Capitolul 2

 

Capitolul 2  

      

       Arthit  s-a trezit iritat de sunetul telefonului său.  A bâjbâit în jurul patului până l-a găsit.  Apelul  era de la Ton Fah.

-Ora 6:30 a.m.? La naiba, am întârziat!

 A sărit din pat și a răspuns imediat la apel.

-Sunt treaz.

-Grăbește-te, a spus Ton Fah.

-Bine. A închis și s-a grăbit să facă duș și să se schimbe. Chiar dacă unele facultăți erau încă în vacanță, el avea atribuții în secția lui. În al patrulea an, gărzile prin  rotație, pe secții erau obligatorii și erau o bătaie de cap enormă. În mod normal, era obișnuit cu zgomotele de alături, dar noaptea trecută a fost mai enervant decât de obicei.  Poate pentru că cineva nou s-a mutat și a dat o petrecere. Dacă se gândea bine, cel care târa scaunul probabil nu era Donut. Tot timpul, îl acuza pe Donut  pentru orice sunet ciudat care venea de dincolo. Când era în viață, era un nemernic.  Acum, ca  fantomă, tot un nemernic a rămas. A fost înjunghiat de iubita lui și totuși refuza să plece, zăbovind în camera lui, apărându-i în vise să ceară mâncare sau să pretindă că i-a împrumutat bani, înainte de a murii. Îi împrumutase, era adevărat, dar i-a dat deja mamei sale la înmormântare, așa că de ce îl mai întreba? A condus cinsprezece – douăzeci de kilometri pentru a participa la înmormântarea lui.  Ce mai voia de la el? Seara trecută l-a visat din nou. Tot spunea că îi era foame.  Foame din nou și din nou.  Între timp, trebuia să studieze, să facă de gardă pe secție și să întocmească rapoarte complete. Când ar trebui să găsească timp pentru a arde ofrande pentru el?  A fi fantomă trebuie să fie atât de convenabil, tot ce trebuie să faci este să apari în visul cuiva pentru a te hrăni. Din cauza lui, nu a dormit suficient și a ajuns să se trezească târziu. Dacă medicul curant îl va certa, o să-și asume responsabilitatea, Donut? A alergat cu motocicleta la spital. În parcare, s-a lovit de Jo, care alerga la fel de grăbit.  Au parcat unul lângă altul și s-au îndreptat împreună spre secție. Dimineața era destinată vizitelor, după-amiaza aveau loc  prelegeri și o altă rundă de sarcini pe secție seara până la ora 20:00. Odată ce totul s-a terminat, s-a întors în camera sa. S-a prăbușit în pat, epuizat și sătul de tot.  Să studieze medicina era groaznic de obositor. Avea motivele sale pentru care a urmat medicina, dar nu avea nici cheful și nici nu voia să explice.  Tocmai când era pe punctul de a ațipi, a sunat din nou telefonul.

 -Direk? Care-i treaba?

-Ai grijă la ton. Cel  cu care vorbești este tatăl tău.

-Direk. Arthit a schimbat tonul, trecând la o nuanță mai calmă.

-Acum sunt prietenul tău.

-Cum dorești... Ești tatăl meu sau un prieten, dacă așa preferi.

-Uf, ești epuizant. Am auzit că nu mai mergi la circuit?

-Din lipsă de timp. Turele la secție dimineața și  seara sunt atât de obositoare, vreau să renunț. De ce să nu am grijă de mine?

-Nu-i așa? Sincer, e mai bine să nu mergi la circuit. Dar  a fost plictisitor fără tine. Oamenii continuă să întrebe de ce nu vii.

-Atunci ce vrei? Să merg sau nu? Ultima dată când am fost, te-ai supărat și m-ai blocat pe Line.

-Te-am blocat. Am vorbit în schimb cu Johan.

-Vezi? Vorbești cu Johan, dar nu cu propriul tău copil.

-Johan este rezonabil. Și te-am blocat pentru că erai enervant, cereai finanțare tot timpul. Crezi că sunt făcut din bani?

-Ei bine, dacă ești sărac,  spune-mi. O să împrumut de la Jo pentru tine.

-Sunt destul de bogat dar, nu continua să ceri bani.

-Sigur, sigur. Deci, de ce m-ai sunat?

-Am avut un vis urât aseară.

