Capitolul 22

 

Capitolul 22 ☆

 Ce risipă...

-Jae, serios, durează o veșnicie. Personalul ne-a spus să așteptăm! Tocmai am terminat machiajul lui Rin și, Doamne... e minunat!! Ploy a intrat în cabina de probă masculină după ce a terminat coafura și machiajul celei mai bune prietene a ei, Rin. De îndată ce a pus întrebarea și s-a uitat spre oglinda mare, care surprindea reflexia celuilalt prienten  bun al ei Nu, Ploy a înlemnit. Ochii i s-au mărit, gura îi era căscată de uimire.

-Uau! Doamne!!! Doamne Dumnezeule, e ca o adevărată ființă cerească!!

Aproape că a țipat, uluită, când l-a văzut pe Nu stând în fața oglinzii mari, privind-o fix prin reflexie. În spatele lui stătea Jae Namwan, coafându-i meticulos părul. În acel moment, indiferent cine trecea, fie că era vorba de alți concurenți masculini reprezentând diferite departamente, asistenți sau chiar stiliștii înșiși, fiecare persoană își întorcea capul să-l privească pe Nu. Fața lui, finuța și izbitoare, avea un tip rar de aură care cerea atenție în tăcere. Pielea lui albă și netedă părea la fel de moale ca a unui copil. Sprâncenele îi erau arcuite, iar ochii pătrunzători. Dar ceea ce îi captiva cu adevărat pe toți era părul său, coafat perfect pentru a-i încadra fruntea și a-i dezvălui structura osoasă impecabilă. Acest lucru, combinat cu nasul său bine conturat și buzele moi și roz, făcea ca întreaga sa față să fie periculos de încântătoare. Nasul avea acea curbă asiatică caracteristică, în formă de lacrimă, moștenită evident de la tatăl său, Khun Phadet, un fost actor important din Hong Kong devenit magnat al afacerilor. Nu, era pe jumătate chinez thailandez, iar familia sa se retrăsese de mult din lumea divertismentului pentru a construi un imperiu în afaceri, ceea ce îl făcea acum unul dintre cei mai bogați oameni din Thailanda. Mama lui Nu, pe de altă parte, era la fel de uimitoare și talentată, o doctoriță frumoasă, cândva supermodel internațional. De fapt, a fost primul și singurul model thailandez care a defilat vreodată pe podiumul Victoria’s Secret. După ce s-a îndrăgostit de Phadet, a părăsit lumea modelingului, s-a întors în mediul academic și în cele din urmă, și-a obținut doctoratul. Acum, era cunoscută sub numele de Asistent Prof. Dr. Nareekarn Hemwiphat, un renumit medic și CEO al unui grup spitalicesc privat, faimos atât în Thailanda, cât și în străinătate. Chiar dacă avea peste patruzeci de ani, frumusețea ei era încă la fel de aprigă și radiantă ca întotdeauna, rivalizând cu ușurință cu femeile de douăzeci de ani. Datorită moștenirii sale thailandeze-daneze, mama lui Nu, avea trăsături distincte europene, mai mult  occidentale decât asiatice. Dar Nu, destul de ciudat, nu semăna deloc cu ea, cu excepția pielii sale impecabil de netede, moi ca a unei femei. Fața și structura osoasă a lui, totuși... Absolut nicio îndoială, oricine l-ar fi văzut în acel moment ar fi spus: „Dumnezeule, uită-te la băiatul înger al lui Jae.”

-E gata, e șlefuit și șters de praf, tadaaam!! Nu există nimeni pe Pământ mai atrăgător decât el. Pariez pe mine și jur pe toată lumea din Thailanda! a declarat Jae Namwan, cu bărbia ridicată, cu mândrie, admirându-și munca după ce a terminat machiajul și coafura lui Nu.

-Aha! Ce afirmație îndrăzneață, Jae. Ce fel de tip ar fi interesat de scoica ta, oricum? Acum, eu, pe de altă parte, aș înțelege de ce bărbații ar fi interesați!

