Capitolul 8 – Sunt îngrijorat

După evenimentele din acea noapte, atât Thian, cât și Mangkon s-au purtat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Niciunul dintre ei nu a deschis gura și nici nu a luat inițiativa să aducă vorba, ca și cum totul nu s-ar fi întâmplat de fapt.

Mangkon nu putea decât să-și repete mereu că fusese doar beat și că nu era mare lucru.
Fuseseră doar doi bărbați care se ajutau reciproc să termine, nimic mai mult.
Dacă acel inspector nebun nu l-ar fi sărutat...

Dacă l-ar fi întrebat cineva dacă i-a plăcut, putea spune că da, foarte mult. Gustul sărutului încă îi rămânea cald în simțuri.

Ce fel de nebun putea să sărute atât de bine? Doar câteva secunde fuseseră suficiente ca să-l amețească ușor 😳.

Cineva care nu mai fusese îndrăgostit sau nu mai trăise așa ceva de mult timp… doar un sărut fusese suficient ca să-i facă inima să tresalte și să-i slăbească puterile.

Încerca să se comporte cât mai normal, să-și trăiască viața ca de obicei.
Dar, de atunci, inima i se împotrivea atât de mult minții, încât nu voia să-i mai vorbească.

- Nong Mangkon, ai ieșit atât de devreme astăzi, dragule.

Vocea blândă și delicată a lui Khunying Pharada răsună atunci când își văzu nora grăbindu-se să iasă din casă.

Mangkon se opri imediat.

- De ce n-ai plecat cu Gear, dragule?

Cel care încerca să se comporte ca și cum nu avea nimic de ascuns își folosi în grabă puținele celule cenușii ca să găsească o scuză.

- Errr… trebuie să opresc undeva pe drum mai întâi, așa că nu am vrut să-l deranjez pe inspector.

- Nu e nicio deranjare. Lasă-l să te ducă.

- Nu e nevoie, doamnă. Plec acum.

- Mamă! Ești soția lui Gear, ar trebui să îmi spui mamă, nu să mă strigi pe nume, dragul meu.

- D-da, mamă. Plec acum.

La aceste cuvinte, ofițerul de poliție își izbi piciorul de pământ și porni spre motocicletă, spunând că nu avea să fugă sau să-l evite. Dar ceea ce făcea atunci se numea, de fapt, evitare.

Din partea lui Thian, se părea că se trezise mai târziu decât îi suna alarma în dimineața aceea.
De îndată ce se ridică din pat, realiză imediat că cineva fugise „iarăși”. Oricum, nu era pentru prima dată.

Faptul că de atâtea zile locul de lângă el era gol era ceva ce înțelesese deja.
Oricât ai fugi, tot va trebui să ne vedem.
Oricât ai încerca să alergi sau să te ascunzi, nu vei putea scăpa.

Chipul frumos i se lumină cu un zâmbet mic 😊. Doar gândindu-se la fața drăgălașă, care se înroșea atât de ușor, îl făcea să se simtă inexplicabil mai bine.

În acea întâmplare, nu doar Mangkon fusese cel care se schimbase. Și Thian…

- La naiba.

Imagini și gemete de pe ecranul unui telefon scump arătau doi bărbați prinși adânc unul în celălalt.
Thian doar voia să știe cum s-ar simți dacă ar privi acele clipuri.
Și, desigur, le avea la îndemână.
Membrul său în erecție era mângâiat în timp ce ochii săi ascuțiți urmăreau clipul 🔥.

El se putea mulțumi și uitându-se la videoclipuri cu cupluri gay, dar, dintr-un motiv anume, acum i se părea că partenerul pasiv din clip nu avea deloc o formă a corpului la fel de frumoasă ca Mangkon 😏.

Thian se opri din gândit. Era atât de obsedat…

După ce termină de avut grijă de el însuși, era timpul să plece la muncă, ca de obicei. Dar, înainte să apuce să facă un pas afară din casă, mama lui îl opri.

- Gear, dragul meu.

- Da, mamă, răspunse Thian, oprindu-se și întorcându-se spre ea.

- Tu și Nong Mangkon v-ați certat?

- Nu, mamă. Nu ne-am certat

- Atunci de ce nu mai mergeți împreună la serviciu dimineața? E foarte neobișnuit. În plus, rar vă văd pe tine și pe nora mea petrecând timp doar voi doi.

- Chiar nu ne-am certat, mamă. Doar că eu plec primul la birou. Astăzi am o ședință.

Oare chiar se certaseră? 🤔
Cea care nu ar fi trebuit să-și facă griji era acum preocupată de acea întrebare.

Ei nu se certaseră deloc. Nici măcar un schimb de replici aprinse nu fusese. Fuseseră doar gemete...

Ahh, Thian, ar trebui să te oprești acum.

