Capitolul 5 – Granițele dintre soț și soție

Unul dintre lucrurile care țin de a fi „soția” inspectorului Thian este să faci față femeilor.

Mangkon nu s-ar fi gândit niciodată că inspectorul este atât de flirtant și atât de priceput la jonglat cu mai multe relații deodată. La început, nu-i păsa, pentru că nu era treaba lui. Dar mai târziu, inevitabil, a trebuit să devină un „tampon” între el și celelalte, începând cu Praewa în ziua aceea, ceea ce a dus apoi la Plai, Khao Suay și multe altele. Îi venea să se sature și să-l facă pe inspector să realizeze odată pentru totdeauna.

Relația lor, în acest punct, era fie o căsătorie doar cu numele, fie o căsătorie pentru a-și schimba destinul. Era ciudat, pentru că nici măcar nu știau unde le erau granițele.

Dacă inspectorul ar fi avut o relație fizică cu altcineva, ar fi avut voie să facă asta? Ținând cont că nu discutaseră niciodată serios acest subiect...

Până astăzi... 🌙

- Inspector, nu te mai prosti cu fetele și nu mă mai folosi drept acoperire, bine?

- Ce ai spus, Mangkon?

- M-am săturat să fiu tamponul tău, zise el, vizibil iritat.

- Dar n-am mai dormit cu nimeni de când m-am însurat cu tine... și nici nu am de gând.

Un val roșu i se răspândi pe față lui Mangkon după aceste cuvinte, ca și cum mintea i se blocase brusc. Tot ce voia să spună sau să contrazică dispăru complet, iar Mangkon nu mai știa ce să zică.

- Fetele care tot au apărut erau toate de dinainte să mă însor cu tine. Sunt doar niște resturi de probleme care n-au fost rezolvate.

A adăugat apoi:

- Chiar dacă îmi place să mă uit la femei cu sâni mari și să le tachinez, după ce m-am însurat cu tine, n-am mai ținut pe nimeni pe lângă.

Prima parte suna bine, dar ultima era ciudată - ca și cum ar fi trebuit să fie de bine, dar ceva nu era în regulă.

Liniștea se strecură între ei. Nimeni nu mai spuse nimic. Mangkon nu voia să întrebe mai mult, așa că se lăsă pe pat și se întoarse cu spatele la inspector. În loc să lase lucrurile așa, inspectorul părea că are ceva pe suflet ce nu putea lăsa nerezolvat. Îi atinse ușor umărul și vorbi serios:

- Cred că ar trebui să discutăm serios despre asta. 🌈

„Despre ce?” răspunse Mangkon.

- Despre tine și mine, ca să ne putem înțelege mai bine.

Era un lucru bun - să-și stabilească limite clare, ca să știe ce e permis și ce nu.
Mangkon fu de acord, se așeză drept și se întoarse spre el.

- Bine, inspectore, spune.

- În primul rând, căsătoria e căsătorie. Tu și cu mine avem un certificat de căsătorie. Niciodată nu m-am gândit să fac ceva care să te desconsidere pe tine sau această relație.

- Asta înseamnă că nu voi dormi cu nimeni altcineva până când vom divorța.

Buzele roz se strânseră ușor. Cu cât Mangkon privea mai adânc în ochii aceia pătrunzători, cu atât simțea fermitate și sinceritate, fără nici o urmă de glumă. Inima lui mică tresări brusc 💓, mai ales când acest inspector, de obicei glumeț și flirtant, spuse ceva atât de neașteptat.

- Oh, așa e? întrebă Mangkon, ca și cum inspectorul ar fi renunțat la flirt pentru el.

- Dar atunci când fetele îmi scriu mesaje, trebuie să răspund uneori, din politețe.

Să se oprească complet nu era posibil. Chiar dacă erau căsătoriți, amândoi înțelegeau că statutul lor era fragil. Și inspectorul nu avea pe nimeni în inima lui. Așa că ar fi fost ciudat să nu vorbească deloc cu nimeni.

- Cât despre faptul că mai tachinez și mai spun vorbe dulci uneia și alteia... oftat... nu se poate evita. Dar vreau să ai încredere în mine că nu mă voi lega serios de nimeni, asta sigur.

