Capitolul 17

Atmosfera care fusese relaxată încă de când Kirin venise să locuiască la tabăra lui Sit Phetsak s-a datorat și vocii sale vesele, care îi saluta pe toți dimineața, aducându-le bună dispoziție nu doar boxerilor, ci și angajaților, pe tot parcursul zilei.

 

Însă nu și în dimineața aceasta. Cel care obișnuia să îi întâmpine pe ceilalți cu saluturi, acum mergea cu privirea plecată, ca și cum nu ar fi dorit să se uite în ochii nimănui.

Kirin se îndreptă direct către antrenor pentru a discuta despre programul de pregătire al lui Than, așa cum făcea zilnic. Însă, în clipa în care ridică privirea, toți cei care îl urmăreau tresăriră cu uimire. Ochii lui mari, de obicei strălucitori, nu mai aveau acum nicio sclipire, ci erau plini de tristețe; pleoapele îi erau umflate, ca și cum plânsese mult.

Privirea se mută apoi către celălalt, aflat nu departe de Kirin. Than, îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni scurți de box, își înfășura liniștit mâinile cu bandaje pentru a-și proteja degetele, fără să dea cel mai mic semn că ar fi observat starea nefirească a asistentului promotorului.

Toți din sală își pironiseră ochii asupra celor doi, iar gălăgia obișnuită din timpul antrenamentelor se stinse treptat, lăsând loc unei tăceri apăsătoare. Nu trecu însă mult și liniștea fu înlocuită de un murmur de șoapte curioase – fiecare voia să afle ce se întâmplase între cei doi.

- Ce au, de s-au certat, cei doi? Întrebă Mai Ek, unul dintre observatori, apropiindu-se de fratele său mai mare, It, care își ținea privirea fixată asupra prietenului său, la fel de nedumerit.

- Nu știu, răspunse acesta. La meciul din Chonburi păreau să fie în relații bune.

- Relații bune? Erau mai mult decât atât! Atât de bune încât fratele Than aproape că a smuls cardul de acces al camerei de la mine, doar ca să nu doarmă nimeni altcineva cu Kirin. Până și din spațiu se putea vedea cât de posesiv era!

- Niciodată nu l-am văzut pe Than așa.

- Fața lui e și mai încordată decât de obicei, zise Mai Ek, făcând o grimasă ca și cum l-ar fi trecut fiorii. În mod normal, oricum Than nu era genul de persoană ușor de abordat, cu expresia lui severă. Dar acum, cu aerul acesta întunecat, părea și mai înfricoșător. Nici nu îndrăznea să se apropie de el.

- Eu zic că n-o să treacă mult și o să ai o cumnată, glumi It cu un râs înfundat, ca și cum situația nu ar fi fost deloc gravă.

- Mi-e doar teamă ca viitoarea cumnată să nu se răzgândească și să fugă înainte ca fratele Than s-o prindă, replică Mai Ek.

- Dacă Than chiar îl consideră pe Kirin important, nu-l va lăsa să plece așa ușor, răspunse It pe un ton sigur.

- Vorbești de parcă ai ști ceva, frate It.

- Uită-te cu atenție și ai să vezi și tu ce văd eu. Than e genul care nu se leagă de nimeni, nu lasă pe nimeni să se apropie periculos de mult. Dar cu Kirin s-a abătut complet de la regula asta. O să vezi… de aici înainte, cine va fi câinele?

- Vezi? Spuse Mai Ek ridicând o sprânceană spre cei doi despre care vorbeau, apoi își îngustă ochii ca și cum analiza situația. După o clipă murmură încet:

- Unul are urechile lăsate și coada căzută, iar celălalt are urechile ciulite și coada ridicată, gata să arate colții și să sară.

- Vrei să pariem? În cel mult trei zile fratele tău va fi cel cu urechile lăsate și coada căzută.

