Capitolul 19

Deși Kirin nu își mutase lucrurile în camera lui Than, în fiecare noapte el tot ajungea să doarmă acolo, până când zilele s-au scurs și a venit ziua competiției. Iar pentru că trebuia să-l ajute pe Mavin să supravegheze buna desfășurare a evenimentului „Campionatul” ce urma să aibă loc în acea seară, Kirin a fost nevoit să se trezească mai devreme decât de obicei, pentru a însoți boxerii la înregistrare, cântar și verificarea medicală înainte de meci. Dar, înainte să apuce să sune ceasul deșteptător, brațele puternice ce-l strângeau în jurul taliei se încordară și mai mult, forțându-l să-și deschidă ochii încă împovărați de somn.

 

- Încă nu e timpul să ne trezim. A mormăit Kirin cu glas somnoros, dar strânsoarea celui ce stătea lipit de spatele lui îi dădea de înțeles că celălalt era deja treaz. Astăzi, urma ca el și Than să plece împreună spre locul competiției.

- Dacă ne trezim acum, poate că mai avem timp de o rundă... două runde, glumi celălalt.

Replica aceasta îl făcu pe Kirin, care abia se dezmeticea, să deschidă brusc ochii. Se întoarse să-l înfrunte pe acest bărbat nemilos, care părea să fie un adevărat tun ce nu înceta să tragă salve înspre el.

- Indiferent câte runde ai vrea, nu vreau, îl privi el fix cu ochii mari și rotunzi.

- O să rămâi fără energie chiar înainte să intri în ring.

- La tine e mereu așa?

Întrebarea batjocoritoare a boxerului îl lăsă pe Kirin fără replică. De când avuseseră prima lor noapte împreună, el aproape că nu se mai întorsese în camera sa. Celălalt nu înceta să-i fure nopțile, iar de fiecare dată tot Kirin era cel care ceda primul, epuizat, în timp ce bărbatul, care depunea și mai mult efort, părea mereu proaspăt și plin de energie, ca și cum ar fi băut o duzină de energizante.

- De fiecare dată tu adormi primul, zâmbi Than.

- Și cine-i de vină că nu te saturi niciodată?

- Și cine-i de vină că tu ești atât de irezistibil?

- Than!

Kirin îl privi exasperat. De ceva vreme, parcă niciodată nu mai auzea aceleași replici de la el, dar toate cuvintele acelea, în loc să-l enerveze ca înainte, nu făceau decât să-i topească inima iar și iar.

- În dimineața asta să nu cumva să faci ceva!

Than îl privi pe tânărul care se așezase în fața lui, încrucișându-și picioarele pe pat și rostindu-și avertismentul cu o expresie foarte serioasă. Nu se putu abține să nu zâmbească, și, întinzând mâna, îl ciupi ușor de vârful nasului cu drag.

- Deci asta înseamnă că diseară am voie, nu-i așa?

- Depinde dacă... o să aduci acasă titlul de campion, îl provocă Kirin, ridicând bărbia într-un gest sfidător.

Omul care își petrecuse mai mult de jumătate din viață în ring își arcuise buzele într-un zâmbet încrezător, de parcă victoria n-ar fi fost decât o formalitate.

- Ai grijă să nu-ți retragi cuvintele mai târziu. O să-ți dau dublu înapoi, cu dobândă, să merite.

- Mai bine termină cu vorbele și adu titlul acasă, după care mai vorbim, îl tăie Kirin și, fără să-i mai lase timp să insiste, sări jos din pat cu intenția de a merge direct în camera lui. Dar, chiar înainte să iasă pe ușă, auzi vocea lui Than strigându-l de pe pat:

- Ai grijă să nu întârziem. Azi ne-a chemat șeful la șase fix. Ia mașina mea, zise Than, ridicându-se din pat. Luă cheile și i le puse în palmă.

- Dacă vrei să ieși pe parcursul zilei, să nu depinzi de mașina lui Win.

Kirin se ridică pe vârfuri și îi atinse cu buzele bărbia puternică, apoi se grăbi spre camera lui, lăsându-l pe bărbatul înalt să zâmbească în fața ușii închise preț de câteva clipe, înainte de a se întoarce și el să se pregătească.

De când scăpase de răceală , Than își recăpătase puterea de odinioară, iar starea sa de spirit era mai bună ca niciodată. Cei din sală observaseră această schimbare și puneau totul pe seama faptului că, odată ce va câștiga titlul, numele lui se va ridica și mai mult în lumea boxului. Dar cine ar fi bănuit că adevărata sursă a fericirii lui Than, în tot acest timp, nu era altcineva decât asistentul promotorului, Kirin.

🐱🐱🐱

La stadionul de box Ratchadamnoen, în jur de ora șase seara, în ziua marii competiții de Muay Thai, mulțimea era mai numeroasă ca de obicei. Totuși, la acea oră, cei care soseau erau în principal boxerii și oamenii din culise. Kirin conducea mașina lui Than, urmărind îndeaproape microbuzul sălii și automobilul personal al lui Mavin, înainte de a coborî pentru a se alătura pregătirilor pentru cântarul oficial al luptătorilor.

