CAPITOLUL 50 - FINAL

- Te voi ține la curent mai târziu, răspunse Nan.

- Trimite-mi și mie o poză, bine?, interveni Mac. Nan ridică ușor o sprânceană, curios.

- Ce poză?, întrebă Nan.

- Poza bebelușului domnișoarei Tang, desigur. Chiar vreau să o văd, spuse Mac, pentru că voia sincer să o vadă.

- Vrei să ai copii sau ceva de genul ăsta?, întrebă Nan zâmbind.

- Nu că aș vrea să am copii. Vreau doar să văd. Crezi că cineva ca mine ar putea avea grijă de un copil?, replică Mac.

- Credeam că vrei să ai, spuse Nan, zâmbind.

- Și dacă, ipotetic, aș vrea să am copii?, îl tachină Mac, încercând să-și provoace iubitul.

- Dacă vrei să ai, ți-i voi da până când îi vei avea, a răspuns Nan imediat, făcându-l pe Mac să roșească.

- Idiotule, probabil că voi muri înainte! a exclamat Mac. Nan a râs încet.

 - Când te duci la licitația de mașini? a întrebat Mac.

- În scurt timp. Trebuie să termin niște treabă mai întâi, răspunse Nan.

- Atunci du-te și fă-ți treaba, îi spuse Mac. Nan dădu din cap în semn de aprobare înainte să închidă telefonul. Apoi Nan se așeză și mai revizui niște documente pentru încă puțin timp înainte să plece la licitația de mașini.

........

Tang și fiul ei locuiau sub îngrijirea lui Nan de aproximativ o lună, subordonații lui Nan ajutând la îngrijirea copilului și a lui Tang. Acest lucru îl făcea pe soțul ei să se simtă prea intimidat pentru a veni în vizită. Din fericire, ea nu era căsătorită oficial, așa că nu erau multe probleme. Tang ajuta la întreținerea casei lui Nan, inclusiv la pregătirea meselor pentru toată lumea, ca o modalitate de a-i mulțumi pentru că îi oferea cazare fără să-i ceară niciun ban. Nan îi trimisese lui Mac o fotografie cu fiul lui Tang și se părea că Mac simțea o legătură cu copilul de 9 luni, chiar dacă nu îl întâlnise personal.

Bip... Bip... Bip...

Telefonul lui Nan sună după-amiaza, făcându-l, în timp ce stătea pe balcon și fuma o țigară, să îl ridice și să zâmbească ușor înainte de a răspunde la apel.

- Bună, a răspuns Nan când iubitul său l-a sunat prin video.

- Ești cu Ton, Nam?, a întrebat Mac imediat, făcându-l pe Nan să râdă ușor.

- Ce naiba, mă suni să mă întrebi ce fac, dar în schimb mă întrebi despre alt tip?, l-a tachinat Nan.

- Celălalt tip despre care ai vorbit are doar 9 luni! a replicat Mac, fără să ia prea în serios gluma. Nan a râs ușor, pentru că Ton era băiețelul lui Tang.

- Nu-mi pasă câți ani are, i-aș părăsi pe toți oricum, a glumit Nan, făcându-l pe Mac să facă o față dezgustată.

- Da, Mac, am ceva să-ți mărturisesc, a schimbat Nan tonul, devenind prea serios, ceea ce l-a făcut pe Mac să se încrunte imediat.

- Ce este?, a întrebat Mac imediat, iar Nan părea tensionat.

- Eu... am adus pe cineva să doarmă în patul nostru, a spus Nan, făcându-l pe Mac să tacă pentru o clipă. Mac a fost cuprins de un sentiment de goliciune și s-a simțit neliniștit.

- Pe cine ai adus să doarmă?, a întrebat Mac, cu vocea ușor tremurândă.

- Acum, persoana respectivă doarme în pat. O să te las să vezi cu ochii tăi, a spus Nan. A stins țigara pe balcon, a deschis ușa și a întors telefonul pentru a arăta patul. Mac a tăcut pentru o clipă.

(- La naiba! Ești nebun!) Mac înjură din frustrare. Disconfortul pe care îl simțise mai devreme dispăru complet când văzu cine era întins pe pat lângă Nan. Auzind înjurătura lui Mac, Nan râse, deoarece cel care era întins acolo era Ton, bebelușul de 9 luni.

