Capitolul 4 – Bastoanele pentru protecția câinilor 🐾

Lucrurile erau mutate din reședința poliției în frumosul și impunătorul conac al familiei Piromsomorn. Mangkon nu avusese de ales; se putea spune că se preda cu jumătate de inimă.

Stătea pe gânduri, întrebându-se dacă decizia pe care o luase nu avea să-l pună într-o situație dificilă. Deși doamna îi ordonase, într-adevăr, transferul la Chiang Mai, nimeni nu putea să-l forțeze să se căsătorească cu Inspectorul Thian fără acordul lui.

Of. Mangkon nu putea hotărî.

Un oftat îi scăpa din când în când. Cel care îi aranja lucrurile era și el cufundat în gânduri. Trebuia să devină coleg de cameră cu Inspectorul. Din fericire, dormitorul acestuia nu era prea strâmt, având un dressing separat pe zone, așa că noul venit nu se simțea chiar atât de vinovat că invada spațiul personal.

Lucrurile personale erau așezate ordonat, pentru a economisi spațiu. Și totuși, exista ceva care îl frământa: faptul că urma să împartă patul cu Inspectorul cuceritor. După negocieri purtate încă din dimineața aceea, tot degeaba. Thian argumentase:

- Dacă dormi pe jos, ce se întâmplă dacă mama mea intră noaptea? Ea vrea să arătăm cât de mult ne iubim; ajută-mă să dovedim că ne iubim.

Să arătăm că ne iubim, huh? Dar noi nu ne iubim de fapt. Cum ar putea părea adevărat?

Nu era ca și cum n-ar fi fost vreodată îndrăgostit. Avusese o iubită cu care se întâlnise mult timp, până chiar înainte de a intra la academia de poliție. Motivul despărțirii fusese că ea spusese că el părea un om fără viitor. Dar asta nu fusese decât o scuză pentru cineva care își găsise pe altcineva mai bun.

- Hei, ai terminat cu aranjatul lucrurilor? o voce joasă îl readuse pe Mangkon la realitate.

- N-am prea multe, Inspectore.

- Atunci du-te, fă un duș și culcă-te. Mi-e somn.

Ochii rotunzi se îndreptară spre ceasul de perete, care arăta ora exact zece. Era normal să-i fie somn. Mangkon se supuse fără să comenteze, luându-și o pijama cu ursuleți 🐻 și intrând în baie. Din ziua aceea, pentru următoarele șase luni, trebuia să se obișnuiască să împartă camera cu cineva.

Ugh, rabdă. Sunt doar șase luni.

Timpul trecu încet până veni momentul de culcare. Lumina din cameră era încă aprinsă. Dar înainte să o stingă, se auzi o bătaie la ușă — de trei ori — urmată de ușa care se deschise fără să primească voie. Și, într-o clipă, bărbatul înalt îl trase de braț pe cel mai mic și îl culcă pe pat, dar sfârși prin a cădea deasupra lui.

- Ins... Inspector!

- Ups, am întrerupt ceva?

- Prea dulce.

Prima imagine pe care o văzu Pharada îi smulse un zâmbet mulțumit la colțul gurii 😊. Fiul ei era într-o poziție în care își îmbrățișa - soția. I se părea cu adevărat înduioșător. Se părea că mutarea lui Mangkon în casă avea să le dezvolte relația într-o direcție pozitivă.

Deocamdată erau căsătoriți doar de formă, dar ea spera ca într-o zi să devină realitate, pentru că îi plăcea cu adevărat această noră. 💕

Aceasta era o epocă ce se schimba odată cu vremurile. Pharada era o mamă modernă, care nu limita pe cine putea iubi fiul ei. Femeile frumoase care veniseră înainte nu prea fuseseră pe placul ei. Păreau doar genul care urmăreau banii lui Thian.

Pe acesta, mama îl aprobă. 💕

- Ai nevoie de ceva, mamă? Soția mea și cu mine urmează să mergem la culcare acum. Iar cuvântul - soție avu un efect direct asupra inimioarei lui Mangkon. Chipul său fin și delicat se înroși fără motiv.

