CAPITOLUL 36

- Cum e?, îl întrebă Mac pe Nan, care trecuse prin perdele pentru a se uita la casa Marthei.

- Nu cred că se va întâmpla nimic în seara asta, răspunse Nan, bazându-se pe intuiția sa.

- Hmm, atunci ar trebui să vii să dormi, îi sugeră Mac. Nan se urcă înapoi în pat și se întinse lângă Mac.

- Crezi că Arthur e drăguț?, începu Mac o conversație cu Nan, deoarece nu era încă foarte somnoros.

- Păi, e drăguț. Pare un copil ușor de gestionat, spuse Nan, exprimându-și gândurile.

- Dar nu-l învăța cum faci tu; n-ar fi bine, îl tachină Mac pe iubitul său, iar Nan chicoti ușor.

- Tu... te-ai gândit vreodată că ai vrea să ai...

Mac era pe punctul de a-l întreba pe Nan dacă vrea să aibă copii, pentru că observase că Nan părea să se priceapă la copii.

- Nu, răspunse Nan înainte ca Mac să-și termine propoziția.

- Cum adică «nu»?, întrebă Mac.

- Nu te distrage, spuse Nan, lovindu-l jucăuș pe Mac în frunte.

- Doare, să știi, se plânse Mac încet, frecându-și fruntea cu mâna.

- Știi ce voiam să te întreb?, a întrebat Mac în schimb.

- Voiai să mă întrebi dacă vreau să am copii, nu? Pentru că ai văzut cât de mult mi-a plăcut Arthur astăzi, nu-i așa?, a spus Nan, de parcă știa ce gândea Mac.

- Ar trebui să te faci ghicitor?, a glumit Mac, iar Nan a râs ușor.

- De ce nu vrei să ai copii? Poți să-mi spui? Mac se aplecă spre iubitul său și îl întrebă.

- E suficient să reușesc să am grijă de mine și să te țin în viață înainte să mă gândesc să cresc un copil, răspunse Nan.

- Nan, știu că, dacă ai vrea cu adevărat, ai reuși să crești un copil, remarcă Mac, iar Nan zâmbi ușor.

- Ei bine, este adevărat că am mijloacele necesare pentru a crește un copil, dar cineva ca mine nu este potrivit pentru a avea copii. Îmi ajunge să cresc unul temporar, pentru o perioadă scurtă de timp, spuse Nan fără ocolișuri.

- Tu mă întrebi mereu, dar tu? Tu vrei să ai copii?, îl întrebă Nan pe iubitul său.

- Nu știu. În acest moment, nu sunt pregătit să am grijă de un copil. Cred că e așa cum ai spus, mai întâi trebuie să mă concentrez pe a avea grijă de mine, a spus Mac, exprimându-și gândurile sincere.

- Și în viitor?, a continuat Nan să întrebe.

- Să lăsăm asta pentru viitor. E mai bine să ne concentrăm pe a face bine astăzi, a răspuns Mac. Nan a zâmbit ușor în colțul gurii.

- Dacă în viitor vei dori să ai copii, crezi că vei dori un copil biologic sau vei prefera să adopți?, a întrebat Nan în continuare.

- O spui de parcă, dacă aș avea un copil, tu l-ai accepta pur și simplu, a spus Mac, încercând să anticipeze conversația.

- De ce nu l-aș accepta? Ai putea folosi sperma ta pentru a fertiliza un ovul de la o donatoare și ai putea angaja pe cineva să fie mamă surogat.

Nu e nevoie să fii cu cineva, spuse Nan pe un ton normal.

- Hai să nu mai vorbim despre asta. Să lăsăm asta pentru viitor, interveni Mac.

- Cine știe, poate tu mă vei părăsi primul, glumi Mac, aruncându-i o privire lui Nan, care îl privea cu o privire fermă.

- Asta e o afirmație demnă de o palmă, a răspuns Nan. Mac a pretins că zâmbește răutăcios în răspuns.

- Vrei să spui că ar trebui să te pălmuiesc cu gura?, a întrebat Mac înapoi, glumind pentru a evita să o supere pe Nan cu cuvintele sale jucăușe.

- Chiar mă provoci. Sincer, de ce nu mă tachinezi așa în fața altor oameni?

Ori de câte ori suntem în fața lui Brick sau Hia Day, tu rămâi mereu impasibil, replică Nan.

