Capitolul 18 🔞

Colegul de serviciu...

Era ca un trăsnet care i se abătu direct în creștet lui Than atunci când îl auzi pe Kirin rostindu-i cuvinte ferme lui Mavin. O clipă mai târziu, își dădu seama de greșeala lui atunci când Kirin deschise ușa și se opri chiar în fața lui. Mâna fină care ținea de clanța ușii de sticlă se înțepeni pentru o secundă. Ochii mari se întâlniră cu ai lui, însă doar pentru o fracțiune de secundă, apoi îl trecură cu vederea de parcă nici nu ar fi existat. Micul bărbat își înclină politicos capul în fața celui mai în vârstă de față, Phet, după care își ceru scuze și plecă să își continue munca rămasă în urmă.

Than nu pierdu vremea. Păși hotărât după Kirin, până ce distanța dintre ei se reduse la doar câțiva pași, și atunci îi prinse brațul subțire. Însă cel atins nu se întoarse deloc spre el.

- Pot să vorbesc cu tine puțin? întrebă Than.

Pronumele cu care fusese apelat îl făcu pe Kirin să zâmbească. Se întoarse încet spre el, dar expresia impasibilă pe care i-o arătă îl făcu pe Than să simtă un gol în piept.

- Îmi pare rău. Pentru faptul că...

- Pentru ce anume? îl întrerupse Kirin, văzând că celălalt se oprise brusc.

- Pentru că am înțeles greșit în acea noapte.

- E în regulă, răspunse Kirin cu un zâmbet larg. Însă acel zâmbet nu aduse nicio bucurie lui Than, căci putea simți limpede distanța dintre ei, mai ales când Kirin își smulse brațul din mâna lui. Iar cuvintele următoare îi confirmară bănuiala:

- Probabil că eu chiar m-am purtat nepotrivit, dacă v-am făcut să mă înțelegeți greșit.

- Kirin... vocea lui Than, joasă, îl chemă cu o amărăciune abia stăpânită, dar cel mic încă vorbea distant.

- Ah, și te rog... nu-mi mai rosti numele de parcă am fi apropiați, bine?

- De ce?

- Nu-mi place. Nu vreau ca ceilalți să creadă că avem o relație dincolo de cea profesională.

- Cine ar putea înțelege greșit?

- Cel puțin o persoană, răspunse Kirin, înclinând ușor capul, cu un zâmbet jucăuș, în timp ce îl privea pe cel aflat înaintea lui, cu chipul încordat.

- Tu, de pildă.

- Eu...?

Sprâncenele frumos arcuite ale lui Kirin se ridicară, ca și cum ar fi vrut să-l întrebe:

🔸️Nu-ți amintești ce ai spus? Poate ar fi bine să-ți reîmprospătezi memoria.

Văzând însă că Than rămânea tăcut, Kirin păși mai departe fără să-și mai întoarcă privirea. În urma lui, ochii lui Than rămăseseră ațintiți asupra spatelui său, plini de amărăciune.

- Ți-ai găsit de lucru greu, frate Than, glumi Maiek, care îl ajunse din urmă și îi bătu ușor pe umăr, ca o mângâiere. El și Itch merseseră după cei doi, dar, văzând că discuția era serioasă, păstraseră o oarecare distanță. Chiar și așa, auziseră fiecare cuvânt.

- Ce să fac? răspunse Than cu o voce mai mult oftată decât întrebată, ca un strigăt de neputință. În toți cei douăzeci și patru de ani, niciodată nu se gândise să aibă o relație serioasă cu cineva. Nici măcar nu își deschisese inima cuiva, măcar pentru a flirta sau a umple timpul. Viața lui fusese dedicată mamei și acelui ceva pe care își jurase că într-o zi îl va lua înapoi.

- Dacă chiar te simți vinovat și nu vrei să-l pierzi pe fratele mai mic, atunci fă-l să vadă că îți pare cu adevărat rău.

- Eu cred că fratele Kirin nu e genul care să poarte ranchiună, dar uneori oamenii nu au nevoie decât de... cineva care să îi înțeleagă.

