Capitolul 12 - Cât de bine am grijă de tine?

Sala de ședințe de astăzi era plină de ofițeri de poliție. O atmosferă sumbră plutea în aer. Subiectul discuției era banda Black Bull. Informațiile cheie erau proiectate pe un ecran mare. Rutele lor comerciale cu alte grupări fuseseră decodificate și organizate meticulos.

"Banda Black Bull este doar vârful icebergului. Dacă vrem să ajungem la marele lor șef, va dura timp, deoarece această operațiune nu implică doar traficul de droguri, ci și alte obiecte ilegale."

"Sursele noastre raportează că oamenii din spatele lor sunt indivizi influenți", a spus Aasin, inspectorul-șef al Secției de Poliție din orașul Chiang Mai, pe un ton serios.

Nadol a intervenit, fixând imaginile de pe ecran:

"Banda Black Bull ar trebui să ne poată oferi câteva informații, domnule."

"Domnule, poate că... șeful lor este un militar sau un ofițer de poliție?"

Thian încerca să gândească în această direcție. Dacă aveau legături cu oficiali guvernamentali sau cu armata, influența lor ar fi fost larg răspândită și nu ar fi fost ușor de prins, mai ales dacă dețineau ranguri înalte sau poziții puternice.

"Ceea ce spui merită luat în considerare, inspectore Thian", a spus inspectorul-șef. "Ca și în cazul lui Ronapop, știm că acesta face comerț în principal cu vecinii noștri. Susținătorul lui este Tianan", infamul lord al drogurilor birmanez care fusese deja reținut.

"Am nevoie ca voi toți să îi interogați amănunțit."

"Obțineți cât mai multe informații posibil, pentru că de data aceasta nu vom da înapoi." Inspectorul-șef a vorbit tare, cu privirea împietrită. Odată ce elefantul a gustat din trestia de zahăr, nu îi va da drumul ușor.

După ce ședința s-a încheiat, toată lumea a tăcut, de parcă ar fi fost cufundată în gânduri. Următorul obiectiv era interogarea membrilor bandei Black Bull care fuseseră arestați cu o seară înainte. Dacă ar fi deschis gura, ar fi oferit informații neprețuite. Au fost pregătite patru săli de anchetă. Separarea interogatoriului este cea mai bună modalitate de a extrage informații, mai ales când există legături peste tot.

"Pe cine vrea inspectorul Thian să interogheze?" a întrebat Kanin cu un ton ștrengăresc.

"Îl vreau pe cel care l-a împușcat pe Mangkon."

"Am același gând ca și tine, îl vreau și eu pe tipul ăla."

"Am zis primul, tu îi poți lua pe ceilalți."

"Omule, bate-l pe tipul ăla de câteva ori și pentru mine, pentru că l-a rănit pe iubitul meu Mangkon."

"Da", a răspuns Thian cu indiferență. Oricum, ofițerii de poliție nu trebuie să folosească forța împotriva civililor, va exista o cale spre pace.

Odată ce au căzut de acord, toată lumea s-a separat pentru a-și îndeplini sarcinile. Tânărul inspector a mers direct la a doua sală de interogatoriu. Ușa groasă de oțel s-a deschis pentru a dezvălui un bărbat îndesat în uniformă de deținut, care stătea cu capul plecat. Doar văzându-i fața, furia lui Thian s-a aprins.

Tu ești cel care l-a rănit pe Mangkon.

"Cum te cheamă?" Ochii tăioși ai lui Thian îl fixau intens și a întrebat pe un ton plat.

"De ce trebuie să răspund?"

"Oricum nimeni nu ar vrea să-ți țină minte numele."

Ca de obicei, acea afirmație a făcut ca zâmbetul de pe fața criminalului să se schimbe ușor, dar curând a revenit la un rânjet.

"Deci, voi făceați contrabandă cu bunuri ilegale din Laos, nu?"

"Tch, ești ager, așa cum era de așteptat de la un gabor." Era ca și cum criminalul încerca să-l provoace, dar cu maturitatea și experiența acumulate de-a lungul timpului, Thian a reușit să-și țină emoțiile sub control.

"Cine ți-a dat ordinul?"

"Dacă ți-aș spune că a fost cineva foarte apropiat de tine, m-ai crede, ofițere?"

"Desigur, dacă cuvintele tale ar avea destulă greutate."

