Capitolul 9

 - Tată! Ajutor... Eh? CUM AI AJUNS AICI? AI VENIT DOAR PENTRU A ÎNRAUTĂȚI STARE TATĂLUI MEU? Vocea lui Thanakorn răsună puternic când îl văzu pe Mac lângă patul tatălui său.

- Khun Mac și Khun Kitja au venit să-l viziteze pe tatăl tău, a răspuns avocatul Worapong în locul lui, dar Thanakorn l-a privit pe Mac cu nemulțumire evidentă.

- Și cine le-a dat permisiunea să vină în vizită, domnule avocat? - Cum îndrăznești să permiți asta fără să ne ceri părerea?, se întoarse Thanakorn către avocat. Mac îi aruncă o privire la fel de furioasă, gândindu-se că propriul său fiu era cel care îi afecta sănătatea lui Napadon.

- Oprește-te... acum. Vocea lui Napadon se auzi, nu foarte tare, dar suficient de clară pentru a fi auzită de toți. Thanakorn ezită o clipă.

- Eu am autorizat-o, declară Napadon, provocând un oftat de frustrare din partea fiului său.

- Tată, de ce i-ai lăsat să intre? Ei vor doar despăgubirea, nu au venit să te viziteze! Thanakorn a continuat să mormăie.

- Se pare că nu știi semnificația cuvântului - bune intenții, nu-i așa? a spus Mac cu fermitate. În mod normal, nu ar fi acordat atenție provocărilor, dar acum, în prezența tatălui său, nu avea de gând să treacă cu vederea.

- BUNE INTENȚII? NU MĂ FACE SĂ RÂD! ȘTIU CĂ COMPANIA TATĂLUI MEU ESTE ÎN CRIZĂ, DAR TU VINZI AICI SĂ PROFITĂI DE SITUAȚIE! explodă Thanakorn.

- Crezi că asta e un joc? Câți ani ai, de fapt? Asta e lumea muncii, a afacerilor. Există reguli, există onestitate! De fapt, întreabă-te cine e de vină pentru situația companiei!, a răspuns Mac, iritat. Tatăl său i-a pus mâna pe braț, rugându-l să se calmeze.

- Khàk... khàk... Than, oprește-te imediat. Napadon tuși, încercând să-și controleze fiul. Acest lucru l-a făcut pe Mac să se retragă.

- Îmi cer scuze, Khun Napadon, a spus Mac, dar Napadon a făcut un gest cu mâna.

- Nu-i nimic. Înțeleg ce spui. E vina mea că nu știu cum să-mi cresc fiul, a spus el încet, făcându-l pe Thanakorn să se simtă și mai jenat.

- Tată..., strigă Thanakorn pe un ton răsfățat, dar trebui să se ferească de o cutie de șervețele pe care tatăl său, deși slăbit, reuși să i-o arunce. Sănătatea lui Napadon, însă, nu părea deloc bună.

- Cred că cel mai bine pentru Khun Napadon este să se odihnească. Îmi cer scuze pentru deranj. Dacă aveți nevoie să vorbiți, rugați avocatul să mă sune, spuse tatăl lui Mac, gândindu-se că, dacă vor rămâne acolo, vor fi doar mai multe certuri.

- Bine, răspunse Napadon, înainte ca Mac și tatăl său să-și ia rămas bun de la avocat și să părăsească camera.

- Spune-i lui Nan că nu mai trebuie să vină, a spus tatăl lui Mac.

- Bine, a răspuns Mac, gândindu-se că îl va suna din mașină. Dar când a ajuns la parcare, l-a văzut pe Nan apropiindu-se. Tocmai parcase și trecuse pe lângă ei.

- De ce plecați așa repede?, a întrebat Nan.

- Fiul lui a făcut din nou o criză de nervi, răspunse tatăl lui Mac, epuizat.

- Iar micul neastâmpărat? Cred că e nebun, mormăi Nan.

- Nu contează. Am venit în vizită, chiar dacă nu discutăm afaceri, a concluzionat tatăl lui Mac.

