Capitolul 26 - Te iubesc

Nu mă întorc. Dacă mă întorc, când îmi mai recuperez soțul?

Thian a făcut un pas înapoi, încercând să nu invadeze prea mult spațiul personal al lui Mangkon. Știa că totul trebuie să fie lent și treptat și că va dura timp. Inspectorul din Chiang Mai a continuat să fie transferat temporar pentru a asista la Secția de Poliție Mae Sai. Toată lumea știa și susținea adevăratul motiv din spatele acestei decizii, cu excepția inspectorului Phuwin.

"Satisfăcător. Eh, Plub?"

"P'Phu, nu vă este milă de inspectorul Thian?"

"Își merită soarta."

Amândoi îl urmăreau pe Thian cum se apropie de Mangkon, lipindu-se de cel mai tânăr ca marca de scrisoare, aproape posedându-l. Se ajunsese în punctul în care fiecare suflare a lui Mangkon trebuia să fie sub ochii lui. Dacă era vorba de nerușinare, Thian era cu siguranță pe primul loc. Din fericire, când Phuwin îl curta pe Plub, nu fusese atât de dificil. Altfel... probabil ar fi fost în aceeași stare în care este Thian acum.

"De ce este P’Mangkon atât de neînduplecat?" Plub a încercat să vorbească, dar seniorul său nu părea să mai vrea să discute despre asta.

"E bine că Plub nu este neînduplecat."

"P’Phu, du-te și ajută-l pe inspectorul Thian! Plub vrea ca ei să fie fericiți."

Indiferent cât de mult voia Plub să ajute, când venea vorba de sentimente, era greu să intervii. Cine a făcut nodul trebuie să învețe să-l desfacă singur.

Mangkon stătea și lucra liniștit în colțul său, ignorându-l pe vorbitorul insistent. Nu era vorba că nu vorbea cu el. Când fostul său soț îl întreba ceva, el răspundea, dar nu spunea mai mult decât era necesar.

"Îmi poți spune despre acest caz, Nong Mangkon?" Tonul neobișnuit de politicos l-a făcut pe Mangkon să vrea să-și întoarcă fața. Urâse faptul că inspectorul vorbea atât de frumos, căci îi afecta inima.

Nu voia să se trădeze. Stabilise regula că nu se va implica cu bărbați promiscui, chiar dacă își dăruise inima inspectorului Thian. Nu făcea nicio excepție de la regulă. Rana din inima lui nu se vindecase, incluzând și resentimentele legate de un anumit lucru.

"Ar fi mai bine dacă v-ar spune inspectorul Phu. El probabil ar putea să povestească mai bine decât mine."

"Dar mi-ai spune tu mie, Nong Mangkon?"

"Chiar nu sunt în dispoziție."

Spunând acestea, s-a ridicat de la birou și a plecat undeva. Capul lui Thian a căzut cuprins de disperare și frustrare. Încercase să se apropie de el în fiecare zi, să stea de vorbă, dar răspunsul era indiferența, de parcă cei doi ar fi fost doar colegi.

"Inspectore, luptați!" Sergentul Tri a ridicat două degete în semn de încurajare.

"Nu mă voi lăsa." Voi găsi o cale nouă.

Nu se putea lăsa, nu se putea întoarce la mama lui fără soțul său. De ce s-ar lăsa păgubaș! Între timp, Mangkon intrase în camera de arhivă pentru a găsi un loc unde să-și calmeze emoțiile. Inima lui începea să se clatine din cauza acțiunilor de care avea parte în fiecare zi, atât ajutorul, cât și expresiile de sinceritate. Nu era vorba că nu simțea nimic, dar nu era încrezător.

"P'Mangkon?"

"O, Nong Plub."

Deodată, strigătul subalternului său apropiat l-a făcut pe polițist să tresară. În ultima vreme, părea să se sperie ușor. O cauză majoră era faptul că era mereu cu gândurile în altă parte.

"Pot să te întreb ceva, P'Mangkon?" Plub s-a apropiat.

"Sigur, ce este?"

"Îți place de inspectorul Thian?"

Întrebarea a fost lansată și a lovit direct în centrul inimii ascultătorului. Bărbatul cu fața rotundă nu a putut să mintă sau să nege, așa că a dat din cap în semn de confirmare. Și lui îi plăcea de el, foarte mult.

"Atunci de ce nu încerci să-i dai inspectorului o șansă?"

"Nu sunt încrezător..." Vocea a fost atât de slabă încât aproape că nu s-a auzit.

"În privința a ce? Foștii iubiți, vechile aventuri ale inspectorului sau altceva?"

Asta era... în privința a ce nu era încrezător?

"Când m-am căsătorit cu inspectorul, era foarte flirtaș..."

"Și când erați căsătoriți, inspectorul nu a curtat de fapt pe altcineva, nu? Și ți-a acordat ție, P'Mangkon, mai multă atenție decât oricui altcuiva."