-Ar trebui să te consolez sau  ce? Lasă tată nu te gândi prea mult. Visele rele se transformă în noroc, nu? Deci, despre ce a fost visul?

-Am visat-o pe mama ta.

-Serios?

-De ce aș minții?

-Și....ce a spus ea?

-Nimic, la fel ca întotdeauna.

-Poate că te suprasoliciți. Ia o pauză.

-Da, probabil. Cum e munca de supraveghere la gărzi? Nu ucide pe nimeni, sau vom ajunge în faliment din cauza proceselor.

-Este bine...trece. Să sperăm că nu moare nimeni.

-Camera ta bântuită este la fel ca întotdeauna?

-Da, ca și camera de alături. Ieri, cineva nou sa mutat. Aseară, a fost ca o reuniune de școală, haos total.

-Cine s-a mutat? Cum trăiesc ei acolo? Și tu, cum ai reușit să trăiești cu fantome ani de zile? Ești masochist sau ce?

-Mi-e prea lene să-mi mut lucrurile. În plus, dacă mă mut, simt că pierd în fața lor. În niciun caz.

-Încerci să câștigi o bătălie împotriva fantomelor?

-Dacă plec, Donut se va simți singur.

-Ai făcut vreodată merite pentru el? El a fost prietenul tău, până la urmă.

-Nu am fost la un templu în viața mea.

-Ei bine, oricum nu ești budist. Dacă poți locui acolo, atunci rămâi. Este rentabil.

-Oh, Direk, vreau să-mi schimb jantele mașinii pentru cursa de săptămâna viitoare.

-Ce jante?

-Le-am comandat deja. Plătește pentru asta, te rog.

-Roagă-ți tatăl  să plătească... Oh, stai, ăsta sunt eu. Ești din nou cu asta, comanzi lucruri și mă faci să plătesc.

-Bine, închid acum. Ne vedem acasă.

-La naiba.

  Arthit a  încheiat apelul.  Direk era tatăl său, tatăl său adevărat.  Vorbeau așa de când era copil, așa că devenise doar un obicei.  Direk a spus odată că ar prefera să-i fie un prieten decât un tată, ca să poată vorbi despre orice și să se simtă tânăr.  Sincer, era încă tânăr, în ciuda faptului că avea 40 de ani. Nu era de mirare că Arthit a ieșit așa cum era. Doar uitându-te la el, îți dadeai seama că era  o versiune mai tânără a tatălui, cu excepția faptului că Direk nu a mers la facultatea de medicină.

Direk deținea o afacere, import de piese auto, nu doar import, ci și producție.  S-a extins într-un lanț de mari ateliere de reparații la nivel național, iar acum  devenise internațional.  De fapt, el a mers la nivel mondial cu ani în urmă. Direk făcea bani, ceea ce însemna că avea nevoie de cineva care să-l ajute să-i cheltuiască. Aici intervenea Arthit, cerând bani atât de mult încât, tatăl său l-a blocat pe Line. A crescut de mic  în preajma mașinilor și a devenit pasionat de ele.  Dacă cineva întreba de ce studiază medicina, răspunsul lui era: nu e treaba ta. Prefera să nu împărtășească povestea, s-ar putea să-i facă pe oameni să plângă. Înainte să se poată ridica să facă ceva, s-a auzit un alt apel.

-De ce mă sună atât de mulți oameni astăzi?  S-a uitat la telefon.  Era soția lui Jo.

-Care-i treaba?

-Nu răspunzi pe Line.

-De ce mă cauți?

-Să jucăm un joc.

-Tot ce faci este să mă inviți să joc.

-Deci, te joci sau nu? A întrebat North nerăbdător.

-Da, așteaptă o secundă.

A încheiat apelul.  Soția lui Jo îl invita mereu să joace.  Îi plăceau jocurile și se pricepea destul de bine, în ultimul timp se juca mai des pentru că îl tot invita. Când l-a întâlnit prima dată, a fost surprins, nu credea că lui Jo îi va plăcea de cineva ca el. Dar erau împreună de aproape un an.  Dezavantajul era că Jo nu mai ieșea să bea cu el, stătea mereu cu soția lui.

