CAPITOLUL 44

- Im, vino să iei niște gustări! Khun Mac le-a adus pentru toată lumea, spuse Dao când tânăra intră în sala de mese a personalului, cu Mac în picioare lângă ea.

- Mulțumesc, Khun Mac, spuse Im cu un zâmbet, iar Mac îi răspunse politicos. Dao discuta cu Mac despre diverse subiecte, deoarece se cunoșteau deja. Mac observă că Im se uita des la el.

De fiecare dată când el se uita la ea, ea părea puțin timidă.

- Nu va mai dura mult până te vei întoarce definitiv în Thailanda, nu-i așa?, întrebă Dao.

- Da, voi putea să mă întorc și să-l ajut pe tatăl meu, răspunse Mac.

- Khun Mac nu locuiește în prezent în Thailanda?, întrebă Im.

- Studiez în străinătate. Aproape am terminat, a răspuns Mac cu nonșalanță. Tânăra părea gânditoare, privindu-l pe Mac ca și cum ar fi meditat la ceva, dar Mac nu i-a acordat prea multă atenție.

- Dao, ai un telefon de la Khun Jumpol, a intrat unul dintre membri personalului pentru a-i raporta.

- Bine, mulțumesc! Mă scuz pentru moment, Khun Mac, spuse Dao înainte de a părăsi rapid camera, lăsându-i doar pe Mac și Im, deoarece ceilalți care veniseră să ia gustări se întorseseră la muncă.

- În primul rând, trebuie să-mi cer scuze față de tine, Khun Mac, pentru că nu am știut cine ești, spuse tânăra.

- Nu-i nimic. Tocmai ți-ai cerut scuze, răspunse Mac înainte de a-și verifica ceasul de mână.

- Ar trebui să te întorci la muncă. Eu mă voi întoarce la biroul tatălui meu, spuse Mac și se ridică, ținând în mână paharul cu băutură roșie pe care Dao i-l pregătise. Tânăra se ridică și ea.

- Atunci, voi pleca, spuse ea zâmbind și ieși din cameră.

Mac o urmă, dar în acel moment, tânăra se întoarse și intră din nou în cameră, făcându-l pe Mac, care ieșea pe ușă, să se lovească de ea. Drept urmare, băutura roșie se vărsă peste amândoi.

- Oops! Îmi pare foarte rău, Khun Mac!, exclamă ea, folosindu-și repede batista pentru a șterge cămașa lui Mac.

- Nu-i nimic, spuse Mac, apucând-o de mână pentru a o opri să mai șteargă, ceea ce o făcu să înghețe și să roșească – un moment care amintea de o scenă dintr-un serial, întrucât Nan și tatăl său intrară întâmplător în acel moment.

- Ce se întâmplă, Mac?, întrebă tatăl lui Nan. Mac se uită la iubitul său și observă că Nan se holba la mâna lui, ceea ce îl determină să-i dea drumul imediat mâinii tinerei.

- Îmi pare rău! M-am lovit accidental de Khun Mac și băutura s-a vărsat pe el, a explicat tânăra.

- Și cămașa ta e udă. Ar trebui să te duci să o cureți, a comentat Nan. Tânăra s-a uitat în jos și și-a dat seama că, într-adevăr, cămașa ei era udă.

- Khun Mac, vrei să-ți iau cămașa și să o spăl?, se oferi ea, fără să se grăbească să se ocupe de propria cămașă, ci dorind să-l ajute mai întâi pe Mac.

- Nu e nevoie. O să o duc acasă să o spăl. Se întâmplă să am o cămașă de rezervă în mașină, răspunse Mac. Tânăra ezită o clipă, înainte de a se hotărî în cele din urmă să se ocupe mai întâi de propria cămașă.

- Stai, îți aduc o cămașă. Așteaptă în biroul tatălui tău, îi spuse Nan, care avea într-adevăr o cămașă de rezervă în mașină. Mac dădu din cap în semn de aprobare și plecară împreună cu tatăl său, în timp ce Nan se duse la mașină și aduse o cămașă pentru Mac.

- Unde e Mac, tată?, întrebă Nan când nu-l văzu pe Mac în birou.

- În baie, răspunse tatăl lui Mac. Nan se hotărî să intre în baia din biroul tatălui său, doar pentru a descoperi că Mac își scosese deja cămașa și folosea prosopul mic al tatălui său pentru a-și șterge pieptul și a îndepărta lipiciul.

