Capitolul 3
Notă⚠️📌 Mesaj de la autoarea YeoNim
„Înainte să postez în această seară un nou capitol din Dragoste înlănțuită de răzbunare (แค้นล่ามรัก), aș vrea să explic puțin despre relația dintre Prab și Min.
Diferența față de Day & Brick este că aceștia din urmă nu se cunoscuseră și nu se întâlniseră niciodată înainte, de aceea resentimentele și violența dintre ei sunt mult mai puternice.
În cazul lui Prab & Min, cei doi au crescut împreună și există o legătură între ei. Atunci când intervin resentimentele, situația nu ajunge la fel de violentă ca în cazul lui Day & Brick.
Totuși, trebuie spus că Prab rămâne un personaj încadrat la „red flag” 🚩.
Ah, și încă ceva important: în această poveste nu vor exista scene ขข. Am vrut să vă anunț dinainte 😊.”
ℹ️ Notă⚠️: „ขข” este o prescurtare folosită de autorii thailandezi pentru a marca scene de tip „ข่มขืน” (khom khuin) = viol/abuz sexual, fiind un avertisment discret pentru cititori.
🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸
Min s-a trezit devreme, din obișnuință. Când a ieșit din cameră, a găsit doar liniște. Și-a dat seama repede că Prab nu se trezise încă. Așa că s-a dus să pregătească un mic dejun simplu pentru el și Prab.
Min nu știa dacă Prab va mânca, dar a făcut-o cu dedicație, oricum, ca parte a îndatoririlor sale. După ce a terminat, s-a întors în camera sa să facă un duș și să se schimbe de haine, pregătindu-se să meargă la universitate.
Când a ieșit din nou, l-a găsit pe Prab așezat pe canapea, citind ceva pe iPad-ul său, fără a purta uniforma de elev. Lângă el, ca întotdeauna, stătea Chawin, bodyguardul său. Prab a ridicat privirea și l-a zărit pe Min.
- Astăzi te duci singur la cursuri, a spus Prab, întorcându-și imediat privirea spre iPad. Avea încă multe treburi de rezolvat, moștenirea tatălui său.
- Da..., a răspuns Min cu voce joasă.
- Eu... ți-am pregătit și micul dejun, a spus Min, aproape în șoaptă, neștiind starea de spirit a lui Prab.
Prab nu spuse nimic.
Min ezită o clipă, apoi se duse în bucătărie, se servì cu terciul de orez pe care îl pregătise și mâncă, doar ca să-și umple stomacul. Când termină, își luă rucsacul, gata să plece.
- Mă duc la universitate, spuse Min, dar Prab rămase indiferent. Min părăsi apartamentul sub privirea tăcută a lui Prab, care își reluă curând conversația cu bodyguardul său.
Min a părăsit condominiul și s-a îndreptat spre stația de autobuz. În câteva stații, urma să ajungă la universitate. De îndată ce s-a așezat în autobuz, a suspinat ușor.
Recunoștea că situația îl apăsa, dar înțelegea și că totul era consecința faptelor tatălui său. A petrecut călătoria gândindu-se la el, până când a ajuns la universitate.
Acolo, s-a așezat să-l aștepte pe Chaojom, în fața facultății.
- Min!, îl strigă Jake, făcându-l să ridice privirea din cartea pe care o citea. Jake se așeză lângă el.
- Bună dimineața, P'Jake, îl salută Min, zâmbindu-i seniorului său.
- Nu ai venit cu Jom astăzi?, îl întrebă Jake, observând că Min era singur.
- Nu, am venit singur, răspunse el cu un zâmbet ușor.
- Ai luat micul dejun?, insistă Jake.
- Da, răspunse Min, dar în mintea lui rămase întrebarea: oare Prab mâncase ce îi lăsase?
Jake îl privi în tăcere pentru o clipă.
- Dacă te preocupă ceva, poți conta pe mine. Voi asculta orice vrei să-mi spui, a spus Jake cu voce blândă.