- Cum a ajuns să doarmă cu tine? întrebă Mac imediat.

- Am rugat pe cineva să-l ducă pe P'Tang să facă cumpărături. La început, băieții aveau grijă de el, dar micuțul a început să plângă, așa că l-am adus să se joace în cameră și i-am dat niște lapte. A adormit imediat, a explicat Nan.

- Deci, ești supărat că l-am adus pe Ton să doarmă în pat?, l-a tachinat Nan.

- Dacă e Ton, nu-i nimic. Mac a răspuns repede, chiar când Ton s-a trezit și a început să se întoarcă.

- S-a trezit, a spus Nan, îndreptând camera spre Mac. Când Ton s-a întors să o vadă pe Nan, era pe punctul de a se supăra și a plânge, dar, în schimb, a zâmbit larg.

- Ooo, ce drăguț ești! a spus Mac entuziasmat.

- Ooo! a răspuns Ton cu un sunet. Nan s-a apropiat și i-a dat micuțului un biberon să-l țină singur.

- Nan, du-te să te speli pe dinți. Spală-te și pe față. Oh, și schimbă-ți cămașa, îi sugeră Mac când își aminti.

- De ce?, întrebă Nan.

- Pentru că tocmai ai fumat o țigară. Miroși a țigară. Vrei ca și copilul să respire fumul de țigară?, îi explică Mac.

- Se pare că știi și cum să ai grijă de copii, glumi Nan înainte de a se îndrepta repede spre baie pentru a urma sfatul lui Mac, aruncând din când în când o privire la copilul din pat, de teamă că ar putea să cadă.

- Nu știu cum să am grijă de un copil, dar știu că miroase, pentru că de fiecare dată când fumezi și te apropii de mine, simt mirosul, răspunse Mac. Din fericire, Ton era un copil liniștit, care nu făcea scandal; putea fi așezat oriunde și rămânea acolo. După ce Nan termină de schimbat, se întoarse la micuț, se așeză lângă el și întoarse ecranul telefonului pentru a-l arăta lui Mac.

(- Ton, Ton, îl vezi pe unchiul tău?) Mac l-a strigat pe copil. Ton s-a uitat în jur cu curiozitate, apoi s-a oprit la telefonul lui Nan, pe ecranul căruia apărea Mac.

- Oh... ohhh, Ton a zâmbit larg, scoțând sunete de salut, recunoscând vocea lui Mac, deoarece acesta îl suna des prin video pentru a se juca cu el.

(- Nu este agitat, asta e bine), a remarcat Mac.

- Păi, dacă ar fi fost agitat, probabil că nu l-aș fi adus să se joace cu mine, a răspuns Nan.

- I-am cumpărat niște jucării și haine. I le voi da când mă întorc, a spus Mac zâmbind.

- De ce te grăbești să cumperi haine? Copilul va crește și nu le va mai putea purta până te întorci, a subliniat Nan.

- Le-am cumpărat într-o mărime mai mare, pentru orice eventualitate, a spus Mac. Nan a dat din cap neputincios la entuziasmul lui Mac pentru copil. Chiar dacă nu erau rude de sânge, se părea că Mac ținea foarte mult la micuț. Nan a stat de vorbă cu Mac, alternând cu sunetele lui Ton, până când s-a auzit o bătaie în ușă.

-

- Intră, a strigat Nan înapoi. Ușa s-a deschis și era Tan.

- P'Tang s-a întors, așa că am venit să-l duc pe Ton la ea, a spus Tan.

- Bine, vino să-l iei, a răspuns Nan. Tan a intrat și l-a ridicat pe Ton înainte de a ieși imediat din camera lui Nan.

- Vreau să mă întorc repede, a spus Mac.

- Vrei să te întorci la soțul tău, nu?, l-a tachinat Nan.

- Nu, vreau să mă întorc să mă joc cu Ton, a răspuns Mac, făcând-o pe Nan să chicotească ușor, știind că Mac doar îl tachina.

- De fapt, vreau să mă întorc și la tine, a adăugat Mac. Nan i-a aruncat lui Mac o privire avertizatoare în timp ce mai vorbeau puțin înainte de a încheia convorbirea, deoarece Nan voia să verifice lucrurile pe care le trimisese pe Tang să le cumpere.

.......