- Acum că Nan e aici, Mac, poți să te întorci cu el. Eu voi merge cu Chat, a spus tatăl lui Mac, lăsându-le celor doi spațiu să se ocupe de alte treburi.

- Bine, tată, a răspuns Mac, înainte de a-și însoți tatăl la mașină.
- Nan, hai să cumpărăm niște pâine de la brutăria de sub spital, să o mâncăm cu cafeaua. Am trecut pe acolo și părea delicioasă, a sugerat Mac. Nan a fost de acord și s-au dus împreună să cumpere pâinea.

După ce au plătit, s-au întors la mașina lui Nan, discutând în mod casual. Dar, de îndată ce au urcat în mașină, înainte chiar de a pleca, Nan a devenit serioasă și s-a uitat afară.

- Ce s-a întâmplat?, a întrebat Mac.

- Am văzut o față cunoscută... cea cu cămașa maro, de acolo, a răspuns Nan, arătând cu degetul. Mac i-a urmat privirea și a văzut un tânăr pe care nu-l mai văzuse niciodată. Era pe punctul de a întreba ceva, dar în acel moment a apărut Thanakorn și s-a apropiat de băiat.

- Hmph, mormăi Mac, urmărindu-i pe cei doi începând să vorbească în parcarea auto. Niciunul dintre ei nu putea înțelege ce spuneau.

- Deci Thanakorn îl cunoaște pe tipul acela care ți s-a părut familiar? Cine este el, totuși?, întrebă Mac imediat.

- Îți amintești ce ți-am spus azi dimineață? Despre tipul care și-a pariat mașina într-o cursă?, răspunse Nan.

- Nu-mi spune că e același tip care vorbește cu Thanakorn?, răspunse Mac imediat.

- El este. Proprietarul mașinii pe care a pierdut-o și i-a dat-o celuilalt tip. Dar sunt foarte curios să aflu de ce se cunosc, spuse Nan suspicios.

- Nu putem merge să-i întrebăm..., mormăi Mac. Nici nu puteau să-i spioneze, deoarece parcul era prea deschis. Cei doi mai vorbiră puțin, dar cu un ton clar iritat.

- Oare sunt iubiți și se ceartă?, speculă Mac.

- Nu cred, răspunse Nan instinctiv. La scurt timp, Thanakorn se întoarse la spital, în timp ce tânărul se îndreptă spre mașina sa.

- Să-l urmăm?, întrebă Mac imediat.

- Să vedem unde se duce, a răspuns Nan, pornind în urma mașinii. Din coincidență, direcția era aceeași cu cea spre casa lui Nan, așa că nu a trezit niciun suspiciune, mai ales în traficul aglomerat din ora de vârf.

- A aprins semnalizarea stânga, a virat pe strada aceea... să-l urmăm?, a întrebat Mac, alert.

- Lasă-l. E proprietate privată. Dacă nu mă înșel, acolo e o plantație de banani. Dacă intrăm, s-ar putea să ne observe. Și cred că m-a recunoscut mai devreme, explică Nan.

- Hmm. Mac dădu din cap, iar Nan se hotărî să se îndrepte spre casă.


+++++++





Cioc, cioc...





Sunetul cuiva care bătea la ușa biroului din standul lui Nan răsună în mijlocul dimineții, înainte ca ușa să se deschidă și inspectorul Pan să intre. Nan îl sunase cu o zi înainte să-l roage să treacă pe la garaj dacă avea timp.

- Bună ziua, domnule inspector. Vă rog să luați loc, a spus Nan, ridicându-se pentru a aduce niște apă din mini-frigider și oferindu-i-o lui Pan.

- Mulțumesc, Nan. Dar de ce m-ai chemat aici?, a întrebat inspectorul.

- Nu vă deranjez la muncă, nu-i așa?, a întrebat Nan politicos.

- Deloc. I-am spus șefului că aveți ceva să-mi spuneți. M-a lăsat să plec, oricum e aproape ora prânzului, răspunse Pan.

- Deci, după ce vorbim, veniți să luați prânzul cu mine. Fac eu cinste, sugeră Nan. Pan dădu din cap în semn de acord.

