Capitolul 3

  - Oh, uite acolo! Cine o fi venind? spuse Anop, care îl ținea pe Kanom în brațe în timp ce se plimba prin grădina din fața casei, într-o după-amiază târzie. 🌅

Zărise mașina lui Neung intrând în curte și, zâmbind, se apropie de poartă, așteptându-l cu copilul în brațe.

 - Bună, fiule. Ai fost cuminte azi cu P’Anop? întrebă Neung, coborând din mașină.

Vederea aceasta Anop ținându-i copilul și așteptându-l îi aducea mereu o senzație plăcută. De fiecare dată când se întorcea acasă, imaginea era aceeași: Anop cu Kanom în brațe, întâmpinându-l cu un zâmbet cald. Doar în serile în care întârzia din cauza muncii nu avea parte de acel moment. 💞

 - Khun Neung! îl opri Anop repede când Neung făcu un pas spre ei, întinzând mâinile, gata să se joace cu fiul său.
Neung se opri pentru o clipă, dar înțelese imediat de ce fusese oprit.

De când Anop lucra acolo, el îl ruga mereu pe Neung ca, atunci când venea acasă, să se spele pe mâini sau chiar să facă un duș și să se schimbe de haine înainte de a-l lua pe Kanom în brațe o regulă pe care Neung o respecta fără ezitare, știind cât de mult îi păsa lui Anop de sănătatea copilului. 👶

 - Îngrijitorul ăsta e chiar strict, glumi Neung, cu un zâmbet jucăuș.

 - Nuuu, nu sunt! protestă Anop, rușinat, cu voce mică.

 - Hmm… mormăi Neung, înainte să-și întindă ambele mâini și să-i prindă obrajii lui Anop, strângându-i ușor.

 - Dacă nu pot să-i ciupesc obrajii fiului meu, atunci o să-i ciupesc pe cei ai îngrijitorului lui! spuse el râzând, în timp ce Anop roșea până la urechi. 😳

 - Am strâns prea tare? întrebă Neung, zâmbind ștrengărește, deși știa foarte bine de ce Anop se înroșise așa.

În ultimul timp, Neung devenise atent la fiecare gest al lui Anop felul cum își mușca buza când se încurca, cum evita privirea lui, cum îi roșeau obrajii pentru cel mai mic compliment.
Uneori, Neung se surprindea întrebându-se dacă tânărul nu avea, poate, un mic interes față de el.
Dar, cunoscând firea modestă a lui Anop, știa că băiatul nu era genul care să se apropie din ambiție... ci, mai degrabă, el, Neung, era cel care începea fără să-și dea seama să ridice o punte între ei. 🌙

 - N-nu... nu e nimic, domnule, bâigui Anop, cu voce stinsă.

Kanom, văzându-l pe tatăl său ciupind obrajii lui Anop, râse vesel și, imitându-l, își puse mânuțele pe fața lui Anop, strângându-i și el obrajii cu bucurie.

 - Uuuu! scoase micuțul un sunet încântat.

 - Te joci cu Phi, Kanom? spuse Anop, făcând o față prefăcut supărată, ceea ce stârni hohote de râs din partea amândurora. 😂

 - Mă duc să fac un duș. Ai cinat deja, Anop? întrebă Neung, în timp ce își scotea sacoul.

 - Nu, domnule, răspunse Anop, explicând că tocmai îl hrănise pe Kanom și apoi ieșiseră la plimbare.

 - Atunci luăm cina împreună mai târziu, spuse Neung cu un zâmbet cald, intrând în casă înainte ca Anop să apuce să protesteze.

Anop rămase o clipă pe loc, privind spre ușa prin care dispăruse bărbatul. Apoi, suspină ușor și, privind spre Kanom, zâmbi larg.
 - Phi și tati tău sunt imposibili, știi asta? șopti el cu un râs mic, iar Kanom chicoti vesel, ca și cum ar fi fost de acord. 💕

 - Atunci vom lua cina împreună mai târziu, spuse Neung, intrând imediat în casă fără să-i dea timp lui Anop să protesteze.

