CAPITOLUL 10🔞

 ⚠ Avertisment privind conținutul sensibil. Recomandat persoanelor de peste 18 ani. ⚠

- Nu... e în regulă.

Cealaltă persoană răspunse, făcându-l pe Mac să se încrunte, dar acesta nu spuse nimic.

Mirosul persistent îl făcea pe Mac să se simtă rău, dar trebuia să suporte.

Autobuzul porni din nou, oprind în multe stații.

Mac se agăță de balustradă cu putere, încercând să nu cadă într-o parte sau alta. Se simțea jignit că ajunsese într-o asemenea situație, și nici măcar nu reușea să-și dea seama unde se afla din cauza aglomerației.

Întorcând capul spre o femeie de alături, întrebă:

- Știi dacă am ajuns deja în satul WWW?

Femeia ridică imediat capul.

- Am trecut cu două stații în urmă. Poți să cobori la următoarea și să te întorci pe jos, i-a răspuns ea.

Mac se înroși de nervi și își mușcă limba ca să se calmeze.

- Și... cum fac să opresc autobuzul?

Nu mai făcuse asta niciodată.

- Apasă pe butonul de acolo, iar autobuzul se va opri - i-a spus fata, arătându-i cu degetul.

Mac apăsă în grabă. Când autobuzul a oprit, a împins oamenii fără să-și ceară scuze și a coborât imediat. Era amețit, cu mâinile sprijinite pe genunchi, și-și înclină capul ca să tragă adânc aer în piept. Încercase să-și țină respirația o vreme din cauza mirosului.

Văzând un chioșc, se îndreptă într-acolo și își cumpără o sticlă de apă.

- Chiar trebuie să merg pe jos înapoi?  mormăi Mac, dar nu avea de ales.

Era flămând, transpirat și îl deranja și partea din spate. Strânse din dinți și se îndreptă pe străduța unde știa că îl va găsi pe Nan.

Acolo era - rezemat de mașină, cu un zâmbet viclean pe față.

Mac își dorea să sară pe el și să-l sugrume, dar știa că nu putea lupta cu forța lui. Se mulțumi doar să-l privească disprețuitor în ochi.

- De ce te-ai întors pe jos? întrebă Nan, râzând, de parcă deja ghicise că Mac ratase stația.

- Poți să mă duci înapoi acasă? Mi-e foame, mi-e cald și vreau să fac un duș - spuse Mac.

- Ce s-a întâmplat?  întrebă Nan, blând.

Mac rămase tăcut, refuzând să răspundă.

- Am întrebat ce s-a întâmplat?  repetă el, de data asta cu o urmă de insistență.

- Nu pune prea multe întrebări. Sunt amețit! Dacă mai întrebi o dată, vomit în mașina ta - mârâi Mac.

- Huh, doar a luat autobuzul o dată și deja se plânge. Ai văzut cum alții, deși obosiți de la muncă, sunt atenți și coboară unde trebuie? Așa că poți și tu - replică Nan.

Mac închise ochii și nu spuse nimic. Chiar era amețit.

- Du-te mai întâi și fă un duș, apoi mergi în bucătărie să mănânci - spuse Nan, în timp ce pornea mașina.

Nici nu era nevoie să repete. De cum au ajuns, Mac a sărit din mașină și a intrat direct în casă. Voia să facă duș cât mai repede.

- Când coboară, spune-i să vină la mine în birou după ce termină de mâncat - ordonă Nan către subordonatul lui.

- Da - răspunse celălalt bărbat, înainte ca Nan să plece.

Mac a petrecut ceva timp în baie. Îi plăcea să fie curat. Când a ieșit, s-a simțit ușurat că Nan nu era în dormitor. S-a îmbrăcat repede și a coborât, flămând.

- Hei, Nan a zis că după ce termini de mâncat, să mergi la el în birou - îi spuse subordonatul.

Mac privi în altă parte pentru o clipă, dar nu spuse nimic. Se apropie de masă și examină mâncarea pregătită pentru el.

- Creveții prăjiți cu busuioc... sunt picanți? - întrebă Mac.

- Fără piper și fără usturoi - răspunse bărbatul.

