Capitolul 5 – Granițele dintre soț și soție

Unul dintre lucrurile pe care le implică faptul de a fi soțul inspectorului Thian este gestionarea femeilor. Mangkon nu s-ar fi gândit niciodată că inspectorul ar putea fi atât de flirtaș și atât de priceput în a jongla cu mai multe relații. La început, nu i-a păsat, deoarece nu era treaba lui. Dar, mai târziu, a fost nevoit inevitabil să devină un „paravan”, începând cu Praewa în acea zi, ceea ce a dus apoi la Plai, Khao Suay și multe altele. Voia să pună punct și să-l facă pe inspector să înțeleagă o dată pentru totdeauna.

Relația lor, în acest punct, era fie o căsătorie doar cu numele, fie o căsătorie pentru a le schimba norocul. Era puțin ciudat, deoarece nici măcar nu știau unde sunt limitele lor. Dacă inspectorul ar fi avut o relație fizică cu altcineva, i s-ar fi permis să facă acest lucru, având în vedere că nu discutaseră niciodată serios despre acest aspect?

Până astăzi...

"Inspectore, nu te mai prosti cu fetele folosindu-mă pe mine drept acoperire, bine?"

"Ce ai spus, Mangkon?"

"M-am săturat să fiu paravanul tău", a spus el, vizibil iritat.

"Dar nu m-am culcat cu nimeni de când m-am căsătorit cu tine", și nici nu am avut de gând.

Un val de roșeață s-a răspândit pe fața lui Mangkon după aceste cuvinte, de parcă creierul i-ar fi înghețat brusc. Orice ar fi vrut să spună sau să argumenteze s-a stins complet, iar Mangkon nu a mai știut ce să zică.

"Fetele care au tot apărut au fost toate înainte de a mă căsători cu tine. Sunt doar probleme rămase din trecut care nu au fost clarificate." El a adăugat: "Chiar dacă îmi place să mă uit la femei cu bustul generos și să le tachinez, după ce m-am căsătorit cu tine, nu am mai ținut pe nimeni pe lângă."

Prima parte suna bine, dar ultima parte s-a simțit ciudat — de parcă ar fi trebuit să fie de bine, dar nu era chiar așa.

Tăcerea s-a instalat în încăpere. Nimeni nu a mai spus nimic după aceea. Mangkon nu a vrut să mai întrebe nimic, așa că s-a lăsat pe pat și s-a întins, întorcându-i spatele inspectorului. În loc să lase lucrurile așa, se părea că inspectorul avea ceva pe suflet pe care nu-l putea lăsa nerezolvat. Așa că a atins ușor umărul lui Mangkon și i-a vorbit serios:

"Cred că ar trebui să vorbim serios despre asta."

"Despre ce?" a răspuns Mangkon.

"Despre tine și mine, ca să ne putem înțelege unul pe celălalt."

Asta era de bine — stabilirea unor limite clare, astfel încât să știe ce este permis și ce nu. Mangkon a fost de acord, s-a ridicat și s-a întors spre el.

"În regulă, inspectore, spune."

"În primul rând, căsătoria este căsătorie. Tu și cu mine avem un certificat de căsătorie. Nu m-am gândit niciodată să fac ceva care să te desconsidere pe tine sau această relație."

"Asta înseamnă că nu mă voi culca cu nimeni altcineva până nu divorțăm."

Buzele roz s-au strâns tare una de alta. Cu cât Mangkon privea mai adânc în ochii aceia tăioși, simțea o sinceritate fermă, fără nicio glumă. Inima mică a lui Mangkon a început brusc să tresalte când acest inspector, de obicei flirtaș, a spus ceva neașteptat.

"O, chiar așa?" a spus Mangkon, de parcă inspectorul ar fi renunțat la flirt de dragul lui.

"Dar când fetele îmi dau mesaje, trebuie să vorbesc și să le răspund uneori, pur și simplu din politețe."

Să se oprească de tot nu era posibil. Deși erau căsătoriți, amândoi înțelegeau că era un statut șubred. Iar inspectorul însuși nu avea pe nimeni care să-i stăpânească inima. Așa că ar fi fost ciudat dacă ar fi încetat să mai vorbească cu oricine.

"Cât despre faptul că le tachinez și le spun vorbe dulci unora și altora — of — n-am ce face. Dar vreau să ai încredere în mine că nu voi avea nimic serios cu nimeni altcineva, cu siguranță."

