Special 1

🐱Pe urmele unei iubiri care a dus la căderea bivolului.🐱

[După ziua în care Jun a plecat din casa lui Sorn]

Telefonul vibra insistent pe masă, dar stăpânul său nu îi dădu nicio atenție. Continuă să vibreze o vreme, apoi apelul se întrerupse, chiar înainte ca soneria de avertizare să anunțe că bateria era pe terminate.

Tânărul continua să privească fix ecranul televizorului, lăsat aprins doar ca să umple liniștea cu puțin zgomot de fundal. Nu urmărea nimic cu adevărat, mintea lui rătăcea printre amintiri, printre tot ce se întâmplase în această casă atunci când cineva îi era alături.

Amintirile lui Sorn...👇

- Ai Jun, mănâncă la masă. De ce îți iei mereu farfuria ca să mănânci în fața televizorului?

- E mai simplu să mă uit la TV de aici. E bine și așa.

- Nu te gândești la furnici? Dacă verși ceva și nu cureți bine, or să mă muște iar.

- Nu fac atâta mizerie! Nu mai bombăni și adu-ți farfuria aici.

- Până la urmă, cine e adevăratul stăpân al casei, eu sau tu?

Și totuși, în ciuda tuturor bombănelile, ajungea să își ia farfuria și să se așeze, lângă cel lipit de desenele cu Detectivul Conan.

NOTĂ:🐱Cine știe desenele? Eram obsedată de Detectivul Conan🙈

- Phi Sorn! S-a terminat detergentul de rufe. Pot să iau bicicleta să merg până la magazin să cumpăr?

Strigătul gălăgios al puștiului de jos îl smulse din curățenia pe care o făcea în dormitor.

- Vin și eu cu tine, îi răspunse, terminând în grabă câteva retușuri înainte să pună aspiratorul la loc. Coborî apoi și îl văzu pe Jun cum punea mopul deoparte. Podelele din sufragerie și bucătărie sclipeau, Jun tocmai terminase de spălat.

- Așa deci, chiar cumperi detergent, sau numai gustări, Ai Jun? Tot ce te-am văzut luând au fost fulgi de porumb și mâncare nesănătoasă.

Până la urmă, hotărî să-l ducă la supermarketul din apropiere, pentru că aveau nevoie de mai multe lucruri prin casă.

- Îi iau pentru micul dejun, Phi! Dacă nu am timp să mănânc dimineața, pot să mănânc ca occidentalii.

- Uită-te la tine cum te porți elegant cu micul tău dejun occidental, obraznic ce ești.

Îi ciufuli părul cu un zâmbet jucăuș, în timp ce cel mic se bosumflă și plecă mormăind, împingând căruciorul înainte.

Sfârșitul amintirilor...

- Singur. Acesta fu primul cuvânt care îi răsări în minte. O stare pe care nu o mai simțise de mult. Ultima oară fusese atunci când se mutase prima dată la Bangkok , singur. Iar acum, acel sentiment se întorsese. Totul în jur părea atât de liniștit, deși așa fusese mereu. Doar că până acum nu îl simțise în felul acesta.

Înainte ca Jun să vină să stea la el, își petrecea adesea timpul cu Champ și Thai la o băutură, ieșind ca orice tineri. În zilele mai liniștite, rămânea acasă, făcea puțină ordine și apoi se tolănea în fața televizorului. Uneori muncea, alternând între sarcinile proprii și emailurile de la Thanu despre plantația de acasă. Viața lui se învârtea în jurul muncii sau, când avea chef, trecea pe la Penny.

Dar asta fusese de mult. Ce avusese cu Penny ținea deja de trecut. Se mai intersectau din când în când la birou, dar când venea vorba de dorință, îl voia pe Jun mai mult decât îl dorise vreodată pe fostul său iubit. Îl tânjea pe puști mai mult decât orice. Încercase să păstreze o oarecare distanță emoțională, dar cu cât încerca mai mult, cu atât era atras mai tare de el. În cele din urmă, nu mai putuse suporta să stea departe.