Parcă între el și Kirin exista un fir subțire care îi despărțea. Iar Than simțea că el însuși era cel care și-a trăit viața ridicând ziduri în jurul său. De aceea, chiar și atunci când îl lăsase pe Kirin să pătrundă în viața lui, totul fusese cu prudență. Nici măcar trecutul lui nu i-l împărtășise vreodată, pe când Kirin îi povestise aproape tot, lăsându-l să afle mereu câte ceva despre el.

🐱🐱🐱

Than petrecu mai bine de o săptămână încercând să se apropie de Kirin de câte ori avea ocazia. Și, deși camerele lor erau alăturate, despărțite doar de un perete subțire, în tot acest timp nu reușise să vorbească cu el decât despre chestiuni legate de muncă. Cel mic era absorbit de pregătirile pentru competiția de campionat ce urma să aibă loc peste două săptămâni, iar Than însuși trebuia să se antreneze intens pentru a fi în formă la acea confruntare.

Și totuși, de fiecare dată când îl zărea pe Kirin, Than constata că devenea incapabil să se concentreze. Își muta întreaga atenție asupra chipului luminos al celui mic, care în ultima vreme zâmbea atât de larg, încât îl făcea să se simtă iritat. Pentru că acel zâmbet însemna că Kirin putea fi fericit și fără el. Sau poate că el, Than, era cel care îi stătea în calea fericirii.

- Than! Poți să te concentrezi odată? strigă antrenorul din afara ringului, privind la chipul tânărului boxer care până nu demult obținea rezultate excelente, dar în ultima săptămână forma lui scăzuse vizibil. Îi era teamă că meciul ce urma să aibă loc ar putea să se transforme într-o farsă, în locul unei lupte de Muay Thai pe care toată lumea o aștepta.

- Dacă mai boxezi așa, o să te huiduie spectatorii și te vor trimite acasă rușinat.

- Îmi pare rău, domnule antrenor. Răspunse Than, inspirând adânc până în plămâni.

Își lovi mănușile una de alta ca să se adune și îi făcu semn lui Itch, partenerul de antrenament, să înceapă. Dar abia trecu o clipă și ușa sălii de antrenament se deschise: Kirin intră, vorbind cu un alt boxer. Privirea lui Than, care ar fi trebuit să rămână fixată asupra adversarului, se lipi de chipul celor doi. Din păcate, chiar atunci It lansă un croșeu. În mod normal, Than ar fi evitat cu ușurință lovitura, dar pentru că își pierdu concentrarea, pumnul care trebuia doar să-i treacă pe lângă obraz îi izbi fața cu toată forța.

Sunetul mănușii izbind fața răsună în ring. Apoi, țipete de uimire se ridicară dintre cei care priviseră scena, urmate de zgomotul corpului prăbușindu-se greu pe podeaua ringului. Toate privirile se întoarseră imediat către sursa incidentului.

Kirin deschise larg ochii și, fără să stea pe gânduri, păși repede înainte. Cel mic își făcu loc printre ceilalți boxeri până la Than, care zăcea inert. Se aplecă asupra lui, examinându-l repede. În afară de sângele care curgea din nas, nu părea să aibă alte răni vizibile. Ceru ajutorul lui It pentru a-l ridica și a-l așeza pe Than într-o poziție șezândă, apoi scoase imediat telefonul pentru a-l suna pe șeful lor, Mavin, ca să ducă rănitul la spital, deși Than făcea semne disperate că nu era nevoie.

- Sunt bine. Spuse Than.

- Stai liniștit. Insistă Kirin.

- Chiar nu e nimic. It nu a lovit atât de tare, Than se ridică, așezându-se cu genunchii sprijiniți de corzile ringului, cu un aer vizibil obosit. Totuși, refuză ajutorul, ceea ce îl făcu pe Kirin să arunce o privire severă. Ceilalți, văzând că Than nu părea rănit, se retraseră pe rând la locurile lor.