It și Mai Ek își aruncară o privire unul altuia, iar apoi izbucniră într-un râs zgomotos, asemenea unui clopot care îi trezi pe ceilalți din sală și îi făcu să revină la antrenamentele lor. Lăsară atmosfera încărcată și apăsătoare să plutească într-un colț al sălii, unde nimeni nu voia să se apropie, cu excepția antrenorului și a lui Mavin, care tocmai intrase să discute chestiuni de serviciu cu cei doi. Astăzi, veniseră la muncă ca și cum n-ar fi adus niciun pic de rațiune cu ei.

- Ieri ți-am dat zi liberă. Nu te-ai odihnit deloc? Întrebă Mavin încet, văzând chipul palid al subalternului, ce părea lipsit de somn. Iar ochii lui, umflați de plâns, confirmau asta.

- M-am odihnit, răspunse Kirin.

- Atunci de ce arăți așa? Nu te simți bine? Continuă Mavin, ridicându-și dosul palmei și atingându-i fruntea, îngrijorat. Cum nu simți niciun semn de febră, promotorul de aur încruntă sprâncenele nedumerit. Dar, observând privirea dură a celui care se afla nu departe, întoarse iarăși ochii spre Kirin și își dădu seama.

- Dacă nu poți face față, du-te și odihnește-te puțin.

- Sunt bine, răspunse Kirin, ridicând un deget ca să întărească ceea ce spunea.

- Cine și-ar trimite subalternul să se odihnească așa des, frate?

- Mi-e teamă doar să nu pățească ceva nepotul lui unchiul Chit. N-aș avea cum să-l înlocuiesc.

- N-o să mor așa ușor… nu dintr-un lucru mărunt ca ăsta, murmură Kirin, aruncând o privire spre cel care stătea cu spatele, dar despre care era sigur că auzise tot ce spusese.

- Lucru mărunt? Repetă Mavin încet, apoi ridică din umeri, spunându-și că nu ar trebui să se bage în problemele celor doi copii, atât timp cât nu afectau munca.

- Și, apropo, ai început deja promovarea pentru gala campionatului care urmează?

- Am postat afișul pe rețelele sociale ale clubului. Răspunsul e peste așteptări. Cred că în ziua în care deschidem vânzarea biletelor în avans vom depăși ținta stabilită. Și am trimis afișele și către publicațiile sportive cu care am luat legătura, răspunse Kirin. Înainte de a veni la sală, trecuse pe la birou pentru a contacta presa sportivă în vederea promovării turneului care urma să aibă loc peste trei săptămâni.

- Perioada asta o să fie aglomerată din cauza promovării. Și să nu uiți să verifici constant și pregătirea luptătorilor noștri, bine?

- Da.

Kirin greșise o dată în trecut și nu avea de gând să lase să se repete. Totuși, privind spre luptătorul cu care trebuia să lucreze, nu se putu opri să nu se gândească că de data asta misiunea ar fi mult mai dificilă decât își imaginase.

- Între timp, mă gândeam să postez fotografii și videoclipuri cu antrenamentele luptătorilor, în special ale celor care urmează să participe la meciuri, pentru a atrage atenția unui public mai larg, nu doar a fanilor tradiționali de box, explică Kirin planul său de marketing.

- Și o pagină care l-a mai intervievat pe el a cerut să facă încă un interviu despre pregătirile lui înainte de campionat.

- El? Repetă Mavin, deși știa foarte bine la cine se referea Kirin. Totuși, ca frate mai mare, voia să observe reacția celui cu care trebuiau să colaboreze, fiindcă gala campionatului era un eveniment major în care nu-și puteau permite nici cea mai mică greșeală.

- Than, răspunse Kirin, nevoit să spună numele. Se părea însă că tânărul boxer avea auzul deosebit de fin în acea zi, pentru că, deși Kirin rosti cuvintele foarte încet, aproape în șoaptă, Than își întoarse capul după sunetul vocii. Chipul său, totuși, rămase impasibil și lipsit de emoție.

