Capitolul 3 – Împărțind aceeași cameră

Rana de la brațul lui Thian se îmbunătățea treptat. Nu era clar dacă se datora medicamentelor bune sau îngrijirii atente.

Trecuseră două săptămâni de la căsătoria menită să alunge ghinionul sau, poate, o experiență aproape de moarte pentru inspector. Totul a fost păstrat secret, atât de mult încât nimeni nu bănuiia nimic. Acordul dintre cei doi a fost clar definit: cele două inele de argint aveau să fie purtate doar în fața mamei lui Thian. Mangkon însuși nu se mutase în casa familiei Piromsomorn, așa că purtarea inelului nu era necesară. În viața de zi cu zi, ei acționau doar ca niște colegi. Niciun inel nu apărea pe inelarul lor pentru a trezi suspiciuni.

"Inspectore, mergeți astăzi?" a întrebat căpitanul Nadol în biroul personal al lui Thian.

"Desigur, nu aș rata asta."

"Puteți merge înainte. Vă urmez eu."

Astăzi, Ronapop, lordul drogurilor, urma să fie adus pentru interogatoriu. Chiar dacă era un mare șef, Thian credea că există încă nenumărate straturi și conexiuni sub suprafață. Obișnuința cu ciclul vicios al traficului de droguri, în special cel transnațional, devenise o buclă fără sfârșit. Înainte de a pleca spre închisoarea centrală, Thian nu a uitat să-și sune prietenul apropiat, pe Phuwin, inspectorul din districtul Mae Sai.

("Hei, suni devreme.")

"Nu am voie să sun?"

("Ba da, dar mi-ai luat subalternul! Încă nu am apucat să reglez conturile cu tine.")

"Te referi la Mangkon?"

("Da, de ce transferul ăsta brusc? Să nu crezi că nu știu că e din cauza mamei tale.")

Phuwin știa doar că fusese un ordin de la Khunying Pharada, dar nu cunoștea motivul real.

"Nu știu ce plănuiește mama, dar voi avea mare grijă de Mangkon. Nicio furnică nu se va urca pe el. Niciun țânțar nu-l va pișca, promit!"

Știa cât de mult ținea Phuwin la acest ofițer subaltern, deoarece de când "soțul de formă" al lui Thian se mutase, acesta îi trimitea mesaje fără oprire. Îl considera pe Phuwin ca fiind al doilea tată al lui Mangkon.

("Să nu-mi corupi subalternul.")

"Haide, ce e rău în a-i arăta câteva locuri frumoase?"

("Thian! Să nu îndrăznești să flirtezi cu el! Sau poate o să-ți pierzi interesul pentru fete și o să deveniți interesați unul de celălalt ca ofițeri de poliție!") Până la urmă, să fii cu un alt polițist e un lucru bun. Ca ofițerul Lukplub, de care Phuwin este nebunește îndrăgostit acum.

"Mai visează! Nu mă încurc cu oameni din aceeași profesie."

Așa ceva nu se va întâmpla niciodată! Iar acea frază a stârnit hohote de râs la celălalt capăt al firului. Glumele au fost plăcute și relaxate înainte ca Thian să menționeze misiunea de astăzi.

"Astăzi îl voi investiga pe Ronapop la închisoarea centrală."

("Serios vorbind, cred că există cineva și mai mare deasupra lui.") Phuwin și-a schimbat tonul. Aceste tranzacții cu droguri se fac de obicei ca un proces în rețea.

"De ce crezi asta?"

("Din experiență.")

("Apropo, l-au prins pe tipul care te-a împușcat. Este un asasin plătit. Spune că a împușcat persoana greșită.")

"Poftim? Persoana greșită!"

("Da, tu ce crezi? Ar trebui să faci niște fapte bune. E anul tău cu ghinion!")

"La naiba!" Înjurătura a răsunat tăcut în mintea lui. Ghinion curat. Să fii împușcat din greșeală era incredibil de infuriant. Mintea lui ascuțită a început să ia în considerare cuvintele mamei sale. Era într-adevăr doar ghinionul lui? Dar se căsătorise deja pentru a alunga nenorocirea.

"Da, mersi mult. Ocupă-te de el în continuare."

Incidentul de adineauri îl făcea pe Thian să fie puțin supărat. A trebuit să fie rănit luni de zile din cauza a ceva ce nu ar fi trebuit să se întâmple. Și-a scuturat ușor capul pentru a scăpa de enervare și și-a luat cheile mașinii pentru a pleca imediat la muncă.

Interogatoriul lui Ronapop de astăzi avea loc la Închisoarea Centrală din Chiang Mai, situată în districtul Mae Taeng, la patruzeci și șase de kilometri distanță. Tânărul inspector a condus aproximativ o oră pentru a ajunge la destinație. Imediat ce comandantul lor a apărut, ofițerii au salutat cu respect.

