CAPITOLUL 24 - CUTIA ATÂRNATĂ DE AȚĂ

- Tu ai creat această situație?

Day s- a plâns indiferent. Mâinile i- au simțit distanța pe perete și apoi s- a lăsat să cadă, De ce stătea? Totul părea atât de perfect. Cu toate acestea, ecoul difuzorului liftului care a captat sunete caracteristice, însoțit de vocea familiară a femeii care a sunat când vorbea, i- a făcut să cunoască rezonanța, raza și claritatea pe care le cunoștea.

Probabil că Mhok nu l- ar înșela folosind el însuși un difuzor, dar dacă l- ai întreba dacă fostul său iubit ar fi capabil să facă planuri folosind angajații clădirii sau nu, probabil că răspunsul ar fi nu. Totul s- a întâmplat în momentul exact. O coincidență surprinzătoare.

- Ți- am spus deja, Day, că nu o să te mint și să mai fac nimic la spatele tău, spuse Mhok dincolo de spațiul îngust.

- Nu cred că poți avea deloc încredere în mine, nu- i așa?

Persoana care asculta la celălalt capăt și- a îmbrățișat genunchii și, din greșeală, a zâmbit amuzant. Celălalt era foarte bun să se amestece în treburile lui. Ascultând cu atenție, în depărtare se auzea zgomotul furtunii care năvăli. Mediul de afară trebuie să fi fost foarte dens, deoarece sunetul a ajuns chiar și în interiorul liftului. Se părea că vor fi împreună mult timp aici.

- Ești foarte bun să revii la subiect, a spus Day.

- Ți- am spus că vorbesc serios, a răspuns cealaltă parte.

- Nu mai vorbi despre asta, omule. Sunt obosit.

Day nu a spus nicio minciună. De fiecare dată când Mhok insista, trebuia să lupte și să respingă dorința inimii sale de a trage persoana din fața lui într- o îmbrățișare și de a- și arunca bariera. Dar ce zici de asta? Care ar fi beneficiul? Indiferent cât de bine stabilită este stima ta de sine, sentimentul de a fi inferior și de a avea nevoie de protecție este complet
dezgustător

- Day, îți amintești ce am promis? Day mi- a promis că atunci când va veni un moment important, Day mă va crede, mai ales în chestiuni care implică direct peDay.

Mhok vorbi cu voce joasă. Mintea i- a revenit la acel moment în care scăpaseră împreună la Songkhla și o imagine a apărut în capul lui. În acel moment, încă mai putea să- l vadă pe cealaltă persoană, chiar dacă imaginea era neclară.

- Ai spus asta în caz că are legătură cu sănătatea mea.

- Are legătură... pentru că o să spun că are legătură și cu orbirea lui Day.

Vocea fostului lui iubit era puternică și atât de hotărâtă încât i- a făcut să tremure pereții inimii. Încă o dată, nu a vrut să rănească persoana din fața lui, dar fusese și el rănit, se rănise singur.

- Bine, îmi voi ține promisiunea. Poți să o spui.

- Day mi- a spus odată că vrea să fie o persoană normală. Tu ai vrut să fii tratat ca o persoană normală, nu ca cineva orb.

Cel mai tânăr dădu din cap. Asta le spunea mereu oamenilor din jurul lui, spunea ce putea și nu putea face, dar mereu s- a pus accent pe asta.

- În trecut, am făcut o greșeală și nu am făcut ceea ce mi- ai cerut să fac. Azi îmi recunosc greșeala și vin să- ți cer o șansă. Te- ai simțit mereu bine cu mine, dar dezamăgirea pe care ai simțit- o din cauza ca Eu eram ceva peste care nu puteai să treci. Te- ai întrebat, de unde ai putut să știi că este real? De unde știi că nu o va face din nou? Am dreptate?

- Adevărat... a recunoscut el sincer.

- Day..., a spus cealaltă parte în timp ce respira adânc pentru inspirație.

- În asta s- a împiedicat Day este dragostea. Iubire ca a oricărei persoane normale.

Acea sentință l- a făcut pe Day să întoarcă capul, cu fața către persoana care vorbea acum. Chiar dacă acum lucrurile se întoarseră cu susul în jos și chiar dacă el era cel care încă nu vedea nimic. Ceea ce îi spunea cealaltă parte era ceva la care nu se gândise niciodată înainte.

