Capitolul 23

Când a sunat să-l contacteze pe Than după ce terminase de urmărit conferința de presă în direct, Kirin nu a pierdut vremea cu prea multe întrebări către Khanchit, fiindcă putea decide singur imediat: Than putea veni să-l ia chiar a doua zi. Așa se făcu că, în dimineața următoare, Kirin coborî din dormitor mai devreme decât de obicei, atât de devreme, încât tatăl lui, care încă nu plecase spre grădină, îl privi cu suspiciune.

- Unde mergi, îmbrăcat așa?

Kirin, care era pe punctul să treacă pe lângă masa din sufragerie pentru a merge în bucătărie să caute ceva de mâncare, se opri brusc și își privi hainele, un tricou alb și blugi lejeri, complet obișnuite, care n-ar fi trebuit, în mod normal, să dea naștere unei asemenea întrebări.

- Mă îmbrac normal, ca de obicei.

- Dar ăla nu e un tricou nou? Nu te-am mai văzut purtându-l. Și de obicei, când mergi în grădină, îți pui hainele alea vechi, cu gulerul lărgit, că nu vrei să te murdărești.

- Păi…

- Mergi la cineva? Sau vine cineva la tine?

- Tata chiar știe tot, mereu.

- Păi sunt tatăl tău de atâția ani, nu? mormăi Khanchit. Totuși, deși își dădea seama că persoana care venea să-l ia pe Kirin era Than, de data asta nu mai avea nicio umbră de îndoială în privința tânărului. Declarațiile pe care acesta le făcuse în conferința de presă de ieri erau destul de clare: chiar dacă ar fi avut în față tot felul de lucruri de mare preț, pe care alții le-ar fi dorit, în final, el tot pe fiul său l-ar fi ales, așa cum o făcuse deja ieri.

Khanchit își aminti de momentul când băiatul lui, poznaș cum era, spusese că o să-i aducă un ginere, atunci când pleca să lucreze la tabăra „Phra Saksit”. Cine s-ar fi gândit că, pe lângă faptul că fiul său avea să se întoarcă mai matur, urma să primească și un „bonus”  chiar ginerele despre care Kirin glumise odată.

Kirin abia așezase pe masă bolul cu orez fiert cu carne de porc tocată, când auzi motorul unei mașini oprindu-se în fața casei. Se ridică imediat de la masă și ieși grăbit să întâmpine oaspetele, iar mama lui, care tocmai aducea un platou cu gogoși thailandeze, nu putu decât să-și scuture ușor capul în fața entuziasmului prea vizibil al fiului lor.

- Se pare că de data asta chiar vom avea un ginere,  glumi Khanchit, aruncând o privire către soția sa, care se întindea să vadă afară.

- Dacă e vorba de tânărul ăsta, atunci sunt de acord,  spuse Napha zâmbind mulțumită, încă impresionată de cuvintele pe care Than le rostise în fața presei cu o zi înainte. Și ea fusese acolo, uitându-se la transmisie alături de soț și de fiu. 

-  Pare cineva care ar avea grijă de Kirin.

- Mi-e doar teamă că, dacă-l ia cu el și nu e așa cum pare, o să vrea să ni-l aducă înapoi,  bombăni Khanchit.

- Copilul nostru are și el calitățile lui, nu te mai teme atâta,  îl liniști soția.

- Da, e doar un vorbăreț, cu simțul umorului și isteț.

Napha izbucni în râs. Tot ce tocmai enumerase soțul ei erau exact lucrurile care făceau ca lumea să-l placă pe Kirin. Poate că fiul lor nu era cel mai chipeș, dar avea o personalitate plăcută și o fire sociabilă, oricine petrecea timp cu el spunea că se simțea bine în preajma lui. De aceea, Napha nu era deloc surprinsă că un bărbat înalt și serios, cu o expresie mereu sobră, ajunsese să se îndrăgostească de el.

- Acesta este P’Than, iubitul meu. Spuse Kirin cu un zâmbet larg, ținându-se strâns de brațul lui Than când îl aduse în casă ca să-l prezinte părinților, fără urmă de jenă. Spre deosebire de el, tânărul înalt părea stânjenit, după ce, la ultima lor întâlnire, Khanchit îl privise fix, de parcă îl pusese deja pe lista neagră.

- Ai mâncat ceva?  întrebă acum Khanchit, care altădată îl privise cu ochi aspri.