- Păi... nu știu. Încă mă simt puțin tensionat când ne întâlnim, chiar dacă am lămurit lucrurile, răspunse Mac, deoarece uneori se simțea timid și jenat în adâncul sufletului, pentru că Day voia ca Nan să-i dea o lecție lui Mac, dar în schimb, ei au ajuns să se iubească.

- De ce să fii tensionat? Brick încearcă să te angajeze în conversație și să te convingă să faci una și alta când ne întâlnim. Ar trebui să te poți adapta până acum, spuse Nan cu ușurință.

- Da, o să încerc. Cred că ar trebui să dorm puțin; mâine trebuie să merg din nou la universitate, spuse Mac în timp ce căsca. Nan se întinse să stingă lampa și închise și el ochii.

........

- Ce vei face astăzi?, a întrebat Mac în timp ce Nan îl însoțea la universitate dimineața.

- Probabil voi continua să lucrez la grădină până când va fi gata. Dacă vrei să mănânci ceva, sună-mă și îți voi pregăti, a spus Nan. Mac a dat din cap în semn de aprobare.

- Și cum rămâne cu cortul pentru mașină?, a întrebat Mac când și-a amintit.

- Am scos câteva mașini la licitație online, iar Wai a răspândit vestea că cumpăr mașini. În ceea ce privește construcția, i-am lăsat pe muncitori să înceapă mai devreme. Când mă întorc, voi verifica din nou lucrările, răspunse Nan.

- Simt că te fac să pierzi din muncă, spuse Mac. Chiar dacă era fericit că Nan a zburat să fie cu el pentru o vreme, totuși asta îl făcea pe Nan să piardă din muncă.

- Nu e mare lucru. Am evaluat totul și știu că pot fi cu tine. De aceea sunt aici. Dacă ar fi apărut ceva urgent, probabil că nu aș fi venit, a spus Nan sincer. Mac a dat din cap în semn de aprobare până când au ajuns la universitate. După ce l-a lăsat pe Mac, Nan s-a întors acasă pentru a continua să lucreze în grădină.

- Bună! vocea Marthei îl salută când ieși din mașină după ce o parcase lângă casă, tocmai la timp pentru a-l vedea pe Nan tăind crengi.

- Bună! Ai fost la cumpărături? întrebă Nan.

- Da, răspunse Martha. Nan se uită la Arthur și văzu că băiețelul îl privea cu interes.

- Ce faci? îl întrebă Nan pe Arthur, care stătea acolo zâmbind timid.

- Ce face unchiul Nan?, întrebă Arthur cu voce mică.

- Taie crengi. Vrei să-l ajuți?, întrebă Nan, gândindu-se că ar fi frumos să aibă un copil cu care să se joace, în loc să fie singur.

- Pot să merg, mamă?, se întoarse Arthur să o întrebe pe mama lui.

- Te deranjează?, întrebă Martha, simțindu-se puțin ezitantă.

- Nu mă deranjează deloc. De fapt, e minunat să am o mână de ajutor în plus, spuse Nan zâmbind.

- Atunci, mă poți ajuta? E perfect, tocmai voiam să fac curățenie în casă, spuse Martha înainte de a-l ruga pe Arthur să se schimbe în haine curate. Băiețelul alergă apoi spre Nan

acasă. Arthur stătea acolo, ținându-se de mâini și răsucindu-se înainte și înapoi, pentru că nu știa ce să facă.

- Poți să iei frunzele și să le pui în sacul de gunoi?, spuse Nan. Arthur se grăbi imediat să o ajute.

Nan îl privi pe Arthur și zâmbi ușor.

- E minunat! Am pe cineva care să mă ajute, își spuse Nan râzând. El continuă să taie crengi, în timp ce Arthur alerga în jur ajutându-l să adune frunzele și crengile, până când obrajii băiețelului se înroșiră. Nan nu credea că Arthur îl va ajuta aproape o jumătate de oră în felul acesta, pentru că se gândea că copilul s-ar putea plictisi și ar merge să se joace altceva, dar Arthur continuă să-l ajute tot timpul.

- Ți-e sete? Am suc în casă, vrei puțin?, l-a întrebat Nan, simțind puțină compasiune.

- Da, te rog, a răspuns repede Arthur. Nan l-a dus pe Arthur în casă și i-a turnat niște suc, iar Arthur s-a așezat să-l bea cu grijă.

- Fiind atât de mic, te tachinează prietenii tăi?, l-a întrebat Nan în glumă.