Min i-a zâmbit delicat.
- Mulțumesc... Sunt doar puțin obosit, nimic special, a spus el evaziv.
- Oh, ai o frunză în păr. Stai, o scot eu, a spus Jake, aplecându-se pentru a îndepărta cu blândețe bucățica de frunză lipită de părul lui Min, apoi netezindu-i părul cu mâna.
- Mulțumesc, răspunse Min fără să se gândească prea mult.
Scena nu a trecut însă neobservată. Câțiva colegi care adorau cuplul Jake&Min (shipperii de serviciu) erau acolo, cu telefoanele mobile în mână, făcând poze pentru a le comenta și a le lăuda mai târziu în grupul secret. Mai ales scena cu părul - pentru ei era material imediat pentru fanfic.
- Bună dimineața, P'Jake!, a spus Chaojom, care tocmai sosise. Se așeză lângă Min, salutându-l și pe veteran, care răspunse cu un semn din cap.
- Ești aici de mult? îl întrebă Jom pe prietenul său
- De ceva vreme, răspunse Min. Curând sună clopoțelul pentru începerea orei, iar Jom îl luă pe Min cu el. Jake se alătură apoi grupului său de prieteni.
Riiing... Riiing... Riiing...
Telefonul mobil personal al lui Prab sună în timp ce el se afla în biroul care aparținuse cândva tatălui său — acum, oficial, al lui. Se dusese la compania de mașini, parte a afacerii moștenite, pentru a prelua conducerea acesteia. Văzând cine îl sună, a recunoscut numărul prietenului său Phupha și a răspuns.
- Ce este?, a întrebat Prab rece.
(- Nu te duci la universitate astăzi, nu-i așa?) Phupha a confirmat, doar pentru a fi sigur.
- Hmm. Am venit să rezolv niște treburi la PCC. O să trec din nou pe la templu după-amiază târziu. E ceva urgent?, a răspuns el, menționând compania la care se afla.
- Nimic special... doar că Kram a făcut niște poze interesante și voiam să știu dacă vrei să le vezi., a spus Phupha cu un chicotit.
Prab se încruntă.
- Ale cui fotografii?, întrebă el, păstrând un ton rece.
- Ale lui Min, răspunse el fără menajamente.
- Trimite-le, a spus Prab, auzind râsul prietenului său puțin după aceea. La scurt timp, a primit o notificare pe telefonul mobil.
- Kram le-a primit de la niște fete cu care vorbea. Sunt fotografii pe care le distribuie fanii, a explicat Phupha.
Prab deschise imaginea și expresia lui se schimbă imediat: era Jake aranjându-i părul lui Min, dintr-un unghi în care păreau să-și schimbe priviri.
- Tsk... tatăl lui a distrus jumătate din lume, iar el încă mai are tupeul să se îndrăgostească de un alt bărbat? Ce dezgustător, spuse Prab, iritat.
(- Tocmai ți-am trimis-o să vezi.) s-a justificat Phupha.
- Bine. Nu am timp de pierdut cu el acum, am treabă. A întrerupt brusc și a închis imediat.
Își strânse pumnii. Pieptul îi ardea de furie împotriva lui Min și de ură față de tatăl său.
- Chawin, vino aici, chemă bodyguardul.
Puțin după aceea, Chawin intră.
- Ai nevoie de ceva, șefule?, întrebă el.
- Tawan a dat vreo veste?, întrebă el despre bărbatul care îl urmărea pe tatăl lui Min.
- Da, în această dimineață. Același lucru pe care ți l-am raportat și ție, răspunse Chawin.
Fața lui Prab rămase rece, iar degetele îi băteau pe masă în timp ce se gândea.
- Contactează-l pe Alan. Vreau să programez o întâlnire în legătură cu afacerile nerezolvate ale tatălui meu, a ordonat Prab.
