Capitolul 8 – Sunt îngrijorat

După evenimentele din acea noapte, atât Thian, cât și Mangkon s-au purtat de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Niciunul nu a deschis gura sau nu a avut inițiativa de a aduce vorba despre asta, ca și cum totul nu ar fi avut loc în realitate.

Mangkon nu putea decât să-și repete că fusese doar beat și că nu era mare lucru. Erau doar doi bărbați care se ajutaseră reciproc să termine, nimic mai mult. Dacă nu l-ar fi sărutat acel inspector nebun...

Dacă ar fi fost întrebat dacă s-a simțit bine, ar fi putut spune că da, chiar foarte bine. Gustul sărutului încă îi stăruia cald în simțuri. Ce fel de om nebun putea să sărute atât de bine? Doar câteva secunde fuseseră de ajuns ca să-l facă să se topească ușor. Pentru cineva care nu mai fusese îndrăgostit sau nu mai avusese parte de așa ceva de mult timp, doar un sărut fusese suficient să-i facă inima să tresalte și să-l slăbească.

A încercat să se poarte cât mai normal posibil, trăindu-și viața ca de obicei. Dar, din acea zi, inima lui devenise atât de rezistentă în fața rațiunii, încât nu voia să mai vorbească cu el.

"Nong Mangkon, ești gata așa devreme astăzi, dragule?"

Vocea caldă și blândă a lui Khunying Pharada a răsunat când a văzut-o pe iubitul său ginere grăbindu-se să iasă din casă. Mangkon s-a oprit imediat.

"De ce nu te-ai dus cu Gear, puiule?" Cel care încerca să pară că nu are nimic de ascuns și-a folosit rapid puținele celule cerebrale rămase pentru a găsi o scuză.

"Ăăă... trebuie să trec mai întâi pe undeva prin zonă, așa că n-am vrut să-l deranjez pe inspector."

"Nu e niciun deranj. Lasă-l pe el să te lase acolo."

"E în regulă. Am plecat, doamnă."

"Mamă! Ești soțul lui Gear, ar trebui să-mi spui mamă, nu pe nume, scumpule."

"D-da, mamă. Am plecat acum."

La aceste cuvinte, ofițerul de poliție a iuțit pasul și s-a urcat pe motocicletă, spunându-și că nu fuge de el și nici nu-l evită. Dar ceea ce făcea el atunci se numea clar „evitare”.

De partea lui Thian, se părea că se trezise mai târziu decât ceasul deșteptător astăzi. Imediat ce s-a dat jos din pat, și-a dat seama că cineva fugise „din nou”. Oricum, nu era prima dată. Faptul că locul de lângă el fusese gol în ultimele zile era ceva ce înțelegea. Oricât de mult ai fugi, tot va trebui să ne vedem. Indiferent cât de mult alergi sau te ascunzi, nu poți scăpa.

Chipul chipeș s-a luminat într-un mic zâmbet. Doar gândul la fața aceea drăguță căreia îi plăcea să pară agitată îl făcea să se simtă inexplicabil de bine. În urma acelui incident, Mangkon nu era singurul care se schimbase. Și Thian...

"Ahh..."

"La naiba."

Imagini și gemete de pe ecranul unui telefon scump arătau doi bărbați profund înlănțuiți unul cu celălalt. Thian voia doar să știe cum s-ar simți dacă s-ar uita la aceste clipuri. Și, desigur, le avea la îndemână. Membrul său erect era mângâiat în timp ce ochii săi ageri urmăreau clipul. Putea să se satisfacă și uitându-se la clipuri cu cupluri gay, dar, dintr-un motiv anume acum, i se părea că cel din clip nu avea deloc o formă a corpului atât de frumoasă ca a lui Mangkon.

Thian s-a oprit din gândit. Se purta de-a dreptul psihotic. După ce a terminat de avut grijă de sine, a venit timpul să meargă la muncă, ca de obicei. Dar înainte de a putea face un pas afară din casă, mama lui l-a oprit.

"Gear, dragule."

"Da, mamă", s-a oprit Thian și s-a întors să răspundă.

"Tu și Nong Mangkon v-ați certat?"

"Nu, mamă. Nu ne-am certat."

"Atunci de ce nu mergeți împreună la muncă dimineața?" Era foarte neobișnuit și, în plus, rareori își mai vedea fiul și ginerele petrecând timp împreună, doar ei doi.

"Chiar nu ne-am certat, mamă. Plec la muncă acum. Am o ședință astăzi."

Chiar se certaseră? Cel care nu ar fi trebuit să stea pe gânduri era acum preocupat de această întrebare. Nu se certaseră deloc. Nu existase nici măcar un singur argument. Fusese doar gemut...