- Nu știu... Dacă, în aceste șase luni, tu, inspectore, te îndrăgostești de cineva sau vrei să fii serios cu ea, îmi spui imediat. Îți dau divorțul, spuse Mangkon hotărât.

- Dacă m-aș lega serios de cineva în perioada asta, mama sigur m-ar omorî. O moarte groaznică, fără îndoială. Ar fi mai rău decât să fiu blestemat, ca să nu mai vorbim de a muri prematur. Pe cine aș putea aduce acasă? Ar fi haos trei, cinci zile.

- Ei bine, tocmai de aceea îți dau divorțul imediat.

- De ce vorbim de divorț? Hai să dormim, să considerăm că e înțeles, da?

Discuția serioasă se întrerupse brusc. Thian se simțea ciudat să vorbească despre divorț, mai ales că Mangkon vorbise atât de serios, cu ochii lui mari și hotărâți. Ciudat... pentru că o anumită emoție se ridicase în inima lui 🌈. Bărbatul mai înalt alungă repede gândul nepotrivit și senzația că nu era el însuși, alegând să adoarmă.

Dacă dormea, poate că acel sentiment ar fi dispărut.

Astăzi era weekend, așa că amândoi polițiștii puteau dormi mai mult decât de obicei. Totuși, ceasul biologic îl trezi pe ofițer la aceeași oră ca întotdeauna. Cum avea timp liber, se hotărî să ude plantele.

Deși erau grădinari care aveau grijă de curte, Mangkon voia să participe și el. Azi se oferise voluntar să-i ajute, ca un asistent.

- Este ceva cu care pot ajuta?

- Oh, Mangkon, te-ai trezit așa devreme! Nu te odihnești? Azi e sărbătoare, spuse grădinăreasa în dialectul din nord.

- M-am plictisit să dorm. Mai bine vin să ajut la udat plantele.

- Foarte bine. Așa o să am și eu cu cine sta de vorbă.

Mangkon preluă sarcina de a uda plantele mici. A găsi activități în zilele libere era un mod bun de a nu se plictisi. În timp ce inspira parfumul răcoritor al naturii 🌿, gândurile îi zburară la conversația de aseară cu inspectorul Thian. Recunoștea limitele pe care celălalt le stabilise.

Pe scurt: celălalt avea să flirteze și să tachineze fetele ca de obicei, dar fără relații fizice. Dar asta era dreptul inspectorului. Cât despre el, nu se gândea la dragoste, nu-și dorea pe nimeni acum și, oricum, probabil nimeni nu ar fi fost interesat de el. Tot ce voia era să treacă peste această situație haotică mai întâi.

- Mangkon, nu mergi la târgul de la templu? Mătușa a văzut că au început să-l amenajeze.

- Huh? Ce?

- Încearcă să cumperi de acolo și apoi să-l rogi pe Khun Thian să te ducă. De când ai venit la Chiang Mai, ai ieșit la plimbare?

- Nu, lasă... ar fi prea multă bătaie de cap pentru inspector.

- Cum să fie o problemă, când o soție îi cere ceva soțului?

Și atunci, o voce joasă se auzi din spate, făcându-l pe Mangkon să se întoarcă imediat. Dar, vai de inima lui 💓, tresări automat. Să-l vadă pe Thian în haine casual, atât de rar - un tricou simplu și pantaloni scurți până deasupra genunchiului - îl făcea să arate prea bine. De obicei, îl vedea doar în uniformă sau în pijamale.

Cum poate inspectorul să fie atât de frumos...? Un gând îi trecu prin minte fără să vrea.

- Ce zici? Vrei să mergem, Nong Mangkon?

Tonul jucăuș din vocea lui, accentuând cuvântul „Nong”, îl făcu și mai stânjenit.

Dar înainte să poată răspunde ceva, fu prins în capcană de propoziția următoare.

- Hai să mergem. Nu vreau să mă certe că nu-mi scot soția afară.

- Hmph, își închipuie el singur, îndrăznind să decidă.

Cu obrajii încinsi, Mangkon nu a evitat intenționat contactul vizual, dar nu mai putea suporta să privească acea față ascuțită.

Ochii aceia jucăuși, de obsidian întunecat,
Zâmbetul acela viclean, cu un ușor ridicat de umeri.
Toți știau că e tachineală, dar inima lui a făcut trădare și i-a sărit o bătaie.