- Uite cămașa ta, spuse Nan, sprijinindu-se de chiuvetă și privindu-și iubitul.

- Dacă te uiți atât de mult la pieptul meu, vrei să-l sugi?, îl tachină Mac, observând privirea lui Nan care se oprea asupra lui cu ochii strălucitori.

- Pot? Atunci de ce nu!, spuse Nan în glumă, aplecându-se spre pieptul lui Mac, dar Mac îi împinse capul înapoi cu mâna.

- Nu te mai juca, spuse Mac, mustrându-l jucăuș pe Nan, care râse în schimb.

- Vorbesc serios. Nu mă provoca, răspunse Nan zâmbind, înainte ca Mac să întindă mâna după cămașa pe care o ținea Nan, dar Nan refuză să o dea jos și îl trase pe Mac într-o îmbrățișare.

- Ce se întâmplă? Nu te-am provocat, clarifică repede Mac, în timp ce brațele puternice ale lui Nan îl înconjurau pe talie, apropiindu-le corpurile.

- Nu e vorba de o provocare; e pur și simplu dorința mea, spuse Nan înainte să-l sărute imediat pe Mac. Mac ezită o clipă la început, dar apoi îi răspunse la sărut. Își înfășură ambele

brațe în jurul gâtului lui Nan și se sărutară, limbile lor dansând și atrăgându-se una de alta, provocând gemete ușoare în gâturile lor. Mâinile puternice ale lui Nan strânseră fundul lui Mac prin pantaloni, determinându-l pe Mac să-l împingă ușor.

-

- Ajunge! Tatăl meu e în cameră, l-a avertizat Mac pe iubitul său, știind că erau împreună în baie. Nan a zâmbit ușor.

- E excitant, nu-i așa?, a răspuns Nan cu un rânjet, deși l-a lăsat pe Mac să-i pună o cămașă nouă.

- Crezi că noua angajată s-a lovit accidental de tine intenționat?, a întrebat Nan brusc, ceea ce l-a făcut pe Mac să-și încrunte ușor sprâncenele.

- Probabil că nu. A fost doar un accident. De ce? Bănuiești că a făcut-o intenționat?, a întrebat Mac mai departe.

- E doar o bănuială, a spus Nan cu un zâmbet.

- Hm, și dacă chiar e interesată de mine? Tu ce ai face?, a întrebat Mac glumeț. Nan a ridicat ușor din umeri.

- Nu aș face nimic, doar aș observa. Dar cred că pur și simplu nu știe ce relație avem noi doi, de aceea este interesată de tine și vrea să se apropie, spuse Nan, exprimându-și gândurile. Pe cât era de posesiv cu Mac, pe atât era și de rezonabil. Mac se uită la iubitul său și zâmbi ușor.

- De ce zâmbești?, întrebă Nan.

- Sunt mândru să văd că nu ești ridicol de gelos, răspunse Mac cu un zâmbet.

- Chiar dacă par dur, am și minte, să știi, a răspuns Nan, înainte ca amândoi să izbucnească în râs.

- Viețile noastre sunt atât de colorate, cu oameni care încearcă constant să se apropie de noi. Nici măcar nu putem sta liniștiți și nemișcați, a glumit Nan, înainte de a-l ajuta pe Mac să-și aranjeze gulerul cămășii.

- Dar dacă nu le acordăm atenție și nu interacționăm cu ei, nu va fi nicio problemă, a răspuns Mac, uitându-se intens la Nan.

- Nan, dacă într-o zi vei întâlni pe cineva care îți va atrage atenția mai mult decât mine sau pe cineva care va putea avea mai multă grijă de tine decât mine, trebuie să-mi spui direct, a spus Mac, pregătind terenul pentru o conversație importantă. Nan i-a tras apoi jucăuș de buze lui Mac, întinzându-le.

- De ce îmi tragi de buze? Doare!, s-a plâns Mac, respingând mâna lui Nan.

- Consideră-te norocos că nu te pălmuiesc până îți sângerează buzele, având în vedere cum vorbești, spuse Nan cu un ton fals sever.

- Doar menționez, răspunse Mac vag.

- De ce menționezi? Lasă-mă să-ți spun ceva: nu doar că te plac, ci te iubesc. Și nici tu, nici eu nu suntem perfecți. Cât despre cine are grijă de cine... să fim sinceri, cine are grijă de cine? replică Nan. Mac își strânse ușor buzele înainte de a-i zâmbi jucăuș lui Nan.

