Capitolul 7 Final

Anop se sperie puțin și se întoarse, dând peste o femeie cu o siluetă subțire, îmbrăcată într-o rochie mulată. I se părea cunoscută, dar nu reușea să-și amintească de unde o mai văzuse.

- Cine ești și ce cauți în acest birou? -vocea severă a femeii răsună.

- Eu... am venit cu Phi... adică, cu Khun Neung, răspunse Anop, ușor nervos.

- Și unde este Neung? - întrebă femeia.

- Khun Neung a plecat să discute ceva legat de serviciu, dar se va întoarce în curând - spuse Anop.

Femeia păși grăbită până la canapea și se așeză, lăsându-l pe Anop în nesiguranță, neștiind ce să facă în continuare.

- Cum ai ajuns tu la Neung? - continuă femeia.

- Sunt îngrijitorul fiului lui Khun Neung - răspunse Anop, înainte ca femeia să observe că în încăpere se aflau căruciorul copilului și mai multe lucruri pentru bebeluși.

- Kanom e aici? - întrebă ea, iar ochii i se luminau cu o expresie de interes. Se gândi că, dacă ar reuși să-l ia cu ea, ar putea folosi copilul pentru a-l constrânge pe Neung să-i cedeze - fără să realizeze cât de irațional era acest gând.

- Kanom e în camera de odihnă, nu-i așa? - întrebă ea din nou, fără să aștepte răspunsul, îndreptându-se imediat spre ușă.

Anop alergă repede după ea, încercând s-o oprească înainte să facă ceva nechibzuit.

- Vă rog, nu intrați! - încercă el s-o oprească, știind că Kanom abia adormise.

- DE CE NU POT SĂ-MI IA COPILUL ÎN BRAȚE?! - strigă femeia, tratându-l pe Anop ca pe un simplu servitor. Cuvintele ei îl făcură să ezite pentru o clipă, timp suficient ca ea să intre în cameră și să se repeadă direct spre Kanom.

- Ahhh! - plânsul copilului răsună brusc, puternic, speriat fiind că fusese ridicat brusc și fără grijă.

- Khun, vă rog, dați-mi copilul! - strigă Anop disperat, încercând să-l ia înapoi.

Pah!

Femeia îl lovi peste față, iar Anop rămase amețit pentru o clipă.

- Îmi iau copilul și plec - spuse ea pe un ton ferm.

- Nu, vă rog, dați-mi-l pe Nong Kanom! - insistă Anop, încercând să rămână calm.

 - Unghiile dumneavoastră sunt lungi, îl răniți!

Văzând cum unghiile ei decorate îi zgâriau pielea delicată a brațului, inima lui Anop se strânse. Kanom continua să plângă tare, în timp ce femeia îl zgâlțâia ca să nu-l lase să fie luat, făcându-l să țipe și mai mult.

- CE FEL DE MAMĂ SUNTEȚI?! VĂ FACEȚI COPILUL SĂ SUFERE ȘI NICI MĂCAR NU VĂ DAȚI SEAMA?! - strigă Anop, pierzându-și răbdarea.

Era adevărat că, dacă s-ar fi repezit, ar fi putut să-l ia pe Kanom din brațele ei, dar mișcarea bruscă l-ar fi putut răni pe copil - așa că rămase acolo, blocând ieșirea, cu inima strânsă.

- EȘTI DOAR O BONĂ! CINE TE CREZI CA SĂ-MI VORBEȘTI AȘA?! - țipă femeia furioasă.

Ochii lui Anop se înroșiseră de indignare, iar furia îi urca în piept, dar nu avu curajul să o atingă. Când femeia încercă să iasă, el îi blocă drumul. Phrao ridică mâna, gata să-l lovească, ținându-l pe Kanom cu celălalt braț.

-  OPREȘTE-TE, PHRAO! - glasul lui Neung răsună puternic, făcând-o să înghețe pe loc.

Ea se întoarse brusc, realizând că Neung se întorsese împreună cu Banpot.

După ce terminaseră întâlnirea, Neung și Banpot auziseră gălăgia din birou și veniseră în grabă. Neung alergă direct spre Anop și îl trase ușor spre el, protejându-l.

