Epilog

Aeroportul Suvarnabhumi, aproape de lăsarea serii, era încă plin de oameni care intrau și ieșeau, în special la etajul al doilea, unde se afla zona pasagerilor de sosiri. Pe lângă rudele celor care urmau să sosească, astăzi se adunaseră și numeroși reporteri din diverse redacții, care instalaseră camerele pentru a surprinde imaginea acelei persoane importante care avea să revoluționeze din nou istoria Muay Thai, transformând-o într-un nou soft power al Thailandei.

Kirin își ridică privirea spre pancarta cu numele persoanei pe care o aștepta, zâmbind. În anul care trecuse avuseseră loc nenumărate evenimente, printre care și faptul că Than, după ce câștigase campionatul The ONE, fusese invitat să concureze la nivel mondial, exact cum își dorise. În tot acest timp, Than se antrenase neîncetat, iar luna trecută plecase în Statele Unite pentru a participa la o competiție majoră. Iar, firește, „Tunul cel Mare, cel ce a doborât Tigrul” nu i-a dezamăgit pe cunoscătorii lumii Muay Thai – Than reușise să obțină titlul de campion pentru el și pentru Thailanda. Muay Thai devenise din nou subiect intens de discuție, la fel de popular ca și numele lui, ajungându-se până acolo încât se spunea că pantalonii de box se vând acum la fel de bine ca pantalonii scurți obișnuiți.

La rândul său, Kirin învățase temeinic munca de asistent, până când reușise să se impună ca promotor de lupte profesionist. Luna trecută generase deja un profit uriaș în calitate de promotor al turneului T-Champion, organizat în colaborare cu Mawin, o adevărată revoluție în lumea Muay Thai, întrucât Kirin pusese accentul pe promovarea în rândul adolescenților și al noii generații, aducând în ring atât luptători veterani, cât și debutanți, stârnind senzații tari și epuizând instantaneu biletele, ajungându-se la revânzări cu prețuri exorbitante. Se spunea chiar că, după concertele marilor artiști internaționali, T-Champion era acum principalul fenomen care genera „bilete de aur” și dezbateri aprinse.

Și nici măcar acest succes nu era totul, Kirin era, de asemenea, considerat cel mai tânăr promotor din Thailanda. Presa îl căuta din toate direcțiile pentru interviuri, încât mulți începuseră deja să glumească, întrebându-se cine este mai faimos: luptătorul ce cucerea scenele internaționale sau tânărul promotor care adunase deja zeci de milioane.

- Sunteți domnul Khun Kuen, nu-i așa?  Se auzi o voce din spate, făcându-l pe Kirin să se întoarcă.  

- Sunt Pump, reporter pe domeniul sportiv la Channel 333, cel care v-a intervievat săptămâna trecută.

- Îmi amintesc, domnul Pump. Azi tot pentru știri ați venit?

- Astăzi i-am adus pe juniorii mei ca să surprindă atmosfera. Mulți fani sunt nerăbdători să vadă poze cu iubitul tău întorcându-se în  țară după ce a câștigat Cupa Mondială.

- Vă mulțumim că ne susțineți.

- Susțin din tot sufletul, personal chiar! Dacă aveți știri sau vreți să public ceva, îmi puteți scrie direct. Acest fan e foarte fericit să ajute.

Mulți oameni îi susținuseră pe el și pe Than în acest fel, iar lucrul acesta făcea lumea un loc mai frumos, când genul nu mai era limitat sau criticat ca altădată. După conferința de presă a lui Than, tot mai multe persoane LGBTQ+ din diverse industrii ieșiseră la lumină cu mândrie. Nu era absolut nimic rușinos. Dimpotrivă, era un lucru ce trebuia privit ca fiind perfect firesc, ca orice altă realitate comună.

Kirin fu smuls din șirul gândurilor când strigătele din fața porții de sosiri deveni mai intensă, odată cu apariția celui îmbrăcat într-o cămașă albă perfect croită, evidențiindu-i clar fibrele musculare, și în pantaloni jeans mulați. Nu mai văzuse imaginea asta de aproape o lună, de când celălalt plecase în cantonament pentru a se pregăti de competiție. În ziua meciului, el însuși nu putuse zbura în cealaltă emisferă din cauza muncii, însă urmărise transmisiunea live difuzată în toată lumea, doar ca să poată vedea cu ochii lui clipa triumfului persoanei iubite.