"A sosit căpitanul Nadol?"

"Da, domnule."

"Intru acum."

"Înțeles."

Închisoarea avea garduri înalte și bine închise de jur împrejur. Silueta înaltă de o sută nouăzeci și doi de centimetri a pășit înăuntru, spre cea mai retrasă cameră de investigații. Nadol ajunsese mai devreme. Când căpitanul Nadol a văzut că inspectorul a sosit, a salutat respectos și a raportat ce investigase.

"Nu a deschis gura, domnule."

"E în regulă, mă ocup eu. Poți pleca."

Nadol a dat din cap și a ieșit. Acum, în mica cameră albă și pătrată, complet nedecorată, erau doar Thian și traficantul de droguri. Nu exista nici măcar o fereastră care să lase lumina să intre. În centrul camerei era doar o masă mare. Ochii negri și duri au privit spre fața persoanei care îl fixa la rândul ei. Acesta avea în continuare o expresie goală, refuzând să deschidă gura.

"Ai de gând să vorbești?"

Liniște.

"Îți dau o șansă, Ronapop." Discuția cu astfel de oameni nu necesita maniere. Încă nu se ajunsese la punctul de a folosi forța sau instrumente. Existau multe tipuri de suspecți. Unii se temeau de consecințe, mărturisind rapid totul. Unii erau încăpățânați, indiferent cât de mult încercai să extragi informații. Totuși, nimic nu era peste capacitățile lui Thian.

Buf!

Sunetul unui pumn lovind masa o dată. În același timp, s-a așezat calm în fața lui Ronapop. Ronapop a rânjit ușor și a refuzat în continuare să vorbească.

"Ești tu cel mai mare șef aici?"

"Va veni cineva să mă ajute." Iar acesta a fost primul cuvânt, în sfârșit a spus ceva, dar vocea lui era clar ciudată. Sunetul era înfundat, de parcă ar fi avut ceva blocat sub limbă.

"Visezi?"

"Hi-hi."

Și cu instinctul unui ofițer de poliție observator, lui Thian i-a luat doar o fracțiune de secundă să vadă anomalia. Instinctul l-a avertizat imediat că există ceva suspect în gura lui. Și fără ezitare, s-a repezit înainte.

"Ce ascunzi în gură?" Silueta înaltă s-a apropiat de el și și-a folosit mâinile pentru a-i deschide gura umflată. Dar în acel moment, Ronapop a mușcat din ceva, spărgându-l. Deodată, o salivă tulbure, albă și spumoasă a început să curgă. Se zvârcolea în agonie.

La naiba! Ticălosule!

"Cineva de afară, veniți să mă ajutați!"

Înjurătura a ieșit singură. Comisese atâtea păcate timp de atât de mulți ani, nu putea muri atât de ușor. În plus, trebuia să extragă cât mai multe informații de la el. Dar în timp ce încerca să salveze viața traficantului, Ronapop, zvârcolindu-se, l-a mușcat puternic pe Thian de mână. Saliva amestecată cu otravă i-a pătat mâneca.

"La naiba!"

Corpul i-a reacționat, făcându-l să tresară și să se împiedice în spate, lovindu-se tare de marginea mesei. Oamenii de afară s-au repezit să ajute, creând haos în cameră. Tânărul inspector a încercat să-și recapete cumpătul și să dea ordine, dar trebuia să meargă imediat la spital, deoarece toxina îi putea afecta corpul.

În camera de gardă, plină de zumzetul echipei medicale și de personalul ocupat, Thian a fost îngrijit. Dar fața tânărului inspector avea încă un zâmbet larg și trimitea pe ascuns priviri fermecătoare asistentelor frumoase. Examenul fizic a fost efectuat de urgență, dar din simptomele inițiale nu era nimic alarmant. Pacientul încă zâmbea, nu arăta simptome neobișnuite și chiar părea să se simtă destul de bine încât să flirteze cu fetele fără nicio problemă.

Mangkon a ajuns înaintea tuturor când a auzit vestea și a sosit exact când doctorul anunța rezultatele testelor.

"Toxina nu a afectat corpul, dar aș dori să rămâneți peste noapte pentru observație."

"Aș dori să fac o examinare mai detaliată, doar pentru a ne liniști amândoi, în regulă?"

"Da, domnule doctor."

Sergentul de poliție stătea ascultând liniștit, dar soțul de formă era exact opusul. Ochii strălucitori pe care îi arunca asistentei musteau de dulceață. Mangkon nu a putut decât să ofteze obosit.

"Asistenta vă va conduce acum în salon."

"Voi fi încântat. Cu o persoană atât de frumoasă având grijă de mine, mă voi recupera mai repede." Și nu a ratat ocazia de a spune cuvinte dulci.