- Oh, unde te grăbești, Nong Mangkon?

- Se rușinează, Khun Thian, spuse femeia mai în vârstă în thailandeză de nord.

- Soția mea e tocmai genul ăsta, timidă.

Persoana care se îndepărtase auzise întreaga conversație. Fața i se înroși în ciuda lui. Trebuia să-și repete în minte ca un mantă ca să nu se facă de rușine în fața unui Casanova.

Seara veni. Cerul începu să se întindă auriu, contrastând cu umbrele verzi ale munților. Inspectorul Thian își ținuse promisiunea și conduse cam o oră până la târgul de la templu, ținându-și „soția” de mână.

Târgul de la templu era plin de lumini multicolore care scânteiau. Sunetele muzicii tradiționale și râsetele oamenilor care se plimbau cu fețele zâmbitoare făceau atmosfera și mai veselă. Vremea era plăcut răcoroasă, așa că Mangkon și Thian purtau, din întâmplare, hanorace albastre asortate.

Thian aruncă o privire către cel de lângă el, apoi zâmbi ștrengărește.

- Purtați tricouri la fel, nu-i așa, soție? Oamenii ne privesc mult.

- E doar o coincidență. Și încetează să mă mai numești așa.

- Sau ai prefera să fii numită scumpa mea soție?

- Inspectore!

Mangkon strigă cu obrajii înroșiți care începuseră să-i urce spre tâmple. Deși îi aruncă o privire de mustrare, Thian doar își scărpină capul, părând nevinovat ca și când n-ar fi făcut nimic rău, zâmbind în sinea lui și mergând înainte.

De o parte și de alta a aleii lungi erau numeroase tarabe. Zona cu mâncare adia arome ispititoare: khanom khrok (clătite cu nucă de cocos), cârnați isaan, smoothie-uri viu colorate. Pe lângă ele, rânduri de standuri cu jocuri - aruncat cu săgeți la baloane, tunuri de vânătoare, bingo și tot felul de jocuri care atrăgeau lumea să joace.

Thian, care inițial conducea, acum mergea în urma lui. În loc să se uite în jur, ochii lui întunecați erau fixați pe linia blândă a profilului celui care mergea înainte.

- Ce vrei să mănânci? E pe mine azi.

Mangkon se întoarse rapid, ochii i se măriră de surpriză.

- Serios, inspectore?

- Serios. Portofelul meu e oricum greu. Pot să-ți ofer plăcerea doar ție, soție.

- Așa se face că fetele vă plac vouă, nu?

Zâmbetul dulce al lui Mangkon străluci când își dădu seama că urma să fie răsfățat. Chiar și așa, se încruntă puțin când auzi cuvântul „soție”, dar asta îl făcea doar mai drăgălaș și irezistibil pentru tânărul inspector.

Acum că se gândea bine, Mangkon chiar era drăguț.

- O să te fac să cheltuiești toți banii, doar vezi.

- Ești atât de mic, cât poți mânca?

- Vezi tu.

Mangkon nu glumea. A intrat la trei tarabe și s-a oprit la încă două, făcând-o lejer. Într-o mână ținea gustări, iar cealaltă arunca cu savoare chifteluțe de carne în gură, mestecând zgomotos până i se umflau obrajii.

 

Gestul acela îl făcu pe Thian să-l privească cu o atenție și mai tandră, fără să-și dea seama.

- Ești sătul?

- Uh, cred că aproape mă dau bătut.

- Trebuie că te-ai oprit la fiecare tarabă.

- Dacă inspectorul plătește, atunci trebuie să profit din plin.

- Ce-ar fi să te cumpăr ca să am grijă de tine pentru tot restul vieții? Nu o să te taxezi prea mult.

O dată în plus, Thian vorbi pe un ton degajat, cu un zâmbet ștrengăresc jucându-i la colțul buzelor.

Pe lângă mâncarea de care trebuia să se ocupe, se părea că și micuța lui inimă era un alt lucru pe care Mangkon trebuia să-l controleze, ca să nu se clatine în fața mișcărilor de Casanova.

- Să-l „cumperi” pe Inspector ar veni cu o durere de cap.

- Dar dacă iubesc pe cineva, îl iubesc cu adevărat, spuse el. O iubire care să te facă fericit pentru toată viața.

