CAPITOLUL 35

În timp ce tundea tufișurile din fața casei, Mac aruncă o privire spre iubitul său, care era fără tricou și tăia crengi pe scara metalică. De fiecare dată când Nan se mișca sau își flexa brațele, mușchii și abdomenul îi erau clar vizibili. Părul lui Nan, care începea să crească, era legat lejer pe jumătate, făcându-l să arate și mai mult ca un băiat rău, mai ales cu tatuajele sale. Mac nu ar fi fost surprins dacă oamenii s-ar fi apropiat frecvent de iubitul său.

- Ce faci? îl întrerupse Nan, făcându-l pe Mac să tresară ușor, realizând că se uitase prea mult la iubitul său.

- Ce? întrebă Mac, răspunzând la întrebare.

- Te-am văzut uitându-te la mine de ceva vreme răspunse Nan, determinându-l pe Mac să-și îndrepte privirea înapoi spre tufișurile pe care le tundea.

- Doar te priveam cum tai ramurile răspunse Mac pe un ton normal, încercând să nu-l lase pe Nan să-și dea seama că îl admira.

- Ești sigur? Credeam că te uitai la mine pentru că sunt frumos îl tachină Nan cu un zâmbet. Mac îi făcu o mutriță iubitului său în glumă, dar în sinea lui recunoscu că Nan avea dreptate. Nan chicoti ușor înainte de a se întoarce să continue să taie ramurile.

În timp ce tăia, Nan se uită în jur și observă doi adolescenți, unul alb și unul negru, care stăteau și se uitau spre casa vecină. Continuă să taie ramurile, urmărindu-i pe cei doi cu suspiciune.

- Mac strigă Nan cu voce calmă, făcându-l pe Mac să ridice privirea.

- Locuiește cineva lângă noi acum? întrebă Nan, arătând cu capul spre casa din dreapta lor.

- S-a mutat o mamă singură, pe nume Martha. Are un fiu pe nume Arthur, care are cinci ani. Sunt aici de aproximativ patru luni, dar acum nu sunt acasă. Probabil au ieșit; copilul este probabil la școală răspunse Mac, întrucât se salutaseră înainte.

- Cu ce se ocupă? Sunt doar ei doi, mama și fiul? continuă Nan să întrebe.

- Se pare că lucrează pentru o companie. Nu am întrebat-o niciodată, dar sunt doar ei doi. Uneori, prietenii ei vin în vizită, dar nu prea des răspunse Mac, bazându-se pe ceea ce știa. Nan se uita în continuare la cei doi adolescenți care încă se uitau în direcția lor.

- Să-i invităm la cină diseară? întrebă Nan. Mac se uită surprins la iubita lui.

- S-a întâmplat ceva? întrebă Mac curios, simțind că Nan avea un motiv pentru care sugera să-și invite vecinii la cină.

- S-a întâmplat ceva pe aici în ultima vreme? Cum ar fi drogați sau hoți? întrebă Nan mai departe. Mac se gândi o clipă.

- Păi, a fost un incident. Acum vreo două luni, a fost spartă o casă pe Soi 2. Nu l-au prins pe hoț. Din fericire, proprietarii nu erau acasă în momentul respectiv. Aveau camere de supraveghere, dar imaginile nu erau clare. Din ce a auzit Ohm și mi-a povestit, se pare că erau un tip alb și unul negru răspunse Mac.

În timp ce vorbea, Nan încruntă sprâncenele. Se afla pe o scară metalică, care era mai înaltă decât solul, permițându-i să vadă puțin mai departe. Dar, în curând, cei doi adolescenți trecură pe lângă casa lui Nan și se prefăcură că trec pe lângă ea. Mac se întoarse să se uite, dar nu acordă prea multă atenție, deoarece era normal ca oamenii să treacă pe lângă casă. Cu toate acestea, Nan își ținu ochii pe ei, fără să-și ia privirea. Cei doi se opriră chiar în fața casei vecinului și se prefăcură că își leagă șireturile, în timp ce unul dintre ei se uită în curte, inspectând zona, înainte ca amândoi să-și continue drumul.

