Capitolul 24 - Mi-e dor de tine

„Ce zici de mango ăsta, Nong Plub?”

„P'Mangkon, coboară. Lasă pe altcineva să o facă.”

Plub arăta îngrijorat. Indiferent cât de mult încerca să-l oprească pe seniorul său, Mangkon nu asculta. Mangkon se urcase în arborele de mango de lângă locuința poliției aproape până în vârf, totul pentru că Lukplub menționase întâmplător că vrea să mănânce mango cu sos de pește dulce. Înainte să-și dea seama, Mangkon era deja sus.

„P'Mangkon, putem pur și simplu să mergem să cumpărăm.”

„Nu merită să cazi de acolo.”

„E în regulă. Îl iau doar pe ultimul.”

Vântul de acolo de sus era răcoros și revigorant. Ochii frumoși ai lui Mangkon priveau spre cele câteva fructe de mango de jos, culese de propria mână, cu un sentiment de mândrie. Faptul că se cățăra așa îl ajuta să-și mai domolească gândurile care îi vâjâiau prin minte.

Dar, exact când s-a întins să-l culeagă pe ultimul, ochii săi rotunzi s-au mărit de șoc. A simțit un val de amețeală în timp ce lumina soarelui de seară îl orbise, încețoșându-i privirea. Strânsoarea lui pe ramură a slăbit și a început să alunece. Trupul său înalt și bine proporționat a început să se încline departe de locul unde stătea.

Și atunci...

„P'Mangkon! Hei, ai grijă!”

„Nong Plub!” o voce de sus a strigat un avertisment.

Lukplub s-a repezit la baza pomului, gata să-și prindă seniorul dacă acesta cădea. Și-a ridicat mâinile mici deasupra capului, dar în același moment, altcineva a apărut exact la timp.

„Sunt eu, Nong Plub.”

Era nimeni altul decât Inspectorul Thian.

Ofițerul superior a luat o decizie într-o fracțiune de secundă, calculând cu precizie unghiul mișcării și poziția de aterizare a polițistului. În timp ce corpul lui Mangkon cădea rapid, ochii săi ageri au rămas fixați asupra lui, fără să clipească. Thian s-a repezit înainte cu toată forța, desfăcând brațele larg pentru a suporta greutatea bărbatului în cădere.

Buf!

Mangkon și-a strâns ochii tare când a crezut că va lovi pământul, pregătindu-se pentru durerea ce urma să vină. Dar ceea ce a simțit a fost diferit. Nu a fost durere, niciun gemet. Doar o moliciune și o căldură ciudată.

De ce este pământul așa de moale și ciudat? s-a gândit el, înainte de a-și deschide încet ochii frumoși.

„I-Inspectorul Thian...”

Primul lucru pe care l-a văzut a fost chipul lui Thian, palid din cauza impactului. Era în brațele bărbatului din Chiang Mai, iar creierul i-a ordonat inimii să bată mai repede imediat. Din nou această persoană, care a venit să ajute.

„P'Mangkon, te doare ceva?”

„Vă mulțumesc, Inspectore,” a spus Plub, fiind primul care și-a exprimat recunoștința.

„Ești rănit?”

Cel care nu-și revenise încă complet din starea de șoc a rămas nemișcat, fără să mai scoată un cuvânt. Dar imediat ce mintea lui a procesat totul, Mangkon s-a ridicat rapid de pe pieptul puternic și nu a uitat să mulțumească.

„Mu... mulțumesc.”

„Nu te-ai lovit, nu-i așa?”

Răspunsul n-a fost un sunet, ci o clătinare din cap. Deși se simțea fericit, simțea și o durere de nedescris. Bărbatul mai mic n-a pierdut timpul, ridicându-se să-și scuture praful de pe pantaloni și adunând fructele de mango căzute pe jos.

„Nong Plub, haide să mergem să facem mango cu sos de pește dulce.”

„P'Aek ar trebui să aibă deja totul pregătit.”

Cu acestea, Mangkon s-a îndepărtat imediat, fără măcar să-l bage în seamă pe cel care tocmai îl ajutase. Plub s-a uitat la fața seniorului său Inspector și n-a putut decât să-i ofere încurajări, pentru că acest drum era încă lung.

„Plub știe totul, Inspectore,” a spus Plub.

„Ți-a spus Mangkon?”

„Da.”

„Crezi că Mangkon îmi va acorda o șansă, Nong Plub?” Chiar nu știa ce făcuse greșit. Nici măcar nu se certaseră.

„Dacă vă arătați sinceritatea, cred că va trece peste asta în cele din urmă.”

„Mult noroc, Inspectore.”

Plub însuși nu s-ar fi gândit niciodată că Inspectorul Thian va ajunge cu seniorul său apropiat. Probabilitatea era incredibil de mică. Un bărbat flirtaș și fermecător ca Thian, atât de chipeș și perfect, avea mereu oameni care stăteau la coadă să se apropie de el. Dar el se îndrăgostise de un ofițer de poliție care părea a fi partenerul perfect.