-Aiiiii! Târfuliță ce ești Ploy, ce faci?! Jae Namwan a făcut un pas înapoi când Ploy s-a repezit brusc înainte, și-a împreunat mâinile și și-a plecat dramatic capul, apăsându-l pe pieptul lui Jae.

-Dă-mi voie să-mi arăt respectul cuvenit! Totuși ai dreptate, prietenul meu e al naibii de sexy!

-Bineînțeles că e, draga mea. Când Jae e cea care face magia, nu dă niciodată greș. Oare, pot să-i fur un sărut sau două micuțului meu înger?

-A-ăh... Nu a înțepenit la cererea bruscă a lui Jae Namwan.

-Jae, nu! Jos mâinile de pe el. E deja luat.

-Ce?! Ce ai spus, fată drăguță? E luat? Jae Namwan a înlemnit când Ploy, cu brațele încrucișate, a intervenit calm cu acea afirmație. Mâna lui Jae, gata să îl mângâie pe Nu, s-a retras imediat, ochii îngustându-i-se în timp ce se apleca, practic implorând-o pe Ploy să mai spună o dată.

-Uită-te la buzele mele, Jae: am spus, Nu e luat.

-Ce?! N’Nu are deja un faen?

-Jae!! De ce naiba țipi? a șuierat Ploy, uitându-se în jur în timp ce toți reprezentanții și stiliștii concurenților se întorceau să se uite la ele. Grupuri mici începuseră deja să șopteasca și să bârfească.

-Hei! Despre ce șoptiți cu toții? a izbucnit Jae Namwan, uitându-se urât la ceilalți artiști de la machiaj. Toată lumea a tăcut imediat și s-a întors la aranjarea concurenților ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

-Nu, e adevărat? De ce nu știa Jae nimic despre asta?

-Ăă... nu e chiar...

-E adevărat! E cât se poate de real, Jae! a intervenit Ploy înainte ca Nu să poată răspunde.

-Și ascultă asta, faenul e super posesiv. În plus, e material de înaltă calitate.

-O, Doamne! Cine e? O cunosc pe acea persoană?Înainte ca Ploy să poată deschide gura să răspundă, un țipăt strident a izbucnit din fața scenei.

-Doamne!! Auuu!! P’Sun!! În momentul în care a auzit țipetele și numele lui Sun, Nu s-a ridicat brusc de pe scaun și s-a îndreptat furios spre cortina laterală. A deschis-o larg  și ochii i s-au mărit când l-a văzut pe Sun stând în centrul scenei, holbându-se direct la el.

-Hei! Unde te duci, Nu ? Așteaptă și pe Jae! Hei, stai nu-i așa că e Sun? Dumnezeule!! Ploy, draga mea, ai grijă de dragul nostru Nu pentru mine. Mama Jae merge prima, bine? Nu-ți face griji pentru nimic, locul tău ca Lună a Facultății e asigurat! Eu sunt unul dintre jurați și vei avea zece pe toată linia! Eu plec... Sun, doamne, e bestial!

-Uh, clasic pentru Jae, a mormăit Ploy în șoaptă, privind cum Jae Namwan aproape că se prăbușește cu capul în jos pe scări, prea ocupată să-l urmărească pe Sun, ca să se uite încotro merge. Chiar acolo, pe scenă, stăteau Sun și Ajarn Ratsami.

-Deci, chiar te holbezi la el, nu-i așa? Hei! Ai Nu!

...

Nu, nici măcar nu a auzit vocea lui Ploy. Ochii lui erau fixați asupra lui Sun, care stătea acolo, la fel de uluit, holbându-se direct la el. Când Nu, nu s-a mișcat și nu a răspuns, Ploy a încercat să-l împingă, să șoptească, să-i strige numele, dar nimic nu a funcționat. Așa că, în cele din urmă, a strigat chiar lângă urechea lui, tare.

-Nuu, la naiba, mă auzi? Strigătul brusc al lui Ploy l-a scos pe tânăr din transă. S-a întors repede cu fața spre ea.

-Ploy, de ce naiba țipi?

-Haide, te strig de o veșnicie... Serios, la ce te holbai atât de insistent? Sau era pentru că...

