Capitolul 21 ⁠☆ Ziua Concursului Stea și Lună.

 Capitolul 21 ⁠☆ Ziua Concursului Stea și Lună.

      Sunetul tonului de apel, a animat atmosfera. Mi-am dus o mână la frunte și am oftat în timp ce stăteam pe bancheta din spate a mașinii lui Ploy, holbându-mă la ecranul telefonului meu. Numărul ăla... Nici măcar nu a fost nevoie să-l salvez în contacte. Știam exact cine era,  fără îndoială.

-De ce nu răspunzi la apelul faen-ului tău?

-Huh? În momentul în care Ploy a spus asta, telefonul mi-a alunecat din mână și a căzut cu zgomot pe podeaua mașinii.

-Ei bine, am atins un punct sensibil, nu? Doar o singură menționare a adevărului și ești complet emoționat, m-a tachinat ea.

-Nu-l mai  tachina, a întrerupt-o Rin. Nu, răspunde odată la apelul lui P’Sun. Sună de când am plecat de la apartamentul tău. Îmi pare rău pentru el.

-Exact. Răspunde acum și termină cu asta. Mă enervez, serios, telefonul tău vibrează non-stop de ore întregi. Ține minte ce-ți spun Nu, va veni ziua în care te vei îndrăgostii de el,  îl vei suna și el nu va răspunde... atunci vei ști cum e...

Un fior ciudat m-a cuprins. Să spui așa ceva? Mai bine mă înjunghii cu un cuțit. Nu e că nu vreau să răspund. Îmi doresc atât de mult să răspund la apelul lui încât abia mai suport. Din senin, vreau doar să-i aud vocea. Vreau să-i văd fața. Dar nu știu ce să-i spun... cum să încep conversația. Mai ales după aseară, când tata i-a spus să aibă grijă de mine cât timp zboară să o vadă pe mama. Și ca să fie și mai rău, imediat ce m-am întors în camera mea, m-a sunat. Când nu am răspuns, a început să-mi trimită mesaje LINE iar și iar, până când am cedat și am răspuns în cele din urmă. Am vorbit, ne-am certat mai degrabă, și înainte să-mi dau seama, era aproape miezul nopții și tot nu mă lăsa să închid. Apoi a urmat apelul video LINE, am ajuns să stau în pat, cu telefonul în mână, vorbind cu el prin video până când am adormit, fără măcar să-mi dau seama. Când m-am trezit, vocea lui a fost primul lucru pe care l-am auzit. Zâmbetul lui... Ochii lui... Felul în care se uita la mine...și nici măcar nu mi-am dat seama că purta doar o pereche de boxeri subțiri. Asta a fost tot. Și asta a fost suficient cât să-mi pună inima în mișcare. Micul lui Sun era complet treaz sub nenorocitul ăla de material. Simțeam cum îmi arde fața atât de tare încât nici măcar nu m-am putut uita la ecran, am intrat în panică și am închis telefonul. Dar în momentul în care l-am pornit, a sunat din nou. Nu era că nu-mi plăcea. Nu era că eram enervat. Pur și simplu nu știam cum să mă comport când se holba așa la mine... mai ales când zâmbea. Mă făcea să simt o căldură ciudată înăuntru.

-Ce vrei să spui? Am clipit spre Ploy, complet confuz. Chiar ai frânat doar ca să întrebi asta?

-Stai... ce ți-am spus mai devreme? A întrebat ea, nedumerită.

-Uf, lasă. Nici nu-mi mai pasă. Dă-mi telefonul. Hei!! Ploy!

-Uite, am răspuns. Acum vorbește. Mi s-au mărit ochii și mi s-a deschis  gura. Inima îmi bătea atât de tare încât o auzeam în urechi. Înainte să pot reacționa, mi-a pus telefonul în mână, apelul fiind deja conectat și difuzorul lipit de urechea mea. Apoi s-a întors la volan ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Rin s-a uitat la mine cu un mic zâmbet, înainte de a se întoarce și ea cu privirea la drum. Eram singurul care rămăsese stând acolo, cu urechile țiuind, vederea învârtindu-se, cu inima bătându-mi nebunește. De nicăieri, m-a lovit un entuziasm ciudat. Tocmai am vorbit cu o seară înainte. A fost bine. Dar după ce l-am văzut întins pe jumătate gol în pat, zâmbindu-mi în timpul apelului video de dimineață, în momentul în care acea amintire mi-a revenit în minte... Bum. Aceste sentimente au explodat din nou. Doamne, în ritmul ăsta, o să mor de insuficiență cardiacă înainte să se termine săptămâna.

-De ce nu mi-ai răspuns la apeluri? Ăsta era... mârâitul din vocea lui.

-Eu... ă... Adică...

-Încerci să mă testezi, nu-i așa, Micuțule? Unde ești acum? Și cu cine ești?

-Ăă...

-Răspunde-mi!

-La ce întrebare vrei să răspund prima dată? Strigi ca nebunul.