Când veni ora cinei, Neung îl invită pe Anop să se așeze la masă împreună cu părinții lui.
Aceștia nu spuseră nimic ba chiar păreau mulțumiți de decizie, ceea ce îl făcu pe Anop să se simtă puțin stânjenit, dar nu îndrăzni să refuze. 🍽️

Între timp, micul Kanom stătea în scăunelul lui, jucându-se vesel cu mâncarea, în timp ce Anop îi dădea fructe tăiate cu grijă. 🍇

 - Nu-ți face griji, poți să mănânci, Anop, spuse mama lui Neung cu blândețe.
Îl îndrăgea mult pe tânăr știa că avea grijă de nepotul ei cu devotament, nu doar hrănindu-l, ci și învățându-l, ajutându-l să se dezvolte.
De fiecare dată când Kanom era capricios, Anop știa exact cum să-l liniștească, iar copilul îl asculta mai mult decât pe oricine.

 - Nu arunca strugurii pe jos, da? Dacă nu, P’Anop nu te mai lasă să mănânci strugurii delicioși, îl mustră Anop cu un zâmbet, când Kanom aruncă unul pe podea, râzând fericit.

Dar imediat ce realiză că fusese certat, băiețelul luă un alt bob de strugure și i-l întinse lui Anop, făcând un mic sunet dulce:

 - Ahh... ahh... hmmm...

Toți cei de la masă izbucniră într-un zâmbet. 😊

 - Al cui copil știe deja să se facă plăcut așa, hmm? Cum și-a dat seama că Anop era pe cale să-l certe și a încercat să se revanșeze imediat, spuse Neung zâmbind amuzat.

 - Cred că îi e teamă ca Anop să nu se supere pe el, glumi mama lui Neung, râzând ușor.

Anop zâmbi timid, dar în inima lui simțea o bucurie caldă. Era mândru de Kanom copilul era deștept, iubitor și ascultător.
Și, deși era doar îngrijitorul lui, uneori se simțea... ca un adevărat părinte. ❤️

 - Hai, mănâncă și tu, Anop. Altfel, năzdrăvanul ăsta o să facă dezastru și n-o să mai apuci să guști nimic, spuse Neung râzând, luând mâncare cu lingura și punându-i pe farfurie.

 - Mulțumesc, domnule, spuse Anop repede, ușor rușinat, și se așeză la masă, continuând totuși să-l supravegheze pe Kanom, care mânca liniștit la măsuța lui de lângă. 🍲

 

Atmosfera era calmă, caldă o scenă de familie adevărată, de parcă toți patru ar fi fost o singură casă. 🌙

În timp ce Anop avea grijă de Kanom, Neung îndepărta oasele de peștelui și îi punea cu grijă bucățile albe de carne în farfuria lui Anop. 🍲
Gestul nu trecu neobservat părinții lui Neung se priviră scurt, surprinși. Se dădeau seama că fiul lor avea un mod special de a-l trata pe tânăr, însă nu spuseră nimic. Erau siguri că Neung le va povesti mai târziu, în felul lui.

După cină, Anop îl duse pe Kanom în zona de joacă, alegând câteva jucării educative pentru a-i stimula dezvoltarea.
Neung stătea pe canapea, cu iPadul în mână, citind un raport de serviciu, dar râsetele și strigătele vesele care veneau dinspre colțul camerei îl făceau să-și ridice privirea mereu.

La un moment dat, renunță la ecran și se mută lângă ei, vrând să-i privească mai îndeaproape.
Anop se întinsese pe covorul moale, râzând, în timp ce Kanom se cățăra peste el, până când micuțul își lipi fața de gâtul tânărului.
Anop îl mângâia ușor pe spate, vorbindu-i cu blândețe:

 - Ești obosit sau ți-e somn, hmmm?

Zâmbetul cald al lui Anop, vocea lui calmă și imaginea celor doi lipiți unul de altul îl făcură pe Neung să zâmbească la rândul său, cu o emoție pe care nu o mai simțise de mult.
Apoi, fără să spună nimic, se întinse și el lângă Anop, sprijinindu-și capul pe braț.

 - Ți-ai pierdut toată energia, micuț poznaș? glumi el, atingându-l ușor pe Kanom.

Anop întoarse capul spre el și inima i se opri pentru o clipă. Neung era foarte aproape.
Respirația lui calmă se simțea lângă obrazul său. În acel moment, tot aerul părea mai dens. 🌫️

Neung, pe de altă parte, părea mulțumit de reacția tânărului timiditatea aceea, obrajii ușor roșii, privirea pierdută.

 - Ahh, Pa... Pa, murmură Kanom, ridicându-și capul și bătând ușor cu mânuțele în pieptul tatălui, chemându-l să se joace.