- Da, Roger îi place să mă tachineze. Îi place să mă tragă de guler. Nu-mi place, i-a spus Arthur lui Nan. Nan a dat din cap în semn de înțelegere. Știa că era normal ca copiii să se tachineze între ei, dar dacă se ducea prea departe, îngrijitorii probabil că aveau o soluție pentru a rezolva problema.

Nan chicoti încetișor când îi trecu prin minte un gând amuzant. Se compara cu Day, gândindu-se că dacă atât el, cât și Day ar avea copii, și dacă copilul său ar fi agresat grav de un coleg de școală, până la punctul în care ar fi necesar să se sune părinții, iar celălalt părinte ar refuza să recunoască că copilul său este cel care îl agresează pe copilul său, Day ar folosi probabil cuvinte aspre și o privire pătrunzătoare pentru a-l presa pe celălalt să-și recunoască vina. Dar, pe de altă parte, dacă ar fi fost Nan, probabil că ar fi mers pur și simplu la celălalt părinte și i-ar fi dat o palmă peste cap.

- Hehe, chiar nu ar trebui să am copii, spuse Nan despre sine într-un ton plin de umor, imaginându-și diverse scenarii.

- De ce râde unchiul Nan?, întrebă Arthur, care se uita la Nan, confuz, când Nan izbucni brusc în râs.

- Nimic. Te-ai odihnit suficient? Mă duc să tai niște crengi, întrebă Nan. Arthur dădu din cap în semn de aprobare, puse paharul gol pe masă și ieși să-l ajute pe Nan cu munca sa, plin de energie.

......

- De ce e casa atât de liniștită?, mormăi Mac în jurul orei trei după-amiaza. Astăzi se întorsese puțin mai devreme, așa că nu-l sunase pe Nan să vină să-l ia.

Când a ajuns acasă, nu a auzit televizorul sau vreun sunet de la Nan. Când a deschis ușa și a intrat în

casă, a ridicat o sprânceană când l-a văzut pe Nan întins pe canapeaua lungă, adormit, iar Arthur adormit pe covorul din fața televizorului.

- Cum a ajuns Arthur să doarmă aici?, a spus Mac zâmbind, neputând rezista să nu scoată telefonul pentru a face o poză cu Nan și Arthur dormind în aceeași poziție.

- Te-ai întors atât de devreme. De ce nu m-ai sunat să-mi spui să vin să te iau?, a spus Nan cu voce răgușită, trezindu-se și văzându-și iubitul stând la picioarele lui.

Profesorul ne-a lăsat să plecăm mai devreme. Apropo, cum a ajuns Arthur aici?, întrebă Mac, așezându-se pe canapeaua de la picioarele lui Nan.

- A venit să mă ajute cu grădina. Cred că a obosit atât de tare încât a adormit puțin după ora unu, răspunse Nan.

- Și Martha?, întrebă Mac în continuare.

- A văzut că Arthur era cu mine, așa că a cerut să meargă puțin la salon. Nu știu dacă s-a întors deja, a răspuns Nan. La început, Martha ezita să-l lase singur, dar Nan înțelegea bine că ea trebuia să aibă grijă de copil, așa că nu avea prea mult timp pentru ea. Nan s-a oferit să aibă grijă de copil temporar.

- Ești destul de pricepută și la îngrijirea copiilor, a glumit Mac, iar Nan l-a tras să se întindă pe aceeași canapea, înfășurându-și brațele în jurul lui Mac.

- Arthur nu e un copil neastâmpărat. Dacă aș fi întâlnit un copil răsfățat și dificil, probabil că l-aș fi trimis acasă, a răspuns Nan, iar Mac a râs.

- Hei, e doar un copil, a spus Mac zâmbind, iar cei doi și-au schimbat privirile. Mac a ridicat mâna pentru a se juca ușor cu părul lui Nan.

- Dacă Arthur e aici, nu o să te simți singur când o să plec la universitate, nu?, îl tachină Mac. Nan îl îmbrățișă strâns pe Mac și se aplecă să-l sărute pe creștet.

- Dar aș prefera să fiu cu tine, spuse Nan, făcându-l pe Mac să roșească și inima să-i bată cu putere. Chiar și după ce erau împreună de ceva vreme, uneori cuvintele lui Nan încă îi făceau inima lui Mac să bată cu putere.

- Ce ai făcut azi?, întrebă Mac curios.

- Am lucrat în grădină. Arthur a venit să mă ajute, răspunse Nan, strângându-l mai tare pe Mac în brațe.

- Ce zici să mergem să mâncăm ceva la restaurantul unde lucrez cu jumătate de normă în seara asta?, sugeră Mac, știind că Nan trebuie să fie obosit după ce a lucrat în grădină și nevoind să-l pună să gătească.

