CAPITOLUL 4 - CALEA CIUDATĂ

- Khun... Khun... Khun Day!

Sunetul vocii l-a scos din transă și a înghițit prin gâtul uscat, încercând să-și ascundă simptomele, în timp ce își întorcea capul spre sursa vocii.

Venea de la Asociația Deficienților de Vedere, în zona de voluntariat, unde s-au întâlnit pentru a vorbi despre experiențele lor, și a predat și elementele de bază ale vieții singure, în cazul în care nu au avut ajutor din partea familiei. Day s-a simțit mai confortabil să vorbească despre dizabilitatea lui cu ei, cu atât mai mult decât ar fi cu mama sau cu fratele său.

- Mă  strigi mereu Aon, sunt surprins.A încercat să se plângă Day.

- Nu am vrut să te strig, Khun. Dar ți-am dat bastonul ca să poți exersa mersul pe jos de patru sau cinci ori, dar doar te joci cu mine. 

Dacă aș fi o persoană orb de nivel unu, chiar aș crede că Khun este o fantomă care încearcă să mă păcălească, dar ce păcat, sunt un orb de nivel zece, a spus Aon cu încredere, deși, în realitate, Aon era cu aproape zece ani mai în vârstă decât el.

— Încă o dată, profesor.

Tânărul a întins mâna și a primit asistență de la cealaltă parte. Învăța să meargă cu bastonul. Aon încercase de mult să-l convingă să învețe, dar a refuzat mereu să învețe să folosească bastonul și să citească Braille. Deși în adâncul sufletului știa că vederea lui nu va dura mult, totuși, chiar acum parcă credea că ceea ce avea este ceva care va dispărea în curând. Totuși, în acest moment este ca și cum ar încerca să-și facă amendamentele sau ar încerca să ofere ceva cuiva.

- Dacă te simți vinovat, ar trebui să mergi și să-ți ceri scuze. El nu este un  bârfitor ...Nu va spune „oh, tocmai l-am auzit pe Khun scuzându-se".

Mâna care mișca toiagul așa cum fusese învățat s-a oprit brusc când a auzit acele cuvinte. Nu știa dacă se simțea jignit pentru că i-au vorbit direct inimii sau dacă ar trebui să se simtă surprins... pentru că cineva îi putea citi sentimentele? A fost atât de puternic. Day s-a simțit foarte vinovat pentru Mhok.

Când a plecat, a crezut că asta era. Dar Mhok nu greșise atât de mult, chiar dacă Mhok greșise

L-am văzut fără haine, se întâmplase doar pentru că era îngrijorat pentru siguranța lui. Daca el s-a gândit la asta din punctul lui de vedere și chiar avusese un accident, iar Mhok nu fost acolo pentru a-l ajuta, viața lui ar fi putut fi în pericol.

Înainte să poată răspunde la ceva, sună soneria de la intrare.

- Wow...

Nu și-a putut împiedica buzele să se ridice într-un zâmbet ușor, ar putea fi Mhok, și asta era bine, poate că nu mai era supărat pe el și se întorcea să-și accepte scuzele că l-a concediat. Dacă Night îi spunea că este el, cu siguranță ar fi de acord să-l vadă. În timp ce aștepta cu entuziasm să audă asta, fratele său a spus: 

- Mă duc să văd cine este.

Probabil că era Mhok, pentru că știa că mama lui nu va suna niciodată la ușă și oricine altcineva, ei bine, nimeni nu a venit în casă.

Day rămase tăcut așteptând, cu mâna transpirată, și-și mișca bastonul înainte și înapoi pentru a se simți mai puțin jenat. Zgomotul pașilor care veneau pe hol îi ajunse la urechi și apoi ușa se deschise. Night a spus ceva despre a-i lăsa să vorbească singuri, înainte de a părăsi camera.

- Nong Day, numele meu este Phojai, sunt un prieten al lui Mhok.

Vocea persoanei era feminină, imaginea pe care o vedea prin acea perdea cețoasă era aceea a unui femeie cu părul lung și o siluetă zveltă. Asta a fost tot ce a putut vedea Day. Mâinile i se simțeau reci, nu putea nega că se simțea dezamăgit că persoana din fața lui nu era Mhok.

— Mhok ți-a cerut să vii să-i iei salariul? întrebă el sec.

- Nu , spuse ea clătinând din cap.

— Mama ta  i-a transferat salariul ieri.

— Da, dar Mhok a vrut să primești un cadou și mi-a cerut să ți-l aduc, pentru că nu a putut veni.

Apoi, Day a simțit o pungă înmânată în mână și a primit-o confuz. A luat-o și a deschis-o, geanta era mare, iar în ea conținea ceva moale, deodată, inima i s-a simțit și mai vinovată. Gândindu-se la rănirea pe care o provocase degetului de la picior ..... îi trimisese niște papuci. Deși nu avusese niciodată acel tip de accident din nou, era evident că Mhok nu a uitat niciodată de el.