Când Than răspunse că nu, fiindcă plecase de dimineață de la tabăra „Phra Saksit”, Khanchit îi spuse fiului să aducă încă un bol de orez pentru oaspete. Iar imediat ce băiatul lor dispăru în bucătărie, Napha îl invită pe Than să ia loc la masă.

- Așadar, intenționezi să-l iei pe Kirin înapoi cu tine chiar azi?  întrebă ea.

- Dacă se poate, da. Mi-am luat liber doar o zi, mâine trebuie să mă întorc la antrenamente.

- Și dacă el nu vrea să meargă acum?

- Atunci... depinde de el. Mă pot întoarce altă dată să-l iau.

- Să nu-l răsfeți prea mult,  interveni Khanchit cu un ton serios. 

- Trebuie să fii și puțin sever, altfel o să te conducă el pe tine mai târziu.

Than abia reuși să-și rețină zâmbetul.

- Vorbiți despre mine, tata?!  strigă Kirin dinspre bucătărie, ținând în mâini bolul cu orez fiert, înainte chiar să ajungă la masă.

- Eu doar îi dau un sfat iubitului tău, cu cele mai bune intenții,  răspunse Khanchit cu aer serios.

- Aveți grijă, că dacă îți dă seama de toate astea, s-ar putea să nu mai reușească să-l „vândă” deloc,  glumi fiul, iar râsetele izbucniră în toată sufrageria care fusese tăcută de luni de zile, de când Kirin plecase la muncă. Zgomotul conversațiilor și al glumelor, mai ales acum că familia avea un „membru nou”, umplea atmosfera caldă a mesei.

- Când va fi meciul de la „The ONE”, o să-i duc pe toți oamenii din grădină să te vadă,  spuse Khanchit, tot mai familiar, de parcă Than ar fi fost deja parte din familie. Tânărul nu-și putea șterge zâmbetul de pe față, iar Kirin, văzându-l, simți o ușoară invidie: tatăl lui părea deja mai apropiat de Than decât de el însuși.

- Să vă cumpăr eu biletele, tată?  întrebă Than, rostind cuvântul „tată” cu o naturalețe care-l făcu pe Kirin să ridice sprâncenele.

- Lasă-l pe Kirin să le cumpere. Spuse Khanchit, întorcându-se spre fiu. 

- Așa că, ai grijă  că biletele se vând ca pâinea caldă. Cumpără-le din timp, da? O să-ți spun mai târziu câte. Trebuie să le luăm dinainte, altfel, dacă așteptăm până în ziua meciului, n-o să mai prindem locuri.

- Și să nu uiți să-mi dai și banii, tată,  îi răspunse Kirin.

- Le plătesc eu,  interveni Than imediat.

- Nu,  îl opri Khanchit, zâmbind. 

- Vreau să susțin afacerea ginerelui meu.

Kirin putea spune cu mâna pe inimă că nu mai petrecuse niciodată atât de mult timp la micul dejun. Până să se ridice de la masă, era deja aproape ora prânzului. Totuși, simțea că acele clipe aduseseră o fericire mică, dar reală, părinților lui,  iar acum, privind profilul concentrat al celui de la volan, Kirin nu putu să nu zâmbească: chipul lui Than nu mai avea deloc expresia severă de altădată, ci era luminat, din când în când, de un zâmbet, mai ales când vorbea despre familia lui Kirin. Chiar și câinele negru, „Dum”, avea de-acum un nou stăpân care-l îndrăgea.

- Vrei să ne oprim undeva înainte?  întrebă Than, după ce mașina părăsi aleea grădinii și intră pe drumul principal. Avea toată ziua liberă pentru Kirin, înainte să se întoarcă la antrenamente.

- Mai bine mergem direct acasă,  răspunse Kirin, cu o voce moale. Tonul acela îl făcu pe Than să-l privească pentru o clipă, înainte să-și îndrepte din nou atenția spre drum.

- N-ai dormit deloc, nu-i așa?  Murmură el, atingându-i ușor fruntea cu mâna stângă. Neatingând nicio urmă de febră, se liniști un pic, dar oboseala evidentă de pe chipul celuilalt îl făcu să ofteze îngrijorat. 

- Ai stat treaz doar ca să mă ajuți, nu?

Kirin i-a luat mâna  de pe frunte și a pus-o înapoi pe volan. Și-a înclinat capul ca să se uite la bărbatul care se tot uita la el și la drum și nu s-a putut abține să nu zâmbească văzând expresia lui.

- Și mai zâmbești!  îi spuse Than, prefăcându-se sever.