Ahh, Thian, ar trebui să te oprești acum. Gândurile nepotrivite care continuau să-i apară în cap au fost repede alungate, iar el a apăsat pedala de accelerație, mărind viteza.

Astăzi era o ședință mare privind cazul „Bandei Black Bull”, iar cel care avea să fie căpitanul acestei misiuni era nimeni altul decât Thian. Mangkon fusese selectat și el să participe.

În sala mare de ședințe, în mijlocul tachinărilor dintre doi tineri căpitani, a avut loc o confruntare verbală între căpitanul de poliție Nadol Sitprasert, căpitanul din Chiang Mai, și căpitanul de poliție Kanin Sriprasom, noul căpitan din Chiang Rai. Unul vorbea provocator, în timp ce celălalt răspundea politicos, făcându-l pe unul dintre subalterni, aproape cel mai tânăr, să dea din cap, neputând să-i oprească.

"Doar sugeram ce fel de coafură ar trebui să ai."

"Părul meu e părul meu. De ce te bagi?"

"E doar o sugestie, omule."

"Mersi, dar prefer să nu o mai faci pe viitor."

Și apoi ciorovăiala s-a oprit brusc când a sosit maiorul de poliție Thian. Toată sala a amuțit și toată lumea s-a ridicat pentru a-l saluta conform obiceiului. Dar se părea că ochii săi ageri aruncau pe ascuns priviri spre soțul său înainte de oricine altcineva.

"În regulă, toată lumea, luați loc."

"Probabil toată lumea știe de ce am convocat această ședință astăzi. Inspectorul-șef m-a desemnat să supraveghez această misiune. Și înainte de a începe, vreau să spun că mă bucur foarte mult că ni se va alătura căpitanul Kanin."

Kanin a ridicat din sprâncene și i-a zâmbit ușor lui Nadol înainte de a se prezenta oficial. Toată lumea de aici cunoaște fața acestui căpitan care este cunoscut ca un Casanova, fiind depășit doar de inspectorul Thian.

"Încântat să lucrez cu voi, în special cu tine, Nadol."

"Tu...!"

"Gata, gata, ajunge."

Thian i-a întrerupt și a început să abordeze subiectul capturării bandei Black Bull, care era greu de definit în termeni de legi încălcate, deoarece erau atât de multe.

"În primul rând, fac trafic de droguri, după cum știe toată lumea."

"Dar am primit rapoarte de la informatorii noștri că fac trafic cu statui budiste, precum și cu artefacte rare."

"Cel mai recent, au importat diamante și aur false pentru a le vinde."

Thian a vorbit pe un ton serios, proiectând un diapozitiv pe un ecran mare. Această ședință avea să ducă la o arestare care urma să aibă loc curând.

"Informatorii noștri au raportat că vor muta mărfurile la un depozit de la periferia orașului mâine noapte la ora 3 AM. Prin urmare, vom acționa mâine."

"Nu este prea din scurt, inspectore Thian?" a glumit Kanin.

"Informatorii mei abia au raportat, căpitane."

"Am venit în grabă aici crezând ce? Că mergem să arestăm criminalii."

"Șeful tot nu s-a mai prostit cu femeile, Thian, așa că, Mangkon, de ce nu mă scoți tu în oraș diseară?"

Kanin s-a întors să-l privească pe tânărul ofițer de poliție care îi era destul de apropiat și l-a fixat cu drag, iar ca rezultat, maiorul de poliție a spus sever:

"Ascultă-mă pe mine mai întâi, nu fi jucăuș, Kanin."

Știa cum este acest ofițer subaltern. Era la fel de priceput ca cel care nu devenise încă inspector pentru că intrase devreme la școală și avea doar treizeci de ani. Deși era mai tânăr, erau prieteni apropiați care studiaseră împreună.

"O, doar voiam să-l invit pe Nong Mangkon în oraș."

Fraza despre invitarea lui Mangkon a fost rostită din nou. Dar! Visează în continuare.

"Doar te tachinez puțin."

"Oprește-te, Kanin."

"Da, mi-e frică acum. Ce înfricoșător va fi cel care îți va deveni soț!" Kanin tot nu s-a oprit din tachinare, dar râsetele s-au potolit înainte ca Thian să-și regleze vocea pentru a fi mai serios.

Harta a fost proiectată pe panoul mare, cu nume scrise pe fiecare zonă, iar Thian a început să explice.

"Acest depozit are două intrări și ieșiri principale: ușa din față și ușa din spate. Informațiile de la informatori indică faptul că aceștia folosesc adesea ușa din spate pentru a muta mărfurile, deoarece este un loc ferit de ochii lumii."

Ochii rotunzi ai lui Mangkon urmăreau harta cu atenție înainte de a întreba:

"Vor avea și gărzi în jurul depozitului?"