- Ce fel de pantofi sunt? întrebă el curios.

- Peștișor de aur.

Ea i-a răspuns. 

- Atunci, dacă nu mai este nimic altceva, voi pleca.

- Atât a vrut Mhok să-ți dau. Persoana din fața lui a vorbit și s-a întors să plece. Confuzia din inima lui a crescut din nou.

- Ziua Khun... s-a auzit vocea profesorului Aon, dar nu era nimic în cuvintele lui, dar asta l-a făcut totuși să se hotărască în sfârșit.

- Phojai, spuse tânărul. Persoana care pleca s-a oprit și s-a întors.

- Poți să mă duci la P'Mhok? Am lucruri de discutat cu el.

Astfel a început călătoria dintre Day și Phojai. Nu i-a spus nimic fratelui său, a decis să plece fără să spună nimic, a comandat un taxi prin aplicație și s-au dus la intrarea pe alee și au început drumul lung spre Ban Mok. 

Pe drum, se  gândea, ce i-ar spune lui Mhok? Dacă cealaltă persoană era încă supărată pe el din cauza luptei, ce s-ar întâmpla în continuare?

- Aproape am ajuns, Nong Day. Nu mai mult de cinci minute ,spuse Phojai în timp ce mașina se transforma într-o alee mică.

Era multă lume acolo, dacă ar fi să ghicească statutul social al lui Mhok, având în vedere locul în care se aflau, ar spune că nu a fost cel mai bun.

- Ce fac părinții lui Mhok?întrebă Day nerăbdător.

- Părinții lui Mhok au murit când el era copil, Day. Mhok a crescut cu sora lui mai mare, dar ea a murit anul trecut. Poate îl vezi că se comportă cool, dar asta e, pentru că acum că nu  o mai are  pe sora lui.. nu mai are  familie...

Phojai și-a dat seama că spusese prea multe când a spus povestea personală a prietenului său, așa că a decis să

rămâna tăcută. Day și-a strâns buzele, tânărul și-a dat seama că abia cunoștea persoana care i-a salvat viața.

- Și înainte să fii îngrijitorul meu, ai avut vreo muncă regulată? Day a decis să ceară mai mult.

Phojai oftă tare. Părea să se simtă jenată, dar în cele din urmă a răspuns.

- Nu, Day. Mhok a fost un băiat foarte obraznic înainte, dar când era acasă lucra că   mecanic, el căuta mereu să obțină bani pentru a repara mașina surorii sale.Ultimul lucru care i-a mai rămas de la  ea; Altfel, mă îndoiesc că ar fi acceptat să fie îngrijitorul cuiva dacă nu știe nici măcar cum să aibă grijă de el însuși.

Phojai a râs la sfârșitul propoziției în timp ce ea spunea acele cuvinte ca o glumă, dar vocea ei părea foarte îngrijorată pentru cealalta persoana.

- Îmi pare rău că i-am ocupat atât de mult din timpul iubitului tău și că mi-am luat rămas bun într-un mod atât de rău, deși nu a greșit cu nimic.

Ceva l-a inspirat pe Day să-și exprime   sentimentele.

- Oh, nu știu ce ai auzit Nong Day, dar deși este adevărat că Mhok și cu mine ne-am întâlnit, suntem despărțiți de cinci ani. În prezent, chiar am un partener și ne căsătorim. Ți-am spus, întotdeauna am fost aproape de Mhok, mai ales știind că nu are pe nimeni altcineva. Avem doar grijă unul de celălalt.

Mașina s-a oprit și asta a făcut ca conversația să se termine. Day deschise ușa și ieși, iar Phojai întoarse vehiculul pentru a sta lângă el și a direcționa spre casa familiară. Avea cheia care îi permitea să intre și să iasă liber. Day a mers puțin entuziasmat, deși nu vedea clar, puținul pe care l-a văzut îi spunea doar că se află într-o casă mică, bănuia că nu era prea mult spațiu util. Lângă intrare era o motocicletă parcata, Phojai a deschis ușa și l-a îndrumat înăuntru.

- Ești Phojai? Ai ajuns exact la timp. Hai să mă ajuți, vreau să știu dacă ce am în mână este sau nu sos de soia.  L-am mirosit, dar deja mă doare capul.

Vocea lui Mhok se auzi din interior, Phojai îl conduse pe Day spre bucătărie. Mirosul corpului lui Mhok a ajuns la Day, el

știa că este acolo în fața lui, dar cealaltă persoană nu l-a salutat.

- Ce naiba faci? Ai luat-o razna?" Phojai țipă surprinsă.

- Încerc doar să fac supă legat la ochi, nu sunt nebun. El s-a plâns în timp ce ținea într-o mână sticla cu ceea ce părea a fi un fel de condiment, pe care el încerca să îl  de-a femeii.

