Capitolul 26 ⛤

 

 

-Hei, unde este toată lumea astăzi? Este atât de liniște!  A spus  Kit în timp ce intra în casa lui Shane.  În mod normal, locul era plin de oameni și haos, dar în ziua aceea era complet liniștit.

- Este ciudat cât de tăcută devine atmosfera când nu este nimeni acasă.  A continuat Kit.

-Sincer, este frumos. De obicei, acest loc este ca o grădină zoologică. Un pic de pace şi linişte sunt binevenite. A zâmbit Shane.

 -Și... Nu te simți singur? 

-Cum aș putea?  Îl am pe Kaiju să-mi țină companie. Shane a glumit în timp ce se juca cu Kaiju, animalul lor de companie. Dar apoi s-a uitat la ceas și a văzut că era aproape ora zece seara. S-a ridicat de la masă și s-a dus repede să-l tragă pe Kit din pat.

-Haide, e timpul să pleci. Trebuie să fac duș și să dorm,  mă trezesc devreme să studiez mâine.

-Cum pot pleca? Dacă  plec, vei fi singur. Mai bine  rămân să-ți țin companie în seara asta. Shane a ridicat o sprânceană la auzul răspunsului lui Kit. Tânărul I-a privit cu o sclipire răutăcioasă în ochi pe care nici măcar nu a încercat să o ascundă.

- Nu ești fericit că stau cu tine acasă?

-Oh... Shane s-a bâlbâit, pierzându-și clar tonul. 

-Ba da... Adică... sunt fericit. Bănuiesc că sunt fericit. Shane s-a întors să se joace cu Kaiju, încercând să-și distragă atenția, în timp ce Kit l-a privit cu un zâmbet șiret și amuzat.  Apoi Kit s-a dus în baie să facă duș, lăsându-l pe Shane singur, neliniștit și nesigur cum să gestioneze situația fără că nimeni să se sperie.  Nici măcar nu îndrăznea să-l întrebe pe Kit dacă vrea să rămână, deoarece era îngrijorat că el va fi cel care va planta idei, în loc să reacționeze la ele.  Când Kit a ieșit din baie, nu purta nimic.  Ochii lui Shane s-au mărit și a apucat repede o cămașă pentru a-l acoperii.

-Nu porți halat? Nu ți-e frig?

-Nu am unul aici...

-Dacă nu ai, ai fi putut spune, aș fi găsit eu unul pentru tine!  Kit a ridicat tricoul, cu jumătate de inimă, dar nu l-a îmbrăcat.  Când ochii lui Shane au urmărit accidental pieptul gol al iubitului său, a simțit că fața i se încălzește fără să se poată controla.

 -Îmi este cald. Kit a urmărit privirea lui Shane și a vorbit nonșalant.

-De când ți-e cald? Nu ai menționat  asta înainte. Nu este nevoie să-l port.  Sunt obosit.  Mă duc la culcare. Kit i-a dat tricoul înapoi și s-a prăbușit pe pat. Dar Shane nu l-a lăsat să alunece atât de ușor, s-a apropiat și I-a tras pe Kit să se ridice.

- Ridică-te și pune-ți cămașa aia nenorocită.

- Nu mă îmbrac. Cei doi s-au tras înainte și înapoi, Kit încercând să se târască în pat, iar Shane încercând să-l târască în sus pentru a-și pune o cămașă. Când au căzut îmbrățișați în pat, inima lui Shane bătea atât de tare încât era sigur că putea fi  auzită.  Kit era pe cale să zâmbească, dar nu a făcut-o.  Shane a avut brusc un sentiment rău.  A încercat să se ridice și să se rostogolească, dar Kit și -a înfășurat repede brațele în jurul lui, ținându-l pe loc.  Kit s-a uitat la Shane pentru o clipă înainte de a se apleca să-l sărute.  A fost un sărut dulce, profund, cu o ușoară urmă de pasiune. S-au despărțit, uitându-se unul la celălalt câteva secunde, apoi Kit i-a ridicat încet cămașa lui Shane și a dat-o jos.  Tânărul l-a lăsat, chiar dacă o parte din el încă ezita .  Apoi Kit I-a rostogolit ușor pe spate și s-a aplecat să-l sărute din nou.  Dar chiar în acel moment, Kaiju a scos un strigăt puternic și neașteptat.  Amândoi au înghețat.  Shane a folosit șansa de a se ridica și de a se îndepărta de pat.