- Mă așteptam la un „mulțumesc” dulce, dar, în schimb, mă cerți?  Kirin, prefăcându-se indignat.

Than trase mașina într-o benzinărie aflată pe marginea drumului. Avea nevoie de un moment să vorbească liniștit cu iubitul lui, la casa lui Kirin, Khanchit nu-l lăsase nici o clipă, trăgându-l mereu în tot felul de conversații.

- Mulțumesc. Spuse Than simplu, dar nu se opri acolo. Îi prinse mâna mică și o duse la buze, presărând mai multe săruturi pe palmă, ca și cum ar fi vrut să-l facă să țină minte atât cuvintele, cât și atingerea. 

- Ai făcut atâtea lucruri pentru mine, deși... ai fi putut foarte bine să mă lași baltă. Mulțumesc că n-ai făcut-o.

- Cine-ar fi atât de prost încât să-l lase pe Phi Than să-i scape din mână? Kirin își încreți nasul. 

- E frumos, bogat și darnic. Nu găsești ușor unul ca el.

Than nu se putu abține și îi ciupi ușor vârful nasului, apoi îi mângâie obrajii rotunzi cu tandrețe.

- Ți-am dat destule griji din cauza mea, și sper ca asta să fie ultima oară. De acum înainte, nu o să mai fie niciun haos ca ăsta.

- Ai vreo idee cine se ascunde în spatele acelui cont?  întrebă Kirin, văzând cum Than oftează adânc și simțindu-i oboseala.

- Așa cum știi și tu... sunt destui în sală care nu mă suportă.

- Deci crezi că e cineva de acolo?

- Da. Cabinele pentru luptători de la Rajadamnern nu sunt un loc unde oricine poate intra sau ieși ușor. Și filmarea cu noi... se vede clar că a fost făcută de cineva din sală.

- De ce? Fiindcă tu ai ajuns să ai succes?  întrebă Kirin, singura explicație logică la care se putea gândi. Clipul fusese publicat chiar când Than fusese anunțat ca unul dintre luptătorii principali în competiția The ONE, un eveniment la care toți luptătorii visau să participe măcar o dată.

- Probabil. Răspunse Than. 

- Când cineva te urăște, orice ai face o să-l irite. Eu am încercat să stau deoparte, dar tot m-au băgat în probleme. Lasă-l pe avocat să se ocupe. Hai să nu ne băgăm.

- Știi dinainte ce doresc  să fac,  bombăni Kirin, încruntându-se.

- Promite-mi, mai întâi.

- Nu. Spuse Kirin hotărât, clătinând din cap. Dar când Than îl privi sever, umerii i se lăsară. 

- Până îi prind polițiștii, s-ar putea să mai publice alt clip, ceva care să-ți distrugă și mai rău reputația.

- Și dacă nu vrea doar să mă facă de rușine, ci să facă ceva mai grav? Atunci tu ai fi în pericol, Kirin.

- Bine... o să fiu atent,  cedă el, în cele din urmă.

- Ar trebui să te bat puțin, să te înveți minte,  mormăi Than, cu un zâmbet obosit.

Kirin știa prea bine cum să-l îmblânzească. Îi cuprinse brațul și își frecă fața de el, ca un pisoi mic ce caută alint.

- Nu încerca să mă îndupleci. Spuse Than, prefăcându-se serios.

- N-a mers?  zâmbi Kirin, ridicând privirea cu ochii mari și umezi.

- Orice-ai face, să-mi spui mai întâi... orice lucru,  adăugă Than, ferm.

- Bine. Răspunse Kirin, și zâmbetul lui se lărgi. Se aplecă repede și îi sărută obrazul aspru de două ori. 

- Ești cel mai drăguț.

- Nu mă linguși. Mormăi Than.

- De ce nu?  întrebă Kirin, cu un aer inocent.

- O să vezi când ajungem acasă,  îi spuse Than, zâmbind șiret din colțul gurii.

Chiar atunci, persoana care credea că are avantajul se așeză la loc, cu spatele lipit de scaun. Gura îi mormăia și se plângea până deveni de neînțeles. Totuși, Than putea ghici ce spunea cealaltă persoană. La urma urmei, nu putea scăpa de insultele pe care le tot rostea, spunând că era genul de persoană care...Mănâncă înverșunat...(Adică, mănâncă pe Kirin😁)

Și mănâncă mult... mult

🐱🐱🐱🐱🐱

De îndată ce Mawin a aflat că Kirin s-a întors în tabără, șeful l-a sunat direct și i-a cerut să vină imediat la el. La rândul său, Kirin avea și el ceva ce voia să-i spună lui Mawin, așa că a profitat de momentul în care Than s-a retras să discute cu antrenorul și s-a dus spre biroul lui Mawin.