- Ai închis deja? îl întrebă Ohm pe Mac, coborând din camera lui.

- Da, Ton e super drăguț. Obrajii ăia dolofani parcă cer să fie strânși, spuse Mac, zâmbind, deoarece Ohm îl văzuse și el pe ecranul telefonului.

- O să poți să-l strângi în curând. Și când strângi obrajii bebelușului, nu uita să-i strângi și pe ai iubitului tău, îl tachină Ohm.

- Cu Nan, nu o să-i strâng obrajii, o să-i strâng ouăle, răspunse Mac, făcându-l pe Ohm să se oprească pentru o clipă.

- Mac, devii cam obraznic, nu-i așa?, exclamă Ohm în glumă, iar Mac chicoti ușor.

- Doar ziceam și eu. Ahh, mă apropii de momentul în care voi pleca acasă, a spus Mac zâmbind, pentru că în câteva luni se va întoarce în Thailanda.

- Nu o să-ți fie dor de locul ăsta?, a întrebat Ohm, uitându-se în jurul camerei de zi în care stăteau.

- O să-mi fie dor, dar dacă ar trebui să aleg, aș prefera să mă întorc în Thailanda decât să rămân aici,

spuse Mac, iar Ohm dădu din cap în semn de aprobare.

- Deci, tatăl tău și Nan nu vin la absolvire, nu? întrebă Ohm. Mac dădu din cap.

- Nu am vrut să vină; ar fi o risipă de bani. În plus, nu e o chestie atât de importantă cum e în Thailanda, răspunse Mac. Ohm dădu din cap, pentru că nici el nu avea pe nimeni din familie care să vină.

- În curând va trebui să ne pregătim să ne întoarcem acasă și să împachetăm câteva lucruri pe care să le luăm cu noi. Când plănuim să plecăm?, întrebă Ohm, pentru că el și Mac trebuiau să se întoarcă împreună. Mac stătu tăcut pentru o clipă, apoi zâmbi.

- Lasă-mă să termin mai întâi examenele finale, apoi am o mică favoare să-ți cer, spuse Mac cu un zâmbet.

- Ce fel de favoare?, întrebă Ohm.

- Păi...

........

- Mac e pe cale să se întoarcă, nu?, întrebă Keith, care trecuse să o viziteze pe Nan la pista de curse, referindu-se la Mac.

- Da, se va întoarce luna viitoare, răspunse Nan zâmbind.

- Haha, de asta ești într-o dispoziție atât de bună?, întrebă Keith.

- Nu e normal? Adică, și tu ești bine dispusă când vine iubitul tău să te vadă, îi răspunse Nan prietenului său, întrucât uneori iubitul lui Keith trebuia să călătorească în diferite țări pentru muncă. Uneori, Keith mergea cu el, dar dacă nu o făcea, iubitul său se întorcea întotdeauna să-l vadă în Thailanda, fără să-l lase singur prea mult timp. Keith, auzind asta, ridică ușor din umeri, fără să nege în niciun fel.

- Și cum rămâne cu casa socrului tău? Cum merge treaba? Încă n-am apucat să-ți văd casa, întrebă Keith.

- E aproape gata. Cred că va fi gata până se întoarce Mac, dar s-ar putea să nu aibă încă mobilierul aranjat, răspunse Nan, conform calendarului stabilit.

- Deci, în curând veți fi toți împreună ca o familie, nu?, spuse Keith zâmbind, fără să simtă deloc gelozie față de prietenul său.

- Da, tatăl lui Mac e ca un al doilea tată pentru mine. Am învățat multe despre afaceri de la el, spuse Nan sincer, pentru că tatăl lui Mac îi dădea mereu sfaturi și învățături despre afaceri.

- Când se va întoarce Mac, va trebui să se ocupe de fabrica tatălui său, nu?, întrebă Keith, iar Nan dădu din cap.

-

- Păi, va trebui să ne ajutăm reciproc. Apropo de afaceri, tocmai mi-a venit o idee. Am vrut să te întreb de câteva ori, dar mereu uit, a spus Nan, pregătindu-și întrebarea.

- Ce anume?, a întrebat Keith.

- Vreau să te invit să fii partenerul meu și să deschidem un bar la pista de curse. Ești interesat?, a întrebat Nan direct.

- A cui este ideea?, a întrebat Keith, zâmbind.