Gândurile nepotrivite care îi tot răsăreau în minte fură scuturate rapid, iar el apăsă pe accelerație, grăbindu-se.

Astăzi urma să aibă loc o mare ședință legată de cazul „Banda Taurul Negru”, iar cel care urma să fie căpitanul acestei misiuni nu era nimeni altul decât Thian. Mangkon fusese și el selectat să participe.

În sala mare de ședințe, în mijlocul schimburilor de replici dintre doi tineri căpitani, se iscă o confruntare verbală între Căpitanul de Poliție Nadol Sitprasert, căpitanul din Chiang Mai, și Căpitanul de Poliție Kanin Sriprasom, noul căpitan din Chiang Rai.

Unul vorbea provocator, în timp ce celălalt răspundea politicos, ceea ce îl făcu pe unul dintre subordonați, aproape cel mai tânăr de acolo, să-și clatine capul, neputând să-i oprească.

- Doar îți sugeram ce fel de tunsoare ți s-ar potrivi.

- Părul meu e părul meu. De ce te bagi?

- Era doar o sugestie, omule.

- Mulțumesc, dar aș prefera să nu mai faci asta pe viitor.

Și atunci cearta se opri brusc când își făcu apariția Maiorul de Poliție Thian. Întreaga sală amuți, iar toți se ridicară pentru a-i aduce respectul după obicei. Dar se părea că ochii săi ascuțiți se îndreptară pe furiș mai întâi către soțul lui, înainte de oricine altcineva 😉.

- În regulă, cu toții, luați loc.

- Probabil că toată lumea știe de ce am convocat această ședință astăzi. Inspectorul-șef m-a desemnat să supraveghez această misiune. Și, înainte să începem, vreau să spun că mă bucur foarte mult că Căpitanul Kanin ni se va alătura.

Kanin ridică o sprânceană și zâmbi ușor spre Nadol înainte de a se prezenta oficial.
Toți cei de aici îi cunoșteau chipul acestui căpitan, renumit ca un adevărat Don Juan, al doilea doar după Inspectorul Thian.

- Încântat să lucrez cu voi, mai ales cu tine, Nadol.

- Tu!

- Bine, bine, destul.

Thian îi întrerupse și începu să abordeze subiectul capturării „Bandei Taurul Negru”, greu de încadrat legal, pentru că încălcau atâtea legi.

- În primul rând, se ocupă cu droguri, după cum toată lumea știe.

- Dar am primit rapoarte de la informatorii noștri că fac și contrabandă cu statui budiste și artefacte rare.

- Cel mai recent, au importat diamante și aur false pentru a le vinde.

Thian vorbi pe un ton serios, proiectând pe un ecran mare de proiecție câteva slide-uri. Această ședință avea să ducă la o arestare care urma să aibă loc în curând.

- Informatorii noștri au raportat că vor muta marfa într-un depozit de la marginea orașului la ora 3 dimineața, mâine noapte. Prin urmare, mâine vom acționa.

- Nu e cam din scurt, Inspector Thian? replică Kanin ironic.

- Informatorii mei abia acum au raportat, Căpitane.

- Am venit în grabă crezând ce? Că o să arestăm infractorii?

- Șeful încă nu s-a distrat cu femeile, Thian, așa că, Mangkon, de ce nu mă scoți tu în oraș diseară? 😏

Kanin se întoarse spre tânărul ofițer de poliție, destul de apropiat de el, și îl privi cu dragoste. Drept urmare, Maiorul de Poliție spuse pe un ton sever:

- Ascultă-mă mai întâi, Kanin, și nu mai fi jucăuș.

Știa cum e acest ofițer junior. Era la fel de priceput ca unul care încă nu devenise inspector, pentru că intrase la școală mai devreme, și avea doar treizeci de ani.

Deși era mai tânăr, erau prieteni apropiați care învățaseră împreună.

- Oh, voiam doar să-l invit pe Nong Mangkon în oraș.

Fraza despre a-l invita pe Mangkon în oraș fu rostită din nou. Dar!
Continuă să visezi tu singur.

- Doar glumeam puțin.

- Hai, Kanin, ajunge.

- Da, mi-e frică acum. Cât de înfricoșător e oricine ar ajunge soțul tău!

Kanin tot nu se oprea din tachinat, dar râsetele se domoliră înainte ca Thian să-și potrivească vocea, făcând-o mai serioasă.

Harta era proiectată pe tabla mare, cu nume scrise pe fiecare zonă, și Thian începu să explice.

- Acest depozit are două intrări și ieșiri principale: ușa din față și ușa din spate.
Informațiile de la informatori indică faptul că ei folosesc adesea ușa din spate pentru a muta marfa, deoarece este un loc departe de ochii oamenilor.