Kirin cercetă chipul celui care pretindea că e bine. Croșeul lui It nu lăsase răni majore, dar expresia feței îi făcu mâna subțire să se ridice și să-i atingă fruntea transpirată. Kirin simți tensiunea ușoară din mușchii lui Than, însă nu păru să-i pese când căldura de pe dosul palmei lui atinse sprâncenele bine conturate ale boxerului.

Își încruntă sprâncenele, nemulțumit.

- Știi că nu te simți bine, nu?

- Mm. Răspunse Than, evitând privirea lui Kirin.

- Și apoi te-ai lăsat să te îmbolnăvești în halul ăsta?

- O să-mi treacă.

- Cum o să-ți treacă? O să te faci bine sau o să dispari pur și simplu din lume?

Dacă altcineva ar fi spus asta, Than probabil ar fi ripostat cu unul-două croșee. Dar atunci când vocea aceea venea de la Kirin, colțul gurii lui Than se ridică într-un zâmbet. Însă, fiind mustrat cu ochii mari și rotunzi, îl ascunse imediat, strângând buzele ca un copil care se teme de o mustrare. Kirin îl privi amuzat, dar nu arătă nimic, întorcându-se să vorbească cu It.

- It, poți să-l ajuți să coboare puțin jos? Kirin îl va duce apoi la spital, spuse el.

- Nu e nevoie, chiar sunt bine, insistă Than.

- Și tot trebuie să aștepți să ți se întâmple ceva grav ca să faci ceva? tăie Kirin.

- Am împrumutat deja mașina fratelui Win.

- Dar eu... începu Than să contrazică, dar văzând seriozitatea din privirea celui mic și grija care i se citea în ochi, înghiți tot ce voia să spună.

Than nu-i permite lui It să-l coboare de pe ring, așa cum îi sugerase Kirin. După ce își scoase mănușile, își ridică tricoul și-l îmbrăcă, apoi coborî singur să-l întâlnească pe cel mic, care parcase mașina în fața intrării de la parter și aștepta.

Când Kirin văzu că Than urcase deja în mașină, dar nu-și prinsese centura de siguranță, îi aruncă o privire menită să-i sugereze ce să facă. Însă Than părea că nu înțelege, așa că Kirin își deschise centura lui și se aplecă să o facă în locul lui.

Mirosul parfumului amestecat cu aroma corpului unui bărbat care tocmai ieșise de la antrenament îl făcu pe Kirin să se simtă ușor stânjenit. În același timp, mirosul plăcut de la el însuși îl făcu pe celălalt să tragă adânc aer în piept, aproape inconștient, apropiindu-și fața de obrazul rotund al lui Kirin. În momentul în care trăgea centura pentru a o fixa, privirea lor se întâlni cu ochii întunecați, plini de hotărâre, ai lui Than.

Era deja mai bine de o săptămână de când aveau astfel de momente de apropiere, iar senzația era ca o scândură care tulbură apele adânci, trezind sentimente adormite să iasă la suprafață, făcându-i să le simtă din nou.

- Vreau să te sărut…

Acele cuvinte, rostite fără niciun avertisment, îl făcură pe Kirin să-și deschidă ochii mari de uimire și să-l privească pe Than cu o expresie șocată. Se retrase rapid, sprijinindu-se de scaun, dar mâinile sale care se mișcau necontrolat îi arătau lui Than că încă avea o influență asupra lui. La fel, Kirin continua să aibă putere asupra lui Than la fiecare secundă. Colțul gurii lui Than se ridică într-un zâmbet ușor, amuzat de stângăcia celui mic.

- Vrei să conduc eu? întrebă Than.

- Nu, stai liniștit. Dacă nu te simți bine, doar stai liniștit.

- Bine. Răspunse Than cu vocea lui joasă, caldă, rar auzită.

Kirin nu se putu abține să nu-l privească, curios de expresia feței lui Than. Când văzu însă chipul mare al bărbatului, trist într-un fel care ar fi făcut orice adversar să-l subestimeze, întoarse rapid privirea către oglinda din față și apăsă ușor accelerația, sperând să nu petreacă prea mult timp în împreună.

