Capitolul 12 - Cât de bine am grijă de tine?

Sala de ședințe de astăzi era plină de polițiști. Atmosfera era sumbră. Subiectul discuției era banda Black Bull. Informațiile cheie erau proiectate pe un ecran mare. Rutele lor comerciale cu alte grupuri erau decodificate și organizate meticulos.

- Banda Black Bull este doar vârful icebergului. Dacă vrem să ajungem la șeful lor, va dura ceva timp, deoarece această operațiune nu implică doar traficul de droguri, ci și alte activități ilegale.

- Sursele noastre ne informează că persoanele din spatele lor sunt indivizi influenți, a spus Aasin, șeful secției de poliție din orașul Chiang Mai, pe un ton serios.

Nadol a luat cuvântul, privind imaginile de pe ecran

- Banda Black Bull ar trebui să ne poată oferi câteva informații, domnule.

- Domnule, poate că... șeful lor este soldat sau ofițer de poliție?

Thian încerca să gândească în acest sens. Dacă aveau legături cu oficiali guvernamentali sau cu armata, influența lor ar fi fost răspândită și nu ar fi fost ușor de prins, mai ales dacă erau de rang înalt sau dețineau poziții puternice.

- Ceea ce spui merită luat în considerare, inspectore Thian, a spus superintendentul.

- La fel ca Ronapop, știm că el face comerț în principal cu vecinii noștri. Susținătorul său este Tianan, infamul lord al drogurilor din Birmania, care fusese deja arestat.

- Vreau ca voi toți să-i interogați amănunțit.

- Obțineți cât mai multe informații posibil, pentru că de data asta nu vom renunța. Superintendentul a vorbit cu voce tare, cu privirea dură. Odată ce elefantul gustă din trestia de zahăr, nu mai renunță ușor.

După încheierea ședinței, toți au tăcut, parcă cufundați în gânduri. Următorul obiectiv era interogarea membrilor bandei Black Bull care fuseseră arestați în noaptea precedentă. Dacă ar fi vorbit, ar fi furnizat informații neprețuite.

Au fost pregătite patru camere de interogatoriu. Separarea interogatoriilor este cea mai bună metodă de a obține informații, mai ales când există legături peste tot.

- Pe cine vrea să interogheze inspectorul Thian?, a întrebat Kanin cu un ton răutăcios.

- Îl vreau pe cel care l-a împușcat pe Mangkon.

- Sunt de aceeași părere cu tine, și eu îl vreau pe tipul ăla.

- Eu am spus-o primul, tu poți să-i iei pe ceilalți.

- Omule, bate-l de câteva ori pentru mine, pentru că mi-a rănit iubitul Mangkorn.

- Da, răspunse Thian cu dispreț. Oricum, polițiștii nu trebuie să folosească forța împotriva civililor, va exista o cale pașnică.

Odată ce au căzut de acord, fiecare s-a dus să-și îndeplinească sarcinile. Tânărul inspector s-a îndreptat direct spre a doua cameră de interogatoriu. Ușa groasă de oțel s-a deschis, dezvăluind un bărbat solid, îmbrăcat în uniformă de deținut, care stătea cu capul plecat. Doar văzându-i fața, furia lui Thian a izbucnit.

Tu ești cel care l-a rănit pe Mangkon.

- Cum te cheamă? Ochii ascuțiți ai lui Thian îl priveau intens, iar el a întrebat cu un ton monoton.

- De ce trebuie să răspund?

- Oricum, nimeni nu ar vrea să-și amintească numele tău.

Ca de obicei, această afirmație a făcut ca zâmbetul de pe fața criminalului să se schimbe ușor, dar în curând a revenit cu un rânjet.

- Deci, voi transportați ilegal mărfuri din Laos, nu-i așa?

- Tch, ești perspicace, așa cum te așteptai de la un polițist. Era ca și cum criminalul încerca să-l provoace, dar cu maturitatea și experiența pe care le acumulase de-a lungul timpului, *

Thian a reușit să-și controleze emoțiile.

- Cine ți-a dat ordinul?

- Dacă ți-aș spune că a fost cineva foarte apropiat de tine, m-ai crede, domnule ofițer?

- Desigur, dacă cuvintele tale ar avea suficientă greutate.

Ochii ascuțiți ai lui Thian urmăreau fără să clipească fiecare mișcare a membrului bandei Black Bull. Psihologia pe care o studiase era pusă în practică la maximum. Știa că cealaltă parte încerca să-l provoace și să-l manipuleze, dar tânărul inspector rămase nemișcat ca gheața.