   Fah avea și el o soție, Hill de asemenea.  Toți erau împreună cu cineva, cu excepția lui.  Era puțin enervant, sigur, iar atât de multă dulceață în jur, îl orbea.  Dar nu era rău.  Atâta timp cât ei erau fericiți, era bine. Arthit s-a conectat la joc și în câteva secunde, North l-a invitat să se alăture. 

-Ce joci? Vocea lui North s-a auzit  prin căști. Foloseau întotdeauna funcția de chat vocal atunci când se jucau cu prietenii.

-Orice. Dar tu vrei un joc anume?

-Mă duc la atac. Junglă.

-Cine se aruncă în luptă?

-Prietenul meu o va face.

-Bine.  A observat că mai era o persoană în  joc, dar nu-și pornise microfonul.

-Cine este acest prieten al tău?  A  întrebat Arthit văzând un nume de utilizator necunoscut.  Majoritatea prietenilor lui North erau oameni ca Nao, Q, Ged sau Tiger, nume pe care le recunoștea. Dar acela era nou.

-Un vânător de fantome. Vecinul tău de alături.

-Oh, corect. Pot să fac tanking (abilitatea și armele unui jucător)? Dacă sunt răi, îi înjurăm.

-Pregătește-te să fii uimit de tankingul prietenului meu.

-Despre ce naiba vorbeşti? A întrebat Arthit curios.

-Alege-ți  eroul, omule.

-Atât  respect ai pentru mine? Nu a luat jocul în serios pentru că erau destul de apropiați.  A ales un asasin. North s-a dus la transport, iar celălalt a ales un erou care se potrivea perfect nevoilor lui Arthit. Nu numai că făceau tanking, dar erau extraordinar de buni.  Nu mai văzuse niciodată pe cineva jucând atât de bine.

-La naiba, sunt profesioniști sau ce? Cum de nu sunt morți într-un atac 3 vs 1?’

-Ți-am spus, prietenul meu este uimitor. Dar l-ar ajuta dacă te-ai duce să îl susții, este pe cale să moară.

-Ascultă la mine, omule. Nu intru. Mă aud, nu?

-Da, te pot auzii. Vecine Ghostbuster, care este planul? Spune ceva.

-Da, întoarce-te în junglă, cu puterea ta  slabă nu merită riscul. Te acoperim doar ca să poți scăpa.

-El este vecinul tău. De ce nu vă jucați mai mult împreună? Ar face comunicarea mai ușoară. A remarcat North serios.

-Cred că pot merge acum. Am ceva mai multă putere.

-Intri din nou?

-Da. Voi scoate trei dintre ei.

-Bine, scutul meu este gata. Îl voi deschide.

-Ești serios? Fără putere? Doar curaj? S-a plâns puțin North.

-Fă-o, a spus Arthit.  Tancul lui North a inițiat atacul, iar  el a continuat. Cu puterea lui slabă aproape că l-au ucis, dar a eliminat trei inamici, deși a pierdut tancul în acea luptă.

-Tancul  este distrus.

-Este în regulă. Merită să schimbăm un tanc pentru un scut pe care  să-l purtați. Vocea calmă din joc l-a surprins.  Cum putea să sune atât de rece când North practic țipa de entuziasm?  Timpul lui a fost perfect, gestionând jocul ca un profesionist.  Avea într-adevăr un tanking extrem de solid. Au continuat să joace ore întregi fără să piardă niciun meci. În cele din urmă, prietenul lui North a părăsit jocul, spunând că are altceva de făcut, lăsându-i doar pe el și pe North să continue.

-Hei, omule, cum a fost aseară? Ai văzut vreo fantomă? A întrebat North curios.

-Noaptea trecută a fost mai haotică decât de obicei. De ce întrebi?

-L-am întrebat pe prietenul meu și mi-a spus că a văzut patru fantome! Cum au trecut de la trei la patru? De unde a venit femeia care s-a spânzurat?

-Oh, femeia care s-a spânzurat? Era în camera mea, a spus Arthit, amintindu-și de perioada când s-a mutat prima dată în acel apartament.  Camera lui avea o istorie în care se spunea că o femeie s-a spânzurat pe balcon, dar a plecat între timp.

-Mă întrebam de ce sunetul  scaunului s-a mutat în  camera alăturată. Se pare că era fantoma spânzurată.