- Îmi pare rau pentru felul în care ți-am vorbit atunci, spuse Than.

După ce lăsaseră situația să cadă într-o tăcere lungă, până când mașina ieși pe drumul principal, Than, care îi urmărea discret expresia feței lui Kirin pe tot parcursul drumului, își luă inima în dinți și rostise ceea ce simțea că trebuia spus în acest moment. Știa că după asta Kirin nu va mai fi atât de ușor de convins să-l asculte.

- Nu am nicio scuză de oferit, în afară de a-ți spune că-mi dau seama că am greșit cu adevărat.

- Mm, răspunse Kirin, cu o voce joasă, aparent nepăsătoare. Totuși, asculta cu atenție ceea ce spunea Than.

- Putem… să nu mai fim supărați unii pe alții?

- Nu sunt supărat.

- Dar nu vorbești cu mine.

- Mi-e teamă că, dacă aș spune ceva, nu m-ai crede și lucrurile ar fi înțelese greșit. Răspunse Kirin. Nu era un sarcasm; cuvintele lui Than lăsaseră o rană în sufletul său. Se simțea ca și cum tot ce făcuse până acum fusese doar o scenă dintr-o piesă de teatru.

Than dădu din cap și zâmbi amar, recunoscând absurditatea propriilor acțiuni. Chiar dacă ar fi explicat ceva acum, nu ar fi readus la viață încrederea pierdută a lui Kirin. În trecut, el era cel care gândea mult înainte de a vorbi. Dar când era vorba de Kirin, totul părea să se destrame în mintea lui. Totuși, aceste momente îi serviseră drept lecție: să nu mai greșească din nou, dacă i s-ar mai oferi șansa.

Dacă... Kirin ar fi dispus să-i mai ofere o șansă.

Nu mai schimbară nicio vorbă până ajunseră la spital. Era evident că Than avea febră din cauza lipsei de odihnă. În ultimele zile, aproape că nu mai dormise, ieșind să alerge dimineața, când roua era încă densă, și seara, când aerul începea să se răcească, fiind deja final de an.

- Stai aici să aștepți. Eu merg să mă ocup de plata consultației și să iau medicamentele, spuse Kirin după ce ieșiseră din cabinet. Se simțea ușurat că Than nu părea rănit grav.

Însă, înainte ca el să plece să facă ceea ce spusese, mâna puternică a lui Than îi prinse încheietura. Kirin îl privi cu curiozitate pe bărbatul așezat pe scaun, aflat la câțiva pași de cabinet, înainte ca Than să-i pună portofelul în palmă.

- Ce-i asta?

- Mi-ai spus că te ocupi de plată, răspunse Than.

- Ar fi trebuit să fie suficient doar banii. Nu-ți e frică că aș putea să iau mai mult? Kirin privi portofelul închis, apoi fața lui Than, care părea bolnav.

- Dacă vrei să începi să ai încredere în mine, trebuie să începem cu lucruri mici, și apoi să trecem la lucruri mai importante, nu?

Kirin își încleștă buzele și plecă să se ocupe de plata consultației și de medicamente, fără să comenteze, deși în interior era tulburat și simțea cum inima îi bate mai repede din cauza gestului lui Than.

Cel mic nu a durat mult pentru a finaliza plata și a lua medicamentele. Apoi porni cu Than spre casă. Atmosfera din mașină nu mai era la fel de tensionată ca la dus, dar tot rămăsese tăcere până când Kirin îl ajută pe Than să ajungă înapoi în camera sa.

Stăpânul camerei urmărea cu satisfacție mișcările celui mic prin cameră. Kirin luă un pahar cu apă la temperatura camerei și îl așeză pe măsuța din fața canapelei, apoi se așeză pe un loc liber, la o distanță de un braț de Than.