Chiar dacă încerca să ascundă asta și se eschiva constant, nu-și dădea seama că adevărul se scurgea încetul cu încetul. Thian îi urmărea fiecare mișcare până când a început să vadă tiparul. Dar apoi, următoarea frază l-a lovit cu un val de furie.

- Unde e băiatul ăla frumos? Ar fi trebuit să-l împușc. Nu ar fi trebuit să ratez.

- Ce ai spus?

- Pare că te iubește atât de mult, domnule ofițer. Faptul că și-a riscat viața pentru a te salva, ca într-un film romantic, îmi provoacă greață.

- Ar fi trebuit să-l împușc, la naiba.

- Tu ești cel care merită să moară.

O val de emoție îl cuprinse brusc. Ochii negri și întunecați îi străluciră. Mâinile groase se strânseră în pumni până când venele îi ieșiră în relief. Strânse din dinți, luptându-se să rămână pe scaun. Dar era ca și cum ultima picătură ar fi umplut paharul, pentru că persoana din fața lui alimenta focul.

- Dacă ies de aici, mă voi duce mai întâi după el.

Poc!

Un pumn puternic i-a lovit maxilarul, contorsionându-i fața. Nu mai putea să-și controleze emoțiile. O creatură josnică ca el nu avea cum să scape din această închisoare.

Dar dacă se întâmpla să iasă... ar fi ucis cu ambele mâini.

- Hei! Poliția agresează un cetățean!

- Dar cetățenii josnici ca tine merită asta.

Thian se strădui din greu să se abțină să nu-l lovească din nou, dar înainte să apuce să se întoarcă pentru a părăsi camera, se auzi o bătaie în ușă, urmată de Nadol care intră în grabă.

- Inspectorule, ieșiți repede afară. Avem ordine urgente.

- Ce ordine? întrebă Thian, cu voce iritată.

- Ieșiți mai întâi.

Expresia căpitanului, de obicei calm, părea neobișnuit de agitată, așa că Thian ieși încet, așa cum i se ceruse. Dar tipul acela nu înceta să râdă zgomotos ca un nebun în spatele lui.

Odată afară, Nadol îi înmână rapid șefului său scrisoarea cu ștampila - Foarte urgent în colțul din stânga sus al hârtiei. Sprâncenele care erau deja strânse acum erau și mai strânse în timp ce citea conținutul.

- Există un ordin de transfer al bandei Black Bull la secția de poliție provincială Lampang imediat, domnule inspector.

- Cine? Cine l-a adus?

- Păi, ei bine...

Thian era extrem de frustrat. De ce se întâmpla așa ceva? Ordinul de transfer urgent era suspect și prea ciudat. Dar înainte ca Nadol să poată răspunde, o voce profundă și familiară se auzi.

- Ce mai faci, Thian? Cum te simți?

Tânărul inspector se întoarse brusc și fața i se încruntă și mai tare când văzu cine vorbea.

- Saming.

- Încă îți mai amintești de mine. Credeam că m-ai uitat.

Saming, sau maiorul de poliție Saming Janjong, inspector la secția de poliție provincială din Lampang și coleg de clasă al lui Thian la Academia de Poliție, îi zâmbea, cu un buchet mare de flori în brațe. Începuse să înțeleagă ce se întâmplă. Persoana care livrase ordinul personal...

- Deci tu ești cel care mută banda Black Bull la Lampang?

- Ascuțit ca întotdeauna. Exact ca tine.

Vizitatorul izbucni în râs. Saming vorbi fără să clipească, nici măcar puțin surprins de ordinul urgent de transfer.

- Practic, mi-i dai mie să mă ocup de ei.

- Și de ce i-aș preda ție?

- Pentru că este un ordin.

- Anunță-mă când ești gata. La urma urmei, suntem practic vecini.

După aceste cuvinte, inspectorul de la secția de poliție provincială din Lampang a intrat direct înăuntru. Thian a rămas privindu-i pe Nadol și Kanin, care tocmai aflase vestea și se alăturase lor. Tensiunea plutea în aer și nu a mai urmat nicio conversație.

- La naiba!

- Ceva e suspect, Thian.

- Da, e foarte ciudat. Lampang nu s-a amestecat niciodată în treburile noastre.