Nici prin minte nu-i trecuse că plecarea lui Jun ar fi definitivă. Nu doar că părăsise casa, dar își schimbase și locul de muncă, și nu era deloc un lucru mărunt. Jun trecuse la un alt stagiu, deși pe cel actual nu-l terminase încă. La început, crezuse că avea nevoie doar de o zi, două de răgaz. Dar trecuseră deja patru zile și niciun semn de la el. Apeluri fără răspuns, mesaje citite și ignorate. Părea o încercare deliberată de a-i pune răbdarea la încercare. Apoi a venit lovitura de grație: Jun l-a blocat și pe LINE, și la telefon.

Dozele de bere din frigider aproape se terminaseră. Mai rămăseseră doar trei. Le băuse ca pe apă. Sorn oftă, simțind cum singurul lui leac împotriva singurătății se împuțina. Așa că își luă cheile de la mașină și plecă să cumpere altele.

Altădată ar fi aprins țigară după țigară. Dar, datorită comentariilor piperate ale puștiului despre fumatul lui, se lăsase. La început fusese greu, dar odată reușit, nu-și mai dorise să revină la vechiul obicei. De ce nu putea Jun să vadă asta? Că se schimbase în moduri pe care nici măcar nu le conștientizase, doar pentru el.

Acum abia mai putea gândi limpede, frământat mereu de întrebarea unde l-ar putea găsi pe Jun. Să-l întrebe pe Thai era exclus. Prietenul lui apropiat nu i-ar fi fost de ajutor, nu după tot ce se întâmplase. Îi pricinuise prea multă durere dragului lui Nong și știa bine că merita asta.

Telefonul continua să vibreze. Îl ținea pe silențios, doar vibrația. Nici nu trebuia să se uite pe ecran ca să știe cine îl suna. Champ aproape că îl sufoca acum, pentru că munca de care fusese responsabil ajunsese, în cele din urmă, să fie corectată de el.

Recunoscu în cele din urmă, dispariția lui Jun de data aceasta îl scosese complet din echilibru. Își pierduse atitudinea aceea impecabilă, profesională, de la birou și urma să-i ia ceva timp până și-o va recăpăta.

Se obișnuise atât de mult cu prezența lui Jun, cu faptul că îl avea mereu prin preajmă. Acum, fără el, se simțea complet rătăcit.

- Un bax de bere, vă rog, spuse Sorn proprietarului magazinului. Din fericire, micul magazin rămânea deschis până târziu, deși trecuse deja de ora 20. După ce obținu ce-i trebuia, conduse în afara orașului. Nu avea niciun rost să se întoarcă acasă, acolo nu-l aștepta nimic. Conducând fără țintă, ajunse pe un drum familiar. Mai venise aici de multe ori înainte, dar niciodată nu găsise ce căuta. În seara asta, hotărî să încerce din nou.

Casa lui Jun avea aprins doar un bec în față. Poarta era încuiată, semn clar că toată lumea se retrăsese deja pentru noapte. Sorn își parcă mașina peste drum și opri motorul, coborând geamul ca să lase aerul să circule. Luă o doză rece de bere din baxul cumpărat, o desfăcu și bău încet. Privirea lui ageră rămânea fixată pe casă, de parcă i-ar fi fost teamă că ar putea să dispară într-o clipită.

La început, fusese convins că Jun se va întoarce curând. Cineva ca Jun, unde putea să meargă, până la urmă? Dar acum îndoiala începuse să roadă încrederea aceea. Cu câteva zile în urmă venise aici cu speranța că-l va vedea, așteptase și pândise, dar în loc de Jun dăduse peste un vecin. Omul nu părea să știe nimic despre cearta dintre ei.

Champ: Unde naiba ești.

Champ: Idiotule! Răspunde la telefon imediat!

Champ: Ești mort sau ce?

Champ: Unde dracu’ ești?

Champ: Dacă nu răspunzi, am terminat cu prietenia asta, nesimțitule!

Mesajele soseau unul după altul, arătând cât de furios era Champ. Când acesta mai sună încă o dată, Sorn răspunse în cele din urmă, deși ochii îi rămâneau lipiți de ușa lui Jun, în caz că puștiul s-ar fi hotărât să apară.

📲- Mhm.