- Hia Win spune să te odihnești o zi-două, să te faci bine înainte să te întorci la antrenamente, spuse Kirin după ce deschise telefonul și citise mesajul lui Mavin. Îi raportase anterior starea lui Than pe baza diagnosticului medicului, dar șeful abia răspunsese acum câteva minute. Apoi Kirin se concentră asupra pungii cu medicamente, luând toate pliculețele și explicându-i lui Than cum să le ia, așa cum i-a spus farmacistul.

- Nu uita să le iei la timp.

- Știi că sunt o persoană uitucă. Răspunse Than.

Kirin îl privi, neîncrezător, dar când văzu chipul serios și ușor întristat al lui Than, nu putu să nu dea ochii peste cap.

- Incredibil! Dacă nu aș ști că ești boxer, aș spune că joci un rol excelent în teatru, murmura el.

Ochii lui mari și rotunzi s-au deschis pentru a privi persoana care îi putea citi cu ușurință sentimentele în stare de șoc. Dar după ce vocea plină de reproș s-a terminat, o tuse ușoara îl făcu pe Kirin să îi toarne apă în pahar și să i-l ofere. Privirea lui Than, astăzi mai blândă ca de obicei, îi arătă că boala lui nu era niciun fel de spectacol.

- Dar am uitat că nu mai suntem la fel de apropiați ca înainte. Probabil că nu mai am dreptul să cer ceva de la tine. Spuse Than fără să-l privească pe Kirin. Privirea lui se pierdu în geamul lateral, ca și cum ar fi vrut să ascundă semnele slăbiciunii sale. Totuși, Kirin simțea foarte bine emoția neobișnuită care-l învăluia.

- Când vei înceta să te mai numești «frate»? se plânse Kirin încet.

- Deci, când o să-mi spui în sfârșit «P» ca înainte. Than îl privi din nou. De data aceasta, însă, ochii lui nu mai erau plini de supărare sau tristețe. În schimb, erau calmi și conțineau o privire imploratoare pe care Kirin nu o mai văzuse niciodată.. Aceasta îl făcu pe Kirin să se înroșească și să-și muște buza subțire, scoțând un scurt țipăt involuntar când mușcătura fu mai tare decât intenționase.

Than, care îl urmărise cu privirea în tot acest timp, se apropie rapid. Mâinile lui mari îi cuprinseseră fața fină, iar degetul mare mângâia buza lui Kirin pentru a verifica dacă nu sângerează. Văzând că nu există nicio rană, ofta ușurat, dar când ridică privirea, ochii mari ai lui Kirin erau deja plecați în jos. Gestul lui Than depășea statutul de coleg de muncă pe care Kirin îl stabilise, însă emoțiile ce-i bătuseră în piept îl făceau să se apropie și mai mult, până când simțiră respirația caldă a fiecăruia aproape de buzele celuilalt.

- Îmi pare rău …

Than rostise aceleași cuvinte pe care Kirin le auzise de atâtea ori în ultima săptămână. Deși păreau repetitive, Kirin simțea sinceritatea vinovăției în ochii lui Than, care odinioară erau detașați și acum erau plini de dor, la fel cum simțea și el însuși.

Totuși, pentru că voia să se răzbune pe persoana cu gura mare, a trebuit să-și împietrească inima, iar până acum se descurcase întotdeauna bine.

Până în acest moment…

- Îl iubesc pe Kirin cu atâta intensitate, încât mă sperie gândul că, într-o zi, l-aș putea pierde. Iar ceea ce mă înspăimântă și mai tare este teama că, fiind lângă mine, Kirin nu va mai fi niciodată același.

Semnele dureroase de pe chipul lui Than îl lăsară pe Kirin fără replică. Nu se retras, lăsându-și fața sub controlul mâinilor lui Than, în timp ce degetul mare continua să-i mângâie buza, ca și cum Than se temea că, dacă o va ridica, Kirin va dispărea pentru totdeauna din viața lui.

Kirin nu știa prea multe despre trecutul lui Than, decât ceea ce acesta dorise să-i spună. Totuși, acum simțea cu claritate că lucrurile ascunse de Than îl făcuseră să se comporte greșit față de el, aproape imposibil de privit în ochi. Durerea transmisă prin ochii săi pătrunzători îl făcu pe Kirin să ridice o mână și să așeze palma peste mâna lui Than, strângând-o ușor, ca să-i arate că era încă aici.