În acea zi, pe lângă meciul lui Than, mai erau încă trei lupte preliminare, cu boxeri atât din sala Sitphetsak, cât și din alte săli. Toate acestea erau organizate de Mavin, în calitate de promotor, pe baza unor contracte temporare, meci cu meci. Conform tradiției, luptele preliminare urmau să aibă loc mai întâi, iar meciul principal, cel al lui Than, era lăsat la final, pentru a ține publicul în suspans până la ultima clipă a campionatului.

- E suficient ca tu să fii aici doar pentru cântarul meu. Pentru ceilalți, mai bine îl lași doar pe fratele Win să se ocupe, îi șopti Than, vizibil incomodat, în timp ce așteptau să înceapă procedura.

Dar Kirin doar zâmbi amuzat, ghicindu-i imediat gândurile.

- Am ajutat la multe gale până acum, alături de fratele Win. Să văd boxeri dezbrăcați nu mai e deloc ceva nou pentru mine.

Una dintre sarcinile promotorului, în dimineața unei competiții, era să asiste la cântarul oficial. De obicei, boxerii trebuiau să-și dea jos aproape toate hainele, rămânând complet goi, pentru ca rezultatul să fie cât mai exact. Pentru Kirin, nu era prima oară când vedea asemenea lucruri.

- Dar atunci... noi încă nu eram împreună, mormăi Than.

- Vrei să spui că pe atunci nu erai gelos pe mine?

- Ba eram... dar statutul nostru de atunci nu-mi permitea să mă port ca și cum aș fi fost.

- Asta înseamnă că statutul nostru s-a schimbat acum?

Văzându-l cum pusese întrebarea cu aerul acela mândru, Than nu se putu abține și-i dădu un bobârnac ușor în frunte.

- Suntem iubiți acum. Crezi că asta nu înseamnă o schimbare?

- Atunci, Than, nu trebuie să-ți faci griji deloc.

- Hm?

- Ți se pare că sunt genul de persoană ușuratică? Îl întrebă el în glumă, dar întrebarea îl luă pe Than prin surprindere, lăsându-l blocat pentru o clipă. În cele din urmă, bărbatul clătină capul.

- Atunci, de ce să te mai temi de ceva?

- Hm, murmură Than, acceptând fără chef.

- Știi ceva, P’Than? Există o meserie pe care n-aș putea s-o fac niciodată.

- Hm? Se miră acesta, ridicând sprâncenele când iubitul schimbă subiectul.

- Arbitrul de box.

- De ce?

- Pentru că și dacă tu doar ai sta pe loc, eu ți-aș da victoria din oficiu, cu un scor zdrobitor.

Than nu se așteptase ca iubitul său să-i vorbească atât de direct, ca și cum l-ar fi curtat pe față. În întreaga lui viață, nimeni nu-i făcuse vreodată ceva asemănător. Pentru prima dată, boxerul simți cum îl cuprinde stânjeneala; își duse mâna la ceafă, mângâindu-se nervos, chiar înainte ca numele lui să fie strigat pentru cântar. Îi aruncă lui Kirin o privire ca și cum ar fi vrut să-l pedepsească mai târziu, iar buzele i se mișcară fără să scoată sunet:

- Diseară să te pregătești să fii făcut knockout în pat.

Rezultatul cântarului arătă că Than trecuse proba, în timp ce unii boxeri trebuiau să mai alerge ca să piardă în greutate și să revină pentru o a doua cântărire. Din această cauză, procesul mai dura ceva timp.

Spre mijlocul dimineții, Kirin îl rugă pe Mavin să adune toți boxerii care urmau să lupte în cadrul campionatului, pentru a filma un scurt videoclip promoțional. Scopul era de a arăta publicului cât de pregătit era fiecare sportiv pentru ring.

Promovarea, desfășurată prin diverse canale de când Than acceptase să fie capul de afiș al galei, avusese un succes răsunător: biletele se vânduseră complet cu patru ore înainte de meci. Pe lângă bucuria că nu-l dezamăgise pe talentatul promotor Mavin, Kirin simțea și o eliberare interioară, ca și cum în sfârșit reușise să depășească fricile și greșelile trecutului.

Mavin îl prezentă pe Kirin celor din culise, în lumea Muay Thai, în calitate de asistent al său. Tânărul avu ocazia să discute cu mai mulți oameni importanți din breaslă, printre care și Pakorn, proprietarul sălii de box Por. Phayak Khao și fost boxer legendar, a cărui faimă se răspândise încă din vremea copilăriei lui Kirin. Chiar și el, care nu fusese interesat niciodată de box, îi cunoștea numele. Pakorn reușise să cucerească titluri mondiale și să ridice prestigiul Muay Thai-ului la nivel internațional. În plus, povestea lui de viață era binecunoscută: se căsătorise cu unica moștenitoare a unei săli celebre, iar după ce preluase conducerea, schimbase numele în Por. Phayak Khao. În prezent, sala sa devenise cea mai importantă din Thailanda.