- Te-am sunat pentru că voiam să te invit să mergem la o plimbare cu mașina, spuse Nan cu un zâmbet misterios. Inspectorul ridică sprânceana, intrigat. Apoi Nan îi povesti totul: pariurile, suspiciunile legate de grupul acela și aleea. Îi explică și că nu voia să-l implice pe Mac, în caz că exista vreun pericol.

- În cazul ăsta, hai să mergem să vedem, răspunse Pan. Din fericire, în acea zi nu purta uniforma completă, deoarece, în calitate de investigator sub acoperire, trebuia adesea să se îmbrace normal.

- Bine, a spus Nan, plecând împreună cu el. Înainte de a pleca, a lăsat instrucțiuni rapide la atelier, apoi au luat mașina lui, deoarece cea a inspectorului avea emblema poliției pe ea.

Nan a condus până la strada pe care el și Mac văzuseră mașina suspectă intrând.

- Cred că acest loc este plantația de banane a fratelui primarului local, a comentat Pan, amintindu-și.

- Serios? Știam doar că este o plantație de banane, dar nu aveam idee cui aparține. Și dacă intrăm, vom avea probleme?, a întrebat Nan.

- Nu chiar. Există o ieșire pe o altă stradă. Putem să ne prefacem că mergem în direcția aceea. Nu putem doar să intrăm în proprietate, a explicat Pan. Nan a dat din cap și a intrat încet pe stradă, observând totul în jurul lui.

- Mașina care mi-a trezit suspiciuni este neagră, cu numărul de înmatriculare..., a spus Nan, recitând din memorie.

- Chiar nu-ți scapă nimic, a comentat Pan, zâmbind ușor, ajutându-l să caute. Au avansat spre plantația de banani, unde trebuiau să vireze spre ieșire, dar Nan a încetinit.

- Domnule inspector, uitați-vă acolo, a spus Nan, arătând spre plantația de banani, unde era parcată mașina pe care o descrisese.

- Hmm... deci persoana pe care o suspectezi îl cunoaște pe fratele primarului provincial, nu? a răspuns inspectorul Pan.

Nan a continuat să conducă încet, pentru a nu trezi suspiciuni, până când a virat pe un alt drum și l-a dus pe Pan la un restaurant pentru prânz.

- Și ce ziceți de noul președinte, domnule inspector? Îl cunoșteam pe cel vechi, cel care s-a pensionat, a întrebat Nan, deja așezat la masă și mâncând.

- Oamenii care se ocupă de politică nu sunt niciodată complet curați, știi asta. Foarte puțini sunt cu adevărat onești, și chiar și aceștia nu rezistă mult timp, a răspuns Pan. Nan a dat din cap în semn de aprobare.

- Nu știu dacă exagerez, dar sper că asta e tot. Pentru că, dacă e ilegal, așa cum bănuiesc, poliția va avea mult de lucru... de fapt, dacă e vorba de pista mea de curse, voi ajunge să fiu implicat și eu, și va fi și mai obositor, spuse Nan, serios.

După ce s-a gândit o vreme, a luat telefonul mobil, a deschis Google Maps și a trecut la vizualizarea din satelit până când a găsit plantația de banane pe care o vizitaseră.

- Domnule inspector, în interiorul plantației... ce este clădirea aceea?, a întrebat Nan, arătând ecranul, pe care se vedea un acoperiș mare și două case în față.

- Dacă gândim pozitiv, ar putea fi doar un depozit de banane, spuse Pan, încercând să fie optimist. Nan dădu din cap, dar nu părea convins.

- Cred că va trebui să pun copiii din echipa mea să lucreze la asta... dacă vrem să aflăm ce fac acolo, spuse Nan.

- Ai grijă. Ar putea fi o încălcare a proprietății private. Și dacă într-adevăr se întâmplă ceva ilegal înăuntru, oamenii tăi ar putea avea probleme, îl avertiză Pan, îngrijorat.

- Am înțeles, răspunse Nan. Apoi își continuară prânzul în liniște, până când Nan îl duse înapoi la garajul său.