-Nu mă holbam! Cine a spus asta? Nu mă uitam deloc la Ai Sun! Nu, a vrut imediat să-și muște limba în momentul în care și-a dat seama ce tocmai îi ieșise din gură.

-Bine, te cred în totalitate, a spus Ploy cu un zâmbet viclean și un ton excesiv de dulce. Obrajii lui Nu s-au înroșit sub privirea ei tachinatoare, așa că s-a întors repede la scenă și a schimbat subiectul, dar era în continuare curios de ce Sun, stătea acolo lângă Ajarn Ratsami.

-Dar serios... ce naiba face Ai Sun pe scenă? a întrebat Nu, iar Ploy s-a uitat și ea, exact când Ajarn Ratsami a început să mulțumească invitaților, presei și tuturor celor care au venit la eveniment.

-Habar n-am. Dar un lucru e sigur, P’Sun arată al naibii de bine astăzi. Gen, ,,poate face să leșine și un bivol”. Uh, sunt foarte geloasă pe tine, Nu. Nu este corect.

-Nong Nu, Nong Ploy, deci aici erați, mă întrebam unde ați dispărut voi doi!

-Oh, P’Jan! Bună! Au salutat Nu și Ploy la unison.

-Salut, dragilor. Uau, Nong Nu, era să nu te recunosc!

-Oh, haide, P’...

-Prietenul meu e sexy, nu? Hi hi.. a intervenit Ploy cu un zâmbet obraznic.

-Total! Dacă nu te-aș cunoaște deja, aș jura că ești o celebritate care stă așa pe aici. Te superi dacă fac un selfie cu tine ca să mă laud prietenilor mei?

-C-ce? O poză? Cu mine?

-Da, cu tine! Nu, a zâmbit stângaci, evident agitat. Era prima dată când cineva îi cerea o poză cu el. Jan, pe de altă parte, radia de satisfacție după ce a făcut poza cu elevul ei din anul trei de la facultate, care acum era faimos în tot campusul. Datorită fotografiilor virale de pe cea mai populară pagină de socializare a universității, postarea a atins peste un milion de aprecieri și distribuiri, ceva ce nu se mai întâmplase niciodată. A apărut chiar și presa pentru a fotografia și a solicita interviuri. Nu însuși tocmai scăpase de o mulțime de reporteri cu puțin timp în urmă.

-Pot să mai fac una?

-D-da, sigur... A răspuns timid Nu.

După ce Jan a fost mulțumită de fotografiile pe care le-a făcut cu tânărul, a început să explice ordinea de desfășurare și ce trebuia să se întâmple în continuare. Apoi i-a chemat pe reprezentanții studenților de sex masculin din fiecare departament să se alinieze și să se pregătească, să se prezinte juriului în uniformele lor universitare pentru prima rundă de evaluări.

-Toată lumea, vă rog, aliniați-vă și pregătiți-vă!

-Stați, începem deja prezentarea, P’Jan? a întrebat Ploy, observând-o pe Jan și personalul care îi aduna pe concurenții de sex masculin.

-Nu încă, dar o vom face în curând. Apropo, l-a văzut vreunul dintre voi pe P’Chain? Evenimentul e pe cale să înceapă, iar el tocmai... a dispărut. Unde naiba s-a dus?

-Ăă... Credeam că e cu tine. L-am văzut mai devreme când l-a ajutat pe Ai Nu să iasă din mulțimea aceea de reporteri.

-O, nu, P’Jan, uite! Ploy a împins-o pe Jan să se întoarcă în timp ce Ajarn Ratsami se indrepta spre ei, după ce tocmai terminase discursul oficial de deschidere pe scenă.

-Grozav... acum am probleme.

-Bună ziua Ajarn.

-Bună ziua, dragă. Jan, Ploy, Nu și concurenții masculini din apropiere și-au ridicat mâinile într-un salut respectuos în timp ce Ajarn Ratsami s-a oprit în fața lor. Motivul pentru care erau prezenți doar concurenții de sex masculin, era acela că concurentele erau staționate de cealaltă parte a scenei. Reprezentanții băieților erau aliniați în spatele cortinei de la intrarea din dreapta, în timp ce reprezentantele fetelor așteptau în spatele intrării din stânga.