- Hehe, ai dreptate, răspunse Mac pe un ton ușor glumeț.

- Ce prostii! Ai terminat de te îmbrăcat? Ar trebui să ieșim. Probabil că tatăl tău crede că noi doi ne distrăm în baie, spuse Nan. Mac îl lovi jucăuș pe Nan în piept cu pumnul înainte de a ieși, urmat îndeaproape de Nan.

- Despre ce vă certați voi doi în baie?, întrebă tatăl lui Mac, zâmbind, după ce auzise glumele lor jucăușe, dar fără să înțeleagă detaliile.

- Nimic important, tată. Doar vorbeam, răspunse Mac înainte de a se întoarce pentru a o invita pe Nan la cină la casa tatălui său. Nan acceptă. El și Mac rămăseseră în biroul tatălui lui Mac până seara, înainte de a pleca. Tatăl lui Mac se întorcea cu șoferul, în timp ce Nan și Mac plecau cu mașina lor.

- Khun Mac!, strigă Im din spate, în timp ce Nan și Mac se îndreptau spre mașină. Când se întoarseră să se uite, o văzură pe tânăra femeie alergând spre ei.

- Da?, răspunse Mac, aruncând o privire către Nan, care îl privea cu o expresie calmă.

- Um, pot să iau cămașa care s-a pătat?, întrebă Im.

- De ce o vrei?, întrebă Mac înapoi.

- Păi, vreau să o spăl pentru tine. Mă simt prost că ți-am pătat cămașa cu roșu, a explicat tânăra. Nan a strâns puțin ochii, știind că Im încerca să găsească un motiv pentru a se apropia de Mac.

- Nu-i nimic, o să o iau înapoi și o să o spăl eu, a spus Mac, realizând intențiile ei.

- Dar..., a început tânăra să protesteze, pentru a lua cămașa lui Mac pentru ea.

- Mulțumesc pentru grijă, dar nu trebuie să te simți vinovată. Îl voi ruga pe iubitul meu să o spele pentru mine, interveni Mac, făcând-o pe tânăra femeie să se oprească pentru o clipă. Mac se întoarse apoi către Nan.

- Ai putea să o speli pentru mine, te rog?, îl întrebă Mac pe Nan, cu o voce ușor implorătoare. Nan îi zâmbi cu un strop de amuzament, înainte de a-și înfășura brațul în jurul taliei lui Mac și de a-l trage aproape de el.

- Nu trebuie să o speli; te duc să-ți cumperi una nouă, a răspuns Nan, făcându-l pe Mac să zâmbească imediat larg.

- Ai spus-o! Nu poți să te răzgândești. Im, poți să fii martor că iubitul meu îmi va cumpăra o cămașă nouă pentru a o înlocui pe cea pătată? Mac s-a întors către tânăra femeie, care părea puțin palidă.

- Um... bine... voi doi sunteți într-adevăr un cuplu?, întrebă Im stânjenită.

- Da, răspunseră Mac și Nan în cor.

- De ce, nu arătăm ca un cuplu?, întrebă Nan în glumă.

- Păi... cam așa. Credeam că sunteți frați, spuse tânăra fără menajamente, deoarece abia începuse să lucreze acolo și nu știa prea multe despre șefii ei.

- Oh, bine, răspunse Mac zâmbind.

- Asta înseamnă că nu trebuie să-mi speli cămașa, nu? O să mă duc să cumpăr una nouă. Nu în fiecare zi iubitul meu mă lasă să-mi cumpăr haine noi. Trebuie să-ți mulțumesc, Im, că ai făcut asta posibil, spuse Mac râzând ușor.

- Um, atunci nu te mai deranjez.

Îmi pare rău, spuse Im și se întoarse repede în birou, iar Nan și Mac o priviră plecând și râseră ușor.

- Nan, ai spus că mă vei duce să cumpăr o cămașă nouă!, îi reaminti Mac imediat iubitului său promisiunea făcută.

- Chiar știi să profiți de ocazii, nu?, îl tachină Nan.

- Nu știu, tu ai spus-o primul, răspunse Mac, zâmbind.

- Bine, te duc să-ți cumperi o cămașă nouă înainte să plecăm spre Ayutthaya, spuse Nan. Mac zâmbi larg, satisfăcut, și cei doi se urcară în mașină, îndreptându-se direct spre casa tatălui lui Mac.