- Nan, ce se întâmplă? întrebă Mac, cu vocea tensionată, deoarece începuse să se simtă suspicios în legătură cu faptul că iubitul său îi urmărea pe cei doi tineri.

- Nu sunt sigur; poate că exagerez răspunse Nan.

- Spune-mi, vreau să știu a insistat Mac, deoarece cuvintele lui Nan sugerau că el trebuie să gândească și să simtă ceva important.

- Ai văzut cei doi tipi care tocmai au trecut pe lângă noi? a întrebat Nan. Mac a dat din cap în semn de răspuns, iar apoi Nan i-a împărtășit îngrijorările sale, făcându-l pe Mac să-și mărească ochii de surprindere.

- Chiar crezi asta, Nan? a întrebat Mac, șocat.

- Am spus că nu sunt sigură; poate că exagerez. Dar, oricum, invită vecinii la cină diseară. Eu voi găti pentru noi a repetat Nan. Mac a dat din cap în semn de acord.

- Hei, dacă sunt într-adevăr hoți, asta înseamnă că plănuiesc să spargă casa de lângă a noastră? a întrebat Mac.

- Păi, poate. Nu vreau să gândesc prea negativ, dar crezi că femeia cu copilul mic s-ar putea apăra împotriva unui hoț sau a unui tâlhar? răspunse Nan.

- Atunci ar trebui să-i supraveghem o vreme sugeră Mac. Nan dădu din cap în semn de aprobare.

- Ar trebui să le spunem? întrebă Mac în continuare.

- Nu e nevoie. Dacă cei doi nu sunt de fapt hoți, îi vom speria fără motiv spuse Nan. Mac a fost de acord și amândoi s-au ajutat reciproc să tundă ramurile până au terminat, apoi s-au dus să facă un duș și să se schimbe de haine.

Nan a așteptat să pregătească cina, în timp ce Mac continua să verifice dacă s-au întors vecinii, până când a văzut mașina femeii intrând pe alee. Mac a ieșit repede să o întâmpine.

- Bună, Martha a strigat Mac, în timp ce Martha era pe punctul de a-și scoate fiul din mașină.

- Bună, Mac! Te-ai întors de mult? a răspuns tânăra, știind că Mac se întorsese din Thailanda.

- De câteva zile. Ce mai faci, Arthur? i-a răspuns Mac tinerei și i-a făcut cu mâna băiețelului, care avea părul auriu și îi zâmbea timid lui Mac, stând în spatele picioarelor mamei sale.

- Oh, Martha, iubitul meu este în vizită din Thailanda și vom pregăti cina împreună. De ce nu vii și tu să ni te alături? a invitat-o imediat Mac.

- Este în regulă? Mă simt ca și cum aș deranja a spus tânăra, puțin ezitantă.

- Nu este nicio problemă; iubitul meu m-a rugat să te invit a răspuns Mac.

- Bine, atunci. Îți mulțumesc a spus tânăra zâmbind.

- Minunat! Atunci, pe la ora 18:00, vino să mănânci cu noi, bine? Oh, Arthur are vreo alergie? a întrebat Mac, amintindu-și.

- Nu, poate mânca orice, doar că nu-i plac foarte mult legumele a spus tânăra cu un zâmbet, mângâind ușor capul fiului ei, care stătea încă timid în spatele ei.

- Bine, o să pregătesc ceva pentru el.

Ne vedem atunci răspunse Mac. Martha îi zâmbi înapoi înainte de a-și conduce fiul înăuntru, în timp ce Mac se întoarse în bucătărie să o caute pe Nan.

- I-am invitat, vor veni spuse Mac. Nan dădu din cap în semn de înțelegere în timp ce pregătea ingredientele pentru gătit.

- Nan, pregătește și niște mâncare occidentală, pentru cazul în care nu pot mânca mâncare thailandeză cu noi, și pentru Arthur a sugerat Mac.