- Tinerii din ziua de azi chiar sunt talentați. Cred că a venit vremea ca unul ca mine să rămână acasă și să se odihnească, spuse Pakorn cu un zâmbet, după ce Mavin i-l prezentă pe Kirin. A mai adăugat și că, la gala „Phet Sak” din Chonburi, unde fusese nevoie să se înlocuiască în grabă un boxer, Kirin fusese cel care rezolvase situația. Nu doar că improvizase excelent, dar adusese și un nou val de popularitate boxerului ales pe ultima sută de metri.

- Sunt încă foarte nou în lumea asta. Atunci am reușit doar pentru că am avut oameni care m-au sfătuit. Vă rog să mă primiți cu îngăduință, spuse Kirin respectuos.

- Băiatul ăsta știe să vorbească frumos, remarcă Pakorn, uitându-se spre Mavin, apoi revenind la tânăr.

- Dacă nu vrei să mai lucrezi cu Win, vino să colaborezi cu sala mea.

- Vă mulțumesc pentru bunăvoință, dar mi-e teamă că aș putea aduce mai degrabă probleme sălii dumneavoastră, răspunse Kirin cu modestie.

Fiindcă era genul care se făcea ușor plăcut, după ce Mavin se retrase să discute cu alți oameni, Kirin rămase de vorbă cu Pakorn mai mult timp. Desigur, nu uită să-i ceară o fotografie împreună, pentru a i-o arăta tatălui său, care îl admira pe fostul campion încă din tinerețe.

- Și spuneți-mi, azi ați venit să susțineți pe cineva anume? Întrebă Kirin, văzând că niciun nume din sala Por. Phayak Khao nu apărea pe lista luptelor și nefiind sigur dacă Pakorn avea vreun favorit.

- Marele Pum Stâng , Cuceritorul Tigrilor.

Numele acela îl făcu pe Kirin să încremenească pentru o clipă. Apoi, un zâmbet larg îi lumină chipul, plin de mândrie pentru cel pomenit.

- Vă asigur că nu o să vă dezamăgească.

- Dar de data aceasta avea să înfrunte un adversar destul de apropiat ca nivel de el însuși.

- Oamenii, dacă au căzut o dată, de obicei învață din greșeli și nu se lasă doborâți din nou, nu-i așa?

- Asta crezi tu?

- Da. Și cred că și Puin Yai (Tunul Mare) gândește la fel.

Pakorn zâmbi la cuvintele celui mai tânăr, care păreau ușor obraznice, dar privirea pe care i-o aruncă lui Kirin nu era nicidecum una de nemulțumire. Dimpotrivă, îi plăcea siguranța de sine a celui din fața lui, căci el, la vârsta aceluia, poate nu ar fi avut curajul să gândească și să acționeze astfel.

🐱🐱🐱

Muzica răsună asurzitor în întregul pavilion când începu meciul.

Glasul crainicului de box se împletea cu urletele publicului, care nu încetară timp de peste două ore în cupola uriașă. Emoția prezentă încă de la început părea să atingă cote tot mai înalte pe măsură ce se apropia ora meciului principal al serii, cel care avea să încheie gala.

Anunțul de prezentare al fiecărui luptător smulse un nou val de strigăte De data aceasta, Kirin nu urmărea lupta din tribunele înalte, cum făcuse când îl văzuse pe It, ci stătea lângă Mavin, chiar în primul rând, lipit de ring, de unde putea să-i vadă pe boxeri de foarte aproape. Iar atunci când ridică privirea și întâlni ochii celui care privea în jos spre el, emoția și teama îl copleșiră deopotrivă. Ajunse să nu mai fie sigur dacă nu cumva avea să leșine înainte de runda a cincea, pentru că încă din prima repriză, doar văzând cum Than primea un croșeu de dreapta în plină figură, Kirin se ridică brusc în picioare. Mavin nu putu decât să se uite la el cu un zâmbet amuzat, dar curând chiar și șeful său nu mai reuși să stea locului.

- Intră cu genunchiul, Than! Așa, exact așa!

Mavin strigă spre Than, incapabil să-și mai stăpânească emoțiile. Kirin însă era convins că boxerul din ring nu mai putea auzi nimic în vacarmul care răsuna de jur-împrejur. Fiecare spectator striga din toate puterile, nimeni nu ceda, iar lupta devenea tot mai intensă. Adversarul avea ca punct forte croșeul de dreapta, și dacă Than ar fi continuat să-și țină doar brațul stâng sus, pentru a bloca, ar fi obosit rapid și și-ar fi slăbit tocmai arma principală, cu care trebuia să-și doboare adversarul.

- Mă întreb dacă Than va supraviețui acestei situații? A spus Marvin în timpul pauzei din runda a doua.

- Scapă. Răspunse Kirin cu voce puternică și hotărâtă, făcându-l pe celălalt să-și încline capul mirat.

- Ești chiar sigur?

- El mi-a spus odată că, pe ring, nimic nu e sigur.

- Ei bine...

