Capitolul 3 – Împărțind aceeași cameră

 Rana de la brațul lui Thian se vindeca treptat. Nu era clar dacă datorită medicamentelor bune sau îngrijirii atente.

Trecuseră două săptămâni de la căsătoria menită să alunge ghinionul sau poate chiar o experiență la limita morții a inspectorului. Totul fusese păstrat în secret, atât de bine încât nimeni nu bănuia nimic.

Acordul dintre cei doi era clar definit: cele două inele de argint urmau să fie purtate doar în fața mamei lui Thian. Mangkon nu se mutase în casa Piromsomorn, așa că purtarea inelului nu era necesară. În viața de zi cu zi, aveau să se comporte doar ca niște colegi. Niciun inel nu trebuia să apară pe degetul lor inelar pentru a trezi suspiciuni.

- Inspectorule, mergeți astăzi? întrebă căpitanul Nadol, în biroul personal al lui Thian.

- Desigur, nu aș rata.

- Puteți merge înainte. Voi veni după.

Astăzi, Ronapop, lordul drogurilor, urma să fie adus la interogatoriu. Deși era un „mare șef”, Thian credea că sub suprafață existau încă nenumărate straturi și conexiuni. Familiarizarea cu ciclul vicios al traficului de droguri, mai ales al celui transnațional, devenise un cerc fără sfârșit.

Înainte de a pleca spre închisoarea centrală, Thian nu uită să-și sune prietenul apropiat, Phuwin, inspector în districtul Mae Sai.

( Hei, suni devreme.)


- Nu pot să sun?

( Ba da, dar mi-ai luat subalternul! Nici măcar n-am apucat să mă răfui cu tine.)


- Te referi la Mangkon?

( Da. De ce transferul brusc? Nu crede că nu știu că e din cauza mamei tale.)

Phuwin știa doar că fusese ordin de la Khunying Pharada, dar nu cunoștea adevăratul motiv.

- Nu știu ce pune mama la cale, dar am să am grijă de Mangkon. Nici măcar o furnică nu se va urca pe el. Niciun țânțar nu se va apropia de el, promit! 😏

Știa cât de mult ținea Phuwin la acest subaltern, pentru că, de când „soția” lui Thian - prezisă de ghicitoare - se mutase, nu încetase să trimită mesaje. Îl considera ca pe al doilea tată al lui Mangkon.

( Nu-mi strica subalternul.)
- Haide, ce rău e să-i arăt câteva locuri frumoase? 😉

( Thian! Să nu-ți treacă prin cap să-l seduci! Sau poate o să-ți pierzi interesul pentru sânii mari și o să vă placă unul de altul, între polițiști!) Până la urmă, să fii cu un polițist nu e chiar rău. Ca ofițerul Lukplub, de care Phuwin e nebunește îndrăgostit acum.

- Visezi! Nu mă bag cu cineva din aceeași profesie.

Așa ceva nu avea să se întâmple niciodată!

Acea replică smulse un râs de la celălalt capăt al firului. Tachinarea jucăușă era plăcută și degajată, înainte ca Thian să aducă vorba despre misiunea de azi.

- Astăzi îl voi interoga pe Ronapop, la închisoarea centrală.

( Sincer, cred că e cineva mai mare la mijloc.) tonul lui Phuwin se schimbă. De obicei, aceste rețele de droguri funcționează ca un proces, în rețea.

- De ce crezi asta?

( Din experiență.) Sunt sătul de atâția polițiști experimentați...

( Da, l-au prins pe tipul care te-a împușcat. E un trăgător plătit. Zice că a nimerit persoana greșită.)

- Huh? Persoana greșită?!

( Da, ce zici de asta? Ar trebui să faci fapte bune. E anul tău cu ghinion!)

„La naiba!” înjurătura îi scăpă în gând. Un ghinion cumplit. Să fie împușcat din greșeală era de-a dreptul revoltător. Mintea lui ascuțită începu să se întoarcă la vorbele mamei sale. Oare chiar era doar ghinion? Dar deja se însurase pentru a alunga nenorocul… 😔

- Da, mulțumesc mult. Continuă să te ocupi de asta.

Incidentul de mai devreme îl cam supăra pe Thian. Trebuia să fie rănit luni întregi din cauza a ceva ce nici nu ar fi trebuit să se întâmple. Dădu din cap ușor, ca să alunge enervarea, și își luă imediat cheile de la mașină pentru a pleca la muncă.

Interogatoriul lui Ronapop avea loc azi, la Închisoarea Centrală Chiang Mai, aflată în districtul Mae Taeng, la patruzeci și șase de kilometri distanță. Tânărul inspector conduse cam o oră până ajunse la destinație. De îndată ce comandantul lor apăru, ofițerii îl salutară respectuos.