- Păi, este ideea soției mele, a răspuns Nan sincer.

- A spus că ar fi grozav dacă am deschide un bar cu un colț înalt, unde oamenii să poată sta și să urmărească cursa. Mi-e cam greu să investesc singur, deoarece tocmai am deschis un magazin de corturi pentru mașini, așa că am vrut să te invit să fii partenerul meu. Ești interesat?, l-a întrebat Nan direct pe prietenul său. Keith zâmbi ușor.

- Sună interesant, răspunse Keith înainte ca cei doi să înceapă să discute despre afacerea pe care o vor construi în viitor, pregătindu-se pentru viitorul lor împreună cu Mac.

........

- Nu ai spus că examenul final era pe 20? De ce l-au mutat cu o săptămână mai târziu?, a întrebat Nan curios când Mac l-a sunat într-o zi să-i spună că data examenului final a fost amânată, ceea ce a amânat și ziua absolvirii, deoarece era programată la doar o zi după examene.

- Nici eu nu știu. Așa ne-a anunțat profesorul. Dar e doar o săptămână, a răspuns Mac.

- Dar biletele de avion? Nu le-ai cumpărat deja?, a întrebat Nan în continuare.

- Nu-ți face griji, pot reprograma zborul, a răspuns Mac pe un ton relaxat.

- Dar lucrurile pe care le trimiți înapoi în Thailanda? Ai aranjat totul?, a întrebat Nan, deoarece erau câteva obiecte care trebuiau trimise pe mare.

- Ohm s-a ocupat deja de asta. Îmi trimit lucrurile împreună cu ale lui, ca să nu fie complicații. Le putem sorta din nou când ne întoarcem în Thailanda, l-a informat Mac, așa cum discutaseră mai devreme cu Ohm, iar Nan a dat din cap în semn de aprobare.

- Nu ești supărat pentru întârziere, nu-i așa?, întrebă Mac încetișor.

- De ce aș fi supărat? Indiferent dacă te întorci mai târziu sau mai devreme, oricum trebuie să te întorci. Aș fi supărat doar dacă ai spune că intenționezi să continui să lucrezi acolo, răspunse Nan cu nonșalanță, deoarece nu era supărat deloc.

Aștepta de mult timp ca Mac să se întoarcă definitiv, așa că încă o săptămână de așteptare nu îl frustra deloc.

- Bine, atunci când mă întorc, îți voi spune cu ce zbor vin, spuse Mac zâmbind, văzând că iubitul său nu părea nemulțumit.

- Și ce se întâmplă cu casa tatălui meu?, întrebă Mac în continuare, deoarece Nan începuse să construiască casa tatălui lui Mac.

- Au pus fundația conform datei auspicioase verificate de tatăl tău. Până te întorci, structura principală ar trebui să fie aproape terminată, răspunse Nan pe baza discuției pe care o avusese cu Kom, deoarece compania angajată de Nan pentru a construi casa tatălui lui Mac era firma de construcții a lui Kom, așa că nu erau întârzieri sau probleme cu lucrările.

(- Abia aștept să o văd cu ochii mei. Ce părere are tata? Îi place?) Mac întrebă zâmbind, simțind căldură în suflet de fiecare dată când se gândea că tatăl său locuia aproape de el și de Nan, ceea ce însemna că nu mai trebuia să-și facă atâtea griji pentru el.

- I-a plăcut imediat ce a văzut planul casei, răspunse Nan zâmbind, bucurându-se să vadă bucuria de pe chipul lui Mac, care arăta clar cât de fericit era.

- Mă întreb cum aș fi acum dacă nu te-aș fi întâlnit, ) murmură Mac, recunoscând că, deși voia să se îmbunătățească, o parte din merite îi revenea lui Nan, care îl motivase pe Mac să ia în considerare schimbarea.

- Nu pot spune, pentru că m-ai întâlnit, spuse Nan zâmbind. Mac chicoti ușor, iar cei doi continuară să vorbească despre casă și pista de curse.

- Apropo, l-am invitat pe Keith să mă ajute să conduc restaurantul, spuse Nan brusc, amintindu-și ceva.

- Ce restaurant?, întrebă Mac curios.

- Nu știu cine a sugerat asta, dar au spus că ar trebui să deschidem un bar-restaurant la pista de curse, cu o priveliște bună, astfel încât clienții să poată urmări cursele, răspunse Nan, făcându-l pe Mac să-și mărească ochii la auzul veștii.

