Capitolul 1

 Trenul înainta pe șine fără oprire. Clădirile joase de dincolo de fereastră dispăreau treptat, în timp ce vagoanele se scufundau periodic în tuneluri întunecate, purtând-o pe Jiang Mu spre o destinație necunoscută.

Jiang Mu nu mai călătorise niciodată atât de departe singură. Neputând să închidă ochii nici măcar pentru o clipă, privea peisajul necunoscut de afară. Liniile de cale ferată se întindeau peste creste muntoase periculoase, acoperite de ceață, făcând ca totul să pară ireal, ca într-o lume animată. Gândurile ei erau complet împrăștiate.

Emoțiile ei erau complicate în acest moment. Se îndrepta spre un loc străin care adăpostea totuși cele mai familiare rude ale ei. După ani de despărțire, nu mai era fata încăpățânată de odinioară. Pe atunci purta un alt nume de familie, era Jin Mu.

În ziua despărțirii plouase torențial în Suzhou. Tatăl ei purta o valiză veche, neagră, în care se aflau toate lucrurile pe care el și fratele ei le puteau lua cu ei. La nouă ani, ea nu înțelesese ce înseamnă divorțul, știa doar că tatăl ei îl lua pe fratele ei și plecau să trăiască undeva foarte departe.

Încercase orice pentru a-și opri tatăl să plece, implorându-l să-l lase pe fratele ei să rămână și rugând-o pe mama ei să nu-i alunge. Dar tot ce primise în schimb fusese ultima ceartă amară dintre părinții ei. Se ascunsese într-un colț, plângând de frică. În ziua aceea, Jin Zhao stătuse pur și simplu lângă ea, protejând-o de părinții lor care se certau, ștergându-i în tăcere lacrimile cu mâneca, iar și iar.

Mai târziu, mama ei o încuiase în cameră pentru a-i opri protestele. De la fereastra cu gratii de fier de la etajul al doilea, privise neputincioasă cum tatăl ei îl conducea pe fratele ei departe, sub o umbrelă veche în carouri, pierzându-se în ploaia torențială.

De la etajul al doilea le strigase numele de nenumărate ori. Ei se întorseseră să o privească prin perdeaua de ploaie. În ochii lui Jin Qiang se citea un amestec complicat de neputință când a strigat: „Fii cuminte, Mu Mu. Te vom suna când ajungem.”

Jin Zhao purta rucsacul în spate, arătând deja semnele adolescenței, iar silueta lui devenea tot mai neclară în ploaia grea. Când tatăl lor l-a tras mai departe, Jiang Mu a strigat „Tată!” și „Frate!” cu o disperare sfâșietoare. În inima ei de copil simțea cu putere că, odată ce vor pleca, nu se vor mai întoarce niciodată.

Plânsese până când nu mai avusese nicio putere. Prin vederea încețoșată văzuse o siluetă alergând înapoi. Clipind des, îl privise pe Jin Zhao alergând prin ploaie, urcând pe copertina de la primul etaj și ajungând la fereastra ei.

Aceea fusese... ultima dată când își văzuse fratele. Era atât de aproape, complet ud, cu genele lungi plecate, iar apa de ploaie îi curgea de pe frunte pe puntea proeminentă a nasului. Cu o mână ținea gratiile de fier, iar din rucsac a scos un stilou negru Parker și i l-a întins, spunând: „Acesta este al tău de acum. Exersează-ți scrisul frumos, nu mai fi mofturoasă la mâncare, mănâncă morcovii, ascult-o pe mama și data viitoare...”

Ploaia îi curgea în nas și în gură, făcându-l să tușească puternic înainte să continue: „Data viitoare când ne vom întâlni, îți voi verifica scrisul să văd cât ai progresat.”

Când Jin Mu a întins mâna pe fereastră să ia stiloul, mâna ei mică s-a prins de mâna fratelui ei, iar ea a întrebat printre lacrimi: „Te vei întoarce?”