📲[Ce ‘Mhm’? Ai trimis prețul greșit în Vietnam, documentele de comandă erau greșite și nici nu mi-ai dat mai departe fișierele cu ultimul lot de mobilă! Unde naiba ești? Deschide calculatorul și repară tot acum – Khun Tune are nevoie în seara asta!]

Champ a recitat un șir lung și fără suflare de plângeri, evident îngrijorat că Sorn va închide înainte să termine.

📲- Sunt plecat.

📲[Unde?]

📲- În fața casei lui Jun.

📲[Ce cauți în fața casei lui Jun?] vocea lui Champ era un amestec de nedumerire și neîncredere. Drumul de la casa lui Sorn până la Jun nu era scurt, și totuși acesta condusese până acolo la ora asta. Cine știa cât avea să întârzie până să se întoarcă.

📲- Îl aștept.

📲[Ai condus până acolo doar ca să-l aștepți pe Jun? La naiba, omule...]

📲- Trebuie să se întoarcă acasă până la urmă. Tatăl și sora lui sunt aici, n-are unde să se ducă.

Sorn dădu pe gât restul berii și desfăcu o altă doză.

📲[De asta bei?]

Sorn nu răspunse. Era aproape ora zece și se simțea din ce în ce mai iritat. Unde era Jun? Avea să se mai întoarcă acasă? Unde stătea acum? Nu spusese el că vrea să strângă bani pentru sora lui? Atunci de ce dispăruse complet?

- Încăpățânatul ăsta al tău... cât are de gând să fugă de mine?

La cuvintele acestea, Champ oftă. Era clar că Thai nu avea să-l lase pe prietenul lor să-și facă de cap prea ușor, iar Champ nu prea avea cum să ajute. Munca îl sufoca deja, iar acum trebuia să repare și în urma lui Sorn, care abia se mai ținea pe picioare. Parcă ar fi avut de-a face cu o cu totul altă persoană.

📲[Ultima oară când am vorbit cu Jun, părea bine.]

- Când! Când ai vorbit cu el? De ce nu mi-ai spus?

Inima lui Sorn îi bătea cu putere la auzul faptului că Champ reușise să ia legătura cu Jun. Desigur, Jun îi răspundea lui Champ. Oricâte mesaje îi trimitea sau oricâte apeluri făcea, lui nu avea să-i răspundă.

📲[Aseară. I-am trimis un mesaj și mi-a răspuns. Dar nu mi-a spus unde e acum. Doar că încă e la stagiu și că noua lui muncă merge bine.]

📲- A zis ceva despre mine? Întrebă Sorn sec, frustrat că Jun îi scăpase printre degete. În clipa aceea, era un ghem de emoții, dor, furie, iritare și o nevoie disperată de a vorbi cu el, toate amestecate haotic.

📲[Nu. De fiecare dată când te pomenesc, Jun tace.]

📲- Asta înseamnă că mă urăște? Scăpă Sorn, rostind cea mai mare temere a lui.

📲[Omule, trebuie mai întâi să-ți dai seama ce simți tu cu adevărat pentru el. Nimeni nu-și dorește ca persoana pe care o place să nu-i răspundă. Oamenii își doresc ca sentimentele să fie reciproce, înțelegi?]

📲- Asta e! Îl plac deja! Ce vrei mai mult? De fiecare dată când încerc să vorbesc, fuge așa!

Își strânse pumnul și îl izbi cu putere de volan, frustrat.

📲[Ești sigur că îl placi cu adevărat? Că nu e doar o chestie de satisfacere a propriilor tale dorințe sau de a încerca să-l învingi pe terenul lui? Poate ar trebui să te liniștești, să te întorci la muncă și să vezi cum te simți când lucrurile reintră în normal. Așa ai putea înțelege ce simți cu adevărat pentru Jun. Poate amândoi aveți nevoie să faceți un pas înapoi și să vă întrebați ce vreți de fapt – să mergeți mai departe sau să opriți totul aici.]

📲- Nu mă opresc! Răspunse imediat Sorn, făcându-l pe Champ să ofteze greu la celălalt capăt.

📲[Bine! Fă cum vrei! Aleargă ca un câine turbat, nu te opri! La naiba! Încerc doar să-ți bag mințile în cap și tu nici nu mă asculți. Și nu uita de muncă. Dacă mai dai-o-n bară o dată, Khun Tune nu te va ierta.]