- Serios? Vorbești serios?, întrebă Mac entuziasmat, neașteptându-se ca sugestia lui să o determine pe Nan să ia această decizie.

- Da, Keith a fost de acord, confirmă Nan.

- Dar... ai bani? Am investit deja în cortul pentru mașini, ca să nu mai vorbim de casa tatălui tău, întrebă Mac ezitant.

- Putem folosi profiturile din cortul pentru mașini, dar crezi că te poți descurca cu toate? Odată ce te întorci, va trebui să ai grijă de fabrica tatălui tău și să te ocupi și de restaurant și de cortul pentru mașini, întrebă Nan înapoi.

- Cu tine alături, de ce să-mi fie frică? Știu că mă vei ajuta, nu-i așa?, a răspuns Mac, făcând-o pe Nan să zâmbească ușor.

- Ești de acord să îmi asum atâtea responsabilități?, a întrebat Nan cu seriozitate.

- De ce n-aș fi? Știu că tot ce faci este pentru amândoi, a răspuns Mac cu un zâmbet.

(- Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge atât de departe împreună.) spuse Mac, reflectând la experiențele lor din trecut.

- Încă nu e suficient. Când vorbim despre a ajunge cu adevărat departe, înseamnă până când vom îmbătrâni împreună, răspunse Nan, iar Mac zâmbi în semn de aprobare.

(- Da, voi fi cu tine până când voi îmbătrâni.) spuse Mac cu un zâmbet, înainte de a continua să schimbe subiectul.

........

- Dacă ar fi fost conform programului inițial, Mac ar fi trebuit să ajungă astăzi în Thailanda, nu? întrebă Keith în timp ce discutau despre restaurantul de la pista de curse.

- Da, alaltăieri trebuia să fie ziua absolvirii lui și trebuia să zboare înapoi în Thailanda și să ajungă în această dimineață, răspunse Nan cu un ușor suspin. Deși putea aștepta, era puțin dezamăgit pentru că voia să-l îmbrățișeze pe Mac cât mai curând.

- Haide, o să-l vezi destul de curând, a răspuns Keith zâmbind.

- Dar știi, l-am sunat de ieri și nu răspunde. Mi-a trimis doar un mesaj în care spune că este ocupat cu studiul pentru examenul final și nu poate vorbi. Nu poate să stea puțin de vorbă? s-a plâns Nan.

- Probabil că încearcă să se concentreze, a sugerat Keith. Nan a dat din cap în semn de aprobare, chiar în momentul în care Tan a intrat.

- Hei, ești liber?, întrebă Tan primul.

- Ce s-a întâmplat?, răspunse Nan.

- Cineva te-a provocat la o cursă de mașini, spuse Tan.

- Cine?, întrebă Nan.

- Nu și-au spus numele. Au menționat doar că vor să concureze doar cu tine, explică Tan.

- Și care este premiul?, întrebă Nan.

- - Au spus că îți vor spune după cursă, a răspuns Tan, făcându-l pe Nan să se încrunte.

- Sunt nebuni? Să-mi spună după cursă? Dacă îmi oferă doar 20 de baht, tot va trebui să accept, nu? s-a plâns Nan.

- Mi se pare distractiv, a spus Keith zâmbind.

- Unde e distracția în asta? E ridicol. Nu accept provocarea, a răspuns Nan cu dispreț.

- Au mai spus că, dacă nu accepți provocarea, înseamnă că ți-e frică să nu pierzi în fața lor, a adăugat Tan după ce Nan a terminat de vorbit.

- Credeți că sunt genul de om care se lasă provocat ușor?, a spus Nan iritat. Era deja supărat că nu putea vorbi cu iubita lui, iar această provocare i-a sporit frustrarea.

- Nu strică să accepți provocarea. Dacă te-au abordat în felul acesta, înseamnă că probabil au ceva în mânecă. Acceptă provocarea; mă duc eu să mă asigur că nu trișează. În plus, sunt sigur că vei câștiga, îl încurajă Keith.

- Consider-o o modalitate de a te relaxa, spuse Keith din nou. Nan rămase tăcut pentru o clipă.

- Bine, spune-le că accept provocarea. La ce oră va fi?, întrebă Nan, hotărât acum să participe la cursă.