"Nu știu. Dacă, în aceste șase luni, tu, inspectore, te îndrăgostești de cineva sau vrei ceva serios, poți să-mi spui imediat. Îți acord divorțul", a spus Mangkon fără ezitare.

"Dacă mă implic serios cu cineva în acest timp, mama mă omoară cu siguranță." O moarte urâtă, fără îndoială. Ar fi mai rău decât să fie blestemat. Pe cine aș putea aduce acasă? Casa ar fi un dezastru timp de trei, cinci zile.

"Păi, tocmai de aceea îți voi acorda divorțul imediat."

"De ce vorbim de divorț? Hai mai bine să ne culcăm. Considerăm că ne-am înțeles, da?"

Conversația serioasă a fost întreruptă brusc. Thian se simțea ciudat vorbind despre divorț, mai ales că Mangkon vorbise atât de sincer, cu ochii săi rotunzi plini de hotărâre. Ciudat, adică un anumit sentiment care îi apăruse în inimă. Bărbatul mai înalt a alungat repede gândul nepotrivit și sentimentul că nu mai este el însuși, mergând la culcare. Dacă dormea, poate că sentimentul avea să dispară.

Astăzi era weekend, așa că ambii polițiști puteau dormi până mai târziu decât de obicei. Dar ceasul lor biologic îi făcea să se trezească la aceeași oră, indiferent de zi. Având timp liber, Mangkon a decis să ude plantele. Deși existau grădinari care aveau grijă de vegetația din jurul casei, el a vrut să participe. Astăzi s-a oferit voluntar să ajute grădinarii ca asistent.

"Pot să ajut cu ceva?"

"O, Mangkon, te-ai trezit așa devreme! Nu te odihnești? Astăzi este sărbătoare", a spus grădinăreasa în dialectul de nord.

"M-am plictisit de dormit. E mai bine dacă vin să ajut la udatul plantelor."

"E bine așa. Măcar are mătușa cu cine să mai vorbească."

Mangkon și-a asumat sarcina de a uda plantele mici. Găsirea unor activități în zilele libere îi împiedica să se plictisească. În timp ce se bucura de parfumul revigorant al naturii, s-a gândit la conversația pe care a avut-o cu inspectorul Thian noaptea trecută. A luat la cunoștință limitele pe care celălalt le-a declarat.

Concluzia: cealaltă parte va continua să flirteze și să tachineze fetele ca de obicei, dar nu vor exista relații fizice. Dar acesta era dreptul inspectorului. În ceea ce-l privește pe el, nu se gândea la dragoste, nu voia încă pe nimeni și, probabil, oricum nimeni nu ar fi fost interesat de el. Cel puțin, voia să treacă mai întâi de această situație haotică.

"Mangkon, nu te duci la târgul de la templu? Mătușa a văzut că l-au instalat."

"Poftim? Ce?"

"Încearcă să cumperi ceva de acolo și roagă-l pe domnul Thian să te ducă. De când ai venit în Chiang Mai, ai ieșit să vizitezi ceva?"

"Nu mai contează, va fi prea mare deranjul pentru inspector."

"Cum să fie o problemă când un soț îl deranjează pe celălalt?"

Și atunci, o voce joasă a intervenit din spate, făcându-l pe Mangkon să se întoarcă imediat. Dar, fir-ar să fie de inimă, a început să-i bată mai tare automat. Văzându-l pe Thian în haine lejere pe care le vedea rar — un tricou simplu și pantaloni scurți deasupra genunchiului — i se păru că arată prea bine. De obicei, îl vedea doar în uniformă sau în pijama.

Cum poate inspectorul să fie atât de chipeș...? Un gând i-a apărut lui Mangkon în cap fără avertisment.

"Ce spui? Vrei să mergi, Nong Mangkon?"

Tonul jucăuș al vocii sale, accentuând cuvântul „Nong”, l-a făcut să fie și mai agitat. Dar înainte de a putea răspunde ceva, a fost pus la colț de următoarea propoziție.

"Hai să mergem. Nu vreau să fiu certat pentru că nu mi-am scos partenerul în oraș."

"Hmph, ce prezumțios, se gândește singur la toate."

Cu fața arzând, Mangkon nu a evitat intenționat contactul vizual, dar nu mai putea suporta să privească acea față ascuțită niciun moment în plus.

Acei ochi de obsidian întunecați și jucăuși,

Acel zâmbet șiret, cu o ușoară ridicare din umeri.