Mac se așeză și mâncă în liniște. Imediat ce termină, subordonatul îi spuse:

- Să-ți speli farfuria. E ordin de la Nan.

- Hmm... - mormăi Mac, ridicându-se să o spele.

- Dar cred că este prea târziu, a spus el cu un zâmbet larg pe față.

Mac închise ochii, încercând să se calmeze.

- Nu uita să mergi să-l vezi, a repetat subordonatul lui Nan înainte să plece, lăsându-l pe Mac singur în bucătărie.

- De ce trebuie să merg la el? Sunt din ce în ce mai obosit... - se plânse Mac, dar, după ce spălă farfuria, se îndreptă totuși spre birou.

Nan ridică puțin privirea când îl văzu intrând.

- Ce e? întrebă Mac, sec.

- Trage un scaun aici.

- De ce? replică Mac cu ton sfidător.

- Dacă îți spun să tragi un scaun, înseamnă că trebuie să asculți - răspunse Nan, cu voce groasă și autoritară.

Mac oftă și trase scaunul spre el, în timp ce Nan mormăi:

- Stai jos. Crezi că te-am chemat aici ca să te uiți la mine și să te joci?

Tonul lui era din nou certăreț.

Mac se trânti pe scaun, uitând că încă avea dureri. Gemu ușor, surprins de înțepătura din spate.

Nan zâmbi discret, mulțumit.

- Aici - spuse, trăgând o cutie plină cu notițe în fața lui Mac.

- Ce-i asta? - întrebă Mac, suspicios.

- Organizează-le pentru mine. După zi și lună - spuse Nan, rezemându-se de spătarul scaunului.

- Și de ce nu le faci tu? Nu e treaba mea - bombăni Mac.

- Dacă voiam să le fac singur, nu te chemam. Învață să fii de folos.

- Și fă-o bine - adăugă cu un ton sever.

Mac își strânse buzele și luă cutia.

- Unde te duci? - întrebă Nan imediat.

- Nu pot să le aranjez pe canapea? - întrebă Mac, întorcând capul.

Nan zâmbi ușor.

- Atunci du-te.

Mac se așeză pe canapea, unde avea mai mult loc și unde fundul său chinuit se simțea mai confortabil. A început să sorteze notițele cu grijă.

Nan îl urmărea din scaun, fără să spună nimic.

Mac observase deja că îl privea constant, dar încerca să-l ignore.

Nan continua să-l examineze în tăcere. În gând, compara: Mac și Brick nu sunt chiar atât de diferiți. Doar că Mac era mai delicat, mai moale, mai leneș în ce privește munca. Brick, în schimb, era dur, poate și pentru că muncea part-time la garajul său.

- Hmm... mormăi Nan.

Mac ridică repede capul, dar nu zise nimic.

- Hei, pot să te întreb ceva? rupse Nan tăcerea.

- Ce? întrebă Mac, privind din nou spre el.

- Când îl dorești pe Brick, vrei să-ți fie soț... sau să-ți fie soție?

Mac ridică brusc capul, uimit de întrebare.

- De ce întrebi?

- Pentru că, probabil, silueta ta s-ar potrivi mai bine rolului de... soție, nu?  spuse Nan, zâmbind batjocoritor.

- Ce legătură are silueta mea? Asta n-are nicio treabă cu corpul meu. La fel de bine, aș putea să te iau și să te fac eu pe tine... soția mea - răspunse Mac, exasperat, știind că Nan își bate joc de el.

- Haha! Îndrăznești să spui asta, Mac?

Adevărat... Adevărat... Adevărat...

Înainte ca cei doi să poată spune ceva mai mult, telefonul lui Nan a sunat.

- Da, frate Neil, a răspuns Nan.

Mac continua să-și aranjeze notițele în timp ce Nan vorbea la telefon, fără să-și ia ochii de la el.

- Oh, Nan, te-am sunat să vorbim despre fratele Day, se auzi vocea lui Neil, făcându-l pe Nan să-și ridice ușor sprâncenele.

- Bună... De ce? - întrebă Nan.

Mac, auzind numele lui Day, păru ușor surprins.