- Vai, vă spuneți «soț și soție» atât de natural. Atunci nu vă mai deranjez.

- Noapte bună, copiii mei.

De îndată ce ușa se închise, îmbrățișarea de mai devreme nu se desfăcu. O mână palidă îl lovi ușor pentru a-l trezi pe Inspector la realitate, dar fără efect.

- Inspectore, poți să mă lași acum.

- Vrei să te las, huh?

- Nu mai spune prostii, mama Inspectorului a plecat.

- Bine, bine.

În realitate, Thian se bucura în secret de parfumul părului negru ca abanosul. Mirosul dulce și proaspăt al trupului cuiva care tocmai ieșise de la duș era captivant. Chiar și talia pe care o strânsese mai devreme, deși nu mică și delicată precum a unei femei, era surprinzător de moale și ușor de cuprins 🤭.

- Inspectore, să nu treci linia. Eu dorm pe partea stângă.

Mangkon ridică o pernă lungă și moale, punând-o la mijloc ca graniță între ei. Dar vulpoiul bătrân nu răspunse, doar afișă o față poznașă și îi făcu cu ochiul, arătând că înțelesese, apoi se întinse leneș.

- Ai grijă să nu mă îmbrățișezi tu pe mine la mijlocul nopții.

- De parcă! Cine ar vrea să te îmbrățișeze? Răspunsul fu aproape o șoaptă, ca și cum ar fi mormăit pentru sine. Dar cineva cu urechi bune auzi întotdeauna totul.

- M-ai vorbit de rău pe ascuns. Te-am auzit.

- Noapte bună, Inspectore. Te rog să stingi lumina.

- Soția ignoră tachinarea și dădu un ordin. 

- Soțul cel iubit se supuse cu bucurie.

Ziua de azi fusese istovitoare, plină de atâtea întâmplări. În cele din urmă, trupurile aveau nevoie de odihnă. Nu se putea spune cine adormi primul, dar - proaspăt căsătoriții (falsi) pluteau încet spere tărâmul viselor. 🌙💤

Noua dimineață sosise. Lumina blândă a soarelui se strecură prin perdelele închise la culoare în cameră. Căldura atingea pielea, făcând polițistul să se foiască ușor. Totuși, ceva pe pat era diferit față de noaptea trecută. Perna lungă, folosită drept barieră—cine știe unde căzuse? În acest moment, - soția se odihnea pe pieptul lat al - soțului ei.

Iar cel care de obicei se trezea primul își deschise încet ochii.

- Mmm.

Un geamăt slab i se strecură din gât, dar în clipa următoare ochii rotunzi i se măriră brusc, pentru că lucrul tare pe care își sprijinise capul nu era o pernă moale, ci... pieptul lui Thian.

La naiba!

Inima, care n-ar fi trebuit să bată așa de repede atât de dimineață, îi bătea cu putere, ca și cum îl întâmpina pe noul soare al zilei. Mai întâi trebuia să se liniștească. Bărbatul mai mic se mișcă încet înapoi, cu grijă, privind persoana care dormea dus. În gând, se ruga: 

- Te rog să nu te trezești încă. Și reuși.

Asta a fost.

Un zâmbet îi apăru pe chipul blând, plin de mândrie. În loc să se ridice din pat ca de obicei, nu făcu asta. Mangkon își lăsă privirea să alunece pe ascuns, contemplând chipul atrăgător al lui Thian, care dormea în fața lui.

Ce fel de nebun e frumos și când doarme? 🤦‍♂️💘

Era ca și cum acest chip impecabil ar fi fost predestinat. Nasul proeminent se potrivea perfect cu trăsăturile ascuțite. Mai ales linia distinctă a maxilarului îi dădea feței un aspect sculptural. Chiar și pleoapele închise și respirația regulată emanau un farmec seducător.

- E nedrept, pe bune.