Nan s-a întors acasă în după-amiaza târzie și l-a găsit pe Mac deja pe canapea, lucrând. Se apropie, se aplecă să-l sărute pe cap și se așeză lângă el.

- Ai venit devreme acasă, iubitule, spuse Nan.

Când îl văzu, Mac lăsă imediat jos ce ținea în mână și se aruncă în pieptul puternic al iubitului său. Nan îl îmbrățișă imediat.

- Sunt atât de obosit!, se plânse Mac.

- De la muncă?, întrebă Nan.

- Mai mult sau mai puțin. Doar mă plângeam, aveam nevoie să mă descarc. Dar mă descurc, răspunse Mac repede, înainte ca celălalt să se îngrijoreze prea tare. Nan chicoti ușor, înțelegându-i bine comportamentul.

- Atunci plânge cât vrei, a răspuns Nan. Dar Mac nu a mai spus nimic, doar și-a frecat fața de pieptul lui și a scos un suspin profund.

- Vreau să mănânc suki seco... îmi faci tu?, a întrebat Mac, ridicând privirea în timp ce era încă în brațele iubitului său.

- Cu carne de porc sau cu fructe de mare?, a întrebat Nan.

- Orice ai, pune totul înăuntru. Mor de foame, răspunse Mac, făcând o față drăguță.

- Dacă faci fața aia, o să sfârșești prin a suferi, îl tachină Nan, sărutându-l cu putere pe frunte, plin de tandrețe și puțin răutăcios. Apoi îl lăsă în pace și se duse în bucătărie să pregătească suki uscat pentru amândoi.


- E gustos, spuse Mac în timp ce mânca suki uscat lângă Nan.

- Uite cine l-a gătit, răspunse Nan zâmbind.

- Te duci la circuit în seara asta?, a întrebat Mac.

- Desigur. În acest moment, trebuie să inspectăm și mai mult decât înainte, a spus Nan, înainte de a-i spune lui Mac că a mers cu inspectorul Pan în acea zi. Auzind asta, Mac a arătat o ușoară îngrijorare.


- Trebuie să fii atent, a avertizat Mac, temându-se că Nan va avea probleme din cauza asta.

- Nu-ți face griji, pot să am grijă de mine, a răspuns Nan, doar pentru a nu-l face și mai neliniștit.

- Cred că voi merge cu tine în seara asta, a spus Mac, dorind să fie și ochii și urechile lui. Nan nu s-a opus — la urma urmei, acel loc era și al lor, iar dacă se întâmpla ceva, el putea avea grijă de Mac. După cină, Mac și-a împachetat lucrurile și s-a dus sus să facă un duș, în timp ce Nan s-a dus înainte la circuit. Mac urma să vină mai târziu.


- Khun Nan, îl strigă Tee, persoana responsabilă cu programarea curselor.

- Da, răspunse Nan.

- În seara asta are loc o altă cursă ilegală de mașini... dar nu cu aceeași persoană, a spus Tee. Nan s-a încruntat ușor și a luat dosarul pentru a-l consulta.

- O să văd când ajunge șoferul, a răspuns el, înainte de a-i spune lui Tee să-și continue treaba. Nan a ieșit să verifice locul, salutând clienții obișnuiți.

Între timp, Mac, deja pregătit, îi ceru lui Tal să-l ducă la circuit cu motocicleta. Pe drum, când erau pe punctul de a intra, Mac zări un băiat – același pe care îl găsiseră la spital și pe care îl urmăriseră pe una dintre străzi.

- Tal, oprește aici. Trage pe dreapta, îi ceru Mac. Mai multe persoane stăteau la coadă pentru a intra pe circuit, iar Tal opri discret. Mac a observat în secret și l-a văzut pe acest băiat vorbind cu un alt bărbat. Nu a înțeles despre ce vorbeau, iar în curând bărbatul s-a urcat într-o altă mașină și a plecat, fără să intre pe circuit.