Cu asta, Champ închise. Sorn își lăsă fruntea pe volan, clocotind de nervi. Nu voia să se oprească. Voia să-l recâștige pe acel puști  încăpățânat  care îndrăznise să plece. Jun îl lăsase cu acele cuvinte tăioase, cu privirea aceea plină de resentiment. Totul rămăsese neterminat, iar asta nu făcea decât să-i alimenteze hotărârea de a-l găsi și de a lămuri totul odată pentru totdeauna.

🐱🐱🐱

Sorn ajunse la birou ca de obicei, dimineața. Cu o seară înainte nu se întorsese acasă decât la ora unu, iar proiectul pentru Khun Tune nu-l terminase de revizuit decât la ora două. Când, în sfârșit, se băgă la somn, era aproape zorii zilei. Totuși, era obișnuit cu nopțile târzii, așa că lipsa somnului nu era ceva care să-l îngrijoreze prea mult.

Thai rămăsese același ca întotdeauna, complet dedicat muncii și fără să aducă niciodată problemele personale la birou. Nimeni de la serviciu nu știa de conflictul major care mocnea între ei. La început, colegii întrebaseră unde este Jun, dar Thai răspunsese simplu că acesta făcea practică în altă parte. Chiar dacă au apărut întrebări despre unde și cum, Thai nu a dat detalii, confirmând doar că Jun lucra în continuare sub numele companiei.

Pe la prânz, Sorn se furișă în bucătăria de la birou ca să tragă un pui de somn. Era atât de obosit încât abia mai putea să lucreze. O colegă mai în vârstă, cu suflet bun, îi aduse o mică pernă ca să nu-l doară gâtul. Deși nu îi era foame la prânz, Champ tot ș aduse tăiței.

- De la locul tău obișnuit. Am rugat pe Korn să comande din timp, ca să ajungă repede. Dacă nu comandam devreme, rămâneai fără, spuse Champ, punând bolul și bețișoarele în fața lui.

Astăzi, Sorn nu arăta deloc în apele lui. Părea obosit, dar încă era capabil să-și facă treaba și să participe la discuții. Noaptea trecută, Khun Tune nu a mai avut răbdare să aștepte proiectul și l-a verificat dimineață. Sorn scăpase fără mustrare pentru că rezolvase greșelile, dar fusese avertizat să nu se mai repete. Echipa lor nu mai făcuse asemenea erori niciodată – mai ales nu Sorn. Însă, de când apăruse Jun în peisaj, concentrarea lui o luase razna.

- Mulțumesc, zise Sorn scurt, aruncând o privire spre punga de tăiței de pe birou, de la același restaurant de unde obișnuia să comande împreună cu Jun.

- Ai Champ… nu ți-a zis Ai Thai nimic?

- Niciun cuvânt. Ține totul secret. Ai încercat să-l întrebi pe Win?

- Win nu vorbește.

Îi trimisese deja mai multe mesaje lui Win, dar acesta nu răspundea.

La fel de încăpățânat ca și fratele lui mai mare. Sorn oftă resemnat, apoi desfăcu punga de tăiței și turnă conținutul într-un bol. La început nu-i era foame, dar după ce simți mirosul mâncării, stomacul începu să-l roade. Trebuia să mănânce ca să-și păstreze energia, să poată continua să-l caute pe Jun.

Seara, Sorn plecă mai devreme acasă. Făcu un duș, se schimbă și ieși să-l vadă pe Franz la bar. Pe la ora șapte ajunse acolo. Barul era deschis de la începutul serii, câțiva clienți intrau deja, dar adevărata mulțime urma să vină abia după ora nouă.

- Bei așa devreme? Fu prima urare a proprietarului barului, care îl făcu pe Sorn, așezat liniștit într-un colț retras, să ridice privirea pentru o clipă.

- Tăcut acum?  Ce s-a întâmplat, stresat din cauza muncii?

Sorn nu răspunse, iar Franz nu la presat. Se ocupă de clienți și își verifică personalul, lăsându-l pe Sorn să bea în liniște.