Plub știa întreaga poveste din ambele părți. Inspectorul Thian îi spusese totul, inclusiv faptul că nu avusese relații fizice cu nimeni.

"E adevărat..."

Era așa cum spunea Plub. În acea perioadă, fuseseră doar fete care îl hărțuiau pe inspector, nimic altceva. Nu curtase pe nimeni în fața lui, cu excepția fostei sale iubite, dar și asta fusese abandonat pentru că Belle urma să se căsătorească.

"Inspectorul este foarte îngrijorat pentru tine, P'Mangkon. Din câte am auzit, atât când ai fost împușcat, cât și când ai fost răpit. Nu pot fi acestea puncte forte deloc?"

Mangkon a suspinat, gândindu-se profund la cele auzite. Dacă ar fi eliminat aspectele flirtașe, jucăușe și enervante, inspectorul ar fi fost un bărbat bun. Din cauza asta s-a simțit zdruncinat când s-a îndrăgostit.

"Sau este P'Mangkon furios că inspectorul a cerut divorțul?"

Seniorul a clătinat repede din cap. Doar se simțea jignit pentru că nu venise încă momentul. Dar doar o singură frază care fusese aruncată tăios... încă și-o amintea.

"Inspectorul s-a răstit la mine."

"Serios!"

Plub s-a oprit imediat, cu ochii măriți și dornic să afle, cerând repede detalii. Mangkon a acceptat să povestească totul. Ascultând, Plub a considerat că, dacă ar fi fost în locul lui Mangkon, s-ar fi putut simți și el foarte furios. Să fii criticat cu patimă fără să știi motivul...

"Atunci de ce nu îi spui inspectorului?"

"E mai bine să nu."

"Inspectorul Thian este probabil pe pragul morții. P'Mangkon ar trebui să se mai gândească o dată, altfel cineva s-ar putea să moară subit."

Plub a spus-o în glumă, dar nu în totalitate. Voia ca seniorul său să fie fericit și să revină la aceeași persoană veselă care obișnuia să fie.

"Gândește-te bine."

Chiar există cineva aproape de moarte, conform cuvintelor lui Plub.

---

"Ce naiba să fac ca Mangkon să mă ierte?"

Un alt pahar de băutură a fost turnat pe gât mai repede decât curge apa. Pe tot parcursul după-amiezii, Mangkon îl evitase clar. Nu știa dacă mai făcuse vreo greșeală sau nu. Dar este atât de rău. Într-un magazin de băuturi din districtul Mae Sai, ofițeri de poliție de rang înalt precum inspectorul Phuwin și căpitanul Kanin stăteau acolo. Cei doi se uitau la tipul care voia să se îmbete astăzi.

"Lui Nong Mangkon nu-i plac bețivii ca tine."

"Of, Phu, spune-mi ce fel de persoană îi place lui Nong al tău. Pot fi orice pentru el!"

Vicleanul inspector, care nu curtase niciodată pe nimeni serios, bărbat sau femeie, era acum la capătul puterilor, incapabil să găsească o soluție. Nu era ciudat că i-ar putea plăcea un bărbat, pentru că îi plăcea de Mangkon însuși. L-ar fi plăcut pe Mangkon indiferent de gen.

"Hic, Phu, Kanin..."

"Calmează-te," l-a avertizat Kanin.

"Nu mai pot să mă calmez!"

Băutura a fost comandată și dusă la buze iar și iar. Timpul a trecut până în jurul orei 22:00. Afară a început să plouă, iar cei doi ofițeri de poliție au trebuit să-l care pe bărbatul complet beat înapoi la locuință. Mașina s-a mișcat încet spre interior. Thian stătea în principal la casa lui Phuwin. Când picioarele lungi au coborât din mașină, ochii ageri s-au uitat la fețele celor doi prieteni ai săi.

"Phu are un soț."

"Kanin pare să flirteze cu Nadol."

"La naiba, și eu n-am pe nimeni."

"Mangkon, îmi pare rău... te rog."

"Hei, Thian, unde te duci?"

Acțiunea a fost mai rapidă decât cuvintele. Inspectorul din Chiang Mai a pornit jumătate mergând, jumătate alergând, într-o stare de ebrietate completă, fugind prin ploaie fără să dea atenție strigătelor prietenilor săi. Destinația lui era casa fostului său soț.

"Nu mai pot. Nu mai suport."

Când pașii mari s-au oprit, Thian a tras adânc aer în piept și a strigat peste sunetul ploii.

"Mangkon! Te iubesc!"

"Te iubesc, mă auzi, Mangkon?"

"Îmi pare rău. Te iubesc."

Vocea groasă reflecta sentimentul copleșitor din pieptul lui. Repeta cuvintele de dragoste la nesfârșit, fără să-i fie rușine de vecini. Ochii îi rămăseseră fixați pe fereastra de la etajul doi; nu știa dacă era apă de ploaie sau lacrimi ce-i curgeau pe fața chipeșă. Thian plângea, stând și așteptând persoana pe care o dorea cel mai mult.