- La ora 20:00, răspunse Tan. Nan dădu din cap și îi ceru lui Tan să îi contacteze pentru a confirma că acceptă provocarea, în timp ce el pregătea mașina pe care o va folosi pentru cursă, deoarece nu mai participase la curse de ceva vreme.

Nan a adus mașina cu care urma să concureze la circuit înainte de ora programată, pentru a se pregăti și a verifica starea pistei. Oamenii începeau să sosească treptat, iar unii deja concurau.

- Totul e gata, nu?, întrebă Keith.

- Da. Tan, au ajuns deja? Nan se întoarse să-l întrebe pe subordonatul său, deoarece nu văzuse încă cealaltă parte.

- Ar trebui să ajungă în aproximativ 5 minute, răspunse Tan. Nan dădu din cap și luă telefonul pentru a verifica mesajele de la iubitul său. Mac îi trimisese un mesaj în care spunea pur și simplu că trebuia să exerseze pentru ceremonia de absolvire după ce studia și că s-ar putea să nu fie disponibil pentru a discuta.

- Hei, Keith, și în America au repetiții pentru absolvire? Nu sunt doar instrucțiuni despre cum să absolvi? Nu au ceremonii ca în Thailanda, nu? întrebă Nan curios.

- Universitatea la care studiază Mac ar putea avea câteva ceremonii suplimentare, răspunse Keith. Nan rămase tăcut pentru o clipă.

- Da, murmură Nan, dar sprâncenele îi erau încruntate, simțindu-se puțin iritat în suflet, înainte să audă sunetul unei mașini intrând pe pista de curse, ceea ce îl făcu să pună jos telefonul și să se uite la mașina care fusese complet modificată.

- Hei, au sosit, spuse Tan.

- Du-te și cheamă-i să discutăm mai întâi condițiile, spuse Nan.

- Au spus că nu vor coborî până nu se termină cursa. Au menționat că este o superstiție. În ceea ce privește regulile, le-am spus că veți alerga două ture pe pistă, răspunse Tan, ceea ce îl irită și mai mult pe Nan.

- Ce prostie e asta? Nu pot să coboare să discutăm mai întâi?

Mă duc să vorbesc cu ei la mașina lor, a spus Nan, pentru că voia să vadă fața persoanei care îl provocase. Cu toate acestea, Keith l-a tras de braț.

- Haide, omule. Dacă au vreo superstiție, las-o baltă. Hai să terminăm cursa, a spus Keith.

Supărat că nu auzise vocea iubitei sale de două zile, Nan nu s-a gândit prea mult la asta. Așa că s-a dus la mașina lui și a condus până la punctul de plecare. Tan s-a dus la mașina aceea și s-a aplecat pentru a discuta ceva. Nan a crezut că probabil îi sublinia regulile. Odată ce mașina aceea a parcat lângă el, a încercat să arunce o privire la cealaltă parte, dar se părea că purtau căști, așa că nu le putea vedea fețele.

Când a venit momentul semnalului, Nan și-a concentrat atenția asupra condusului. Când s-a aprins lumina verde, zgomotul motoarelor și sunetul anvelopelor frecând pista de curse au umplut aerul. Ambele mașini au pornit în viteză, adversarul preluând conducerea, în parte pentru că Nan voia să evalueze mai întâi stilul celuilalt șofer. Odată ce a înțeles cum conducea celălalt șofer, Nan a trecut imediat pe lângă ei. Un zâmbet mic i-a apărut în colțul gurii când a fost sigur că va câștiga și s-a întrebat ce va primi ca premiu. În cele din urmă, mașina lui Nan a trecut prima linia de sosire. A parcat chiar lângă pista de curse și a ieșit imediat din mașină. Sprijinindu-se de mașina sa, s-a uitat la mașina adversarului, care era parcată nu departe, așteptând să vadă ce îi va oferi cealaltă parte ca premiu. Cu toate acestea, celălalt șofer încă nu ieșise din mașină. Nan a făcut un gest să se apropie, dar Keith l-a interceptat primul.

- Hei! Keith l-a strigat pe Nan.

- Ce? a răspuns Nan.

- Premiul pe care l-au pregătit pentru tine, a spus Keith, înmânându-i lui Nan un plic alb. Nan s-a încruntat, nedumerit, întrebându-se când a luat Keith premiul.

