Capitolul 6 – Îți place?

Un alt lucru pe care l-am învățat fiind soția Inspectorului Thian este că trebuie să-mi reprim orice fior stârnit de cuvinte dulci și vorbe meșteșugite…

În cei douăzeci și opt de ani ai mei, am întâlnit nenumărați oameni talentați - fie Inspectorul Phuwin, fie Nong Lukplub, care a ocupat primul loc pe țară la examene. Dar cineva a cărui vorbă să fie la fel de fermecătoare ca înfățișarea lui, cineva care să poată turna necontenit cuvinte dulci și tachinări… nu mai întâlnisem.

Inspectorul Thian este primul.

În fiecare zi petrecută împreună, Mangkon trebuie să se tragă mereu înapoi la realitate. De multe ori - sincer, fără să se ascundă după cuvinte - începea să-și piardă încrederea în sine, temându-se că, într-o zi, va cădea în capcana Inspectorului Thian.

- Nicidecum, nu o să mă îndrăgostesc de unul ca el.

- Hmph, e un seducător notoriu. Să te îndrăgostești de el ar fi o risipă de inimă.

În timp ce buzele lui mici mormăiau asta, ecranul telefonului se aprinse brusc, afișând numele Sergentului de Poliție Lukplub - sau Nong Plub, soțul Inspectorului Phuwin.

- Ce faci, Nong Plub?

(P’Mangkon, mi-e așa de dor de tine!)

- Dacă îmi spui așa, nu se supără Inspectorul Phu pe mine?

(Pot să vin să fiu certat în seara asta?)

- Huh? Vii la Chiang Mai? Ochii lui căprui-deschis se măriră de bucurie, pentru că și lui îi era dor de superiorul și fratele său mai mic de suflet.

(Da, vin cu P’Phu.)

- Atunci clar nu ratez, ne vedem, Nong Plub.

După ce închise, ofițerul era într-o dispoziție excelentă. În această perioadă de incertitudine, în care nu știa când se va muta înapoi la Chiang Rai, întâlnirea cu cineva apropiat era un mare câștig.

La birou nu era mare lucru de făcut în ziua aceea, doar să introducă diverse dosare de caz în sistem. Inspectorul Thian era plecat pe teren. Viața lui era mai liniștită ca niciodată - poate chiar prea liniștită…

Și ce moment bun! Tocmai când se gândea la el, o notificare poposi pe ecran. Degete frumoase glisară pentru a deschide mesajul:

- Hei. Phu și Nong Plub vin azi la Chiang Mai.

- Știu. Am stabilit deja. scrise Mangkon și trimise răspunsul.

- Bine, ne întâlnim acasă și mergem împreună.

- Ok.

Câteva propoziții erau suficiente ca să se înțeleagă. Proprietarul telefonului închise ecranul, dar două minute mai târziu primi din nou o notificare - de data aceasta o fotografie de la aceeași persoană.

Thian trimisese o poză.

De cum o deschise, Mangkon nu se putu abține să zâmbească. Era chipul chipeș al Inspectorului, lipit de un ursuleț de pluș maro de pe raftul unui mall. Autorul pozei făcuse o față caraghioasă, imitând ursul. Alături, mesajul:

- Când am văzut asta, mi s-a făcut dor de tine.

- Să mă îmbrățișezi pe mine e mai cald decât un urs, Nong Mangkon.

- Nebunule! șopti Mangkon. Știa că era tachinat, dar prima propoziție - cea în care spunea că îi este dor de el - îi făcu inima să tresalte.

Oare la ce fel de dor se referea cu adevărat?

Timpul trecu până la ora 16:00, sfârșitul programului. Mangkon își luă motocicleta și porni spre conacul Phiromsamorn. Înainte de a intra, se opri să salute unchii și mătușile care îngrijeau grădina, apoi se grăbi spre etaj, în dormitorul care îi devenise atât de familiar.

Dar, în grabă, uită să bată la ușă și o deschise direct.

În acea fracțiune de secundă, ochii lui mari și rotunzi se lățiră și mai mult la vederea ce-i apăru în față… 😳

Inspectorul stătea în mijlocul camerei, purtând doar lenjeria intimă.

- In… Inspector!

La naiba! Bărbatul cu chip blând și rotunjit își întoarse imediat privirea și spatele. Inima îi bătea nebunește pentru o clipă. Pervertitul ăsta… uitase că nu era singur? Dar și el uitase că nu bătuse la ușă înainte să intre.

