Capitolul 27 ⛤

   După ziua aceea, Kit a început să stea mai des și mai mult, acasă la Shane și în scurt timp, a devenit practic parte a familiei lui. Să-l vadă pe Kit luând micul dejun în bucătăria lor, devenise o chestie atât de normală pentru frații lui Shane, care erau deja obișnuiți cu asta. La fel ca în ziua aceea. 

-Sunt doar cereale.  Nu trebuie să aibă un gust atât de bun. L-a tachinat Shane pe Kit, care mânca cu o plăcere exagerată.

- Totul are un gust bun când mănânc cu tine. Shane a făcut o grimasă  în timp ce Kit a râs.

-La naiba, am întârziat, atât de mult!  Jin, în uniforma ei universitară, s-a grăbit să iasă din cameră, cu părul încă dezordonat.  S-a repezit să-și pună pantofii în timp ce Shane și Kit au continuat să mănânce, complet calmi și netulburați de haosul obișnuit, provocat de ea. 

-Shane, plătește factura de internet luna asta, bine? Am plătit deja electricitatea. Și trimiteți un mesaj și administratorului clădirii despre asta. Apoi a ieșit în viteză ,imediat ce a terminat.

-Îmi place foarte mult casa ta! a spus Kit.

-Întotdeauna este plină de viață. Niciodată nu te simți singur.

-Totuși, eu vreau să mă simt singur... Uneori devine totul prea nebunesc. Hei... În seara asta, poate ar trebui să dormi la tine acasă. Părinții tăi ar putea începe să spună ceva.

- Nu o vor face.  Chiar le place.  Mă descurc bine la școală, doar când stau aici.  Sincer, probabil că vor să merg la universitate ca și tine.  Oh, cum a rămas cu bursa?  Vreo actualizare?

-Încă nimic. Tot ce pot face acum este să aștept.

-Când îți vor trimite un e-mail cu rezultatele, anunță-mă, de îndată ce o vor face, bine? Vorbind despre asta, expresia lui Kit sa schimbat, iar Shane a înțeles-o. Nu fusese programat ca ei doi să se îndrăgostească, așa că tânărul a decis să schimbe subiectul.

-Deci... ți-ai dat seama ce specializare vrei?  Ai urmat acel curs de desen, cum a fost? Ți-a plăcut?

-Nu chiar.

-De ce? Ești bun la desen.  A întrebat Shane mirat.

-Desenarea benzilor  este în regulă, dar să stai toată ziua desenând lucruri realiste, mâini, boluri de fructe și alte obiecte?  Nu este chiar pe placul meu.

-Atunci, ce este pe placul tău? Examenele de admitere sunt doar la câteva luni distanță.  -Relaxează-te.  O să-mi dau seama. Kit era încă la fel, era cineva care nu se stresa prea mult cu privire la viitor. Între timp, Shane se schimbase puțin. Devenise mai răbdător cu atitudinea relaxată a lui Kit.  Bine... viitorul le va arăta calea în timp...

.....

 Kit s-a apropiat de Khru Tan, care stătea și se uita peste un document.  Avea o expresie confuză, neștiind de ce fusese chemat.  Khru Tan s-a uitat la Kit în tăcere, părând puțin tulburat, înainte de a ridica în cele din urmă privirea de pe hârtie. 

-Kit, în anul trei, ai un examen incomplet la  matematică.  De ce nu l-ai remediat?

-Uh... Cred că am uitat, Khru. Trebuie să îl remediezi. Dacă nu o faci, nu vei putea absolvii. Și profesorul tău de matematică de atunci s-a transferat deja la altă școală. Îți amintești ce sarcină nu ai predat?

-Ar trebui să știu, sistemul nostru școlar este atât de organizat?  Fața lui Kit s-a strâns de îngrijorare.  Khru Tan părea la fel de stresat.  Amândoi au tăcut o clipă, până când Khru Tan s-a uitat la documentele pentru următoarea zi sportivă, verificând ce clase erau atribuite fiecărei echipe.  Apoi i-a venit o idee.

-Bine, ce zici de asta, săptămâna viitoare este ziua sportului școlar. Clasele 6/8 și 6/1 sunt în echipa verde și o supervizez eu. Ajută-ne să construim standul echipei și îl voi socoti ca pe un credit.

 -Eu?  Nu știu cum să fac asta. A rostit Kit dezorientat.

- Încearcă! Îți vei da seama. Nu cer nimic fantezist. Doar fă-o!

-Ok... Dar dacă se dovedește că nu va fi bine, nu ai voie să te plângi.

-Nu o voi face. Doar încearcă! Ne-am înțeles?  Kit nu părea foarte încrezător, în timp ce Khru Tan trecuse deja mai departe și nu-i mai acorda prea multă atenție.

....

