Biblioteca Asiatică

  Capitolul 37   Două sute de Kuai. Notă Maya: kual ~ yuani (monede chinezești).     Rana de pe capul său se   deschisese, carnea se întorsese în afară, iar sânge proaspăt șerpuia din colțul frunții sale. Bărbatul a scos doar un geamăt înăbușit, corpul său nici măcar nu a tresărit. Xue Baotian și-a arcuit sprânceana satisfăcut. S-a îndreptat spre canapea fără grabă, s-a așezat, apoi și-a încrucișat picioarele și și-a aprins o țigară. Un zâmbet răutăcios s-a ascuns în fumul care se învârtea în aer. -Destul de masculin, nu-i așa? Asigură-te că continui. Nu te speria mai târziu. Sângele care curgea i-a încețoșat ochii bărbatului. Sprâncenele i s-au încruntat ușor când a întrebat încet. -Ce ai de gând să faci? Xue Baotian s-a uitat la lacheul care stătea în spatele lui, nerăbdarea se citea în tonul său. -Nu au ajuns încă?-Sunt deja aici, așteaptă afară. Cu un rânjet pe față, Baotian a spus: -Atunci lăsați-le să intre. Ușa de la intrare a vilei s...

  Capitolul 36   O să iau doar o înghițitură de supă.    Vântul de munte al nopții năvălea nerăbdător prin ferestrele deschise, urlând în timp ce pătrundea în cameră. Se învârtea sălbatic peste corpul bărbatului aproape gol, ștergându-i fără milă puțina căldură care îi mai rămăsese pe piele. Avea mâinile legate strâns la spate, corpul său fiind îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni scurți, forțat să îngenuncheze de bărbații care îl țineau. Și-a lăsat capul în jos, privirea sa măturând pe furiș pe sub gene camera, expresia sa fiind încă tulburător de calmă. Deodată, ușa principală a vilei s-a deschis brusc. Rafala de vânt de afară a năvălit   înăuntru, întâlnindu-se cu curentul de la fereastra neînchisă, agitând draperiile într-un dans violent în timp ce capetele lor greoaie se loveau una de alta. Bărbatul pe jumătate gol a tremurat din nou sub năvala de aer rece. Un bărbat a pășit pe ușă ca și cum ar fi călărit vântul, cu fața întunecată, aridă și răut...

  Capitolul 35 Te-ai comportat cu directorul, ca un pervers?    Când s-a trezit din nou, lumina slabă a zorilor i-a inundat vederea. Chiar dacă lumina era slabă, pe You Shulang, încă îl dureau ochii. Pe măsură ce pupilele sale își recăpătau încet concentrarea, a devenit conștient de greutatea respirației sale. Pieptul... ce îl apăsa așa? De ce nu putea respira adânc? Instinctiv, a întins mâna să verifice. În confuzia sa amețitoare, vârfurile degetelor i-au atins ceva ferm, un braț. Ochii lui încețoșați s-au deschis brusc. Întorcându-și capul, a văzut un chip, chiar în fața lui. Fan Xiao!? De ce dormea lângă el!? Un braț gol și viguros, puternic și ferm, îi atârna pe piept. Pielea sănătoasă,   scânteia slab, sub lumina dimineții   cu o strălucire caldă și plăcută. Mintea leneșă a lui You Shulang a perceput în sfârșit realitatea: el și Fan Xiao chiar dormeau împreună, goi!!     You Shulang și-a frecat tâmplele în timp ce o durere ascuți...

Sunetul ușii dormitorului care se deschidea s-a auzit ușor, iar o siluetă mică a ieșit în liniște. „Unchiule Brick...” vocea lui Salmon l-a făcut pe Brick să-și ridice privirea de la televizor. „Te-ai trezit? Vino aici”, i-a făcut semn Brick. Salmon a alergat spre canapea, s-a urcat lângă el și s-a prefăcut că închide ochii. Brick l-a tras în brațe și l-a așezat în poală. „Iar vrei să dormi? Nu te-ai odihnit destul?” „N-am dormit deloc”, a spus băiatul încet. „S-a întors unchiul Day?” a întrebat Salmon, uitându-se la Brick. Brick a zâmbit ușor. „De ce? Ți-e dor de el?” Salmon a dat din cap, lipindu-și fruntea de pieptul lui Brick, fără să știe că Day stătea sprijinit de tocul ușii biroului și îi privea în tăcere. „Nu ți-e frică de Day?” a întrebat Brick în glumă. Pe chipul lui Day a apărut un zâmbet abia vizibil. „Mi-e frică...” a răspuns Salmon. „Ți-e frică, dar ți-e și dor de el?” „Hmm...” „Salmon.” vocea monotonă a lui Day a răsunat din spate. Băiatul a ridicat capul și a zâmbit lar...

Nu a trecut mult timp până când Day l-a dus pe tatăl lui Brick la domnul Kitcha. A parcat mașina în fața biroului, iar imediat ce a coborât, a atras privirile celor din jur. Totuși, Day nu s-a uitat la nimeni. A intrat cu o expresie impasibilă. „Bună ziua, pe cine doriți să vedeți?” a întrebat o angajată de la recepție, grăbindu-se spre ei și privindu-l atent pe Day. „Domnul Kitcha. Sunt Athit, avem o programare”, a spus tatăl lui Brick pe un ton calm și demn. „Ah, vă rog să poftiți în biroul lui Khun Kitcha. Am fost deja informată despre sosirea domnului Athit”, a spus femeia, conducându-i înăuntru. „Vă rog, vă așteptam”, s-a ridicat domnul Kitcha imediat ce i-a văzut. Day a ridicat mâna într-un salut scurt. „Astăzi sunteți doar voi doi?” „Da, Brick are treabă. Suntem doar noi”, a răspuns tatăl lui calm. Day a rămas tăcut până când tatăl lui Brick l-a implicat în discuție. „Da, vrem să vedem procesul de producție și standardele. Intenționăm să comandăm mai întâi produsele din fabrica ...

  "Calmează-te, calmează-te, Ai'Type, calmează-te." "Calmează-te? Nu, ești mort!" „La naiba, Ai'Type, calmează-te, calmează-te, uau!” Astăzi, clădirea didactică a Facultății de Științe Sportive părea mai aglomerată decât de obicei. Dar, în ciuda mulțimii, când a intrat domnul Thiwat, un băiat fără idee căsca cu gura căscată. S-ar putea ca privirea lui Type, a unui leu care își privește prada, să fi fost cea care l-a determinat pe Techno să se întoarcă; pentru că imediat ce ochii li s-au întâlnit, Techno s-a ridicat imediat și a fugit. Deși Techno era unul dintre cei mai buni alergători din echipa de fotbal, Type l-a ajuns imediat din urmă. Poate că strigătul „calmează-te, omule” în timp ce alerga l-a încetinit, dar rezultatul a fost o lovitură puternică cu piciorul în fund. Din fericire, s-a dat la o parte la timp în calea celei de-a doua lovituri, dar strigătul său a răsunat în continuare prin întreaga clădire. "Din cauza ta! Pentru că m-ai lăsat acolo...