- A sosit căpitanul Nadol?

- Da, domnule.

- Intru.

- Am înțeles.

Închisoarea era înconjurată din toate părțile de garduri înalte, strâns închise. Silueta înaltă de un metru nouăzeci și doi păși înăuntru, până la sala de interogatoriu din capăt.

Nadol ajunsese deja. Când îl văzu pe inspector, îi făcu un salut respectuos și raportă ce investigase.

- Nu a scos o vorbă, domnule.

- E în regulă, mă ocup eu. Poți să pleci.

Nadol încuviință și ieși. Acum, în mica încăpere albă, complet lipsită de decorațiuni, fără nici măcar o fereastră prin care să intre lumina, rămăseseră doar Thian și traficanul de droguri. În mijlocul camerei se afla doar o masă mare.

Ochii negri, împietriți, se fixară pe chipul celui care îl privea la rândul lui. Acesta încă păstra o expresie goală, refuzând să deschidă gura.

- Ai de gând să vorbești?

Tăcere.

- Îți dau o șansă, Ronapop.

Cu astfel de oameni nu era nevoie de politețe.

Nu se ajunsese încă la forță sau la folosirea unor instrumente. Exista mai multe tipuri de suspecți: unii se temeau de consecințe și mărturiseau repede tot, alții erau încăpățânați, oricât te-ai strădui să scoți informații de la ei. Totuși, nimic nu era dincolo de capacitățile lui Thian.

Buf!


Sunetul unui pumn izbind masa răsună o dată. În același timp, el se așeză calm în fața lui Ronapop. Acesta schiță un zâmbet batjocoritor și refuză în continuare să vorbească.

- Tu ești șeful cel mare aici?

- Cineva va veni să mă ajute.

Iar acel prim cuvânt, rostit în sfârșit, avea un timbru ciudat. Vocea îi suna înfundată, ca și cum ar fi avut ceva ascuns sub limbă.

- Visezi?

- Hee.

Instinctul de polițist atent al lui Thian se activă imediat. Într-o fracțiune de secundă observă anormalitatea. Instinctul îl avertiză că are ceva suspect în gură. Fără ezitare, se repezi înainte.

- Ce ascunzi în gură?!

Silueta înaltă se apropie și îi desfăcu cu mâinile gura umflată. Dar, chiar atunci, Ronapop mușcă ceva și îl zdrobi.

Deodată, salivă spumoasă, alb-lăptoasă, începu să curgă. Se zvârcolea în chinuri.

„La dracu’! Nemernicule!” 😡

- Cineva, afară! Veniți să mă ajutați!

Blestemele ieșiră. Ronapop păcătuise atâția ani, nu putea să moară așa ușor. În plus, Thian trebuia să scoată de la el cât mai multe informații. Dar, încercând să-i salveze viața, traficanul zvârcolit îi mușcă cu putere mâna. Saliva amestecată cu otravă îi păta mâneca.

- La naiba!

Corpul îi reacționă imediat, făcându-l să tresară și să se lovească puternic de marginea mesei. Oamenii de afară năvăliră înăuntru, creând haos. Tânărul inspector încercă să-și recapete controlul și să dea ordine, dar trebuia și el dus de urgență la spital, pentru că toxina i-ar fi putut afecta organismul.

În sala de urgențe, plină de murmurul echipei medicale și agitația personalului, Thian primi îngrijiri. Dar chipul tânărului inspector încă afișa un zâmbet larg, iar el arunca, pe furiș, priviri fermecătoare către asistentele frumoase. 😏

Examinarea fizică a fost făcută de urgență, însă, după simptomele inițiale, nu era nimic alarmant. Pacientul încă zâmbea, fără semne neobișnuite, ba chiar părea destul de bine încât să flirteze lin cu asistentele.

Mangkon ajunse primul, imediat ce aflase vestea, și intră tocmai când doctorul anunța rezultatele testelor.

- Toxina nu a afectat organismul, dar aș vrea să rămâneți peste noapte sub observație.

- Aș vrea să fac și o examinare mai detaliată, ca să fim amândoi liniștiți, bine?

- Da, domnule doctor.

Sergentul de poliție stătea tăcut, ascultând, însă soțul fals era exact opusul. Ochii lui sclipitori se îndreptau spre asistentă, revărsând dulceață. Mangkon nu putu decât să ofteze obosit.

- Asistenta vă va conduce acum la cameră.

- Încântat. Cu o persoană atât de frumoasă care are grijă de mine, mă voi recupera mai repede. 😏

Și nu rata nicio ocazie să arunce vorbe dulci.

