CAPITOLUL 22 - CAMERA DE RECUPERARE

Operația de înlocuire a cămilului a avut loc după ce centrul de donație de ochi a contactat Day în urmă cu trei zile. Mai întâi a trebuit să- și verifice starea fizică, să fie supus unor teste de bază de compatibilitate a țesuturilor și în final a fost operat.

Totul a decurs bine. A petrecut ceva timp legat la ochi, care era programat să fie îndepărtat aproximativ o săptămână mai târziu.

Perioada de recuperare în așteptarea să deschidă ochii a fost plină de disconfort, deși medicul a subliniat că posibilitatea de a nu putea vedea era destul de mică, dar asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla, deși nu a fost cel mai rău, deoarece chiar dacă nu ar putea să vadă, tot ar putea să facă o altă intervenție chirurgicală de înlocuire a căilei, deși va trebui din nou să intre pe o listă de așteptare și nimeni nu poate garanta cât va dura sau cât de scurtă va fi.

- Dacă sunteți gata, vă rugăm să deschideți ochii încet.

Doctorul i- a spus că tocmai a scos bandajul, toți erau acolo împreună, mama lui, fratele lui și Mhok.

- Când deschizi ochii pentru prima dată, încearcă să te uiți în jurul tău, la început imaginile s- ar putea să nu fie clare. Te rog să- mi spui mai întâi dacă poți vedea sau nu, dacă poți, îți voi lăsa vederea să se odihnească puțin. Luați zece minute să vă obișnuiți, apoi deschideți ochii și priviți din nou. De fiecare dată imaginile vor deveni mai clare.

Spune medicul oftalmolog în timp ce scotea încet bandajul care îi acoperea ochii. Tânărul a simțit că bandajele se desprind puțin câte puțin, bucată cu bucată, până când a fost în sfârșit eliberat. A tras aer în piept. Mama lui îl ținea strâns de mână. Day și- a deschis genele încet, deschizând ochii cât mai încet posibil.

- Pot vedea, spuse el, închizând ochii cu lacrimi curgând în ei.

Night a țipat de bucurie, urmată de mama lui plângând. Mhok nu a spus nimic, doar a strâns ușor umărul, lacrimile tânărului au continuat să curgă, au căzut continuu, plângând ca mama lui.

- Atunci as vrea sa merg sa informez asistenta sa pregateasca sala de examinare, in zece minute vin sa te iau. Intre timp, stai cu ochii inchisi si asteapta sa ma intorc, spuse doctorul

Tânărul dădu din cap, înainte de a auzi zgomotul unor pași grei ieșind din cameră, iar apoi ușa s- a închis. El a oftat lung, și- a ridicat mâna și și- a șters lacrimile. Nu era nimic de făcut, avea să regrete doar mai târziu.

- Pot să vorbesc cu Phi Mhok în privat timp de cinci minute?

Day a vorbit în timp ce se întindea pe spate pe pat, cu ochii închiși. Mama și fratele lui i- au acceptat cererea, deși nu au înțeles prea bine, dar au părăsit camera și Day a așteptat până a auzit ușa închizându- se complet.

- Day felicitări. Reveniți la fel ca înainte.

O mână familiară întinse mâna și îl apucă de braț, îl simțea. Era aceeași căldură pe care o primise întotdeauna de la acel om, cel care îi salvase viața în ziua aceea.

- Hai să vorbim puțin Phi, mai ții minte ziua aceea în care am vorbit în timp ce eram la aeroport, despre cât de greu a fost pentru tine să- ți găsești un loc de muncă din cauza istoricului tău în închisoare? Ei bine, este o mică chestiune pe care urma să o facem Vorbește despre, aș vrea să închei acea conversație acum, spuse Day calm.

- De ce Day? Mă vor da afară de aici când vor vedea asta? a spus cealaltă parte în glumă.

- Ai spus că e greu să obții un loc de muncă, a spus el.

- Știți și că nu am fost la închisoare până acum. Și oricine îmi verifică dosarul nu- mi va da un loc de muncă pentru că în prima perioadă a pedepsei a trebuit să port brățara EM și a fost mai greu așa, a răspuns Mhok.

- Si acum?