- De ce te întorci? Nu vrei să vezi ce am?
- Nu fi timid. Oricum nu m-aș excita pentru cineva atât de plat ca tine.

Hmph! Asta chiar era o insultă prea mare! Orgoliul său valora mai mult decât atât. Bărbatul mai mic se răsuci rapid și îl găsi pe cel care rostise acele cuvinte suficient de aproape încât să-i poată examina în detaliu chipul.

- Inspectore, chiar dacă nu am sâni mari, ouăle mele sunt drăguțe, să știi, replică Mangkon.

- Dragon de aur sau dragon mic?

- Dragon torpilă!

Thian izbucni în râs la acea replică, lăsându-și ochii întunecați să coboare spre dragonul cu care se lăuda. Probabil era mai mic decât al lui oricum.

- Inspectore! Pervertitule!

- Hai, îmbracă-te, spuse Thian.

- Voiam doar să fac cunoștință cu micul dragon.

- Dacă nu te oprești, chiar o să-ți dau un pumn!

- Bine, bine. Ce fioroasă ești, soția mea.

Iar! Nu se putea abține din a-l tachina.

Locul de întâlnire al celor patru bărbați în acea seară era un bar relaxat din zona Nimman. Dar soțul și soția de formă ajunseră cu aproape zece minute întârziere. Motivul: tachinările lui Thian, care-l înfuriară pe Mangkon aproape până la o bătaie adevărată.

Atmosfera barului era cufundată în lumină difuză, cu muzică live cântată încet și zumzetul conversațiilor. Zona rezervată pentru ei era afară, unde adia vântul.

Când cei doi intrară, văzură fețele familiare care le făceau semn.

- P’Mangkon, Inspector Thian, aici!

- Nong Plub!

Mangkon era cel mai fericit. Se grăbi spre masa din stânga, apoi se aruncă să-și îmbrățișeze fratele mai mic de suflet, ofițerul de poliție.

- Mi-a fost așa de dor de tine, Nong Plub!

- Și mie, P’Phu de asemenea, răspunse Plub.

Mangkon zâmbi larg și își mută ochii rotunzi spre superiorul apropiat. Deși Phuwin afișa o expresie serioasă, inspectorul cel tânăr își ascundea emoțiile. După atâția ani lucrați împreună, nu era de mirare că era preocupat de subalternii lui.

- Inspectore Phu, și ție ți-a fost dor de mine, nu?

- Chiar ești ceva, Mangkon.

Din familiaritate, mâna albă a lui Mangkon îi apucă jucăuș brațul lui Phuwin. Dar mișcarea se ciocni de privirea ascuțită a cuiva aflat în spatele lui.

- Se pare că nimeni nici nu îmi recunoaște existența.

- Inspector Thian, luați loc, vă rog.

Și astfel începu o conversație pe care nu o mai avuseseră de mult. Întâi schimb de întrebări generale despre cum o duceau fiecare, apoi discuții despre cazul la care lucrau.

Începu să sosească mâncarea, alături de băuturi alcoolice. Dar, ca de obicei, ofițerul dolofan Lukplub alesese ceai cu lapte și tapioca, lăsându-i pe cei mari să se delecteze cu licorile amețitoare.

Phuwin luă o înghițitură din pahar:

- Am auzit că cineva preia cazul Ronapop.

- Da, am alte treburi de făcut, răspunse Thian.

- Ești chiar mare vedetă, nu-i așa? îl tachină Phuwin.

- Atât de tare încât ai deja iubită, Inspectore? interveni Lukplub, atent la discuție, cu o întrebare aparent generală.

Asta provocă ochii întunecați ai lui Thian să se întoarcă spre persoana de lângă el, înainte să răspundă pe un ton jucăuș:

- Nimeni nu ar fi interesat de un polițist ca mine, Nong Plub.

Mangkon își umflă obrajii într-un mic moft la răspunsul ăsta mincinos. Doamne, cum poți să spui așa ceva? Dar toate femeile alea din jurul tău atunci?

- Ăsta e genul de minciună pe care o spui copiilor, Inspectore Thian? îl taxă Phuwin cu un zâmbet șiret.

- Hai, de ce nu mă crezi? Mangkon e cu mine tot timpul. Ai văzut. Thian își înclină capul spre cel de lângă el, cu vocea plină de ștrengărie.

- Dacă Inspectorul n-are pe nimeni, atunci mă fac călugăr pentru tine, ripostă imediat Mangkon.