- Da, ar trebui să mă ajuți. Nu sta acolo și vorbi a răspuns Nan. Mac s-a dus repede să-și ajute iubita. Meniul de astăzi includea o salată cu piept de porc, pe care Mac voia să o mănânce, împreună cu orez prăjit, aripioare de pui, file de somon, salată de legume

și cartofi prăjiți pentru băiețel. Tocmai când terminaseră de gătit, soneria a sunat. Mac s-a grăbit să deschidă ușa și a văzut-o pe Martha și pe fiul ei, care era îmbrăcat într-o ținută drăguță și avea obrajii roșii,

făcându-l pe Mac să-și dorească să-l îmbrățișeze, dar nu a îndrăznit să o facă, de teamă că ar fi fost nepoliticos.

- Tocmai am copt o plăcintă cu mere pentru desert a spus Martha. Mac a luat repede tava cu plăcinta cu mere.

- Mulțumesc! Intrați, vă rog a invitat Mac, iar tânăra și-a adus fiul în casă. În acel moment, Nan a ieșit. Arthur a văzut-o pe Nan și s-a speriat pentru că Nan era mare, așa că s-a ascuns repede în spatele mamei sale.

- Bună ziua! a salutat Nan. Tânăra părea nedumerită, dar i-a zâmbit înapoi.

- Bună ziua! a răspuns Martha.

- Um, am uitat să menționez... iubitul meu este un bărbat a spus Mac când și-a amintit, deoarece uitase să-i spună tinerei mai devreme și nu știa cum va reacționa ea. Martha a zâmbit ușor.

- Nu-ți face griji, nu mă deranjează asta. Am și eu prieteni gay a spus tânăra, ceea ce l-a făcut pe Mac să răsufle ușurat.

- Eu sunt Nan se prezentă Nan. Tânăra se prezentă la rândul ei.

- Vă rog să luați loc și să așteptați până pregătim masa. Mâncarea e gata spuse Nan într-un mod prietenos, aruncând o privire către băiețelul care se ascundea în spatele picioarelor mamei sale.

- Se pare că copilul se teme de tine spuse Mac în glumă.

- Probabil că încă nu s-a obișnuit răspunse repede tânăra.

- Nu-i nimic a răspuns Nan, dar s-a uitat din nou la băiețel. Nan a recunoscut că Arthur era drăguț, dar nu era foarte familiarizat cu copiii mici.

- O să ajut la aranjarea mesei a spus repede tânăra, înainte de a-și conduce fiul să-l urmeze pe Nan în bucătărie.

- Arthur, ce-ar fi să stai aici și să aștepți cu mine? O să-ți aduc niște prăjituri să mănânci mai întâi.”

Mac încercă să se apropie de băiețelul Arthur, care părea puțin ezitant, uitându-se la mama lui. Martha îi făcu semn fiului ei cu capul. Arthur se apropie încet de Mac, simțindu-se nesigur. Mac întinse mâna pentru ca băiețelul să o ia. Arthur ezită, uitându-se din când în când la mama lui, înainte de a lua în cele din urmă mâna lui Mac, permițându-i să-l conducă la un scaun. Mac zâmbi imediat larg.

- Nu este obișnuit cu străinii a spus Martha, privindu-și fiul cu afecțiune, înainte de a se întoarce să o ajute pe Nan să pună masa. Între timp, Mac i-a adus lui Arthur niște gustări.

- Mac, nu-l lăsa să mănânce prea mult, altfel nu va mai avea loc pentru cină a spus Nan, făcându-l pe Arthur să se oprească și să o privească nervos.

- Vorbește puțin mai blând a spus Mac zâmbind și mângâindu-l ușor pe Arthur pe spate. Odată ce masa a fost pusă, toți s-au așezat, Nan lângă Mac, iar Martha și Arthur împreună. Mac a pus o pernă sub scaunul lui Arthur pentru a-l ridica, astfel încât să poată mânca confortabil. Toți au început să mănânce împreună, iar Arthur a mestecat fericit friptura și peștele, cu o expresie satisfăcută.