- Este la fel. Este greu să schimbi convingerile oamenilor.

Cealaltă parte a răspuns cu vocea lui sună ca un murmur ușor.

- E adevărat...

Tânărul a întins mâna și și- a luat telefonul mobil și l- a pornit. A căutat cu bună știință până a găsit programul de citire a sistemului. Programul a început să citească cuvintele lui.

El a folosit în mod normal acest instrument pentru a citi documente scanate, chiar și cărți. Dar această imagine corespundea unei capturi de ecran, luată dintr- un chat.

(Singhe: Gândește- te din nou Mhok, nimeni nu știe despre cazul tău acolo.)

[Mhok: Oricum, nu are nicio diferență, trebuie să stau și să am grijă de Day mai întâi. Acum nu pot să- l las în pace.J

[Singha: Dar oportunități bune ca aceasta nu se întâmplă des. Dacă mergi, poți fi bucătar.]

[Mhok: Îmi pare rău str. Nu mă simt confortabil cu asta.]

[Singha: Puteți merge la muncă și puteți economisi bani. Vei fi mai bine în câțiva ani. Încearcă să vorbești cu Day, cred că va înțelege.]

[Mhok: Chiar dacă Day l- ar fi înțeles, oricum nu l- ar putea lăsa.]

- Nu am convenit să nu ne mințim unul pe altul sau să facem ceva în spatele celuilalt?

Vocea lui Day era calmă. Nu era diferit de un ocean calm, care te ținea speriat și îngrijorat. El stătea nemișcat pe patul de spital. În adâncul inimii lui, voia să știe cum ar arăta fața lui Mhok acum? Dar când s- a gândit din nou la asta, a primit răspunsul că orice ar fi, nu i- a fost de nici un folos.

- Nu a fost intenția mea.

- Nu spune nimic din ceea ce nu vrei să spui cu adevărat. Day abia putea să- și stăpânească iritația.

- Nu te- ai putea gândi la o frază mai lungă?

De fapt, nu știa mai multe despre acest subiect de când Singh a vorbit despre el la sala de mese. A avut ocazia să fie singur cu Singh când Mhok se dusese la baie, iar bărbatul a dat de înțeles că plecarea la muncă în străinătate era o oportunitate foarte bună.

Day s- a gândit că Singh trebuie să- l fi invitat pe Mhok să meargă la muncă cu el, așa că a profitat de ocazie imediat ce Mhok a dormit și a capturat toate discuțiile și le- a trimis pe telefonul lui.
Dar s- a hotărât să nu le citească până când nu se vor coborî de pe stânca ultimei lumini.

Instinctele lui i- au spus să facă asta. Și nu a greșit deloc.

- Sunt îngrijorat doar pentru tine Day. Ce am greșit? Nu înțeleg.

Mhot se certa așa cum se aștepta, chiar știa că va pune acea întrebare. Persoana adormită a dat din cap și a ascultat costisitor.

- Și ți- am spus că nu am nevoie de un îngrijitor. De ce altfel îți faci griji? Întreabă

- Asta e Day. Spui că nu ai nevoie de nimeni să aibă grijă de tine, dar nu este cazul. Ar trebui să plec atunci în străinătate și să te las aici?

- Nu este la fel, Phi. Cum poți să crezi că nu este diferit?Cum este asta diferit, Day?

Tânărul a încercat să- și controleze cât mai bine emoțiile. Amintirile dintre el și Mhok fuseseră întotdeauna frumoase și le va păstra până în ultimele zile.

- Atunci îți voi explica.

- Dacă n- aș fi orb, ai fi luat aceleași decizii?

Întrebă el cu ceva care stăruise în inima lui tot timpul. Cealaltă persoană a rămas tăcută mult timp. Multă vreme părea că răspunsul fusese deja dezvăluit. Day îi ridică colțurile gurii.

Disprețul și autocompătimirea.

- Ar fi la fel ca întotdeauna, a răspuns Mhok după o lungă tăcere.

- Deci... Acum că am o vedere bună, te rog permite- mi să- ți explic ce vreau. Lasă- mă să stau și vreau să ai grijă de tine. Ce te deranjează care te face să nu poți pleca?