- Mașina lui Day s-a răsturnat. De fapt, accidentul a avut loc acum câteva zile. Dar am uitat să-ți spun. Tocmai mi-am amintit și te-am sunat, explică Neil.

- S-a răsturnat? Dar Day? întrebă Nan imediat, nerăbdător.

Mac rămase nemișcat, ascultând cu atenție.

- A ieșit acum din secția de terapie intensivă, dar încă nu și-a revenit complet, spuse Neil din nou.

- Dar Brick? - îl întrebă Nan.

- Day a fost singur în mașină. Dar Brick e într-o stare psihică proastă... se învinuiește continuu, explică Neil.

Nan începu să-și facă griji pentru Brick.

- La ce spital e internat Day? Vreau să-l vizitez chiar acum.

- I-am zis lui Brick că merg mâine la el. Hai cu mine, spuse Neil.

Nan oftă adânc.

- Bine. Te sun mâine ca să ne întâlnim și să mergem împreună la spital.

Mac stătea cu un zâmbet ironic pe buze.

- De ce naiba zâmbești, Mac?! - întrebă Nan, vizibil îngrijorat și cu o voce adâncă, frustrată.

- Nimic... doar mă gândeam că fratele tău ar putea la fel de bine să moară - răspunse Mac, furios.

Nan încleștă din dinți înainte să se repeadă la el.

PAM!

O palmă izbucni peste fața lui Mac atât de tare, încât acesta rămase uluit, întorcând capul. Un fir de sânge îi curgea din colțul gurii.

- Așteaptă...

PAM!

A doua palmă răsună puternic.

- Ugh... m-ai rănit... Ticălosule... mă doare - se plânse Mac, în timp ce Nan îl împinse pe canapea, ținându-l cu o mână pe cap și urcându-se peste el.

- Nu fi atât de nesimțit, Mac! Dacă cineva va muri, nu va fi Day... ci tu! - scuipă Nan cu vocea încleștată de furie iar venele i se umflau pe gât într-un mod terifiant.

- Oameni ca el merită să moară! strigă Mac furios, iar cuvintele lui îl făcură pe Nan să tremure de furie.

- Oh! Mac țipă din nou când Nan îl apucă brutal de păr, ridicându-l în picioare.

Nan îl târî, trăgându-l de păr, forțându-l pe Mac să-l urmeze, cu mâinile pe cap, încercând din răsputeri să-l oprească.

Mac încercă să-l lovească cât putu de tare, lacrimile curgându-i din cauza durerii.

Dar Nan nu tresări deloc. Ieși din birou și se îndreptă cu pași mari spre casă.

Subordonații lui Nan se uitau unii la alții, șocați. Nimeni nu îndrăzni să întrebe nimic când văzură expresia cumplit de încruntată a lui Nan.

Mac se zbătea și plângea pe drum, copleșit de durere.

- La naiba! Lasă-mă, ticălosule! strigă.

Brusc...

- Idiotule! Lasă-l pe prietenul meu ACUM!

Un strigăt puternic răsună, iar o siluetă înaltă, a unui tânăr, alergă spre Nan și îl lovi cu un picior în spate. Nan căzu la pământ, trăgându-l cu el și pe Mac.

Subordonații lui Nan au intervenit imediat.

Tânărul îl trase pe Nan de mână, îndepărtându-l, apoi îl ajută pe Mac să se ridice și îl trase înapoi, departe de pericol.

- Hm? Dew? Cum ai ajuns aici? întrebă Mac, surprins.

Nan se ridică brusc, reacționând violent.

- Ajunge! Ai avut tupeul să mă lovești cu piciorul?

Mac se poziționă imediat între Nan și prietenul său.

- Nu te atinge de prietenul meu, idiotule! spuse Mac grăbit, știind că Dew n-ar putea face față oamenilor lui Nan.

Dew îl apucă pe Mac de încheietură, gata să-l protejeze cu orice preț.

Nan îi privea pe amândoi cu un dispreț rece.

- Hai... vino aici, Mac - spuse Nan cu o voce calmă, dar cu ochii arzând.

Mac ezită puțin.

