CAPITOLUL 17 - PLAJĂ DE NISIP

- Am sosit cu câteva zile mai devreme. Vrei să mergi undeva mai întâi sau nu?

Deși nunta lui On era un eveniment care avea să aibă loc în scurt timp, Day și Mhok sosiseră mult mai devreme, Day s- a gândit la imaginile lui Songkhla pe care le păstra încă în memorie, pentru a compune o hartă cu ceea ce voia să facă acolo nu a fost încă terminat.

- Hai să găsim undeva lângă plajă, vreau să văd apusul de pe plajă.

Primele două zile de la sosire, au stat în oraș, nu departe de gară, pentru că la început lui Day încă îi era greu să găsească începutul și sfârșitul, dar până la urmă, a trebuit să- l lase pe Mhok să- l ajute să găsească. un loc care nu era departe atât de plajă, cât și de locul unde avea să aibă loc nunta.

Mhok la dus pe Day cu autobuzul la plajă în drum spre nuntă. Au rezervat intr- un loc foarte scump, cel mai apropiat de plaja. Când au ajuns, era deja târziu, până când au găsit ceva de mâncare și și- au cumpărat niște gustări în caz că ar fi vrut să mănânce mai târziu. Soarele aproape apunea.

- Hai să ne jucăm în mare.

Tânărul și- a invitat iubitul strângând mâna, cu un gest asemănător cu cel pe care îl făcea mereu celălalt, se auzea râsetele tinerilor care se jucau pe plajă. Și până la urmă, deși Day spusese că vrea să se joace în apă, s- a hotărât să stea pe margine în timp ce ascultă valurile și se udă picioarele, urmărind cum culoarea cerului se schimba treptat una câte una.

Din moment ce vederea i s- a redus, observarea culorilor cerului devenise noul său hobby, unul pe care a ajuns să- l facă ca un obicei, pentru că cerul îi dădea culori pe care, chiar și cu problema cu corneea, le putea vedea încețoșate; dar puteam încă să disting destul și să- mi imaginez, de exemplu, acum un albastru frumos începea să devină roșu.

- Știați că, de când am început să nu văd, am capacitatea de a spune ce fel de personalitate au oamenii doar ascultându- i vorbind?

Day a început să spună.

- Într- adevăr.

- Nu este adevărat.

Vocea lui Mhok a sunat destul de interesată de ceea ce spunea, făcându- l pe Day să înceapă din greșeală să râdă în hohote după ce a răspuns, cine ar avea o super putere ca asta? Doar dacă magia există, un lucru este să ai capacitatea de a vedea frumosul în fiecare crăpătură a vieții chiar dacă nu o poți vedea cu ochii tăi.

- Eram pe cale să te întreb ce deduci din auzirea vocii mele, murmură Mhok.

- Că un astfel de iubit nu e bun, și că băieții răi ca ăsta trebuie pedepsiți.

Cel mic s- a prefăcut că se plânge, înainte ca cel mare să se apropie de el și să- l sărute pe obraz.

Day a fost surprins și a crezut că cineva îi va vedea, așa că și- a îndepărtat rapid fața și s- a uitat în jur, dar și- a dat seama că, chiar dacă s- ar uita, nu putea vedea pe nimeni.

- Omul rău, se răsti el.

- Mi- e rușine de această persoană.

- De ce ți- e rușine? Nu sunt.

- Ei bine, nu mi- e rușine, dar mi- e rușine. Oh... cum îți este atât de greu să înțelegi?

S- a plâns, dar Mhok a început să râdă. Day și- a luat apoi telefonul mobil și i- l întinse lui Mhok, cerul începând să devină din ce în ce mai întunecat în roșu.

- Vă rog să faceți o fotografie frumoasă a cerului și apoi ne vom face un selfie, zise Day

- Dacă mai târziu mă vei privi pe furiș la fața mea îndeaproape, spune- mi doar, nu fi timid.

Mhok a glumit iar Day la lovit cu pumnul în umăr.

- Cine vrea să- ți vadă fața?

- Oh, bine, faci asta doar când dorm, ca și când am stat la tine acasă? Fața ta era atât de aproape de a mea încât aproape te- am sărutat. M- am prefăcut că nu am observat.

Fața lui Day a devenit imediat roșie, el crezuse mereu că Mhok nu observase. Înseamnă că în tot acest timp, cealaltă parte a știut că se uitase cu atenție la el?

Tânărul era atât de supărat încât i- a pus mâna pe capul celuilalt încercând să- l lovească, dar Mhok nu a putut decât să- l blocheze și să râdă, dar nu a răspuns.

- Ce este acel sunet, Day, îl auzi? Mhok a schimbat subiectul, distrandu- i atentia.

„L- aud, dar nu- mi dau seama ce sunet este, dacă știi, te rog spune- mi.” spuse Day fără să știe, în timp ce încă freca capul celeilalte persoane, știind ce face, dar prefăcându- se că nu știe.

- Asta este ceea ce toate cuplurile de îndrăgostiți vin să se bucure de Petrecerea cu Lună Plină, a răspuns Mnok, iar asta a făcut ca Day să înceteze brusc să mai acorde atenție la tot ce- l înconjura.

Imagini cu lumini colorate pluteau în capul lui, alcool și mulți străini, care erau siguri. să dansez, să mă distrezi la maxim Cerul aproape se întuneca, ceea ce însemna că petrecerea era pe cale să înceapă

- Știați că atunci când eram sportiv, îmi era strict interzis să beau alcool? Chiar și atunci când beam puțin pe ascuns, antrenorului îi era interzis să știe. Deci, nu am fost niciodată beat ca în acele filme. Sunt atât de conservator.

- Ei bine, azi o să fac fotografii cu primul tău moment beat, în timp ce, în calitate de iubit, eu mă voi ocupa să te trag înapoi în cameră. Hai să o facem.

Cel mai mic a râs zgomotos înainte de a se ridica. A ridicat mâna să- l ia pe Mhok și au mers împreună la eveniment, deși Day nu vedea, imaginea luminilor colorate i- a făcut ușor să- și facă o imagine mentală a tuturor. Mhok a reușit să cumpere biletele cu câte o băutură gratuită fiecare. Cuplul și- a luat fiecare băutura și s- a plimbat prin loc în timp ce au băut.

Cerul era deja întunecat și în împrejurimi erau multe lumini de toate culorile care iluminau locul. Aici nu se simțea deloc diferit de toți ceilalți, pentru că, deși vederea lui nu era foarte bună, oricât ar putea vedea, figurile oamenilor păreau să se piardă în întuneric în timp ce își mutau trupurile spre ritmul muzicii în măsura în care nivelul permitea. de alcool în sânge.

Day a întâlnit aici mulți oameni, atât thailandezi, cât și străini; Cei doi au mers mână în mână tot timpul pentru ca el să nu se piardă niciodată. Dacă cineva a întrebat, tânărul l- a prezentat pe Mhok drept iubitul său, nimeni de aici nu il cunoștea pe Phi și, dacă da, oricum nu era treaba lui.

Până la 2 dimineața era timpul să se încheie petrecerea, muzica s- a stins și luminile de neon la fel. La început, Mhok l- a invitat pe Day să se întoarcă în cameră pentru a se odihni, dar când i- au văzut pe doi prieteni noi, Michael și Dennis, târându- se spre plajă vomitând, s- au dus să vadă dacă le poate ajuta.

În cele din urmă, Dennis a fost cel care se îmbătase atât de mult încât s- a întins și a adormit pe plajă. Mhok stătea de cealaltă parte, bău ultima cutie de bere în tăcere, lăsându- i pe Day și Michael să continue să vorbească în timp ce stăteau.

Michael este englez și are douăzeci de ani, dar cum arată? Nu știu.

- Întotdeauna am crezut că Festivalul Lunii Pline are loc doar o dată pe an. Nimeni nu mi- a spus niciodată că oamenii din Thailanda se bucură de el în fiecare lună!

Michael a început să spună invitându- l să discute.

- Vei sta mult timp? An bisect? Sau tocmai ai venit să mă cunoști după ce ai absolvit?a întrebat Day.

- Nu, de fapt, sunt ciclist profesionist, sau am fost... nu mai fac asta.

- Ce s- a întâmplat? a întrebat tânărul curios.

Michael a tăcut o clipă, apoi a apucat cutia de bere care era îngropată în nisip și a băut un pahar înainte de a- și lua mâna să o frece pe pantaloni și picioare, ca să poată vedea, dar Day nu vedea bine pentru că a atmosferei. În miezul nopții era foarte întuneric.

Apoi Mhok s- a ridicat și s- a dus să- i șoptească la ureche că piciorul lui Michael era o proteză.

- Da, mi- am pierdut piciorul.

- Știi? Sunt jucător național de badminton, sau... am fost. Nu mai joc.

Day a vorbit cu un sentiment ciudat, poate că ceea ce i s- a întâmplat lui Michael nu a fost diferit de ceea ce se construia eu. într- un colţ al interiorului său în acel moment.

- O rănire?

- Umm, corneea mea. O să orbesc în curând.

Michael și- a luat cutia de bere și a mai băut. Ar trebui să existe un fel de rugăciune care să exprime pocăință atunci când ascultăm durerea celuilalt, dar nu, nu există. Nu exista nicio frază care să exprime durerea fără a fi nevoie să explice nimic.

- La început, nu puteam să recunosc faptul că am devenit invalid. Nu m- am mișcat timp de un an, celălalt picior a devenit o crenguță, nu am vrut niciodată să port picior protetic.

Michael a spus povestea în timp ce râdea încet. Epoca stimei depășește propria ta poveste. Pentru că i- a revenit în minte camera lui, refuzând la început, când a implorat a început să piardă din cauza stimei să iasă și să vadă luna și soarele. A scăpat de adevăr, bântuind mereu labirintul pe care el însuși l- a creat

- Atunci, ce te- ai răzgândit?

- Ei bine, m- am îndrăgostit de o fată de pe Tinder. Numele ei este Irene. Pur și simplu m- am gândit că aș putea avea o șansă mai mare să merg cu piciorul decât în scaunul cu rotile.

Tânărul a ascultat cu interes, încercând să concentreze asupra chipului persoanei tonul vocii sale, comportamentul său. El credea că Michael trebuie să fi avut un zâmbet larg pe față când vorbea despre femeie. S- a gândit și la persoana care stătea lângă el și- și bea berea. Mhok a tăcut, atât de mult încât a observat că Day se uităîn direcția lui, poate că a crezut că a adormit?

- Ai reușit atunci?

- Aproape! Lumina era deja stinsă, dar tocmai am ajuns într- o poziție greșită. Odată ce a aflat, a fugit imediat, lăsându- mă atârnând așa în hotel.

Ultima propoziție îi făcu pe Day și pe Michael să izbucnească în râs. Tânărul nu putea decât să- și imagineze la ce se gândește. Acum povestea devenise o glumă. Dar în acel moment, el a crezut că Michael probabil nu se poate descurca. Ar putea fi ca și viața sa. Gândindu- mă uneori, durerea era doar o glumă.

- Voi doi ați apucat să vorbiți din nou după ziua aceea? întrebă Day din nou, cu interes.

- Nu, m- a blocat, dar sincer să fiu nu am fost niciodată supărat pe ea. Dacă nu ar fi fost pentru ea, nu aș fi văzut un peisaj frumos ca acesta.

Michael s- a ridicat singur, acum că s- a gândit la asta, nu pare deloc neagil.

Dacă nu te uitai cu atenție, nici nu puteai observa. Noul său prieten și- a ridicat ambele brațe spre cer, înainte de a striga din răsputeri, câteva cuvinte cu mare semnificație

- Uite! Sunt încă în viață!

A spus invalidul cu un zâmbet larg. Tânărul nu a văzut cu ochii lui, dar a simțit ceva. Day a decis să se ridice. Ridică ambele brațe spre cer, înainte de a striga atât de tare, așa cum a făcut Michael.

- Ai dreptate! Sunt încă în viață.

Tânărul a strigat cu lacrimi căzând din ochi, Se confrunta cu o pierdere, s- au întâmplat multe în această luptă, dar mai era curaj, își pierduse prieteni pe drum. dar un lucru pe care nu l- a pierdut niciodată este că este încă în viață, încă respiră, încă așteaptă ziua de mâine. Deși s- ar putea să nu fie un viitor la fel de clar precum cel la care ai sperat mereu. Dar lumea dinaintea lui nu a dispărut încă odată cu vederea lui. Day le- a strigat unora acele cuvinte ca fiind lipsite de sens, dar era pe deplin conștient că au sens.

Era încă în viață...