situației cu numele identic, cu povestea copilului, i-a lăsat o greutate inconfortabilă în piept. Dar se forța să lase lucrurile să treacă. Nu a pus întrebări. Nu voia să-și bată capul. În cele din urmă, și-a alungat gândurile despre Emma și a căzut înapoi în ritmul monoton al vieții de zi cu zi. Direk fusese întotdeauna mai priceput la acceptare. Era aproape complet convins că soția lui dispăruse, în timp ce Arthit era încă blocat undeva la mijloc, pe jumătate crezând, pe jumătate respingând. Poate era încăpățânare. Poate era disperare. A refuzat...

  Capitolul 63  Coșmar.   În sala de box, Shi Lihua a fost trântit la pământ de o singură lovitură de pumn. -Nu mă mai joc, dracului! a gâfâit el, smulgându-și mănușile de box cu dinții. Ridicându-și brațele tremurânde și epuizate, și-a scos casca și și-a scuturat părul ud de transpirație de pe frunte. -Fan Xiao, asta e răzbunare! În interiorul cuștii octogonale, Fan Xiao semăna cu o fiară prinsă în capcană. Se sprijinea de gard, aproape epuizat, încercând să-și calmeze respirația sacadată. Tenul îi era îngrozitor, cearcănele adânci de sub ochi accentuau frigul glacial care emana din oasele sale. Strângându-și din nou pumnii, și-a îndreptat din nou coloana vertebrală, rostind încet: -Din nou. Shi Lihua a fost vizibil surprins, ridicându-se brusc și așezându-se cu picioarele încrucișate în ring. -Fan Xiao, am spus doar câteva propoziții în plus în mesaje, trebuie să mă bați până la moarte pentru asta? a mormăit el nemulțumit. -În plus, tipul ăla cu numele de fa...

  Capitolul 64   Și-a pierdut directorul, cumpătul ?     You Shulang a coborât din mașină la intrarea în aleea Xichengbei și abia după ce a întrebat un bărbat în vârstă care stătea ghemuit pe marginea drumului, cu mâinile în mâneci, vânzând tanghulu , a aflat în sfârșit locația „Trupei de Operă Yayinge”.   Aleea era îngustă și lungă. După ce a mers pe jos aproximativ cinci minute, acordurile elegante și persistente ale cântecului de operă, yiyiyaya blândă, i-au ajuns la urechi. Împingând cele două uși din lemn masiv roșiatic-maroniu, sculptate cu dragoni și phoenixuri, și ridicând perdeaua de bumbac a ușii, cântecul frumos, blând și melodios i-a pătruns clar în urechi.    Nu erau mulți oameni în sală, doar vreo șapte sau opt spectatori împrăștiați. You Shulang și-a ridicat privirea spre cabinele private de la etajul doi și a văzut pe cineva întinzându-și gâtul și făcându-i cu mâna.   După ce a urcat scările, You Shulang a ridicat perdeau...