Capitolul 5

  - Ahh, tump tump… un sunet ciudat răsună în cameră, urmat de ceva care îl lovea ușor pe obraz.

Anop se trezi buimac, cu o senzație de confuzie și somnolență.
Când deschise ochii, dădu peste chipul rotunjor al micului Kanom, care îl privea cu ochi mari și luminoși, lovindu-l cu palmele micuțe peste față.

Un zâmbet cald îi înflori pe buze.

- Te-ai trezit, nu-i așa? murmură el cu blândețe.
Dar zâmbetul i se stinse brusc când își dădu seama că… ceva nu era deloc normal.

De ce Kanom era în patul lui Neung?
Anop se ridică brusc, dar în clipa următoare un braț puternic i se înfășură în jurul taliei, trăgându-l înapoi pe saltea.

Se întoarse, cu ochii mari de uimire iar acolo, lângă el, Neung dormea liniștit, cu o expresie relaxată, aproape senină.
Brațele lui îl țineau strâns, posesiv, de parcă ar fi vrut să nu-l lase să plece.

Anop rămase câteva secunde fără aer. Inima îi bătea nebunește.
Cum ajunsese în situația asta?

Apoi, încet-încet, își aminti seara trecută.
Kanom fusese agitat, nu voia să doarmă și cerea mereu atenție.
Ca să-l liniștească, Anop îl adusese pe patul lui Neung, așa cum făcuse și altă dată, iar apoi epuizat adormise lângă el, planificând să-l ducă mai târziu în pătuț.
Dar somnul îl răpise înainte să apuce să se ridice.

Totuși… Neung se întorsese acasă și nu-l trezise.
De ce?
Și, mai ales, de ce îl ținea acum strâns în brațe?

- Ahh… făcu Kanom vesel, jucându-se pe pat și zâmbind larg către el, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Anop se recompuse, încercând să se desprindă din strânsoarea bărbatului, dar în clipa aceea o voce adormită și joasă îi vibra lângă ureche:

- Hmm… te-ai trezit?

Tonul răgușit, încă încărcat de somn, îl făcu pe Anop să încremenească.
Simți cum brațele lui Neung se strâng și mai tare în jurul taliei sale.

- Er… Khun Neung, eu… doar că… bâigui el, cu vocea tremurată.

- Phi.

Cuvântul, rostit ușor, dar ferm, îl făcu pe Anop să se oprească imediat, cu o expresie de uimire și confuzie.
- Phi era o formă afectuoasă, un apelativ apropiat, care nu avea ce căuta între ei.

Anop clipi repede, fără să știe cum să reacționeze.
În pieptul său, inima îi bătea neregulat, iar în jurul lor, doar respirațiile celor trei umpleau tăcerea din cameră…

- Ce-ai spus, Khun Neung? întrebă Anop din nou, vocea lui tremurând ușor, vrând să se asigure că auzise bine.

Neung se apropie de el, atât de aproape încât respirația lui caldă îi mângâia ceafa.

- Spune-mi Phi. Spune «Phi Neung», șopti el la urechea lui Anop, tonul coborât, ușor jucăuș, dar cu o încărcătură care îl făcu pe Anop să înroșească imediat.

- Dacă nu spui… o să rămâi așa, adăugă Neung, glumind, însă vocea lui avea o notă subtilă de intenție.

Inima lui Anop bătea nebunește. Își mușcă buza de jos, ezitând.

- P–Phi Neung... p–poți să mă lași? reuși în cele din urmă să spună, roșu ca o rodie.

Zâmbetul satisfăcut al lui Neung se lărgi. Înainte să se desprindă, se sprijini pe o mână și se aplecă încet, lăsând un sărut delicat pe obrazul lui Anop.

Ochii lui Anop se măriseră de surpriză, iar inima i se zbătea atât de tare încât avea impresia că o să iasă din piept.
Neung, amuzat, nu se putu abține să nu râdă încet de expresia lui uimită.

- Pa, pa! scânci micul Kanom, zâmbind larg și bătând din mâini.

- Bravo, fiule, ai spus «tata»! îl lăudă Neung, luminându-se la față. Chiar dacă pronunția era neclară, acel moment îl umplu de fericire.

- Er… Khun Neung… încercă Anop din nou, încercând să-și recapete calmul.

- Phi, îl corectă Neung, ferm, dar cu un zâmbet în colțul buzelor.

- P’Neung, o să-l duc pe Kanom să facă baie. Trebuie să mergeți la serviciu, nu? spuse Anop rapid, căutând un pretext ca să scape din acea apropiere amețitoare.

Neung îl privi câteva secunde, zâmbind subtil, apoi îi dădu drumul.
Anop sări imediat din pat, încercând să-și recapete respirația.

