Special 4 - Rudenie (2)

Seara, Dexter a trimis un mesaj să spună că va veni la cină. Dean și Frederick erau ocupați cu pregătirea mâncării, în timp ce Alan avea grijă de gemeni, care începeau să se târască și să stea în șezut.

- Ahh! Diorni era un copil foarte afectuos, încercând să se urce în poala tatălui ei. Cu buzele ei roșii, bolborosea ca toți copiii mici, dar, între timp, își folosea mintea pentru a se conecta și a împărtăși amintirile pe care voia ca Alan să le cunoască. Adelphi era un băiețel vesel și puternic. Era mai mare decât sora lui geamănă, deși aveau aceeași vârstă, și era foarte puternic — deja spărsese patru leagăne.

- Adelphi, coboară repede, îi spuse Alan fiului său, care se cățăra fericit pe peretele camerei. Băiețelul își dădu drumul la mâini și pluti în aer înainte de a ateriza pe pieptul tatălui său, alături de sora lui.

Desigur, gemenii erau copiii lui Dean și Alan, care aveau puteri divine, așa că nu erau copii obișnuiți. Din fericire, erau ușor de îngrijit, ceea ce le permitea lui Dean, Alan și Frederick să respire puțin. Alan i-a luat pe amândoi gemenii, câte unul în fiecare braț, și a ieșit din cameră, găsind că Frederick terminase de aranjat masa. Dean așeza în centrul mesei carnea aromată Turzu, condimentată cu ierburi, un tip de pasăre de pe planeta Celeka, care semăna cu curcanul, dar avea un gust și mai bun.

- Tati! Tati! Diorni a arătat cu degetul spre Dean.

- Vino aici, vino la tati, Dean a ridicat mâna liberă pentru a-și lua fiica în brațe, înainte de a o săruta pe ambii obraji. Micuța Diorni și micuțul Adelphi râdeau de glumele amuzante ale lui Dean, chicoteli lor umplând casa de viață și prelungind viața oricui le auzea cu mulți ani. Alan, care odată ezita să țină copiii în brațe, era acum mult mai priceput și putea să-și exprime dragostea pentru ambii copii fără ezitare.

Frederick stătea și-l privea pe Alan cum îl tachina pe băiețel, simțindu-se emoționat, cu lacrimi în ochi.

Apoi a sunat soneria.

- Probabil au ajuns, a spus Dean, în timp ce Alan a deschis ochii ușor, știind că nu doar Dexter și Darlon veneau în seara aceea. Frederick și-a scos șorțul înainte de a se duce să deschidă ușa.

Imaginea care l-a întâmpinat pe bătrânul majordom aproape că i-a oprit inima, pentru că în fața lui stătea un bărbat înalt și chipeș, îmbrăcat doar cu o bucată subțire de pânză albă în jurul taliei, zâmbind larg în semn de salut.

- Zahi! Ți-am spus să ne aștepți!, exclamă Darlon, în timp ce Dexter clătină din cap, urmându-l după ce își micșorase avionul pentru a încăpea în buzunar.

- Sunt atât de emoționat! Vreau să-l văd pe micuț, răspunse Zahi, ochii lui albaștri privindu-l intens pe bătrânul majordom, fără să clipească.

- Dar nu mă așteptam ca casa nepotului meu să aibă creaturi atât de frumoase, adăugă el.

Auzind vorbele acelui bărbat ciudat, Dean se mișcă pentru a-l proteja pe Alan din gelozie, chiar dacă Zahi nu se referea deloc la Alan. Frederick ridică o sprânceană și se uită în jur când privirea lui Zahi nu se schimbă, rămânând fixată asupra lui cu același zâmbet. Darlon se interpuse repede între ei, spunându-i lui Frederick să ia loc și să se pregătească pentru cină.

În acel moment, Frederick nu era doar un servitor care se ocupa de stăpânii săi; era considerat parte a familiei și, prin urmare, putea mânca cu toată lumea fără a mai fi nevoie să servească pe nimeni.