- Să mergem, spuse Mac, memorând chipul bărbatului care stătea la coadă. Tal acceleră din nou, îl duse înăuntru și parcă în fața biroului. Mac întrebă de Nan și află că acesta inspecta circuitul, așa că așteptă. După un timp, Nan se întoarse.

- Aștepți de mult?, întrebă Nan.

- Deci, totul e în regulă?, întrebă Mac după un timp.

- Hmm... dar e ceva suspect, spuse Nan direct, fără să se gândească să ascundă ceva de Mac.

- Ce?, întrebă Mac imediat, curios.

- Sunt din nou oameni care fac curse cu mașini pentru bani, răspunse Nan, lăsându-l pe Mac puțin tăcut.

- Știi din ce grup fac parte?, a întrebat Mac, amintindu-și imediat de bărbatul pe care îl văzuse înainte de a intra pe circuit.

- Să așteptăm rândul lor să concureze. Atunci vom vedea, a spus Nan. Mac a dat din cap. Nan a rămas în birou, apoi a ieșit să vadă ce se întâmplă, în timp ce Mac aștepta. Până când Tee a apărut să vorbească cu ei.

- Acum e rândul acelui grup, spuse Tee. Nan și Mac schimbară priviri, făcură cu mâna și ieșiră împreună pe pista de curse. Cele două echipe concurente erau fețe noi, dar Mac o atinse pe Nan pe braț.

- Îl vezi pe proprietarul mașinii albastre?, spuse Mac, înclinând capul spre bărbatul pe care îl privea. Nan dădu din cap afirmativ.

- L-am văzut pe omul acela vorbind cu tipul pe care l-am întâlnit la spital, spuse Mac.

- Unde?, întrebă Nan, cu voce serioasă.

- La intrare. Dar nu știu despre ce vorbeau. Au terminat și el a plecat, explică Mac.

- Atunci să urmărim cu atenție cursa asta. Pun pariu că mașina albastră va pierde, spuse Nan cu încredere.

- De ce crezi asta?, întrebă Mac.

- Așteaptă și o să-ți spun mai târziu, a răspuns Nan, luând tableta pentru a căuta niște informații. Mac s-a uitat pe furiș și a văzut că erau imagini cu diferite modele de mașini.

- Ce e asta?, a întrebat Mac.

- Rapoarte despre mașini dispărute, a răspuns Nan.

- Eh... nu-mi spune că crezi că mașinile folosite în aceste pariuri sunt furate, spuse Mac în șoaptă, astfel încât doar ei doi să poată auzi.

- Iau în considerare această posibilitate... dar mai este și ceva și mai suspect, răspunse Nan cu seriozitate, făcându-l pe Mac și mai curios. Nan se aplecă și îi șopti ceva la ureche, făcându-l pe Mac să-și mărească ochii.

- Dacă este adevărat, este o problemă uriașă, spuse Mac.

- Voi trimite pe cineva să investigheze acest lucru amănunțit, pentru a mă asigura. Astăzi vom urmări doar pentru a confirma dacă ceea ce credem este real, a spus Nan. Dacă era într-adevăr așa cum bănuia, nu ar fi acționat în acea noapte, deoarece ar fi putut cauza probleme mai mari. Auzind asta, Mac nu a mai pus întrebări, iar cei doi au urmărit cursa.

Nan a observat mașina albastră și a remarcat similitudini cu cazul anterior. Când cursa s-a terminat, Mac s-a uitat imediat la Nan, care a zâmbit ușor.

- Mașina albastră chiar a pierdut, a spus Mac, pentru că și el observase anomaliile: proprietarul nu părea să-i pese de cursă, iar când a pierdut, i-a aruncat imediat cheia mașinii adversarului său.

- Pune oamenii noștri să urmărească grupul care a pierdut și să vadă unde se duc, i-a ordonat Nan lui Shin, informatorul său, care se afla în apropiere. Nan a dat instrucțiunea fără să se întoarcă.

- Da, domnule, a răspuns Shin, îndepărtându-se imediat.

- Să mergem la birou, îi spuse Nan lui Mac, iar cei doi intrară înăuntru pentru a discuta în cameră. Fața lui Mac era la fel de serioasă ca a lui Nan. Nan deschise din nou tableta pentru a verifica informațiile despre mașină.