- Dar eu am încredere în el. Și cred în efortul pe care l-a depus, în antrenamentele lui făcute cu toată seriozitatea. Ochii lui Kirin erau ațintiți asupra celui despre care vorbea, odihnindu-se acum într-un colț al ringului. Din acest unghi nu-i putea vedea decât spatele lat, dar chiar și așa simțea hotărârea de a nu ceda. Umerii aceia largi încă stăteau drepți, impunători, fără să dea niciun semn de slăbiciune.

- Veți vedea, după asta toți maeștrii boxului vor vorbi despre noul punct forte al Pumnului stâng care l-a doborât pe Tigru.

- Și dacă pierde?

Kirin își întoarse privirea spre șeful său, ușor iritat, apoi ridică din umeri, de parcă nu voia să se lase afectat:

- Atunci îmi dau demisia din postura de asistent.

- Hei! Nu vorbi prostii, Kirin! Asta e meseria ta, pâinea ta! Cum poți să o pui la bătaie?

- Tocmai pentru că sunt sigur că va câștiga... doar atât.

Clopoțelul anunță începutul rundei a treia. Lupta deveni brusc mult mai aprigă, de parcă adversarii s-ar fi schimbat. Dacă prima repriză fusese un test de îndemânare, iar a doua – o cursă pentru a-l face pe celălalt să-și piardă vigilența, acum Than era pregătit să riposteze din plin.

Croșeul stâng pe care îl lansă fu bine blocat de adversar. Totuși, asta nu-l descurajă câtuși de puțin, căci știa prea bine că oponentul său se pregătise să facă față armei sale favorite. Profitând de clipa de neatenție în care celălalt crezu că Than greșea încercând clinciul, acesta îi trimise un genunchi stâng direct în abdomen. Lovitura fu atât de puternică, încât adversarul se opri înmărmurit, complet luat prin surprindere. Toată lumea știa până atunci că „Pumnul Stâng ” avea un punct slab – lipsa diversității în arsenal, bazându-se aproape exclusiv pe croșeul stâng. Dar odată ce genunchiul lui stâng, la fel de devastator, fusese eliberat, punctajul lui Than urcă brusc, spre uimirea experților care îi urmăreau progresul încă de la început.

- Dacă adversarul își găsește o strategie să blocheze genunchiul, Than nu va rămâne descoperit? șopti Mavin, vizibil tensionat, dar și curios să vadă cum se va descurca propriul său boxer – și, mai ales, ce gândea acum acest tânăr asistent, Kirin, care nu mai știa dacă era doar un învățăcel rapid sau avea cu adevărat un talent aparte în domeniu.

- Dacă îl blochează, omul nostru are și alte arme cu care să-l înfrunte.

Cuvintele lui Kirin fură confirmate în runda a patra, când Than reuși să pareze croșeul de dreapta al adversarului și, în același timp, să-și lanseze propriul croșeu de dreapta direct în fața oponentului. Surprins că un stângaci putea lovi la fel de bine și cu dreapta, adversarul fu făcut knock-out pe loc, prăbușindu-se pe ring. Arbitrul începu numărătoarea inversă și, odată ce ultimul număr fu rostit...

Pumnul stâng, cel care a doborât Tigrul, câștigase prin KO în runda a patra.

Sala explodă în urlete. Kirin sări în sus de bucurie, în timp ce numele „Pumnul Stâng ” era scandat în cor, ca un bis după un concert. Pielea i se făcuse de găină, iar inima îi bătea cu putere, copleșit de fericire. Nu era victoria lui, dar nu-și putea opri lacrimile care îi curgeau din ochi.

- Chiar plângi, Kirin? îl tachină Mavin, când zgomotul de bucurie din jur începu să se domolească.

- E ca și cum... l-aș fi ajutat să ajungă încă un pas mai aproape de visul lui.

Răspunsul tânărului stârni în mod evident afecțiunea lui Mavin, care încuviință din cap cu blândețe.

- La început nici eu nu credeam că o să-mi placă meseria asta de promotor de box. Când am intrat ca să-l ajut pe tata, făceam lucrurile doar ca să nu mă mai certe.

 De fapt, drumul lui Mavin nu era cu mult diferit de al lui Kirin – și el fusese odată un tânăr rătăcit, până ce tatăl său îl împinsese spre acest domeniu.

- Dar ziua în care vezi victoria celui pe care l-ai susținut... e ca și cum ți-ai duce propriul copil la grădiniță pentru prima dată. E plină de bucurie și... de mândrie.

- Așa este. Spuse Kirin, cu ochii umezi privind spre ceremonia de premiere.

- Eu n-am avut niciodată un vis al meu. Dar am venit să muncesc pentru a transforma visele altora în realitate.

- Și e bine așa?

- Foarte... e chiar foarte bine, frate. E mai bine decât să fi reușit eu însumi.