- Cum ai reușit să-l convingi pe cel dezbrăcat să găsească ceva de îmbrăcat?, se apropie Alan și îi șopti tatălui său.

- Nu tatăl tău a făcut-o, ci Dexter!, răspunse Darlon.

El îl luase cu reticență pe misteriosul Zahi în starea aceea, iar când Dexter îl văzu, rămase șocat. Comportamentul lui Zahi era diferit de cel al oricărui om obișnuit... Darlon încercă să-l convingă pe Zahi să se îmbrace, dar acesta refuză cu încăpățânare, ca un copil care face crize de furie. Dexter hotărî să-l provoace la un concurs de skandenberg și, din fericire, lui Zahi îi plăcea acest gen de joc.

În cele din urmă, a pierdut în fața forței lui Dexter și a acceptat să se îmbrace, dar a reușit doar să se înfășoare într-o bucată mică de pânză în jurul taliei. De fiecare dată când purta o cămașă, pantaloni sau chiar un halat, Zahi le scotea la scurt timp, pentru că îl deranjau.

- Uite, micuții au coarne ca mine! Zahi s-a îndreptat spre copii, iar ceea ce se afla în spatele pânzei subțiri se mișca. Dean era uimit de priveliște, în timp ce Alan îl trăgea pe Dean să stea în spatele lui și își folosea brațul pentru a-i proteja pe gemeni de atingerea lui Zahi.

- Așa este să fii tată – instinctul de a-ți proteja copiii este extraordinar, îl lăudă Zahi pe Alan, râzând cu poftă, iar gemenii se alătură cu chicoteli.

- Uau! Este... delicios! Zahi a bătut din palme pe masă după ce a gustat carnea Turzu și piureul de cartofi cu sos special. - Este atât de delicios încât îmi umflă pieptul! a spus el, umflându-și pieptul robust pentru ca toată lumea să-l vadă, provocând reacții comice din partea tuturor.

- Te rog, mănâncă cât dorești, spuse Dean, prezentându-se ca un gazdă bună, tăind mai mult Turzu pentru Zahi. Luă o bucată și o gustă, savurând-o delicios, ceea ce dusese la împroșcarea sosului peste tot. Frederick, majordomul obsedat de curățenie care stătea lângă Zahi, nu putu suporta și îi întinse un șervețel, dar Zahi doar se uită confuz.

- Ar trebui să-l folosești pentru a-ți șterge gura.

- Oh... Ochii lui albaștri au strălucit.

 - Ești atât de atent.

Dean i-a arătat lui Zahi halatul verde pe care îl purta. - Purtându-l așa, îți menții corpul cald.

- Oh... bărbatul înalt a dat din cap, apoi s-a uitat la Frederick. - Ar trebui să-mi faci și mie unul.

De data aceasta, Frederick era cel care părea nedumerit, înainte de a spune fără să vrea: - Dacă ai purta niște haine, aș putea să-ți tricotez una. Pentru că, dacă îți tricotez o cămașă și tu nu o porți, nu văd rostul să mă obosesc să o fac.

De îndată ce a terminat de vorbit, Zahi a pocnit din degete și o mantie neagră elegantă, cu modele aurii, a apărut pe corpul său.

- Acum o port. Așa că ar trebui să tricotezi una pentru mine, spuse el, ținându-se de scaunul lui Frederick și clipind din ochi ca un câine mare.

Alan, care stătea cu brațele încrucișate, privindu-i pe cei doi de mult timp, avu brusc o idee.

- Se pare că îți place foarte mult majordomul meu.

Zahi se întoarse către nepotul său și zâmbi larg. - Da, îmi place. Doar vorbind despre el mă excită.

Frederick se cutremură la auzul acestei remarci. Alan își păstră expresia neutră și continuă: - Ei bine, Frederick... de acum înainte, poți avea grijă de Zahi în locul tatălui meu.