Ploaia lovea mâinile lor strânse, iar un fulger îndepărtat a luminat pentru o clipă cerul nopții, luminând ochii întunecați și strălucitori ai lui Jin Zhao, în care se aflau toate speranțele ei.

„Mă voi întoarce”, i-a spus el.

Dar nu s-a mai întors niciodată, lăsând în urmă doar stiloul lui prețios care a rămas alături de Jin Mu mulți ani.

După aceea, Jiang Yinghan i-a schimbat direct numele de familie. Nimeni nu o mai numea Jin Mu, a luat numele mamei sale și a devenit Jiang Mu.

În primii ani mai primea ocazional telefoane de la tatăl ei și reușea să vorbească puțin cu fratele ei. Jin Zhao o întreba despre școală, despre progresul la lecțiile de guzheng și dacă mai crescuse în înălțime. Cu fiecare apel, vocea lui Jin Zhao părea diferită, nu mai era vocea copilărească pe care o ținea minte. Se adâncise în timpul pubertății până când devenise aproape necunoscută pentru Jiang Mu.

Dar Jiang Yinghan nu părea să-i placă faptul că ea vorbea atât de des la telefon cu fratele ei. Ori de câte ori conversațiile lor depășeau zece minute, o îndemna să se apuce de teme.

După clasa a cincea, telefoanele de la tatăl ei au devenit rare. A auzit că se recăsătorise, își întemeiase o nouă familie și avea o fiică. Jiang Yinghan i-a spus să nu-i mai deranjeze.

După aceea, Jin Qiang a sunat foarte rar. Când Jiang Mu a aflat că tatăl ei avea o altă fiică și că fratele ei avea o nouă soră, a căzut într-o depresie îndelungată. Simțea ca și cum cineva îi furase familia. Privirile pline de dragoste ale tatălui și fratelui ei erau acum îndreptate spre un alt copil, iar acea fericire nu avea să-i mai aparțină niciodată.

Cu aceste noi griji, Jiang Mu nu mai putea să-l sune liber pe Jin Zhao pentru a se plânge de testele ratate sau de conflictele cu colegii de bancă. Se temea că noua soție a tatălui ei ar putea răspunde la telefon. În inima lui Jiang Mu, tatăl și fratele ei fuseseră mereu familie, dar trebuia să accepte că dispăruseră treptat din viața ei încă din acea noapte ploioasă.

După vacanța de vară din clasa a cincea, Jiang Mu s-a mutat de două ori împreună cu Jiang Yinghan. Încercase să-l sune pe tatăl ei și pe fratele ei pentru a le spune noua adresă, dar de fiecare dată răspundea o femeie necunoscută. Neștiind cum să i se adreseze, închidea repede. Curând după aceea, acel număr a fost deconectat.

I-a scris mai multe scrisori lui Jin Zhao, spunându-i noua adresă și informațiile de contact, dar nu a primit niciodată vreun răspuns sau vreun apel. După clasa a șasea, a pierdut complet legătura cu ei.

La un an după divorțul de Jin Qiang, Jiang Yinghan a deschis o mică agenție de loto, câștigând suficient lunar pentru a susține gospodăria lor mamă-fiică. Viața lor s-a îmbunătățit, dar ori de câte ori era menționat tatăl ei, pe chipul lui Jiang Yinghan apărea o expresie de nemulțumire. Treptat, Jiang Mu a încetat să mai vorbească despre tatăl și fratele ei.

Dacă viața ar fi continuat pe acest drum previzibil, probabil că, cu notele ei bune, Jiang Mu ar fi intrat la o universitate bună, și-ar fi găsit un loc de muncă stabil și ar fi rămas lângă mama ei, poate fără să se mai intersecteze vreodată cu tatăl și fratele ei. Dar în ultimul an de liceu a aflat ceva neașteptat, care avea să-i schimbe cursul vieții. ✨