Kirin își șterse lacrimile cu vârful degetelor. Când bărbatul care zâmbea în fața camerelor, pe ring, aruncă o privire în jos și-l văzu cu sprâncenele încruntate, Kirin se grăbi să-i răspundă cu un zâmbet larg, mișcând buzele pentru a spune: „Ai fost grozav”, deși, în adâncul inimii, ar fi vrut să urce în fugă și să-l strângă în brațe, repetându-i asta la nesfârșit.

După ce biletele fuseseră vândute până la ultimul și Than reușise să obțină victoria, Mavin declară cu generozitate că, de data asta, el va fi cel care va invita pe toată lumea la o cină de sărbătoare. Însă, înainte de acel moment, Than trebuia să treacă pe la maeștrii în pariuri, cei care îl susținuseră cu sume considerabile. Kirin nu se mai mira acum de ce, oriunde mergeau împreună, Than insista să fie el cel care plătea, lăsându-l pe Kirin să-și strângă în buzunar salariul lui modest.

Pentru că, în afară de onorariile care de acum înainte aveau să urce, probabil, la milioane, banii primiți de la pariori după fiecare meci nu erau deloc o sumă mică. Totuși, Kirin știa prea bine că drumul lui Than până aici nu fusese unul ușor. Cicatricile de pe chipul lui frumos erau dovada sacrificiilor făcute. Din fericire, de data aceasta, în afară de câteva răni minore pe față, nu suferise alte accidentări.

- Am pus deja un om să facă rezervare la restaurant. Tu o să-l duci pe Than cu mașina, nu-i așa? îi spuse Mavin, în timp ce așteptau ca Than să-și schimbe hainele în vestiarul din spatele arenei.

- Da, merg cu el. Aici nu mai e nimic de făcut. Frate puteți pleca înainte.

- Până acum trebuie să fi terminat de schimbat, adăugă Mavin, aruncând o privire la ceas. Zona evenimentului începea să se golească, oamenii din culise plecând și ei rând pe rând.

- Atunci merg să văd dacă e gata.

După ce se despărți de Mavin, Kirin se îndreptă spre vestiarele boxerilor. Holul era gol, dar se auzeau voci destul de puternice, care îl făcură să-și grăbească pașii. Cu cât se apropia, cu atât recunoștea mai clar că era o ceartă între două persoane, iar sursa venea chiar din vestiarul lui Than, a cărui ușă rămăsese întredeschisă.

- Îți pot da mult mai mult decât toți ceilalți. De ce nu vrei să vii la sala mea, Than?

- Nu am ce face cu toți banii ăia. Nu mai am familie pe care să trebuiască să o întrețin.

- O să tot scoți asta în față până în ziua când o să mor, nu-i așa?

- Nu știu... dar de atâția ani tot vorbesc despre asta și nu v-am văzut niciodată să dați vreun semn de părere de rău.

- Than! Nu uita cine te-a făcut ceea ce ești astăzi!

- Mie însumi. Pot spune răspicat că am ajuns aici prin efortul meu și datorită lui Kru Suchat, care mi-a întins mâna atunci când nu mai aveam nimic.

- Dar eu am fost primul tău antrenor de box în viață!

- Antrenorul care m-a abandonat la scurt timp după ce a început să mă învețe?

- Oricum ai lua-o, tot eu rămân primul tău antrenor.

- E ridicol, vorbiți de parcă aș avea o datorie față de dumneavoastră și acum ar fi timpul să v-o plătesc.

- Așa și este! Eu te-am adus pe lume!

- Eu nu recunosc asta.

- Dar eu sunt tatăl tău, Than!

Cuvintele urlate de Pakorn răsunară în încăpere, iar Kirin, care stătea blocat în prag fără curaj să intervină, își duse instantaneu mâna la gură, temându-se să nu scape vreun sunet, atât de șocat era de ce tocmai auzise.

Than... era fiul fostului legendar boxer Pakorn!

- Un tată care nu și-a îndeplinit niciodată rolul de tată, care a ales faima și banii, abandonându-și soția și copilul, până ce, în cele din urmă, mama s-a îmbolnăvit și a murit pentru că nu a avut bani de tratament... Iar cel care pretinde că e tată își trăia liniștit viața alături de noua lui soție?

- Și la ce-ți folosește să repeți asta? Nu pot să dau timpul înapoi și să schimb trecutul.

- Dacă s-ar putea da timpul înapoi, credeți că m-ați alege pe mine și pe mama? Niciodată. Chiar și dacă ar fi posibil, ați face aceeași alegere. Than zâmbi batjocoritor și clătină din cap.

- Ce-a fost a fost. Lasă trecutul să rămână acolo. Eu am venit azi să vorbesc cu tine pentru că am văzut că în curând expiră contractul tău cu Sit Petchsak. Dacă vii la sala mea, îți garantez că viitorul tău va merge mult mai departe.