- Anop, ce s-a întâmplat? - întrebă Neung cu o voce plină de îngrijorare.

Femeia îl privi uimită - nu se așteptase ca Neung să se arate atât de preocupat de un simplu îngrijitor.

 

Anop clătină ușor din cap, tremurând, în timp ce Neung îl ținea aproape, privind-o pe Phrao cu o răceală tăioasă care făcu aerul din cameră să se înăsprească.

- Vă rog, dați-mi-l pe Kanom… - spuse Anop cu vocea tremurândă. Nu îi era frică de Phrao, dar furia îi clocotea în piept văzând cum femeia îl speriase și îl rănise pe copil.

Neung o privi pe Phrao cu o expresie întunecată, ochii plini de o furie rece.

-  Dă-mi copilul acum. - vocea lui răsună fermă, tăioasă. Țipetele lui Kanom îi răsunau în urechi, și Neung simțea cum sângele îi fierbe de indignare.

- Este și copilul meu! - replică Phrao, ținându-l și mai strâns.

-  Fiul meu nu are o mamă ca tine. Îmi vei da copilul de bunăvoie sau chem poliția. - amenință Neung, fără să-și ridice tonul, dar fiecare cuvânt îi vibra în aerul tensionat.

- Poliția nu se amestecă în treburile dintre soț și soție. - spuse Phrao, ridicând bărbia, încercând să-și ascundă teama.

Neung zâmbi amar, iar vocea lui deveni rece ca gheața:

-  Nu mai ești soția mea.

Phrao rămase câteva secunde în tăcere, apoi își strânse buzele și schiță un zâmbet batjocoritor.

- Așa? Atunci, ce e el pentru tine? - întrebă, arătând spre Anop cu dispreț. 

-  E “soția ta acum?

În clipa următoare, fără ezitare, Neung răspunse:

-  Da.

Cuvântul tăios, sigur, umplu camera de tăcere.

Atât Phrao, cât și Anop au rămas înmărmuriți.

- Nu poți fi serios... - spuse femeia, cu o voce tremurată de neîncredere. Totuși, în privirea ei se citea și o sclipire de gelozie.

Neung păși calm spre ea, privirea neclintită.

-  Nu sunt nebun. Dacă trebuie să aleg o persoană care să fie - mama fiului meu, aceea va fi Anop. - vocea lui era gravă, clară, fără urmă de ironie.

Anop rămase complet blocat. Nu știa dacă Neung spunea asta doar pentru a o provoca pe Phrao sau dacă vorbea din inimă. Dar, indiferent de motiv, simțea cum ceva în pieptul său începea să bată neregulat - o căldură nouă, stranie, care îi spulbera rațiunea.

 

Pentru prima dată, inima lui - care până atunci nu îndrăznise să spere - se lăsa atinsă de cuvintele lui Neung.




-  În niciun caz! Atunci îl voi lua pe copil să locuiască cu mine! - strigă femeia, furioasă și rușinată în același timp. 

- Sunt sigură că tribunalul nu va lăsa un copil într-o familie atât de disfuncțională!

- Poți încerca, dacă vrei. - răspunse Neung, rece ca gheața.

 - Alegerea e a ta: accepți un divorț amiabil, cu o sumă consistentă de bani, sau aștepți ca familia ta să fie umilită public atunci când videoclipul tău, cu toți iubiții tăi, va ajunge pe internet? Ca să nu mai vorbim de înregistrarea camerei de aici, care dovedește clar că îți maltratezi copilul. Tribunalul va ști exact cine pune un copil într-o stare de teamă și suferință.

Phrao înghiți în sec, pierzându-și pentru o clipă aroganța.

- Mă ameninți? - întrebă ea, cu o voce fals indignată, deși în privirea ei se citea teama.

Neung se apropie de ea pas cu pas, iar femeia, instinctiv, începu să dea înapoi. Nu-l mai văzuse niciodată atât de înfricoșător.

-  Nu te ameninț. Vorbesc foarte serios. Dă-mi copilul acum.