Alan era un traficant de arme, partener în rețelele internaționale ale mafiei, care opera în zona gri dintre legal și ilegal. Pe lângă afaceri, Prab voia ajutor suplimentar: Alan avea resursele necesare pentru a-l localiza mult mai repede pe tatăl lui Min.
Imediat ce a primit ordinul, Chawin l-a contactat pe secretarul lui Alan. După câteva minute de conversație, a închis telefonul.
- Șefule, Khun Alan va fi prezent la evenimentul de diseară. I-am spus să vorbească cu tine mai târziu, a raportat Chawin.
Prab a dat din cap în tăcere și s-a întors la muncă.
Pe de altă parte, la universitate...
- Deci, după cursul de astăzi, să mergem la cumpărături, bine?, a sugerat un coleg de clasă când profesorul a format grupuri de câte cinci.
Grupul lui Min era format din: el, Chaojom, două fete (Tonhom și Pai) și un băiat pe nume Tong.
- Super, așa putem împărți treaba imediat, a răspuns Tong.
- Poți să vii, nu?, l-a întrebat Chaojom pe Min, știind că locuia cu Prab în condominiu.
- Stai, o să-l sun mai întâi. Dar cred că da, a spus Min, îndepărtându-se pentru a-l suna pe Prab.
Curând, vocea aspră a celuilalt bărbat se auzi când răspunse:
(- Ce este?)
- Scuze că te deranjez... nu durează decât un minut, spuse Min în șoaptă.
(- Spune), răspunse Prab cu același ton indiferent.
- Colegii mei și cu mine trebuie să mergem să cumpărăm niște materiale pentru munca profesorului. Am vrut să te anunț dinainte, a explicat Min.
Prab a tăcut pentru o clipă.
- Unde?, a întrebat el.
- La..., a spus Min, indicând destinația.
- Du-te. Când termini, sună-mă. Voi trimite pe cineva să te ia, nu te întoarce singur, a răspuns Prab.
Inima lui Min se simțea mult mai ușoară.
- Da... mulțumesc, răspunse Min, ușurat.
Prab închise telefonul. Min se întoarse la colegii săi, zâmbind.
- Pot să plec, anunță el, iar ei începură imediat să decidă lista de cumpărături.
În ceea ce-l privește pe Prab, la sfârșitul după-amiezii, se întoarse la condominiu pentru a face un duș și a se schimba de haine, pregătindu-se să meargă la templu.
- Chawin, trimite unul dintre oamenii noștri să-l urmărească pe Min de la distanță în... ordonă el cu voce rece. Garda de corp dădu din cap și plecă imediat să dea instrucțiuni.
După ce s-a îmbrăcat, Prab s-a dus direct la templu, unde mama și fratele său primeau deja oaspeții pentru ceremonie.
Între timp, Min și grupul de prieteni terminaseră deja cumpărăturile și luaseră cina împreună. Când și-au luat rămas bun, era deja târziu în noapte.
- Ne vedem mâine, atunci, a spus Chaojom, despărțindu-se de grup.
Doar Min și Chaojom au rămas cu pungile.
- Dar tu? Cum te întorci? Vrei să te duc eu?, a întrebat Chaojom, văzând-o pe Min încărcată cu pungi.
- Nu e nevoie. Khun Prab a spus că va trimite pe cineva să mă ia, a răspuns Min.
- Atunci sună-l acum. Te aștept, a insistat Chaojom.
Min a sunat și a așteptat mult timp ca Prab să răspundă.
- Ai terminat cumpărăturile?, a întrebat celălalt bărbat pe același ton indiferent.
- Da, a răspuns Min.
- Atunci așteaptă acolo. Omul meu este încă ocupat. Nu pleca nicăieri, a spus Prab, închizând imediat apelul.
- Deci, ce a spus?, a vrut să știe Chaojom.
- Așteaptă aici. O să trimită pe cineva să mă ia. Tu poți pleca, eu rămân, spuse Min, jenat că-și reține prietenul.
- Nu, o să aștept cu tine. Hai să mergem la cafeneaua de acolo, insistă Chaojom.