- Cum e, Arthur? E delicios? întrebă Mac. Băiețelul dădu din cap cu entuziasm, legănându-și picioarele și balansându-și corpul în timp ce mânca, făcându-l pe Mac să-și dorească să scoată telefonul pentru a înregistra momentul. Mac îl văzuse pe băiețel de ceva vreme, dar nu se jucase niciodată cu el și nu se apropiase atât de mult; de obicei, doar își schimbau saluturile.

- Așa se comportă când găsește ceva delicios; îi place să mănânce și să se balanseze spuse Martha.

- E adorabil. Pare ușor de crescut a comentat Mac.

- Poate fi ușor, dar poate fi și destul de încăpățânat a răspuns tânăra.

- De ce nu mănânci legumele? a intervenit Nan, făcându-l pe Arthur să înghețe puțin și să-și îndrepte repede privirea în altă parte.

- Lui Arthur nu-i place să mănânce legume a răspuns Mac în locul lui.

- Dacă nu le mănânci, vei rămâne mic așa pentru totdeauna a spus Nan, făcându-l pe Arthur să-l privească cu ochii mari.

- Mamă!” Arthur s-a întors să-și cheme mama. Martha, știind că Nan era pe cale să-i dea o lecție fiului ei, nu s-a gândit să contrazică cuvintele lui Nan.

- Nan, cred că...” Mac, dorind să-l ajute pe Arthur, a fost întâmpinat cu o privire severă din partea lui Nan, ceea ce l-a făcut să se oprească imediat din vorbit.

- Nu vrei să fii puternic? a întrebat Nan. Arthur s-a dus imediat să îmbrățișeze brațul mamei sale, căutând alinare, deoarece era puțin speriat de Nan, care era mult mai mare decât micuțul băiat.

- Dacă mănânci legume, vei crește mare și puternic ca asta interveni Mac pentru a ajuta, strângând brațul lui Nan pentru ca Arthur să vadă. Arthur se uită cu interes la brațul lui Nan, în timp ce Mac îl rugă pe Nan să-și ridice brațul pentru a-și flexa mușchii.

- Pot... să-l ating? întrebă Arthur ezitant, parcă speriat și dorind să încerce în același timp.

- Vino și încearcă răspunse Nan imediat.

- Haide, nu-ți fie frică l-a încurajat Mac. Arthur a coborât încet de pe scaun și s-a îndreptat spre Nan, simțindu-se atât curajos, cât și speriat. S-a uitat înapoi la mama lui și a văzut-o zâmbindu-i încurajator, așa că s-a apropiat de Nan, privindu-l cu ochii mari.

- Vino aici, te ajut eu a spus Mac, ridicându-l pe Arthur în poală, în timp ce Nan și-a ridicat brațul pentru a-și flexa mușchii, ca băiețelul să-i poată atinge.

Arthur întinse cu precauție mâna pentru a strânge imediat mușchii brațului lui Nan, apoi zâmbi.

- Uau, brațul unchiului este foarte puternic! spuse Arthur repede, întorcându-se spre mama sa cu un ton entuziast, ceea ce îi făcu și pe Nan și pe Mac să zâmbească.

- Nu pare puternic? îl întrebă Nan pe Arthur, care răspunse cu un semn din cap entuziast.

- Atunci trebuie să mănânci multe legume! Când vei crește, fă exerciții fizice des și îți garantez că vei fi cu siguranță puternic îl sfătui Nan.

- Da! Arthur va mânca legume! Mamă, Arthur va mânca legume! exclamă băiețelul către mama sa, înainte de a se da jos din poala lui Mac și de a fugi înapoi la locul său. El înțepă legumele și le privi. Toată lumea îl încurajă, iar Arthur le mâncă imediat.

Chiar dacă a făcut o mică grimasă, a mestecat și a înghițit totul.

Bravo, bravo, bravo!

Cei trei au aplaudat, încurajându-l și mai mult pe băiețel să mănânce legumele.