-Răspunde!

-S-sunt în mașină. Chiar în fața universității, aproape de clădirea facultății. Sunt cu prietenele mele, Ploy și Narin. Ești fericit acum?

.....

-Sun?

...

-Ai Sun!

  Ce naiba? I-am dat un răspuns și tot el era cel care tăcea. Ce-i cu el?

-La naiba, Sun!! Mă asculți măcar? Dacă nu vrei să vorbești, închid.

-Mi-e dor de tine.

-Huh? Ce ai spus?

-Nimic. Nu e nimic. Ne vedem la facultate. Și aștept cu nerăbdare să mă suni data viitoare. Asta e tot. A urmat o clipă de tăcere, urmată de un sunet care indica că apelul a fost încheiat.

-S-Stai puțin! Hei-stai puțin! Sun. Ai Sun? Ce naiba e cu el?! O secundă  furios,  apoi drăguț și apoi a închis pur și simplu? E bipolar sau ceva de genul?Și totuși, cuvintele pe care le spusese au răsunat în capul meu.

 Mi-e dor de tine.

Mi-e dor de tine. ...Mi-e dor de tine

-Wow. Te înroșești  tare, zici că ți-ai fi dat cu fard pe față și nici zâmbetul ăla nu o să dispară prea curând! Nu erai tu cel care spunea că nu vrei să răspunzi la apelul lui?

-C-ce? Cine se înroșește? Nu zâmbesc! Despre ce vorbești? M-am bâlbâit, parcă împiedicându-mă în propriile cuvinte în timp ce prietenele mele mă tachinau. Deși, sincer... simțeam o oarecare căldură pe față.

-Uite, Nu. Vrei să-mi împrumuți oglinda? Narin mi-a oferit o pudră cu oglindă fără să ezite. Încă amețit, am luat-o. Și în secunda în care m-am uitat la reflexia mea...Uh...Oglinda aproape că mi-a alunecat din mâini. Zâmbeam larg. De fapt, zâmbeam  și nici măcar nu-mi dădusem seama. Și obrajii mei erau ușor înroșiți. Numai gândindu-mă la fața lui Ai Sun, mă simțeam complet uluit. Brațele, picioarele, mâinile, parcă toate îmi stăteau în cale. Nu știam unde să le pun, cum să mă așez, sau ce să fac cu mine.

-Oof, se pare că e serios. Bine, bine, nu te mai tachinez.

-Ești atât de drăguț, Nu. Să te înroșești așa, chiar îți stă bine. A zâmbit Narin încântată.

-Ce?Despre ce vorbești? Nu mă înroșesc, la naiba!

-O, chiar așa? au răspuns cele două prietene ale mele în perfectă armonie. Dar, cu dovezile incontestabile de pe toată fața mea, am renunțat.

-Uf, bine! Foarte bine! Mă înroșesc, și?

-Doamne! Aaaahhh! Leșin!

-Wow!! Daaa!! Scârțâitul frânelor și țipătul lor a răsunat chiar în momentul în care mașina s-a întors ușor și a intrat în parcarea facultății, alunecând perfect în ultimul loc liber. Am fost proiectat înainte, aterizând cu capul în față chiar între Ploy și Rin, în mijlocul mașinii.

-Serios, Ploy?! Nu poți parca ca o ființă umană normală? O să vomit în mașina ta.

-Să vomiți? Mai bine nu! Spune-o din nou și o să-ți dau o palmă peste gură. Mașina mea e nou-nouță, da Rin?

-Ăă, alo? Puțin ajutor? am mormăit de jos, incapabil să-mi ridic capul.

-Ce naiba, Nu?! De ce stai așa cu fața în jos?! Acum o secundă stăteai  în spate! Am expirat încet printre dinți încleștați în timp ce ambele scandalagii mă ajutau să mă ridic. Odată ce m-am îndreptat din nou, am lovit-o ușor pe Ploy pe frunte.

-Serios... cine naiba conduce așa și frânează ca într-un film de acțiune?

-Ăăă... oops! Îmi pare rău...

-Ar trebui să ne grăbim și să intrăm. Jae Namwan a sunat deja de vreo cinci ori și  trebuie să ne machiem, a spus Narin, și chiar când a terminat, ecranul telefonului lui Ploy s-a luminat.  Un nou apel primit, de la Jae Namwan, desigur.

-Tipa aia e imposibilă, vorbești despre diavol și  sună, a mormăit Ploy.

-Aaaii!! Ploy, prețioasa mea fiică  demonică! Nu am chef să mă cert cu tine acum, bine?! Unde sunteți? Mișcați-vă fundurile încoace, înainte ca Jae Ratsami Maneenopparat să mă arunce în aer. Nu vreau să mor tânără, mulțumesc foarte mult! Mișcați-vă acum!!