În același loc.

Și doar un act de mângâiere atunci când inima unei persoane bolnave este la fel de slabă ca și corpul, fața ascuțită se apleacă mai aproape de buzele subțiri înainte de a le apăsa ca și cum ar vrea să-și întipărească cuvintele de acum un moment pentru a pătrunde adânc în sentimentele celeilalte persoane, apoi se retrage în mijlocul confuziei persoanei căreia i-a fost smulsă atingerea ușoară.

- Ai zis că vrei să mă săruți, spuse Kirin, privind cu o expresie ușor mustrătoare la Than, care aproape că nu-și putea stăpâni zâmbetul.

- Dar tocmai te-am sărutat, răspunse Than.

- Se numește sărut. E vorba doar de buze care se ating de altele. A spus începătorul ca și cum ar fi fost expert .

- Deocamdată atât putem face. Dacă continuăm, ne vom îmbolnăvi unul pe celălalt, spuse Than cu jumătate de zâmbet.

- Nu ne vom îmbolnăvi, răspunse Kirin, dând din cap decis, ca să-l convingă pe Than.

- Dacă spui asta, înseamnă că nu mai ești supărat pe mine, nu-i așa? întrebă Than.

Kirin păru că se gândește puțin, dar apoi, jucăuș, își atinse din nou buzele de ale lui Than.

- Vom lăsa pedeapsa pe mai târziu. Sunt încă în perioada de „control al comportamentului, spuse Kirin, înconjurând gâtul lui Than cu brațele. Emoția reprimată de la primul sărut se trezi din nou, intensă.

- Micuț răutăcios… dacă te vei îmbolnăvi, să nu dai vina pe mine, adăugă Than, închizându-i buzele subțiri cu ale lui înainte ca Kirin să mai apuce să spună ceva.

De data aceasta, sărutul nu mai era o atingere delicată, ci pătrundea adânc; Than sorbea buza moale a lui Kirin ca pe un desert preferat. Kirin răspundea cu aceeași pasiune, stângace dar dornic, ceea ce îl făcu pe Than să ofteze de plăcere. Mâinile sale mari s-au mișcat pentru a îmbrățișa spatele delicat și a-l trage mai aproape, înainte de a coborî pentru a apuca șoldurile rotunde, frământând și strângând ca și cum ar fi vrut să elibereze strângerea care îi exploda în piept. Kirin a ajutat, de asemenea, așezându-se în poala tânărului până când nu a mai rămas spațiu între ei.

Cămașa lui Kirin a fost smulsă de o mână fermă din cureaua pantalonilor, lăsând cale liberă unei palme calde să mângâie cu îndrăzneală pielea fină și delicată de sub haine. La contactul palmei aspre a tânărului boxer cu pieptul său, Kirin s-a ghemuit, dar cealaltă mână a lui Than l-a ținut strâns de spate, ca să nu rateze nici o atingere. După ce Than i-a furat mult timp respirația cu buzele sale, Kirin s-a mișcat pentru a-i face semn, iar celălalt și-a retras buzele încet, dar tot nu s-a putut abține să nu-și plimbe vârful nasului pe fața roșie a persoanei de pe poala sa.

- Ce ai spune în seara asta dacă... ți-aș cere să fac mai mult decât să te sărut?

Era o întrebare pe care Kirin nu se aștepta să o audă și nici nu știa cum ar trebui să răspundă. Cu toate acestea, corpul său, care părea să funcționeze mai repede decât creierul, a răspuns punându-și mâna pe brațul său puternic, cu o teamă timidă. Than a simțit nervozitatea și i-a așezat mâna subțire pe partea stângă a pieptului său. Inima lui bătea la fel de tare din cauza emoției.

- De ce îți bate inima așa de tare?

- Sunt emoționat.