- Ce te-a pus într-o dispoziție atât de bună?, îl întrebă tatăl lui Mac când fiul său intră în casă, fredonând.

- Ce-ar putea fi? Caută orice modalitate posibilă să mă facă să-i cumpăr o cămașă nouă, glumi Nan.

- Tu ai fost cel care a sugerat asta; eu n-am spus nimic. Am menționat doar că ar trebui să-mi speli cămașa, dar tu ești cel care vrea să-mi cumpere una nouă, spuse Mac cu un zâmbet nepăsător, iar Nan îl lovi jucăuș pe cap, enervat.

Mac ripostă cu o lovitură în piciorul lui Nan, iar cei doi începură să se lovească jucăuș, mai mult din distracție decât din supărare. Tatăl lui Mac, așezat pe canapea, îi privea pe cei doi zâmbind și clătinând din cap. El credea că prezența lui Nan schimbase multe lucruri în bine; păreau mult mai fericiți, chiar dacă Nan nu era genul de persoană pe care toată lumea o considera cea mai potrivită.

Două zile mai târziu

Astăzi era ziua în care Nan și Mac aveau programate interviuri cu candidații pentru posturile disponibile la reprezentanța auto, care fusese finalizată și aștepta deschiderea oficială. Intervievau candidați pentru posturi de birou și vânzători, iar interviurile pentru mecanicii auto urmau să fie programate pentru altă dată.

- Din fericire, am primit o recomandare pentru un angajat la contabilitate de la Khun Kim, așa că nu va trebui să selectăm noi unul, i-a spus Nan lui Mac în timp ce se îndreptau spre reprezentanță pentru a intervieva candidații.

- Da, astăzi vom alege patru vânzători și trei funcționari care să se ocupe de documentație, nu?, a răspuns Mac în timp ce se uita la cererile de angajare de pe iPad-ul său.

- Da, în ceea ce privește verificatorii de vehicule, vom folosi niște copii din domeniul nostru; ei au deja cunoștințe în acest domeniu, a răspuns Nan. Mac a dat din cap în semn de aprobare. Când au ajuns la biroul dealerului auto, au găsit câteva persoane care așteptau interviurile. Wai fusese deja acolo pentru a supraveghea totul mai devreme, iar candidații care așteptau interviurile s-au uitat cu interes la Nan și Mac când au intrat.

- Sunt deja câteva persoane care așteaptă, Hia, a spus Wai în timp ce se îndrepta spre Nan. Nan a dat din cap în semn de confirmare, ceea ce le-a dat de înțeles candidaților că el era proprietarul reprezentanței.

- Vă rugăm să așteptați un moment; când va veni momentul, vă vom chema pe rând pentru interviuri, le-a spus Mac celor care așteptau, iar toți au răspuns pozitiv.

Nan și Mac au intrat apoi înăuntru pentru a se pregăti pentru interviuri. Când a venit momentul, Nan i-a cerut lui Wai să cheme candidații unul câte unul. În timpul interviurilor, Mac s-a ocupat în principal de întrebările referitoare la experiența profesională anterioară, în timp ce Nan a pus întrebări generale pentru a evalua personalitatea candidaților. El căuta pe cineva ale cărui principii să se alinieze cu ale lor, pentru a evita conflictele viitoare.

În timpul interviurilor, oricine părea prea interesat de Nan sau Mac era imediat respins. În acea zi, erau cu siguranță doi candidați pe care Nan și Mac nu i-ar fi ales: o tânără care nu-și putea lua ochii de la Mac și abia o privea pe Nan, și un tânăr cu chip dulce care o privea pe Nan cu o privire excesiv de afectuoasă.

În cele din urmă, interviurile au decurs bine. Nan și Mac trebuiau să selecteze persoane care să lucreze cu ei și deja își făcuseră alegerile. Una dintre ele era un tânăr de 20 de ani care părea puțin rebel și răutăcios, având tatuaje pe ambele brațe. Când a venit la interviu, purta un tricou și blugi. Nan era destul de mulțumit de acest tânăr, deoarece arăta multă încredere, iar Nan putea vedea o parte din el însuși în tânăr, așa că l-a angajat pentru atelierul auto. Mac nu a avut nicio obiecție, deoarece știa că Nan avea un ochi bun pentru oameni.