- Vino acasă cu mine, Mac - spuse Dew, din nou, încercând să-l scoată de sub influența periculoasă a lui Nan.

Mac se întoarse spre prietenul său, tulburat.

- Te-am urmărit azi... - continuă Dew. - Ai părut confuz, neliniștit, mi-ai dat de bănuit. Te-am văzut urcând în autobuz, te-am urmărit două stații până aici. Când ai intrat în mașina lui, am urmărit și eu până la pista asta. Chiar dacă era închisă, am așteptat. Și iată-te aici, așa.

- Ce se întâmplă, Mac? Cine e omul ăsta? Și de ce accepți să se poarte așa cu tine?

- Eu... - Mac rămase fără cuvinte.

- Ți-am spus să vii AICI, Mac! strigă Nan din nou, făcându-l pe Mac să tresară.

- Dew... întoarce-te primul. Eu sunt bine. Dar dacă rămâi, o să fii rănit și tu.

Mac voia să plece cu prietenul lui, dar nu putea. Nu acum. Nu era pregătit ca Dew să afle tot adevărul. Nu voia să-i creeze probleme.

Dew se încruntă adânc.

- De ce? Sunt destul de puternic ca să te apăr!

- Sunt atât de îngrijorat pentru tine - spuse Nan, zâmbind larg, dar fals.

Dew părea gata să sară din nou pe Nan, dar Mac îl opri, apucându-l de braț.

- Te implor, Dew... întoarce-te. Mă descurc singur cu asta - șopti el.

Mac încerca să-l liniștească, deși nu era sigur nici el că putea face față.

- Ce naiba se întâmplă? Se vede că te doare! Tu...

- Atunci du-te și raportează-mă la poliție! Spune-le că ți-am rănit prietenul și l-am târât până aici! Să mă aresteze pentru două infracțiuni... agresivitate și că... spuse Nan, aruncându-i o privire cu subînțeles.

Mac îl întrerupse imediat, știind exact ce urma să spună.

- Dew... te rog. Întoarce-te. Sunt bine spuse el, privind prietenul cu ochi rugători.

Nan făcu un semn discret către oamenii lui să rămână calmi, știind că mulți dintre ei voiau să se răzbune pentru lovitura pe care o primise.

- Și totuși, ce cauți aici, Mac? Chiar e omul ăsta prietenul tău? întrebă Dew cu voce joasă.

- Am motivele mele... Te rog, întoarce-te. Te voi suna mai târziu - spuse Mac din nou, mai blând.

Dew îl privi cu neîncredere, apoi se întoarse spre Nan, arătându-l cu degetul.

- Dacă aflu că-l rănești din nou pe Mac... atunci ai să mă cunoști cu adevărat - spuse el cu o voce tăioasă.

Nan zâmbi ușor.

- Calmează-te. Locul ăsta e deschis pentru tine oricând. Dacă vrei o confruntare, îți garantez că nu voi avea trupe în spate - spuse el, calm, dar cu ochii țintă pe Mac.

- Iar tu... te vei întoarce cu mine? îl întrebă Nan, oprindu-se în fața lui.

Mac își strânse buzele, ca și cum, în acel moment, ar fi realizat că tocmai și-a acceptat soarta.

În tăcere, începu să meargă încet spre el.

Nan zâmbi satisfăcut.

Dew se ridică și îl privi lung pe Mac, fără să înțeleagă decizia pe care acesta tocmai o luase.

Când Mac se apropiă de Nan, acesta ridică brațul, îl apucă de gât și îl trase lângă el, ținându-l strâns.

Mac nu îndrăznea să-și ridice privirea către prietenul său.

- Uită-te bine și ține minte - spuse Nan cu un zâmbet batjocoritor - prietenul tău a fost de acord să rămână cu mine. Nu l-am forțat cu nimic.

Dew strânse din dinți.

- Pot să mă întorc, dar tu trebuie să mă suni imediat, Mac - zise el ferm.

Mac dădu din cap în semn de promisiune.

- Voi trimite oaspetele nepoftit... - mormăi Nan către subalternii lui. - Nu faceți nimic, chiar dacă ne provoacă. Altfel, va afla cât de intimidanți putem fi.