- De obicei, oricât l-aș încuraja, nu mănâncă. Voi doi ați făcut o treabă excelentă, făcându-l pe Arthur să vrea să mănânce legume a spus tânăra, privindu-și fiul cu ochi blânzi.

- Învață-l încet, dar nu-l forța a sfătuit Nan. Martha a zâmbit și a continuat să mănânce.

- Unde merge Arthur de obicei când ești la serviciu? a întrebat Nan din curiozitate.

- Dacă școala încă funcționează, merge la școală. Seara, îl iau și îl duc cu mine la serviciu. Dar dacă nu merge la școală și eu am de lucru, îl las la o creșă și îl iau după ce termin programul a răspuns Martha.

- Nu ai pe nimeni care să te ajute să ai grijă de el, nu-i așa? a întrebat Mac. Martha a zâmbit ușor și a dat din cap.

- Părinții mei locuiesc în alt stat. M-am gândit odată să-l las la ei, dar Arthur a făcut o criză de nervi și nu a vrut să meargă. Nici nu voiam să-mi deranjez părinții, așa că am grijă de el singură a explicat Martha.

- Mâine, mama mă va duce să cumpărăm gustări, nu-i așa? a întrebat Arthur. Martha a dat din cap în semn de răspuns.

- Da, hai să mergem să cumpărăm niște gustări să le avem acasă, bine? a spus Martha zâmbind.

- Nu trebuie să lucrezi mâine? a întrebat Mac.

- Nu, am zi liberă. Am de gând să fac curățenie în casă și să fac niște cumpărături a răspuns Martha.

- Mâine, unchiul va fi acasă. Dacă vrei să vii să te joci cu unchiul, poți să vii a spus Nan.

- Să mă joc cu tine? Probabil că o să-l faci pe copil să plângă mai mult decât orice, Nan a glumit Mac cu iubita lui.

- Nu crezi că pot avea grijă de un copil? a întrebat Nan zâmbind.

- Nu știu, pur și simplu nu mi-l pot imagina spuse Mac, exprimându-și gândurile. Nan nu spuse nimic, în timp ce Martha se uita alternativ la Nan și la Mac, zâmbind, pentru că amândoi vorbeau în engleză.

- Sunteți foarte drăguți spuse Martha, făcându-i pe Nan și Mac să se întoarcă imediat să o privească.

- Ce vrei să spui? întrebă Mac, amuzat.

- - Păi, voi doi păreți să vă înțelegeți bine și să vă iubiți. Mă face să fiu foarte invidioasă a spus Martha. Cuvântul - invidioasă” pe care l-a folosit nu avea deloc o conotație negativă.

- Mă face să realizez că iubirea între persoane de același sex poate fi la fel de fericită ca cea dintre un bărbat și o femeie; în unele cazuri, chiar mai bună decât a unor cupluri heterosexuale, cum ar fi al meu, de exemplu a spus Martha cu înțelegere.

- De fapt, nu trebuie să fie vorba despre gen; este mai mult vorba despre persoanele implicate. Unele cupluri heterosexuale se iubesc mult, la fel ca cuplurile de același sex sau alte forme de relații. Dacă avem încredere și suntem stabili unul cu celălalt, nimic nu poate distruge acea relație spuse Nan cu seriozitate, pentru că el credea cu adevărat asta.

- Amândoi sunteți oameni foarte buni îi complimentă Martha din suflet.

- Nu ne vedea doar ca pe niște oameni buni a spus Nan. - Ai un copil. Dacă cineva încearcă să se apropie de tine și să fie drăguț, trebuie să studiezi și să analizezi profund acea persoană, pentru binele tău și al copilului tău. De exemplu, dacă te-aș invita la cină o singură dată, dar tu ai încredere în mine și mă crezi, iar în final eu ți-aș face rău ție și copilului tău, ce ai face?” Nan a spus, dorind să o avertizeze pe tânăra femeie că nu ar trebui să aibă încredere în nimeni prea ușor.