Salonul VIP de la ultimul etaj al noii clădiri era camera lui Thian pentru a petrece noaptea sub monitorizare. S-a schimbat în hainele de spital și a pregătit totul. Înainte ca asistenta să plece, tot nu s-a putut abține să nu o tachineze.

"Dacă aveți nevoie de ceva, doar apăsați butonul de apel."

"Îl pot apăsa dacă îmi doresc dragoste?"

Mangkon își înăbușea râsul și a tușit ușor. Aceasta era tehnica de flirt a unui bărbat de treizeci și patru de ani?! Era incredibil de siropoasă.

"Ce ai spus?"

"Nimic. Doar că... chiar credeți că veți agăța o fată cu replici de genul ăsta?"

"E bine dacă reușesc, dacă nu funcționează, nu contează, știi?"

"Te voi învăța eu într-o zi, oamenii frumoși cu fața rotundă ca tine sunt iubiți de fete."

"Vă rog, puteți flirta singur cu fetele. Un adevărat Casanova nu poate fi refuzat. Atât de sigur pe el."

Mangkon s-a așezat pe canapeaua pentru oaspeți, întrebându-se de ce Ronapop a făcut așa ceva. Care a fost cauza principală, dar înainte de a putea întreba ceva, o voce joasă l-a întrerupt, de parcă i-ar fi ghicit gândurile.

"Dacă nu s-a sinucis, atunci a fost un ordin", a spus Thian pe un ton serios. Era o indicație posibilă din experiența gestionării cazurilor mari care se presupunea întotdeauna. Fie s-a sinucis pentru că nu voia să sufere în închisoare, fie s-a ordonat să fie ucis pentru că nu mai era util.

"Și care credeți că este varianta, domnule?"

"Sunt posibile amândouă. Trebuie să investigăm mai departe."

"Pot să mă alătur?" s-a oferit sergentul de poliție, deoarece chiar voia să lucreze la caz.

"E mai bine să lăsăm acest caz altcuiva. Vreau să te alături urmăririi bandei 'Black Bull'."

"Banda Black Bull?"

Scârț

Înainte de a putea explica ceva mai mult, ușa a fost deschisă însoțită de un sunet la volum de megafon, care nu venea de la altcineva decât de la mama lui Thian. Fața ei arăta o frustrare maximă, de parcă era posedată. Fără să aștepte ca cineva să înceapă conversația, a vorbit ea prima.

"Mangkon, mută-te imediat în casa mea mâine."

"Ce... ce ați spus, mamă?" Persoana care a răspuns nu a fost cea al cărei nume fusese strigat, ci fiul ei neisprăvit.

"Din cauză că voi doi sunteți așa departe unul de celălalt ești rănit din nou, Gear!"

A expirat puternic, ochii ei ageri cercetând fața fiului ei. Brațul lui stâng, care fusese împușcat, nu se vindecase încă, iar acum brațul drept avea urme de dinți de la un criminal care înghițise otravă. Nu putea suporta asta. Fiul ei nu mai putea fi rănit.

"De ce te stresezi, mamă? Este o circumstanță neprevăzută. Se poate întâmpla." Fiul ei încerca să o liniștească. Indiferent dacă trăiau aproape sau departe, să fii rănit era normal în cazuri de genul acesta. Era polițist. Era inevitabil să fie rănit.

"Asta spun și eu! Pentru că voi doi locuiți în locuri diferite, se pot întâmpla lucruri de genul ăsta. Dacă Mangkon este mereu lângă tine, cred că astfel de lucruri nu s-ar întâmpla."

"Dar ne-am întâlnit în timpul zilei, mamă!" Tânărul inspector începea să se enerveze. Deja se căsătorise cu Mangkon, ce mai putea dori!

"Dar timpul din timpul zilei nu este de ajuns. Voi doi trebuie să dormiți în aceeași cameră."

"Mamă..." Thian a încercat să argumenteze, dar cuvintele i-au fost imediat întrerupte.

"Nu discuta. Mâine, pune-l pe Mangkon să se mute din locuința poliției în casa mea." Doamna a declarat ferm, cu ochii plini de o hotărâre pe care nimeni nu îndrăznea să o refuze.

Cât despre Mangkon, ochii i s-au mărit de șoc, încercând să ajute în această încercare.

"Ăăă... Doamnă, dar..."

"Fără dar, sergentule Mangkon."

Doamna l-a întrerupt, privirea ei îndreptată spre ginerele ei și tonul vocii folosit pentru a-i răspunde erau atât de blânde, o diferență ca de la cer la pământ față de momentul când vorbea cu fiul ei.

"S-a stabilit, dragii mei iubiți."

La naiba! Acest gând a apărut în mintea amândurora. Mangkon chiar nu voia să împartă patul și masa cu Thian. Se pare că lui Thian îi era restricționată din nou libertatea și făcea un alt pas în direcția greșită.

S-a terminat...