- Chiar voiam să vorbesc cu tine, Hia... despre proprietarul contului.

- Am crezut că ești suspicios în privința asta, așa că te-am chemat să vorbesc cu tine.

- Hia știe deja cine e?  Kirin s-a așezat iute pe scaunul din fața biroului și s-a aplecat curios spre el, sprijinindu-și coatele pe masă. Gesticulația lui l-a făcut pe Mawin să nu se poată abține  i-a împins ușor fruntea cu un deget ca să-l îndepărteze.

- Nu știu încă, tocmai de asta te-am chemat. Mi-era teamă că o să faci vreo prostie.

- Deci ai un plan?  cel mai tânăr își îngustă ochii cu interes, dar când îl văzu pe Mawin clătinând din cap cu un zâmbet sec, oftă dezamăgit.

- Plan nu am, dar... am un suspect.

- Cine?

Mawin îi întinse iPad-ul și derulă un clip video care era deja deschis. În fața lui Kirin apăru o filmare dintr-o cameră de supraveghere montată pe coridorul din fața sălii de antrenament, în toiul nopții, fără pic de lume în jur. Dintr-odată, apăru o siluetă care mergea de-a lungul culoarului. Totuși, din unghiul camerei nu se vedea fața, așa că nu era clar dacă persoana stătea doar și privea sau filma ceva cu telefonul. Cu toate acestea, spatele și hainele erau suficiente ca Kirin să recunoască imediat cine era.

- Mai-ek...Spuse Kirin, uluit de ceea ce vedea, dar când îl privi pe Mawin, acesta ridică mâna, semn că nu voia să tragă concluzii pripite.

- Nu e tot.  Mawin redeschise un alt clip. De data asta, sprâncenele lui Kirin se încruntară și mai tare.

- Phi It...  imaginea era din același unghi ca și cea anterioară, ceea ce făcea imposibil de spus care dintre cei doi era vinovatul. 

- În afară de ei doi, mai e cineva suspect, Hia?

- În afară de tine și de Than, camerele au surprins doar pe cei doi. Dar, după cum vezi...

- Nu știm dacă doar se uitau sau făceau altceva.

- Aha...

- Dar de ce tocmai ei doi...?

Kirin privea încordat imaginile care rulau în buclă. Doar gândul că persoana din spatele contului ar putea fi unul dintre cei doi în care Than avea cea mai mare încredere îi strângea stomacul. Nu-și putea imagina cât de tare ar fi rănit Than dacă ar afla. Tânărul nu avea mulți prieteni, firea lui rezervată și trecutul îl făcuseră precaut până la a se închide complet față de ceilalți. Faptul că se deschisese și avea încredere în cineva însemna că oferise acelei persoane toată inima lui.

- Hia are de gând să-i spună lui Than despre asta?

- Tu ce crezi?

Kirin știa că era o realitate de neocolit. Nu aveau cum să o ignore, dar...

- Oricum, trebuie să-i spunem. Dar, înainte de asta... Hia, aș vrea să mă ajuți cu ceva.

🐱🐱🐱🐱🐱

În aceeași seară, a avut loc ședința săptămânală în sala principală a sălii de antrenament, unde antrenorul făcea evaluarea generală a progresului. Kirin participa în locul lui Mawin, care era prins într-un apel important. Atmosfera era destul de relaxată, chiar dacă tabăra trecuse de curând prin momente tensionate. Mulți dintre luptătorii care îl priveau înainte pe Than cu suspiciune păreau acum mai deschiși față de el, poate nu complet prietenoși, dar măcar dispuși să-l accepte.

Sunetul telefonului lui Kirin, pe care uitase să-l pună pe silențios, întrerupse brusc discuția antrenorului. Tânărul își ceru scuze grăbit, făcând o plecăciune mică, și se retrase câțiva pași pentru a răspunde. Doar câteva clipe mai târziu, chipul său senin se înăspri brusc. Buzele i se strânseră, aprobă din cap și murmură ceva atât de încet încât nimeni nu auzi ce spunea. Dar privindu-l, toți își dădură seama că era vorba despre ceva grav, suficient cât să-l facă pe cel mereu zâmbitor să devină brusc serios.

- Phi Than, pot să-l împrumut puțin?  întrebă Kirin, apropiindu-se de antrenor după ce închise apelul.