Kirin știa deja despre contractul lui Than, citise dosarul încă de când începuse să lucreze aici. Mavin îi povestise că, odinioară, în lumea boxului, contractele erau pe viață: un boxer rămânea legat de sală până la capăt. Însă în zilele noastre era mai degrabă ca în muzică, contracte pe termen determinat. În cazul lui Than, mai rămâneau doar câteva luni până la încheierea înțelegerii de patru ani. Nu era de mirare, deci, că alte săli începeau să-l curteze. Dar, de obicei, dacă un boxer aparținea unei săli care funcționa aproape ca o mafie a industriei, celelalte nici nu îndrăzneau să se apropie, oricât de mult și l-ar fi dorit, ca să nu aibă probleme.

Dar din acest caz… se vede limpede că sala de box Por. Phayak Khao deținea un atu față de celelalte. De aceea, proprietarul sălii îndrăznea să vină personal să negocieze cu luptătorul. Sau poate că, din pricina legăturii de sânge dintre cei doi, Pakorn credea că, oricum ar fi, Than nu va avea curajul să-l refuze.

Însă…

- Eu… ai venit cu asta mult prea târziu. Păstrează-ți bunăvoința pentru altcineva, pentru mine nu mai are nicio valoare.

Tânărul părăsi locul fără să ia în seamă strigătele furioase ale tatălui ce răsunau în urma sa. Dar se opri brusc când îl văzu pe Kirin stând chiar în pragul ușii. Privirea înflăcărată, rămasă din confruntarea cu tatăl său, se îmblânzi deodată. Apoi îi prinse încheietura mâinii lui Kirin, care, fără îndoială, era tulburat de ce tocmai auzise, și îl trase să plece împreună.

Odată ajunși afară, unde abia mai rămăsese cineva, Kirin încercă să-și revină și băgă mâna în buzunar după cheile mașinii. Însă trupul înalt îl cuprinse ușor de la spate, iar Than fu cel care îi scoase cheile din buzunar. Totuși, chiar și după ce le luă, nu-și desprinse brațele din jurul lui.

- Te-ai speriat? Șopti vocea gravă la urechea lui, iar cel întrebat nu reuși decât să dea din cap, neștiind cu ce cuvinte să înceapă.

- Și… ești supărat că nu ți-am spus niciodată?

Când mintea i se limpezi, Kirin se întoarse încet spre chipul ascuțit al celuilalt. Strânsoarea brațelor devenise ușor mai puternică, ca și cum Than se temea de răspuns. Dar după o clipă, Kirin clătină din cap.

- Nu sunt supărat. Doar… îmi fac griji.

- Nu ai pentru ce. Sunt bine.

- Dar… nici nu apucă să termine, că degetele mari și ferme i se așezară peste buze.

- Hai să mergem undeva liniștit să stăm de vorbă. Nu am chef să merg la petrecere. Și nici să mă întorc în cameră.

Kirin a reacționat ca un somnambul, așa că Than a trebuit să-l ajute să urce în mașină și să-și fixeze centura de siguranță. Mașina a pornit în viteză pe Bulevardul Ratchadamnoen, apoi pe un alt drum în miez de noapte.

În sufletul lui Kirin se ridicau nenumărate întrebări. Dar nu erau despre trecutul lui Than, ci despre faptele lui Pakorn și despre ce simțise cel de lângă el în toți acești ani.

Nu trecu mult și mașina cu tracțiune integrală se opri într-un spațiu larg, sub podul Rama VIII. Privind în sus, luminile podului se reflectau în dungi strălucitoare pe apele râului Chao Phraya. Kirin îl urmă pe Than și se așezară pe pământ, cu fața spre apă. La oarecare distanță, grupuri de prieteni și câteva cupluri stăteau răsfirați, fiecare în liniștea lor.

Timp de câteva clipe, tăcerea dintre ei fu deplină, până când sunetul clopoțeilor unei căruțe de înghețată tulbură momentul. Kirin întoarse capul brusc și văzu vânzătorul de înghețată de cocos oprit nu departe. Totuși, în ciuda dorinței, situația îl făcea să nu se poată ridica. Fără să-și dea seama, chipul i se posomorî și un oftat îi scăpă printre buze. Iar asta smulse, în sfârșit, primul zâmbet de pe fața lui Than de la confruntarea cu tatăl său.

- Unde mergi? Îl întrebă Kirin, ridicând privirea spre cel care se ridicase în picioare.

- Să iau înghețată pentru copilul de pe-aici.

Și, într-adevăr, Than se duse până la căruță și se întoarse cu două porții de înghețată de cocos.

- De unde știai că vreau? Mormăi Kirin cu un aer bosumflat, dar tot luă repede bucata și începu s-o guste încet.

- Te uitai după ea cu atâta poftă… cum aș fi putut să nu știu?

- Dar ție nu-ți plac dulciurile, replică Kirin, aruncând o privire la înghețata identică din mâna celuilalt, înainte ca Than să muște din ea cu poftă.

- În momente ca astea, un pic de dulce nu strică, spuse Than.

- Se zice că dulciurile vindecă orice, adăugă Kirin.

- Ca și grătarul thailandez, nu-i așa?

- Hai să zicem că orice e bun la gust ne poate face fericiți, măcar pentru o clipă, răspunse Kirin,

 scrutând chipul celui căruia își dorea să-i aducă liniște.