Neung nu rezistă. Își ridică un deget și îi ciupi ușor burtica, făcându-l pe Kanom să râdă în hohote și să se zvârcolească pe corpul lui Anop. 😂
Anop îl ținu strâns ca să nu cadă, dar nu reușea să se ridice.

În timp ce râsetele umpleau camera, Neung se aplecă pentru a-și săruta fiul pe obraz însă exact atunci, Kanom se răsuci, iar buzele lui Neung atinseseră din greșeală... obrazul lui Anop.

Un sărut scurt.
O clipă suspendată în timp. 💞

Amândoi înmărmuriră.
Neung simți parfumul delicat al pielii lui Anop dulce, curat, aproape hipnotizant. O dorință ciudată îi trecu prin minte: voia să-l atingă din nou. Dar se abținu. Știa că, dacă o făcea, Anop ar fi înlemnit complet.

 - Uh... abia reuși Anop să scoată un sunet, inima bătându-i haotic.

Neung se ridică ușor, aruncându-i o privire fugară. Chipul lui Anop era roșu ca focul.

 - Îmi cer scuze, spuse Neung, zâmbind abia perceptibil.

 - N-nu e nimic... a fost un accident... un accident… bâigui Anop, încercând să-și adune vocea tremurată. 😳

 - De fapt... nu e chiar imposibil, spuse Neung, calm, dar cu un ton care făcu aerul să se schimbe complet.

Anop îl privi confuz, ochii mari și mirați.

 - Dacă ți-aș spune că a fost intenționat... te-ai simți incomod?

Anop rămase cu gura întredeschisă, incapabil să răspundă, clipind rapid de câteva ori.

 

Fuuuuu… 💨


Aerul dintre ei devenise fierbinte și tăcut.




Înainte ca vreunul dintre cei doi să mai poată spune ceva, un pfffff! scurt se auzi Kanom tocmai trântise un pârț. 💨

Neung și Anop se opriră pe loc și, pentru o clipă, se priviră în tăcere... înainte ca amândoi să izbucnească în râs. 😂

Anop se grăbi imediat să verifice scutecul copilului.

 - Ehm... o să-l duc pe Kanom la baie, bine? spuse el repede, profitând de ocazie pentru a se îndepărta puțin și a-și recăpăta calmul.

Neung dădu din cap zâmbind, privind cum Anop pleca ținându-l pe micuțul vinovat în brațe.

 - Poznașule... de ce trebuie mereu să strici conversațiile lui tati, hă? murmura Neung amuzat, privind în direcția ușii. 😏

Tru... Tru... Tru...

Telefonul lui Neung începu să vibreze. Ridică aparatul, dar, de îndată ce văzu numele de pe ecran, zâmbetul îi dispăru.

 - Ce e? întrebă el pe un ton rece, controlat.

 (- Am ceva de discutat cu tine.) vocea aspră a unei femei răsună de la celălalt capăt al liniei vocea celei care, în scurt timp, avea să devină fosta lui soție.

 - Ți-am spus deja că avocatul meu o să vorbească cu tine, răspunse Neung calm, dar ferm.

 (- Eu vreau să vorbesc cu tine. Alege: ieși să ne vedem, sau vrei să merg la casa mătușii?) replică femeia cu o răceală tăioasă.

Neung închise ochii pentru o clipă, inspirând adânc. Ar fi putut refuza, dar nu voia să riște ca ea să apară acasă, mai ales acum, când Anop și Kanom erau acolo.

 - Bine. Unde și când vrei să ne întâlnim? întrebă el în cele din urmă.

Femeia îi spuse locul, ziua și ora, apoi închise apelul fără alte cuvinte.

Neung rămase câteva clipe privind ecranul gol al telefonului, apoi oftă prelung.

Era rănit?
Da... într-o anumită măsură.
Dar nu era durerea unei iubiri pierdute ci a încrederii distruse. 💔

Recunoștea acum cât de naiv fusese. Îi oferise totul, fără să pună la îndoială nimic.
Când descoperise trădarea, angajase un detectiv privat, iar adevărul îl lovise mai tare decât se așteptase: ea îl înșelase chiar înainte de nuntă.

 

Totuși, măcar un lucru îl liniștea. Făcuse testul ADN și confirmase că Nong Kanom era, într-adevăr, fiul lui. 👶
Iar asta... era tot ce conta.