- Frate atunci spune-i , că am de gând să chem pagina respectivă pentru un interviu scurt de promovare.

- Hei… asta e treaba ta, nu a mea, îi spuse Mavin cu voce severă. Nu vorbise tare, dar era suficient ca să-l facă pe Kirin să se simtă vinovat și rușinat că își lăsase emoțiile să se amestece cu munca.

- Ai crescut, Kirin. Trebuie să înveți să separi lucrul de viața personală. Atâta timp cât le amesteci, o să le distrugi pe amândouă.

Cuvintele fratelui și, în același timp, ale șefului lui, răsunau încă în urechile lui Kirin chiar și după ce acesta plecase. Reflectând la propria purtare, Kirin realiză că se lăsase condus de emoții, lăsând sentimentele să domine rațiunea, exact așa cum îl avertizase Mavin. Și, dacă ar continua pe aceeași cale, totul s-ar putea prăbuși cu adevărat.

Conștient de asta, inspiră adânc, încercând să-și recapete controlul, și își aruncă o privire rapidă peste programul său afișat pe iPad.

În ceea ce privea antrenamentele lui Than și ale celuilalt boxer din aceeași categorie de greutate, nu existau probleme. Antrenorul îi raporta zilnic progresul, iar Kirin era la curent cu toate. Singura chestiune rămasă era că Than trebuia să mai pună puțin în greutate, în timp ce celălalt boxer al maestrului Phet Saksit trebuia să slăbească ușor pentru a atinge standardul categoriei.

Unghia lui Kirin se opri între dinți, semn al tensiunii și concentrării, înainte ca acesta să se decidă, după câteva clipe, să se apropie de cel care îl chemase pe It în pauza de antrenament pentru a-i pune mănușile. De obicei, Than îl ruga pe el să se ocupe de asta. Kirin trecu peste detaliile mărunte care îi tulburau mintea și deschise discuția pe subiectul de serviciu, așa cum era corect.

- Pagina de box vrea să facă un interviu despre campionat, anunță Kirin, ținându-și privirea asupra feței lui Than, care se uita numai la mănușile proaspăt legate de It, ca și cum acelea ar fi fost infinit mai interesante.

- Nu m-au mai intervievat și data trecută? Răspunse Than cu o voce scurtă și tăioasă, fără să-și ridice ochii spre Kirin.

- Data trecută au făcut doar un articol scurt pe pagină. Dar de această dată vor un clip video despre pregătirile luptătorilor înainte de meci. În plus, adversarul tău a acceptat deja să fie intervievat.

- Asta înseamnă că eu nu am voie să refuz?

- Da.

- Fă cum vrei. Oricum, ce alegi tu, eu sunt obligat să urmez, nu-i așa?

Buzele subțiri se strânseră puternic, încercând să țină în frâu emoțiile care se amestecau haotic în el, nemulțumire, frustrare și dezamăgire. Tot ce putea face acum era să încline din cap, fără să se certe , pentru a nu lăsa lucrurile să degenereze și mai mult.

- Dacă stabilesc ziua și ora cu pagina, o să vin să-ți spun, zise el.

- Să-mi spui din timp. Eu nu am timp liber ca tine.

- Ce vrei să spui? Crezi că eu sunt liber toată ziua? Munca mea e așa de simplă, că doar respir și se termină?

- Dacă nu iei lucrurile în serios, înseamnă că ai suficient timp liber ca să-ți cauți deja alt loc de muncă înainte să treacă perioada de probă, nu?

- Dacă tot crezi că știi așa de multe, ar trebui să știi și că eu nu mi-am folosit niciodată timpul liber ca să caut altceva, ci am muncit ca să mă asigur că meciurile tale decurg fără probleme.

- Și ar trebui să-ți mulțumesc pentru asta? Fu pentru prima oară când Than își ridică ochii și îl privi direct pe Kirin. Dar în privirea aceea nu mai era căldura de altădată, ci doar distanță rece, iar cel privit mușcă cu putere interiorul obrazului pentru a-și stăpâni emoțiile care amenințau să-l facă să cedeze.