- Și acum… te simți mai bine?

- Mă simt mai bine încă din clipa în care te-am îmbrățișat, îi răspunse Than.

Cel care nu se așteptase să audă asemenea cuvinte își aplecă imediat privirea spre înghețata din mână, ca să fugă de ochii plini de sens ai celuilalt. Than zâmbi ușor și își continuă porția de dulce până ce termină. Apoi, sprijinindu-se cu o mână de pământ, se aplecă și rămase mult timp cu privirea pe profilul celui drag, care încă savura încet înghețata. Atât de încet, încât o parte începuse deja să se topească și să-i curgă pe dosul palmei.

Înainte ca Kirin să reacționeze, Than se aplecă brusc și mușcă partea topită din înghețată, atingându-i mâna cu vârful limbii, ca și cum ar fi vrut să o curețe. Cel mic încremeni o clipă lungă, până când râsul lui Than umplu liniștea. Obrajii roșii de jenă se schimbară numaidecât într-o expresie ofensată.

- Ce faci?! E murdar!

- Dacă n-aș fi lins eu, ai fi lins tu oricum, răspunse Than ridicând din umeri, ca și cum n-ar fi fost mare lucru.

- Ce fel de prostii spui? Mormăi Kirin, uitându-se stânga-dreapta. Văzând că nimeni nu era atent la ei și că distanța față de ceilalți era suficient de mare încât să nu se observe nimic, răsuflă ușurat.

- Și unde e greșeala? Întrebă Than cu seninătate.

- Tocmai la chestia asta… cu linsul… începu Kirin, dar se opri brusc, dându-și seama că gândurile lui fugiseră prea departe.

- Vezi? Tu ești cel care gândește murdar, și tot tu mă cerți, râse Than, atingând cu blândețe vârful capului celuilalt cu palma. Iar Kirin, deși protestă printr-un zâmbet stânjenit, nu se putu abține să chicotească.

- Am înnebunit de la câte palme mi-ai dat pe cap, zise el în glumă.

- Nu. Doar că mie îmi place să te văd zâmbind așa. Îmi aduce fericire, mărturisi Kirin.

Bărbatul înalt, simțindu-se parcă protejat de cuvintele micului său iubit, nu putu să nu zâmbească la rândul său. Îi înconjură talia cu brațele și se apropie și mai mult, lipindu-și vârful nasului de tâmpla lui Kirin, inspirând ușor parfumul părului său moale. Repetă gestul de câteva ori, până când cel mic termină înghețata.

- El este… tatăl meu, rosti Than în cele din urmă, în liniștea nopții, încă ținându-l strâns la piept.

Kirin nu-i putea vedea fața, iar Than dorea asta. Nu voia ca iubitul său să vadă durerea care încă îl mai însoțea, chiar dacă rana din trecut nu mai avea aceeași putere ca odinioară.

- El și mama s-au iubit când încă era doar un boxer mărunt, din provincie. Apoi m-am născut eu, copilul care trebuia să fie dovada iubirii lor. El a fost primul care m-a învățat boxul, cel care mi-a trezit pasiunea pentru Muay Thai. Dar a fost și primul care m-a dezamăgit… Pentru că atunci când aveam opt ani, mi-a spus că trebuie să plece la Bangkok, la o competiție. Și de atunci… nu s-a mai întors niciodată acasă.

- Atunci a fost perioada în care l-a învins pe boxerul celebru și a ajuns să lupte și peste hotare, nu? Întrebă Kirin, referindu-se la un episod pe care puțini nu-l știau.

- Da. A adus faimă țării. A făcut Muay Thai cunoscut în lume. Și asta i-a adus și căsătoria cu fiica patronului unei săli de box de renume.

- Și mama ta?...

- El și mama nu fuseseră niciodată căsătoriți legal. Dispăruse câțiva ani, iar apoi a apărut știrea despre nunta lui. Vecinii noștri au crezut că el și mama se despărțiseră de comun acord. Dar adevărul e că el nu i-a spus niciodată nimic. Mama l-a așteptat zi de zi… până s-a îmbolnăvit. Eu a trebuit să lupt la târgurile satului, pentru bani de tratament. Așa l-am cunoscut pe maestrul Suchat, care m-a luat să mă antrenez serios. Mama s-a stins după câțiva ani, iar maestrul Suchat m-a luat sub aripa lui.

Kirin nu știa ce cuvinte să mai rostească pentru a-l consola pe celălalt, așa că nu făcu decât să-i cuprindă talia îngustă și să-și așeze bărbia pe pieptul larg, de parcă ar fi vrut să-i arate că, de acum înainte, Than nu mai era singur. Gingașul gest îl făcu pe tânăr să nu-și mai poată stăpâni pornirea: Than se aplecă și îi atinse buzele scurt pe obrazul neted, iar atât fu de ajuns ca lui Kirin să-i înflorească un zâmbet.

- Unchiule Petch, cum l-ai cunoscut pe unchiul Petch și cum ai ajuns în tabăra Petchsakdi?