Ochii tăioși ai lui Thian urmăreau fiecare mișcare a membrului bandei Black Bull fără să clipească. Psihologia pe care o studiase era pusă în aplicare pe deplin. Știa că cealaltă parte încerca să-l provoace și să-l manipuleze, dar tânărul inspector a rămas rece ca gheața. Chiar dacă încerca să se ascundă și prevarica constant, criminalul nu-și dădea seama că mici frânturi de adevăr se scurgeau. Thian îi urmărea fiecare acțiune până când a început să vadă tiparul. Dar apoi, următoarea propoziție l-a lovit cu un val de furie.

"Unde e băiețașul ăla frumos? Ar fi trebuit să-l împușc mortal. N-ar fi trebuit să ratez."

"Ce ai spus?"

"Se vede că te iubește mult, ofițere. Să-și riște viața ca să te salveze, ca în filmele de dragoste... îmi vine să vomit."

"Ar fi trebuit să-l omor, la naiba."

"Tu ești cel care merită să moară."

Un val brusc de emoție a pus stăpânire pe el. Ochii negri au scăpărat. Mâinile masive s-au strâns în pumni până când venele i s-au umflat. Scrâșnea din dinți, luptându-se să rămână pe scaun. Dar era ca și cum ultima picătură se revărsase, deoarece persoana din fața lui punea paie pe foc.

"Dacă ies de aici, pe el îl caut primul."

Buf!

Un pumn greu i-a izbit maxilarul, contorsionându-i fața. Nu-și mai putea controla emoțiile. O creatură ticăloasă ca el nu avea nicio cale de a scăpa din această închisoare. Dar dacă s-ar fi întâmplat să iasă... l-ar fi ucis cu propriile mâini.

"Hei! Poliția agresează un cetățean!"

"Dar cetățenii ticăloși ca tine o merită."

Thian s-a străduit să se abțină să nu-l lovească din nou, dar înainte de a se putea întoarce să părăsească sala, s-a auzit o bătaie în ușă, urmată de Nadol care a intrat în grabă, cu un aer urgent.

"Inspectore, ieșiți repede afară. Sunt ordine urgente."

"Ce ordine?" a întrebat Thian, cu o voce iritată.

"Doar ieșiți mai întâi."

Expresia căpitanului, de obicei compusă, părea neobișnuit de agitată, așa că Thian a ieșit încet, așa cum i s-a cerut. Dar tipul ăla tot nu se oprea din râs cu hohote, ca un nebun, în spatele lui. Odată afară, Nadol i-a întins rapid șefului său scrisoarea cu ștampila "Foarte Urgent" în colțul din stânga sus al hârtiei. Sprâncenele care fuseseră încruntate s-au strâns și mai tare într-un nod pe măsură ce citea conținutul.

"Există un ordin de transfer al bandei Black Bull la Secția de Poliție Județeană Lampang imediat, inspectore."

"Cine? Cine l-a adus?"

"Uhm, păi..."

Thian era extrem de frustrat. De ce se întâmpla așa ceva? Ordinul de transfer urgent era suspect și prea ciudat. Dar înainte ca Nadol să poată răspunde, o voce groasă cunoscută a intervenit.

"Ce mai faci, Thian? Cum o mai duci?"

Tânărul inspector s-a întors brusc, iar fața i s-a crispat și mai tare când a văzut cine vorbea.

"Saming."

"Încă îți mai aduci aminte de mine. Credeam că m-ai uitat."

Saming, sau maiorul de poliție Saming Janjong, inspector la Secția de Poliție Județeană Lampang, sau fostul coleg al lui Thian de la Academia de Poliție, îi zâmbea, având un buchet mare de flori în brațe. Începea să înțeleagă ce se întâmplă. Persoana care livrase personal ordinul...

"Deci tu ești cel care mută banda Black Bull la Lampang?"

"Ager ca întotdeauna. Exact ca tine."

Hohote de râs au izbucnit de la vizitator. Saming vorbea neabătut, nefiind nici măcar puțin surprins de ordinul de transfer urgent.

"Practic, doar mi-i predai ca să am eu grijă de ei."

"Și de ce ți i-as preda ție?"

"Pentru că este un ordin."

"Anunță-mă când ești gata. Până la urmă, suntem practic vecini."

După aceste cuvinte, inspectorul de la Secția de Poliție Județeană Lampang a pășit direct înăuntru. Thian stătea fixându-i pe Nadol și Kanin, care tocmai aflaseră vestea și li se alăturaseră. Tensiunea umplea aerul și nicio altă conversație nu a urmat.

"La naiba!"

"E ceva putred la mijloc, Thian."

"Da, total bizar. Lampang nu s-a amestecat niciodată peste noi până acum."