„Vorbesc serios, Nong Plub. Nu-i dau drumul.” Este ultimul, cu adevărat.

Sunetul râsetelor și al discuțiilor s-a auzit din fața locuinței lui Aek. Prezenți erau Phu, Lukplub, Mangkon și doi noi oaspeți – Kanin și Thian. Kanin n-a fost deloc surprins să-l vadă pe Thian aici. De ce nu pot să nimeresc numerele la loterie la fel de exact ca asta? Știa și el despre căsătoria pentru îmbunătățirea norocului. Știa și despre bătaia dintre Phuwin și Thian.

„Mango cu sos de pește dulce gătit de cel care era să fie rănit.” Aceasta a fost porecla pe care Aek i-o dăduse lui Mangkon, tăchinându-l cu blândețe.

Sesiunea de băut a devenit plină de viață odată cu conversația. Sergentul de poliție Aek a scos băutura lui specială, lao khao, pentru ca toată lumea să o încerce. Pahare de shot-uri curate aliniau masa. Cea mai vârstnică persoană de la masă a turnat licoarea limpede, distribuind-o tuturor, chiar și lui Mangkon, care stătea liniștit.

„Nong Mangkon, se spune că băutul de lao khao aduce noroc.”

Nimeni n-a menționat lucrurile rele care se întâmplaseră. Nici măcar numele lui „Saming” nu a fost rostit. Îl vor lăsa ca pe o amintire care se șterge, nevrând să reînvie momentele neplăcute din viața lor.

„Nong Mangkon, bea un pahar cu Sergentul Aek.”

Mangkon a luat paharul cu reținere, l-a ridicat la buze și l-a dat peste cap dintr-o înghițitură. Urale au izbucnit în jur când toată lumea l-a văzut bând. Sergentul Aek i-a turnat rapid un alt shot, dar înainte să i-l poată întinde lui Mangkon, Thian s-a întins să-l oprească.

„Paharul ăsta e mai bine să mi-l dai mie, Sergentule Aek.” Privirea lui tăioasă s-a întâlnit cu ochii persoanei care stătea exact în fața lui. Chipul blând al lui Mangkon s-a întors să privească, dar n-a spus nimic.

„E marfă tare, Inspectore,” a râs Sergentul Aek, ridicându-și propriul pahar la buze și bând.

Ofițerii de poliție cu rang inferior începeau să se îmbete, iar ochii Căpitanului Kanin erau și ei sticloși. Oboseala acumulată în multe zile de muncă grea părea să fie uitată. Doar ochii lui Thian îl urmăreau pe ascuns pe Mangkon din când în când.

„Hei, Thian, ce mai e cu domnișoara Belle? Vă împăcați?” Odată ce băutura le intră în gură, oamenii beți spun orice. Vocea împleticită a Căpitanului Kanin a întrebat. Grupul a tăcut pentru un moment, așteptând răspunsul.

„Belle se căsătorește.”

„O, suferi din dragoste atunci,” a râs Kanin, bătându-și prietenul pe umăr.

„De ce să sufăr? Nu eu sunt cel care iese cu Belle.”

Răspunsul acela i-a făcut pe câțiva să se privească întrebător, dar înainte ca aceștia să poată întreba ceva, Thian a aruncat o privire spre Mangkon. Ochii negri reflectau un subînțeles. Nu voia să fie înțeles greșit.

„Dar despre dumneavoastră, Inspectore? Aveți vreo fată?” l-a tăchinat Sergentul Aek.

„Nu-mi mai plac fetele.”

Întregul grup a amuțit complet. Unii au rămas cu gura căscată. Kanin, care părea să ghicească ce urma să spună, l-a întrerupt rapid.

„Thian, la naiba...”

Hohote de râs au izbucnit din nou, dar a existat o singură persoană în grup care și-a lăsat capul puțin în jos, de parcă acele cuvinte l-ar fi lovit din plin. Mangkon a băut repede apa rece din fața lui, evitând contactul vizual cu toată lumea, în special cu vicleanul Inspector care părea să-l fixeze intens.

Să nu te mai joci cu inima mea. Dar oare un tip ca el chiar n-ar mai plăcea fetele? Mai degrabă nu-i plac bărbații cu bustul plat, îi place tipul cu sâni mari. Ce harababură.

Petrecerile trebuie să se sfârșească în cele din urmă. Tăria ridicată a băuturii lao khao îi făcuse pe mulți să fie extrem de beți. Chiar și Phuwin, care avea o toleranță mare, a trebuit să cedeze. Toți participanții au trebuit să se retragă și să meargă la culcare.

„Unde vor dormi Inspectorii la noapte?” a întrebat Sergentul Aek, curios.

