Capitolul 7 – Micul dragon🔞

Crezând că situația după plecarea lui Thian se va liniști, Mangkon se înșela - fierbea în continuare.

În loc ca inspectorul viclean să iasă ca să se calmeze, iată că, la doar două mese distanță, stătea acum de vorbă cu aceeași femeie care îl abordase mai devreme.

Da, ești mare cuceritor și tu!

De fapt, femeia aceea se apropiase de Mangkon doar ca să întrebe despre Inspector. Oh, tu, bărbat chipeș, bogat și fermecător…

O pereche de ochi rotunzi urmăriră scena minute întregi. Ochii care străluceau înainte acum erau vizibil stinși. Gândurile îi erau un vârtej, așa că Mangkon își ridică paharul cu alcool și-l dădu peste cap dintr-o înghițitură.

-  Între ei e clar ceva, concluse Lukplub. Dar nu putea întreba nimic pe moment, văzând starea lor.
E ca și cum ar fi geloși unul pe altul.

 - Nong Plub, la ce oră pleci acasă?

 - Uh… cred că plec acum.

 - Și eu plec.

Întâlnirea care trebuia să fie distractivă se transformase într-o atmosferă sufocantă. Mangkon se străduia să-și țină emoțiile sub control. Nu mai simțise niciodată așa. Faptul că Inspectorul vorbea cu o femeie nu era, în mod normal, treaba lui. Probabil era doar consecința a ceea ce făcuse el mai devreme.

 - Dacă tu poți vorbi cu fete, de ce eu n-aș putea?

 - Trădătorule!

Prima propoziție fusese rostită încet, ca purtată de vânt, dar a doua - tare și apăsat. Și cel care nu intenționase să se îmbete ridică din nou paharul, bând unul după altul.

 - P’Mangkon, e destul. Te îmbeți, îl avertiză Plub.

 - Dar am venit aici să bem, Nong Plub.

Phuwin și Lukplub, care nu-l mai văzuseră niciodată așa, nu putură decât să ofteze. Și chiar când mâna lui dreaptă era pe cale să ridice din nou paharul chihlimbariu, acesta fu prins de cineva.

 - Hai acasă.

Mangkon se întoarse imediat spre vocea care rostise acele cuvinte. Privirea ascuțită purta o seriozitate pe care nu i-o mai văzuse Inspectorului.

 - Lasă-mă.

 - Phu, Nong Plub, trebuie să-l duc pe Mangkon acasă. E beat.

 - Pot să merg singur acasă. Inspectorul nu trebuie să se bage.

 - Nu poți, măcar o dată, să asculți?

Cel ridicat pe braț era extrem de nemulțumit. Dar în fața forței bărbatului înalt nu avea nicio șansă. Thian îl luă și îl aruncă pe umăr, fără să-i pese de zgomot sau de micile lovituri care semănau mai degrabă cu lăbuțele unei pisici neputincioase 🐾.

 - Inspectore! Lasă-mă jos acum!

 - Degeaba te zbați. Poți să țipi când ajungem în cameră.

Mangkon își scrâșnea dinții, lovind spatele lat, fără niciun efect. Inspectorul nebun!

Situația în mașină era apăsătoare. Tăcere între ei. Șoferul părea calm, dar în capul lui era furtună, aruncând priviri pe furiș spre cel rezemat de geam, pierdut în depărtare. În cele din urmă, fierbințeala din inimă îl făcu să nu mai suporte și spuse, rupând liniștea:

 - Despre ce vorbeai cu tipul ăla mai devreme? Păreai că te distrezi.

Mangkon ezită o clipă, apoi răspunse cu vocea îmbătată:

-- Doar am vorbit una-alta. E inginer la o companie mare… Dar n-ar trebui să-i spui «tipul ăla», știi?

- Ești interesat de el, cumva?

 - Vezi-ți de treabă! Tu doar ce stăteai de vorbă cu o femeie.

Răspunsul readuse tăcerea în mașină. Thian era atât de frustrat încât își apăsă limba de obraz, încercând să-și domolească un sentiment pe care nu-l înțelegea. Viteza mașinii crescu odată cu arderea emoțiilor. Thian se întoarse la drum, strângând volanul cu ambele mâini, dar mintea îi era un carusel.

Nu mai simțise niciodată așa ceva. Cu fetele, mereu fusese cel care deținea controlul. Dar acum, căsătorit doar ca să-și alunge ghinionul… totul era diferit.

 - Nu te deranjează că e bărbat?

 - Dacă îmi place de el, îmi place. Care e problema? Răspunsul venea sincer, pentru că genul nu mai conta pentru el de mult.

 - Și dacă ar trebui… să fii intim cu el, ai putea?

Bărbatul ușor amețit întoarse capul spre cel care pusese întrebarea. Ce naiba? Cum poți întreba așa ceva direct?! Inspectorul ăsta chiar nu are rușine. Dacă două persoane se iubesc, ce e greșit să fie intime?