- Ce s-a întâmplat?  îl întrebă acesta, surprins.

- Se pare că au apărut din nou zvonuri despre el, Hia Win e foarte furios,  spuse Kirin.

- Nu s-a terminat încă povestea asta?

- De data asta, unul dintre sponsori chiar l-a sunat pe Hia Win ca să afle adevărul. Eu mă duceam oricum să discut cu el să văd ce s-a întâmplat exact.

- Atunci du-te repede,  îi dădu voie antrenorul, apoi privi în spate, spre tânărul înalt care stătea pe ultimul rând. 

- Than... Hia Win te cheamă de urgență.

Un murmur se iscă imediat în sală. Vocea lui Kirin, în timp ce vorbise cu antrenorul, nu fusese deloc joasă, așa că luptătorii din primele rânduri auziseră clar ce spusese. În clipa în care Than se ridică nedumerit, cei din față au început să-i șușotească celor din spate, iar vestea se răspândi rapid, chiar înainte ca Than să ajungă la biroul lui Mawin.

- Ce s-a întâmplat?  întrebă Than, nedumerit, după ce ieși din sală. Deja auzise câteva frânturi de conversație despre discuția lui Kirin cu antrenorul.

- Mai bine intri și vorbești direct cu Hia,  îi răspunse Kirin.

- Nu intri și tu cu mine?

- Mă duc întâi la baie, te ajung imediat, spuse Kirin, împingându-l ușor pe Than spre ușa biroului lui Mawin. Apoi, după ce se asigură că nimeni nu-l urmărea, se întoarse și se ascunse după unul dintre stâlpii de lângă scările ce coborau din sală.

În biroul lui Mawin domnea o tensiune apăsătoare. Mawin, așezat în spatele biroului, îl privea aspru pe luptătorul său.

- Ia loc.

- Ce s-a mai întâmplat acum?  întrebă Than, încordat.

- Am ceva să-ți arăt.

Mawin îi întinse iPad-ul. Pe măsură ce Than privea ecranul și ridica apoi ochii spre bărbatul din fața lui, în privirea sa se citeau dezamăgirea și tristețea.

- Ce vrei să spui cu asta.

- Ar trebui să-ți dai seama cine sunt persoanele din clip.

- Eu cred că e doar o coincidență.

- Coincidență că amândoi au fost la sală seara și coincidență că, în aceeași zi, tu și Kirin ați fost filmați?

- Nu cred că sunt ei.

- Dar ar putea fi unul dintre ei.

- Și unde e dovada?

Așa cum Kirin prevăzuse, chiar și după ce vedea clipul, Than nu putea crede. Filmarea nu era o dovadă clară. Tocmai de aceea Kirin hotărâse că trebuia prins vinovatul cu mâța-n sac, chiar dacă asta avea să-l doară pe Than. Era mai bine așa decât să ții o viperă lângă tine fără să știi când te va mușca.

De fapt, Kirin nu se dusese deloc la baie. Se ascunsese la colțul unuia dintre stâlpii de vizavi de scările sălii. Ochii lui urmăreau atent o siluetă care se apropia încet de biroul lui Mawin. În acel moment, toți luptătorii erau la ședință cu antrenorul. Dacă persoana respectivă chiar avea intenții rele față de Than, ocazia creată de Kirin prin discuția sa cu antrenorul era perfectă pentru a-l atrage în capcană.

Țipetele furioase ale lui Mawin se auziră până afară. Privirea celui care se apropia scânteie de satisfacție. În clipa următoare, scoase telefonul și începu să filmeze scena cu o mândrie evidentă. Colțul buzelor i se arcuise într-un zâmbet larg. Dar, brusc, ochii i se fixară asupra geamului biroului: în reflexia sticlei nu se vedeau doar cei din interior, ci și silueta cuiva care stătea în spatele lui, înclinând capul și zâmbind liniștit.

Telefonul dispăru repede în buzunar, dar prea târziu. O mână subțire se întinse și i-l smulse. Zâmbetul îi pieri, fiind înlocuit de cel al persoanei din fața lui. Deși Kirin era mai mic de statură, prezența lui reușea să-l intimideze. Văzuse deja cât era de isteț și cum reușise, în doar câteva ore, să-l ajute pe Than să-și spele imaginea și să-și crească popularitatea în lumea boxului thailandez. Înainte ca el să apuce să se scuze, Kirin îi vorbi cu un zâmbet care, pentru prima dată, i se păru înfricoșător.

- Ce faci pe aici, Phi It?