-Poți să-i aduci un omagiu lui Buddha, draga mea. Departamentul nostru de engleză are onoarea de a intra primul. Așa că, odată ce Nai Saharat termină de cântat cântecul de deschidere, Naruttam, vei ieși și te vei prezenta exact așa cum am exersat noi. Te voi încuraja.

-C-cântă...? Stai, Ai Sun... A-adică, P’Sun e cel care cântă melodia de deschidere, Ajarn?-Da, așa e. De ce? E ceva în neregulă? Ce-i cu fața aia?

-Nu, nimic, a negat Nu repede, dar era evident surprins. Mintea lui s-a întors instantaneu la acel moment, când alergase pe scările din spate cu Ploy mai devreme...

-Ai Nu, încetinește, la naiba! Unii dintre noi avem picioare scurte, bine?

-Păi, tu ești cea care merge ca un melc.

-Despre ce naiba vorbești? Și fața aia, te înroșești ca o roșie coaptă.

-Ce? Ce-i cu fața mea?

-O, te rog, obrajii tăi sunt de un roșu aprins. Ha! Nu-mi spune, ești timid din cauza lui P’Sun?

-N-nu, nu sunt, la naiba!

-Pf...Am ratat eu fotografia perfectă mai devreme. Eram pe punctul de a scoate telefonul și de a surprinde momentul, dar eram prea... La naiba! Wow!! Ce naiba faci?!

-Destul. Uite cabina fetelor. Du-te, gata, N’Rin probabil a așteptat o veșnicie. Nu, agitat și jenat, a împins-o ușor pe Ploy spre cabina fetelor înainte de a se strecura rapid în zona de vestiare a băieților. Chiar când Nu a intrat în cabina băieților din spatele scenei, un mesaj a răsunat din telefonul său. L-a scos din buzunarul pantalonilor, încruntându-se în timp ce citea: ...Asigură-te că asculți melodia mea. Sun.

Să-ți ascult melodia? Despre ce naiba vorbești... a mormăit Nu în șoaptă, confuz de mesaj. Dar apoi... A venit un al doilea mesaj. De data asta fără cuvinte, doar un singur emoji. Dar acel mic emoji în formă de inimă l-a făcut pe Nu, care se uita la ecran, să înlemnească și apoi să simtă cum i se umflă inima până în gât.

-Naruttam... Domnule Naruttam?

-D-da?

-Ce s-a întâmplat? Nu te simți bine? Te strig de ceva vreme.

-Oh nu, sunt bine. Doar, ăăă... nervos, cred... A răspuns Nu repede, inventând o scuză. Dar, de fapt, nu simțea deloc nervozitate în legătură cu concursul de frumusețe, mintea lui era complet absorbită de gândurile despre Sun.

-Nu trebuie să fii nervos. Fă tot ce poți, bine? Te susțin. Ajarn Ratsami l-a încurajat cu blândețe, chiar ciupindu-l afectuos de obraz. -Adică, un copil atât de frumos, de ce să fii nervos? Apropo, Jan, unde naiba a dispărut Chain?

-Ă... nu știu, Ajarn...

-Nu știi? Evenimentul e pe cale să înceapă și tot ce poți spune este că nu știi? Unde naiba este?

-Și eu l-am căutat. Dar nu l-am găsit încă.

-Pentru numele lui Dumnezeu, mereu e ceva. Jur, o să mă înnebuniți. Ce plănuiți să faceți acum?

Ajarn Ratsami a oftat frustrată. Jan a privit în jos, apoi s-a uitat spre Ploy, care stătea inocentă lângă Nu, clipind ca o căprioară. Asta i-a dat o idee lui Jan și un zâmbet i-a apărut pe față.

-Nu-ți face griji, Ajarn. Am un plan de rezervă.

-Bine. Nu lăsa ca acest eveniment să fie stricat. Invitații, facultatea și presa sunt cu toții aici, nu mă face de râs.  Acestea fiind spuse, Ajarn Ratsami s-a întors și a coborât de pe scenă la locul ei în juriu, chiar lângă Sun.

