Biblioteca Asiatică

  Capitolul 81   Când va muri Fan Xiao?   Trecuse aproape o lună de când You Shulang fusese adus cu forța înapoi în apartament de către Fan Xiao și nu mai ieșise afară de atunci. Soarele de iunie devenise de mult arzător, totuși draperiile grele nu fuseseră trase. Cea mai mare parte a timpului, camera de oaspeți era fără lumină. Secvența timpului era dezordonată, ziua și noaptea erau imposibil de distins, era ca un mormânt , dar totuși adăpostea o persoană vie.   În afară de faptul că Fan Xiao îl scotea afară pentru masă, You Shulang aproape niciodată nu ieșea din camera de oaspeți. Era foarte tăcut, ca și cum s-ar fi obișnuit deja să se topească în întuneric. În afară de sunetul ocazional al unei brichete și de o izbucnire de flacără care se lupta să spargă întunericul, întreaga cameră era cuprinsă de o tăcere profundă. În acest timp, Fan Xiao folosise nenumărate metode pentru a implora iertare, dar nici măcar o dată nu menționase retragerea din viața lu...

  Capitolul 80   Te implor să mă salvezi încă o dată. Săruturile arzătoare s-au întins în sus, peste claviculă, mărul lui Adam, maxilar, așezându-se în cele din urmă la colțul buzelor sale.   You Shulang a simțit căldura umedă pe gură. Și-a întors ușor fața într-o parte, lăsând toată fervoarea să se prăbușească în gol. -Fan Xiao, acum cred în cuvintele tale. Vocea lui era joasă și calmă, dar pentru Fan Xiao suna ca o pană prinsă în vânt , împrăștiată, frântă, -Poate că moartea este într-adevăr cea mai bună salvare. Respirația lui Fan Xiao s-a oprit. Mâna pe care o înfășurase în jurul încheieturii lui You Shulang s-a strâns brusc! S-a ridicat încet, privindu-l de la o jumătate de braț distanță, doar pentru a descoperi că, în ciuda tuturor preludiilor pe care le făcuse, ochii bărbatului rămâneau goi și indiferenți. -Când am auzit despre tentativa de suicid a lui Shen Gujiu în trecut, am fost șocat, dar în adâncul sufletului, am crezut și că era oarecum laș. Bu...

  Capitolul 79   Tu mori, eu trăiesc. Fântâna din piața centrală era întotdeauna punctuală, de fiecare dată când ceasul masiv atârnat la gara din apropiere încheia o rotație completă, ea pornea. Coloane de apă se ridicau și coborau la diferite înălțimi, producând spontan un curcubeu. Stropii învăluiau muzica lentă și râsul copiilor. O minge de cauciuc s-a rostogolit și s-a oprit la picioarele lui You Shulang. A ridicat un picior ca să calce pe minge, și-a îndoit ușor corpul și a ridicat un deget, apoi două, apoi trei spre băiatul din fața lui. Aplicând o forță ușoară cu piciorul, a lovit mingea înapoi. Bretonul său fin și răvășit flutura ușor în briza umedă și răcoroasă. Un zâmbet blând și tandru îi umplea ochii adânc în orbite, mascând pentru scurt timp oboseala   care îl cuprinsese în ultimul timp pe bărbat. -Shulang, te-ai gândit la asta? Poți veni să mă ajuți? Fan Qinghong stătea pe bancă, fără să-și desprindă privirea de la el. -Nu vreau să se încurce cu tine...

  Capitolul   78   Devin gelos.    Timp de o jumătate de lună, în fiecare zi, You Shulang a primit un buchet de trandafiri. Erau trandafiri lici, rari și de nișă, limbajul lor floral însemnând o iubire care protejează ... Livrările zilnice punctuale de trandafiri l-au adus în atenția colegilor pe nou-angajatul You Shulang . Priviri, fie ele bine intenționate, fie   iscoditoare, șoapte pe la spatele lui și chiar și câteva remarci răutăcioase adresate lui,   toate s-au contopit într-un singur val și s-au izbit de You Shulang. Totuși... avea prea puțină putere, era prea epuizat. Bărbatul calm a înlăturat toate șoaptele și speculațiile, emoțiile sale rămânând stabile, complet neafectate. Florile erau așezate în camera de ceai comună. Ocazional, fetele iubitoare de flori își luau acasă câteva fire când plecau de la serviciu. Iar a doua zi dimineață,   bomboane sau produse de patiserie apăreau pe biroul lui You Shulang. -Duci din nou florile Ș...

 Capitolul 16     Soarele de seară a apus sub orizont, aruncând dâre lungi și aurii pe pereții albi și sterili ai camerei de spital. Aerul purta un miros slab de antiseptic și cearșafuri proaspăt spălate. Daotok stătea lângă fereastră, cu privirea fixată asupra peisajului urban de dincolo de geam, unde luminile orașului San Francisco pâlpâiau ca niște licurici pe cerul care se întuneca. Draperiile bej se legănau ușor în timp ce o briză blândă se strecura prin fereastra   între deschisă, adăugând o ușurare de moment la liniștea din clinică.  Corpul lui se simțea mult mai bine decât în ​​dimineața aceea, când febra îl ținuse înlănțuit de pat, fiecare mișcare fiind o luptă împotriva durerilor necruțătoare care îi străbăteau membrele. Și-a îndreptat atenția către mâna sa, unde un ac perfuzat era încă înfipt în piele. Dacă mâinile lui ar fi putut vorbi, cu siguranță s-ar fi plâns: „Destul, suntem pline de găuri.”   Vecinul său plecase supărat nu cu mult timp...