Bărbatul înalt se apropie puțin. Ochii lor se întâlniră pentru o clipă. Acea declarație îl lăsă pe tânărul polițist fără cuvinte. Inima, pe care încerca să o țină ferecată, începu să se clatine 💓.

„Uau, chiar se vinde singur aici! Nu m-aș lăsa prins într-o capcană atât de simplă.”
Sau... poate că da?

Își spunea că nu va cădea pradă, dar brusc se întoarse și plecă. Inima lui trădătoare bătea atât de tare încât nu o putea controla, ca și cum s-ar fi temut să nu fie ademenit de și mai multe vorbe dulci.

- Ți-e frig?

- Nu mi-e frig, deloc.

- Dacă stau să mă gândesc... ești destul de drăguț și tu

- Inspectore!

Îi ura pe oamenii de genul ăsta - vicleni, trădători, care se pricep să fie fermecători cu toată lumea. Jura că, dacă vor divorța vreodată, nu și-ar lua niciodată, dar niciodată, un iubit cu o astfel de personalitate.

În cele din urmă, cei doi bărbați se opriră încet la standul de aruncat săgeți la baloane. Ochii căprui-deschis se fixară pe ursul de pluș uriaș agățat în centru. Îl tenta de când intrase în târg. „Astăzi ursul ăla mare trebuie să fie al meu, să-mi aparțină mie.”

- Care îți place? vocea gravă de lângă el îl făcu pe Mangkon să tresară ușor.

- C-ce ai spus?

- Să arunc pentru tine? Sunt bun la genul ăsta de jocuri, să știi.

- Ce lăudăros.

- Chiar crezi că nu-s bun.

- Bine, dacă nu nimerești, încetezi să-mi mai spui porecle, da?!

- Sună interesant. Trei săgeți, vă rog, domnule, spuse Thian proprietarului standului.

I se înmânară trei săgeți. Inspectorul cel chipeș își îndreptă spatele și adoptă o postură fermă. Ochii lui ascuțiți se fixară intens pe baloane. În doar câteva secunde, prima săgeată zbârnâi și nimeri ținta, verdele plesnind zgomotos. Apoi și a doua, și a treia, una după alta, toate în plin, fără nicio ratare.

- Uau! Inspectorul e grozav! strigă cineva entuziasmat, cu ochii lipiți de postura lui cool. „Ce tip e ăsta? Atât de talentat și atât de carismatic.”

- Alege unul, Nong Mangkon, spuse Inspectorul, ridicând din sprâncene și afișând acel zâmbet obraznic pe care îl adora să-l facă.

- Domnule, îl vreau pe ursul brun de acolo.

Și astfel, ursul uriaș ajunse în brațele noului său stăpân. La târgul de la templu, cel care părea să se distreze cel mai bine era Mangkon. Mâncase pe săturate și obținuse ce-și dorise, așa că era timpul să meargă acasă.

Tânărul mergea puțin înainte, îmbrățișând strâns ursul (care era mai mare decât el), cu un zâmbet larg pe chip, îndreptându-se spre parcare. Iar, ca de obicei, cel din spate nu putea decât să zâmbească la acel comportament adorabil 💕.

- Îți plac urșii de pluș, Mangkon? Thian își grăbi pașii ca să meargă alături de el și întrebă cu o voce blândă, care îi făcu pe amândoi să se oprească.

- Da, sunt drăguți și e cald să-i îmbrățișezi.

Fața rotundă a lui Mangkon era luminată de un zâmbet larg. Ochii mari și dulci deveniseră atât de mici de la veselie, încât păreau doi ochișori curbați, iar obrajii lui perfecți erau plini de fericire.

„Drăguț din nou.” Asta fu gândul lui Thian în acel moment. Atât de drăguț încât cineva nu se putu abține și ridică mâna groasă ca să-i mângâie ușor părul moale.

- I-inspectore...

- Ai zis că ursul e cald, nu-i așa?

- Da, așa am zis, răspunse el. „De ce pune Inspectorul asemenea întrebări ciudate?” Totuși, chiar dacă nu înțelegea, încă zâmbea.

- Ești sigur că un urs e cald de îmbrățișat? 🌙✨

- Da. De ce, e ceva în neregulă?

- Dar să mă îmbrățișezi pe mine e mai cald decât să îmbrățișezi un urs, să știi. 💓