„Dacă tu ai de gând să dormi cu Mangkon, Thian, Sergentule Aek, mi-ar plăcea să dorm cu tine. Sunt beat.”

Kanin, beat turtă, a intervenit cu o idee, încercând să-și ajute prietenul să-și îndeplinească dorința, dar Phuwin l-a întrerupt cu voce tare. N-ar fi lăsat ca acest lucru să se întâmple sub nicio formă.

„Casa noastră are o cameră de oaspeți. Thian ar putea să meargă să doarmă la noi.”

„La P'Phu,” Plub l-a ciupit pe soțul său de o parte, trimițându-i o privire plină de înțeles. Știa că acesta este încă furios, dar ar trebui să le dea amândurora o șansă să vorbească.

„O, e în regulă. O să găsesc eu un loc unde să dorm pe aici...” Nu voia să-l deranjeze dacă Mangkon nu era pregătit.

„E periculos să conduceți, Inspectore.”

„E în regulă, Nong Plub.”

Posesorul ochilor blânzi care ascultase conversația în liniște a aruncat o privire spre cei doi Inspectori înainte de a scoate un suspin prelung. Era prea somnoros ca să mai lungească argumentul. În plus, nu era atât de lipsit de inimă încât să lase o persoană beată să plece cu mașina așa.

„Of... Bine, poți dormi la mine.”

„Serios? Îți mulțumesc, Mangkon.”

Cuvintele l-au făcut pe Thian să zâmbească strălucitor, neputând să-și ascundă bucuria. Ceilalți au putut doar să rânjească cu subînțeles, iar sesiunea de băut pentru acea noapte s-a încheiat acolo.

„Noapte bună, Nong Mangkon, Inspectore Thian,” Sergentul Aek n-a rezistat să nu strige înainte de a pleca.

Mangkon n-a spus nimic și a pornit înainte. Casa sergentului de poliție nu era departe de casa lui Fakfaeng. Când au ajuns, cel mai tânăr a condus drumul până la etajul doi, cu bărbatul înalt urmându-l în tăcere. Proprietarul casei n-a spus nimic, sugerându-i celuilalt să facă mai întâi un duș, dar vicleanul inspector se simțea încă ușor amețit, așa că l-a rugat pe cel mai tânăr să se ocupe și el mai întâi de treburile personale.

Ochii ageri s-au plimbat prin cameră, cercetând subtil viața lui Mangkon. Fie că era aici sau dincolo, fostul lui partener era întotdeauna ordonat. Totuși, privirea i-a căzut pe ursulețul de pluș maro.

„Se pare că ne întâlnim din nou, tu.”

„Oare Mangkon doarme cu tine în brațe? La naiba, sunt gelos.” Ce fel de nebun este gelos pe un ursuleț de pluș? Cred că o iau razna.

Tânărul inspector n-a stat mult zâmbind de unul singur înainte de a fi nevoit să se ocupe de propriul duș. Apa caldă care îi spăla corpul a ajutat la diminuarea stării de ebrietate, dar inima i-a rămas tulburată. S-a gândit la cantitatea de dor pe care o acumulase în ultimele șapte zile și care năvălea acum necruțător. Astăzi, văzându-i fața, fiind aproape de el, simțea că își umple din nou această inimă veștejită.

Fericirea îi pătrundea direct în centrul inimii. În momentul în care a ieșit din baie, mintea lui pregătise nenumărate cuvinte pe care voia să le spună. Dar totul s-a oprit când a văzut silueta mică dormind dusă pe pat, respirația venind și plecând regulat.

„Trebuie să fii obosit. Ai fost foarte încăpățânat astăzi.”

Un pat fusese pregătit lângă el, dar fostul soț n-a acordat prea multă atenție acestui fapt. S-a lăsat ușor să se întindă cât mai silențios posibil, în timp ce se folosea de ochii săi ageri pentru a examina fața moale și blândă. Ochii frumoși erau strâns închiși, obrajii erau ușor îmbujorați de aerul rece, iar buzele vii erau presate ușor una de alta.

„Dacă P nu te-ar fi prins, ce s-ar fi întâmplat cu tine?” Thian vorbea despre căderea din copac de mai devreme și se referea la sine ca „P” (frate mai mare). „De ce mă faci mereu să mă îngrijorez? Dar e în regulă, P se poate ocupa de asta.”

Poți fi chiar și mai încăpățânat de atât. Voia să îmblânzească un copil încăpățânat ca el. Inspectorul n-a ezitat, trăgând pătura să-i acopere pe amândoi înainte de a se muta mai aproape și de a-și înfășura un braț puternic în jurul taliei zvelte, ținându-l lejer aproape.

„Mi-e atât de dor de tine.”

„N-o să te mai las să pleci nicăieri.”

Chiar acum, tot ce știa Thian era că, indiferent de orice, nu va mai lăsa niciodată persoana din brațele sale să plece. Sub nicio formă.