Lucrul în limitele fiecărei provincii însemna în primul rând cooperarea cu secțiile de poliție vecine. În cazul unui caz important ca acesta, sarcinile erau de obicei atribuite direct de către sediul central al Poliției Regale Thailandeze. Odată ce unei regiuni i se atribuia o sarcină, aceasta era considerată o misiune critică care trebuia îndeplinită fără nicio scuză.

Dar asta...

- Cred că este implicată o persoană puternică, domnule.

- Sigur că da, Nadol.

- Este momentul pentru jocuri, căpitane Kanin?

Thian nu a răspuns, intenționând să vorbească cu Saming pentru a lămuri lucrurile. Cu toate acestea, chiar când a ajuns la ușa biroului său, urechile sale au auzit ceva. L-a văzut pe Saming înmânându-i un buchet de flori lui Mangkon, vorbind intim.

- Seniorule!!

- Hei, scandalagiu. Nu ne-am văzut de mult. Deja te-ai băgat în belele de când te-ai mutat aici.

Florile în culori dulci erau acum în posesia caporalului de poliție, iar acest bărbat chiar ridică mâna pentru a mângâia părul moale al lui Mangkon. Iar Mangkon îi spunea - seniorule. Persoana care stătea acolo nu știa ce să simtă. Ceva clocotea în centrul pieptului său.

Era iritat din cauza cazului sau din cauza faptului că partenerul său părea atât de apropiat de Saming?!

Ce naiba?

- Ți-au plăcut florile pe care ți le-am trimis la spital, Mangkon?

- Huh? Erau de la tine, Senior?

- Da. Știu că îți plac florile roz. Mi-am amintit.

Cuvântul - Oh! îi veni în minte lui Thian. Florile care ieșeau în evidență la spital erau de la Saming. Dar ce dacă? Oricum erau lăsate să se ofilească; el nu le-a dus acasă.

- Saming, cred că trebuie să vorbesc cu tine despre ceva.

În cele din urmă, persoana care privea fix a luat cuvântul. Inspectorul din Lampang s-a întors, a zâmbit și a ridicat ușor sprâncenele înainte de a răspunde cu o voce relaxată.

- Credeam că această chestiune s-a încheiat, Thian. Acum, vreau să vorbesc cu Mangkon.

- S-a mutat aici și nu mi-a spus?

- Și de ce ar fi trebuit să-ți spună? Ce drept avea el să știe despre asta?

- Ca să pot veni să-l văd des, desigur.

O intensă luptă de voințe se desfășura în privirile lor. Fața lui Saming avea o expresie provocatoare, dar era și presărată cu un strop de neîncredere și o anumită încăpățânare. Fața frumoasă a lui Thian, pe de altă parte, rămânea impasibilă și de necitit, deși transmitea în mod clar un nemulțumire vizibilă.

Mangkon, prins la mijloc, simți un sentiment inexplicabil de neliniște. Ochii lui rotunzi se uitară de la Saming la Thian, apoi, adunându-și tot curajul, vorbi, încercând să spargă atmosfera apăsătoare.

- Uh, domnule inspector, domnule senior...

- Mangkon, ești liber în după-amiaza asta? Ai vrea să ieși cu mine? Saming îl întrerupse în mijlocul propoziției.

- Mă tem că nu poate. Mangkon tocmai se recuperează după o boală.

- Pot avea grijă de cineva care este bolnav, mai ales de cineva care îmi este drag...

Aceste cuvinte l-au afectat profund pe inspectorul Thian. Privirea lui ascuțită s-a fixat asupra colegului său senior, care se comporta de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Știa că Saming și Mangkon fuseseră apropiați în trecut, dar *asta* era prezentul.

Ce încerca să facă?

- Ce vrei să spui cu asta, Saming?

- Exact ce pare. Voi avea eu grijă de Mangkon, pentru că poate... uneori, cei mai apropiați oameni nu au grijă de cineva așa cum ar trebui.

- Este subordonatul meu. Pot să am eu grijă de el.

- Chiar poți, Thian?

Vocile grave ale celor doi inspectori se ciocneau, niciunul dintre ei nefiind dispus să cedeze. Alți polițiști începuseră să se adune în jur, atrași de agitație. Pentru un străin, ar fi putut părea că se certau pentru o fată. Dar nu era vorba de o fată, ci de Mangkon, caporalul de poliție cu fața prietenoasă.

- Uh, domnule inspector, domnule senior, vă rog să încetați. Se face zgomot, spuse Mangkon cu voce clară, încercând să oprească agitația.

- Spune-i tu, Mangkon. Cât de bine am grijă de tine?

- Spune-i tu.