Ochii rotunzi ai lui Mangkon urmăriră harta cu atenție înainte de a întreba:

- Vor avea și paznici în jurul depozitului?

- Cu siguranță. Informatorii noștri spun că sunt cam trei-patru gardieni poziționați în jurul perimetrului. Dar nu au arme grele; în principal doar pistoale sau bastoane. Putem face față dacă nu vom fi neglijenți.

- Și ce va face inspectorul? întrebă Nadol.

- Voi împărți echipa în două părți. Prima echipă va intra, iar a doua va rămâne afară pentru a controla situația și a oferi suport.

Ca și cum planul fusese bine gândit anterior, mâna robustă mută pointerul laser către un punct de pe hartă. Folosirea prea multor oameni i-ar face să le observe prezența. Banda Taurul Negru, deși nu era înfricoșătoare la nivel de alertă roșie, nu trebuia subestimată ca dimensiune a membrilor.

- Prima echipă suntem eu și Mangkon. Ne vom deghiza în muncitori de transport și vom intra în depozit din timp ca să facem recunoaștere și să strângem probe despre ce bunuri ilegale transportă.

- Acest inspector e chiar atât de meticulos. De ce nu-l lași pe Nong Mangkon să vină cu mine? spuse Kanin, care nu se putea opri, până când nu fu privit din nou de ochii ascuțiți ai lui Thian.

- Eu voi merge deja cu Mangkon.

- În ceea ce privește a doua echipă, Căpitanul Kanin și Căpitanul Nadol vor fi poziționați afară, la aproximativ cinci sute de metri de depozit.

- Trebuie să supravegheați mișcările din jurul depozitului. Dacă se întâmplă ceva neobișnuit sau apare o urgență, trebuie să interveniți imediat.

- Voi fi pregătit în orice moment. Inspectorul nu are de ce să-și facă griji, răspunse Nadol, încuviințând.

- În cazul acesta, ar trebui să mă culc devreme diseară ca să mă pot trezi și să lucrez la capacitate maximă.

Tipul jucăuș tot nu se oprea, dar fu nevoit să renunțe imediat când primi încă o privire severă, pentru a treia oară 😅.

Cred că am făcut o greșeală că l-am inclus…

În cele din urmă, întregul plan fu rezumat: Thian și Mangkon urmau să fie în depozit în jur de ora 2:30 dimineața pentru a pregăti livrarea mărfii și pentru a colecta toate probele din interior. Dar, dacă apărea vreo problemă, urmau să semnalizeze echipei de afară pentru ajutor.

- Știu că nu e dificil, dar dacă greșim, ar putea fugi cu probe importante și vom pierde șansa de a ajunge la rădăcina problemei.

Toți din sală dădură din cap a înțelegere și nu păreau îngrijorați, înainte de a părăsi sala de ședințe.

Dar… în timp ce Căpitanul Kanin și Căpitanul Nadol ieșeau, ultima persoană rămasă era Mangkon, care tocmai se pregătea să iasă, însă fu oprit de o voce joasă.

- Mangkon.

- D-da?

Bărbatul mai mic fu încurcat, întorcându-se încet spre cel pe care încercase să-l evite. Dar ce putea face? Pentru că locuiau în aceeași casă și lucrau împreună, era inevitabil să se vadă.

- Te grăbești mult la muncă zilele astea?

- Oh, doar puțin.

- De fapt, ai putea veni cu mine, știi… economisim și benzina.

- Poate că nu ne vom întoarce în același timp…

- Pot să te aștept. Doar spune-mi.

Chipul blând, cu trăsături rotunjite, afișă o ușoară nedumerire la acele cuvinte. De obicei, inspectorul avea adesea ședințe sau misiuni pe teren, uneori nici nu se mai întorcea la secție, sau era Mangkon cel care trebuia să rămână să ajute cu munca până seara.

- Nu-i nimic, răspunse cel mai tânăr cu un zâmbet firav, pregătindu-se din nou să plece.

Însă… cineva fu mai rapid. În acel moment, Thian simți o ușoară enervare pentru că fusese refuzat, așa că își folosi repede mintea ageră ca să găsească imediat o scuză.

- Am datoria să te duc și să te aduc oricum. Altfel, mama mă va certa.

- Nu mai spune nimic. Hai să mergem să ne pregătim pentru mâine.

- Da.

Chiar dacă spunea să meargă să se pregătească, încheietura subțire era încă ținută strâns. Ochii căprui-deschis se ridicară încurcați spre cei întunecați ca obsidianul. Era ca și cum ceva se zbuciuma în inimile amândurora 💓, înainte ca inspectorul chipeș să-și potrivească expresia într-una calmă și sobră, dar cu privirea care transmitea clar îngrijorare.

- Mâine… ai grijă.

- D-da.

- Sunt îngrijorat. 😔