- Mac, crezi că mașina albastră arată ca aceasta?, a întrebat Nan, arătându-i tableta.

- Da, arată similar... dar culoarea este diferită, a răspuns Mac sincer. La urma urmei, acel model și marca de mașină erau foarte comune pe piață – nu era neobișnuit ca ele să fie identice, chiar dacă aveau culori diferite.

- Hmm... dar există un detaliu care este identic: jantele. Vedeți această marcă aici, în fotografie? Mașina albastră avea aceeași marcă, a spus Nan, arătând fotografiile pe care oamenii lui le-au făcut înainte de cursă pe telefonul său mobil.

Mac le-a comparat... și a rămas fără cuvinte.

- Dacă este într-adevăr ceea ce crezi... de ce ar aduce mașina să concureze pe circuitul nostru?, a întrebat Mac.

- În primul rând, pentru că poliția nu se implică prea mult aici. Am relații bune, a spus Nan.

- În al doilea rând, pentru că aici nu trezește suspiciuni. Este normal să se organizeze curse cu mașini pe bază de pariuri, a explicat Nan.

Mac a dat din cap, înțelegând.

- Și, de fapt... livrarea mașinii ar putea fi doar o acoperire. Ce vor ei de fapt este să livreze altceva, spuse Mac, amintindu-și ce îi spusese Nan mai devreme.

- Dacă într-adevăr este așa... este grav. Va trebui să contactez autoritățile în secret, fără ca acești tipi să bănuiască ceva, spuse Nan, vizibil supărat că îi foloseau teritoriul.

- Nu te grăbi să te hotărăști. Nu vreau să te expui pericolului, spuse Mac, îngrijorat.

Nan dădu din cap, iar cei doi se întorseră să păzească circuitul până târziu. Când noaptea era deja avansată, Nan îl duse pe Mac acasă să se odihnească.

Chiar și întins lângă Mac, care deja adormise, Nan nu putea să închidă ochii. Se tot juca cu telefonul mobil, așteptând ca oamenii lui să-l contacteze.




Vrrr Vrrr 📱





Telefonul mobil al lui Nan vibra doar pentru a nu-și trezi iubitul. Se ridică repede, ieși pe balcon și răspunse.

- Da, spune, răspunse el sec. La celălalt capăt al firului, veni raportul.

- Nimeni nu a fost rănit, nu?, întrebă Nan cu seriozitate. Siguranța oamenilor săi era pe primul loc

- Bine... trimite-mi-l pe telefonul mobil. Odihnește-te acum, ordonă Nan, încheind convorbirea.


Se uită fix la ecran în timp ce primea imaginile. Când le deschise, se încruntă profund. Apoi se întoarse în pat, întinzându-se lângă Mac — dar mintea lui era în fierbere.


++++++++++++





- Te duci astăzi la salonul auto?, întrebă Mac, deoarece el însuși trebuia să meargă la companie.

- Nu, mă ocup eu de acele treburi, răspunse Nan, iar Mac știa exact la ce treburi se referea.

- Dacă ai vreo veste, trebuie să-mi spui, insistă Mac, pentru că era ceva important. Nan dădu din cap. Apoi fiecare plecă pe drumul său: Mac se duse la companie cu tatăl său, iar Nan îl sună din nou pe informatorul său pentru a verifica toate detaliile, asigurându-se că nu erau greșeli

Când totul fu gata, Nan îl contactă pe cel în care avea cea mai mare încredere: Chakat. Deși Chakat era responsabil de o altă zonă, el putea face legătura potrivită, pentru că Nan nu voia să se expună direct. Odată informat, Chakat a vorbit cu echipa de investigații din zona lui Nan. Așa că Nan a decis să meargă la secția de poliție împreună cu Shin, informatorul său.

- Hei, Khun Nan, ce faci aici?, a întrebat locotenentul Thap când i-a întâlnit pe Nan și Shin în parcarea secției de poliție.