- Eu sunt cel care ar trebui să fie emoționat, pentru că e prima dată pentru mine. Kirin a strâmbat din nas la persoana care părea să aibă mai multă experiență, dar ceea ce a spus Than l-a făcut pe Kirin să-și deschidă gura în formă de „O” de uimire.

- Și pentru mine e prima dată. Când a văzut că celălalt nu-l crede, Than a izbucnit în râs.

- Fața mea arată ca a unuia care a avut multe iubite?

- Nu. A răspuns Kirin repede. Chiar dacă Than avea o față atât de atrăgătoare încât fanii lui îl numeau „boxerul cel bun”, atitudinea lui distantă îi făcea pe oameni să fie mai degrabă intimidați decât să se apropie de el.

- Atunci, de ce mai ai îndoieli?

- M-am gândit că ai mai avut aventuri de o noapte.

- Nu-mi place să stau aproape de oameni pe care nu-i cunosc. Probabil că cel mai apropiat contact din viața mea a fost cu un adversar în ring.

Răspunsul sincer al boxerului l-a amuzat pe Kirin, care nu se putea abține să nu-și imagineze scena.

- Și dacă, mai târziu, o să găsești pe cineva cu care vrei să fii mai apropiat decât cu mine?

- Când o persoană găsește pe cine trebuie, nu va mai exista cineva și mai potrivit.

- Ce drăguț. Persoana care simțea că i s-au declarat sentimentele a zâmbit, iar obrajii rotunzi i s-au umflat adorabil.

- Dacă-s drăguț, atunci iubește-mă mult.

- Depinde cât de mult mă iubești tu, Than.

- Atunci, o să-ți demonstrez.

Than a cuprins obrajii lui Kirin în mâinile sale, oferindu-i atingeri delicate pe buze, încet, înainte ca atingerile să devină mai grăbite pe măsură ce temperatura corpului lor creștea, corpul subțire al lui Kirin presându-se de al lui. Mâna fermă a lui Than a mângâiat aproape fiecare parte a corpului delicat, înainte de a se întoarce să deschidă nasturii cămășii, eliberându-se de bariera care-l împiedica să atingă pielea fină a persoanei mai mici. Kirin, la rândul său, odată ce focul din corpul său a fost aprins, și-a mutat mâinile care-i țineau gâtul boxerului pentru a-i trage tricoul în sus. S-au despărțit de pe buze pentru a-și da jos restul hainelor rămase, după care s-au tras unul pe celălalt spre patul cel mare.

Than a privit corpul gol al persoanei care stătea pe jumătate așezată, pe jumătate întinsă pe patul său. Pielea albă contrasta cu cearșaful maro, iar el nu-și putea lua ochii de la el. Când a atins pielea delicată, care era mai albă decât în alte zone, pielea fină a lui Kirin s-a înroșit imediat.

- Ce piele subțire ai. A șoptit Than, privindu-i fața timidă și zâmbind.

-O să rămână semne mâine?

- O să port o bluză cu mânecă lungă, sau chiar una cu guler pe gât.

- În căldura asta din sală ?

- Da, ca tu să nu trebuiască să fii prea atent. O să mă ocup eu de semne.

- Dacă ești așa, cum aș putea să mă abțin ? A râs Than la fraza măgulitoare care părea să fie o invitație.

- Atunci, rămâi cu mine mult timp, pentru totdeauna chiar ar fi mai bine.

Deși nu a fost o declarație de dragoste dulce, Than a răspuns așezându-se în spatele lui, trăgând fața lui Kirin spre el și lipindu-și buzele de ale lui. Mana lui groasă i-a atins sfârcurile roz pal până când acestea au devenit tari ca un băț . Cealaltă palmă a coborât mai jos, cuprinzând zona sensibilă și mângâind-o de la bază până la vârf, cu mișcări când rapide, când lente.

- Frate Than… A gemut Kirin, ridicându-și mâinile subțiri pentru a-i cuprinde gâtul puternic. Și-a arcuit pieptul pentru a răspunde la atingere, de parcă nu s-ar mai fi putut controla.

- Poți să termini.

- Nu pot.