  Ploy își pusese telefonul pe difuzor, așa că toți trei, am izbucnit în râs în momentul în care am auzit-o pe Jae Namwan strigând dramatic numele complet al lui Ajarn Ratsami. Vocea ei părea absolut frenetică și am tresărit cu toții puțin când linia a fost invadată brusc cu gemete de durere din partea ei.

-Stai! Jae Wanchai, ce s-a întâmplat cu tine?

-Au!! M-Mă doare!! Nu... dragule... salvează-mă! S-a auzit țipătul lui Jae, la celălalt capăt al firului.

-Cum i-ai spus profesoarei tale? a întrerupt-o vocea rece și terifiantă a lui Ajarn Ratsami.

-Îți dau o șansă să o spui corect dacă nu vrei să te doară.

-Ajarn Jae!! am strigat cu toții la unison, când am auzit acel ton. Și apoi, cu un clic, apelul s-a încheiat. N-am pierdut nicio secundă. Am sărit din mașină și am alergat direct spre clădirea facultății.

   În momentul în care am pășit în curtea din față a clădirii facultății, trecând pe lângă iazul cu lotus, picioarele mi-au înțepenit și ochii mi s-au mărit. O mulțime imensă, aproape de o sută de oameni, poate chiar mai mulți, se repezea direct la mine.

-La naiba! E Nong Nu acolo, uite!

-Aaah!! Nong Nu!! În doar câteva secunde, blițurile camerelor au început să se declanșeze ca niște artificii. Obturatoarele au făcut clic non-stop. Zgomotul era copleșitor. Mulțimea țipa din toți rărunchii. Și pancartele pe care le țineau în mână? Aveau numele meu pe ele. Afișul acela imens? Și fața mea.

-Nong Nu, zâmbește, te rog!

-Și Nong Narin e aici!

-Uită-te la camera asta, te rog! Încoace, draga mea!

-Ăăă... Eu... ăăă... M-am uitat la stânga, apoi la dreapta, apoi din nou la stânga, complet copleșit. Erau zeci de camere în fața mea. Toată lumea se înghesuia în jurul meu și al prietenelor mele într-un cerc imens. Așa că pur și simplu... am mers cu mulțimea. Am zâmbit și am încercat să mă uit la fiecare cameră pe care o puteam vedea.

-Aaaah!! Ce drăguț! Ține poza asta! Uită-te aici, bine! Zâmbește puțin mai mult... perfect!

-Arăți uimitor! Da, așa...continuă să zâmbești! Clicurile nu mai conteneau. După ce mi s-a părut o veșnicie de pozat și zâmbit non-stop, o elevă din clasa a doua care ținea un microfon în mână s-a apropiat și l-a ținut lângă fața mea, cerându-mi să mă intervieveze despre selecția   pentru concursul Stea și Lună. Dar în secunda în care microfonul ei s-a apropiat, au urmat alte câteva microfoane, toate îndreptate spre mine simultan. M-am uitat la unul dintre logo-urile imprimate pe un microfon și aproape că mi-au ieșit ochii din cap. Era una dintre principalele instituții de știri din țară. Și lângă el, logo-ul paginii de campus a universității, Băieți Drăguți. Și apoi încă o grămadă de microfoane, din surse pe care nici măcar nu le-am recunoscut.

-Nu! Stai puțin, bine? Rin și cu mine o să o aducem pe Ajarn Jae. Cu siguranță vei avea nevoie de întăriri. În niciun caz nu putem face față singuri. E un război al fanilor în toată regula, sunt încântată! Adică, serios, asta e... cel mai bun prieten al meu devine viral! Ține-te tare, bine? Dacă băieții te întreabă ceva, răspunde! Ai înțeles? Plec!

-Hei! Stai, Ploy...hei! Prea târziu. Se târa deja prin mulțime ca un soldat pe câmpul de luptă. Doamne, sper să supraviețuiesc suficient de mult cât să o aducă pe Ajarn Jae și să mă salveze.

Cât despre Rin, l-am văzut pe P’Chain reușind să o scoată din mulțime exact la timp. Părea că încerca să ajungă și la mine, dar nu a putut trece. Mulțimea din jurul meu era prea înghesuită. Nu mi-am imaginat niciodată că voi fii atât de mult în centrul atenției.

-Nong Nu, ce părere ai despre concursul de azi?

-Ăă... vrei să spui... eu?

-Da, tu!

-Ăă... sunt... foarte nervos, de fapt. Ha ha... Nu m-am putut opri din a mă foii. Având toate microfoanele alea înfipte în față, sincer mă simțeam ca o celebritate care ținea o conferință de presă. Nu știam ce să fac cu mine însămi. Tot ce puteam face era să zâmbesc. Și în momentul în care am făcut-o, mulțimea a izbucnit în țipete, iar blițurile camerelor au izbucnit din nou ca fulgerul.

-Știai că fotografia ta de pe pagina Băieți Drăguți a depășit un milion de aprecieri? L-ai detronat oficial pe fostul campion Nong Sun, actuala Lună a universității, în doar câteva zile!