Toată lumea știa că era o tachinare, dar inima lui a tresărit trădătoare.

"O, unde fugi, Nong Mangkon?"

"E timid, domnule Thian", a spus femeia în vârstă.

"Soțul meu se întâmplă să fie timid așa, mătușă."

Persoana care s-a îndepărtat a auzit întreaga conversație. Fața i s-a înroșit în ciuda eforturilor sale. A trebuit să-și repete în minte să nu devină timid în fața unui Casanova.

Seara a sosit. Cerul a început să devină auriu, contrastând cu umbrele verzi ale munților. Inspectorul Thian și-a ținut promisiunea, conducând aproximativ o oră pentru a-și duce „soțul” la târgul de la templu din districtul Doi Saket.

Târgul era plin de viață, cu lumini multicolore care scânteiau. Sunetele muzicii tradiționale și râsetele oamenilor care se plimbau cu fețele zâmbitoare făceau atmosfera și mai incitantă. Vremea era plăcută și răcoroasă, așa că Mangkon și Thian au ales să poarte hanorace albastre asortate, neintenționat.

Thian a aruncat o privire spre persoana de lângă el înainte de a afișa un zâmbet ștrengăresc.

"Purtăm bluze la fel, eh, soțule? Oamenii se uită mult la noi."

"Este doar o coincidență. Și nu-mi mai spune așa."

"Sau ai prefera să te strig dragul meu soț?"

"Inspectore!"

Mangkon a strigat tare, cu roșeața urcându-i pe față. Deși i-a aruncat o privire mustrătoare, Thian s-a scărpinat doar în cap, arătând nevinovat de parcă nu ar fi făcut nimic greșit, zâmbind pe ascuns și mergând înainte.

De-a lungul ambelor părți ale aleii lungi erau multe magazine de ales. Din zona de mâncare veneau arome tentante: khanom khrok (clătite cu nucă de cocos), cârnați Isaan, smoothie-uri viu colorate. Lateral erau rânduri de standuri cu jocuri, inclusiv darts cu baloane, galerii de tragere, bingo și diverse jocuri care atrăgeau oamenii.

Thian, care inițial mersese în față, acum mergea în spate. În loc să privească împrejurimile, ochii săi întunecați erau concentrați pe profilul blând al persoanei care mergea în fața lui.

"Ce vrei să mănânci? Cinstește eu astăzi."

Mangkon s-a întors repede, cu ochii măriți de surpriză.

"Vorbiți serios, inspectore?"

"Serios. Oricum am portofelul plin. Îmi pot permite cu ușurință să-mi răsfăț soțul."

"Deci așa se face că fetele ajung să vă placă pe voi."

Zâmbetul dulce al lui Mangkon a strălucit când a aflat că primește o tratație. Chiar și așa, s-a încruntat ușor când a auzit cuvântul „soț”, dar asta l-a făcut să pară doar mai drăguț și mai înduioșător în ochii tânărului inspector. Acum că se gândește mai bine, Mangkon este drăguț.

"O să te fac să cheltuiești toți banii, urmărește-mă doar."

"Ești așa micuț, cât poți să mănânci?"

"Așteaptă și vei vedea."

Mangkon nu glumea. S-a plimbat pe la trei tarabe și s-a mai oprit la încă două, făcând totul fără grabă. Într-o mână ținea gustări, în timp ce cu cealaltă își bagă în gură chifteluțe delicioase, mestecând zgomotos până i se umflau obrajii. Gestul acela l-a făcut pe Thian să-l privească cu o privire și mai protectoare, fără să-și dea seama.

"Te-ai săturat?"

"Uh, cred că sunt pe cale să renunț."

"Cred că te-ai oprit la fiecare magazin."

"Dacă inspectorul face cinste, atunci trebuie să profit de bani."

"Ce-ai zice dacă te-aș cumpăra ca să am grijă de tine pentru restul vieții? Nu voi cere mult."

Încă o dată, Thian a vorbit relaxat, cu un zâmbet jucăuș la colțul buzelor. Pe lângă mâncarea cu care Mangkon trebuia să se lupte, se părea că inima lui mică era un alt lucru pe care trebuia să-l controleze pentru a nu ceda în fața gesturilor de Casanova.

"Cumpărarea inspectorului ar veni probabil la pachet cu o durere de cap."

"Dar dacă iubesc pe cineva, îl iubesc pe bune", a spus el. "Genul acela de iubire care te va face fericit pe viață."