Atmosfera de la școală de după-amiaza târziu, la jumătatea celui de-al doilea semestru, nu era diferită de orice alt an toată lumea era concentrată pe viitoarea zi sportivă.  Kit și Shane stăteau unul lângă celălalt în tribune.  Kit ținea un creion, schițând un design pentru standul echipei pe o foaie de hârtie.  A continuat să deseneze și să șteargă din nou și din nou, fără a face niciun progres real.  Shane care citea o carte în apropiere, s-a uitat și a întrebat.

-Îl vei face în această viață? Continui să desenezi și să ștergi... Cât timp va dura?

-Chiar  vreau să fac asta. Dar nu am idei.

-Doar desenează! Nu a spus Khru Tan că nu trebuie să fie drăguț?  Trebuie doar să se facă.  Dacă nu îl termeni, nu poți remedia examenul incomplet.  Nu vei absolvi.

-Știu, știu... dar nu am inspirație deloc. Cu un oftat, Kit s-a forțat să se ridice și să continue să schițeze.  În cele din urmă, a reușit să termine o ciornă.  Apoi s-a dus la biroul lui Khru Tan pentru a o preda.  Dar tocmai când era pe cale să o așeze, ceva de pe biroul lui Khru Nat i-a atras atenția. Era designul standului echipei roșii, bine schițat, clar conceptualizat și izbitor din punct de vedere vizual.  Părea că fusese proiectat cu un scop și multă grijă. Nu semăna deloc cu jumătatea de desen, pe care era el pe cale să o predea.  În acel moment, Kit nu s-a putut abține să nu se gândească: ,,Alți oameni depun eforturi reale... Deci, eu de ce nu am făcut-o?  De ce nu am dat totul, așa cum au făcut ei?”

...

A doua zi, Shane s-a grăbit în zona echipei verzi, unde studenții abia începeau să amenajeze structura pentru standul lor.  S-a uitat în jur, încercând să-l găsească pe Kit, dar nu l-a putut vedea nicăieri.  În jurul lui, colegii de clasă se apucaseră deja de treabă, unii repetau formulele de încurajare în grupuri, în timp ce alții scriau versuri de cântece pentru a-i învăța pe elevii mai mici.  Unul dintre prietenii lui Shane s-a apropiat de el. 

-Ai Shane, l-ai văzut pe Ai Kit?  Trebuia să începem să construim standul astăzi.  Nici măcar nu a adus  schița.

-Du-te să-l întrebi pe Khru Tan, Kit a predat deja designul ieri. A răspuns Shane în timp ce se uita în jur.

-Stai, stai, ce a predat,  Shane?  Am așteptat aici de dimineață și nu am văzut nimic!  A spus Khru Tan, care s-a întâmplat să fie în apropiere și a auzit.

-Dar jur că ți-a adus-o ieri la birou. L-am văzut pe Kit  cu ochii mei. A rostit Shane care părea convins de ceea ce spunea.

  Chiar atunci, Kit a venit alergând spre Khru Tan și grupul care îl aștepta.

- Îmi pare rău, îmi pare rău! Sunt aici acum! Iată designul standului. Kit a înmânat schița echipei verzi a lui Khru Tan, care a luat-o și a început să o revizuiască. Conceptul era o temă din epoca jurasică, cu un cap masiv de dinozaur verde care se înalța în centrul standului, înconjurat de copaci și formațiuni stâncoase. Era frumos detaliat și impresionant de grandios.  În curând, toată lumea s-a adunat să arunce o privire, în mod clar entuziasmată de design.

- Aceasta este o muncă solidă, Kit. Mult peste ceea ce mă așteptam! A spus Khru Tan încântat.  Shane, curios, s-a apropiat și el să arunce o privire, apoi și-a încruntat sprâncenele.

-Nu-mi spune că ai rămas treaz să proiectezi asta de la zero.

-Da....doar un pic...A recunoscut Kit.

-Oh, de aceea nu ai avut timp sa suni.

- Îmi pare rău, am vrut doar să fac asta să arate bine. Nu am vrut să pierdem în fața celeilalte echipe. Kit i-a zâmbit lui Shane, în timp ce Khru Tan a întrebat.

-Dar... Crezi că este ceva ce elevii pot construi pe cont propriu?  Școala a spus clar,  nu a angajat ajutor extern anul acesta.

- Da, Khru. M-am gândit la toate. Voi supraveghea eu însumi întreaga lucrare. Kit a vorbit cu o încredere surprinzătoare. Shane l-a privit uimit, întrebându-se când Kit a devenit atât de serios?Recuzita pentru standul echipei a fost așezată lângă teren, frunze de hârtie colorate, un cap de dinozaur, o coadă de dinozaur și fronturile tematice gata de instalare.  Kit s-a întors către colegii săi și le-a spus ușor autoritar.

-Începeți să asamblați standul în locurile marcate! Apoi s-a alăturat, lucrând din greu alături de toată lumea.  Între timp, Shane și Kim au venit cu o ladă plină cu sticle de băuturi răcoritoare pentru echipă.  Studenții care lucrau la stand au venit treptat să ia o băutură, să se răcorească. Kim s-a uitat la Kit și i-a spus lui Shane.