- Kaiju plânge! Probabil îi e foame. O să-l hrănesc  repede. Shane s-a grăbit să iasă din cameră, în timp ce Kit nu putea decât să stea acolo, privindu-l plecând. Tânărul stătea rigid pe canapea, ținându-l pe Kaiju în brațe, vizibil afectat de ceea ce se întâmplase.  Nu că nu ar fi vrut să se întâmple, dar... pur și simplu nu era sigur că  era pregătit. Totuși, nu putea nega că în adâncul sufletului, o parte din el voia să se întâmple. Era doar... acel... Gândurile lui Shane s-au întors la momentul când era copil, în timpul unei excursii cu familia la o cascadă.  Name l-a dus pe o stâncă înaltă și l-a provocat să sară în apa de dedesubt.  Shane fusese prea speriat, de teamă că ceva ar putea merge prost. Fratele său a sfârșit prin a sării primul, pentru a-i demonstra că nu este niciun pericol. A aterizat foarte bine, râzând, apoi s-a urcat și a continuat să sară din nou și din nou pentru a arăta cât de distractiv era.  Shane, care privea de sus, începuse să-și dorească și el, acel tip de fior. Dar în cele din urmă, nu a sărit niciodată. Frica a rămas cu el, teama că poate lucrurile nu vor merge bine îl însoțise mereu.  Shane a stat acolo, pierdut în acele amintiri, până când s-a ridicat în picioare la vederea lui Kit. Iubitul lui era complet îmbrăcat, și a ieșit din dormitor. 

-Plec.

-Ce? Am crezut că rămâi acasă. Shane s-a uitat la Kit, în mod clar agitat și îngrijorat că ar putea fi supărat pe el pentru că se eschivase mai devreme. În schimb, Kit s-a aplecat și l-a sărutat ușor pe obraz, mângâindu-l pe cap cu un gest liniștit, plin de înțelegere.

- Am uitat că am ceva treabă mâine devreme, cu mama mea. Mergi să dormi puțin. Ne vedem la școală. S-a aplecat să-l mângâie tandru pe Kaiju.

-La revedere, Kaiju. Kit le-a făcut cu mâna amândurora înainte de a ieșii.  Shane l-a privit plecând, simțind o încărcătură ciudată de emoții. Se simțea ușurat, pentru că cel puțin Kit nu era supărat, dar  și... gol, într-un fel.  Mintea lui a alunecat din nou la acel moment de la cascadă. Atunci, chiar și după ce s-a hotărât să nu sară, s-a tot gândit la asta tot drumul spre casă. Toți ceilalți se cățăraseră pe stâncă și săriseră în apă, răzând neînfricați, chiar și Jin, sora lui mai mare o făcuse. Toată lumea a plecat acasă în siguranță în cele din urmă și  nimeni nu a fost rănit.  Deci?... De ce nu și-a permis și el să încerce?  De ce nu și-a dat șansa de a face ceva puțin riscant... puțin interesant... ca toți ceilalți?! De ce îi era atât de frică?

   A doua zi dimineața, Shane stătea întins în pat, încă amețit și pe jumătate adormit.  S-a uitat în jos și a văzut pe cineva mișcându-se neliniștit sub pătură.  Chiar când acea persoană era pe cale să iasă la suprafață, Shane a tras repede pătura și a văzut că era Kit! S-a trezit șocat, buimac și plin  de transpirație.  Ce fel de vis nebun a fost acela?  Shane  a respirat adânc. În acel moment, i-a sunat telefonul.  Văzând că era Khru Tan cel care îl apela, Shane a răspuns la apel după ce a tușit și și-a curățat gâtul pentru a se aduna.

-Shane, în această dimineață asigură-te că mergi imediat la biroul disciplinar. A rostit autoritar vocea profesorului în receptorul  telefonului.

- Ce se întâmplă, Khru? De ce să merg acolo?

-Ai fost selectat ca elev remarcabil al şcolii. Trebuie să vii să te întâlneşti cu Khru Paan. Nu întârzia. Și cu asta, Khru Tan a încheiat brusc apelul.  Shane a lăsat telefonul jos, a oftat în sinea sa și a încercat să se dezmeticească.