- Cum vrei tu, răspunse Nan înainte să se aplece să se uite la Arthur.

- Să o așteptăm pe Martha să vină să-l ia pe Arthur, apoi putem ieși să mâncăm, propuse Nan. Mac încuviință din cap, iar cei doi continuară să discute despre diverse lucruri până când Arthur se trezi. Băiețelul se ridică în capul oaselor, uitându-se în jur confuz.

- Heh heh, cred că nu-și amintește unde a adormit, spuse Nan când îl văzu pe Arthur, iar Mac zâmbi la această priveliște.

- Mi-e sete, spuse băiețelul cu voce somnoroasă, clipind din ochi somnoros.

- Bine, îți aduc niște apă, spuse Mac înainte să se ridice de pe canapea. Nan îl lăsă de bunăvoie să se ducă să aducă apă pentru micuț, în timp ce ea se așeză și îl privi în tăcere pe Arthur.

- Bravo! Te-ai trezit fără să fii morocănos, îl lăudă Nan.

- Mama a spus că Arthur vorbește destul de bine, a adăugat el, dar ochii lui Arthur erau încă pe jumătate închiși, ceea ce a făcut-o pe Nan să zâmbească și să râdă.

- Poți să te lauzi și tu, a spus Nan în glumă, chiar când Mac se apropia cu apa pentru Arthur.

Deodată, telefonul lui Mac a sunat. El l-a ridicat și a văzut că era Martha.

- Martha sună, i-a spus Mac lui Nan și a răspuns la apel.

- Bună, Martha... Da, m-am întors acasă... Oh, cum stau lucrurile? Ar trebui să venim eu și Nan? Oh, așteaptă o secundă, i-a spus Mac femeii, uitându-se tot timpul la Nan, ceea ce a făcut-o pe Nan să ridice o sprânceană din curiozitate.

- Nan, mașina Marthei s-a stricat. În prezent se află la service, unde o verifică. Așa că Martha vrea să-l lase pe Arthur la noi pentru o vreme. E în regulă?, a întrebat Mac pe Nan.

- Sigur, n-aș fi atât de nemiloasă încât să las copilul singur acasă, a răspuns Nan cu nonșalanță. Mac a zâmbit și i-a răspuns Marthei, care i-a mulțumit politicos înainte să închidă.

- Arthur, mama s-ar putea să întârzie puțin acasă. Poți să stai cu mine și cu Nan pentru o vreme?, l-a întrebat Mac pe băiețel.

- Bine, răspunse Arthur fără ezitare.

- Atunci hai să mergem să mâncăm ceva împreună, sugeră Nan, iar Mac fu de acord.

- De ce nu te duci să faci un duș mai întâi? Eu o să caut ceva de mâncare mai târziu, spuse Nan din nou. Așa că Mac o lăsă pe Nan cu băiețelul, în timp ce el se duse sus să facă un duș și să se schimbe de haine.

După ce trecu ceva timp, atât Nan, cât și Mac terminară de făcut duș și de schimbat hainele. Au ieșit din casă împreună cu Arthur pentru a găsi un loc unde să ia cina. Nan și Mac s-au dus cu Arthur la restaurantul unde Mac lucra cu jumătate de normă.

Pe drum, au trecut pe lângă un parc public unde multe persoane stăteau și se relaxau. Arthur îl ținea de mână pe Mac în timp ce mergea, uitându-se în jur cu curiozitate. Nan l-a observat și ea pe băiețel și a remarcat că Arthur se uita la o familie în care tatăl îl căra pe umeri pe fiul său mic. Arthur s-a uitat înapoi la ei, ceea ce i-a dat de înțeles ceva lui Nan.

- Arthur, l-a strigat Nan pe băiețel.

- Da?, a răspuns Arthur.

- Vrei să te urci pe umerii unchiului tău?, l-a întrebat Nan, făcându-l pe Arthur să-l privească cu ochii strălucitori, în timp ce Mac îl privea pe Nan cu nedumerire.

- Chiar pot?, a întrebat Arthur din nou.

- Desigur, a răspuns Nan. El înțelegea bine sentimentele băiețelului. Chiar dacă Nan își pierduse tatăl când era adolescent, uneori se gândea în secret la amintirile sale din trecut cu tatăl și mama sa. Adesea se gândea că, dacă tatăl său ar fi fost încă în viață, l-ar fi invitat cu siguranță să meargă împreună la curse. Dar asta era doar un vis cu ochii deschiși.