- Bine, mâine poți să-i suni să le comunici numele celor pe care i-am angajat? Vor începe la începutul lunii viitoare, i-a spus Nan lui Wai înainte de a-i înmâna lista cu numele și numerele de telefon ale candidaților selectați.

- Sigur, Hia, a răspuns Wai înainte de a ieși din birou.

- Nan, s-ar putea să nu pot participa la ceremonia de deschidere a reprezentanței auto, deoarece trebuie să mă întorc la școală, a spus Mac. Nan a ezitat puțin, deoarece data auspicioasă indicată de tatăl lui Mac coincide cu întoarcerea lui Mac la școală. Deși Nan ar fi preferat o dată mai convenabilă, s-a simțit obligat să respecte data aleasă, pentru a nu-i supăra pe tatăl și bunicii lui Mac.

- Sincer, mi-aș fi dorit foarte mult să fii acolo. Ești și tu coproprietar al acestui salon auto, spuse Nan pe un ton serios.

- Chiar nu pot rămâne, nu-i nimic. E doar un lucru mărunt. O să particip prin videochat, răspunse Mac. Nan suspină ușor, apoi dădu din cap în semn de înțelegere, pentru că unele lucruri erau cu adevărat în afara controlului său.

- Hai să ne facem bagajele.

Mâine avem o excursie la Ayutthaya cu ceilalți, a spus Nan. El și Mac aveau de gând să viziteze Ayutthaya împreună cu Day, Brick, Neil și Nick, și urmau să ia trenul, deoarece Nan era cel care organizase această excursie.

- Ai uitat ceva?, l-a tachinat Mac. Nan părea puțin confuz.

- Ai spus că o să mă duci să-mi cumpăr o cămașă nouă înainte să plecăm la Ayutthaya. Ce sincronizare perfectă! Avem ceva timp liber astăzi, așa că putem să cumpărăm mai întâi cămașa și apoi să ne întoarcem să ne facem bagajele, spuse Mac zâmbind.

- Chiar îți amintești bine astfel de lucruri, îi răspunse Nan glumeț iubitului său, iar Mac ridică din umeri.

- Bine, unde mergem să o cumpărăm?, întrebă Nan.

- Să mergem la Central, e aproape, sugeră Mac. Nan a strâns ușor ochii.

- Cu siguranță intenționezi să cumperi multe, nu-i așa? Îți cunosc trucurile, l-a tachinat Nan.

- Nu cumpăr des, bine? Și când cumpăr, mă asigur că port toate lucrurile. Nu mai cumpăr lucruri doar ca să le păstrez sau să le irosesc, cum făceam înainte, a răspuns Mac. Nan a zâmbit ușor.

- Bine, bine, a fost de acord Nan, ceea ce l-a făcut pe Mac să zâmbească satisfăcut. Apoi, cei doi au ieșit din birou. Nan i-a dat lui Wai câteva instrucțiuni succinte înainte de a-l duce pe Mac la un mall din apropiere. Mac a fredonat fericit pe tot parcursul drumului, iar Nan s-a uitat din când în când la iubitul său.

- Chiar ești atât de fericit că îți cumpăr o cămașă?, a întrebat Nan.

- Da, sunt foarte fericit, răspunse Mac imediat. Nan se uită ușor la fața lui Mac.

- Serios, te simți inconfortabil că îți restricționez atât de mult modul în care îți cheltui banii? Abia te las să cumperi ceva ce-ți dorești, întrebă Nan pe un ton serios.

- Dacă ar fi fost înainte, m-aș fi simțit inconfortabil pentru că obișnuiam să cheltuiesc bani în mod nesăbuit. Trebuia să cumpăr tot ce-mi doream, irosind bani pe lucruri banale.

Dar de când sunt cu tine, am început să apreciez mai mult banii, în parte pentru că muncesc din greu să-i câștig. Așa că acum, m-am obișnuit să cumpăr doar ce este necesar. Dar mă simt bine să-mi fac cadouri ocazional, răspunse Mac zâmbind. Nan îi zâmbi înapoi și, când ajunseră la mall, intrară împreună.

- La ce magazin mergem? Alege unul, întrebă Nan.

- Urmează-mă, frățioare, a răspuns Mac, luându-l pe Nan de mână și conducându-l după el. Nan s-a uitat la Mac, încântat că îl ținea de mână, de parcă Mac ar fi uitat că se aflau într-un mall înconjurat de mulți oameni. Nan a fost surprins când Mac l-a dus la un magazin de haine care avea o marcă cu prețuri începând de la sute, nu mărcile de lux care de obicei încep de la mii, pe care Mac le cumpăra de obicei.