Au stat și au vorbit până la ora 21:00, când cafeneaua s-a închis. Apoi s-au întors afară să aștepte.
- Au trecut două ore și nimic! Sună din nou, mormăi Chaojom.
- Poate e blocat în trafic... a spus că omul lui e ocupat. Ar trebui să ajungă imediat ce termină, spuse Min, încercând să-l scuze.
- Dacă ai fi venit cu mine sau te-ai fi întors singur, ai fi ajuns acasă până acum, a mormăit Chaojom.
- Nu vreau să-l contrazic. Dacă mi-a spus să aștept, voi aștepta. Du-te, voi fi bine, răspunse Min, zâmbind pentru a-i liniști prietenul.
- Haide, nu te las singur aici, insistă Chaojom.
Timpul trecea. La ora 22:00, mama lui Chaojom a sunat, îngrijorată, pentru că câinele lor se îmbolnăvise brusc și îl duceau la veterinar.
- Du-te, voi aștepta. Nu-ți face griji, a spus Min, știind că prietenul său era împărțit.
- Dar de ce te face să aștepți atât de mult? Își bate joc de tine?, a întrebat Chaojom, indignat.
Min a tăcut pentru o clipă.
- Nu... Dacă nu apare până la ora 23:00, voi lua un taxi. Îți promit. Du-te, nu-ți face griji, îl asigură Min.
- Bine... dar ai baterie, nu? Sună-mă dacă se întâmplă ceva!, sublinia Chaojom înainte de a-și lua rămas bun.
Rămas singur, Min se așeză pe o bancă din apropiere și așteptă. Din fericire, zona era încă aglomerată, ceea ce îi dădu o oarecare ușurare.
- Mulțumesc că ai venit la înmormântare, spuse Prab, strângând mâinile în semn de salut către Alan, care participase la slujba de înmormântare a tatălui său în acea seară.
- Nicio problemă. Măcar ne cunoaștem, răspunse Alan pe un ton neutru.
- Deci, ești gata să vorbim? Sau preferi să vorbim altă dată? Nu am nimic împotrivă, adăugă Alan, observând că Prab avea multe de făcut la ceremonie, deoarece erau foarte mulți oameni prezenți.
- Putem vorbi acum, răspunse Prab.
- Atunci, ca să nu pierdem timpul, hai să vorbim în mașina mea, spuse Alan din nou.
- Da, trebuie doar să dau câteva instrucțiuni mai întâi, a spus Prab. Alan s-a îndreptat imediat spre mașină, în timp ce Prab s-a întors spre Chawin.
- Cine îl supraveghează pe Min?, a întrebat Prab.
- Jak, a răspuns Chawin.
- Și?, a întrebat el, scurt și la obiect.
- În acest moment, Min încă așteaptă în același loc. Khun Chaojom s-a întors, a explicat Chawin, repetând ceea ce îi spusese Jak.
- Pune-l pe Jak să stea de pază. Când termin de vorbit cu Khun Alan, voi da noi ordine. - Dacă Min sună, spune-i să aștepte, spuse Prab rece. Chawin dădu din cap înainte ca Prab să se îndrepte spre mașină pentru a vorbi cu Alan.
- Ești sigur că poți continua ceea ce a făcut tatăl tău cu mine?, întrebă Alan pe un ton neutru.
- Sunt sigur, răspunse Prab serios.
- Dar celelalte afaceri ale familiei tale?, a vrut să știe Alan, știind că familia conducea mai multe companii.
- Am început deja să-l învăț pe fratele meu mai mic câteva lucruri, iar în anumite companii avem manageri care se ocupă de administrare. Eu mă duc doar să supraveghez din când în când, a explicat Prab.
- Ești dispus să-ți asumi acest risc?, a insistat Alan.
- Da, a confirmat Prab cu fermitate. Alan a zâmbit mulțumit. Îi plăcea acest tânăr încrezător și curajos.