-Ai Kit este foarte interesat de asta, nu?  

-Da... Îl cunosc de atât de mult timp, dar este prima dată când îl văd atât de serios.  Dar sincer... Nu crezi că merge puțin prea departe, totuși?

-Hai. Oricum, ar trebui să-l sprijini.  Shane a ascultat ce a spus Kim și s-a gândit puțin, dându-și seama că Kim avea dreptate.  İși amintea de momentele în care îl împingea pe Kit să ia studiul în serios, mergând atât de departe încât să-l minimalizeze, numindu-l nemotivat și fără scop.  Dar acum... Kit a dovedit că putea fi concentrat și dedicat.  La urma urmei, nu era doar o cauză pierdută.  Apoi, Shane a luat o decizie, a luat o sticlă de suc, a ascuns-o la spate și s-a apropiat de Kit. 

-Cum merge? Ești obosit?

-Bineînţeles că sunt obosit.  Sunt complet epuizat. De la cine pot implora simpatie pe aici? Shane știa că Kit era jucăuș, așa că a făcut o față ușor serioasă și i-a dat sticla de suc. 

-Bea asta. Îți va da puțină energie. Kit s-a uitat la Shane, apoi și-a ridicat mâinile acoperite de vopsea.

-Mâinile mele sunt murdare. Văzând expresia exagerat de jalnică a lui Kit, Shane a zâmbit, a deschis sticla de suc, a înfipt un pai și a dus-o la buzele iubitul ui său.

-Cum e asta? Ți-ai recăpătat energia? Tânărul a zâmbit.

-Corpul meu s-a reîncărcat, acum am nevoie doar de un mic impuls emoțional. Shane a înghețat, fața lui devenind roșie, exact când Kit s-a aplecat și a șoptit.

-Dă-mi un pic de  încurajare. Shane s-a uitat nervos în jur dar în acel moment, Kit i-a plantat repede un sărut pe obraz.  Shane a tresărit ușor luat prin surprindere.

-Asta e tot ce aveam nevoie. Energie emoțională completă restabilită. Shane l-a lovit jucăuș pe Kit, care a zâmbit, i-a luat sucul din mână şi s-a întors la pictură. Shane i-a atins ușor obrazul și a zâmbit timid, apoi s-a apropiat  pentru a picta capul de dinozaur.

....

O săptămână mai târziu, standul echipei verzi a fost în sfârșit finalizat până seara.  Deși nu era o replică perfectă a designului original, arăta totuși destul de frumos, iar Kit stătea deoparte, admirându-l cu mândrie.  Shane și-a ridicat telefonul și a făcut o fotografie cu iubitul său.

-Și aici avem fața cuiva care este mândru de propria muncă. Kit a făcut o pauză, apoi s-a întors și i-a zâmbit lui Shane.

-Nu mă tachina. Aceasta este o treabă serioasă, e prima dată când m-am simțit ca... De fapt, am terminat ceva. Nu pot să fiu mândru de asta?

- Nu am spus nimic rău. Și eu sunt mândru de tine. Al cui iubit este acesta? Atât de impresionant. Kit a zâmbit şi s-a întors din nou către Shane.

-Mulțumesc!

-Pentru ce? Abia am ajutat. Tot ce am atins a mers prost. Am amestecat culori greșite de vopsea, am lipit lucrurile strâmb, a trebuit să reconstruiești și să repari totul. Shane a zâmbit, apoi a continuat încet.

-Deci eu ar trebui să fiu  cel care îți mulțumește. Kit a înghețat pentru o clipă în timp ce Shane a început să exprime ceea ce simțea.

-Ziua sportului nu a însemnat niciodată nimic pentru mine. Nu m-am alăturat niciodată, nu mi-a păsat niciodată, nu am acordat niciodată atenție. Nici măcar nu-mi puteam imagina ce amintiri voi avea despre ea peste zece ani. Dar acum asta s-a schimbat. De acum înainte, dacă mă întreabă cineva despre amintiri de la ziua  sportului... Pot spune că în ultimul meu an, am ajutat la construirea unui stand alături de iubitul meu. Și a fost distractiv. Și a fost foarte, foarte bine. Nu a fost doar bine, a fost uimitor. Pentru lucrul ăsta trebuie să-ți mulțumesc. Îți mulțumesc că ai dat sens unui lucru pe care altfel l-aș fi ignorat. Pentru că m-ai făcut să văd valoare a ceva, căruia nu i-am acordat niciodată atenție. Mulțumesc!

-Ei bine, nu ești singurul care trebuie să mulțumească. Kit i-a zâmbit lui Shane.  Amândoi și-au zâmbit unul altuia, apoi s-au întors să se uite la suportul terminat, cu mâinile strânse una în cealaltă.