Munca în limitele fiecărui județ însemna în principal cooperarea cu secțiile de poliție vecine. În cazul unui dosar major ca acesta, atribuirea sarcinilor venea de obicei direct de la sediul central al Poliției Regale Thailandeze. Odată ce unei regiuni i se atribuia o sarcină, aceasta era considerată o misiune critică ce trebuia îndeplinită fără scuze. Dar asta...

"Cred că este implicat cineva puternic, domnule."

"Pun pariu că așa e, Nadol."

"E acesta momentul pentru jocuri, căpitane Kanin?"

Thian nu a răspuns, intenționând să vorbească cu Saming pentru a lămuri lucrurile. Totuși, exact când a ajuns la ușa biroului său, urechile i-au surprins ceva. L-a văzut pe Saming întinzându-i un buchet de flori lui Mangkon, discutând intim.

"Seniorule!!"

"Hei, scandalagiule. Nu te-am mai văzut de mult. Te-ai băgat deja în bucluc de când te-ai mutat aici."

Florile de culori dulci erau acum în posesia caporalului de poliție, iar acest om chiar ridicase mâna să-i mângâie părul moale lui Mangkon. Iar Mangkon îl numea "Senior". Persoana care stătea acolo nu știa ce să simtă. Ceva clocotea în centrul pieptului său. Era iritat din cauza cazului sau din cauza faptului că partenerul său părea atât de apropiat de Saming?!

Ce naiba?

"Ți-au plăcut florile pe care ți le-am trimis la spital, Mangkon?"

"Poftim? Erau de la tine, Seniorule?"

"Exact. Știu că îți plac florile roz. Mi-am amintit."

Cuvântul "O!" a apărut în mintea lui Thian. Florile care ieșeau în evidență ca un deget însângerat la spital erau de la Saming. Dar și ce dacă? Oricum fuseseră lăsate să se ofilească; nu le adusese acasă.

"Saming, cred că trebuie să vorbim despre ceva."

În cele din urmă, persoana care privise intens a vorbit. Inspectorul din Lampang s-a întors, a zâmbit și a ridicat ușor din sprâncene înainte de a răspunde cu o voce relaxată.

"Credeam că problema asta s-a încheiat, Thian. Chiar acum, vreau să vorbesc cu Mangkon."

"S-a mutat aici și nu mi-a spus?"

"Și de ce ar fi trebuit să-ți spună?" Ce drept avea el să știe despre asta?

"Ca să pot veni să-l văd des, desigur."

O luptă intensă de voințe s-a desfășurat prin privirile lor. Fața lui Saming avea o tentă de tachinare, dar era și nuanțată de o urmă de neîncredere și de o anumită încăpățânare. Chipul chipeș al lui Thian, pe de altă parte, a rămas nemișcat și ilizibil, deși transmitea clar o nemulțumire vizibilă.

Mangkon, prins la mijloc, simțea o stare inexplicabilă de neliniște. Ochii săi rotunzi treceau de la Saming la Thian, iar apoi, adunându-și tot curajul, a vorbit, încercând să spargă atmosfera apăsătoare.

"Ăăă, inspectore, Seniorule..."

"Mangkon, ești liber după-amiază? Ai vrea să ieși cu mine?" Saming l-a întrerupt la mijlocul frazei.

"Mă tem că nu poate. Mangkon abia se recuperează după ce a fost bolnav."

"Pot avea grijă de cineva care este bolnav, mai ales de cineva care este special pentru inima mea..."

Acele cuvinte l-au afectat profund pe inspectorul Thian. Privirea lui tăioasă s-a înfipt în colegul său senior, care se comporta de parcă nimic nu ar fi fost în neregulă. Știa că Saming și Mangkon fuseseră apropiați în trecut, dar acesta era prezentul. Ce naiba încerca să facă?

"Ce vrei să spui cu asta, Saming?"

"Înseamnă exact ceea ce se aude. Voi avea singur grijă de Mangkon, pentru că poate... uneori oamenii cei mai apropiați de cineva nu au atâta grijă de ei pe cât ar trebui."

"Este subalternul meu. Pot avea grijă de el."

"Chiar poți, Thian?"

Vocile groase ale celor doi inspectori s-au ciocnit, niciunul nefiind dispus să cedeze. Alți ofițeri de poliție începuseră să se adune în jur, atrași de agitație. Pentru un străin, ar putea părea că se ceartă pentru o fată. Dar aceasta nu era o fată; era Mangkon, caporalul de poliție cu față prietenoasă.

"Ăăă, inspectore, Seniorule, vă rog încetați. Se aude tare", a spus Mangkon cu o voce clară, încercând să oprească tărăboiul.

"Spune-i tu, Mangkon. Cât de bine am eu grijă de tine?"

"Spune-i tu."