- În regulă. Te voi lăsa să continui munca tatălui tău. Dar vom începe cu adevărat abia după ce ceremonia se va termina. Acum concentrează-te pe munca ta și pe familia ta, a spus Alan, fără nici o grabă.
- Bine, a răspuns Prab.
- Khun Alan, voiam să-ți cer ajutorul, a început Prab imediat.
- Despre ce?, întrebă Alan.
- De când a murit tatăl meu, îl caut pe unul dintre oamenii lui de încredere care a dispărut. Voiam să-ți cer ajutorul și în această chestiune, a cerut Prab.
- Desigur. Trimite o fotografie și detaliile oamenilor mei, a răspuns Alan, dispus să-l ajute. Prab i-a mulțumit înainte de a coborî din mașină, pentru ca Alan să poată pleca acasă.
Imediat ce mașina lui Alan plecă, Prab se întoarse către Chawin.
- Dar Min, ce a spus?, întrebă Prab.
- Încă stă acolo și așteaptă, nu m-a sunat, răspunse Chawin.
Prab își luă telefonul mobil și formă numărul.
(- Da.) Vocea lui Min se auzi la celălalt capăt al firului.
- Mai ești în același loc? întrebă Prab pe un ton rece.
(- Sunt încă aici.) răspunse Min cu voce slabă.
- Nu e nimeni disponibil să vină să te ia acum. Întoarce-te singur, spuse Prab și închise imediat.
Apoi se întoarse spre Chawin.
- Sună-l pe Jak și spune-i să-l urmărească până ajunge la condominiu, ordonă Prab, păstrând un ton ferm, înainte de a se întoarce la mama sa, care stătea încă pe veranda templului.
Din partea lui Min, imediat ce a primit apelul lui Prab, a simțit o durere în piept. Era acea durere profundă a cuiva care ascultase și așteptase răbdător, așa cum îi ceruse, până după ora 23:00... doar pentru a auzi că trebuie să se întoarcă singur.
Ochii lui mari ardeau de căldură, dar încerca să-și rețină lacrimile. Și-a luat lucrurile, valiza, și a plecat să cheme un taxi. Pe drumul de întoarcere spre apartament, a rămas tăcut tot timpul, cufundat în propriile gânduri.
Când a intrat în apartament, a găsit doar liniște. Și-a dat seama imediat că Prab nu se întorsese încă. Și-a pus lucrurile în dormitor și s-a dus în bucătărie să verifice. Oala cu orezul pe care îl pregătise era deja spălată — nu știa dacă Prab îl mâncase sau pur și simplu îl aruncase. Văzând că nu mai era nimic de aranjat, a făcut un duș și s-a pregătit de culcare.
Bang bang bang!
O bătaie puternică a răsunat la ușă când Min dormea de mai puțin de o oră. Speriat, s-a ridicat repede și s-a dus să deschidă — și l-a găsit pe Prab stând în fața lui, cu o expresie gravă.
- Khun Prab, s-a întâmplat ceva?, întrebă Min.
- Mi-e foame. Fă-mi ceva de mâncare, răspunse Prab pe un ton rece, intrând imediat după aceea.
Min era puțin confuz, dar, de îndată ce și-a revenit, a alergat în bucătărie. Din fericire, mai avea niște orez fiert, pe care trebuia doar să-l încălzească la cuptorul cu microunde. Nu voia ca Prab să mănânce doar tăiței instant, așa că a decis să-i pregătească ceva mai bun: carne de porc tocată prăjită cu usturoi și o supă simplă.
Știa că Prab nu era pretențios în privința mâncării, dar, deși era obosit și somnoros, Min a insistat să-i pregătească o masă decentă.
- Khun Prab, unde doriți să mâncați?, a întrebat Min, pentru a putea aduce mâncarea odată ce era gata.
- La masa din sufragerie, a răspuns Prab, rece ca întotdeauna.
Min a luat totul și a aranjat pe masă. Prab s-a așezat imediat să mănânce.