- De ce ai ales acest magazin?,

întrebă Nan, gândindu-se că Mac se va duce direct la un brand de lux.

- Dacă este acest magazin, pot să iau două cămăși și două perechi de pantaloni?, întrebă Mac, uitându-se la Nan. Nan îl trase pe Mac puțin mai aproape de el.

- Gândește-te bine. Ești sigur că nu te vei răzgândi?, întrebă Nan din nou pentru confirmare.

- Nu mă răzgândesc. Vreau haine pentru ieșiri, nu pentru muncă. Magazinul ăsta e suficient, a spus Mac din nou. Dacă ar fi fost înainte, cu siguranță nu s-ar fi apropiat de magazinul ăsta.

- Bine, îți voi da ce ai cerut, a răspuns Nan, ceea ce l-a făcut pe Mac să zâmbească larg înainte ca amândoi să intre în magazin. Mac a răsfoit hainele, în timp ce Nan se uita la alte articole din apropiere. S-au ajutat reciproc să aleagă și, în cele din urmă, Mac a găsit toate cămășile și pantalonii pe care îi dorea.

- Nan, jacheta asta din denim arată bine. Cred că ți s-ar potrivi, a spus Mac în timp ce trecea pe lângă diferite tipuri și culori de jachete din denim, oprindu-se să i-o arate iubitului său. A ținut jacheta lângă corpul lui Nan, comparând-o cu alta.

- Și asta arată bine; culoarea e frumoasă, a murmurat Mac pentru sine. Nan stătea și-și privea iubitul în timp ce acesta alegea cu entuziasm haine pentru el, zâmbind ușor.

- Nan, care îți place mai mult dintre acestea două?, a întrebat Mac, ridicând privirea spre Nan după ce se pierduse printre haine.

- Nan, la ce te uiți?, a întrebat Mac din nou când Nan a continuat să-l privească.

- Ține cămășile o secundă, a spus Nan, mutându-se într-un loc între două rafturi de haine. Mac a ținut jachetele din denim și l-a urmat pe Nan, nedumerit, gândindu-se că Nan se va uita în oglindă.

-

- Ce se întâmplă?, întrebă Mac. Nan luă umerașele cu ambele cămăși de la Mac și le ținu lângă fața lui, blocând vederea celorlalți. Apoi, Nan se aplecă și îl sărută pasional pe Mac, mușcându-i jucăuș buzele, ceea ce îl făcu pe Mac să se retragă ușor, surprins.

- Ce naiba faci?, exclamă Mac la iubitul său, fața lui înroșindu-se din cauza sărutului pe care Nan i-l furase în mijlocul unui magazin de haine.

- De ce alegi haine drăguțe chiar în fața mea?, ripostă Nan.

- Când am făcut eu vreodată așa ceva? Te lăsam doar să alegi haine, protestă Mac, deși vocea lui era mai moale. Nan chicoti în sinea lui.

- Expresia ta serioasă în timp ce alegi haine pentru mine mă face să vreau să te sărut, recunoscu Nan, pentru că era adorabil și irezistibil să-și vadă iubitul alegând lucruri pentru el cu atâta seriozitate.

- Ești un psihopat, spuse Mac, vocea lui pierzându-se în timp ce roșea, uitându-se în jur pentru a se asigura că nu era nimeni în apropiere.

- Deci, te-ai hotărât pe care o vrei?, întrebă Mac pentru a schimba subiectul.

- Orice crezi tu că arată bine, alege-o, răspunse Nan.

- Să le luăm pe amândouă? Oricum le porți des, a sugerat Mac, gândindu-se că, dacă Nan le-ar purta pe amândouă, ar arăta grozav în oricare dintre ele.

- Cum vrei tu, a răspuns Nan, deoarece cămășile nu erau prea scumpe. Mac a zâmbit larg la răspunsul lui.

- Bine, hai să mergem să plătim, a spus Mac înainte de a-l conduce pe Nan la casierie.

- Cum te simți? Te simți mai bine acum că ai niște haine noi?, îl tachină Nan după ce ieșiră din magazinul de haine.

- Desigur! Apropo, ce zici să ne plimbăm și să găsim ceva de mâncare aici înainte să mergem acasă?, sugeră Mac. Nan încuviință din cap, deoarece aveau toată ziua liberă. În timp ce treceau pe lângă zona centrului de jocuri, Mac se opri brusc și se uită înăuntru, iar Nan se întoarse să-l privească curios.