-A-aha?! Ce ai spus? Mi s-au mărit ochii. Fotografia... fotografia... cea pe care Ploy a încărcat-o pe pagina Băieți Drăguți... Un milion de aprecieri?! E o nebunie! Cum e posibil așa ceva?!Eu sunt în fotografie!! În timp ce stăteam acolo, șocat, reporterii nu s-au oprit, continuând să-mi adreseze întrebări una după alta.

-Crezi că vei câștiga titlul de Lună pentru facultatea ta astăzi?

-Aa... Nu cred că voi fi eu, sincer...

-De ce spui asta? Cu atâția fani aici care te încurajează, trebuie să crezi că poți!

-Nong Nu, e adevărat că tu și P’Sun sunteți împreună? Am înghețat.

-Și am auzit și zvonuri că ești moștenitorul familiei Hemwiphat, fiul cel mic al lui Khun Phadet, unul dintre cei mai bogați oameni din țară. Este adevărat? În momentul în care reporterul care ținea un microfon cu sigla unei importante agenții de știri thailandeze a pus această întrebare, întreaga mulțime a erupt în murmure șocate și și-a îndreptat privirea spre mine, așteptând răspunsul meu.

-Ăă... Eu... Eu... Înainte să pot răspunde, un fluierat puternic a străpuns haosul. Toată lumea s-a întors instinctiv.  Am zâmbit în secunda în care am văzut-o pe Ajarn Ratsami coborând scările în viteză, suflând în fluier non-stop în timp ce își făcea intrarea dramatică.

În acel moment, am simțit o mână care mă apucă de braț, cineva profitând de distragerea atenției.

-Așa popular? Nu te mișca. Doar urmează-mă. Vocea aceea, am recunoscut-o instantaneu.

-P’Chain?!

-Heh. Ce-i cu privirea asta? Dezamăgit că sunt eu?

-N-nu! Adică... stai! Ce faci? Am țipat surprins când P’Chain m-a împins brusc înainte, ocolindu-mă și strecurându-și brațul drept strâns în jurul taliei mele, trăgându-mă chiar lângă pieptul lui lat. Apoi, aparent de nicăieri, a scos o jachetă și mi-a pus-o peste cap.

-Nu te mișca. Doar urmează-mă.

După aceea, corpul meu s-a împiedicat înainte, condus de strânsoarea fermă a lui P’Chain. M-am lovit de cine știe câți oameni în timp ce zgomotul din jurul nostru a erupt. Mulțimea era haotică, complet derutată de fluieratul pătrunzător al lui Ajarn Ratsami, care răsuna din nou la volum maxim.

-Scuzați-mă, scuzați-mă, vă rog să ne lăsați să trecem. Scuzați-mă, voi trece pe aici, repeta P’Chain iar și iar, în timp ce încerca să despartă mulțimea. Între timp, eu nu vedeam nimic. Capul mi se învârtea. Continuam să mă lovesc de oameni, complet amețit.

-Aaaah!! Unde e Nong Nu? Unde s-a dus? A întrebat unul dintre reporteri.

-Nu știu! Ai văzut unde s-a dus? A ridicat din umeri altul.

-Nu, tu?

-Nimic! A dispărut! Nici măcar nu am apucat să-l întreb ce voiam!

-Evenimentul începe acum! Presa, vă rog să mergeți la etajul doi! Pe aici, toată lumea! Da, aceea era cu siguranță vocea lui Ajarn Ratsami. Acum își schimbase fluierul cu un megafon. Nu numai atât, dar  sufla cu fluierul în megafon. Timpanele mele țipau. În jurul meu se auzeau strigăte, urale, declanșatoare de camere, zgomot din toate direcțiile. Era copleșitor. Mi-am ridicat mâinile să-mi acopăr urechile. Treptat, zgomotul s-a stins pe măsură ce P’Chain mă conducea tot mai departe de curtea cu iaz de lotus. Totuși, continua să mă împingă înainte, ghidându-mă ca un scut uman. Odată ce zgomotul s-a potolit, am ridicat mâna și am început să-mi trag jacheta de pe cap. Și atunci am tresărit brusc și m-am împiedicat înapoi, pentru că tocmai mă izbisem direct de cineva.

-Au!! P...scuze! Mi-am cerut repede iertare pentru că mă lovisem destul de tare de el. Dar nici P’Chain nu a observat că cineva mergea direct spre noi? Încet, mi-am scos gluga de pe cap și m-am întors să-mi cer din nou scuze persoanei de care m-am lovit, dar în momentul în care mi-am întors fața...

Surpriză! Tot corpul mi-a înghețat. Inima mi-a căzut direct în stomac.

-P...Sun!!

Nu a răspuns. Doar s-a uitat la mine cu o privire rece, dură și feroce. Buzele i se lipiseră, maxilarul îi era strâns, ca și cum ar fi reținut un fel de emoție. Liniile ascuțite ale maxilarului i se vedeau clar. Pumnii îi erau strânși de ambele părți. Expresia lui arăta ca și cum ar fi fost furios pe cineva timp de o duzină de vieți.