-Ai Sun. În niciun caz, nu-mi spune...

-Da. Omul tău este acum jurat, a șoptit Ploy cu un rânjet viclean chiar lângă urechea lui Nu.

-La naiba!! Inima lui Nu bătea cu putere. Din senin, a simțit brusc un val de nervozitate  și o nevoie urgentă de a folosi baia. Și, ca să înrăutățească lucrurile, Sun tocmai ridicase o sprânceană la el din partea cealaltă a sălii.

-Ăă, P’Jan... pot să merg repede la toaletă?

-Hai, du-te dar întoarce-te repede.

-Da, doamnă. După ce și-a terminat treaba la toaletă, s-a întors să-și ocupe locul, pregătit pentru prima rundă de prezentări. Dar când s-a întors, nici P’Jan, nici Ploy nu erau de găsit. Doar unul dintre membrii personalului stătea acolo în fața lui. Înainte să aibă măcar ocazia să întrebe unde s-au dus, Nu a auzit o voce familiară răsunând prin auditoriu.

-Bună seara, oaspeți distinși! Bine ați venit la evenimentul oficial de selecție pentru Stea și Luna al Facultății de Arte! Eu sunt  Ploypailin...

-Și eu sunt  Janjira. Vom fi MC-urile voastre pentru concursul de frumusețe din acest an. Trebuie să spun... Tânărul a stat acolo complet uluit, total confuz. Ploy și P’Jan erau pe scenă, prezentând împreună cu o chimie perfectă. Glumele lor au curs fără efort, iar când Jan i-a aruncat o glumă jucăușă, Ploy a preluat-o și a rostit o replică ca un profesionist. Întregul public, invitați, studenți și membri ai presei, a izbucnit în râs și aplauze.

-Acum, înainte de a vă bucura ochii cu frumusețea și farmecul celor șaisprezece concurenți ai noștri reprezentând toate cele șaisprezece departamente din cadrul Facultății de Arte, suntem onorați să primim un invitat foarte special: un model de talie înaltă și Luna Universității de anul trecut! Dar asta nu e tot, avem și o reprezentație surpriză pentru toți cei prezenți  aici astăzi, chiar înainte ca concurenții să urce pe scenă. Vă rog să le urați bun venit lui P’Sun, Saharat Sakulkiat, Luna Universității a anului universitar două mii șaptesprezece!

 

      În clipa în care Ploy și-a terminat propoziția, întreaga sală a izbucnit în țipete atât de puternice încât a trebuit să-mi acopăr urechile. Am aruncat o privire spre masa juriului, care era așezată în partea stângă a sălii, nu în centrul scenei. Din poziția mea din partea dreaptă a scenei, puteam vedea clar fiecare dintre cei șase jurați. Primele două locuri erau ocupate de Decan și Prodecan. Al treilea era cel al lui Ajarn Ratsami. Al patrulea era Sun. Al cincilea era un profesor de la Departamentul de Franceză. Și al șaselea, Jae Namwan, președintele Clubului Studențesc al Facultății. Deci da... puteam vedea pe toți cei de la masa aceea. Țipetele încă nu se opriseră. Am vrut să mă uit afară și să văd câți oameni erau acolo, dar cineva din personal m-a împiedicat să fac un pas înainte. Totuși, judecând după volumul zgomotului, știam deja. Erau o mulțime de oameni în sala aceea. Muzica a început să cânte. Și chiar atunci, Sun s-a ridicat de la masa juriului, cu microfonul în mână, ochii lui fixându-se direct asupra mea. Deodată, inima a început să-mi bată necontrolat mai repede, mai tare cu fiecare bătaie. Pentru că intro-ul melodiei pe care urma să o cânte începea să se audă. În secunda în care a început intro-ul, mulțimea a erupt din nou. Întregul auditoriu a izbucnit în urale, iar fiecare ochi s-a îndreptat spre masa juriului, unde Sun se ridicase acum de pe locul său. Și apoi i-am auzit vocea. Doar primele două versuri și sensul lor, felul în care le-a cântat în timp ce se uita direct la mine... M-a lovit ca un val.