- Dragostea unei persoane normale, obișnuite este așa, Day. Nu suntem niciodată siguri de nimic. Ce ne rezervă viitorul? Oare persoana pe care o iubim va face din nou aceeași greșeală? Sau poate eu voi fi cel care face la fel. greșeală? Nimeni nu știe nimic, dar totuși alegem să iubim.

Mâinile lui Mhok se întinseră luându- i mâna. De data aceasta, Day nu l- a negat, lăsându- l pe cealaltă parte să împărtășească unele dintre sentimentele lui și să- l anunțe. Mâinile îi erau transpirate, Mhok nu este diferit de el însuși. Rănit și el încă mai spera să fie iubit. Adevărul pentru cei care l- au văzut pe Mhok ar fi fost că acesta și- a depășit trecutul. Pentru cei care încă s- au gândit la asta, a fost invers.

- Cu trei ani în urmă, ai folosit starea ochilor tăi ca o scuză în relația noastră. Nu m- am certat , dar chiar ai făcut- o.

Bătrânul a făcut o pauză înainte de a continua.

- Dar astăzi, încă vreau să îl întreb pe Day și vreau să te gândești cu atenție la asta. Este starea ochilor tăi încă un impediment pentru relația noastră?

Acea simplă întrebare a dărâmat toate barierele din inima lui. Ceea ce a spus Mhok a fost o simplă logică împotriva căreia nu a putut să se opună. Ce anume îl împiedica să meargă înainte? Era teama lui Mhok de a face ceva greșit din nou sau era doar bim ascuns de lumea exterioară în spatele orbirii lui?

- Dacă Day nu ar fi orb astăzi, te- ai întoarce la mine?

P'Mhok...

Cel mai mic a înțeles totul în acel moment. Inconștient a început să plângă, dar nu de tristețe, ci de bucurie pură. În cele din urmă scăpase din cușca în care se băgase.

- Ce spui Day? Aștept răspunsul tău.

- Ai dispărut toate acele ore doar ca să te gândești la acest motiv? zise Day în timp ce râdea.

Mhok, care încă își ținea mana, s- a mutat să se așeze lângă el și l- a aranjat să- și sprijine capul pe umăr.

- M- am dus să o văd pe mama ta acasă, a mărturisit Mhok.

- Oh, și de ce spui asta până acum când suntem din nou împreună? S- a certat fără seriozitate.

- Chiar dacă ai ști că e acolo, m- aș duce oricum. Pentru că eram ca fostul îngrijitor, a trebuit să discut cu mama ta câteva chestiuni în așteptare despre tine, chestiuni de care eram curios.

- Ce contează? întrebă el curios.

- Despre tatăl lui Day, spuse el.

- În ziua aceea, când am terminat și am părăsit camera de recuperare, m- am dus și i- am explicat totul mamei tale, în special relația noastră, pentru că am vrut ca mama ta să înțeleagă că nu te- am înșelat. Am vrut să știe că te- am iubit cu adevărat, chiar dacă relația noastră s- a încheiat, așa că am insistat să- i spun despre sentimentele mele și să- i spun că tot ceea ce trecusem a fost adevărat.

- Mama nu mi- a spus niciodată, a răspuns Day.

- Probabil aștepta să- i spui tu însuți. Dacă nu voiai să- i spui, atunci se prefacea că nu știe nimic, a spus fostul lui iubit.

Acum că m- am gândit la asta, în acel moment cel mai mic a plâns îmbrățișându- și mama de parcă ar fi murit cineva. Totul fusese amestecat acolo, faptul că operația nu a avut succes așa cum se aștepta, a adăugat la celălalt faptul că rezultatul iubirii la care el a sperat mereu fusese și el un eșec.

- Deci, despre ce ai vorbit cu mama mea?

- Îți amintești când tatăl tău te- a vizitat în spital? Stăteam și eu acolo. De fapt, am aflat totul după ce am terminat. P'Night și am tot vorbit, eram îngrijorat pentru tine, așa că am vorbit des cu P'Night. P'Night mi- a spus că ți- ai deschis inima și la iartat. Deci acum erați la fel de apropiați ca înainte, a spus Mhok.

- Dar nu poți fi supărat pe mine. Nu era ca și cum aș fi vorbit cu P'Night la spatele tău. M- ai blocat de peste tot și nu puteam să- ți spun. Dacă aș putea, „aș fi făcut- o deja”.

Cealaltă parte a fost atât de stânjenită încât a râs.

- Încă n- am spus niciun cuvânt, s- a plâns cel mai tânăr.