Bărbatul înalt s-a apropiat puțin. Ochii lor s-au întâlnit pentru o clipă. Această afirmație l-a lăsat pe tânărul ofițer de poliție fără cuvinte. Inima pe care încerca să o țină închisă a început să tremure. Wow, chiar se vinde bine aici! Nu va cădea niciodată într-o capcană atât de simplă. Sau va cădea?

Și-a spus că nu va cădea în ea, dar s-a întors brusc și s-a îndepărtat. Inima lui trădătoare bătea atât de tare încât nu o putea controla, de parcă s-ar fi temut să nu fie convins de mai multe cuvinte dulci.

"Ți-e frig?"

"Nu mi-e frig, deloc."

"Acum că mă gândesc, ești destul de drăguț și tu."

"Inspectore!"

Urâse atât de mult oamenii de acest gen — vicleni, perfizi, cărora le plăcea să fie fermecători cu toată lumea. A jurat că, dacă vor divorța vreodată, nu-și va mai lua niciodată, dar niciodată, un iubit cu acest tip de personalitate.

În cele din urmă, cei doi bărbați au ajuns în fața standului cu jocul de darts cu baloane. Ochii căprui deschis s-au concentrat pe ursulețul mare de pluș care atârna în centru. Îl tentase de când intrase la târg. Astăzi acel urs uriaș trebuie să fie al meu, trebuie să-mi aparțină mie.

"Pe care îl vrei?" Vocea groasă de lângă el l-a tresărit ușor pe Mangkon.

"Ce... ce ați spus?"

"Să arunc eu pentru tine? Mă pricep la chestii de genul ăsta, să știi."

"Ce lăudăros."

"Chiar crezi că nu sunt bun."

"Bine, dacă nu reușești să nimerești, te oprești din a mă mai striga în toate felurile, bine?!"

"Sună interesant. Trei săgeți, vă rog, domnule", i-a spus Thian proprietarului standului.

I-au fost înmânate trei săgeți. Chipeșul inspector și-a îndreptat spatele și a adoptat o poziție fermă. Ochii săi ageri s-au concentrat intens pe baloane. În doar câteva secunde, prima săgeată a zburat și și-a atins ținta, făcând balonul verde să explodeze cu zgomot. Apoi a doua și a treia săgeată au urmat imediat, lovind ținta de fiecare dată, fără nicio ratare.

"Wow! Inspectorul este uimitor!" Cineva a strigat entuziasmat, cu ochii ațintiți la postura lui cool de aruncare. Ce e cu tipul ăsta? Atât de talentat și atât de cool.

"Alege unul, Nong Mangkon", a spus inspectorul, mișcând din sprâncene și afișând acel zâmbet obraznic care îi plăcea atât de mult.

"Domnule, îl iau pe ursul acela maro de acolo."

Și astfel ursul uriaș a ajuns în brațele noului său proprietar. La acest târg, cel care părea să se distreze cel mai mult era Mangkon. Mâncase pe săturate și obținuse ceea ce își dorise, așa că era timpul să meargă acasă.

Tânărul mergea puțin în față, strângând la piept ursul (care era mai mare decât el) în timp ce mergea spre parcare cu un zâmbet pe buze. Și, ca de obicei, cel care mergea în spate nu se putea abține să nu zâmbească la acea atitudine adorabilă.

"Îți plac ursuleții de pluș, Mangkon?" Thian a iuțit pasul pentru a merge alături de el și a întrebat cu o voce blândă care i-a făcut pe amândoi să se oprească.

"Da, sunt drăguți și sunt calzi când îi strângi în brațe."

Chipul rotunjit al lui Mangkon avea un zâmbet larg. Ochii, odinioară mari și dulci, erau acum atât de mici încât păreau aproape niște ochi zâmbitori curbați, iar obrajii săi impecabili erau plini de fericire.

Iarăși drăguț. Acesta a fost gândul lui Thian în acel moment. Atât de drăguț încât cineva nu a putut rezista și și-a ridicat mâna mare pentru a o așeza ușor pe părul moale.

"In-Inspectore..."

"Ai spus că ursul este cald, eh?"

"Da, am spus", a răspuns el. De ce întreabă inspectorul lucruri atât de ciudate? Chiar dacă nu înțelegea, tot a zâmbit.

"Ești sigur că îmbrățișarea unui urs este caldă?"

"Da. De ce, e vreo problemă?"

"Dar să mă îmbrățișezi pe mine este mult mai cald decât să îmbrățișezi un urs, să știi."