Ce naiba era în neregulă cu el? Chiar mai devreme vorbeam la telefon, totul era bine. Dar acum... chiar dacă fața lui arăta cam înfiorător, trebuie să spun că arăta incredibil de bine. Nu, de fapt... arăta sexy. Mai sexy ca oricine. Sexy ca naiba. Sexy ca toate cele. Genul ăla de sexy care te face să te întrebi cum l-a binecuvântat  Dumnezeu așa. Tunsoarea lui scurtă era coafată perfect. Când a fost la tuns? Chiar ieri, când am cinat cu tatăl meu, părul lui era încă lung. Chiar și în această dimineață, când am avut apel video, avea aceeași lungime... S-a dus pur și simplu să se aranjeze? Orice ar fi, nu contează. Ideea e că nu-mi puteam lua ochii de la fața lui. La naiba, cine a lăsat ca tipul ăsta să se nască arătând atât de bine? E nedrept! Și ținuta îl făcea să arate și mai bine. Un costum negru de catifea, pantofi lucioși din piele,  fără un fir de praf pe ei. Și înalt ca naiba, a trebuit să-mi înclin capul ca să mă uit la el. Doamne, arăta ca un model scos direct dintr-o revistă. Stai puțin, e model, nu-i așa? Ha... Ce e în neregulă cu tine, Nu? Am zâmbit timid, simțindu-mă al naibii de stânjenit văzând această versiune a lui Ai Sun.

-Hei, hei... salut. I-am făcut cu mâna și am zâmbit în semn de salut, dar a trebuit să renunț rapid la zâmbetul meu când am văzut cum expresia lui se schimbă. Ochii lui au devenit reci și mi-a făcut inima să tresară. S-a uitat fix la mine înainte ca privirea lui să coboare direct spre mijlocul meu. Instinctiv, i-am urmărit privirea în jos, iar ochii mei s-au mărit. Atunci mi-am dat seama, P’Chain mă ținea de talie.

-Nu e ceea ce crezi, Sun. P’Chain tocmai m-a ajutat...

-Mișcă-te, omule. Cineva se grăbește aici. Înainte să pot termina propoziția, P’Chain m-a întrerupt zgomotos.

-P’Chain, lasă-mă să plec! M-am chinuit să mă îndepărtez, încercând să-i desprind brațul de pe talia mea. Dar cu cât mă împotriveam mai mult, cu atât strânsoarea lui devenea mai intensă.

-Stai nemișcat.

-Dă-mi drumul, la naiba! Am spus lasă-mă să plec!!

Am țipat tare, nemaiputând să mă abțin. Începeam să urăsc cu adevărat ce făcea P’Chain. Și văzând privirea din ochii lui Ai Sun, felul în care se uita la mine, nu voiam să-și facă o idee greșită despre ce se întâmpla. Dar când m-am uitat din nou la el, și-a întors fața. Nici măcar nu a vrut să se uite la mine.

-Hm. Haide. O durere ascuțită m-a străpuns în piept, ca și cum ceva mi-ar fi străpuns inima. Acea voce rece, acea privire dură, pe care mi-a aruncat-o, era ca și cum aș fi fost un străin pentru el. S-a uitat la mine doar pentru o fracțiune de secundă. Doar o secundă. Apoi s-a întors, dându-se la o parte pentru a elibera calea.

-Mulțumesc că ți-ai dat seama că ne stai în cale. Hai să mergem, nu ar trebui să ne pierdem timpul cu ceva atât de inutil, a spus P’Chain încet, punând accentul pe cuvântul inutil, în timp ce se uita direct la Ai Sun. Era evident că îl provoca intenționat.

-Și ca să știi, cred că ar fi mai bine să nu mai pui niciodată piciorul aici. Nu îmi venea să-mi  cred urechilor.... Asta venea de la P’Chain? Tipul care mă ajutase mereu, figura frățească pe care o admiram? În acel moment, chiar nu-mi plăcea felul în care se comporta P’Chain, mai ales cum vorbea cu Ai Sun. Acum înțelegeam de ce el nu-l plăcea și nu voia să am vreo legătură cu el. Nu știam ce fel de trecut aveau, dar știam un lucru sigur, comportamentul lui P’Chain în acel moment nu era în regulă. Ai Sun și-a strâns pumnii și părea că era pe cale să se năpustească înainte, dar prietenii care stăteau în spatele lui l-au ținut la timp.

-Ai Tiger, calmează-te dracului. După eveniment, îi vom oferii un tratament complet.

-Da... Abia aștept să-l plesnesc pe nenorocitul ăla. Dacă nu-i văd gura sângerândă azi, jur că n-o să pot dormii.

-Heh, te aștept. Nu  da înapoi, a spus P’Chain, complet imperturbabil. Chiar a arătat cu degetul și a rânjit.