Rămase la bar încă o vreme, apoi porni spre casă. La plecare, Franz, prins cu treabă, strigă după el să verifice fișierul cu situația lunară pe care i-l trimisese pe email. Sorn părăsi barul ușor amețit, dar încă în stare să conducă.

Alese același drum în afara orașului, ca și în nopțile trecute, oprind în apropierea unei case familiare. Își parcase intenționat puțin mai departe, nu chiar în fața casei lui Jun, ca să nu fie observat. O mașină opri în fața porții și Sorn își îngustă privirea prin lumina palidă a unui stâlp, încercând să distingă cine era. Inima îi bătea nebunește la gândul că ar putea fi din nou față în față cu Jun.

Dar speranțele i se năruiră repede. Nu Jun coborî din mașină, ci Poysian. Sorn suspină adânc, lăsându-se pe spătarul scaunului. Își duse o mână la tâmple, simțind cum o durere de cap începea să-l apese.

ArrowShot: Ai Jun, chiar nu ai de gând să vorbești cu mine?

ArrowShot: Nu fi laș.

ArrowShot: Vino și lămurește lucrurile. Ce fel de om aruncă bomba aia și apoi dispare?

Ca de obicei, niciun răspuns.

Buf!

Își trânti cu putere pumnul pe volan, provocându-și o înțepătură în palmă, dar fără niciun efect asupra furtunii din suflet. Mintea îi era atât de tulburată încât abia mai funcționa. Cu cât trecea timpul, cu atât iritarea creștea. Parcă nici nu se mai recunoștea.

În jur de miezul nopții porni spre casă, convins că Jun nu avea să se întoarcă nici în seara aceea. Conducând, gândurile i se rătăceau haotic. Drumurile liniștite îl adormiseră într-un ritm neatent, iar starea lui de distragere era cât pe ce să provoace un dezastru, când aproape izbi o motocicletă într-un sens giratoriu.

Scrâââââț!

Strânse volanul cu putere și apăsă frâna, șocat. Adormirea lui aproape cauzase un accident. Mai mult, băuse; dacă s-ar fi întâmplat ceva, ar fi fost în întregime vina lui, fără discuții.

În cele din urmă, Sorn ajunse acasă teafăr. Intra în casă fără să aprindă vreo lumină, bazându-se doar pe obișnuință și pe lumina slabă de la veranda. Urcă scările și intră în camera lui Jun, camera în care adesea ajungea să doarmă în ultima vreme.

Pe patul larg stătea o jucărie de pluș, un unicorn, care îi devenise un companion tăcut. Îl scosese dintr-o cutie, ca să facă spațiul de lângă el să pară mai puțin gol. Sorn se trânti pe pat fără să mai facă altceva. Era prea obosit ca să facă duș, prea obosit ca să se mai miște. Privind tavanul prin întuneric, începu să se întrebe de ce făcea toate astea.

Era doar orgoliul lui rănit pentru că un puști îl ignora? Sau chiar începuse să-i pese de el cu adevărat?

🐱🐱🐱

- Hei!! M-ai speriat, Phi Sorn! Țipă James când împinse ușa de incendiu ca să coboare la etajul 15 și se trezi față în față cu un bărbat cu barbă nerasă. Părul, altădată perfect aranjat, îi era acum dat pe spate, ciufulit. Starea lui Sorn era departe de aspectul său obișnuit, îngrijit, și muncise atât de mult încât echipa începuse să-și facă griji pentru el.

Champ își aruncă privirea spre prietenul său, care arăta pe zi ce trecea mai mult ca un sălbatic coborât din munți. Oftă adânc, epuizat de orele nesfârșite de muncă ale lui Sorn, care îi puneau pe toți ceilalți sub presiune.

- Ai Thai, cum e Jun? Am fost atât de prins cu treaba încât n-am mai apucat să vorbesc cu el, întrebă Champ colegul așezat lângă el. Thai, bucurându-se vizibil de prăbușirea lui Sorn, nu făcea niciun efort să spună unde e Jun sau să arate vreo urmă de grijă pentru starea tot mai neîngrijită a acestuia.

- E bine. A zis că munca e distractivă și că a cunoscut mulți colegi grozavi, răspunse Thai calm, cu ochii lipiți de ecranul computerului.

- Vorbești serios sau doar inventezi?