- Rămâi acolo să cureți după aceea, a poruncit Prab.
Min se așeză pe un scaun, așteptând ca Prab să termine de mâncat. Bărbatul mâncă în tăcere absolută, fără să-i spună niciun cuvânt.
Min, pe de altă parte, se lupta cu somnul — ochii îi erau grei și dădea din cap de mai multe ori. Prab se uită chiar și în lateral la el de câteva ori, dar nu spuse nimic.
Până când, copleșită de oboseală, Min a adormit chiar acolo, aplecată peste masă.
Prab termină, duse farfuria la chiuvetă și... se opri. Se uită la Min adormit, cu capul căzut pe brațe, cu o expresie imposibil de descifrat. Nimeni nu știa ce îi trecea prin minte în acel moment. În cele din urmă, se întoarse și se îndreptă spre camera lui, lăsându-l pe Min să doarmă singur la masă.
🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸
Min s-a trezit la 4 dimineața cu dureri în corp din cauza faptului că adormise stând în șezut. S-a trezit brusc și i-a trebuit câteva secunde să-și dea seama unde se află. Apartamentul era cufundat în întuneric, toate luminile fuseseră stinse. Prab nu era nicăieri.
Min și-a dat seama atunci că fusese lăsat singur să doarmă pe masă. Își strânse buzele, ochii începură să-l ardă. Sentimentul de abandon îi creștea în piept și nu putea să-și stăpânească lacrimile. Plângea în tăcere în timp ce se retrăgea în camera lui, ghemuindu-se pe salteaua subțire și îmbrățișându-și genunchii. Se simțea inutil, nesemnificativ, ca și cum nimănui nu-i păsa de el.
Era deja rănit după ce așteptase atâtea ore în noaptea precedentă... și acum, chiar dacă era - doar faptul că îl lăsase să doarmă singur, era ca și cum ar fi retrăit aceeași abandonare. Inevitabil, și-a amintit de tatăl său, care îl lăsase să suporte povara greșelilor sale. De mama sa, care îl abandonase și ea. Lacrimile curgeau, înăbușite de suspine. După un timp, epuizat, se întinse și adormi din nou, trezindu-se la ora 8 dimineața.
Min se trezi cu ochii umflați și roșii de la plânsul din timpul nopții. Se grăbi să pregătească micul dejun, deși avea cursuri la ora 9 dimineața. Când ieși din camera ei, îl văzu pe Prab deja îmbrăcat în uniformă, gata să plece la universitate. Prab îl privi rece și observă imediat ochii lui umflați, înțelegând motivul.
- Nu știi să-ți faci treaba? Crezi că asta e casa ta?, spuse Prab sever.
Min își strânse buzele, neîndrăznind să răspundă.
- Îmi pare rău..., murmură el slab.
- Du-te și fă un duș și pregătește-te pentru cursuri. Și du-te singur. Nu am de gând să-mi pierd timpul așteptându-te, spuse Prab aspru.
Ultimele cuvinte
- Cel puțin am reușit să te aștept, a spus Min, într-o izbucnire de durere, dând frâu liber sentimentelor sale.
Cuvintele l-au făcut pe Prab, care deja se pregătea să părăsească camera, să se oprească brusc. S-a întors spre Min cu ochii arzând de furie. Min și-a dat seama că a lăsat să-i scape ceva ce nu ar fi trebuit, pentru că relația lor nu mai era ceea ce fusese odată.
Bărbia delicată a lui Min a fost apucată cu forță de mâna fermă a lui Prab, care a strâns-o violent. Min a făcut o grimasă de durere.
- CINE TE CREZI?! CREZI CĂ AI DREPTUL SĂ-MI VORBEȘTI AȘA?! TU ȘI TATĂL TĂU NU SUNTEȚI DECÂT PARAZIȚI CARE AU PROFITAT DE FAMILIA MEA! ȘI, ÎN FINAL, NE-AI TRĂDAT! CREZI CĂ EȘTI ÎN POZIȚIA DE A-MI SPUNE CE SĂ FAC, MIN?! Prab a strigat, plin de ură, amintindu-și ce i-a făcut tatăl lui Min tatălui său.