-Da, s-a spânzurat pe balcon. Prietenul meu, Ghostbuster, a spus că se întâmplă totul în jurul miezului nopții. Era în camera ta și tu ai dat-o afară?

-Nu tocmai... am dat-o afară, ei bine, da, am făcut-o. Ea a tot târât scaunul, iar când țipatul nu a mers, a trebuit să iau măsuri drastice.

-Ce ai făcut? Folosești o amuletă Buddha?

-Nu. La început, a fost foarte agresivă, ca și cum s-ar fi așezat pe mine în timp ce dormeam.

-Ce?! Ca paralizia în somn? Ce ai făcut? A întrebat North intrigat.

-S-a așezat pe mine, așa că mi-am dat șoldurile în sus la ea.

-La naiba, P’! Ești serios? North a izbucnit în râs.

-Da.

-Hm...totul este atât de încurcat! Încercai să seduci fantoma sau ce?

-Ei bine, ce altceva ar fi trebuit să fac? Ea este o femeie care stă pe un tip ca mine în timp ce dorm. La ce se gândea?

-La naiba, P’... Doar să-mi imaginez  asta, mă omoară! North a râs atât de tare încât nu s-a putut opri. 

-Ce a făcut femeia după aceea?

-A țipat și a dispărut. Probabil stânjenită.

-Dacă aș fi fantomă, nici nu te-aș mai bântui. Așa deci, de asta s-a mutat în cealaltă cameră?

-Nu s-a întâmplat imediat. Ea a tot târât scaunul ăla la miezul nopții. În noaptea aceea, mi-am pierdut răbdarea. Știam că va începe să-l târască din nou pe la 12:30. Îl târa mereu din mijlocul camerei până la balcon, trecând pe lângă baie. Așa că la 12:25, m-am dus să mă așez la baie.

-De ce te-ai dus la baie?

- De nemernic ce sunt! Să mă masturbez.

-Ești nebun, P’! Te masturbai ca să te vadă o fantomă?

-Da. Dacă trecea cu scaunul pe lângă baie, ar fi trebuit să mă vadă. Am lăsat chiar și ușa deschisă.

-P’, asta e o atitudine de următorul nivel! Chiar dacă e o fantomă, tot  o femeie este! North râdea atât de tare încât a uitat să continue jocul. Arthit nu a putut să nu râdă și el puțin, gândindu-se la cât de supărat trebuie să fi fost să facă așa ceva. Dacă se gândea bine  la asta, a fost chiar aiurea. Dar, era oarecum mândru de el. Dacă vorbea cu North, era ușor să împărtășească astfel de lucruri pentru că el era la fel de direct.

-Este camera mea. Îmi făceam treaba în camera mea. Ce nu e în regulă?

-Nu e greșit, P’, dar la naiba, e un comportament sălbatic. Deci ce s-a întâmplat cu femeia?

- A dispărut. Cred că s-a mutat după aceea.

-Foarte bine a procedat. Dacă aș fi fost eu, nici eu nu aș fi rămas. Ești un psihopat.

-Psihopat ? Haide, e normal, nu? Poți să fi sincer și să spui că nu ai făcut-o niciodată?

-Bine, bine, e firesc, dar la naiba, P’,  este ciudat. Câți oameni de pe planeta asta pot spune că s-au masturbat în fața unei fantome? Ai câștigat, omule, a spus North, râzând atât de tare, încât s-a auzit o bufnitură puternică de la celălalt capăt al firului. 

-Am căzut de pe canapea, omule!

-De ce râzi atât de mult? Este simțul omorului  tău atât de dezvoltat?

-Da, mă amuz ușor. Îmi pare rău pentru fantoma aceea, totuși. Și toți ceilalți din camera ta. Prietenul meu a spus că e o femeie care se spânzură la miezul nopții, o alta sare din clădire la 2 a.m., o fantomă plânge în baie și Donut zgârie peretele.

-Donut zgârie peretele?

-Da, prietenul meu a spus asta. Oricum, de ce zgârie peretele?

-Donut avea această stare ciudată. Când era în viață, spunea mereu că îl mâncau unghiile la vârfuri, așa că zgâria foarte mult,  mesele sau orice altceva. I-am spus să se oprească, dar a spus că nu poate. Nu-mi vine să cred că este încă obsedat să  zgârie chiar și după moarte.