"Cu siguranță. Informatorii noștri spun că sunt cam trei-patru gărzi staționate în jurul perimetrului. Dar nu au arme grele; majoritatea au doar pistoale sau bastoane. Putem să-i gestionăm dacă nu suntem neglijenți."

"Și ce va face inspectorul?" a întrebat Nadol.

"Voi împărți echipa noastră în două părți. Prima echipă va merge înăuntru, iar a doua echipă va rămâne afară pentru a controla situația și a oferi sprijin."

Ca și cum acest plan ar fi fost gândit dinainte, mâna masivă a mișcat indicatorul laser spre un punct de pe hartă. Folosirea prea multor oameni i-ar fi făcut să-și dea seama. Banda Black Bull, deși nu era înfricoșătoare la nivel de alertă roșie, numărul membrilor săi nu putea fi subestimat.

"Prima echipă sunt eu și Mangkon. Ne vom deghiza în lucrători de transport și vom intra în depozit din timp pentru a cerceta și a aduna dovezi despre ce mărfuri ilegale transportă."

"Acest inspector este atât de minuțios. De ce nu ne lăsați pe mine și pe Nong Mangkon să mergem?" Kanin nu se putea opri, până când a fost fixat din nou de ochii tăioși ai celuilalt.

"Eu merg deja cu Mangkon."

"În ceea ce privește a doua echipă, căpitanul Kanin și căpitanul Nadol vor fi staționați afară, la aproximativ cinci sute de metri distanță de depozit."

"Voi doi trebuie să supravegheați mișcările din jurul depozitului. Dacă se întâmplă ceva neobișnuit sau apare o urgență, trebuie să interveniți imediat."

"Voi fi gata în orice moment. Inspectorul nu trebuie să se îngrijoreze." Nadol a dat din cap aprobator.

"În cazul acesta, trebuie să merg la culcare devreme diseară ca să mă pot trezi și să muncesc la capacitate maximă." Tipul glumeț tot nu se oprea, dar a trebuit să renunțe imediat când a fost fixat cu privirea pentru a treia oară.

Cred că am făcut o greșeală incluzându-l pe el.

În cele din urmă, întregul plan a fost rezumat: Thian și Mangkon aveau să fie în interiorul depozitului în jurul orei 2:30 AM pentru a se pregăti să le livreze mărfurile și pentru a colecta toate dovezile din interior. Dar dacă apăreau probleme, aveau să dea semnalul echipei de afară să intervină.

"Știu că nu este dificil, dar dacă o dăm în bară, s-ar putea să fugă cu dovezi importante și vom pierde ocazia de a ajunge la rădăcina problemei."

Toată lumea din sală a dat din cap în semn de înțelegere și nu păreau îngrijorați înainte de a părăsi sala de ședințe. Dar... în timp ce căpitanul Kanin și căpitanul Nadol ieșeau, ultima persoană rămasă a fost Mangkon, care era pe cale să iasă din cameră, dar a fost reținut de o voce joasă.

"Mangkon."

"D-da?"

Bărbatul mai mic era încurcat, întorcându-se încet să-l privească pe cel pe care chiar intenționa să-l evite. Dar ce putea face? Pentru că locuiau în aceeași casă și lucrau împreună, trebuia să-l vadă inevitabil.

"Te grăbești la muncă zilele astea?"

"O, puțin."

"De fapt, ai putea veni cu mine, știi. Economisim benzină."

"Poate că nu ne întoarcem la aceeași oră..."

"Pot să te aștept. Doar spune-mi."

Chipul blând și rotund afișa o privire de ușoară confuzie la acele cuvinte. În mod normal, inspectorul avea adesea ședințe sau misiuni în exterior, uneori neîntorcându-se deloc la secția de poliție, sau Mangkon era cel care trebuia să rămână și să ajute la muncă până seara.

"E în regulă." Tânărul a oferit un mic zâmbet înainte de a se pregăti să plece din nou. Totuși... cineva a fost cu un pas mai rapid. În acel moment, Thian s-a simțit puțin iritat că este refuzat, așa că și-a folosit rapid mintea isteață pentru a găsi imediat o scuză.

"Oricum am datoria să te iau și să te las. Altfel, mama o să mă certe."

"Ăăă..."

"Nu mai spune nimic. Hai să mergem să ne pregătim pentru mâine."

"Da."

Chiar dacă spusese să meargă să se pregătească, încheietura mică a mâinii îi era încă ținută strâns. Ochii căprui deschis s-au ridicat să întâlnească ochii negri de obsidian în semn de confuzie. Era ca și cum ceva vibra în inimile amândurora, înainte ca chipeșul inspector să-și compună fața pentru a fi calm și stăpân pe sine, dar într-un mod în care ochii săi transmiteau clar îngrijorarea.

"Mâine... ai grijă."

"D-da."

"Mă îngrijorez."