- Înțeleg. Vă mulțumesc foarte mult pentru avertisment. Dar, în ceea ce mă privește, trebuie să recunosc că am cu adevărat încredere în voi doi. Nu știu, poate că este instinctul matern, dar sunt sigură că amândoi aveți grijă de copilul meu și nu aveți intenția să-i faceți rău a spus Martha cu încredere, iar Nan și Mac au zâmbit în răspuns.

- Mulțumesc că ai încredere în noi spuse Nan.

După ce terminară de mâncat, Nan îi lăsă pe Mac și pe cei doi oaspeți să se așeze în sufragerie și să se bucure de niște fructe, în timp ce el se oferise să spele vasele. În timp ce stătea acolo și spăla, simți că cineva îl privea din spate, așa că se întoarse și îl văzu pe Arthur uitându-se pe furiș prin ușa bucătăriei. Când Arthur observă că Nan se uita la el, se ascunse repede.

- Intră îi spuse Nan. Arthur se aplecă timid să tragă cu ochiul din nou și, când îl văzu pe Nan zâmbind, se apropie cu precauție de el.

- Ce vrei? îl întrebă Nan, dar Arthur scutură din cap.

- Ai venit doar să mă vezi spălând vasele? îl tachină Nan. De data aceasta, băiețelul dădu din cap în semn de aprobare.

- Atunci trage un scaun aici și urcă-te să vezi i-a sugerat Nan. Arthur s-a uitat la scaun, apoi l-a tras lângă Nan și s-a urcat cu grijă pe el, în timp ce Nan îl privea, dar nu se întindea să-l ajute. Odată ce Arthur a reușit să se urce pe scaun, a zâmbit mândru că a reușit singur, fără ca nimeni să-l ridice. Nan a zâmbit puțin și a continuat să spele vasele, în timp ce Arthur stătea liniștit și privea.

- Te-au învățat să cânți la școală? a început Nan conversația. Arthur a dat repede din cap în semn de răspuns.

- Vorbește mai tare i-a reamintit Nan.

- M-au învățat a răspuns Arthur.

- Cântă-mi ceva l-a încurajat Nan. Arthur părea puțin timid.

- Mary avea un mielușel... mielușel... mielușel cântă Arthur, puțin jenat, dar în cele din urmă termină cântecul.

- Bravo! Ce zici să te învăț un cântec nou? Ăsta e distractiv! Poți să exersezi să-l cânți mai târziu pentru unchiul Mac spuse Nan. Arthur o privi pe Nan cu interes, iar apoi Nan începu să-l învețe pe băiețel un cântec scurt, ușor de reținut.

........

- Mamă, unchiule Mac!” Vocea lui Arthur răsună în timp ce ieșea din bucătărie, urmat de Nan, care terminase de spălat vasele.

- Da?” răspunse Mac, care stătea pe canapea și vorbea cu Martha.

- Arthur poate cânta cântece thailandeze spuse Arthur mândru. Mac se încruntă imediat.

- Cine te-a învățat? Ce cântec?” întrebă Mac.

- Unchiul Nan m-a învățat a spus Arthur arătând spre Nan, în timp ce Mac a simțit un sentiment ciudat de presimțire.

- Unchiul Nan m-a învățat și să dansez a adăugat Arthur.

- Ce l-ai învățat, Nan? a întrebat Mac imediat.

- Lasă-l pe Arthur să-ți arate a răspuns Nan.

- Haide, Arthur, încearcă să cânți pentru mama și unchiul Mac a spus Martha cu entuziasm.

Arthur se răsuci puțin, jenat, și se uită la Nan, care îi făcu cu capul semn să cânte.

- Și dansează îi reaminti Nan.

- De ce am acest sentiment neplăcut? spuse Mac în thailandeză, în timp ce Nan zâmbi ușor și toți trei se uitară la Arthur, care se pregătea. Apoi Arthur întinse ambele brațe în fața lui, ridică două degete și le îndreptă în jos.