Melodia suna așa : ,,Am crezut că visez în momentul în care te-am văzut...”

„Am crezut că tocmai am întâlnit un înger...” În acel moment, nu-mi puteam lua ochii de la el. Cum putea cineva să fie atât de arătos și să cânte așa? La naiba! De ce naiba îl complimentam?Deodată, am simțit cum mi se încinge fața. Tot corpul mi-a înțepenit, eram complet uluit. Nu doar cânta... nu, nenorocitul chiar a ridicat o sprânceană și mi-a aruncat un zâmbet larg, nerușinat. Și, pur și simplu... Inima mea trădătoare a intrat din nou în viteză maximă. Nu știam ce era, dar pur și simplu nu puteam să mă uit în altă parte...! Nu mă puteam opri să mă holbez la el, eram complet pierdut și aproape am uitat să respir... Brusc, m-am scuturat, am expirat și am tras adânc aer în piept,  tremurând. Mâinile îmi erau reci. Fața? Roșie și arzătoare. Sun se îndrepta acum spre scenă, dar ochii lui nu mă părăsiseră niciodată. Melodia a continuat: „Ești... poate prea bun ca să fii real...”

Doamne, nu te mai uita așa la mine...cred că sunt pe cale să leșin.

„Sau tocmai ai ieșit din visul cuiva?” Încă se uita! Jur, credeam că voi murii acolo...uh!!

„Am găsit pe cineva care îmi face inima să se oprească...” „Dacă nu vorbesc cu tine... Ar fi o mare risipă.”

Nu m-am putut abține să nu zâmbesc când a ajuns la ultima replică. Și-a dus o mână la piept, și-a strâns inima dramatic, s-a bătut puțin jucăuș și mi-a aruncat din nou acel zâmbet larg și stupid înainte de a se întoarce să privească peste marginea scenei. Un nou val de țipete a explodat din public. Blițurile au izbucnit ca un foc de artificii. Aplauze ritmice au răsunat din toată sala. Nici nu mi-am dat seama, dar mâinile mi s-au ridicat și am început să bat din palme, exact în ritmul muzicii.

„Nu te pot lăsa să treci pur și simplu... Trebuie să te opresc.”

„Chiar dacă abia ne-am cunoscut... mi-ai furat deja inima.” Nu m-am putut abține să nu zâmbesc în timp ce cânta partea aceea. Chiar atunci, s-a întors să se uite din nou la mine și mi-a aruncat un alt zâmbet.

Zâmbetul acela... era genul de zâmbet care făcea pe oricine îl vedea, să zâmbească. Nu-l mai văzusem niciodată zâmbind așa. Era larg, cald, suficient de strălucitor încât să-i scoată în evidență dinții perfect aliniați. Și chiar atunci, în timp ce cânta, la naiba, trebuia să recunosc, Sun arăta teribil de fermecător. M-a făcut să mă simt puțin ciudat. Puțin... posesiv, poate. Mai ales când s-a întors și i-a oferit acel zâmbet unei fete care urca spre scenă cu un buchet superb de trandafiri. Și după aceea? Din ce în ce mai mulți oameni au venit, până când partea din față a scenei a fost plină de fani care țineau trandafiri, plușuri, semne LED cu nume, pe care scria „Sun” și tot felul de cadouri. El s-a ghemuit să ia buchetul și tot ce-i dădeau fanii lui. Doi dintre membrii personalului au trebuit să se grăbească afară doar pentru a ajuta la transportul încărcăturii, flori, cadouri, fotografii înrămate. Pe măsură ce solo-ul muzical se termina și trecea la următorul vers, chiar în mijlocul haosului, s-a întors brusc spre mine... Și a făcut un gest de sărut.

Idiotule! Mi-am întors fața, mormăind în șoaptă. Recunosc, eram complet tulburat. Și nu, nu mi-am imaginat doar. Pe vremea când mi-a trimis mesaj și mi-a spus să ascult melodia, aceasta trebuia să fie cea aleasă. Ceea ce însemna... El cânta  pentru mine. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât îmi pierdeam controlul, mă foiam, mormăiam ca un ciudat. Apoi m-am forțat să mă uit din nou în sus, hotărât să ascult ce va cânta în continuare.