Apoi îl târî pe Mac spre casă.

Mac se uită în urmă, îngrijorat. Se temea că subordonații lui Nan i-ar putea face ceva lui Dew.

- Nu le permite să-l rănească! Te rog... e prietenul meu! - îl rugă Mac cu voce scăzută.

- Hei... atât de îngrijorat pentru prietenul tău? Sau... e iubitul tău? - întrebă Nan cu dispreț.

- E doar un prieten! - răspunse Mac, în timp ce încerca să se desprindă din strânsoarea de la gât, pe care Nan o înăspri.

- Hmm... dar pare că el te vede mai mult decât un simplu prieten. Sau... tu chiar nu-ți dai seama? - spuse Nan, făcându-l pe Mac să se oprească din mers.

- Nu te mai gândi la asta, ticălosule. Mai bine gândește-te la ce te așteaptă de acum încolo - adăugă Nan, rece, urcând scările.

În același timp, Dew se îndreptă spre mașină, cu o expresie întunecată. Era tulburat.

De ce e Mac acolo? De ce îl lasă să-i facă rău?

Lovind cu pumnul plafonul mașinii, își dădu frâu frustrării.

Mac habar n-avea ce se petrece în mintea lui Dew. El fusese mereu un prieten de încredere, mereu acolo, chiar și după ce aflase că Mac era bisexual.

- Hei, frate! Ești prieten cu fratele Mac?

O voce necunoscută îl trase din gânduri. Dew se întoarse brusc...

Brusc!

Nan îl împinse pe Mac în cameră. Acesta se împiedică, dar reuși să nu cadă.

Se întoarse, privindu-l pe Nan cu ochi speriați.

Nan își freca gâtul, părând obosit, dar privirea i se înfigea în Mac, ca o lamă.

- Nu ai de gând să-mi mulțumești că am fost generos și nu ți-am lovit prietenul, chiar dacă m-a atacat? - întrebă cu o voce liniștită.

- Și cine mă rănește pe mine?  replică Mac, dar făcu câțiva pași înapoi.

- Ce mai vrei să faci cu mine? Lovește-mă, dă-mi o palmă, împinge-mă! Hai, fă-o! - izbucni Mac, iritat, frustrat, provocând.

Nan zâmbi, clătinând din cap.

- Shhh... Nu vorbi ca mine, ca un sadic - spuse cu o voce viclenă, iar Mac simți un fior pe șira spinării.

- Întreabă-te, Mac... te cunoști cu adevărat?

Nan își depărtă ușor picioarele, ochii coborând spre centrul propriului trup.

- Ai grijă de asta... dintr-odată am chef să mă eliberez. Simt hormonii... parcă îmi urcă în tot corpul...

Mac îl privi, confuz și alarmat.

- Ce naiba faci?! - întrebă cu voce tare, aproape strigând.

- Nu mai fi așa inocent. Ca și cum nu ai ști. Stai jos. Pe podea. Aici. Și acum - spuse Nan cu un ton întunecat, care vibra a amenințare și dorință amestecate.

Mac a înghețat,ezitant, știa ce i-ar plăcea Nan,si ceea ce v-a trebui să facă. Nan se uită la el din nou cu o privire aprigă.

- Ei bine... dacă îți fac asta..... tu nu mă vei forța din nou nu? Mac a întrebat negociind oarecum .

- Nu mă întreba așa ceva atât de prostesc,este vorba de situații care nu pot fi prevăzute.

Mac fierbea de frustrare.

- Învață să fii un om ascultător, dacă îți spun ceva fă-o fără alte întrebări Mac.Spuse Nan uşor iritat.

- Dacă sunt de acord să fac ceea ce spui ,poți să-mi promiți că nu mă mai rănești din nou?

Nan se uită la Mac cu ochii nemişcaţi.

- Atunci nu mai vorbi.Ascultă-mă și nu te voi mai răni.

Mac era ezitat la cuvintele lui Nan pentru că nu știa dacă chiar ar face ceea ce a spus.

- Hai, cauți o modalitate de a încetini?. întreabă Nan.