- Mac, ajută-mă să-l ridic pe Arthur pe umeri, a spus Nan în timp ce se apleca.

Mac îl ridică repede pe Arthur și îl așeză pe umerii lui Nan. Arthur zâmbi larg, plin de entuziasm și bucurie.

- Uau, ce înalt e!, exclamă Arthur încântat. Când Nan se ridică în picioare, băiețelul se trezi mai înalt decât toți ceilalți, având o priveliște de sus pe care nu o mai văzuse niciodată. Nan îl ținu pe Arthur de picioare pentru a-l împiedica să cadă.

- Heh heh, zâmbește atât de larg, îi spuse Mac lui Nan. Nan zâmbi ușor, apoi continuă să meargă cu Arthur pe umeri, iar Mac mergea lângă ei.

- Ce te-a determinat să-l lași pe Arthur să se urce pe umerii tăi?, întrebă Mac, curios.

- Tocmai acum, o familie a trecut pe lângă noi, iar tatăl avea copilul pe umeri. Cred că Arthur voia să facă și el asta, pentru că se tot uita înapoi la ei, îi explică Nan lui Mac în thailandeză. Mac îl privi pe Arthur cu o privire blândă.

- Acum înțeleg; probabil că și el vrea să facă asta. Dar nu știe pe cine ar putea să călărească, nu-i așa? Probabil că nici Martha nu poate să-și care copilul în spate, a răspuns Mac.

- Da, a răspuns Nan, dând ușor din cap. Mac s-a uitat pentru o clipă la fața iubitului său.

- Nan, te gândești la tatăl tău, nu-i așa?, a întrebat Mac încetișor. Nan a ezitat o clipă.

- Păi, mi-e dor de mama și de tata. Așa stau lucrurile; nu-i mai pot vedea, spuse Nan glumind.

- Probabil că părinții mei s-au reîncarnat până acum, spuse Nan pe un ton normal, fără să pară deloc tristă, deoarece se întâmplase cu mult timp în urmă.

- Cred că părinții tăi ar fi mândri de tine pentru că ești capabilă să ai grijă de tine în felul acesta, spuse Mac sincer.

- Și tu. Dacă vrei ca tatăl tău să fie mândru, pur și simplu poartă-te frumos. Gândește-te mult la el. Dacă vrei să spui sau să faci ceva, spune-i, pentru că încă mai ai șansa să vorbești, spuse Nan cu seriozitate.

- Știu, răspunse Mac, uitându-se la Arthur pentru a se asigura că nu cade. Când ajunseră la restaurant, Nan îl luă cu grijă pe Arthur de pe umeri și îl conduse imediat înăuntru.

- Bună, Mac! Nan! Vă rog să luați loc, îi salută proprietarul restaurantului. Mac îi conduse pe Nan și Arthur la o masă.

- De unde ai adus acest copil drăguț?, întrebă proprietarul restaurantului, venind să le ia comanda.

- Este copilul vecinului nostru, a răspuns Mac. Au stat de vorbă cu proprietarul restaurantului pentru o vreme, apoi au comandat mâncare pentru toți, inclusiv un meniu pentru copil. Când a sosit mâncarea, Nan și Mac l-au lăsat pe Arthur să mănânce singur, deoarece Martha își învățase bine fiul; ei doar l-au ajutat puțin ici și colo.

- Deci, când te întorci, Nan?, a întrebat proprietarul, așezându-se să stea de vorbă cu ei.

- Probabil peste două săptămâni. De ce? Vrei să mă întorc repede?, a întrebat Nan în glumă. Proprietarul a râs.

- Nu, aș prefera să fii aici la restaurant în fiecare zi, ca să ajuți la atragerea clienților, a spus el zâmbind, în timp ce mulți clienți se întorceau să o privească pe Nan cu interes și alții continuau să intre.

- Lasă-mă să-l întreb mai întâi pe Mac. Dacă el este de acord să mă lase să ajut la atragerea clienților, atunci voi veni, glumi Nan. Proprietarul se întoarse să se uite la Mac.

- Dacă îl întrebi pe Mac, probabil că nu va vrea să vii, pentru că se teme că fetele și băieții vor fi după tine, îl tachină proprietarul.

- Nu îmi fac griji pentru asta, răspunse Mac, iar Nan ridică ușor o sprânceană.

- Serios?, a întrebat Nan.