Phrao simți că picioarele i se înmoaie. În mintea ei, calculele se succedau rapid. Dacă insista, risca să piardă totul.

- Vreau zece milioane. - spuse brusc, încercând să recâștige controlul situației.

-  Îți dau cinci. Niciun ban în plus. Gândește-te bine: accepți acum sau nu mai vezi niciun bănuț. - vocea lui Neung era scurtă, tăioasă, fără loc de negociere.

- Cinci milioane... atunci cinci milioane. - spuse ea repede, știind că era mai bine decât nimic.

-  Bine. Atunci dă-mi copilul.

Femeia i-l întinse pe Kanom, dar fără grijă, aproape aruncându-l. Copilul plângea tare, iar Anop se repezi imediat, luându-l cu blândețe și strângându-l în brațe. Ochii lui erau roșii de durere și compasiune.

- Banphot, condu-o afară. - spuse Neung cu o voce calmă, dar autoritară. 

- Avocatul meu o va contacta.

Phrao îl privi pe Anop cu dispreț, făcând o grimasă batjocoritoare, apoi ieși trântind ușa, fără să se mai uite măcar la propriul copil.

-  Hik… huu… - suspinele mici ale lui Kanom umpleau camera, dar, odată în brațele lui Anop, plânsul se potoli treptat.

- Hai să-i spălăm fața, bine? - spuse Neung, cu o voce mai blândă de data asta.

Anop dădu din cap și, ținându-l cu grijă pe Kanom, îl duse să se spele. Apoi se întoarseră în biroul lui Neung, unde s-au așezat pe marginea patului. Anop îi dădu copilului lapte până când acesta adormi în brațele sale.

În timp ce-l mângâia ușor, Anop observă zgârieturile roșii de pe picioarele micuțului - urmele lăsate de unghiile lui Phrao. Ochii i se umeziră din nou.

- Ce s-a întâmplat? Ți-a făcut ceva, Anop? - întrebă Neung, așezându-se lângă el, privind cu grijă către fiul său adormit.

- Eu sunt bine… dar copilul… - vocea lui Anop i se frânse, incapabil să continue.

Neung îi urmă privirea, văzând zgârieturile de pe pielea fină a lui Kanom, iar fața i se întunecă de furie.

- Cum poate fi atât de crudă? - spuse Anop printre lacrimi.

 - Este mama biologică a lui Kanom… oare nu-și iubește propriul copil?

Neung îl trase ușor spre el, închizându-l într-o îmbrățișare protectoare.

- Nu mai vorbi despre ea. - spuse cu o voce adâncă, gravă.

 - Îți promit că nu o voi mai lăsa niciodată să-l atingă. Nici pe el… nici pe tine.

 

Anop rămase nemișcat, cu obrazul lipit de pieptul lui Neung. Inima lui bătea tare, dar pentru prima dată, nu din teamă - ci dintr-un sentiment de siguranță pe care nu-l mai trăise niciodată.

- Oh, nu trebuie să mă incluzi și pe mine în asta, bine?, spuse Anop cu un zâmbet timid, deși cuvintele lui Neung îl făcuseră să simtă ceva mai profund.

- Cum să nu te includ? Anop, ești la fel de important pentru mine ca și propriul meu fiu., răspunse Neung fără ezitare.

Anop amuți.

- Eu… sunt important pentru tine?, întrebă aproape în șoaptă, ca și cum nu ar fi îndrăznit să creadă.

- Da, Anop. Ești foarte important pentru mine. Nu înțelegi asta?, continuă Neung.

Anop îl privi cu ochi nesiguri, de parcă nu știa dacă să creadă în ceea ce auzea.

- Lasă-l pe Kanom să adoarmă întâi, apoi putem vorbi. Te aștept afară., spuse Neung blând, dându-i timp să se liniștească și să-l culce pe copil.

După ce Neung părăsi camera, Anop privi la micuțul Kanom, care sugea liniștit și adormea încet. Inima îi bătea tare. Nu știa dacă ceea ce voia Neung să-i spună era ceea ce bănuia, dar încerca să nu-și facă iluzii. Când Kanom adormi adânc, Anop îl așeză ușor în pat, îi aranjă pătura și perna, apoi, după ce se asigură că totul era în ordine, ieși pentru a-l întâlni pe Neung.