-P’Chain, oprește-te!! Destul. Și lasă- mă să plec, pot merge singur. M-am scuturat din brațul lui P’Chain și m-am întors cu fața spre el, simțindu-mă complet dezamăgit.

-Stai!! Chiar când P’Chain era pe punctul de a merge înaintea mea și de a urca scările din spatele clădirii facultății, Ai Sun a intrat, blocându-mi calea. A stat ferm în fața scărilor și s-a uitat la noi. Nu... abia s-a uitat la mine.

-Eh... Dacă ai ceva de spus, spune-o. Îl duc pe Nong să se schimbe. Evenimentul e pe cale să înceapă. A rostit P’ Chain nepăsător. Sun nu a scos un cuvânt. M-am uitat la expresia lui, sperând în secret, în adâncul sufletului, că va păși înainte și mă va trage după el. Mă va târâ, va țipa la mine, va face ceva, orice, dar nu mă va ignora. Dar nu. Nu a vorbit. Nu s-a uitat la mine. Nu m-a privit deloc. Ca și cum nu aș fi existat. Ca și cum nu aș fi fost acolo, ca și cum eram doar o fantomă. Și asta... asta a început să mă enerveze cu adevărat. Când s-a dat la o parte și a spus pur și simplu că nu e nimic, am izbucnit. La ce naiba speram? Ce voiam de la el? Nu știu. Dar asta, această indiferență totală, nu am putut să o suport.

-Bine. Deci așa vrei să joci, nu-i așa? L-am împins pe P’Chain la o parte, eliberându-mi calea. Apoi am năvălit înainte, îndreptându-mă spre scări, intenționând să mă lovesc de el. La naiba, eram atât de enervat. Uram cum se comporta ca și cum nu aș fi contat. Începusem deja să simt că ceva nu e în regulă mai devreme, încă de când îmi închisese telefonul în mașina lui Ploy. Dar nu mă gândisem prea mult la asta pe atunci. Mi-am încleștat maxilarul și am continuat să merg, furia și frustrarea clocotind în mine. Chiar când eram pe punctul de a-l depăși, s-a întors brusc și mi-a ieșit în față, tăindu-mi calea. Nu am avut timp să mă opresc și m-am izbit de el, tare.

-Au!! Care naiba e problema ta... ugh... mmm!! Mi s-au mărit ochii, cu gura căscată, când nemernicul ăla m-a îmbrățișat cu un braț, lipindu-mă de pieptul lui solid. De fiecare dată când eram atât de aproape de Sun, simțeam o căldură al naibii de insuportabilă. Mirosul lui familiar mi-a lovit nasul și inima a început să-mi bată puternic din senin. Cu cealaltă mână, mi-a ridicat ușor bărbia, înclinându-mi fața ca să-i întâlnesc ochii. Și în doar câteva secunde, s-a aplecat și și-a lipit buzele de ale mele, rapid și brusc.

-La naiba!!

-Maica Domnului...!

-Asta-i fierbinte...wow !!

....

-Nu! La naiba, Nu! Ai venit sau ce? A trecut o veșnicie! P’Chain te-a scos acum mult timp... Nu! Hei... Ai Nu... Ploy, fata minionă cu ochelari, a venit în fugă gâfâind și fără suflare pe scările din spate ale clădirii facultății. Aranjase cu Chain, chipeșul  Facultății și de asemenea, vicepreședinte al universității, să-i scoată rapid cel mai bun prieten din mijlocul unei mulțimi de fani aleatorii. Nimeni nu știa de unde veniseră cu toții, precum și cu membri ai presei de la mai multe agenții de știri care erau acolo pentru a relata evenimentul. Aceasta a fost prima dată în istoria Facultății de Arte când ziua Concursului Stea și Lună a atras atâta atenție, atât de mult încât părea a fi ziua propriu-zisă a concursului de frumusețe la nivelul întregii universități. În trecut, selecția anuală pentru Facultatea de Arte era extrem de liniștită, ca un oraș fantomă, doar profesorii și studenții facultății fiind obligați să participe. Dar anul acesta a fost complet opusul. A trebuit să adauge locuri suplimentare în auditoriul principal și chiar și atunci, tot nu a fost suficient. Ochii fetei minione s-au mărit și a încremenit pe loc în momentul în care a văzut scena din fața ei.

   Nu, a împins repede fața lui Sun de lângă a lui în secunda în care i-a observat pe cei trei prieteni apropiați ai lui Ploy și Sun holbându-se fix la el. Chiar și Chain își încleșta maxilarul tare, uitându-se urât la cei doi. Cât despre Sun, nu s-a putut abține să nu zâmbească când a văzut obrajii roșii și ochii mari ai lui Nu. Capul tânărului era plecat, fața îngropată în pieptul lui Sun, evident agitat. Văzându-l pe tipul mai mic frecându-și fața de pieptul său fără să-și dea seama, toată iritarea anterioară a lui Sun s-a topit complet. Și părea că nici măcar Nu nu-și dădea seama ce face. Așa că Sun a înfășurat ambele brațe în jurul taliei subțiri, trăgând corpul mic și mai aproape de al său. Apoi s-a aplecat și i-a șoptit încet la ureche lui Nu:

-Heh... Ești timid în preajma mea, nu-i așa?