- Crede ce vrei, dar nu încerca să mă păcălești să-ți spun unde e Jun doar ca să-i dai vestea lui Sorn.

- Omule, ești dur. Nu ți-e milă de el?

- De ce mi-ar fi? L-a făcut pe Nong-ul meu să sufere. De ce ar trebui să-mi fie milă de el?

Champ nu reuși decât să zâmbească stingher la răspunsul rece al lui Thai. Thai era absolut nemilos cu prietenul lor vechi, Sorn. Acesta reușise să rănească pe cineva la care Thai ținea enorm, iar asta, pentru el, era de neiertat. Chiar dacă nu îl ținea pe Jun sub observație clipă de clipă, grija pentru el era mereu prezentă. Iar când Jun fusese rănit, Thai la atacat crunt pe Sorn, fără să cruțe nimic.

- Dar Sorn deja se simte vinovat. Știi că merge în fiecare zi la casa lui Jun și-l așteaptă?

- Ce caută la casa lui Jun? Întrebă Thai brusc, cu interes trezit.

- Speră să-l prindă când se întoarce acasă, dar sincer, uitându-mă la starea lui, mă îndoiesc că a reușit vreodată, spuse Champ, făcând semn spre prietenul lor care stătea nu prea departe.

Sorn era afundat în muncă, cu o expresie posomorâtă și obosită, abia mâncând sau dormind. Champ îi spusese să o ia mai ușor, dar Sorn nu voia să asculte. Acum aproape că nu mai vorbea, iar oriunde mergea, aura lui întunecată și apăsătoare îi ținea pe toți ceilalți la distanță.

Thai îl privi pe bărbatul căruia barba îi crescuse necontrolat. Tenul mai închis îi făcea chipul să pară și mai aspru decât de obicei. Dacă l-ar fi întrebat cineva dacă îi era milă de Sorn în starea actuală, răspunsul ar fi fost nu – nici pe departe. Un tip ca Sorn nu ceda decât atunci când era complet strâns cu ușa și forțat să înfrunte situația direct. Iar acum, ceea ce i se întâmpla părea o pedeapsă pe deplin meritată pentru încăpățânarea și tăcerea lui.

În pauza de prânz, când toți ceilalți ieșiră să mănânce, Sorn rămase la birou. Astăzi durerea de cap era și mai puternică – probabil din cauza lipsei de somn. Își aducea mereu munca acasă și abia spre zori reușea să adoarmă. Chiar și aseară mersese din nou la casa lui Jun, de data aceasta ceva mai devreme, pe la 7 seara, dar Jun nu se arătase deloc.

Sorn stătea cu ochii închiși, masându-și ușor tâmplele. Dacă o ținea tot așa, era sigur că migrenele nu aveau să întârzie și că, inevitabil, urmau și alte probleme de sănătate. Hotărî că nu mai putea continua în ritmul ăsta și se ridică să caute ceva de mâncare. Era aproape ora 13:00 și se gândi că aglomerația de la prânz se mai rărise. Coborî pe o alee plină cu tarabe de mâncare și, în cele din urmă, se opri la un loc care servea curry-uri în stil sudic. Cu 50 de baht își comandă o farfurie cu două feluri de mâncare peste orez.

Abia apucă să ia câteva înghițituri când își lăsă lingura jos. Cineva trecuse prin fața tarabei și îi atrăsese atenția.

Ai Jun!

Tânărul nu ezită deloc și sări de pe scaun, grăbindu-se să-l ajungă din urmă pe studentul în uniformă care tocmai trecuse. Nu îi luă mult să-l zărească îndreptându-se spre o alee ce ducea la un stand de gustări Tokyo. Pentru prima dată după atâtea zile, pe chipul lui sălbatic de sudic apăru un zâmbet sincer. După atâtea căutări zadarnice, părea aproape prea simplu să-l găsească astfel.

Sorn porni în fugă după silueta aflată la câteva zeci de pași înainte. Mulțimea grăbită să-și ia prânzul și să se întoarcă la serviciu îi îngreuna drumul. Dar el ținea privirea fixată pe spatele studentului, hotărât să nu-l piardă din ochi. Când reuși să iasă din îmbulzeală, pașii i se transformară într-o alergare. Nu era dispus să-l lase pe Jun să-i scape nici măcar o clipă. Inima îi bătea cu putere în piept, o combinație de ușurare și hotărâre, când în sfârșit îl ajunse din urmă.