- Știu că, chiar dacă cineva ar încerca să se apropie de tine, tu tot nu ai vrea pe nimeni altcineva în afară de mine, a răspuns Mac. Nan a zâmbit satisfăcut; știa că Mac îl tachina, dar tot îi plăcea.

- Au, plec.

Dacă stau aici prea mult, ochii mei o să ardă de gelozie văzându-vă pe voi doi atât de drăguți împreună, glumi proprietarul magazinului înainte de a se ridica pentru a-i lăsa pe Mac și Nan să-și continue masa. Mac râse.

- Ești foarte bun la glume, spuse Nan. Mac se prefăcu că ridică o sprânceană.

- Glume? Deloc, nu sunt bun la asta, răspunse Mac. Nan s-a uitat la Mac și a zâmbit. Când erau doar ei doi, Mac era jucăuș și vorbăreț. Dar de fiecare dată când se întâlneau cu Brick și Day, Mac devenea tăcut și reticent în a se exprima. Nan încerca să-l aducă des cu ea, pentru ca Mac să se obișnuiască cu Day și Brick.

- Unchiule Mac, unchiule Mac, a strigat Arthur de lângă ei, stând lângă Mac, făcându-l pe acesta să se întoarcă imediat.

- Da?, răspunse Mac.

- M-am săturat, spuse băiețelul.

- Mănânci repede. Probabil că ți-era foame, spuse Mac zâmbind.

- Mănâncă, eu îl duc pe Arthur să se spele pe mâini și pe față, spuse Nan înainte de a-l duce pe Arthur la baie.

- Unchiul Nan are un tată?, întrebă Arthur în timp ce Nan îl ajuta să se spele pe mâini.

- Desigur, dar tatăl unchiului lucrează cu Dumnezeu în ceruri, răspunse Nan.

- La fel ca tatăl lui Arthur! Mama spune că tata este cu Dumnezeu, așa că tatăl lui Arthur trebuie să se întâlnească cu tatăl unchiului, cu siguranță, spuse Arthur entuziasmat. Nan zâmbi puțin; nu știa dacă tatăl lui Arthur se despărțise de Martha sau murise.

- Când voi fi mare, vreau să fiu pilot, spuse din nou băiețelul.

- De ce?, întrebă Nan.

- Cum pot să zbor să-l văd pe tata? Tata este sus, în cer.

spuse Arthur cu voce veselă, iar Nan zâmbi la visul băiețelului înainte ca amândoi să iasă din baie. Nan se așeză apoi să continue să mănânce. După ce au terminat de mâncat, au părăsit restaurantul. Arthur a cerut să se oprească la locul de joacă, iar Nan și Mac au acceptat cu bucurie. Cei doi s-au așezat pe o bancă și l-au supravegheat pe Arthur. Erau mai mulți copii mici care alergau să se joace, iar părinții lor erau în apropiere, așa că nu era nimic de care să se îngrijoreze. Nan și Mac au discutat în mod casual, bucurându-se de vremea plăcută până când a început să se întunece, așa că l-au invitat pe Arthur să meargă acasă.

- Martha nu s-a întors încă, așa că hai să-l luăm pe Arthur să stea cu noi pentru moment, a spus Mac când a văzut că în casa Marthei încă nu era aprinsă lumina. Dar Nan s-a încruntat când a observat mașina Marthei parcată acolo.

- Martha s-a întors, a spus Nan, apoi l-a apucat pe Mac de braț pentru a-l opri. Mac s-a oprit, dar a strâns mai tare mâna lui Arthur, făcându-l pe băiețel să ridice privirea confuz.

- Atunci de ce nu a aprins luminile?, a întrebat Mac.

- Mac, du-l pe Arthur în casă mai întâi, dar nu aprinde luminile încă. Stai liniștit, mă întorc imediat, a spus Nan cu seriozitate. Era un semn că ceva urma să se întâmple cu siguranță. Mac nu a mai întrebat nimic; l-a luat repede pe Arthur în brațe și s-a îndreptat încet spre casa lui, a descuiat ușa și l-a dus pe Arthur înăuntru, apoi a încuiat imediat ușa.

- Luminile sunt stinse, bine Arthur, stai aici un moment și nu face zgomot, îi spuse Mac băiețelului cu voce blândă, încercând să nu-și arate prea multă îngrijorare. Se grăbi să se uite prin perdelele ferestrei care dădea spre casa Marthei. Lumina stradală îi permitea să o vadă pe Nan furișându-se în liniște spre partea laterală a casei Marthei. Mac nu putea decât să privească îngrijorat.