-Sincer, asta este al naibii de înfiorător. Dar da , dacă zgâriatul făcea parte din viața lui de zi cu zi, are sens că  continuă să o facă după moarte. Prietenul meu a spus că zgârie până i se dezlipesc unghiile.

-Stai, numele prietenului tău este Ghostbuster? Ce fel de nume este acesta?

-Nu, nu, numele lui este Daotok, dar cred că Ghostbuster i se potrivește mai bine.

-Daotok? Acesta este un nume ciudat pentru un tip.

-Nu? Așa cred și eu, dar este numele lui, deci ...

-Destul de corect.

 -Cum a murit Donut? Prietena lui chiar l-a înjunghiat în somn? Ai fost acolo?

-Da,  eu dormeam. N-am știut nimic până a doua zi dimineața când am aflat că Donut a fost înjunghiat. Era iubita lui, Min. Bănuiesc că Donut o înșelase și se certaseră rău. Probabil că  l-a înjunghiat și l-a omorât.

-La naiba, asta chiar e brutal. I-a lăsat corpul pe pat? Chiar dacă lui North îi era teamă de fantome, curiozitatea nu-i dădea pace.

-Da, și a dormit lângă el până dimineața. Tot patul era îmbibat de sânge. Dimineața, a sunat ea însăși la poliție.

-Este terifiant. Ai făcut vreun merit pentru Donut?

-Nu. Nu sunt budist și nu merg la temple.

-Prietenul meu a spus că Donut a bântuit visele oamenilor, spunând că îi este foame.

-Da, a venit și în visul meu, spunând că îi este foame.

-Și ce i-ai spus?

-I-am spus să-mi mănânce piciorul.

-P’, asta-i dur! E încă prietenul tău, chiar dacă este o fantomă, a chicotit North.

-De ce nu arzi ofrande sau nu-i dai de mâncare? Poate că nu va mai veni să te deranjeze.

-Dacă o fac o dată, el va aștepta  mai mult. De ce prietenul tău nu o face pentru el?

-Prietenul meu nu are bani, P’. A cheltuit totul pe mâncare pentru pisici.

-Atunci, lasă-l în pace. Mă duc să dorm. Mâine am o tură devreme în secție. Jo a adormit ?

-Da, P’ Jo doarme deja. Este atât de obosit?

-Desigur că e obosit. De ce mă întrebi? Bine, am plecat.

-Bine, bine.

  A ieșit din joc, a mers să facă un duș și și-a schimbat hainele.  Era deja trecut de ora 22, se pare că se jucaseră  ceva vreme.  După ce s-a schimbat, s-a pregătit să se culce. Nu că ar fi vrut să doarmă atât de devreme, dar era epuizat.

.......

Daotok a continuat să lucreze până târziu în noapte, la fel ca în seara precedentă. Era trecut de ora 22, iar Emma stătea în apropiere și veghea ca de obicei.  Până atunci, nu a fost  nimic ciudat, nu a auzit niciun sunet enervant, dar s-a gândit că lucrurile s-ar putea schimba după miezul nopții. Mai devreme seara, a jucat un joc cu North.

 North iubea jocurile, la fel și el. Chiar era puțin dependent de jocuri.  Rolul lui preferat era tancul sau suportul și  ocupa doar acea poziție. Persoana pe care North a invitat-o să se joace cu ei părea să fie tipul din camera alăturată.  El era priceput, la fel și North, care a făcut ca jocul să fie plăcut. Nu era mare lucru când alți jucători nu erau la fel de buni, dar dacă aveau o atitudine proastă, North îi distrugea cu siguranță.  Era genul care se înfuria  din cauza jocurilor. De îndată ce ceasul a bătut miezul nopții, Daotok s-a gândit la modul în care spiritele tindeau să câștige mai multă energie în acea perioadă. Simțea prezența lor devenind mai reală. Și-a pus căștile pentru a ignora zgomotul unghiilor care  zgâriau  peretele. Când s-a lovit de un blocaj mental și nu a mai putut  lucra, a decis să se relaxeze scufundându-se în apă fierbinte, era cel mai bun mod pentru el de a se relaxa. Dar când a ajuns la cadă, cineva era deja acolo, purtându-se ca și cum ar fi fost proprietarul locului.