Lumina din dormitor era încă aprinsă. Persoana care era pe cale să închidă ochii s-a trezit tresărind când a auzit strigătele. A fost lucrul care a făcut ca două picioare să meargă repede direct să tragă perdelele imediat.

"O, Dumnezeule. Inspectorul Thian stă în ploaie, complet ud..."

"E nebun? Om nebun. De ce ar face asta?"

Inima lui problematică s-a înmuiat, nu mai era atât de încăpățânată ca înainte. A fugit repede jos, a înșfăcat o umbrelă și s-a dus în fața casei cu îngrijorare.

"Sunteți nebun, inspectore? De ce stați în ploaie așa?"

"Aaa, te iubesc. Mangkon, te iubesc."

"Îmi pare rău de tot, Mangkon. Sunt o persoană rea. Sunt prost, dar te iubesc. Chiar te iubesc."

Ochii lui Thian tremurau. Tonul care se bâlbâia reflecta toate sentimentele sale. Indiferent de motiv, voia cu adevărat să ceară o altă șansă. Ar fi stat să fie lovit de trăsnet dacă l-ar fi putut avea pe tânărul său iubit înapoi în brațe.

"In... Inspectore..." Plânge? Acest om atât de puternic plânge. Cu greu îi venea să-și creadă ochilor.

"Iubitule, te iubesc. Te iubesc atât de mult. Nu știu când am început să te iubesc, dar un dormitor fără tine nu este deloc un dormitor, Mangkon."

"Nu pot să dorm singur. Nu mai pot să dorm."

"Mangkon, putem să o luăm de la capăt? Eu..." Atât apa de ploaie, cât și lacrimile curgeau șiroaie. "Chiar dacă nu-mi accepți dragostea astăzi, mâine voi veni din nou."

"Te iub..."

"Nu mai vorbiți, inspectore! Sunteți așa de egoist! De ce nu mă lăsați pe mine să vorbesc?"

"Dumneavoastră, sunteți cel mai nebun!"

"Mangkon..."

"Dacă mă mai întrerupeți, să nu vă mai arătați niciodată fața pe aici, om nebun ce sunteți!"

Mangkon a strigat înapoi. Mărturisirile repetate de dragoste, lacrimile și acțiunile nebunești au înmuiat în cele din urmă această inimă.

"Dacă vă îmbolnăviți, fiind așa de ud?"

"Om nebun. Sunteți cel mai nebun."

Mangkon n-a mai așteptat. A scăpat umbrela și a alergat să-l îmbrățișeze pe inspector imediat. N-a vrut să-și lase creierul să conducă. Voia doar să-și asculte inima și să-și dea o șansă. Voia doar să fie fericit. Fericit cu persoana pe care o iubește...

"De ce tăceți? De ce nu spuneți nimic?"

Mangkon și-a presat fața de pieptul puternic și ud al inspectorului. S-au îmbrățișat în ploaie, cu nenumărați ochi privind pe furiș și urmărind scena, iar toată lumea simțea bucurie.

"Am voie să vorbesc acum? Mi-e teamă că n-o să mă mai lași să-ți văd fața," Thian era uimit. Creierul care fusese odinioară atât de briliant dispăruse complet. Brațele sale groase s-au ridicat să-l îmbrățișeze la rândul lor cu toată dragostea, de parcă ar fi visat că-l îmbrățișează pe Mangkon din nou.

"Sunteți prost, inspectore?"

"Vă ud tot. O să vă îmbolnăviți."

Ploaia continua să cadă puternic, dar căldura îmbrățișării care nu lăsa aproape niciun spațiu între ei umplea inimile amândurora. Thian n-a putut decât să zâmbească slab. Întreaga lui inimă încă galopa la acțiunea neașteptată a persoanei din fața lui. Mâna lui groasă și udă a mângâiat ușor capul celui mai tânăr.

"Prost, da. Foarte prost. Atât de prost încât am crezut că Mangkon nu mă va mai ierta niciodată."

"Am spus eu că vă iert?"

"N-o să-l mai fac pe Mangkon trist niciodată. Promit."

Vocea lui avea o nuanță de seriozitate. Thian însuși credea că nu va mai putea iubi pe altcineva în această viață. Sentimentele îi spuneau să se oprească și să-și petreacă restul vieții cu această persoană.

"Îmi poți da o șansă?"

Ochii săi rotunzi s-au întâlnit cu ochii tăioși ai lui Thian. Mangkon a dat ușor din cap în semn de răspuns. Credea în promisiunea acestui inspector. Persoana care îl poate proteja de pericole... Credea din toată inima.

"Dacă o sfecliți, inspectore..."

"Niciodată, iubirea mea."