- Ai Jun! Strigă Sorn, prinzându-l de umăr și întorcându-l cu fața spre el. Îl ajunsese chiar înainte să ajungă la standul de gustări Tokyo unde merseseră împreună altădată. Dar la fel de repede cum îi apăruse zâmbetul pe chip, acesta începu să dispară, înlocuit de o expresie încordată și nesigură.

- Nu sunt Jun, spuse cel pe care îl oprise. Tânărul părea nedumerit de ce un străin cu barbă nerasă i se adresa. Zâmbi stânjenit, neștiind ce să facă. Nu îndrăznea să râdă, încruntarea intensă a lui Sorn nu făcea situația deloc amuzantă.

- Îmi pare rău, te-am confundat cu altcineva.

Sorn își ceru scuze studentului, care probabil făcea practică prin zonă. Acesta își văzu de drum, lăsându-l pe Sorn să stea acolo, roșu de jenă din cauza propriei greșeli.

Oftă adânc, simțindu-se complet frustrat. Oricât încerca să se concentreze pe muncă sau să se liniștească, nu putea să înceteze să-l caute pe Jun. În adâncul sufletului, spera ca într-o zi Jun să treacă pe acolo și să aibă ocazia să-l abordeze din nou.

- Ești singur? Întrebă vânzătorul de gustări Tokyo, zâmbind. Sorn îi răspunse cu un zâmbet și dădu din cap. Își comandă cinci gustări Tokyo cu arome diferite, intenționând să le ducă la birou pentru a le împărți cu cei doi prieteni apropiați.

Înapoi la clădirea de birouri, se opri la etajul 15 ca să vorbească cu Phut și să-l întrebe de Jun. Nici el nu știa, știa doar că Jun fusese transferat la altă practică. Întrebat direct, Jun nu spusese nimănui unde era. Nici măcar Pae și Ae nu știau.

Sorn nu putu să nu simtă o ușoară dezamăgire că dăduse din nou peste un alt drum înfundat.

- Ahhh!! Phi Sorn!!

În timp ce urca scările de urgență spre etajul 16, Sorn se împiedică și aproape se prăvăli cu capul înainte pe trepte. Din fericire, Korn îl prinse la timp, salvându-l de la o lovitură zdravănă. Korn îl ajută să intre în birou, unde Thai observă și se grăbi spre ei.

- Phi Sorn aproape că a leșinat și a căzut pe scări, Phi Thai, raportă repede Korn, înainte de a fi țintuit de o privire ascuțită venită din partea bărbatului lat în umeri, al cărui chip, odinioară îngrijit, arăta acum neîngrijit și obosit. Korn se grăbi să se scuze și să dispară, înainte ca Sorn să aibă timp să-l certe.

- Ai dormit ? Tensiunea dintre ei începea să se risipească. Thai luă un flacon cu inhalator pe bază de plante de la Praew și i-l întinse lui Sorn, care îl respinse. Apoi, Sorn puse o pungă cu gustări Tokyo pe masă și făcu semn că sunt libere pentru oricine. Thai doar clătină din cap la încăpățânarea prietenului său, luă un snack și mușcă din el.

- Sunt bine.

- Bine, pe naiba! Erai cât pe ce să-ți spargi capul pe scări, făcându-te că ești tare.

Sorn nu răspunse, dar până la urmă luă inhalantul și îl aplică pe tâmple, încercând să calmeze durerea pulsantă.

- Dacă continui să te forțezi așa, o să te prăbușești într-o zi. Chiar și Champ ți-a spus să te mai liniștești, de ce nu l-ai ascultat? Îl mustră Thai, cu privirea lui severă lipită de chipul prietenului său. Cum Champ era plecat să se întâlnească cu clienți, la birou rămăseseră doar el și Sorn.

- Atunci doar spune-mi unde e  Jun.