Privirea intensă a celui surprins de camere scana mulțimea în căutarea cuiva, oprindu-se imediat ce își găsi ținta. Buzele pline se arcuiră într-un zâmbet fin  deja recunoscut de toată lumea, până într-acolo încât experții îl porecliseră „Pumnul stângă, are inimă”

Than petrecu mai bine de douăzeci de minute oferind interviuri și pozând pentru presă, înainte ca agenții de securitate angajați special de companie să-l escorteze afară din mulțime. Kirin îl urmă îndeaproape, fără să se facă remarcat, însă imediat ce Than își urcă bagajele în duba care îi aștepta deja, bărbatul înalt se întoarse și îi prinse încheietura.

- Ai venit cu mașina ta?

- Da…  Răspunse Kirin dând din cap ușor derutat. Cum în prima parte a zilei avusese treabă până spre după-amiază târziu, când venise la aeroport preferase să conducă propria mașină, cumpărată prin forțe proprii, în loc să folosească mașina agenției, ca de obicei.

- Atunci dă-mi mie cheile.

- De ce nu te întorci cu mașina agenției? Șeful chiar trimisese oameni special ca să te ia personal.

- Nu vreau să mă întorc la sală încă.

- Nu ești obosit?

- Mai mult îmi doresc să stau cu iubitul meu. Than știa foarte bine că, dacă s-ar întoarce acum la sală, ar trebui să salute o mulțime de oameni, să răspundă la tot felul de întrebări și n-ar mai avea deloc timp pentru Kirin.

- Atunci spune unde vrei să mergem. Conduc eu.

- Am dormit destul în avion.

Cum celălalt nu dădea semne că ar ceda, Kirin nu avu de ales decât să-i întindă cheile. Le spuse bodyguarzilor și șoferul mașinii sa se întoarcă la sală, iar că de aici înainte se ocupă el personal de „persoana care trebuie dusă înapoi”.

- Ai slăbit?  Apoi a apucat  persoana mai scundă de umăr și l-a îmbrățișat în timp ce mergeau spre parcare

- Posibil… De când nu mai ești aici, nici nu m-am mai cântărit, cum sportivii trebuie să se cântărească zilnic, Kirin profitase mereu de ocazie și se cântărea și el. Dar în ultima lună fusese atât de prins cu munca lui încât atribuțiile privind sportivii fuseseră preluate de altcineva, Mawin găsindu-și deja un nou asistent.

- Ai dormit destul?

- Probabil…  răspunse mai încet, apoi îi zâmbi stingherit când întâlni privirea severă a lui Than. 

-  Am fost foarte ocupat.

- Și dacă în curând vei fi și mai ocupat? Nu crezi că o să-ți fie prea greu?

- Ce vrei să spui cu asta?

Than a ridicat din umeri și a apăsat pe telecomandă pentru a descuia mașina când au ajuns. Mașina roșu aprins, despre care proprietarul a declarat cu mândrie că este culoarea norocoasă a zilei sale de naștere, era și copilul său iubit. Când a primit plăcuța de înmatriculare, a folosit-o pentru a cumpăra bilete de loterie și a câștigat imediat ultimele trei cifre ale extragerii.

- Ce ai vrut să spui mai devreme? Încă nu ai răspuns,  îl întrebă Kirin imediat ce urcară în mașină.

- Vreau să-mi deschid propria sală de Muay Thai.

- Ce ai zis?!  Kirin știa că acesta fusese dintotdeauna unul dintre visurile lui Than, dar nu crezuse că va veni atât de repede. Și nu înțelegea cum putea vorbi despre ceva atât de serios cu același ton de parcă tocmai ar fi deschis un pachet de tăiței instant.

- Am discutat deja cu Pa și cu șeful Win. Oricum mi-a expirat contractul cu actuala sală.

- Adică nu vei mai lupta?  întrebarea ieși fără să vrea, cu un gol ciudat în piept, chiar dacă de fiecare dată când Than urca în ring el era atât de îngrijorat încât ar fi urcat în locul lui, dacă ar fi putut.

- Probabil mai rar. Mai mult vreau să mă concentrez pe sală.  Than își atinsese deja visul suprem ca luptător profesionist, iar acum voia să îl transmită mai departe și să devină cel care îi ajută pe alții să-și împlinească visul. 

- Dar dacă tu vrei să continui să lucrezi cu șeful Win, n-am nimic împotrivă. Doar că va trebui să te muți din căminul sălii Sis Phetsak.

- Spune-mi sincer… abia acum te-ai gândit sau ai început deja?

- Mai ții minte ce zi e mâine?

Kirin rămase tăcut câteva clipe, încercând să-și amintească. Nereușind, își scoase telefonul și verifică data. Apoi își îndreptă privirea spre Than, care conducea cu un zâmbet vizibil pe profil.