,,Știu că sunt doar cineva obișnuit, cineva pe care nu l-ai observa niciodată...”

„Știu că ești inaccesibil...”

„Îmi spun să mă opresc, dar în momentul în care te întorci...”

„E ca și cum ai fi aruncat o vrajă... zâmbetul tău mi-a dărâmat toate zidurile...”

„Pur și simplu nu mă pot lupta.”

„Ești... poate prea bun ca să fii real?”

„Sau tocmai ai ieșit din visul cuiva? Cineva ca tine... nu pot doar să mă uit... Doar să mă uit nu e de ajuns...”

„Dacă nu vorbesc cu tine... ar fi o risipă.”

 Inima îmi bătea nebunește.

 La naiba, nu mai zâmbi așa, ești prea sexy!

-Aiii! P’Sun!!

-Doamne! E minunat! Imediat ce s-a terminat melodia, un alt val de țipete a străbătut sala. O mulțime de oameni aproape că s-a îndreptat în fugă spre fața scenei, dornici să dea flori, să facă selfie-uri și să primească o strângere de mână sau doar o atingere trecătoare de la Sun.

-Oh, cineva aruncă priviri ca de pumnal. Gelos pe omul tău, nu-i așa?

-Ah!! Ploy! M-ai speriat de moarte, ce tot spui? Omul meu? Ce om? Retrage-ți cuvintele chiar acum!!

-O bine, atunci nu omul tău... ce zici de soțul tău? Mi s-au mărit ochii. I-am pus o mână peste gură lui Ploy și m-am uitat frenetic în jur, îngrozit că cineva, mai ales studenții mai în vârstă sau personalul, ar fi putut auzii. Din fericire, haosul din față era atât de puternic încât nimeni din jurul nostru nu a observat. Nimeni nu ne dădea atenție.

-Dacă mai spui un cuvânt, jur că o să mă enervez pe bune.

-O, te rog. Nici măcar n-ai clipit de când a ajuns acolo sus. Între timp, eu am stat aici ca o idioată tot timpul ăsta și nici măcar nu m-ai observat.

-Stai, când naiba ai ajuns aici? Nu erai de partea cealaltă cu N’Rin?-Scuză-mă Ai Nu, am venit în culise înainte ca P’Sun să înceapă să cânte, bine? Și am stat chiar aici și te-am privit cum te învârți și leșini ca o mică balerină, zâmbind în sinea ta ca un idiot. Dar hei, în fine, am terminat cu tachinarea. Uite... poftim!

-Un trandafir alb? Pentru ce este? Ce să fac cu el? Am clipit confuz când Ploy mi-a dat brusc un singur trandafir alb.

-Serios, mă întrebi asta? Uită-te acolo. Te-ai holbat la el non-stop. Du-te și dă-i-l.

-Dar de ce eu?

-O, Doamne, cum să-ți explic... A oftat dramatic.

-Toate fetele alea de acolo de jos, îi dau flori, cadouri, vrei ca altcineva să-l ți-l ia? Nu spune că nu te-am avertizat. E alegerea ta Nu, dacă i-l dai sau nu. Depinde de tine. Trebuie să mă pregătesc cu P’Jan. Ah, și încă ceva, lui P’Sun îi plac trandafirii albi. Dacă i-l dai, va fi încântat. Pa.

-Stai Ploy, ce naiba, o să mă lași cu asta, așa? Am stat acolo holbându-mă la trandafirul alb din mână... Apoi sus, la scenă, unde Sun încă accepta flori, cadouri și alte chestii de la fani.

-N’Nu, pregătește-te, bine? Ești primul care intră, după ce P’Sun coboară de pe scenă, a spus un membru al personalului în timp ce stăteam acolo ezitând, încă strângând trandafirul. M-am uitat la el apoi am zâmbit. Pentru că, dintr-o dată, o idee mi-a venit în minte...