Ofițerul junior nu putea decât să fie invidios și întoarse repede capul când își dădu seama că privise prea mult și că inima îi bătea fără motiv. Chiar dacă își spunea să se oprească, tot aruncă o privire pe furiș și mormăi încet:

- Nu mai pot, e prea frumos. 😳

🌸🌸🌸🌸🌸🌸

Micul dejun era pregătit cu grijă pe masa lungă de lemn. Se simțea aroma dulce a terciului de orez fierbinte și a pâinii prăjite, abia scoasă din toaster. Mangkon, care coborâse primul, fu invitat să se așeze de Pharada. Thian, care îl urma, părea puțin amețit. De obicei nu era genul să ia micul dejun, dar azi nu putea să evite.

- Gear, Mangkon, veniți să mâncați, copii.

- Și, Gear, tu mergi la serviciu împreună cu Mangkon.

- Da, mamă.

Cei doi se așezară să mănânce împreună. În liniștea aceea, se auzea doar clinchetul lingurilor lovind ușor farfuriile. Totuși, mama, cu ochii ei de șoim, observă ceva ciudat: degetele inelare ale mâinii stângi erau goale la amândoi.

- Unde sunt verighetele, Gear, Mangkon? Întrebă cu voce blândă, dar cu un ton care le făcea sângele să înghețe în vine.

Thian se opri imediat. Lingura i se blocă în aer. Privirea lui ageră trecu spre mama lui, apoi spre Mangkon, care stătea țeapăn lângă el.

- Uh, păi...

- Nu e necesar să le purtăm, mamă, interveni repede cel mai mare. Nu avea rost să mintă, pentru că chiar nu era nevoie să le poarte.

- Dacă nu purtați verighetele, cum să creadă spiritele că sunteți căsătoriți?

Mangkon, care stătuse liniștit, tresări. Cuvintele bătrânei îl făcură să explodeze în gând:

- O, Doamne... ce-i cu nebunia asta!

Îl privi pe inspectorul de lângă el, care părea deja aproape exasperat.

- Mamă... încercă Thian să explice, dar fu imediat întrerupt.

- Fără dar și poate! Mergeți și le puneți chiar acum, amândoi!

Vocea poruncitoare a Pharadei răsună ca un decret regal 👑. În cele din urmă, nimeni nu îndrăzni să se opună.

Verighetele urmau să fie purtate doar în casă. Aceasta era condiția pusă de Thian. De îndată ce treceau pragul, dispăreau de pe degetele inelare ale mâinii stângi, ca și cum n-ar fi existat niciodată.

- Le purtăm doar în casă. Ai înțeles?

- Absolut deloc în afară.

Acestea erau cerințele—sau ordinele—lui Thian.

Ziua de lucru părea deosebit de agitată. Subiectul Roanapop devenise o problemă majoră. Superintendentul Poliției Provinciale din Chiang Mai repartizase altor ofițeri ancheta cauzei, în timp ce Thian avea o misiune și mai importantă.

- Mangkon, azi vii și lucrezi în biroul meu.

- Poftim? Datoria lui tocmai începuse.

- Simt durere în ambele brațe. N-am niciun pic de putere.

- Uh, bine. Poate chiar era bolnav.

Pe tot parcursul timpului în care Mangkon îl ajuta pe ofițerul superior să sorteze documentele, simțea cum era privit intens. La început nu spuse nimic, dar apoi începu să se simtă inconfortabil și nu se putu abține:

- Poți să te oprești din privit?

- Ochii mei, ai vreo problemă cu ei? Ha! Enervant!

- Da, am o mare problemă cu ei. Mă simt incomod.

- Atunci rezolvă singur problema.

- Vrei să începi cearta, Inspectore? Ești prea liber? De ce nu vii să mă ajuți.

Thian, care iubea să se certe, găsise acum un adversar cu aceeași personalitate ca Mangkon.

- Și ce o să faci, soție?

- «Soție» doar cu numele, în caz că Inspectorul a uitat. 😤

Tânărului inspector îi plăcea să se certe la nesfârșit. Vocile lor se ridicau tot mai tare, dar fură întrerupți când o angajată veni să-i spună că cineva dorea să-l vadă pe Inspector.