....

  Kim stătea în fața panoului de elevi selectați pentru proiectul ,,Elevul Model”. Erau enumerați cel puțin zece studenți care fuseseră selectați ca elevi  remarcabili ai școlii. Numele lui nu era pe listă.  Chiar dacă Kim și-a depus cu nerăbdare cererea și și-a petrecut ultimele șapte zile făcând diverse activități de serviciu public pentru școală, adunând gunoi, propunându-i proiecte lui Khru Paan și participând la multe evenimente școlare cu ajutorul lui Mon, se poate spune că Kim a făcut tot ce a putut pentru a le oferi studenților șansa de a-l nominaliza ca unul dintre tinerii reprezentanți. Dar efortul nu duce întotdeauna la succes.

-E în regulă, Kim. Cel puțin ai dat totul! Mon a stat  lângă el, mângâindu-l în timp ce îl ținea de mână.

- Da... Kim a încercat să zâmbească.

-Cred că nu am fost suficient de bun pentru a fi considerat un elev remarcabil.

-Dar ai fost întotdeauna suficient de bun pentru mine. Mon I-a ținut ușor de mână pe Kim, iar tânărul i-a zâmbit. 

-Aşa este... Kim şi-a dat seama brusc.  Nu trebuia să fie suficient de bun pentru întreaga lume.  A fi suficient de bun pentru cineva care contează cu adevărat era mai mult decât mulțumitor.  Iar pentru Kim, acea persoană a fost Mon. Khru Tan și Khru Nat au împărțit documente elevilor care au fost selectați iar  Shane a fost unul dintre ei. Între timp, Khru Paan s-a adresat grupului:

-După cum probabil v-a informat deja Khru Tan, aceștia sunt elevii selectați ca fiind remarcabili să reprezinte  departamentul școlii  Academice generale. Cel mai important, nu trebuie  să faceți nimic care ar putea păta reputația școlii.  Khru Paan a vorbit în timp ce scana fețele studenților. Shane, ascultând cu atenție, a început să reflecteze. 

-Dacă nu există întrebări, puteți merge mai departe să semnați. Fiecare student, părând mai degrabă dezinteresat, a luat hârtia de la Khru Tan și a semnat-o fără să se gândească prea mult. Shane a răsfoit documentul și a văzut o clauză în acord: „Elevul trebuie să arate un comportament, adecvat și demn de a reprezenta școala”.  În acel moment, o sclipire vie a ceea ce aproape că se întâmplase între el și Kit a apărut în mintea lui... Sigur, în cele din urmă reușise să se abțină, dar totuși, nu putea nega că, în adâncul sufletului, și-a dorit să se întâmple.  Și dacă așa ceva s-ar întâmpla din nou, astăzi, mâine sau când va în viitor, ar fi cu adevărat capabil să-și stăpânească emoțiile și dorințele?

Răspunsul sincer care a ieșit la suprafață în mintea lui Shane l-a făcut să-i fie imposibil să semneze documentul.  Elevul trebuie să prezinte un comportament onorabil, adecvat și demn de a reprezenta școala.  Nu... el nu era demn.  Nu era un elev remarcabil.  Nu era suficient de bun pentru a reprezenta școala!  Shane s-a ridicat și i-a adus documentul înapoi lui Khru Paan, lăsând-o ușor confuză. -E ceva în neregulă, Shane?

-Nu cred că sunt potrivit pentru a fi un student remarcabil, Khru. Îmi pare rău. Shane a ieșit repede, lăsând-o pe profesoară nedumerită.  Khru Tan, observând că ceva nu era în regulă, I-a urmat imediat pe Shane. Între timp și Khru Nat și-a făcut apariția.

 -Shane... Ești bine? Khru Tan a încercat să-l ajungă din urmă în timp ce Shane s-a întors să le explice atât lui Khru Tan, cât și lui Khru Nat.  -După cum am spus, Khru... Nu cred că merit să fiu numit un elev remarcabil.  Nici măcar nu sunt sigur dacă sunt suficient de bun pentru premiu.  S-ar putea să fie alții care merită, mai mult decât mine.

-Nu te gândi prea intens, Shane. Premiul  ,,studentul model” este pentru cineva cu un comportament bun, un cadru academic puternic și o perspectivă bună. Din câte pot vedea, ai toate astea.