- E ziua mea?

- Cum ai putut să uiți propria zi de naștere?

- Deci ai schimbat data zborului pentru că…

Inițial, Than trebuia să se întoarcă la o săptămână după competiție. Dar brusc îl sunase anunțându-l că vine chiar azi și că își cumpărase deja bilet. Atunci Kirin nici nu bănuia nimic, presupusese pur și simplu că Than se săturase de mâncarea de acolo sau că tânjea nebunește după mâncarea thailandeză, deși în realitate Than nu era genul mâncăcios ca el.

- Și, în final, unde ai de gând să mă duci?

- Să vezi cadoul. Pentru că mâine trebuie să te duc acasă, la Nakhon Pathom.

- Ai vorbit deja cu tata?

Than nu răspunse, însă zâmbetul acela larg spunea totul. De când câștigase la The ONE, tatăl lui Kirin nu se mai oprea din a-l lăuda pe „ginerele” lui. Ori de câte ori Than îl ducea acasă, inevitabil era „răpit” de tată pentru discuții interminabile. Iar acum, chiar și plecat în străinătate, cei doi tot ținuseră legătura. Probabil că tatăl îl abandonase deja pe fiu în favoarea noului „copil adoptat”.

- Mama ta a zis că vrea să mâncăm toți împreună. A pregătit deja mâncarea care îți place  până și mama lui fusese cumpărată de Than, aparent.

- Observ că ești foarte prietenos cu ai mei, în ultima vreme. A spus Kirin sarcastic, mai degrabă tachinându-l.

- Mi-e teamă că nu mă vor lăsa să le iau copilul?

- Și dacă ti-l dau, ce ai de gând să faci?

- O să am grijă de el cât pot de bine. La fel de bine cum au făcut-o și ei.

Than îi prinse lejer mâna fină și o așeză pe genunchiul lui. În interiorul mașinii căzu din nou liniștea, dar nu una stânjenitoare, ci una curată, caldă, plină de tihnă. Era genul de liniște în care știai că ești în siguranță. Că locul acela era „acasă”.

Mașina cu tracțiune integrală a lui Kirin pătrunse în zona de periferie a Bangkokului. De aici până în Nakhon Pathom, orașul lui natal, ar fi făcut cam o oră, poate chiar mai puțin. Și totuși Kirin nu reușea nicicum să ghicească ce legătură ar fi putut avea presupusul cadou cu un loc din această zonă. Când mașina se opri lângă trotuar, privi nedumerit împrejurimile: în zonă era un șantier de case noi, iar mai în față se întindea un șir de aproape zece spații comerciale, printre care și un magazin alimentar. Își amintea că puțin mai sus ar fi intrarea în piața centrală, ceea ce însemna că valoarea terenurilor din zonă trebuia să fie foarte ridicată.

- Am ajuns. Spuse Than, oprind motorul.

 Făcându-i ochii mari să se mărească de surpriză.

- Ajuns unde?

- Uită-te mai atent. Ce vezi?

Kirin privi din nou împrejur. De data asta, pe lângă casa aflată în construcție, observă și terenul alăturat, împrejmuit cu un gard viu. Până atunci presupusese că e doar o simplă locuință ca oricare alta, însă acum, privind cu atenție, zări în spate o clădire cu două etaje, mai degrabă cu aspect de sediu sau sală de antrenament decât de casă.

- Vrei să coborâm să vezi?  Spuse Than, ieșind din mașină și așteptându-l.

- Putem intra? Ai cerut voie cuiva?  Kirin îl prinse de braț, dar Than doar îi împreună degetele cu ale lui și zâmbi.

- Am cerut voie de la mine.

- Cum adică?

Than nu răspunse, doar îl trase ușor după el. De aici se vedea clar clădirea dreptunghiulară cu două niveluri, pereți de sticlă atât la parter, cât și la etaj. Kirin se trezi imediat cu gândul la sala Sis Phetsak.

- Înainte aici era o academie de taekwondo. Dar proprietarul a vândut-o fiindcă se mută definitiv în străinătate. Explică Than, văzându-l pe Kirin cum îl privește fix, ușor copleșit. Îi mângâie ușor părul și îi mișcă jucăuș capul. 

- Se întâmplă că-l cunoștea pe șeful Win. I-am zis lui, așa, printre altele, că vreau să deschid un loc unde să-i antrenez pe copii, iar el m-a întrebat dacă m-ar interesa acest spațiu. Pentru că, dacă l-aș transforma în sală de Muay Thai, n-aș avea nevoie de investiții mari  fiindcă infrastructura e deja aproape perfectă.