-Nu sunt timid, la naiba!! În momentul în care a fost întrebat, tipul mai mic și-a ridicat capul și i-a strigat înapoi lui Sun.

-Serios? Sun a ridicat o sprânceană la el și atunci Nu, a părut să-și revină. S-a uitat în jos la el însuși, doar pentru a constata că ambele brațe îi erau strânse în jurul lui Sun. Imediat, și-a retras mâinile și a încercat să se îndepărteze, dar Sun a refuzat să-l lase, încă ținându-și brațele în jurul taliei subțiri.

-Dă-mi drumul, Sun.

-După eveniment, cred că trebuie să avem o mică discuție.

-Să vorbim despre ce, mai exact?

-Vei afla curând. Deocamdată, te las să pleci.

-T-te comporți ca și cum aș fi făcut ceva greșit.

-Și crezi că n-ai făcut?

-Heh... p-poate că am făcut, a clipit Nu, de câteva ori înainte de a afișa un zâmbet timid și de a-i răspunde lui Sun. Nu avea nicio idee cât de drăguț arăta în ochii lui Sun în acel moment, atât de mult încât Sun abia se dădea înapoi... Mai ales după ultimele zile, când nu reușise să doarmă deloc cum trebuie, pentru că oriunde se uita, nu-i vedea decât fața.

-Bine. Măcar știi.

-Atunci lasă-mă să plec! De îndată ce Sun i-a dat drumul în sfârșit la talie, Nu s-a repezit spre Ploy, a apucat-o din spate și a tras-o de braț, trăgând-o în sus pe scări după el, fără să se uite înapoi nicio dată. Sun a rămas acolo zâmbind în timp ce privea acea siluetă mică dispărând din vedere. Apoi s-a întors spre Chain, exact când acesta a deschis gura și a spus:

-Mai bine ai grijă de el... pentru că dacă dai greș o dată, nu-l mai dau înapoi.

-Nenorocitule!

-Ai Tiger, calmează-te dracului. Jon a ridicat repede mâna ca să-l oprească pe Sun, apoi a făcut semn cu capul către Zak și Man să se apropie și să-l imobilizeze pe Chain.

-Nu e nevoie să te murdărești pe mâini, frate. Evenimentul e pe cale să înceapă. Intră, ne ocupăm noi de treabă aici.

-Ce dracu’ faceți?! Lăsați-mă să plec, fir-ar să fie! Lașilor! a strigat Chain în timp ce se lupta cu toată puterea, dar era inutil, Zak și Man îl țineau strâns prins, cu brațele îndoite la spate.

-Nu o faceți prea dur, a spus Sun în timp ce se întorcea să urce scările, grăbindu-se să intre la eveniment.

-Pf... Uită-te la tine, încerci să te prefaci calm și...

-Taci din gura aia afurisită! Chain a căzut în genunchi când Jon i-a dat un pumn puternic direct în stomac.

-Acesta este ultimul meu avertisment, Ai Chain. Stai departe de faen-ul meu. Sun a mârâit printre dinți, încercând să-și înăbușe vechea durere care își croia drum înapoi. De fiecare dată când se gândea la trecut, acea durere revenea mereu, dar în mod ciudat, de data aceasta, nu se simțea la fel de rău. Chiar și Sun era surprins de el însuși.

-Și dacă nu mă conformez? Ce-o să-mi faci?

-Taci din gură. Mai vrei unul? Ai Tiger, intră imediat înăuntru. Nu-ți irosi timpul pe un gunoi ca el. Nu merită. Mă tentează să-l plesnesc pe nenorocitul ăsta de mult timp. Jon s-a întors către Sun, arătând din cap spre scări.

-Da, la fel și eu. Pumnii mi-au tresărit toată dimineața. A completat Zak.

-Lasă-mă doar să dau câteva lovituri, asta e tot ce-ți cer.

-Atunci fii invitatul meu, a spus Sun cu un rânjet, uitându-se la Chain, care acum îl privea furios. Dar lui Sun nu-i păsa. I-a aruncat un zâmbet batjocoritor, apoi s-a întors și a urcat scările fără să mai spună un cuvânt.

.....

   După ce Sun s-a alăturat evenimentului, Jon, Zak și Man l-au târât pe Chain la toaleta din spatele clădirii facultății, un loc atât de izolat, încât nu trecea niciun suflet pe acolo, deoarece toți ceilalți se duseseră în auditoriul principal de la etajul doi. În momentul în care l-au târât pe Chain în baie, pumnii și loviturile au izbucnit în ploaie asupra lui, fără nicio șansă de a se apăra. În doar câteva minute, corpul lui Chain zăcea într-o baltă de sânge pe podea.