Fiecare cuvânt era ca un cuțit în inima lui Min. Nici măcar nu putea să-și apere tatăl. Ochii lui începură să se umple de lacrimi. Prab strânse din dinți înainte să-l împingă cu brutalitate, făcându-l să se clatine și să-și întoarcă fața în lateral sub forța gestului.
- Așteaptă până îl găsesc pe tatăl tău, Min, spuse Prab pe un ton rece și amenințător înainte de a pleca.
Chawin, bodyguardul, o privi pe Min cu compasiune, dar nu spuse nimic. Se grăbi doar după șeful său.
Min se prăbuși pe podea, corpul său tremurând de durere, frică și tristețe. Îi luă câteva secunde să-și recapete respirația, dar în cele din urmă fugise la duș și se schimbase de haine — mai avea de mers la cursuri.
Când Min a ajuns la universitate, era deja în întârziere. Din fericire, profesorul nu l-a certat și l-a lăsat să intre. Înainte să ajungă, Chaojom îl sunase deja o dată. De îndată ce s-a așezat lângă prietenul său, Chaojom s-a aplecat să-i șoptească:
- Ești bine?, l-a întrebat Chaojom, observând ochii umflați și aerul abătut al lui Min.
- Mm, răspunse Min sec.
Chaojom nu a insistat, temându-se că profesorul îl va certa, deoarece Min abia intrase în clasă. A urmărit pur și simplu ora în tăcere, flămând, nefiind mâncat nimic de dimineață.
Când ora s-a terminat, în jurul prânzului, Chaojom nu s-a mai putut abține:
- Ce s-a întâmplat? Cum ai ajuns acasă aseară?, îl întrebă imediat ce ieșiră din clasă. Cu o seară înainte, Min îi trimisese doar un mesaj scurt în care îi spunea că era deja în camera lui, fără să-i dea niciun fel de explicații.
- Cu taxiul, răspunse Min cu voce slabă.
- Prab nu te-a luat?! exclamă Chaojom, deja iritat.
- Nu era nimeni disponibil... dar am reușit să mă întorc cu taxiul, a spus Min, încercând să-și calmeze prietenul, ca să nu se supere.
- Chiar și așa, ar fi trebuit să-ți spună să te întorci singur de la început! Nu trebuia să te facă să aștepți până târziu și abia atunci să-ți spună. Ce-a fost în capul lui?! Nu știe să facă diferența între lucruri sau ce?! Chaojom era furios în numele prietenului său.
- Dar ochii tăi? Ai plâns, nu-i așa?, a insistat Chaojom.
- Puțin... Eram doar rănit de propriul meu noroc, a răspuns Min, forțând un zâmbet ușor. Dar Chaojom și-a dat seama imediat cât de mult îl durea pe interior.
- Uite, Min, încă mă ai pe mine. Dacă într-o zi nu mai poți suporta, spune-mi. Te voi ajuta, spuse Chaojom pe un ton serios. Nu putea interveni fără să i se ceară, dar dacă prietenul său îi cerea, nu ar fi ezitat.
- Sunt bine, Jom. S-a terminat acum. Hai să mergem să mâncăm, m-am trezit târziu și nici măcar nu am luat micul dejun, Min a schimbat subiectul. Chaojom a dat din cap și l-a dus la cantina facultății.
Deodată...
- Pot să stau cu voi? Vocea lui Jake răsună când ajunse cu o tavă cu mâncare lângă prietenul său apropiat, Han.
- Ah... da, răspunse Min, deoarece erau locuri libere. Jake se așeză lângă el, în timp ce Han luă locul de lângă Chaojom, care era vizavi de Min.
Min a continuat să mănânce în tăcere.
.jpg)
Comentarii
Trimiteți un comentariu