- Dacă ești de acord să faci asta, mă voi preface că nu te-am auzit înjuradu-l pe Dey mai devreme,spuse Nan cu o voce calmă.

Mac se apropie de el și îngenunchează pe podea în fața canapelei unde se afla aşezat. Nan a zâmbit satisfăcut.

- Scoate-mi și pantalonii, a spus Nan

Mac întinse mâna tremurând, îi descheie pantaloni și îi urmarea privirea lui Nan înghițind în sec.

Odată ce nasturi au fost deschiși Nan se ridică usor pentru a permite să îi tragă pantaloni si boxeri pentru a elibera penisul său. Imaginea din fața lui Mac îl făcu pe aceasta îmbujorat . Nan ii împinge fata , forțându-l pe Mac să respire deasupra penisului. Îi apucă penisul cu mâna, doar atingerea penisului lui Nan îi provoca un dezgust.

Mac era sigur că bastonul lui nu se extinsese dar în curând va fii în forma cea mai bună .

- Nu te-am lăsat să-ți folosești mâinile,

-Mac, murmură Nan, făcându-l pe Mac să înghețe și se uita la el.

- -Nu asa? Mac era pe cale să îl întrebe.

- Gura ta, folosește-o mai bine, nu doar pentru a mă enerva ,a spus Nan din nou,făcându-l pe Mac să se simtă imediat stresat.

- Ce se întâmplă? Nan a îndrăznit să întreb.

Mac se încruntă ,cu buze mici s-a mișcat spre centrul corpului lui. Mana lui Mac l-a ținut de membru în funcția verticală şi continua sa alunece, încet. Nan a zâmbit ușor.

- Aaah, gemu Nan când limba moale atingea vârful penisului.

Mac a folosit cavitatea moale din gură să preia controlul ,a încercat să își țină respirația pentru a termina cât mai repede. Nan gemu de satisfacție, nu s-a gândit niciodată că gura lui Mac era atât de moale, buzele lui mișcându-se în sus și în jos cum el vroia .

Mac are un gust ciudat în gură, dar încearcă să îl ignore.

- Hmh... uh... mh, răsună vocea lui Mac înăbușită în timp ce-și freca buzele în sus și în jos.

Nan privi fața lui Mac legănându-se între picioarele sale.

- Hmmm...ah...poate fi folosit asa...ah, gemu Nan satisfăcut.

Mâna puternică a apucat părul lui Mac,dar nu la fel de puternic ca înainte.Nan îl apucă de de cap și controlează ritmul, făcând ca

Mac să se scufunde mai mult în jos.

- Ugh... Mac încercă să se forțeze să respire, la intervale de timp pentru a nu se sufoca din cauza membrului care era plasat în gură .

- Ești atât de bun la asta... Ah... tu trebuie să-ți folosești limba mai mult... La naiba....

Nan geme puternic ,Mac a auzit totul, dar nu vut să își reprime furia.

- Linge și tu, nu suge... ah Nan

Mac a fost de acord să facă ce spuse el, dorind acest moment să se termine cât mai repede.

Membrul lui Nan era acum complet mărit, ceea ce ii creea disconfort la absorbția lui pe toată lungimea. Moliciunea si căldura din gura lui Mac l-au făcut să apese pe capul lui Mac în sus și în jos .

Fața lui întunecată se lăsă pe spate cu furnicături, dar ochii lui erau tot timpul pe chipul lui Mac .

- Aaaaa... atât de bine... hmm... doar mai mult..puțin.

Mac și-a folosit rapid gura pentru finalizarea. Nan și-a lins buzele emoţionat.

- Încă puțin, la păcălit pe Mac, în timp ce elibera apa iubirii în gura lui fără ca el să observe.

În momentul în care Mac și-a retras buzele din cauza sufocări, Nan a continuat să se elibereze, ungând faţa lui Mac .

- Ahh... hm, gemu Nan încet, un râs apăru pe față când a văzut chipul și expresia lui Mac.

- Acum fața ta arată ca a unei femeie din filmele porno, a spus Nan .Dar a recunoscut în inima lui că a fost mulțumit de folosirea gurii lui Mac de data asta.

Mac a fugit la baie imediat să își spele gura si fața.

******************************