Postări

CAPITOLUL 13

Timpul petrecut în bar, plin de lumini și miros de alcool, s-a sfârșit puțin mai târziu. A fost o noapte pe care Bannawit nu voia să se termine, pentru că i-a permis să se reîntâlnească cu un prieten pe care nu-l mai văzuse de mulți ani. Deși nu au studiat împreună și nu au petrecut atât de mult timp împreună ca alții, amândoi aveau amintiri amuzante și foarte frumoase în comun. Bannawit a trebuit să-și ia rămas bun de la Rattikal în momentul în care adevăratul proprietar al companiei sale s-a întors. Bărbatul înalt, elegant și cu aspect bogat l-a dus înapoi cu el. Acela l-a privit de sus în jos, ca și cum l-ar fi evaluat, dar înainte ca Rapee să deschidă gura să-i spună ceva, cel care îl adusese acolo s-a apropiat și s-a interpus. Rapee l-a tras de braț pe însoțitorul său pentru a-l lua cu el. Între timp, Phansaeng l-a scos pe Bannawit din local. „Credeam că o să pleci cu Mil sau cum îl cheamă”, a spus Bannawit. A scuturat ușor capul pentru a-și reveni din beție. Credea că nu băuse at...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

CAPITOLUL 12

La ora 20:14, Phansaeng a părăsit hotelul la care rezervase o cameră. Bannawit, la rândul său, se uita în jur, explorând cum era Bangkokul noaptea în acel an. Deci asta era ceea ce se spunea. Multe mașini, lumini frumoase, așa cum era supranumită, orașul care nu doarme niciodată. Nu numai străzile rămâneau treze, ci și muzica, sunetele și oamenii păreau să prindă viață în timpul nopții. „Când locuiai în Bangkok, ieșeai des la petreceri?”, l-a întrebat Bannawit pe bărbatul care mergea alături de el. „Păi... puțin”, răspunse Phansaeng. Când era adolescent, obișnuia să iasă des în zona aceea. Dar după ce s-a întors din străinătate, a trebuit să se apuce de muncă, așa că trebuia să-și găsească timp pentru distracție, deși nu la fel de des ca în tinerețe. Solar îl suna să iasă când avea chef. „Deci nu erai deloc liniștit”, comentă Bannawit, uitându-se la bărbatul puțin mai înalt decât el. „Ce nu eram ce?”, întrebă Phansaeng. „Păi... deloc liniștit, destul de abil”, glumi Bannawit. „Blue ști...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

CAPITOLUL 30

  Capitolul 30 Incapabil să joc jocul omului drept.      You Shulang s-a întors pe pat, simțindu-se încă   inconfortabil. Tot ce i-a întâmpinat ochii era întuneric, atât de adânc încât nici măcar o umbră slabă a nopții nu se putea vedea. Perdelele erau groase, cel puțin trei straturi, blocând orice sursă de lumină. În mod ciudat, păreau destul de potrivite pentru Fan Xiao. Întinzând mâna, You Shulang a pipăit noptiera până când degetele sale, au atins telecomanda perdelei. A apăsat o dată pentru a porni, apoi din nou pentru a întrerupe. Perdelele s-au dat încet la o parte, deschizând o fantă îngustă. Lumina argintie a lunii s-a revărsat imediat ca un pârâu curgător, scăldând dormitorul nefamiliar într-o strălucire blândă și caldă. You Shulang dormea în camera de oaspeți a casei lui Fan Xiao. În urmă cu o jumătate de oră, Fan Xiao se uita la You Shulang, care stătea lângă intrare pregătindu-se să plece, cu o expresie serioasă. -Shulang, e prea târziu a...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

CAPITOLUL 29

 Capitolul 29 Desfacerea nasturilor.   Când Fan Xiao a apăsat cifrele parolei de la ușa sa, You Shulang și-a întors politicos privirea. Ultimul număr s-a aprins și cu un clic ușor, încuietoarea s-a deblocat. Fan Xiao și-a folosit mâna nevătămată pentru a deschide ușa. -Domnule Director, faptul că astăzi îmi vizitați umila locuință este o onoare. Prezența dumneavoastră face cu adevărat să strălucească acest loc jerpelit. Când ușa s-a deschis larg, aerul din interior și cel din exterior s-au amestecat, purtând cu el urme slabe ale unei arome lemnoase care se împleteau și pluteau, mângâind ușor nările lui You Shulang. Acest parfum, unde îl mai simțise? De unde îl știa? -La ce te gândești? Intră. Fan Xiao stătea în hol așteptându-l, ochii lui păstrând o strălucire ascunsă chiar și în orele obositoare ale miezului nopții. You Shulang a ezitat o clipă înainte de a intra în cameră. Fan Xiao își rănise mâna  destul de grav, de fapt, se alesese cu o fractură transve...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Capitolul 17

  Capitolul 17 Mâinile jos de pe soția mea!☆   -Ai Nu! -Uau!      Era să fac un atac de cord când, de nicăieri, a apărut Ploy și m-a apucat de la spate exact când mă grăbeam să urc scările pentru ultima noastră repetiție în auditoriu, înainte de selecția din ziua următoare, pentru reprezentantul facultății noastre. Și vă spun, îmi luaase o veșnicie să ma feresc de Sun și să mă strecor în clădirea facultății. P’Ruj a trebuit să conducă în cerc iar și iar ca Sun să-l piardă din ochi. În cele din urmă, a trebuit să mă lase în spatele clădirii. Am petrecut o câteva minute bune, târându-mă prin tufișuri și escaladând nenorocitul de gard din spatele facultății ca să intru. Nici nu mă întrebați de ce a trebuit să mă târăsc prin garduri vii și să mă urc peste gardul ăla portocaliu ca să mă strecor înăuntru. Imaginați-vă, chiar în fața clădirii, nenorocitul ăla de Sun și trei dintre huliganii lui stăteau parcați acolo, de parcă ar fi fost stăpânii locului. Și m...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe