Capitolul 24 - Mi-e dor de tine

- Ce zici de mango ăsta, Nong Plub?

- P'Mangkon, coboară. Lasă pe altcineva să o facă.

Plub părea îngrijorat. Oricât a încercat să-și oprească seniorul, Mangkon nu l-a ascultat. Mangkon se urcase aproape până în vârful copacului de mango din apropierea reședinței poliției, totul pentru că Lukplub menționase în treacăt că voia să mănânce mango cu sos dulce de pește. Înainte să-și dea seama, Mangkon urcase deja.

- P'Mangkon, putem să mergem să cumpărăm.

- Nu merită să risc să cad.

- Nu-i nimic. Ia doar ultimul.

Vântul de sus era răcoros și revigorant. Ochii frumoși ai lui Mangkon priveau cu mândrie mango-urile de jos, culese de propria lui mână. Urcând astfel, gândurile care îi dădeau târcoale în minte s-au mai liniștit puțin.

Dar, chiar când a întins mâna să culeagă ultimul mango, ochii lui rotunzi s-au mărit de uimire. A simțit o amețeală când soarele apusului i-a orbit privirea, încețoșându-i vederea. Strânsoarea lui pe ramură s-a slăbit și a început să alunece. Corpul lui înalt și bine proporționat a început să se încline de la locul în care stătea.

Și apoi...

- P'Mangkon! Hei, ai grijă!

- Nong Plub! O voce de sus strigă un avertisment.

Lukplub se grăbi la baza copacului de mango, gata să-și prindă seniorul dacă ar fi căzut. Ridică mâinile mici deasupra capului, dar în același moment, altcineva apăru la timp.

- Sunt eu, Nong Plub.

Nu era altul decât inspectorul Thian.

Ofițerul superior a luat o decizie într-o fracțiune de secundă, calculând cu precizie unghiul de mișcare și poziția de aterizare a polițistului. În timp ce corpul lui Mangkon cădea rapid, ochii lui ascuțiți au rămas fixați asupra lui, fără să clipească. Thian s-a aruncat înainte cu toată forța, întinzând brațele larg pentru a suporta greutatea bărbatului care cădea.

Bum!

Mangkon a închis ochii strâns în timp ce se pregătea să lovească pământul, pregătindu-se pentru durerea care urma să vină. Dar ceea ce a simțit a fost altceva. Nu a simțit durere, nu a gemut. Doar o ciudată moliciune și căldură.

De ce este pământul atât de moale și ciudat? S-a gândit el, înainte de a deschide încet ochii lui frumoși.

- I-Inspector Thian...

Primul lucru pe care l-a văzut a fost fața lui Thian, palidă de la impact. Era în brațele bărbatului din Chiang Mai, iar creierul său i-a spus inimii să bată mai repede imediat.

Iar această persoană, care a venit să-l ajute.

- P'Mangkon, ești rănit?

- Mulțumesc, inspectore, a spus Plub, mulțumindu-i mai întâi.

- Ești rănit?

Cel care nu-și revenise încă în fire rămase nemișcat, fără să mai spună nimic. Dar, de îndată ce mintea lui procesase totul, Mangkon se ridică repede de pe pieptul puternic și nu uită să mulțumească.

- M-mulțumesc.

- Nu ești rănit, nu?

Răspunsul nu fu un sunet, ci o scuturare a capului. Chiar dacă se simțea fericit, simțea și o durere de nedescris. Bărbatul mai mic nu a pierdut timpul, ridicându-se pentru a-și scutura praful de pe pantaloni și a ridica mango-urile căzute de pe jos.

- Nong Plub, hai să facem mango cu sos dulce de pește.

- P'Aek ar trebui să aibă deja totul pregătit.

Cu asta, Mangkon a plecat imediat, fără să-l salute pe cel care tocmai îl ajutase. Plub se uită la fața inspectorului său superior și nu putu decât să-i ofere încurajări, pentru că drumul era încă lung.

- Plub știe totul, domnule inspector, spuse Plub.

- Ți-a spus Mangkon?

- Da.

- Crezi că Mangkon îmi va da o șansă, Nong Plub? Chiar nu știa ce greșise. Nici măcar nu se certaseră.

- Dacă îi arăți sinceritatea ta, cred că va trece peste asta în cele din urmă.

- Noroc, inspector.

Plub nu s-ar fi gândit niciodată că inspectorul Thian va ajunge să se cupleze cu superiorul său apropiat. Probabilitatea era incredibil de mică. Un bărbat flirtos și fermecător ca Thian, atât de chipeș și perfect, avea mereu oameni care stăteau la coadă să se apropie de el. Dar se îndrăgostise de un ofițer de poliție care părea partenerul perfect.

- Vorbesc serios, Nong Plub. Nu-l las să plece. El este ultimul, într-adevăr.

Zgomotul râsetelor și al conversațiilor se auzea din fața cartierului Aek. Erau prezenți Phu, Lukplub, Mangkon și doi oaspeți noi – Kanin și Thian

Kanin nu era deloc surprins să-l vadă pe Thian aici. De ce nu pot alege numerele la loterie la fel de precis? Știa și despre căsătoria pentru a-și îmbunătăți norocul. Știa și despre cearta dintre Phuwin și Thian.

- Mango cu sos dulce de pește gătit de cel care aproape că a fost rănit. Aceasta era porecla pe care Aek i-o dăduse lui Mangkon, tachinându-l ușor.

Petrecerea a devenit animată, cu conversații. Sergentul de poliție Aek a scos băutura sa specială, *lao khao*, pentru ca toată lumea să o încerce. Pahare transparente erau aliniate pe masă. Cel mai în vârstă dintre cei prezenți la masă a turnat lichiorul transparent, distribuindu-l tuturor, chiar și lui Mangkon, care stătea liniștit.

- Nong Mangkon, se spune că băutul *lao khao* aduce noroc.

Nimeni nu a menționat lucrurile rele care s-au întâmplat. Nici măcar numele - Saming nu a fost rostit. Au lăsat totul ca pe o amintire estompată, ne dorind să readucă la viață lucrurile rele din viața lor.

- Nong Mangkon, bea un pahar cu sergentul Aek.

Mangkon a luat paharul cu reticență, l-a dus la buze și l-a golit dintr-o singură înghițitură. Toată lumea a izbucnit în urale când l-au văzut bând. Sergentul Aek i-a turnat repede încă un pahar, dar înainte să i-l poată da lui Mangkon, Thian a întins mâna să-l oprească.

- Mai bine îmi dai paharul ăsta mie, sergent Aek. Privirea lui ascuțită se întâlni cu ochii persoanei care stătea chiar în fața lui. Mangkon își întoarse fața blândă să se uite, dar nu spuse nimic.

- E tare, domnule inspector, râse sergentul Aek, ridicând paharul la buze și bând.

Polițiștii de rang inferior începeau să se îmbete, iar ochii căpitanului Kanin erau și ei încețoșați. Oboseala acumulată în urma multor zile de muncă grea părea să fi fost uitată. Doar ochii lui Thian îl urmăreau în secret pe Mangkon din când în când.

- Hei, Thian, cum rămâne cu domnișoara Belle? Vă împăcați? Odată ce alcoolul le intră în gură, oamenii beți spun orice. Vocea încețoșată a căpitanului Kanin întrebă.

Grupul a tăcut pentru o clipă, așteptând răspunsul.

- Belle se căsătorește.

- Oh, atunci ești cu inima frântă, a râs Kanin, bătându-l pe prietenul său pe umăr.

- De ce cu inima frântă? Nu eu sunt cel care se întâlnește cu Belle.

Răspunsul acela i-a făcut pe mai mulți să se privească între ei cu întrebare, dar înainte să apuce să întrebe ceva, Thian a aruncat o privire spre Mangkon. Ochii lui întunecați reflectau un înțeles.

Nu voia să fie înțeles greșit.

- Dar tu, inspectore? Ai o prietenă?, îl tachină sergentul Aek.

- Nu-mi mai plac fetele.

Întregul grup amuți complet. Unii rămăseseră cu gura căscată. Kanin, care părea să ghicească ce urma să spună, îl întrerupse repede.

- Thian, la naiba...

Râsetele izbucniră din nou, dar doar o singură persoană din grup își coborî ușor capul, de parcă acele cuvinte îl loviseră puternic. Mangkon bău repede apa rece din fața lui, evitând contactul vizual cu toți, în special cu vicleanul inspector care părea să-l privească intens.

Nu te mai juca cu inima mea. Dar oare unui tip ca el chiar nu-i plac fetele? Mai degrabă nu-i plac femeile cu sânii mici, îi plac cele cu sânii mari. Ce încurcătură.

Petrecerile trebuie să se termine la un moment dat. *Lao khao* cu grad alcoolic ridicat îi îmbătase pe mulți. Chiar și Phuwin, care avea o toleranță mare, a trebuit să cedeze. Toți concurenții au trebuit să se retragă și să se culce.

- Unde vor dormi inspectorii în noaptea asta?, a întrebat sergentul Aek, curios.