- Poți, sunt sigur, ești un campion al meu. Than l-a sărutat pe tâmpla transpirată, ca pentru a-l încuraja. În scurt timp, corpul mic s-a scuturat, iar o undă caldă, albă și tulbure a țâșnit, pătându-i propriul abdomen și mâna celui care încă îl ținea.

Than s-a aplecat, a luat un șervețel pentru a curăța murdăria și a scos din sertarul de lângă pat o sticlă cu lubrifiant și un prezervativ încă nedesfăcut. Fără să aștepte ca cel mic să-i pună întrebarea pe care o avea în privire, bărbatul l-a sărutat repede pe buzele moi, după care a spus:

- Tocmai le-am cumpărat după ce m-am întors de la Chonburi. De fapt, ar fi trebuit să le folosim cu câteva zile în urmă, dar m-am comportat ca un prost.

- Eram pe punctul de a te întreba pentru cine ai cumpărat atâtea, dacă erai pregătit.

- N-am lăsat pe nimeni în camera asta… în afară de tine.

- Dar Ith?

- Nu.

- Mai-Ek?

- Nici el.

- Atunci… eu?

- Mi-aș dori chiar să te muți aici cu mine.

- În ce calitate?

- De iubit. Sau… soție.

Than nu a lăsat doar cuvintele să vorbească, ci a confirmat relația dintre ei mișcând încet partea sa întărită. A pus protecția, a uns-o cu gel, apoi a dus-o spre intrarea strânsă, în timp ce ambele mâini îi țineau picioarele subțiri depărtate, pentru a putea intra confortabil în corpul celuilalt.

- Dacă te doare, să-mi spui și mă opresc.

- Bine. A spus Kirin, dând din cap și închizând ochii strâns.

- Nu vrei să vezi cum e când sunt înăuntrul tău?

- Frate Than...Kirin gemu în semn de protest față de persoana care îl tachina într-un mod neobișnuit. Sau poate aceasta era de fapt adevărata natură a lui Than, pe care nu o lăsase pe nimeni să o vadă până atunci.

Than a zâmbit mulțumit când a văzut ochii mari și naivi ai lui Kirin. Mâna sa stângă a îndreptat încet penisul spre intrare, în timp ce cealaltă mână mângâia pielea fină, sperând să-l relaxeze pe Kirin. Apoi, s-a cufundat în el, pe fundalul geamătului celui de sub el, care l-a făcut să se aplece și să-și lipească buzele de ale lui, pentru a-l alina pe cel care se plângea. Dar curând, când Kirin a început să se obișnuiască, senzația de strângere inițială a început să se transforme în plăcere, iar mâinile sale subțiri i s-au întins în jurul gâtului pentru a-i săruta buzele la rândul său. Mâinile sale se mișcau la întâmplare pe corpul lui, la fiecare mișcare a lui, ceea ce l-a făcut pe Than să se apropie de el și mai mult, mai profund, până când au devenit unul…

Brațul său puternic i-a cuprins talia subțire și l-a strâns în brațe. Buzele sale s-au așezat pe gâtul lui Kirin, sărutându-l repetat, ca și cum ar fi vrut să-și întipărească amintirea și senzația a ceea ce tocmai se întâmplase. Apoi, s-a mișcat mai sus, aproape de urechea lui, și a șoptit cu o voce răgușită:

- Ce-ar fi să te muți la mine?

-Ma iubești?

-Nu numai că te iubesc, dar vreau să te am cu mine tot timpul.

Kirin s-a mișcat pentru a-și întoarce fața spre cel care spunea astfel de cuvinte siropoase, pe care nu se aștepta să le audă. Dar proprietarul vocii joase a început din nou să negocieze, de parcă se temea că Kirin va refuza.

- Atunci, poți să te muți mai întâi și să vezi cum e.

- Nu trebuie să-mi mut și inima, nu-i așa? A glumit Kirin. Dar următoarele cuvinte ale lui Than l-au lăsat fără replică.

- De ce să o muți? Nu e deja la mine de mult timp?