Neung îl aștepta pe canapea și, când îl văzu, privirea i se însenină imediat.

- Vino și stai aici., spuse el, bătând ușor pe locul de lângă el.

Anop se așeză, dar păstră o mică distanță între ei, de teamă ca inima lui să nu-l trădeze.

- Kanom a adormit, nu-i așa?, întrebă Neung.

- Da., răspunse Anop.

Atunci Neung întinse mâna și îi atinse ușor obrazul, mângâindu-i pielea fină, încă roșie de la palma femeii. Inima lui Anop începu să bată nebunește.

- Îmi pare rău că a trebuit să treci prin toate astea., spuse Neung cu voce blândă.

- Nu-i nimic, P’Neung. N-ai făcut nimic greșit., răspunse Anop, iar vocea lui era caldă, sinceră.

Neung zâmbi ușor la dulceața răspunsului său.

- Știi, Anop… la început mi-am spus că n-o să mai las pe nimeni să se apropie de mine. După ce Phrao mi-a făcut ce mi-a făcut, aproape că mi-am pierdut credința în dragoste. Dar tu… tu ai schimbat asta.

Cuvintele lui, rostite încet, pline de emoție, făcură ca obrajii lui Anop să se înroșească.

- Poate ți se pare că e prea devreme… dar pentru mine timpul nu contează. Mă simt mereu bine când ești lângă mine. Când mă întorc acasă și te văd ținându-l pe Kanom în brațe ca să mă întâmpini… îmi vine să ajung mai repede doar ca să vă văd. Ca azi - te-am adus cu mine pentru că voiam să fii aproape, să-mi dai curaj.

Neung vorbea sincer, privindu-l direct în ochi.

- Poți crede că exagerez, dar ceea ce spun vine din inimă., adăugă el, cu vârful urechilor înroșit de jenă.

- Nu, nu exagerezi., răspunse Anop imediat, pentru că exact așa simțea - fericit, încălzit, complet atins de acea sinceritate.

Neung zâmbi, iar privirea lui deveni mai adâncă.

- Înțelegi ce vreau să spun, nu-i așa?, îl întrebă.

Anop dădu din cap, dar pe chipul lui se citea o neliniște timidă.

 

- Anop… vreau să știu dacă simți același lucru ca mine., spuse Neung direct, cu o voce joasă, dar sigură, care îi făcu inima lui Anop să se oprească pentru o clipă.

- P’Neung, părerea mea nu contează la fel de mult ca a familiei tale. Eu și tu suntem prea diferiți. Eu sunt doar îngrijitorul fiului tău. Familia mea nu are nimic de oferit unei persoane ca tine., spuse Anop, cu tristețe în glas. Deși era fericit că sentimentele lui Neung îi erau împărtășite, știa bine că realitatea era mai complicată - nu se considera potrivit pentru el.

- Anop, eu nu am nevoie de cineva care să mă ridice pe un piedestal. Am nevoie de cineva care să-mi completeze familia, de cineva care să mă iubească pe mine și să-l iubească sincer pe fiul meu. Cât despre familia mea, nu trebuie să-ți faci griji. Tatăl și mama mea știu deja că țin la tine - am vorbit cu ei despre asta. Nu au nicio problemă, ne acceptă. L-au acceptat și pe Sam, nu? În plus, deja le-am dăruit un nepot, așa că nu ai motive de teamă., spuse Neung cu voce sigură, caldă, dar fermă, făcând inima lui Anop să se încălzească.

- Tot ce vreau să știu acum e ce simți pentru mine. Te rog… spune-mi adevărul., adăugă Neung, mângâindu-i obrazul fin cu tandrețe.

Anop rămase tăcut o clipă, adunându-și curajul, apoi inspiră adânc.
- Te iubesc, P’Neung. Te iubesc de mult timp… dar am crezut că nu merit asta., mărturisi el cu sinceritate.