- Când am împlinit cincisprezece ani, am decis să-mi caut tatăl la Bangkok. Știam deja că devenise proprietarul sălii de box „Por. Phayak Khao”. Dar știi ce s-a întâmplat?... Nici măcar nu m-a recunoscut, zâmbi Than cu amărăciune.

- Când i-am arătat o fotografie de familie, răspunsul pe care l-am primit a fost să fiu alungat ca un câine. Se temea că aș putea să-i pătez reputația clădită cu atâta trudă. Din ziua aceea nu m-am mai dus niciodată în fața lui.

Tânărul rămase tăcut o vreme, cufundat în amintirea acelei perioade. Dezamăgirea și durerea i-au devenit combustibil, împingându-l să continue pe drumul boxului thailandez, cu speranța că într-o zi va urca suficient de sus încât acel bărbat să-l vadă și să înțeleagă că fiul pe care îl părăsise reușise să-și croiască o viață demnă.

- Am folosit boxul thailandez ca pe o scară, ca să urc cât mai sus. Țelul meu a fost întotdeauna să ajung mai departe decât el.

Deși vorbele lui Than sunau a resentiment pentru ceea ce primise de la tatăl său, Kirin putea simți dincolo de ele un val de amărăciune și neputință. Și chiar dacă Than afirma că meseria aceasta nu era decât o treaptă, o cale de trecere, Kirin putea spune cu certitudine, după tot timpul petrecut alături de el, că bărbatul iubea din toată inima atât meseria, cât și cultura care însoțise poporul lor de veacuri.

- Pot să te întreb ceva? rupse Kirin tăcerea, după ce-l lăsă o vreme pradă gândurilor. Se retrase puțin ca să-i vadă chipul. Than încuviință ușor, așa că el continuă:

- De ce, la început, nu ai vrut să participi la turneul de campionat de azi? Era o ocazie să faci un pas înainte.

- Pentru că, dacă aș fi pierdut, aș fi făcut mulți pași înapoi, răspunse Than grav.

- Niciun luptător nu vrea asta. Ținta mea e să urc în ring cu numărul unu al sălii „Por. Phayak Khao”.

- Te referi la „The One”, cel mai mare turneu de box din țară? întrebă Kirin uluit. Știa bine că acea competiție era cea mai apreciată de public, reunind cei mai buni luptători din fiecare sală, sub mâna unui promotor legendar, cel mai renumit din profesie. Câștigătorii aveau drumul deschis spre scena mondială. După tot ce văzuse, Kirin era convins că Than putea atinge acel vis.

- Te miri că visez atât de sus? chicoti Than, cu un ton mai mult jucăuș decât serios.

- Cum să mă mir? E minunat că visezi atât de măreț! îi confirmă Kirin și ridică ambele degete mari în semn de aprobare.

- Dar atunci când ai acceptat provocarea, nu te-ai gândit că riști prea mult?

- Adevărul e că voiam să accept încă de la începutul antrenamentelor cu noul antrenor. Știam că metoda funcționează. Dar am amânat puțin... doar ca să te necăjesc pe tine.

- Vorbești serios? Kirin s-a uitat urât la Than. Când l-a văzut pe Than râzând, la lovit cu pumnul în antebrațul puternic, chiar dacă știa că boxerul nu va simți nimic.

- Tu ești cel care mi-a dat încrederea că, oricât de greu ar fi pe ring, titlul trebuie să fie al meu.

- Ca să-l faci pe tatăl tău să vadă?

- Așa gândeam înainte... dar acum am alt motiv, spuse Than și-i cuprinse mâna delicată. Își plimbă degetul mare pe dosul palmei lui Kirin, așa cum îi plăcea să facă de fiecare dată când erau singuri.

- Acum nu vreau decât să nu dezamăgesc persoana care are încredere în mine.

- Și acea persoană e...

- Ești tu. Doar tu. Pentru totdeauna.

Cel care primise acea mărturisire de dragoste voalată zâmbi cu toată inima. Kirin încuviință de mai multe ori, ca și cum ar fi vrut să imprime cuvintele în memorie. Îi ridică mâna pe care Than i-o strângea și îi așeză buzele pe dosul ei. Iar în timp ce luptătorul încă nu-și găsise reacția, Kirin se apropie și mai mult și îi șopti cuvintele pe care Than le va purta în inimă pentru totdeauna:

- I-ai spus acelui bărbat că nu ai familie de care să ai grijă. Dar de azi înainte, să nu mai spui asta niciodată. Pentru că eu voi fi familia ta. Eu voi fi casa ta.

Strângerea brațelor subțiri și acele vorbe simple erau exact ceea ce Than tânjise să audă după atâția ani de singurătate. Lacrimile i se iviră în colțul ochilor în timp ce-l cuprindea din nou, strângându-l la piept, ca să-și confirme că ceea ce trăia nu era o iluzie. Că, în sfârșit, avea pe cineva cu care să-și împartă viața. Iar, mai mult decât atât, regăsise sensul cuvintelor „acasă” și „familie”, pe care aproape că uitase când le simțise pentru ultima oară.