- Poo ni bipi, ipi, ipi, ipi, ipi, ja lai... Poo ni bi bi, ipi, ipi, ipi, ipi, keu ta cântă Arthur. Deși accentul său nu era perfect și unele cuvinte erau încă neclare, Mac recunoscu imediat melodia. Ca să nu mai vorbim de mișcările de dans pe care micuțul încerca să le execute, sărind ca și cum ar fi văzut-o pe Lisa de la Blackpink dansând pe YouTube.

- Nan, ce-l înveți pe nepotul meu? exclamă Mac în thailandeză, făcându-l pe Arthur să se oprească imediat.

- Am cântat greșit? întrebă Arthur ezitant.

- Um, Arthur a cântat foarte bine, dar... cred că acest cântec este mai potrivit pentru adulți. Hai să nu-l exersăm încă, bine? O să-ți învăț alt cântec în schimb răspunse repede Mac, nevrând să-i zdrobească încrederea micuțului.

Între timp, Nan stătea cu mâna la gură, râzând.

- Ce se întâmplă? a întrebat Martha, nedumerită, deoarece nu știa ce cântec cânta Arthur. Mac a ezitat, neștiind cum să explice, și i-a aruncat iubitei sale o privire severă.

- Păi, cântecul ăsta este mai degrabă pentru adulți, iar Nan doar mă tachina punându-l pe Arthur să-l cânte. Îmi cer scuze pentru asta a spus Mac direct, dar nu i-a explicat sensul tinerei. Martha a zâmbit ușor, nefiind deloc jignită.

- E foarte drăguț să vă tachinați așa a spus Martha glumeț.

- Am cântat bine? se întreba încă băiețelul.

- Ai cântat foarte bine, dar melodia asta e destul de dificilă. Hai să-ți găsim o melodie nouă, bine? a răspuns Mac. Arthur a dat din cap, confuz. Mac îl lovi în secret pe iubitul său cu piciorul, simțindu-se iritat de faptul că acesta continua să râdă.

- Cred că le-am răpit prea mult timp lui Mac și Nan. Ar trebui să plecăm acasă acum spuse Martha.

- Oh, nu-i nimic. Vă conducem acasă spuse Nan înainte ca toți să se îndrepte spre casa Marthei.

- Asigurați-vă că închideți bine ușile și ferestrele, bine? Dacă se întâmplă ceva, sună-l pe Mac îi reaminti Nan, deoarece tânăra avea deja numărul lui Mac.

- Bine, mulțumesc mult pentru astăzi. Arthur, ia-ți la revedere de la ei îi spuse Martha fiului ei.

- Noapte bună le făcu Arthur cu mâna lui Nan și Mac, care îi răspunseră la fel și așteptară ca cei doi să intre în casă înainte de a se întoarce la propria lor casă. Nan se uită în jur și tot nu văzu nimic neobișnuit.

- Au!” exclamă Nan când Mac o ciupi de coastă.

- Ce-i cu tine, Mac?” întrebă Nan zâmbind.

- Tu ești de vină! Ce l-ai învățat pe nepotul tău? Sunt atâtea cântece se plânse Mac imediat iubitei sale, dar nu vorbea serios. Nan zâmbi amuzată.

- Atunci ce cântec vrei să-l învăț?” răspunse Nan.

- Păi, dacă vrei să-l înveți un cântec thailandez, ce zici de - Quack, Quack, Quack, rața care se scaldă în canal”?” a sugerat Mac. Nan a izbucnit în râs.

- Ce e în neregulă cu cântecul pe care l-am învățat? Ăsta e foarte popular!” a spus Nan zâmbind, iar Mac știa bine că iubitul său îl tachina.

- Haide, alege alt cântec, nu ăsta a strigat Mac din nou.

- - Hmm... atunci pot să cânt melodia asta? întrebă Nan, iar Mac îl privi suspicios.

- Mowgli vânătorul, Mowgli vânătorul cântă Nan, iar Mac îi acoperi repede gura.

- Ugh, te rog, oprește-te. Nu mai cânta!”

se plânse Mac, iar Nan râse înainte de a-și pune brațul în jurul umerilor lui Mac, în timp ce intrau în casă într-o dispoziție veselă.