- Dacă tu o să dormi cu Mangkon, Thian, sergent Aek, aș vrea să dorm cu tine. Sunt beat.

Kanin, complet beat, a intervenit cu o idee, încercând să-și ajute prietenul să-și îndeplinească dorința, dar Phuwin l-a întrerupt cu voce tare. Nu ar fi permis asta sub nicio formă.

- Casa noastră are o cameră liberă. Thian ar putea dormi la noi.

- La P'Phu, Plub îl ciupi pe soțul său, aruncându-i o privire semnificativă. Știa că era încă supărat, dar ar fi trebuit să le dea amândurora șansa să discute.

- Oh, e în regulă. O să găsesc un loc unde să dorm pe aici... Nu voia să-l deranjeze dacă Mangkon nu era pregătit.

- E periculos să conduci, inspectore.

- E în regulă, Nong Plub.

Proprietarul ochilor blânzi care ascultase în tăcere conversația aruncă o privire celor doi inspectori înainte de a scoate un suspin profund. Era prea somnoros pentru a prelungi discuția. În plus, nu era atât de nemilos încât să lase o persoană beată să plece la volan.

- Of... Bine, poți să dormi la mine acasă.

- Serios? Mulțumesc, Mangkon.

Cuvintele îl făcură pe Thian să zâmbească larg, incapabil să-și ascundă bucuria. Ceilalți nu puteau decât să zâmbească înțelegător, iar petrecerea cu băutură din acea seară se încheie acolo.

- Noapte bună, Nong Mangkon, inspector Thian, sergentul Aek nu se putu abține să nu strige înainte de a pleca.

Mangkon nu spuse nimic și preluă conducerea. Casa sergentului de poliție nu era departe de casa lui Fakfaeng. Când au ajuns, tânărul l-a condus la etajul al doilea, iar bărbatul înalt l-a urmat în tăcere. Proprietarul casei nu a spus nimic, sugerându-i celuilalt să facă mai întâi un duș, dar superintendentul viclean se simțea încă ușor amețit, așa că i-a cerut tânărului să se ocupe mai întâi de treburile sale personale.

Ochii lui ageri se mișcau prin cameră, inspectând subtil viața lui Mangkon. Fie că era aici sau acolo, fosta lui soție era întotdeauna ordonată. Totuși, privirea lui se opri asupra ursulețului de pluș maro.

- Se pare că ne întâlnim din nou, tu.

- Mangkon doarme cu tine în brațe? La naiba, sunt gelos. Ce fel de nebun este gelos pe un ursuleț de pluș?

Probabil că înnebunesc.

Tânărul inspector nu a stat mult timp zâmbind singur, înainte de a trebui să se ocupe și el de treburile sale. Apa caldă care îi spăla corpul a ajutat la reducerea oarecum a intoxicației, dar inima lui rămânea tulburată. S-a gândit la dorul pe care îl acumulase în ultimele șapte zile și acesta l-a copleșit fără milă. Astăzi, văzându-i chipul, fiind aproape de el, simțea că își umple din nou inima ofilită.

Fericirea îi străbătea inima. În momentul în care a ieșit din baie, mintea lui a pregătit nenumărate cuvinte pe care voia să le spună. Dar totul s-a oprit când a văzut silueta mică care dormea profund pe pat, respirația lui venind și plecând constant.

- Probabil ești obosit. Ai fost foarte încăpățânat astăzi.

Lângă el era pregătit un pat, dar fostul soț nu i-a acordat prea multă atenție. S-a așezat ușor, încercând să nu facă zgomot, în timp ce ochii lui pătrunzători examinau chipul blând și delicat. Ochii frumoși erau închiși strâns, obrajii erau ușor înroșiți de aerul rece, iar buzele vii erau ușor strânse.

- Dacă P nu te-ar fi prins, ce s-ar fi întâmplat cu tine? Thian se referea la căderea din copac de mai devreme în acea seară și se numea pe sine - P.

- De ce mă faci mereu să-mi fac griji? Dar nu-i nimic, P se descurcă.

Poți fi și mai încăpățânat decât atât. Voia să îmblânzească un copil încăpățânat ca el.

Inspectorul nu ezită, trăgând pătura pentru a-i acoperi pe amândoi, înainte de a se apropia și de a-și înfășura brațul puternic în jurul taliei subțiri, ținându-l ușor aproape.

- Mi-e atât de dor de tine.

- Nu te voi mai lăsa să pleci nicăieri.

În acel moment, Thian știa doar că, indiferent ce s-ar întâmpla, nu va mai lăsa niciodată persoana din brațele sale să plece. În niciun caz.