- Asta înseamnă că… ai cumpărat deja locul ăsta?

-Da.

Ochii lui Kirin se măriră. Nu-și putea imagina când și cum își făcuse Than timp să rezolve toate astea. Și totuși, realitatea din fața lui nu semăna deloc cu un loc abandonat,  ba dimpotrivă. Iar Than, evident, îi citise mirarea.

- Am și început renovarea. Partea dedicată sălii e aproape gata. Se poate folosi oricând… Mai lipsește doar ceva.

-Ce?  Abia șopti Kirin.

- Numele. O să mă ajuți tu să o botezăm.

- Asta e… cadoul meu de ziua mea?

- Nu e tot. Zise Than, rotindu-l ușor de umeri într-o altă direcție.

Kirin abia observase că gardul care ar fi trebuit să fie complet închis se transformase într-un gard metalic transparent, cu o ușă care dădea legătura cu casa de alături, care era în construcție

- Casa noastră.

- Cum?  Kirin abia reuși să scoată un sunet.

- Mai ții minte că mi-ai spus odată că, dacă accept să lupt în meciul acela pentru titlu mondial, am dreptul să-ți cer orice?

- Îmi amintesc... A răspuns Kirin ca și cum ar fi fost distrat, dar totuși își amintea că negociase să nu fie ceva scump sau ceva ce nu putea obține pentru el.

- Atunci… dacă ceea ce vreau este să trăiești cu mine. Până la bătrânețe. Ai accepta?

Kirin privi mult timp chipul atât de dorit din fața lui, de parcă ar fi vrut să se asigure că ceea ce vede și cuvintele pe care le aude nu sunt doar un vis. Totul pornise de la faptul că fusese certat de tatăl său pentru că trăia într-un ritm prea lent, încât devenise îngrijorător, fusese practic obligat să lucreze ca asistent de promotor, deși nu avea nici cea mai mică idee despre muay thai. Până când, într-o zi, nu doar că își formase un vis, acela de a împinge înainte, spre victorie, fiecare luptător care muncea și se dedica cu adevărat , dar începuse să își imagineze și propriul viitor alături de cineva. Pentru că amândoi împărtășeau același nucleu: dorința de a continua un vis împreună, fără sfârșit. Astfel, nașterea acestei săli de box era asemenea unui spațiu care captura visul lor comun, al lui și al lui Than.

- Ești atât de șocat… să nu-mi spui că ai de gând să mă refuzi.

Profitând de clipa în care Kirin încă rămânea pironit, privind în transă întreaga încăpere, Than îi prinse mâna delicată și îl conduse la etajul doi, spațiu pe care intenționa să-l folosească drept sală de antrenament. Până nu demult, întreg etajul era doar un hol larg, însă acum, după renovare, în colț era deja montat ringul de box, iar de cealaltă parte erau aliniate saci de antrenament. Than îl urcă pe Kirin în ring, punctul cel mai înalt din care puteai vedea toată încăperea, ba chiar și ce se întâmpla jos, prin geamurile uriașe. Palma lui puternică atinse frânghia, barându-i discret ieșirea, ca și cum l-ar fi încercuit într-o îmbrățișare, și îi șopti la ureche, cu glas cald:

- Îți place?

Kirin se întoarse spre el, privindu-i chipul. Avea atât de multe să-i spună, însă filtră totul până la esența cea mai pură, și aceea fu cea pe care o rosti.

- Este un cadou la care nici nu m-aș fi gândit. Și este… incredibil.

Un zâmbet mulțumit îi arcuise buzele lui Than. Lucrase în tăcere la acest proiect luni întregi, fără ca iubitul să aibă nici cea mai vagă bănuială. Iar acum, văzând acea lumină în ochii lui Kirin, simți că totul a meritat.

- Atât de bine… N-am crezut niciodată că voi primi așa ceva.

- Exact cum și tu ești un cadou pentru mine. Nici nu mi-aș fi imaginat vreodată că o să iubesc pe cineva ca tine. Dar odată ce am făcut-o… e incredibil.

- Și eu îl iubesc pe P’Than. Îl iubesc mult. Cel mai mult.

Buzele ferme i se lipiră de ale lui, sorbind fiecare cuvânt de dragoste până la ultima suflare. După o lună întreagă fără să se vadă, cu doar apeluri video între ei, Than acum își revendica fiecare fărâmă de dor, iar Kirin se strângea și el aproape, corp lângă corp, ca și cum ar fi vrut să spună, fără cuvinte, că simțea la fel. Fiecare atingere spunea dor, promisiune, rămânere. Pentru totdeauna.

~Sfârșit ~