- De aceea acum mă întrebam dacă ai putea să treci peste ce s- a întâmplat cu Night, de ce nu ai putut să treci peste ce s- a întâmplat în situația noastră? Nu am putut să înțeleg. Ce altceva aș putea face? Așa că m- am dus și am vorbit cu mama ta. pentru că m- am gândit care a fost motivul pentru care mama ta nu l- a iertat pe tatăl tău, am vrut să știu care este motivul, a spus Mhok pe larg.

- Și mama ce ți- a spus? întrebă Day.

El însuși nu îndrăznise niciodată să o întrebe pe mama lui.

- Mama ta l- a iertat deja pe tatăl tău pentru tot.

Acea propoziție simplă era o rafală de vânt care a trecut și a luat tot ce- l îngreuna și devenise mici particule de praf. Nu se deschisese niciodată să vorbească cu mama lui despre asta și ceea ce credea că știa era că subiectul tatălui său era încă tabu acasă.

- Pentru că? a spus fiul fără să înțeleagă.

- Pentru că ai făcut- o pe mama ta să înțeleagă totul.

Acele cuvinte au făcut totul și mai de neînțeles. S- a grăbit să- l îndemne pe Mhok să- și continue explicația, mai ales partea care îl includea

- Când Day era pe cale să- și piardă complet vederea, mama ta tot refuza să simtă totul asta se întâmpla în propria ei inimă. Mama ta nu a putut accepta și și- a luat toată munca pe care ea
putea să se mențină cât mai ocupată posibil, ca poate să uite că și Day suferea.Mama ta mi- a spus ea însăși că nu a fost niciodată acolo când ai nevoie de ea cel mai mult.

- Și ce legătură are asta cu tatăl meu?

- Pentru că toți facem greșeli, Day... chiar și față de oamenii pe care îi iubim cel mai mult. Mama ta mi- a spus că tu ai învățat- o că, chiar dacă ne dorim, iubirea nu este perfectă pentru că toți suntem doar oameni și putem face greșeli. Dar cel mai important lucru este că îl putem depăși.

Mhok a spus totul într- un mod la care nu se gândise niciodată înainte.

- Mai vrei să- mi spui ceva? Spune el după o lungă tăcere încercând din răsputeri să surprindă începutul și sfârșitul fiecăreia dintre povești.

Tot ce i- a spus Mhok i- a zguduit inima violent.

- Putem să ne întoarcem împreună? Să începem din nou, a întrebat tânărul cu aceeași voce fermă ca și înainte.

De data aceasta Day nu a răspuns folosind vocea, ci și- a trecut încet mâna pe fața celeilalte persoane, atingându- l cu grijă. Se gândi la totul cu atenție înainte de a îl trage pe Mhok spre el și de a- i pune un sărut blând pe buze.

Gustul moale al iubirii era atât de dulce. Minorul simțea mirosul de țigări plutind în jurul lui; nu ştia dacă era ceva real sau ceva preconceput.

Mhok venise să- și schimbe viața pentru totdeauna, schimbase totul așa cum lumina strălucitoare a soarelui schimbă totul într- o zi rece.

Nu știa cât timp trecuse de când nu se simțise așa. Acel sentiment că în interiorul inimii lui era îmbrățișat cu multă afecțiune, probabil că trecuse mult timp de ultima dată, cât 3 ani de când se despărțiseră.

Toți facem greșeli, avem imperfecțiuni și răniți, dar asta suntem. Dragostea umană trebuie să fie la fel de simplă precum a spus Mhok. Complet plin de imperfecțiuni, uneori stupide, alteori greșeli sunt făcute iar și iar și totuși există speranța că în viitorul îndepărtat va mai exista o lumină strălucitoare la capătul unei stânci pe care chiar și cei mai orbi ar putea să o vadă o privire.

Telefonul mobil al lui Day a vibrat.

Amândoi râseră și Day își desfăcuse fără tragere de inimă buzele care fuseseră unite de mult timp. Și- a luat telefonul mobil, era sigur că era mama lui îngrijorată, deoarece venea acasă mai târziu decât de obicei, sau poate că era fratele lui, dar nu, se înșela, din moment ce vocea pe care o auzi la celălalt capăt al firului era ceva ce așteptam să aud de mult.

- Bună ziua, domnule Danainat Kopranoppakun, ce mai faceți?... Sun de la centrul de donații. Este rândul dumneavoastră să donați, domnule Danainat, corneele dumneavoastră sunt gata.