Capitolul 1

 - Vin imediat, mamă.

Anop, cu rucsacul atârnat pe umeri, îi vorbi mamei într-o dimineață senină. 🌤️
Astăzi era prima zi în care Anop începea noul său loc de muncă ca bonă pentru fiul lui Neung, un client fidel al magazinului de cârnați deținut de mama lui.

Nan și Mac îl recomandaseră pe Anop pentru slujbă, iar Neung acceptase imediat, deoarece, încă de la prima lor întâlnire, Anop părea să se înțeleagă de minune cu copilul.

Neung îi ceruse lui Anop să rămână peste noapte la el acasă, pentru a fi mai ușor să aibă grijă de Kanom, fiul său, oferindu-i un salariu de 20.000 baht. Dacă băiatul adormea sau apărea vreo urgență, Anop putea merge să-și ajute mama atâta timp cât anunța menajera să-l supravegheze pe Kanom în lipsa lui.

Pe lângă asta, avea o zi liberă pe săptămână, lucru pe care Anop îl considera corect, mai ales că locuința lui era foarte aproape de complexul rezidențial unde trăia Neung doar o singură stație de autobuz distanță. 🏙️




Neung știa, de asemenea, că Anop era foarte atașat de mama sa, care locuia singură. ❤️




 - Ai grijă de tine, Anop. Pe lângă faptul că ai grijă de băiețel, ajută și cu ce mai poți. spuse mama lui Anop cu blândețe.

 - Da, mamă. Aveți și dumneavoastră grijă de sănătate. Dacă se întâmplă ceva, sunați-mă.

Mama zâmbi în răspuns, iar înainte de a pleca, Anop le ceru vecinilor apropiați și de încredere să o ajute pe mama lui, dacă va fi nevoie. Chiar dacă locul de muncă nu era foarte departe, voia să fie sigur că ea era bine. ❤️

După ce puse totul la punct, Anop porni spre complexul rezidențial unde locuia Neung.

…
…
…

 - Hmm... ai venit pe jos, Anop? întrebă mama lui Neung, observând picăturile de sudoare de pe fața tânărului.

 - Da. răspunse Anop, alipindu-și palmele într-un gest respectuos și salutându-i pe părinții lui Neung, care stăteau în sufragerie. 🙏

 - De ce nu l-ai sunat pe Neung? Putea trimite pe cineva după tine cu mașinuța de golf. spuse tatăl lui Neung, amabil.

 - Nu e nevoie, casa mea e foarte aproape. Pot veni pe jos. răspunse Anop, recunoscător pentru bunătatea familiei.

 - Aici e cheia camerei tale. Neung ți-a arătat totul ieri, nu-i așa? întrebă mama lui Neung, întinzându-i cheia camerei situate în spatele casei principale.

 - Da. răspunse Anop, înclinându-se din nou respectuos în timp ce lua cheia. 🔑

 

Cu o zi înainte, Neung îi arătase deja casa și îi explicase atribuțiile sale totul, de la rutina lui Kanom până la orele de somn și de joacă. 🏡

 - Atunci du-te să-ți lași lucrurile mai întâi și apoi poți începe munca, spuse mama lui Neung zâmbind, înainte de a-i cere menajerei să-l conducă pe Anop la camera lui.

 - Dacă ai nevoie de ceva, poți să-mi spui, Anop, adăugă mătușa Wan, zâmbind călduros. Ea îl cunoștea deja, fiind clientă a magazinului de cârnați al mamei lui la fel ca și Neung.

 - Mulțumesc, mătușă Wan, spuse Anop, alipindu-și palmele într-un gest de respect 🙏 și, după ce îi zâmbi recunoscător, descuie ușa camerei și intră.

Camera lui nouă era mai mare decât dormitorul de acasă. Avea un pat moale, un dulap spațios și o masă de toaletă complet echipată. În plus, dispunea de baie proprie și chiar și de un aer condiționat mare, amplasat într-un colț. ❄️

Anop privi în jur și zâmbi ușor. Se simțea norocos că obținuse un loc de muncă atât de aproape de casă și, în același timp, într-un loc atât de confortabil.
Gândindu-se la asta, își dorise ca și mama lui să poată trăi așa într-o zi. 💭

Hotărât, își promise că va munci din greu, va economisi și îi va oferi mamei o viață mai bună în viitor.