- Ce! exclamă majordomul, chiar în momentul în care Darlon și Dexter intrau înapoi în sufragerie.

- Dean și cu mine ne putem ocupa de gemeni acum. Tatăl meu are mult de lucru. Așadar, poți să-ți asumi responsabilitatea de a avea grijă de rudele mele. Poți să te întorci acasă să te odihnești și să-l lași pe Zahi să stea cu tine.

- Dar, domnule tânăr...

- Oh, pare o idee bună, interveni Darlon.

Zahi era considerat un gardian de primă linie al planetei sale natale, cunoscut pentru personalitatea sa nesăbuită și aprigă și pentru dragostea sa pentru provocări. Cu toate acestea, după ce a văzut influența pe care Frederick o avea asupra lui Zahi, îngrijorarea lui Darlon a început să se diminueze. La urma urmei, nu știa ce va gândi Zahi în viitor, dar dacă cineva îl putea sprijini pe Zahi, ar fi fost un lucru bun.

Frederick a văzut privirile celor doi stăpâni ai săi și nu a putut decât să înghită în sec. I s-a spus să se întoarcă acasă să se odihnească, dar cu instrucțiunea suplimentară de a avea grijă de acesta — cum ar fi putut să se odihnească?

- Dar eu sunt deja bătrân, a spus el. - Încă pot avea grijă de fetiță și de băiețel, dar să-mi ceri să am grijă de... Zahi, cred că...

Corpul și mintea lui îmbătrânite cu siguranță nu ar fi putut face față.

- Ai doar șaizeci de ani, nu-i așa? Unde e partea cu bătrânețea? Eu am milioane de ani și nu m-am numit niciodată bătrân, spuse Zahi. Frederick se uită la acest om și făcu o grimasă. Durata de viață a unui om nu se apropie nici pe departe de cea a cuiva cu puteri divine. Chiar dacă Zahi trăise milioane de ani, corpul său nu era diferit de cel al unui bărbat de douăzeci și ceva de ani.

- Asta nu e o problemă, spuse Darlon zâmbind, iar Alan știa că asta însemna că tatăl său gândea la fel.

Dean ieși din cameră pentru a anunța că gemenii adormiseră repede. Dexter observă, de asemenea, că era destul de târziu și că toată lumea ar trebui să se ducă acasă să se odihnească. Se scuză, menționând că Zahi se va întoarce cu Frederick. Bărbatul cu ochi albaștri se uită îngrijorat la majordomul în vârstă.

A doua zi dimineață...

Un strigăt puternic se auzi din casa vecină, trezindu-l pe tânăr din somn. Dean se strecură din îmbrățișarea caldă și se ridică în capul oaselor. Apoi luă un halat pentru a-și acoperi corpul gol, marcat de săruturi și mușcături. Alan se trezi și el și se ridică pentru a-l îmbrățișa pe Dean din spate, pielea lui netedă și albă frecându-se de corpul cald al iubitului său.

- Pare a fi Frederick, spuse Dean, în timp ce Alan își folosea vârful nasului frumos pentru a-i mângâia și inhala parfumul dulce de-a lungul gâtului.

- Nu e nimic, spuse el, încercând să-l tragă pe Dean înapoi în pat, scoțându-i halatul de smarald.

- Nimic? Cum se poate? Ah, Alan!

După o clipă, avionul lui Darlon trecu pe lângă fereastra dormitorului lor.

- Tata probabil s-a dus să vadă ce face Frederick, așa că nu trebuie să-ți faci griji. În timp ce vorbea, mâinile lui jucăușe se strecurară în spațiul intim și moale al lui Dean. Proprietarul corpului de culoarea mierii își mușcă buza, dorind gustul dulce al iubirii pe care o împărtășiseră în noaptea precedentă, care încă părea neîmplinită. În cele din urmă, ridică ambele brațe, întinzându-le larg pentru a-i semnala lui Alan să-i ofere atingerea pasională pe care o dorea.