Prolog

Crezi în momentul potrivit în viață?

Acele momente de înflorire, timpurile bune care vor veni pentru toți, așteptând doar clipa perfectă, ceva de genul acesta.

Nu am crezut niciodată în porcăriile astea. De când mă știu, ritmul vieții mele a fost un iad: plin de urcușuri și coborâșuri, nopți în fundul abisului, zile pline de speranță doar pentru a fi păcălit că lucrurile s-ar putea îmbunătăți, înainte de a fi zdrobit din nou. Din nou și din nou, până când uneori trebuie să mă întreb de ce oamenii trăiesc în iad chiar înainte de a muri.

În clipa în care vaza s-a spart de capul meu, nu mă gândeam la nimic din toate astea. Am înregistrat doar impactul și durerea ascuțită și imediată. Corpul mi s-a clătinat și m-am prăbușit la podea. Sângele fierbinte îmi curgea pe frunte și îmi intra în ochi. Lumea a devenit încețoșată, nu că aș fi procesat ceea ce vedeam. Capul îmi zvâcnea, amețit, până când am auzit un tărăboi la ușă, urmat de voci puternice și pline de panică. Chiar și când au intrat în fugă să mă ajute să mă ridic și să mă ducă la spital, eram încă în stare de șoc.

Iar acum, în timp ce stau pe un scaun de plastic într-un rând ordonat la unitatea de primiri urgențe a spitalului, sunt încă amețit. Sângele continuă să se scurgă din rană. Un bărbat este aproape, supraveghind, probabil pentru a evita ca atacatorul meu și cu mine să ne confruntăm din nou. Îl privesc, apoi îi parcurg lent privirea de la tivul pantalonilor săi negri, urcând pe picioarele sale lungi, până la pieptul lat acoperit de o cămașă elegantă de culoare deschisă, cu mânecile suflecate până la coate. O jachetă de costum atârnă pe unul dintre umerii săi.

Un polițist...

Sincer, nu mă așteptam să mă ajute. Oricum, nu este ca și cum aș fi plănuit asta. Doar participam la o nuntă într-un hotel elegant dintr-o zonă exclusivistă din Bangkok. Dar faptul că o zonă este "frumoasă" nu înseamnă că acolo se întâmplă doar lucruri bune. Și așa se face că el a fost implicat într-un caz de agresiune în interiorul unei camere de hotel, complet accidental.

Sângele picură din nou. La naiba, doare.

Presun pânza pe care o am în mână pe rană, încercând să evit ca sângele să cadă pe pantaloni. Cămașa? Nu contează. Dar pantalonii? Sunt preferații mei, rupți exact în locurile perfecte, arătând suficient, sexi în toate sensurile.

"Poftim, folosește asta."

Polițistul se apropie, oferindu-mi un prosop curat pentru a înlocui pânza deja îmbibată cu sânge.

"Nu m-ai auzit?"

Tonul său devine tăios când nu întind mâna după prosop.

Se așază lângă mine și îmi coboară mâna înainte de a presa ușor prosopul curat și moale pe rana de la cap. Cu grijă, aproape cu tandrețe. Rămân nemișcat. Acțiunile sale trezesc un vârtej de emoții: surpriză, confuzie și ceva ce nu pot identifica pe deplin. A trecut atât de mult timp de când am simțit această... amabilitate. Mă întorc să-l privesc. Fața lui este surprinzător de atractivă: trăsături marcate, sprâncene perfect arcuite, ochi mari cu o ușoară înclinație în sus la colțuri, nas drept și buze bine conturate. Îmi întoarce privirea când observă că îl urmăresc. Expresia lui rămâne neutră, fără să zâmbească, dar nici fără să se încrunte.

Am cunoscut mulți bărbați frumoși cu personalități oribile. Aspectul nu mă impresionează. Dar de data aceasta, este diferit.

Este ceva în ochii săi care îmi spune că suntem asemănători. Că amândoi ascundem ceva în străfunduri, ceva ce nu vrem ca nimeni să descopere.

Un prostituat și un polițist nu ar putea fi niciodată la fel.

Și totuși, nu pot controla ceea ce simt. Nici măcar nu pot să-mi abat privirea. Doar mă uit fix în ochii lui, inima căzându-mi în stomac, doar pentru a ricoșa și a începe să bată de parcă ar vrea să evadeze.

În acel moment, am știut: căzusem în ceva. Inima îmi bătea atât de tare încât mă temeam că tot spitalul ar putea să o audă. Atacatorul meu continua să țipe la mine din cealaltă parte a sălii, acuzându-mă că l-am înșelat, că i-am întins o capcană, numindu-mă promiscuu și folosind toate jignirile care îi treceau prin minte. Îmi păsa? Niciun pic. Tot ce puteam face era să mă gândesc la acea idee stupidă a momentului potrivit în viață.

Că într-o zi, ceva bun va sosi în sfârșit.

Ce glumă crudă. Deloc amuzantă.

…

…

M-am îndrăgostit de un polițist în noaptea în care eram pe cale să mă vând.