După ce își aranjă rapid lucrurile, Anop ieși din cameră pentru a-și începe treaba. Pe drum, o întâlni din nou pe mătușa Wan și o întrebă de Kanom.

Ea îi spuse că Neung lăsase instrucțiuni clare: imediat ce Anop ajunge, putea să urce direct în camera lui Neung, pentru că micuțul Kanom dormea acolo. 💤

Știind acum unde trebuia să meargă, Anop urcă scările încet, cu o postură atentă, ca să nu facă zgomot.
Când ajunse în fața ușii, ezită pentru o clipă… apoi ridică mâna și bătu ușor.

 

Toc... Toc... 🚪




Sunetul ușii deschizându-se răsună ușor, iar în clipa următoare Anop îl văzu pe Neung un bărbat înalt, îmbrăcat cu haine de lucru, deși încă fără sacou.

 - Ai ajuns? Intră, îl întâmpină Neung cu un zâmbet discret.

Anop se înclină respectuos înainte de a păși în cameră, încă puțin încordat.

 - Ah, ah.  vocea micuțului Kanom se auzi din pătuțul aflat lângă patul lui Neung.

Anop nu avu nevoie să întrebe unde era mama copilului cu o zi înainte, Neung îi explicase deja că era divorțat. Din acel motiv, își adusese fiul să locuiască cu părinții săi și fusese nevoit să angajeze o bonă. Neung preferase să fie direct în privința situației, pentru ca mama lui Kanom să nu mai poată crea probleme.

 - Pot să-l văd pe cel mic? întrebă Anop politicos.

 - Desigur. Eu doar mă pregătesc să plec. Lucrurile lui sunt pe raftul de lângă pătuț, răspunse Neung, îndreptându-se spre dressing.

Anop se apropie imediat de Kanom, care era deja treaz, rostogolindu-se leneș în pătuț. Când îl zări, bebelușul zâmbi larg, cu ochii luminoși. 👶✨

 - Bună, campionule! Te-ai trezit? Hai să ne spălăm pe față, să facem o băiță și să fim proaspeți, bine?

Cu vocea caldă și blândă, Anop îl luă pe micuț în brațe și îl duse în baie. Mișcările sale erau sigure, grijulii se vedea că mai avusese grijă de copii înainte, ai vecinilor.

În scurt timp, Kanom era curat, îmbrăcat în haine noi și mirosea a pudră de talc. Mirosul dulce și pielea catifelată a bebelușului aproape că îl făcură pe Anop să-i atingă ușor obrăjorii, dar se opri, rușinat. ☁️

 - Și? Cum a fost? vocea lui Neung îl făcu să tresară ușor.

Când se întoarse, inima i se acceleră fără voie. Neung era acum complet pregătit pentru muncă părul aranjat perfect, cămașa închisă până la guler, pantalonii eleganți. Arăta mai bine decât îl văzuse vreodată.

 - Kanom e foarte liniștit, nu a plâns deloc. Pare bine dispus, spuse Anop, zâmbind ușor.

 - Poți să-i spui Kanom, nu e nevoie să spui mereu ‘cel mic’, zise Neung, ridicându-și fiul în brațe și sărutându-i obrăjorii, stârnind chicote de bucurie.

 - Khun Neung, cămașa dumneavoastră s-a murdărit cu pudră de talc! exclamă Anop surprins, observând urmele albe rămase pe cămașa închisă la culoare a bărbatului. Fără să se gândească, luă un prosop curat și începu să curețe ușor pata.

Neung ridică o sprânceană, un zâmbet abia schițat apărând pe buzele lui în timp ce îl privea pe Anop concentrat, atent la fiecare mișcare.

 - Mulțumesc, spuse el simplu, când pata dispăru.

Anop ridică privirea pentru a răspunde și, în momentul în care ochii lor se întâlniră, simți cum obrajii i se înroșesc. 🌡️

 - Ah... da... îmi cer scuze că am fost prea îndrăzneț… murmură Anop, jenat.

 - Nu e nicio problemă. Hai să-l ducem pe Kanom jos.

 

Anop îl luă pe copil în brațe, lipindu-l ușor de pieptul său, și coborî scările alături de Neung. Pașii lor răsunau ușor în liniștea calmă a casei. 🕯️

De acum, una dintre responsabilitățile lui Anop era să-l hrănească pe Kanom. 🍚
Mâncarea era deja pregătită de menajeră, așa că Anop îl așeză pe micuț în scăunelul lui, îi aranjă bavețica și începu să-l hrănească cu grijă. Între lingurițe, îi zâmbea, îi vorbea blând și făcea fețe amuzante ca să-l țină atent. Kanom râdea și deschidea gura entuziasmat la fiecare înghițitură. 😄

Privindu-l pe copil, Anop nu-și putu opri gândurile:
- Cum de mama ta nu a simțit dragoste... sau dorința de a te crește? 💭

În timp ce gândurile lui Anop se pierdeau în tăcere, Neung îl privea atent din fotoliul de lângă. Ochii lui se fixaseră asupra tânărului asupra felului în care zâmbea, a blândeții din gesturi, a naturaleții cu care avea grijă de fiul său.

Zâmbetul lui Neung se arcuise ușor într-un colț al buzelor. Simțea, în adâncul său, că făcuse alegerea potrivită angajându-l pe Anop ca bonă pentru Kanom. 💫

Dar apoi, realitatea îl izbi din nou.
Gândul la propria viață personală îi aduse un oftat lung. Încă era prins în mijlocul unui divorț dureros. Soția îl trădase și, mai rău, îl umilise aducând alt bărbat chiar în casa lor.

În adâncul sufletului, Neung bănuia de mult timp. După nașterea lui Kanom, femeia aproape că nu se mai ocupase de copil. El fusese nevoit să angajeze o asistentă pentru primele luni.
Mai târziu, ea pleca adesea, spunând că se întâlnește cu prietenele sau că are - probleme de familie de rezolvat.

Neung, mereu ocupat cu administrarea afacerilor familiei, nu avusese cum să o supravegheze constant. Totuși, oferise fiului său toată dragostea pe care o putea da.
Când bănuielile i s-au întărit, a instalat camere de supraveghere în casă, fără ca ea să știe și astfel a descoperit adevărul.

Fără să ezite, și-a luat copilul și s-a întors la casa părinților.
De atunci, își rezolva pas cu pas divorțul însă acordul final încă nu fusese semnat. ⚖️

 - Khun Neung?... Khun Neung?  vocea lui Anop îl aduse înapoi la prezent.

 

 - Hmm? răspunse Neung, ridicând privirea, ieșind din gândurile care-l copleșiseră.




 - Nu mergeți la serviciu? Dacă plecați mai târziu, traficul va fi și mai aglomerat.
Anop își dădu seama prea târziu că se băgase din nou unde nu trebuia, dar Neung doar zâmbi ușor.

 - Mulțumesc că mi-ai amintit. Plec acum. Ai grijă de Kanom pentru mine.

Înainte să plece, Neung se aplecă și sărută cu blândețe creștetul fiului său. ❤️
Apoi se îndreptă calm spre ieșirea din sufragerie. Pașii lui hotărâți răsunau pe podeaua de lemn până dispărură în tăcere.

Anop îl urmă cu privirea, iar inima i se zbătea nebunește în piept. 💓
Adevărul era că, încă de mult timp, simțea o atracție tăcută pentru Neung. De fiecare dată când bărbatul venea la taraba mamei sale să cumpere cârnați, Anop nu-și putea lua ochii de la el.

Pentru el, Neung era imaginea perfecțiunii: blând, politicos, modest chiar și fiind un om de afaceri de succes. 🕴️

În ziua în care aflase că Neung era căsătorit, o durere surdă i se strecurase în piept.
Dar își spusese atunci că trebuie să accepte realitatea.
Un om ca el... sigur are o familie fericită.

Nici prin minte nu-i trecuse că, într-o zi, acel bărbat urma să divorțeze.

 

Și totuși, chiar și acum, deși sentimentele îi dădeau fiori dulci, Anop știa exact care era locul lui. Era doar un băiat simplu, fără avere, fără statut.
Iar un om ca Neung... nu s-ar fi uitat niciodată la cineva ca el. 🌧️