-Dar eu... Nu cred că sunt atât de bun... Am făcut lucruri de care nu sunt mândru...

-Cum ar fi ce, de exemplu? A întrebat blajin Khru Nat.

 Anul trecut, am încercat să beau, am mințit, am spus lucruri rele oamenilor.  Și eu și Ai Kit, de asemenea... Shane a vrut să vorbească sincer, dar cuvintele erau prea jenante pentru a fi rostite cu voce tare. 

-Eu aproape... Khru Tan nu a mai putut suporta și l-a întrerupt repede.

-Bine, bine, bine, destul. Nu trebuie sa spui mai mult. Nu vreau să știu. Shane a făcut o pauză, luat prin surprindere, În timp ce Khru Tan și-a adunat gândurile și i-a vorbit calm. 

-Shane... Cred că înțeleg ce simți.  Dar permite-mi să îți spun asta, lumea nu are oameni perfecți. Această idee de a fi un „student remarcabil” nu înseamnă că trebuie să fii impecabil.  Înseamnă doar că ești suficient de bun.  Asta e tot.  Și voi fi sincer cu tine, dacă un copil ca tine nu este calificat pentru acest premiu, atunci cine este?  Poate că ai alunecat aici și colo, dar la sfârșitul zilei, ești încă un copil bun, Shane. Dar Shane încă părea neliniștit. 

-Deci spui că ce am făcut... nu e greșit? Khru Tan a răspuns calm.

 -Nu, Shane.  Doar crești.  În acest moment, pare o mare problemă.  Dar într-o zi, când vei fi mai mare, te vei uita în urmă și îți vei da seama că totul a fost doar o parte normală a vieții tale de adolescent. Crede-mă! Shane a început să reflecteze la ceea ce a spus Khru Tan și și-a dat seama că l-a ajutat mai mult decât se așteapta.  -Bine, atunci... A îngânat tânărul încet.

-Ești gata să te întorci și să-ți revendici locul de student remarcabil? a întrebat Khru Tan, zâmbind ușor. În acel moment, Shane și-a amintit brusc că, dacă ar avea vreo dată ocazia, ar fi vrut să se întoarcă la cascada pe care obișnuia să o viziteze când era copil.  S-ar fi urcat pe stânci și ar fi sărit în apă o singură dată. Chiar dacă nu i-ar fi plăcut, ar fi fost mai bine decât să trăiască cu gândul că nu a încercat niciodată.  Shane s-a uitat la Khru Tan și a răspuns ferm.

-Da, domnule. S-a întors spre biroul disciplinar, în timp ce Khru Tan a scos un oftat  de uşurare.  Khru Nat s-a uitat la Khru Tan, vizibil impresionat, până când acesta a observat și a întrebat:

-Ce?

-Nu am știut niciodată că ai partea asta. 

-Nu-ți cunoști prea bine faenul, nu-i așa? Khru Tan l-a ciupit ușor de obraz pe Khru Nat înainte de a-l urma pe Shane.

    Certificatul de ,,student remarcabil” era atârnat pe peretele de deasupra biroului lui Shane.  S-a uitat la el cu bucurie și mândrie.  O clipă mai târziu, Kit a venit în spatele lui și l-a îmbrățișat, spunând:

-Felicitări, omule. Îl meriți pe deplin. 

-Este doar o bucată de hârtie.  Nu prea pot face nimic cu el.  Dacă ar da bani în schimb, ar fi mult mai bine. A răspuns Shane modest.

-Spui că nu-ți pasă, dar l-ai expus. Ești atât de mândru de asta...a spus Kit cu un zâmbet ușor ironic. 

-Oricum... Plec acum. Te voi suna când ajung acasă. Kit i-a plantat lui Shane un sărut pe obraz înainte de a-şi lua geanta și a pleca, complet dezinvolt. Tânărul l-a privit pe Kit îndreptându-se spre uşă.  A ezitat o clipă, apoi a rostit.

-Dar...nu este nimeni astăzi acasă. Kit s-a oprit și s-a întors să se uite la Shane. Acesta a continuat.

-Vrei să rămâi cu mine? -Vrei să o fac? Shane a tăcut pentru o secundă, apoi a dat din cap. 

-Da...a răspuns hotărât. Kit l-a privit tandru și a zâmbit.