Camera VIP de la ultimul etaj al clădirii noi îi fusese destinată lui Thian pentru a-și petrece noaptea sub supraveghere. Schimbă hainele și pregăti totul. Însă, înainte ca asistenta să iasă, nu se putu abține să mai glumească.

- Dacă aveți nevoie de ceva, apăsați butonul de apel.

- Pot să-l apăs și dacă vreau dragoste? 😉

Mangkon abia se abținu să nu râdă și tuși ușor. Aceasta era tehnica de agățat a unui bărbat de treizeci și patru de ani?! Era exagerat de siropos.

- Ce-ai zis?

- Nimic. Doar că… crezi că o să cucerești o fată cu replici din astea?

- Dacă merge, e bine. Dacă nu, nu contează, știi?

- O să-ți dau eu lecții într-o zi. Persoane frumoase, cu chip rotund ca al tău, sunt iubite de fete.

- Te rog, flirtează tu singur cu ele. Un adevărat Casanova nu poate fi refuzat. Atât de sigur pe el.

Mangkon se așeză pe canapeaua pentru oaspeți, întrebându-se de ce Ronapop făcuse așa ceva. Care era cauza reală? Dar, înainte să spună ceva, o voce joasă îl întrerupse, de parcă i-ar fi citit gândurile.

- Dacă nu s-ar fi sinucis, atunci a fost ordin, spuse Thian pe un ton serios. Era o ipoteză bazată pe experiența din cazurile mari: fie se sinucisese pentru a evita suferința în închisoare, fie fusese executat la ordin pentru că nu mai era de folos.

- Și dumneavoastră ce credeți, domnule?

- Ambele sunt posibile. Trebuie să investigăm mai departe.

- Pot să mă alătur?  se oferi sergentul, pentru că își dorea cu adevărat să lucreze la acest caz.

- Mai bine lasă pe altcineva. Eu vreau să te alături la urmărirea bandei „Taurul Negru”.

- Banda Taurul Negru?

Scârț!

Înainte să poată explica ceva mai mult, ușa se deschise brusc, urmată de o voce asurzitoare ca dintr-un difuzor cu opt tuburi, ce nu putea proveni decât de la mama lui Thian.

Chipul ei arăta cea mai mare frustrare, de parcă ar fi fost posedată. Fără să aștepte ca altcineva să înceapă discuția, vorbi prima:

- Mangkon, te muți în casa mea mâine, imediat!

- C-ce ai spus, mamă?  răspunse nu cel strigat pe nume, ci fiul cel delăsător.

- Pentru că stați așa departe unul de altul, tu ajungi să fii rănit din nou, Gear!

Inspiră adânc, cu privirea ascuțită fixată pe chipul fiului. Brațul stâng, împușcat, încă nu se vindecase, iar acum brațul drept purta urmele de mușcătură ale unui criminal care înghițise otravă. Nu mai suporta asta. Fiul ei nu mai putea fi rănit!

- De ce te stresezi așa, mamă? A fost o întâmplare neprevăzută. Se poate întâmpla.

Fiul încerca să-și liniștească mama. Indiferent dacă locuiau aproape sau departe, rănile erau ceva normal în astfel de cazuri. Era polițist. Rănile făceau parte din meserie.

- Exact asta spun! Pentru că locuiți separat, se întâmplă astfel de lucruri. Dacă Mangkon ar fi mereu lângă tine, cred că nu s-ar mai întâmpla așa ceva.

- Dar ne-am văzut ziua, mamă! inspectorul tânăr începu să se enerveze. Deja se căsătorise cu Mangkon, ce mai voia ea?!

- Ziua nu e suficient. Trebuie să dormiți în aceeași cameră. 🌙💫

- Mamă…  încercă Thian să protesteze, dar cuvintele îi fură imediat întrerupte.

- Nicio discuție. Mâine, Mangkon se mută din reședința poliției și vine în casa mea, declară doamna cu severitate, ochii ei strălucind de o hotărâre pe care nimeni nu îndrăznea s-o refuze.

Cât despre Mangkon, ochii i se măriră de șoc, încercând să intervină.

- Uh… doamnă, dar…

- Fără „dar”, sergent de poliție Mangkon.

Doamna îl tăie scurt, iar privirea pe care i-o aruncă ginelui și tonul blând cu care îi răspunse erau un contrast total față de asprimea cu care i se adresase fiului ei.

- Așa e stabilit, dulceațele mele. 💕

„La naiba!” Același cuvânt răsună în mintea amândurora.

Mangkon chiar nu voia să împartă patul și masa cu Thian. Se părea că libertatea lui Thian era din nou restrânsă și că mai făcea un pas într-o direcție greșită.

S-a terminat… 😖