- Dacă e dragoste, atunci totul e în regulă.

 - Dacă ne-am săruta, ți-ar plăcea, Mangkon?

Ce întrebare nebună e asta?!

Chipul blând al lui Mangkon se înroși instantaneu. Inima îi bătea atât de tare încât părea că va să-i sară din piept. Niciun răspuns, nicio vorbă nu-i părăsi buzele subțiri. Tot drumul spre casă fu cufundat în tăcere.

Și cum mașina opri, bărbatul mic se grăbi să coboare și intră direct în dormitor, ca și cum ar fi fugit de ceva. Își luă imediat haine și se repezi la duș. 🚿

Deși apa caldă care îi curgea pe trup îi aducea o ușoară alinare, capul îi era plin de întrebările nebune ale acelui Casanova în uniformă.

Dacă chiar l-aș săruta pe Inspector, cum m-aș simți?

 - Nebunule, Mangkon, oprește-te chiar acum!

Nevrând să se lase pradă gândurilor, își scutură puternic capul, sperând să alunge furtuna din minte. Dar trupul refuza să coopereze. Se întâmpla ceva.

Serios?… Chiar acum?

Micul dragon auriu era în picioare aproape de miezul nopții, făcându-l pe stăpânul lui să-și acopere fața cu mâna și să murmure încet:

 - Doar un minut, atât.

Bărbatul excitat se așeză încet, lăsându-și spatele sprijinit de marginea căzii, încercând să se relaxeze.

- Ah… uh…

Un oftat moale îi scăpă printre buze. Încerca să-și adune mintea și să-și imagineze altceva, ceva frumos, doar ca să alunge disconfortul. Dar, oricât încerca, chipul chipeș al Inspectorului Thian continua să-i invadeze gândurile. Întrebarea din mașină era încă limpede, ca și cum abia ar fi auzit-o:

- Dacă ne-am săruta, ți-ar plăcea, Mangkon?

Răspunsul era chiar acolo, în fața lui. Cum putea să-l refuze? Mâna lui suplă coborî, apucând cauza tuturor acestor trăiri. Trupul i se cutremură la prima atingere.

Se simțea atât de bine.

Genele lungi i se închiseră încet. Fața enervantă și provocatoare a Inspectorului, zâmbetul jucăuș, tonul tachinator cu care îl striga… toate îi răsunau în minte.

 - Ah… Aaah…

Un fior îi străbătu corpul din cap până-n picioare. Chiar se ajuta singur gândindu-se la bărbatul de dincolo de ușă? Era greșit. Inadecvat.

- Uh… Atât de bine…

Emoțiile i se intensificau. Imagini cu săruturi furate de la Inspectorul viclean îi fluturau prin minte. Forța involuntară a imaginației creștea odată cu mișcarea mâinii albe, care se mișca ritmic. Dragonul auriu pulsa odată cu valul de emoții, vârful strălucind de lichidul limpede pe cale să se reverse.

 - I-Inspector Thian…

Un geamăt dulce îi scăpă, încercând să-l înăbușe, dar ieși fără voie - destul de tare cât să se audă afară.

Auzi ceva. Simțurile ascuțite ale polițistului îl făcură să meargă direct spre ușa băii. O neliniște îl străbătu, temându-se că ceva nu era în regulă. Dar când își auzi numele rostit cu voce stinsă, tresări și nu ezită.

Trânt! Ușa băii se deschise brusc.

 - Ce s-a întâmplat, Mangkon? întrebă bărbatul îngrijorat.

Însă scena din fața lui îl făcu pe Thian să se oprească brusc. Bărbatul mic stătea rezemat de cadă, cu fața înroșită și ochii rotunzi larg deschiși.

 - I-Inspectore, ieși afară!

Vocea clară strigă puternic, trupul zvârcolindu-se pentru a scăpa de privirea șireată. Însă dovada era imposibil de ascuns: ochii ageri se fixară pe mâna albă care încă se afla periculos de aproape de dragonul auriu.

Grija de adineauri dispăru într-o clipă. Ochii negri se preschimbaseră în ochi de vulpe vicleană. Buzele curbate schițară un zâmbet știutor.

 - Vrei să te ajut eu?

 - N-nu, te rog, pleacă!

Dar Thian nu făcu niciun pas înapoi. Dimpotrivă, se apropie încet, șoptindu-i la ureche cu voce blândă:

- - Lasă-mă să te ajut și vei dormi liniștit.

Nu mai așteptă răspunsul. Intră imediat în spațiul îngust al căzii. Proximitatea îi făcu să-și simtă respirația unul altuia. Rușinat, Mangkon îl împinse repede.

 - Inspectore! Nu te juca așa!

- Nu mă joc, șopti Thian aproape de ureche.