N-apucă să termine - Neung se apropie brusc și îl sărută. Anop tresări, dar mâna lui Neung îi prinse ceafa cu blândețe, dar hotărât. Buzele lui Neung se mișcară lent peste ale sale, iar Anop, copleșit de emoție, se lăsă purtat de senzația caldă și amețitoare a acelui sărut. Un suspin scăpat fără voie îi tremură printre buze.

Neung se desprinse primul, de teamă că și-ar putea pierde controlul. Anop îl privi cu ochii umezi și obrajii aprinși.

- Să nu mai spui niciodată că nu ești demn de mine. Dacă mai aud asta, o să cred că mă jignești., spuse Neung pe un ton ușor mustrător, dar plin de afecțiune.

Anop încuviință imediat, mușcându-și buzele.

- Nimeni nu știe mai bine decât mine și familia mea cine este potrivit să stea alături de mine. Pentru mine, tu ești acel om., continuă Neung cu convingere.

Ochii lui Anop se umplură de lacrimi - nu-i venea să creadă că cineva ca Neung îl putea iubi cu atâta sinceritate. Neung îl trase ușor în brațele sale, iar Anop se lăsă cuprins, lipindu-se de el cu tot sufletul.

- Fii iubitul meu, Anop. Fii ‘mama’ lui Kanom., îi șopti Neung, privindu-l în ochi.

Anop dădu din cap afirmativ, fără ezitare. Desigur, o parte din el încă se temea de diferențele dintre ei, dar gândul că un om ca Neung îi oferea o dragoste atât de pură îl făcea să vrea să o accepte din toată inima.

- De ce mă iubești?, întrebă Anop, cu o curiozitate timidă.

- Cum aș putea să nu te iubesc?, zâmbi Neung. - Ești atât de bun… atât de dulce… cum să nu te iubesc, hm?

Anop râse ușor, cu fericire sinceră pe chip.

- Așadar, ai acceptat să fii mama lui Kanom, nu-i așa?, îl tachină Neung.

- Da., răspunse Anop, zâmbind larg.

Văzându-l acceptând, Neung își lăsă bucuria să i se citească pe chip. Îi sărută tâmpla, apoi fruntea, cu o tandrețe care-l făcu pe Anop să închidă ochii. Dar când Neung se aplecă din nou ca să-l sărute pe buze-

- Ah! - un plânset brusc se auzi din camera de alături.

 

Kanom se trezise din somn, iar cei doi se priviră un moment, surprinși, înainte ca amândoi să izbucnească într-un zâmbet amuzat.

Asta îi făcu pe amândoi să se îndepărteze imediat.
- Mă duc să-l văd pe Kanom mai întâi., spuse Anop, ridicându-se în grabă și intrând în cameră, îngrijorat.
Neung rămase așezat, râzând ușor.

- Oare năzdrăvanul doar se joacă?, murmură el cu un zâmbet satisfăcut, ridicându-se apoi și urmându-l pe Anop pentru a-l ajuta cu fiul lor.

...
...
...

După ce au decis să fie împreună, familia lui Neung a aflat și l-a primit pe Anop cu inima deschisă.
Neung a mers, de asemenea, să vorbească cu mama lui Anop, care nu s-a opus - dimpotrivă, i-a mulțumit lui Neung și familiei sale pentru felul în care avuseseră grijă de fiul ei fără nicio urmă de dispreț.

Cât despre divorț, totul s-a desfășurat fără probleme. Phrao a acceptat separarea și a semnat un contract prin care renunța la orice drept asupra copilului. A făcut-o fără ezitare, arătând că nu-i păsa cu adevărat de fiul ei. Casa în care locuiseră împreună fusese pusă imediat în vânzare.

Kanom era acum mai atașat de Anop decât de oricine altcineva. Îl striga - mama, lucru care îl făcea pe Anop nespus de fericit.
Și Neung era fericit - deși Kanom nu era fiul biologic al lui Anop, acesta îl iubea ca și cum ar fi fost propriul său copil.

Neung știa acum că, atâta timp cât îl avea pe Anop alături, putea în sfârșit să construiască o familie completă.

 

… SFÂRȘIT …