- Sunt aici cu treburi, a răspuns Nan cu o voce calmă și neutră.

- Ce treabă?, întrebă Thap, curios, uitându-se în jur după Mac – pentru că credea că va veni și el. Dar nu-l văzu decât pe Nan și pe omul lui.

- Nan, mă bucur că ești aici. Comisarul te așteaptă. Locotenente, vino și tu, spuse inspectorul Pan, care apăru în acel moment.

Thap o privi suspicios pe Nan, neștiind ce se întâmplă, dar nu puse nicio întrebare. Mergeau împreună spre clădirea specială unde se afla sala de ședințe.

- Bună ziua, domnule comisar Nares, salută Nan, intrând în cameră și recunoscându-l pe comisarul care stătea și aștepta.

- Bună, Nan. Ia loc mai întâi, spuse comisarul. Nan și Shin se așezară pe scaune. La scurt timp, intrară încă cinci agenți din echipa de investigații, inclusiv locotenentul Thap.

- Am chemat pe toată lumea aici pentru că sursa noastră de informații a adus date despre furturile de mașini și vreau ca toată lumea să le audă împreună, a explicat comisarul, uitându-se direct la Nan. Auzind asta, Thap i-a aruncat o privire suspicioasă.

- Se pare că locotenentul nu are prea multă încredere în noi, nu-i așa?, spuse Shin, observând privirea laterală a lui Thap.

- Ah, așa este. Locotenentul Thap nu știa încă, nu-i așa? Nan și oamenii lui sunt informatorii noștri. Doar echipa de investigație știe acest lucru. Eu personal garantez pentru munca lui și, prin urmare, am suficientă încredere în el pentru a-l implica în această operațiune, a spus comisarul.

- Am înțeles, a răspuns Thap sec. Încă nu avea încredere în el, dar dacă comisarul însuși spunea asta, trebuia să asculte.

- Am alte treburi de rezolvat, așa că voi trece direct la subiect, spuse Nan calm, începând să raporteze totul echipei de investigație – arătând și fotografiile și videoclipurile pe care oamenii lui reușiseră să le facă în noaptea precedentă.

- Nan, ai trimis oamenii tăi în depozitul acela?, întrebă inspectorul Pan.

- Da. Au urmărit grupul care a pierdut cursa și au aflat că s-au dus acolo. Așa că s-au infiltrat și au făcut aceste fotografii. Am aflat că în interior nu este un depozit de banane, așa cum părea, ci un atelier mare. Poate că este puțin întunecat, dar mașina parcată aici este exact aceeași cu cea declarată furată luna trecută, a explicat Nan, arătând tuturor imaginea.


- Cum ai acces la informații despre mașini furate?, a întrebat locotenentul Thap, încă cu o anumită prejudecată față de Nan, doar pentru a-l contrazice.

- E un secret, a răspuns Nan rece și calm.

- Las-o baltă. Din fotografii, e aceeași mașină. Chiar dacă au scos plăcuța de înmatriculare, tot aceeași e, a spus comisarul, întrerupându-l pe Thap înainte să poată insista. Locotenentul tăcu în cele din urmă.

- Eu doar am adus informația. De aici încolo, depinde de voi să decideți ce să faceți, spuse Nan.

- Da. Ne ocupăm noi de restul. Mulțumesc, Nan. Dar ai grijă, răspunse comisarul. Nan și Shin își luară rămas bun și ieșiră din cameră.

- De ce ai atâta încredere în omul acela?, îl întrebă Thap pe comisarul, încă nedumerit.

- Pentru că Nan este cineva în care putem avea încredere. Ne livrează tot ce îi cerem. În plus, oamenii lui lucrează foarte cu atenție. Gândește-te: investigăm furturile de mașini de luni de zile și nu am ajuns nicăieri. Iar el ne-a adus dovezi solide în doar câteva zile. Dacă Nan nu ar fi fost suspect, nu am fi avut nimic cu care să continuăm, spuse comisarul cu fermitate.

Thap rămase fără cuvinte, pentru că era adevărul absolut: Nan realizase mai multe în câteva zile decât ei în luni de zile.