-Heh. Cum e? Nu mai ești chiar așa tare acum, nu?

-La naiba...! Chiar dacă corpul său nu se putea mișca și abia se putea ridica, Chain a ridicat încet o mână tremurândă și a arătat cu degetul mijlociu spre Jon, Zak și Man.

-O, stai, lasă-mă să-i mai dau o rundă! Zak a intervenit și l-a călcat în picioare de mai multe ori.

-Și eu sunt în echipă ticălosule, a adăugat Man, alăturându-se fără ezitare.

-Destul, băieți. Zak și Man s-au oprit în mijlocul loviturii când Jon, care stătuse cu brațele încrucișate în fața oglinzii de lângă chiuvete, a luat cuvântul brusc.

-De ce naiba ne oprești acum, Jon? Nenorocitul ăsta merită! Man s-a întors și a izbucnit înainte să continue să-l calce pe Chain ca și cum n-ar fi auzit nimic.

-Am spus să te oprești. Sau nenorocitul o să moară înainte să terminăm.

-Dar hai, n-ai auzit ce-a spus? Încă nu am terminat, abia aștept să-i scot nenorociții ăia de dinți, a spus Man cu amărăciune înainte de a-i da un ultim pumn în față lui Chain. Apoi a făcut un pas înapoi și s-a dus să stea lângă Jon, care încă se uita la corpul mototolit al lui Chain în oglindă cu o privire rece și indescifrabilă.

-Zak. Pune-i cătușele.

-Hm... Ce ai spus, Jon?

-Am spus să-l pui în cătușe. Jon i-a aruncat lui Zak cătușele pe care le adusese cu el.

-Ce naiba faci, omule? a întrebat Man, evident confuz, holbându-se la Jon.

-Știi de ce s-a despărțit fata mea de mine? În momentul în care Jon a spus asta, Zak și Man și-au întors imediat capetele spre el. Chain, care auzise totul, a simțit un fior rece pe șira spinării când a văzut privirea glacială și letală a lui Jon fixată asupra lui.

-În niciun caz... Nu-mi spune că nenorocitul care ți-a furat fata a fost ticalosul ăsta de Chain?

-Heh...

-La naiba... vorbești serios?

-Da. Și a părăsit-o deja.

-La naiba!! Deci nu a fost de ajuns ca nenorocitul ăsta să o fure pe fata lui Ai Tiger, acum a venit și după a ta?

-La naiba, ah!... M-am lăsat dus de val. Nu te uita așa la mine, frate. A izbucnit Zak înainte să-și dea seama de greșeală și și-a cerut scuze repede când a văzut expresia lui Jon. Ochii lui erau ascuțiți și reci,  capabili să omoare pe cineva chiar atunci și acolo. Zak a ridicat în grabă cătușele pe care i le aruncase Jon și le-a prins în jurul încheieturilor lui Chain, care încă zăcea, abia respirând într-o baltă de sânge pe podeaua băii.

-Ce ticălos al naibii. Jur că n-am mai văzut pe nimeni atât de ticălos ca nenorocitul ăsta. Ar trebui să-i mai dăm o rundă?

-Nu! Man a înlemnit la jumătatea drumului când Jon a lansat comanda.

-De ce îl oprești pe Man? Nu e nasol ce ți-a făcut, frate?

-Mă ocup eu de aici. După ce e încătușat, trage-l în mașina mea.

-Am înțeles, frate

-Uf... lasă... pe... Asta a fost ultimul lucru pe care Chain l-a spus înainte să leșine.

-Incredibil. Se comportă dur și vorbește urât, dar acum e leșinat, a mormăit Zak, lovindu-l ușor pe Chain peste față ca să verifice dacă mai era conștient. Corpul slab zăcea nemișcat, cu ochii complet închiși.

-Și ce o să faci cu el acum, Jon? A întrebat Man în timp ce el și Zak îl cărau pe Chain și îl aruncau pe bancheta din spate a mașinii sport, elegante a lui Jon.

-Nu-ți face griji. Am propriul meu mod de a mă descurca cu el. După asta, nenorocitul ăsta nu va mai îndrăzni să se mai apropie de mine. Hm.

-Ce o să faci, mai exact? A insistat Man, curios.

-Au! Ce naiba Zak, de ce m-ai plesnit în cap?!

-Folosește-ți nenorocitul de creier, omule. Tocmai a spus că are un plan, de ce trebuie să ceri detalii? Lasă-l să se ocupe de asta. Tu, vino cu mine, nu te duci să-ți încurajezi îngerul, pe  Narin?

-Ba da, hai să mergem! E zeița mea, omule!

-Heh. Atunci mișcă-ți fundul. Cât despre tine, Ai Jon, fă ce vrei, dar nu-l omorî, bine? Nu am chef să mă trezesc cu știri pe prima pagină despre prietenul meu care a tăiat pe cineva.

-Da, da, știu. Ieșiți de aici, idioților.