- Deschide-l și vezi, a spus Keith zâmbind, ceea ce l-a făcut pe Nan să bănuiască ceva, deși nu era pe deplin sigur. A luat plicul și a aruncat o privire scurtă la mașina adversarului. Apoi l-a deschis și a scos ceva din interior: o foaie mare de hârtie a fost extrasă din plic. Nan a scanat imediat textul de pe hârtie, iar ochii i s-au mărit ușor când și-a dat seama că ceea ce avea în mâini era o diplomă cu numele iubitei sale pe ea. Când s-a uitat la mașina adversarului, a găsit persoana care îl iritase în ultimele două zile,

stând acolo zâmbind lângă mașină, îmbrăcată într-o rochie neagră de absolvire cu guler alb și o pălărie de aceeași culoare cu rochia, cu o ciucure atârnând de partea laterală a pălăriei.

- Îți place premiul?, a venit vocea lui Mac, făcându-l pe Nan să-și dea seama că persoana care concura împotriva lui era într-adevăr Mac. Nan recunoscu că inima îi bătea cu putere de emoție la această surpriză.

- Ar trebui să știi care era premiul pe care mi-l doream cel mai mult, spuse Nan cu voce gravă. Mac zâmbi larg și alergă spre Nan, care își deschise brațele pentru a-și îmbrățișa iubitul, care se aruncă imediat în brațele lui.

- Hei!!! Ovațiile izbucniră în jurul pistei de curse. Nan îl strânse pe Mac în brațe, iar Mac îl îmbrățișă la fel de ferm pe Nan, în mijlocul zâmbetelor și ovațiilor tuturor. Nan s-a retras ușor și l-a sărutat pe Mac chiar în fața tuturor. Ovațiile au devenit din nou mai puternice. Acum Mac nu mai avea intenția să fie timid; îi lipsea la fel de mult sărutul iubitului său.

- Ce fel de joc joci?, a întrebat Nan după ce și-a îndepărtat buzele. Era conștient de cât de larg zâmbea și, când s-a uitat mai departe, i-a văzut pe Ohm și pe tatăl lui Mac, venind spre ei.

- Mac voia să-ți facă o surpriză, răspunse Ohm zâmbind.

- Deci chestia cu amânarea examenului era o minciună, nu?, întrebă Nan.

- Da, de fapt, am absolvit la timp, răspunse Mac zâmbind.

- Și cine știa despre asta?, întrebă Nan din nou, uitându-se în jur și văzând că subordonații și prietenii lui îi zâmbeau cu toții.

- Toată lumea știa, în afară de mine?, întrebă Nan, nevenindu-i să creadă că toți reușiseră să-i ascundă secretul.

- Chiar și tata?, se întoarse Nan către tatăl lui Mac și îl întrebă.

- Da, Mac m-a sunat mai devreme să-mi spună. Azi dimineață, m-am dus să-i iau pe Mac și Ohm de la aeroport pentru a merge la casa lor și a aștepta momentul potrivit să-ți facem surpriza, răspunse tatăl lui Mac. Nan se întoarse către Keith.

- Mac m-a sunat și m-a rugat să-ți mobilizez puțin subordonații și să te conving să concurezi, pentru că Mac știa că probabil nu vei participa la cursă, a spus Keith râzând.

- Nu-i de mirare că m-ai presat atât de mult, a spus Nan, chicotind.

- Sincer, mă întrebam în secret dacă putem să-ți ascundem asta, dar părea că ești supărat că nu vorbești cu Mac, așa că nu ai bănuit nimic, a recunoscut Keith. Nan a dat din cap în semn de aprobare la ceea ce a spus prietenul său.

- Știai că a trebuit să aranjez o mașină pentru Mac ca să concureze împotriva ta?, a intervenit Ohm.

- Ce mașină ai luat?, a întrebat Nan râzând.

- Mașina unui prieten, a răspuns Ohm. Nan a zâmbit ușor.

- Dar tu? Ce ai vrut să mă surprinzi așa?, l-a întrebat Nan pe iubitul său, ținându-l în continuare strâns în brațe.

- Mi-am adus costumul de absolvire pentru că voiam să fac poze cu tine și cu toți cei de aici. Această pistă de curse a fost principalul sponsor care mi-a susținut studiile de la început, a răspuns Mac. Deoarece Nan i-a cerut tatălui lui Mac să-l trimită pe Mac la școală.

