Postări

Capitolul 6: Ființă

Phatsa s-a trezit încet în dimineața următoare, ca și cum mintea sa nu s-ar fi întors la el deodată, ci ar fi plutit la suprafață puțin câte puțin, din adâncul a ceva profund și mult prea cald. Primul lucru pe care l-a observat nu a fost durerea, nici frigul, nici măcar căldura care aproape îl arsese de viu în noaptea precedentă, ci moliciunea patului și o aromă care încă plutea în jurul său: nota caldă de whisky impregnat în lemn, urma fină de fum și prezența profundă și constantă a cuiva care făcea ca întreg corpul său să se relaxeze într-un mod aproape de neiertat. Creierul său abia începuse să funcționeze și, cu toate acestea, se simțea deja mai în siguranță, ceea ce, sincer, era de-a dreptul enervant. A rămas nemișcat un moment, clipind rar înainte de a deschide în sfârșit ochii. Imaginea încețoșată din fața sa s-a clarificat treptat până când a devenit un tavan palid și impecabil care nu aparținea camerei sale. Nici draperiile nu erau ale sale. Iar perna? Aceasta era și mai evide...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Capitolul 5: Călduri

După ce s-a terminat micul dejun, atmosfera în casa Thewathitirat nu a revenit la normal. Tăcerea a rămas suspendată de-a lungul coridoarelor, pe scară, în liniile de lumină ale soarelui de dimineață care cădeau prin ferestrele înalte pe pardoseala palidă din piatră. Era ca și cum chiar casa înțelegea că ceva se schimbase pentru totdeauna. În acea dimineață nu au existat conversații ușoare, nici râsete blânde la masa din sufragerie, nici discuții pasagere despre muncă, program sau micile probleme cotidiene ale unei case mari. Totul era mult prea tăcut, iar acea liniște făcea ca ceea ce se întâmplase să pară mai greu cu fiecare moment care trecea. Nakhun a ieșit din sufragerie fără a spune un cuvânt. Pașii săi erau la fel de fermi ca întotdeauna. Spatele îi era drept. Și, deși chipul său dezvăluia foarte puține, pentru toți ceilalți continua să arate ca același Nakhun de mereu: fiul cel mare al familiei Thewathitirat, Alfa-ul adevărat crescut pentru a moșteni totul de la tatăl său, omul...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

CAPITOLUL 8

 Capitolul 8   Arthit și-a sprijinit bărbia în palmă, privind fix înainte, la profesorul care stătea în fața sălii de curs. Expresia bărbatului era la fel de rece ca întotdeauna, tonul său era tăios și necruțător. Era greu de spus dacă preda sau cânta rap, cuvintele sale zburau într-un ritm rapid, făcându-i pe studenții mai lenți, precum Arthit, să se chinuie să țină pasul.   Era ca și cum ar fi presupus că toată lumea absoarbe informațiile la fel de ușor ca Fah sau Hill, vedetele academice ale clasei. Era bine dacă profesorul s-ar fi gândit măcar la cineva ca el, la cineva care se chinuia să țină pasul cu avalanșa de conținut. -Voi sări peste partea asta, citiți-o singuri, a anunțat profesorul brusc. Arthit a oftat exasperat. -La naiba, iar sare peste..., a mormăit el, trecând la următorul diapozitiv de pe tabletă. Lângă el, Tonfah își scria cu înfrigurare notițe, mișcându-și degetele de parcă ar fi avut o gândire academică. În schimb, ecranul lui Arthit a rămas ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe