CAPITOLUL 12 - O CLĂDIRĂ NECUNOSCUT

-Ce? Nu înțeleg.

Day a vorbit fără să înțeleagă ce s-a întâmplat, întrucât august era cel care îl sărutase, el a fost cel care a început. Dar când a sărutat înapoi, cealaltă parte s-a comportat de parcă l-ar fi violat sau așa ceva? Dar el a început... a început totul.

- Care este problema ta? Nu am inteles nimic, ce se intampla.

Nu August vorbea, ci vocea altcuiva, cineva pe care nu credea că îl va auzi. A venit îngrijitorul lui și mirosea a țigări, care oricând ar fi putut să-i spună că i-a dat bătăi de cap, dar acum, nu și-a dat seama că era ceva ce îi lipsea. Chiar și doar mirosind mirosul îl făcea să se simtă în siguranță, de parcă ar fi fost refugiul lui.

-Eu nu sunt homosexual!

Acele cuvinte erau ca un cuțit care îi înjunghia sentimentele din nou și din nou, de nenumărate ori. Și-ar fi dorit să aibă o dorință magică care să-l facă să dispară de acolo, dar nu a putut.

Din fericire a simțit suficientă forță pentru a-și îndepărta corpul de acolo, nu mai dorea să fie în fața celui de lângă el.

-Dacă știi că Day te place și că nu ești gay, de ce l-ai sărutat?

Voia să țipe la el să tacă, să nu mai întrebe, dar în inima lui dorea și un răspuns.

-În curând, Day va fi orb. Orice pot face pentru el, vreau să fac."

- Și acesta este motivul tău? spuse Mhok și înjură.

-Da, tocmai din acest motiv, de ce? În curând voi pleca singur în China, voi mai rămâne aici doar câteva zile.

-Și chiar știind că vei pleca, ai îndrăznit să faci asta?

S-a auzit cu voce tare zgomotul a două corpuri care se ciocnesc unul cu celălalt. Day nu știa ce să facă, cine începuse? Dar din puținul pe care le vedea, chiar acum, Mhok și August păreau că se vor lupta, știa că trebuie să interzică pentru că el era mediatorul între cei doi. Dar sincer, își pierduse interesul pentru lumea exterioară. Apoi s-a ridicat, voia cu disperare să se ridice și să plece de acolo, dar dacă ar ieși, unde s-ar duce? Am vrut doar să scap de acel sentiment și de tot ce s-a întâmplat în acea noapte.

Până la urmă, August nu a fost diferit de restul, l-a văzut doar cu milă, acea privire pe care o urâse de la început când a început să vadă mai puțin. Ca un semnal de a cere ajutor, de a fi mai bun, de a menține, dovedind că era inferior ca statut.

Este ceea ce i-a urât cel mai mult, îi ura pe cei care îl compătimeau, pe cei cărora îi era milă de el în acest moment. Un sărut de milă.

Cel mai patetic lucru.

-Vino aici.

A auzit un sunet amestecat cu aroma de țigări în timp ce era târât cu forță, dându-i să înțeleagă că nu trebuie să reziste. Mâna aceea puternică i-a pus mâna pe braț și l-a ghidat îndreptându-se spre mașină.

Persoana care a vorbit cu el i-a deschis ușa și l-a băgat ușor în vehicul. Day a vrut doar să meargă acasă.

-Dacă ești obosit, poți dormi puțin.

A spus cealaltă persoană în timp ce porni motorul mașinii și a început să se audă muzică slabă. Tânărul a decis atunci să închidă ochii, încercând să șteargă totul: a vrut doar să dispară. Mhok a condus în tăcere, niciunul dintre ei nu scotea nici măcar un cuvânt, se auzea doar sunetul radioului, până când muzica s-a terminat și a început un nou program de radio, indicând că a început o nouă zi.

-Totul este rău în spatele nostru, a spus Mhok.

Cu cât s-a îndepărtat de locul crimei, Day a început să se gândească la tot ce s-a întâmplat, de parcă l-ar retrăi. Și-a amintit de chipul acelei persoane din fața lui, de sărutul... și deodată se întrebă ce expresie avea Mhok pentru a-l mângâia.

- Spune-mi ce s-a întâmplat cu ceva timp în urmă, îi spuse Day pe scurt.

-L-am întrebat de ce te-a sărutat, a spus Mhok.

-Vreau imaginile, nu sunetele. Aud bine, nu sunt surd.

Tânărul a chicotit. Day simțea mirosul țigarei pe care o fumase, o aromă diluată, dar mirosea din ce în ce mai bine... mult pentru surpriza lui.

- Tocmai l-am lovit cu pumnul, iar el m-a lovit înapoi.

Vocea lui nu suna deloc arogantă, tonul era același ca întotdeauna, de parcă ar fi povestit ce a luat la micul dejun în acea dimineață.

-Atunci m-am dus după tine, a subliniat Mhok.

-Nu văd nevoia să te fi certat cu el, la urma urmei, n-a făcut nimic rău.

Tânărul a ghicit că Mhok la lovit August, așa că nu a fost încântat să audă că a făcut-o cu adevărat. Voia doar să se asigure că așa era, iar acum s-a făcut.

-Pentru că? Mâna mea a fost cea care l-a lovit, dacă vreau să lovesc pe cineva, doar o fac, spuse Mhok

- Dar nu pentru mine, a argumentat Day.

-Cine a spus că l-am lovit pentru tine? Am făcut-o pentru mine, plus că nu sunt în program de lucru, așa că nu trebuie să urmez ordinele tale. Pot face tot ce vreau, a spus Mhok în timp ce se uita în jos.

-Atunci, te rog, explică-mi ce fel de ranchiune ai față de August. Așa, mă duc să-l dau cu pumnul.

Murmurul neserios al tânărului se amestecă cu râsul celuilalt.

În acel moment, urechile lui au fost atente la sunetele care veneau. Simți mașina mișcându-se în cerc, de parcă ar urca în parcarea unei clădiri foarte înalte. Day s-a gândit apoi la traseul care mergea de la casă la magazinul de băuturi și i-a fost imposibil ca mașina să facă acele mișcări.

-Unde ma duci? a întrebat Day, acum alertă.

-La locul meu special, a răspuns Mhok, de parcă nu ar fi mare lucru.

-Și de ce mă aduci aici? Vreau să merg acasă, se plânse el furios.

-Am un cadou de ziua de naștere pentru tine.

-De ce... iti pare rau si pentru mine?

Tânărul a încercat să nu fie prost, dar de obicei așa era. Unde erau cadourile de ziua de nastere de la cei care l-au inconjurat cu ceva vreme in urma? Oameni pe care nu-i mai văzuse de la liceu, să fi fost totul din cauza orbirii sale iminente? Încercați să-i organizați o petrecere de naștere din milă și acum mai era ceva?

-Nu mi-a părut niciodată rău pentru tine și mă îndoiesc că o voi face, a spus Mhok pe un ton serios.

-Nu te minți pe tine însuți, o să-ți pară milă de mine ca pe toți ceilalți.

- Nu cred, Day. Oricum, viața ta este mult mai bună decât a mea.

-Deci, hai să facem schimb, da? Îți voi lua viața, iar tu o poți lua pe a mea. Vreau doar să văd, nu vreau altceva.

Day vorbea ca un copil morocănos, realizând că era teribil de iritat. Se simțea ca o pasăre cu aripi rupte care ciuguleau pe oricine se apropia de ea. Dar încă a încercat să-și întindă aripile pentru a zbura departe de cei care voiau să-l rănească, lăsând în urmă toate părțile rupte. Poate că era o pasăre care nici măcar nu merita să fie numită pasăre.

-Ei bine, dacă vrei să fii orfan, a cărui soră a murit și ea, cu antecedente de a fi fost în închisoare, asta nu-ți permite să-ți găsești un loc de muncă... atunci... E bine Day.

Acel răspuns simplu a stârnit sentimentele haotice ale tânărului, liniștindu-l într-o secundă. Avea dreptate, nu s-a gândit niciodată la tot ce a trăit Mhok, s-a concentrat doar pe problemele și pe pierderile lui, fără să se uite la alții. Adevărul era că încă mai avea prietenii, familia și cel mai important... era în viață.

Day lasă tăcerea să umple din nou atmosfera din interiorul mașinii. Apoi a simțit că s-a oprit, dar nu s-a mișcat, până când a simțit că Mhok l-a luat de mână, și i-a pus-o pe braț, simbol că îl va duce undeva. Dar de data asta a fost altfel, pentru că Mhok nu s-a grăbit și nici nu a aplicat forța, dar părea hotărât. Apoi s-a ridicat și a coborât din vehicul și l-a urmat încet pe celălalt, nu-și putea imagina unde erau, pentru că totul era întuneric, iar vizibilitatea lui era deja slabă.

- Întotdeauna vin aici când mă simt cu inima zdrobită, spuse încet Mhok.

- De obicei, vorbești de parcă ai fi de neconsolat, spuse Day dezinvolt.

-Nu este atât de des, dar uneori când simt așa și știind că nu se vindecă într-o zi, de obicei vin aici pentru o perioadă.

Mhok i-a vorbit până s-au oprit, apoi a mutat mâna lui Day de pe braț pentru a o așeza pe un obiect, care părea a fi o trecere sau ceva de genul ăsta. Dacă a ghicit corect, erau pe acoperișul unei clădiri undeva. Avea impresia că vede mici luminițe în depărtare, erau clădirile îndepărtate, păreau stelele strălucind pe cer. Poate fi prima dată când, deși nu putea vedea imaginea clar, putea percepe totul prin intermediul lui. nervul optic și s-a dovedit a fi mai frumos decât de obicei.

-Ar trebui să mă simt trist, nu? Dar nu știu de ce, mă simt ușurat, pentru că măcar am putut să spun ceea ce credeam, chiar dacă totul a fost neintentionat.

Își ridică mâinile, de parcă simțea aerul din jurul lui, îl mângâia, parcă suferința se amesteca cu aerul și era mai mare. Dar știa că totul va trece și probabil că nu mai avea resentimente.

Mhok și Day au rămas tăcuți, lăsând timpul să treacă și, în cele din urmă, prima lumină a zilei a început să fie văzută departe la orizont. Era o linie roșie, strălucind și se transforma în portocaliu, de parcă cade o perdea de apă... era ceva ce nu văzusem niciodată. Tânărul s-ar putea să nu vadă clar orașul care era desenat în fața lui, dar știa că era scăldat în acea lumină frumoasă și asta era suficient.

-Acesta este cadoul meu de ziua mea, i-a spus Mhok.

-Dețineți soarele? întrebă Day.

-Da, tocmai ți-ai dat seama? Este al meu.

Acel răspuns i-a făcut pe amândoi să râdă. Cerul a devenit treptat mai luminos, lăsând în urmă acea zi tristă. Day trase adânc aer în piept, umplându-i plămânii. În acel moment, Day s-a gândit că Mhok îl va lua înapoi, când a simțit că îl ia de mână fără să spună nimic...

- Day... vreau să te întreb ceva.

-Acea?

Întrebă tânărul confuz, dar apoi, oricine i-a vorbit, a început încet să-si apropie fața. La început, Day a crezut că o să-i pună întrebarea, dar la distanța aceea, atât de aproape de el... n-a făcut-o. Nu pare să spună nimic, pentru că în acel moment, a simțit că buzele lui sunt ușor atinse de cele ale celuilalt. Atingerea a fost moale, caldă și foarte dulce. Apoi, lumina zilei a luminat tot Bangkokul.

Încet, Mhok și-a retras fața.

- De ce ţi-e milă de mine?

Dar nu a avut timp să continue să vorbească, pentru că tânărul din fața lui și-a împins din nou buzele de ale lui, dar de data asta cu mai multă forță decât înainte, iar când a deschis din greșeală gura, fără să piardă timpul, simțea mirosul. aromei țigărilor care îl înconjura. L-a salutat și i s-a alăturat. Day și Mhok ajunseseră să se cunoască la un nivel pe care nimeni nu-l mai cunoștea înainte. Sărutul cu aromă de țigară a fost fără griji, moale și, cel mai important imposibil de uitat.

- Acum... Încă crezi că îmi pare rău pentru tine?