Biblioteca Asiatică

  Capitolul 15       Spitalul se înălța în față, o structură impunătoare, de un alb steril, cu ferestre nesfârșite care reflectau soarele după-amiezii. Era puțin trecut de ora două după-amiaza când au ajuns. De-a lungul drumului până la Los Angeles,   Daotok, era deja epuizat. Oboseala i se   putea citi pe chip chiar înainte de a păși înăuntru.   Arthit, care îi fusese ghid încă de la sosirea lor, abia dacă l-a lăsat un moment să-și tragă sufletul înainte de a-l conduce prin coridoarele întinse ale spitalului. Dimensiunea imensă a locului era copleșitoare. Fiecare cotitură dezvăluia un alt hol, o altă pereche de uși identice, aerul încărcat cu antiseptic și cea mai vagă urmă de boală.   În mod normal, Daotok se lupta cu supraîncărcarea senzorială în propria casă,dar acolo, într-un spital necunoscut, simțurile sale accentuate păreau un blestem. Trebuia să se oprească frecvent, odihnindu-se pe băncile din apropiere pentru a se stabiliza. Ved...

  Capitolul 20: Nicio înlocuire găsită Notă: Este mult mai bine dacă citiți varianta de pe computer, deoarece varianta mobilă poate avea dificultăți în afișarea formatului conversației telefonice de mai jos. Astăzi urmează să mergem la cascada Chet Sao Noi împreună. Eu și Tee a trebuit să ne trezim devreme (epuizați, chiar nu voiam să ne ridicăm...). Am mers cinci persoane (l-am adăugat și pe dragul meu tată, care a venit și el; era foarte fericit, deoarece conferința lui de afaceri a mers mult mai bine decât se aștepta). Am mâncat micul dejun la resort, apoi am făcut checkout-ul și ne-am grăbit spre mașină pentru a pleca spre parc. Ne grăbeam pentru că, în cursul zilei, mama și sora mea mai aveau multe alte locuri de vizitat. Lol. Nu pot să stea puțin să se relaxeze? Eu și Tee priveam cu ochi de panda, căscând tot drumul în mașină. Sora se uita des la noi nedumerită, întrebându-ne ce am făcut aseară de ne-am culcat atât de târziu. Uh... am refuzat să răspund la asta. Sora a stat ș...