- Și de ce o faci legat la ochi? Ai timp să faci astfel de glume? Phojai s-a plâns și apoi i-a spus numele condimentului pe care i-l arăta.

- Vreau doar să știu cum e să nu vezi nimic.

Și acele cuvinte au ajuns la inima lui Day, umplându-l.

- Am făcut-o toată ziua și încă nu mă obișnuiesc. Dacă ar trebui să fiu așa zile, sau ani de zile, cu siguranță m-aș stresa.

La finalul frazei, tânărul a scos un oftat lung.

Oaspetele nepoftit al proprietarului casei a rămas nemișcat și oarecum confuz. Nu s-a gândit niciodată că Mhok va încerca să-l înțeleagă la acest nivel. În mod normal, tuturor celor din jurul lui, indiferent de nivelul lor, doar le era milă de el, de parcă ar fi fost un pui de porumbel. Dar acest om, cel care îi dăduse niște papuci, pentru că ținea la el, a căutat să-l înțeleagă și l-a îngrijit de parcă ar fi fost adevăratul lui prieten.

Din ochii celui mai mic i-au căzut mici lacrimi, a simțit că pentru prima dată, de când lumea din jurul lui s-a întunecat, are un prieten care îl înțelege cu adevărat.

- Dacă ai ochi, deschide-i și folosește-i. Sau mă vezi cu ochii închiși? spuse Day cu perspicacitate.

-Day!

Primul sunet a fost unul de surpriză. Imaginea neclară pe care a văzut-o Day a confirmat că cealaltă persoană se afla în fața aragazului din bucătărie și cand la auzit și-a scos legatura de la ochi și a stins arzătorul apoi se îndreptă spre el.

- Cum ai ajuns aici?

- Hipersalto?

- Uau... Încă ți-e greu să faci glume, ești la fel de bun ca mine la mecanica, așa că știu ceva despre asta. Ai ceva de discutat cu mine? întrebă Mhok în timp ce râdea.

- Dacă există... vocea i s-a stins. 

- De ce nu te-ai dus la muncă? Ai primit măcar o promovare? Deoarece?

- Pentru că... M-ai dat afară.

- Dar... știi că persoana care te-a angajat a fost mama mea. Nu-ți plătesc  eu salariul.

Cum de  m-ai ascultat? Întoarce-te la muncă acum. Sau, de data asta, mama chiar va trage în tine.

Mhok râse încercând să-și găsească o cale de scăpare, în timp ce era încă urmărit, nedorind să fie încolțit, dar nu a făcut-o. 

Tanarul a râs, dar nu a continuat discuția.

-  Ce te  oprește acum? Nu a fost atât de ușor să te las să pleci, nu mă așteptam să- te găsesc  aici. 

- Deci... vrei să pleci acum? întrebă Mhok.

- Nu încă, a spus Day

- Aș vrea să încerc supa aceea pe care a făcut-o cineva care vrea să fie orb, nu-i așa?  Sunt fiul Chef Mana, te pot judeca.

Tânărul a continuat să vorbească pentru a-și ascunde rușinea, s-a îndreptat spre ceea ce părea a fi o masă, să se așeze și să aștepte să fie servită mâncarea, a mutat scaunul și s-a așezat. Phojai le-a spus că trebuie să meargă la muncă, așa că Mhok i-a spus să aibă grijă de ea și a trimis-o departe. Phojai a plecat, închizând ușa în urma ei, în timp ce Mhok a lăsat un castron cu supă, fără orez, în fața lui Day.

- Dacă este delicios, nu-mi cere să ți-l pregătesc, onorariile mele sunt mari, a spus Mhok râzând.

- Cui îi pasă? spuse el tăios.

- Bine.

Cealaltă persoană a răspuns pe un ton ridicat, parcă s-ar simți iritat. Cel mai mic a luat apoi tacâmurile și a încercat puțin din ciorbă, știa că orice i-ar fi spus, sigur nu va avea gust, dar se dovedește că s-a înșelat. Deși nu era perfect delicioasă, a trebuit să recunoscă că a fost foarte gustoasă, mai mult decât cele pe care le serveau de obicei în restaurante. Și-a dat seama dintr-o singură înghițitură că nu a folosit  cubulețe, carnea de porc era foarte bine gătită și condimentată și era o ușoară atingere de piper care, alături de bucățile de porc, a adăugat o aromă delicioasă. Legumele au fost fierte bine, nici tari, nici moale, ceea ce a făcut supa mai aromată.

- Este delicios?a întrebat Mhok, pentru că era deja a doua mușcătură, tot nu a răspuns.

- Este delicios.

A răspuns el însuși, pentru că nu-i dăduseră încă un verdict. Dar era evident pentru că tânărul a luat tot ce fusese pus în castron. 

Day termină masa și apoi ridică din umeri, arătând o expresie de parcă nu știa nimic.

- Cu asta am  rezolvat problema.