- Domnișoara Praewa vrea să vă vadă, Inspectore.

- Praewa? Cine-o mai fi și asta? Ochii săi întunecați arătară o umbră de suspiciune, încercând să-și amintească.

- A spus că e cineva special pentru Inspector. Atunci Thian înțelese imediat. Era femeia la care pusese ochii înainte să fie trimis în misiune la Mae Lai.

Chipul său frumos se întoarse spre Mangkon, apoi se apropie și-i șopti încet la ureche, doar pentru ca amândoi să audă:

- Poți, te rog, să-ți pui inelul?

- Poftim?

- Consideră că mă ajuți.

- Las-o să intre, răspunse inspectorul către angajata care aștepta.

Chiar dacă nu înțelegea mare lucru, tânărul acceptă să facă așa cum i se ceruse. Nu trecu mult timp, vreo trei minute, și o femeie intră. Avea chip frumos ca o stea și era îmbrăcată astfel încât să-i scoată în evidență bustul generos.

Tipul Inspectorului, huh? Ten palid, față micuță și frumoasă, sâni mari...

- P’Thian, de ce n-ai răspuns lui Praewa? Lui Praewa i-a fost dor de tine, spuse ea, lipindu-se imediat de brațul lui Thian.

- Trebuie să-ți cer scuze, Praewa, dar soția mea e foarte posesivă.

- Soție? Cine?

Cuvântul - soție răsună clar, însoțit de o mână fermă care îi desprinse degetele de pe braț. Apoi Thian îl trase de talia suplă pe Mangkon și îi prinse mâna, ridicând-o să arate verighetele identice.

- Aceasta este soția mea. Sunt deja căsătorit.

- Nu mă tachina așa. Nu glumi! Femeia făcu un pas înapoi, incapabilă să creadă ce vedea. Thian căsătorit cu un bărbat?!

- Nu glumesc. Nu mă crezi?

Poc!

Obrajii fini fură imediat atinși de buzele arcuite 💋. Iar pentru că mirele de fațadă nu rezista tentației, dorind să încerce încă o dată, îl sărută pe obraz și a doua oară, făcând ochii căprui ai lui Mangkon să se mărească. Obrajii îi căpătară o nuanță roșiatică.

Realizând că tocmai devenise scutul uman al inspectorului, Mangkon intră deplin în rol. E prea mult!

Nu pierdu vremea și reacționă instinctiv, ridicând mâna să-l ciupească pe bărbat de spate, în timp ce afișa un zâmbet larg, jucând jocul până la capăt.

- Soțul meu obișnuiește să-și arate dragostea așa, în mod regulat. Trebuie să-mi cer scuze.

Femeia rămase stană de piatră, șocată. Buzele i se întredeschiseră neîncrezătoare, apoi scoase un țipăt strident, ascuțit ca o lamă. Nu voia să accepte.

- Aaaa, imposibil să fie adevărat, P’Thian!

- Perfect adevărat, Praewa.

- Nu pot să accept! Nu pot să accept că-ți plac bărbații!

- Vreau să accepți, Praewa.

Cu aceste ultime cuvinte, nu mai era nimic de adăugat. Praewa își înfipse tocurile în podea și ieși val-vârtej din cameră. Cineva răsuflă ușurat, dar evită să se uite la celălalt, care deja era extrem de iritat.

- Pot să-i dau un pumn Inspectorului, măcar o dată?

- Vrei să mă lovești?

- Da, poate că un pumn norocos îl va ajuta să viseze frumos.

- Hmm, atunci lovește-mă, dar pot să mai primesc un sărut? Pentru că parfumul de mai devreme încă îi rămăsese în nări 😏.

Chipul viclean combinat cu vocea seducătoare... era greu de crezut cât de lipsit de rușine putea fi acest inspector.

Explodează odată! Poate să se termine lumea azi? Putem încheia totul acum? 😫🔥