- La ce te uiți?, a întrebat Nan. Mac s-a întors și i-a zâmbit.

- Ce zici să retrăim câteva amintiri din copilărie?, a sugerat Mac înainte de a intra în zona de jocuri, urmat de Nan.

- Nan, hai să jucăm un joc de tir! În liceu, eram un profesionist la aceste jocuri și îmi plăcea să vin să joc în fiecare zi. Ce jocuri îți plac?, Întrebă Mac zâmbind. Nan se uită la diversele jocuri din fața lui și zâmbi ușor.

- Nu am apucat să joc prea mult astfel de jocuri înainte. Erau prea scumpe; trebuia să economisesc bani pentru a-l ajuta pe tata. După ce a murit, a trebuit să economisesc pentru a mă descurca, așa că nu am mai venit niciodată în locuri precum acest centru de jocuri, spuse Nan sincer, făcându-l pe Mac să se oprească ușor, deoarece nu se gândise deloc la asta.

- Uh, atunci... poate că nu ar trebui să jucăm. Îmi pare rău, spuse Mac încet. Nan zâmbi ușor.

- Dar acum am bani, așa că pot să joc puțin. Dar trebuie să mă înveți. E în regulă? spuse Nan, făcându-l pe Mac să zâmbească puțin mai mult și să dea din cap.

- Ce zici să începem cu un joc de curse? Ești bun la condus, așa că ar trebui să te descurci și în joc, a sugerat Mac, conducându-l pe Nan la secțiunea de curse, unde trebuiau să se așeze pe scaune roșii aprinse pentru a controla volanul. Mac s-a dus să schimbe monede și s-a întors la Nan.

- Încearcă. E similar cu condusul unei mașini reale.

Poți alege să conduci în modul automat sau cu viteze, i-a explicat Mac lui Nan. Înțelegând sistemul jocului, Nan a decis să încerce. La început, nu a condus bine pentru că nu era obișnuit, dar după puțin timp, a început să prindă controlul și a condus mai bine, ceea ce l-a făcut pe Mac să zâmbească când a văzut că Nan începe să se bucure de joc.

- Ești destul de bun, P! Vrei să te întreci cu mine? Eu sunt campionul aici; am cel mai mare scor pe fiecare mașină, a spus un băiat când Nan a terminat cursa. Scorul lui nu era încă foarte mare, pentru că încă se obișnuia cu jocul. Nan și Mac s-au întors și au văzut trei liceeni.

- Chiuliți de la ore?, a întrebat Mac.

- Nu, profesorul ne-a lăsat liberi jumătate de zi pentru că au o ședință. Eu nu aș chiuli, a răspuns unul dintre băieți.

- Deci, ce zici, P'? Vrei să te întreci cu mine?, a întrebat din nou primul băiat.

- Dacă mă întrec și câștig, ce primesc?, a glumit Nan.

- Ce zici de un pariu pe bani? Primul care câștigă 2 din 3 primește 1000, a propus băiatul. Nan putea ghici că băiatul venise probabil să câștige niște bani în acest fel și a presupus că probabil avea ceva abilități.

- Sigur, acceptă Nan, făcându-l pe Mac să zâmbească, pentru că și el voia să-l vadă pe Nan concurând într-un joc. De obicei, îl vedea concurând în sporturi reale, așa că de data aceasta voia să-l vadă și într-un joc arcade. Când Nan acceptă, cei trei băieți zâmbiră larg.

- Numele meu este Petch, se prezentă băiatul care îl provocase pe Nan.

- Da, eu sunt Nan, răspunse Nan înainte ca amândoi să se așeze la mașinile respective, care puteau fi setate să concureze una împotriva celeilalte. Mac stătea lângă iubitul său pentru a-l încuraja.

- Crezi că te descurci?, îl tachină Mac.

- Să așteptăm și să vedem, a răspuns Nan înainte ca amândoi să înceapă jocul, iar competiția a început, prietenii lui Petch încurajându-l pe acesta, în timp ce Mac îl încuraja pe Nan.

- Dacă câștigi, am un premiu special pentru tine, i-a șoptit Mac jucăuș lui Nan la ureche. Nan a auzit și a zâmbit ușor.

- Atunci o să dau tot ce am, a murmurat Nan.