Mhok tăcea complet. Parcă ar fi cedat la toate întrebările. Tânărul stătea pe scaun, neputând să se ridice.

- Câte oportunități ți- am oferit? Aștept să- mi spui, dar tu nu. Te- am întrebat și m- ai mințit prima dată. Ți- am mai dat o șansă, dar m- ai mințit oricum .

Vocea lui ascundea o tristețe pe care Day nu a înțeles- o niciodată. Întotdeauna a crezut că Mhok nu i- a făcut milă de el, dar nu, Mhok era ca toți ceilalți. Lui Mhok îi era milă de el și el a încercat să- l protejeze de tot ce i- ar putea răni inima, el nu făcuse, dar nu a vorbit despre subiect cu el, dacă să plece sau nu în străinătate.

- Am fost de acord că, dacă ți- ar părea vreodată rău pentru mine, asta ar fi. S- a terminat.

- Day

- Astăzi ți- a părut rău pentru mine...

- Îmi pare rău.

- Am terminat Phi, spuse Day, respirând adânc.

- Să plecăm astăzi, chiar dacă mai există sentimente bune, e mai bine așa. Îți vreau dragostea, dar nu vreau milă. Nu vreau să mă simt așa pentru tot restul vieții mele. Nu vreau să fiu doar o persoană cu dizabilități de care trebuie îngrijită.

- Nu m- am gândit niciodată la tine așa.

Sunetul era atât de trist încât l- a făcut să clatine din cap. Day a rămas tăcut și nu s- a mai certat. În cele din urmă hotărâse să pună capăt amintirilor acelei iubiri.

Pe stânca ultimei lumini, nimic nu se schimbase în trecutul lui Mhok, dar sentimentul l- a făcut și să confirme că Mhok a intrat în viața lui și a schimbat- o într- un mod în care nimeni altcineva nu a făcut- o și nimeni altcineva nu putea.

- Vei fi mereu fostul meu preferat, a zâmbit el printre lacrimi.

- Pot să te îmbrățișez pentru ultima oară?

Tânărul a vorbit pe un ton resemnat, apoi s- a apropiat și cel mai mic și- a deschis brațele pentru a îmbrățișa pentru ultima oară acea dragoste frumoasă. Respirația blândă a altei persoane ar putea întotdeauna să- i mângâie inima. Mirosul persistent de țigări îi amintește de el și de acele brațe strânse care odinioară erau ca o armură de protecție și erau cel mai sigur loc decât oricare altul pe care îl cunoscuse vreodată.

Astăzi această persoană ar pleca. Avea să plece și să- și trăiască viața așa cum dorea, plus că amândoi aveau propria lor viață. Day își promisese, tot timpul în care se gândise la asta, că acest rămas bun va fi un rămas bun. Nu ar lăsa nicio cicatrice, precum cele pe care le- au lăsat părinții lui. Poate că nici astăzi Mhok nu ar înțelege, dar era sigur că va înțelege mai târziu.

- Te rog, ai putea să o chemi pe mama în cameră?

Day i- a dat un ultim mesaj înainte ca Mhok să plece. I- a auzit pașii și s- a simțit plin de anxietate, dar nimic nu l- ar face pe tânăr să se răzgândească. Curând, a auzit zgomotul ușii deschizându- se și apoi s- a făcut liniște. Și când am auzit ușa deschizându- se din nou, iar liniștea a dispărut, lacrimile au început să curgă din nou.

- Day...

Nu știa dacă mama lui era conștientă de tipul de relație pe care o avea el și Mhok, exista vreo relație între ei acum? Dar de îndată ce a trecut ușa, mama lui a alergat să- l cuprindă în brațe, fără să- i ceară nimic, și i- a oferit doar sprijinul ei, în timp ce tânărul se simțea fără speranță.

Totul s- a prăbușit și nu a mai rămas nimic. A încercat să se comporte ca și cum totul ar fi normal, dar când a simțit îmbrățișarea mamei sale, a plâns și a plâns fără să se oprească. A plâns pentru toate sentimentele acumulate din ziua în care a coborât de pe acea stâncă până astăzi, a plâns pentru toate deodată.

- Mamă... adevărul este că când am deschis ochii tocmai acum... nu am putut să văd nimic.