Biblioteca Asiatică

 Jiang Mu bănuia că Jin Chao făcea ceva ilegal pe la spatele lui Jin Qiang. Dacă nu ar fi știut nimic, ar fi fost una, dar din moment ce părea ceva periculos pentru viață, nu putea pur și simplu să ignore. Din fericire, găsise un indiciu — „Directorul” despre care vorbise Pan Kai. Din moment ce Jin Chao venise special la liceul afiliat pentru a-l căuta pe acel tip, era clar că știa ceva. Totuși, deși îl urmărise câteva zile, Jiang Mu nu reușise să-l prindă. Acest Zhang Fan ajungea mereu târziu și pleca devreme, petrecând pauzele ascuns în baia băieților — trăind cu adevărat conform titlului său de „Director”, dedicat postului. Cum Jiang Mu evident nu putea da buzna în baia băieților ca să-l caute, trecură câteva zile fără rezultat. Elevii din ultimul an de la liceul afiliat aveau cursuri și sâmbăta, dar partea bună era că vinerea nu aveau studiu de seară. Așa că Jiang Mu își strânse lucrurile devreme și se grăbi spre clasa 1 imediat după terminarea orelor. Avu noroc — Zhang Fan toc...

 În zilele următoare, Jin Chao părea foarte ocupat, iar Jiang Mu nu-l mai văzuse deloc întorcându-se. Cum Jin Qiang lucra în timpul zilei, Jiang Mu își petrecea cea mai mare parte a timpului doar cu Zhao Meijuan și fiica ei, ceea ce o făcea să se simtă destul de incomod. Din fericire, școala începu la scurt timp după ce ajunsese în Tonggang. Într-o zi, în drum spre casă de la școală, i se păru că vede un bărbat care semăna cu Jin Chao conducând un Ford negru, dar Jiang Mu își spuse că sigur s-a înșelat, deoarece ultima dată când îl văzuse pe Jin Chao, conducea un Volkswagen alb. Fiind o persoană cu o ușoară anxietate socială, Jiang Mu nu se integra prea bine în clasa a 12-a, clasa a 6-a, de la liceul afiliat. Vorbea foarte puțin cu colegii și, în prima săptămână de școală, stătea mai mult retrasă. Combinat cu expresia ei natural serioasă, transmitea o impresie distantă și izolată. Fetele de aici erau fie îndrăznețe, fie extrovertite, nu doar zgomotoase, dar în mare parte și robuste...

 Jin Chao părea nerăbdător să plece, iar după ce îi dădu lui Jiang Mu orezul prăjit, degetele lui băteau inconștient în pachetul de țigări de lângă el, de parcă o grăbea să termine mai repede. Jiang Mu abia reuși să ia câteva înghițituri înainte să spună chelnerului: „Vă rog, împachetați.” Se gândea că era mai bine să-l ia acasă, având în vedere că probabil va trebui să mănânce găluște la prânz a doua zi. Tipii de la masa alăturată nu se putură abține să nu râdă văzând cum fata lua doar câteva înghițituri delicate și apoi se oprea. În timp ce Jin Chao era pe punctul de a pleca cu ea, bărbatul cu pandantivul de jad glumi: „Sora ta e destul de ieftin de hrănit, nu-i așa?” Jin Chao scoase telefonul să scaneze codul QR pentru plată și răspunse nepăsător: „Vrei s-o hrănești tu?” Jiang Mu nu se așteptase ca bărbatul să răspundă: „Sigur.” Aruncă o privire spre Jiang Mu și continuă: „Sora mică, vino cu mine. Îți dau să mănânci și să bei ce e mai bun și garantez că te îngrași frumos. Ce zic...

 Privind silueta de mai jos, palmele lui Jiang Mu au devenit ușor umede. Se simțea inexplicabil de entuziasmată în timp ce se întoarse să scoată din garderoba pe care o aranjase mai devreme o rochie lejeră tip tricou, cu umerii goi, și o îmbrăcă. Apoi deschise în liniște ușa dormitorului. Livingul era întunecat, iar ea păși fără zgomot spre ușa de la intrare, o deschise și o închise ușor în urma ei. În clipa în care ușa se închise, Jiang Mu simți un val de entuziasm de mult uitat, făcându-i pașii din ce în ce mai rapizi, până când aproape alerga pe scări. Îi amintea de copilărie, când fratele ei o lua pe ascuns la magazine îndepărtate de modele pentru a se întrece cu mașinuțe cu telecomandă — cât de palpitant fusese acel sentiment 😊 Înainte ca Jiang Mu să apară, Jin Chao, care stătea la intrarea clădirii, îi auzi deja pașii ușori. Pe măsură ce aceștia se apropiau de primul etaj, își stinse țigara. Totuși, Jiang Mu se opri pe palierul de la etajul al doilea, se adună, își netezi pă...

„Domnule…” „Ce s-a întâmplat?” Dion vorbi cu o voce joasă și intensă. Brațele lui puternice erau strâns încolăcite în jurul pieptului solid al lui Milo, fără să-i lase spațiu să respire—ca și cum ar fi vrut să compenseze dorul adunat în ani. „Cât timp am fost plecat… ați fost bine, domnule?” Întrebarea sinceră a Alpha-ului îl făcu pe Dion să tresară ușor. Își plecă apoi capul și îi mușcă ușor ceafa bronzată, făcându-l pe Milo să-și muște buzele. Îi permitea fără împotrivire să-i atingă și să-i sărute gâtul după bunul plac. Dion îi ridică bărbia și îl privi în ochii aurii, strălucind de intensitate. „Nu e vorba doar de a fi bine… e vorba de a îndura dorul pentru tine.” Milo auzi asta și roși, întorcându-și privirea. „De ce mă eviți? Sau ți s-a schimbat culoarea ochilor?” Dacă ochii mei ar deveni de aceeași culoare ca ai tăi… ar fi minunat… gândi Milo. În această lume existau nenumărate mistere. Ierarhia Prime Alpha nu făcea excepție. În mod normal, un Prime Alpha ca Milo ar trebui să f...

În interiorul compartimentului unei mașini europene luxoase, tânărul mafiot stătea cu privirea rătăcind în gol. Astăzi avea o întâlnire la cină cu persoane influente și recunoscătoare, care încă mai aveau legături cu banda White Rose. Deși negocierile și formarea alianțelor nu erau punctul lui forte, Dion trebuia să suporte totul de dragul celor din spatele lui. Se lăsă pe spate pe banchetă, fără să apuce să stea prea mult liniștit. Deodată, Shane, secretarul lui, îl sună. „Ce s-a întâmplat?” „Întârziem, domnule.” „Banda Rattikorn a mai obținut un contract de la domnul Chiang, nu-i așa?” Celălalt ezită o clipă înainte de a răspunde: „Da, domnule.” Dion inspiră adânc, gânditor. Liderul bandei Rattikorn sigur trimisese pe cineva să creeze probleme și să agite lucrurile. În ultima vreme, totul devenea din ce în ce mai haotic. După câteva cuvinte aruncate în grabă, Dion decise că era suficient și închise apelul. Rămase privind pe geam, pierdut în gânduri. În drumul spre castel, trebuia să ...