-Merg  să fac o baie, a spus Daotok, nu-și cerea  permisiunea, doar își declara intenția. 

-Nu transforma apa în sânge ca în filme, bine? Nu că ai putea. Adică, corpul uman are doar vreo patru-cinci litri de sânge. Asta n-ar umple nici măcar puțin din cadă.

 A umplut cada cu apă caldă și a intrat.  Temperatura perfectă a apei calde a fost incredibil de relaxantă, dar  a simțit o senzație de furnicături în jurul gâtului.

O mână... O mână albă și zveltă îi mângâia gâtul, apăsându-și unghiile ascuțite din ce în ce mai adânc în pielea lui. Îl durea.

-Asta doare, a spus. Mă voi supăra dacă tot mă rănești. Frustrat, și-a ridicat brațul și și-a lovit ușor ceafa, urmărind să lovească mâna drept pedeapsă. Dar nu a simțit nimic. A ridicat din umeri și a continuat să încerce să se relaxeze, închizând ochii.  Mâna lui s-a lovit de ceva, ceva care se simțea ca un cap.  Încet, și-a deschis ochii. Era prima dată când o vedea... Părul ud, negru ca abanosul era întins, iar ea și-a ridicat încet fața pentru al privii. Daotok și-a tras instinctiv mâna de pe capul ei.  Fața ei palidă era lipsită de emoție, gura era deschisă până la urechi, formând un rânjet sinistru înainte de a se închide strâns. Apoi zgomotul de suspine a umplut baia.

Sângele roșu aprins curgea din gura ei sfâșiată, iar lacrimile îi curgeau în continuu pe față.  Corpul ei gol a devenit mai clar în timp ce tânărul se uita. Avea tăieturi la gât și la umeri, dar nu a îndrăznit să privească mai departe. Stătea în cadă, strângându-și genunchii și plângea din ce în ce mai tare.

,, Mă doare... Nu mă rănii, te rog, nu mă rănii”, se tânguia ea.

Ah, trebuie să fi fost ucisă, cu gâtul tăiat chiar în această cadă.  Prin „tu”, probabil  se referea la iubitul ei.

-Nu te voi rănii. Te doare acolo? A întrebat Daotok încet.

,,Uf... mă doare... nu pot să respir.”

-Ei bine, ți-a fost tăiat gâtul. Cum să poți respira? Apropo, cum vorbești?

„Hâc... Uh...”

-Doamnă. Doamnă, ascultați-mă. A întins mâna, intenționând să o scuture de umăr pentru a o atenționa.  Dar în momentul în care mâna lui i-a atins pielea rece ca gheața, ea a încetat brusc să plângă.  Suspinele s-au liniștit treptat, iar privirea ei s-a mutat încet spre el.

,,Ahhhh!!” A țipat ea, iar el a încremenit o clipă. Apoi silueta ei a  dispărut. Țipa să îl sperie, pentru că era surprinsă că era acolo sau pentru că îi era rușine să fie goală în fața lui?

 Daotok a mai stat puțin în cadă până s-a simțit mulțumit, apoi a ieșit și a scos dopul de la cadă.  Pe măsură ce nivelul apei a scăzut, a observat ceva blocat lângă scurgere.

Păr... lung. Cu siguranță nu era al său.

-Hei, nu mai arunca părul! Ce ar trebui să fac dacă înfundă canalul de scurgere? Nu vreau să continui să-l scot de fiecare dată! A mormăit, enervat.

-De ce  trebuie să fac eu curățenie după altcineva? A plecat din baie.  Întrucât nu purtase brățara în timp ce făcea baie, o văzuse deja o dată pe femeie în cadă. Apoi a văzut-o pe femeia spânzurată trecând pe lângă el.  A crezut că tocmai trecea, dar s-a oprit și s-a întors încet să-l privească. S-a uitat înapoi la ea, confuz.

-Uh... Ai nevoie de ceva?  A întrebat tânărul ezitant.

,,Nu.”  A răspuns ea.  Vocea ei era joasă și lentă, aproape răsunând ciudat.

    Cel puțin a închis ușa, s-a gândit Daotok în timp ce se îndepărta. Mintea lui deja rătăcea la următoarea sarcină, dar spiritele din acel loc păreau să nu aibă nicio intenție să-l lase în pace. A oftat. Urma o noapte lungă.

Maya👻