Apoi ridică o mână puternică, prinse mâna lui Mangkon care încă îl strângea pe dragon și, fără să ezite, începu să-l ajute. 🔥

- Ah... Aaahh…

- Ai zis că e torpilă, dar asta e doar un dragon mic.

- Dacă tot vrei să ajuți, nu vorbi atât de mult.

- Te excită când ești beat, soție? Asta e din cauza Inspectorului, ăla nebun.

Fața blândă a lui Mangkon se înroși. Coborî privirea ca să evite contactul vizual. Era atât de nedrept că acum era complet gol, iar emoțiile i se reaprinseseră.

- Uh... Mâ-na...

- Îți plac mâinile mele, Nong Mangkon?

Bărbatul resemnat nu se mai putea abține. Nu putea nega cât de mult îi plăcea atingerea mâinilor inspectorului. Era cu totul diferită de a lui.

- N-Nu vorbi așa.

- Dar ‘dragonul’ tău stă în picioare la atingerea mâinii mele. Ah, care-i naiba problema lui? De ce nu sapă o groapă și nu dispare din baie?

Dragonul mic se întărise tare sub mâna lui, iar părea că cineva voia să-l tachineze. Se opri o clipă, apoi își folosi degetul mare pentru a mângâia vârful, în dreptul despicăturii.

- C-Ce faci, Inspectore?

- Dragonul tău e drăguț, știi?

Drăguț ca stăpânul lui.

Un zâmbet viclean i se contură în colțul buzelor. Ochii inspectorului îl scormoneau pe cel din fața lui cu un aer îngâmfat. Tipul ăsta își ascundea calitățile: piele netedă, albă ca laptele, talie subțire și bine proporționată. Chiar dacă nu avea sân mare, avea o față dulce, ușor roșie de rușine, făcând scena din fața lui mult prea tentantă ca s-o ignore.

- Ce... ce privești, Inspectore?

- Doar mă uit cum arăți când nu porți uniforma.

- Inspectore nebun.

- Ești frumos, știi. Mai frumos decât majoritatea femeilor.

Mangkon nu mai putea îndura tachinările astea. Era gata să-l împingă pe celălalt bărbat, dar fu provocat din nou de mâna aceea mare.

- I-Inspectore…

 - Cu fața asta… sigur îți place, soția mea?

 - Aah… da… îmi place.

Mâna care se oprise își reluă misiunea. Inima lui Mangkon bătea nebunește din nou. Centrul lui era mângâiat încet până devenise ud, apoi presiunea mișcării creștea, în sus și în jos, așa cum își dorea.

Un fior intens îi traversă trupul. Corpul alb i se înmuia, pieptul i se ridica rapid, cu respirații scurte, de parcă se apropia de final.

- - Poți să… accelerezi puțin?

- Micul tău dragon e aproape să termine?

-- Uh… Da.

-- Atunci de ce nu mă implori? Poate voi fi bun.

 - Inspectore! Tu persoană vicleană.

Ochii căprui-luminoși îl fulgerară clar, dar trupul era deja fără apărare. Și disconfortul care ajunsese la vârf, și inima care i se umfla de emoții erau prea mult.

- - P-P’Thian… Poți să te grăbești pentru Mangkon, te rog?

- - C-ce-ai zis?

- - P’Thian…

Atât numele dulce pe care i-l rostise, cât și chipul implorator erau imposibil de ignorat.

Un fior i se duse direct în inimă lui Thian. Nici el nu mai putea suporta. Centrul i se încordase dureros sub pantalonii de stofă. Dar urma să fie un soț bun și să-i împlinească dorința - soției sale.

- - E destul de rapid pentru gustul tău, soția mea?

Thian adăugă un apelativ dulce pentru a-l alinta, bucurându-se de reacția tânărului. Dar brusc, întrebarea pe care o pusese mai devreme i se întoarse în minte ca un ecou…

- Ce-ar fi dacă l-aș săruta pe Mangkon, huh?

Mai repede decât gândul, veni fapta. Mâna care îi strângea coapsa netedă se ridică, trăgându-și - soția de ceafă fără ezitare și lipindu-și buzele curbate de cele mici ale lui Mangkon.

Moale… la naiba.

Dorința de a-l poseda creștea și mai mult. Limba lui moale îi deschise încet gura celui aproape lipsit de putere, pătrunzând să-i guste dulceața și sorbindu-i în secret buza de jos.

Era ca și cum cineva ar fi fost purtat de val. Thian adânci sărutul, explorând și sorbind gustul ce se răspândea amețitor. O dulceață copleșitoare, mai bună decât a oricui altcuiva gustase vreodată.

Inspectorul tânăr încă îl săruta fără oprire. Mâna de jos își continua funcția la fel ca înainte. Dar întrebarea i se învârti din nou în minte:

- Dacă ne-am săruta, ți-ar plăcea, Mangkon?

Ce simțea Mangkon în acel moment era greu de ghicit. Dar Thian…

Simțea al naibii de bine. 🌈🔥