- Îmi cer scuze... am adormit în patul dumneavoastră, P’Neung, spuse, lipind palmele într-un gest de respect și rușine.

- Nu-i nimic, nu mă deranjează, răspunse Neung liniștit.
De fapt, îl deranja doar gândul că Anop ar putea dormi în altă parte.

Anop zâmbi timid. - Ar fi trebuit să mă trezești aseară.

- Dormei atât de liniștit, că nu am avut inima s-o fac, spuse Neung cu o voce caldă.

Zâmbetul lui Anop deveni și mai jenat, rușinat de apropierea involuntară dintre ei. Nu își dădea seama că, în ochii lui Neung, nu mai era demult doar - angajatul lui.

- Eu… o să-l duc acum pe Kanom la baie, se grăbi să spună, încercând să scape de confuzie.

- Bine, spuse Neung, înclinând din cap, cu un zâmbet ușor în colțul buzelor.

Anop luă copilul și plecă în grabă spre baie, în timp ce Neung rămase privind spre ușa care se închise cu un aer în care se amestecau afecțiunea și dorința reținută.


Mai târziu, în curte, Sam, fratele mai mic al lui Neung, se juca cu Kanom, iar Anop stătea alături, dar părea absent.

- Totul e bine cu tine? întrebă Sam, observând expresia visătoare a tânărului.

- Ah, nu e nimic. Doar… mă gândeam la niște lucruri, răspunse Anop, forțând un zâmbet.

- Dacă te deranjează ceva sau ai nevoie de ajutor, poți vorbi cu noi, știi bine, spuse Sam prietenos, deja foarte apropiat de el.

Anop îi zâmbi recunoscător, dar imediat după, privirea i se opri pe Dew iubitul lui Sam care râdea în timp ce îi dădea o bucată de fruct în gură. Scena îi smulse un zâmbet involuntar, dar și o întrebare care îl rodea în tăcere.

- Khun Sam, îl strigă în cele din urmă, hotărându-se.

Sam ridică o sprânceană, curios. - Da? Ce s-a întâmplat?

- Pot să te întreb ceva… personal? Sper că nu o să fie nepoliticos, spuse Anop, cu o ezitare vizibilă, dar cu dorința sinceră de a lămuri ceva ce-l frământa.

 

- Despre ce? întrebă Sam, sprijinindu-se relaxat de spătarul scaunului, gata să-l asculte.

- Despre tine și Dew, spuse Anop, ezitând puțin.

- Sigur, poți întreba, răspunse Sam cu o privire luminoasă, deschisă.

- Ei bine… familia ta acceptă faptul că ești cu Dew? întrebă Anop cu voce joasă, atent la reacția lui.

Sam râse ușor, amuzat de întrebare.

- Păi, trebuie să accepte, nu crezi? Altfel Dew n-ar putea intra și ieși din casă ca la el acasă, spuse el zâmbind, cu un aer jucăuș. 😄

Apoi, își sprijini cotul pe genunchi și îl privi direct pe Anop.

- Anop… îți plac bărbații, așa-i? întrebă Sam, cu un ton blând, dar curios.

Privirea lui era sinceră, fără urmă de judecată doar înțelegere.
De fapt, Sam observase de mult timp cum privirea fratelui său Neung se schimbase când era vorba de Anop. Și, în secret, se bucura de asta.

Sam îl plăcea pe Anop nu în felul acela, ci pentru că era o persoană bună, cinstită, caldă.
Credea cu tărie că, dacă cineva putea vindeca inima fratelui său, acel cineva era Anop. 💞

- Da… răspunse Anop încet, dar ferm, privind în jos, cu un mic zâmbet stingher.

Răspunsul sincer îl făcu pe Sam să zâmbească larg, plin de aprobare.

- În familia noastră, nimeni nu se stresează cu asta. Tata și mama mereu ne-au spus că, dacă iubim pe cineva sincer, atunci și ei îi vor iubi la fel indiferent dacă e bărbat sau femeie, spuse Sam, cu o căldură care îl liniști pe loc pe Anop. 🌈

Anop ridică privirea, ușor surprins și mișcat.

- Părinții voștri sunt cu adevărat oameni buni, spuse el zâmbind, dar în ochii lui se ascundea o urmă de nesiguranță.

Chiar dacă auzise acele cuvinte, nu se putea opri din a se simți… nepotrivit pentru Neung.
Diferențele dintre ei poziția, statutul, lumea din care veneau îl făceau să creadă că nu ar trebui să simtă ceea ce simțea.

 

Sam îl privi atent. Văzu acel zâmbet ușor, dar trist, și își dădu seama imediat.
Un gând îi trecu prin minte  - Da… cred că a venit timpul să vorbesc cu fratele meu despre asta. 💭