- Tot ce-ți pot spune e că Jun nu s-a întors acasă. Nu mai conduce ore în șir dus-întors, irosești și benzină, și timp. Aș fi mult mai liniștit dacă te-ai calma măcar un pic și ai încerca să-ți pui ordine în gânduri. Întreabă-te de ce s-a ajuns aici, cum a început și când a pornit totul. Nu mai alerga după fratele meu ca un nebun. Jun știe ce vrea; acum e timpul să afli tu ce-ți dorești cu adevărat. Renunță la lucrurile care nu duc nicăieri.

Cuvintele lui Thai îi răsunau iar și iar în minte lui Sorn, făcându-l să se întrebe ce încerca prietenul său să-i spună de fapt. Măcar Thai îi arătase un strop de bunăvoință, recunoscând că Jun nu se întorsese acasă. Și totuși, nu îi dezvăluise unde se afla, ceea ce-l lăsa pe Sorn fără altă opțiune decât să continue căutarea pe cont propriu.

Ajuns acasă, Sorn își lepădă hainele și intră în baie. În fața oglinzii, își privi reflexia, chipul îi era mai tras, barba mai neîngrijită. Nici nu se simțea în stare să întindă mâna după lamă. Abia dacă se mai recunoștea; era departe de imaginea ascuțită și elegantă a lui ArrowShot de odinioară.

- Te-ai gândit vreodată să spui că-ți faci griji pentru mine din cauza a ceea ce simți, fără să-l aduci pe Hia Thai în discuție?

Cuvintele lui Jun, pe care și le amintea atât de limpede, îi răsunau din nou în minte. Lăsă apa să-i curgă pe cap, pe spate, până la tălpi, gândindu-se la ce spusese puștiul acela. Oare fusese vreodată un moment în care chiar îi păsase de Jun, nu doar pentru că era fratele lui Thai?

Răspunsul era DA, și nu o singură dată.

De multe ori folosise expresia „Ai Jun, fratele mai mic al lui Thai” ca să-și ascundă propriile sentimente, fie înainte de cearta lor, fie chiar cu ani în urmă. Prejudecata lui împotriva copiilor îl făcuse să întoarcă privirea de la Jun. Și totuși, apropierea constantă, an după an, crease o legătură pe care nici nu și-o dăduse seama că o avea.

Spunea că nu-l suportă pe Jun, dar, în cele din urmă, tot îi plăcea să-l tachineze. Îi plăcea mutrița lui bosumflată, expresia aceea exasperată ori de câte ori Sorn îl înțepa cu o vorbă. Buzele acelea pline, murmurând plângeri în felul lor atât de familiar, erau atât de adorabile încât îl făceau să vrea să-i ciufulească părul. Când Jun își pusese pentru prima oară aparatul dentar și se chinuia să se obișnuiască cu metalul din gură, Sorn găsise totul amuzant. Fiecare cuvânt ieșea parcă printr-o piedică, iar plângerile lui repetate despre doctorul stomatolog păreau cumva... înduioșătoare.

Poate că nu-l cunoștea pe Jun la fel de bine ca Thai sau Win, dar îl văzuse crescând mult, foarte mult timp. Destul de mult încât să uite cum se simțise prima dată când îl întâlnise. Tot ce știa acum era un singur lucru: se simțea fericit și niciodată singur atunci când Jun era prin preajmă.

Privind cu adevărat înapoi, declarația lui că nu-i plac copiii nu fusese decât o scuză, un scut pentru propriile sentimente. În adâncul sufletului, prejudecata aceea dispăruse de mult, de când îl înțelesese pe Jun cu adevărat. Băiatul pe care odinioară spusese că nu-l suportă devenise acum persoana de care îi era cel mai dor. Își respinsese gândurile, își mascase emoțiile ciudate spunându-și că vrea doar să se joace cu el. Își inventase reguli absurde pentru a justifica dinamica dintre el și Jun, convingându-se că era doar o distracție nevinovată și nimic mai mult.

Dar acum, toate scuzele pe care și le ridicase în jurul inimii se năruiau una câte una. Tot ce mai rămăsese era un adevăr clar și de necontestat: avea nevoie de Jun. Dacă i s-ar oferi șansa, i-ar spune totul, ce simte cu adevărat, și ar face orice ca să-și urmeze inima. Nu avea de gând să-l lase pe puștiul acela să-i scape din nou.