- Uneori, această pistă se confruntă cu dificultăți financiare în anumite luni, dar totuși au reușit să-mi susțină educația până la absolvire. De aceea, acest loc este foarte important pentru mine, a continuat Mac. Toată lumea l-a privit pe Mac cu zâmbete, înainte ca el să se uite în jur.

- Toți cei de aici au contribuit la absolvirea mea. Dacă nu ar fi fost subordonații tăi, nu ar fi fost nimeni care să se ocupe de pistă, nimeni care să gestioneze clienții care folosesc pista de curse, care a generat venituri. Dacă nu ar fi fost încurajările prietenilor mei, probabil că aș fi renunțat la studii. Și dacă nu ar fi fost tatăl meu, nu m-aș fi născut și nu aș fi cunoscut-o pe Nan. La sfârșitul frazei, Mac s-a întors spre tatăl său. Tatăl lui Mac s-a apropiat și i-a mângâiat capul fiului său.

- Sunt mândru că ai obținut succesul astăzi, pentru că te-ai perfecționat și ai învățat să iubești cu adevărat; de aceea ești unde ești astăzi, a spus tatăl lui Mac cu mândrie în suflet.

- Hai să facem niște poze împreună!, a spus Mac zâmbind, făcând-o pe Nan să se simtă foarte mulțumită de ceea ce a auzit. Au folosit pista de curse ca fundal pentru a face poze care sărbătorească realizările academice ale lui Mac. Toți au făcut poze împreună cu bucurie. Odată ce timpul s-a scurs, toți s-au întors la îndatoririle lor. Au programat o altă zi pentru a sărbători absolvirea lui Mac. Ohm s-a întors să se odihnească la apartament, tatăl lui Mac a rămas peste noapte la Nan, iar Keith s-a dus și el acasă. Nan a lăsat pista în grija subordonaților săi și l-a dus pe Mac înapoi acasă. Mac s-a schimbat din roba de absolvire și a stat zâmbind la Nan în dormitorul lor. Mac s-a mutat în fața lui Nan și au schimbat zâmbete în timp ce se priveau în ochi.

- M-am întors, a spus Mac cu seriozitate.

- Bine ai venit acasă, a răspuns Nan, și s-au îmbrățișat din nou. Lacrimile i-au umplut ochii lui Mac când a auzit cuvintele lui Nan; căldura i s-a răspândit instantaneu în inimă. De acum înainte, distanța nu mai era un obstacol. Dorul unul pentru celălalt îi va apropia din nou și nu vor mai exista zile petrecute separat.

- Mulțumesc, Nan. Mulțumesc pentru tot. Fără tine, nu aș fi aici astăzi, a spus Mac cu voce tremurândă, sincer recunoscător pentru tot ce Nan a făcut pentru el.

- Și eu ar trebui să-ți mulțumesc pentru că i-ai dat cuiva ca mine un scop în viață, a răspuns Nan.

Dacă nu l-ar fi întâlnit pe Mac, ar fi continuat probabil să administreze pista de curse fără să se gândească prea mult la viitorul său, deoarece ceea ce avea era deja suficient. Prezența lui Mac în viața sa l-a determinat pe Nan să vrea să creeze un viitor mai bun atât pentru Mac, cât și pentru el însuși. - Îți mulțumesc că mi-ai umplut viața cu sensul familiei, spuse Nan, deoarece de când Mac intrase în viața sa, el își îmbunătățise relația cu familia maternă.

Iar tatăl lui Mac a devenit ca un tată adevărat pentru el.

- Să construim o familie și un viitor împreună, a spus Mac cu lacrimi și zâmbet.

- Da, vom avea un viitor frumos împreună, a răspuns Nan încet, înainte de a-l săruta ușor pe Mac pe frunte și de a-l îmbrățișa pentru a-și îndeplini dorințele.

Întoarcerea lui Mac astăzi era doar începutul vieții lor împreună. Multe alte povești îi așteptau, dar atât Nan, cât și Mac erau încrezători că vor înfrunta toate obstacolele mână în mână și că nu vor avea cum să-și dea drumul unul altuia. Distanța nu putea face nimic iubirii lor.



                                                     *********Sfârșit**********