- Chiar o să te călugărești pentru mine? Nu-mi vine să cred că cineva spune asta serios.

- Numai un prost te-ar crede.

Între cei doi izbucni o ceartă mică. N-ar fi fost nimic grav dacă Inspectorul viclean nu ar fi continuat să flirteze și să-l tachineze până când Mangkon nu mai rezistă. În cele din urmă, acesta se scuză și plecă să-și calmeze emoțiile.

- A plecat, murmură cineva, urmărindu-l cu privirea.

Pe când Mangkon se depărta, doi ochi critici îl fixau pe Thian cu dezaprobare. Phuwin chiar își scutură capul către bunul său prieten - treizeci și patru de ani și încă se purta ca un ștrengar.

- Inspector Thian, P’Mangkon e probabil supărat acum, observă Plub.

- Nu e supărat. Ne tachinăm des, răspunse Thian

- Humph, dar nu-l tachina prea mult, îl mustră Phuwin.

- De ce? Eu îl tachinez cu dragoste, spuse Thian, sincer.

- Mie doar îmi place să te tachinez pe tine, replică Phuwin cu un zâmbet.

Conversația curgea mai departe, dar persoana care se scuzase să meargă la baie nu se mai întorsese. Cineva începu să devină neliniștit, iar când cercetă zona, îl văzu pe Mangkon la distanță, stând de vorbă cu o femeie.

Thian o privea fix, fără să clipească, concentrat numai asupra lor. Asta îi stârni curiozitatea lui Phuwin:

- De ce te uiți așa? Sau femeia aia care vorbește cu Mangkon mai e una dintre femeile tale?

- Nimic. Doar mă uit, răspunse Thian, dar ochii lui nu se clintiră de acolo. 👀

Femeia plecă, dar înainte ca polițistul să se poată întoarce la masă, un bărbat chipeș se apropie și începu să vorbească cu el, părând că se înțeleg de minune.

De ce nu pot să mă apropii mai mult? Nu aud ce spun!

Thian înjura în sine, simțind cum ceva clocotea înăuntrul lui. Cei doi vorbeau vesel, iar râsul soției lui răsuna cristalin, însoțit de un zâmbet luminos care se vedea clar.

De ce zâmbește așa?

Frustrarea îl lovi, iar căldura îi urcă în cap. Încerca să privească scena calm, pocnindu-și limba de obraz ca să nu reacționeze prea tare. Dar starea lui Thian era limpede în ochii lui Phuwin și Lukplub.

Cei doi prieteni își aruncară priviri pline de înțeles, ca și cum își puneau întrebări tăcute.

- Thian, tu…! îl avertiză Phuwin cu o voce joasă.

- Revin imediat, Phu, spuse Thian.

Nu mai pot, la naiba!

Când văzu cum tipul acela se apleacă prea aproape de Mangkon ca să-i vorbească, picioarele lungi ale lui Thian se mișcară automat. Doar câțiva pași rapizi fură suficienți ca să se bage între cei doi.

- E vreo problemă aici? întrebă Thian, prefăcându-se că lămurește situația.

- Oh, nu, doar stăteam de vorbă, răspunse bărbatul chipeș, înainte să adauge: Pot să am numărul lui Mangkon?

Copile, nu vezi că soțul lui stă să plesnească de nervi chiar aici?

Brusc, tânărul inspector simți nevoia să-și afirme drepturile de soț. Fața impasibilă de mai devreme se transformă într-o expresie severă, fără urmă de îndoială. Ochii întunecați îl fixau cu ostilitate pe străin, în timp ce gândea: De ce nu i-am pus inelul lui Mangkon? Ca să știe toți că e însurat.

- Îmi pare rău, dar nu e posibil, tonul lui Thian era calm, dar plin de nemulțumire.

Smuc!

Un braț alb fu apucat și tras înapoi spre masă, dar mișcarea bruscă stârni un strigăt puternic de protest de la cel târât.

- Lasă-mă! Ce faci, Inspectore?

- Îți dau o mână de ajutor. Păreai incomod lângă tipul ăla.

- Nu eram incomod! Vorbeam. Ieșirea asta a ta e nepoliticoasă. Ce e cu Inspectorul?

- Îți place, nu-i așa?

Vocea gravă coborî încă un ton, dar Mangkon refuză să se dea bătut. Între ei izbucni a doua ceartă. Lukplub încercă să intervină, dar fără rezultat. În cele din urmă, de data asta, Thian fu cel care plecă trântind.

La naiba! Ce naiba sunt eu?!