- Nu e nevoie, spuse Kirin cu o voce joasă. Consider că îmi fac doar datoria. Din moment ce eu te-am adus aici, trebuie să-ți răsplătesc în mod egal încrederea.

- Și dacă, dintr-odată, nu mai sunt mulțumit de suma oferită? Întrebă Than, ridicându-se în toată înălțimea lui și aplecându-se în față, ca să pară că are avantajul.

- Dar ai acceptat deja și ai semnat contractul, răspunse Kirin, privindu-l cu ochi larg deschiși.

- Atunci de ce nu-mi oferi aceeași propunere pe care i-ai făcut-o acelui bărbat? Să văd cum e.

- Ce vrei să spui? Întrebă Kirin cu o voce la fel de aspră ca privirea lui intensă.

- Ce metodă ai folosit ca să-l faci să cadă în mrejele tale? Sau ai folosit aceeași metodă pe care ai folosit-o și cu mine?

- Nu am folosit nicio metodă, nici cu el, nici cu tine, replică Kirin printre dinți, ajuns la capătul răbdării. Incapabil să mai suporte. A numărat încet în gând ca să-și înăbușe sentimentele care păreau să explodeze în orice moment dacă cineva i-ar fi atins punctul sensibil.

- Vrei să spui că ceea ce ai făcut cu mine… nu are legătură cu interesele de serviciu?

- Dacă ești atât de deștept, gândește singur. Îți place, nu-i așa?… să tragi propriile concluzii și să te minți singur.

- Kirin! Rosti Than cu o voce gravă. De la ultima lor împăcare, era pentru prima dată când cel mic îi răspundea cu asemenea cuvinte, care îl făceau să-și dorească să-i închidă gura pe loc. Dar, amintindu-și de modul în care obișnuia să facă asta când împărțeau aceeași cameră la hotel, Than se grăbi să-și alunge gândul. Își repeta necontenit că nu trebuia să se lase manipulat din nou de cuvintele celui din fața lui. Viața lui suferise destul din cauza acelor cuvinte… destul de mult.

- Ai rostit corect numele meu? Credeam că l-ai uitat de tot, zise Kirin cu un zâmbet amar.

- Nu te mai juca cu mine!

- Și cine a început primul? Adăugă Kirin, apăsându-și degetul arătător de câteva ori pe piept și izbucnind într-un râs amar.

- Vrei să spui că eu am început?

- Și cine e cel care m-a păcălit.

- Dacă nu ai de gând să ai încredere în mine, atunci nu mai are rost să vorbim, spuse Kirin, pregătindu-se să plece. Dar glasul grav, rostit pe un ton rece, fără niciun fel de emoție, îl făcu să-și înțepenească pașii.

- Încă mai îndrăznești să-mi spui să te cred?

Kirin se întoarse și privi chipul aspru al bărbatului care îl fixa cu ochii nemișcați, ca și cum era o clipă de răscruce, în care se hotăra cine avea să rupă primul tăcerea. Deși schimbul de replici de mai devreme nu fusese foarte zgomotos, atitudinea ciudată a celor doi atrăsese privirile tuturor, care aruncau, din când în când, câte o privire curioasă. Chiar dacă fiecare încerca să pară absorbit de treburile proprii, tensiunea era prea evidentă: Than și Kirin stăteau față în față, iar cel mic părea gata de confruntare. Toți cei din sală urmăreau scena cu sufletul la gură, până când un cor de exclamații surprinse se ridică în același timp, pumnul mic al asistentului promotorului se înfipsese cu putere în obrazul boxerului supranumit „pumnul stâng fără inimă”, ecoul loviturii răsunând prin toată sala de antrenament.

- Ține minte! Data viitoare, înainte să vorbești, încearcă să gândești!

Micuțul se întoarse și ieși, dar liniștea apăsătoare rămase suspendată în aer, greu de risipit. Than își împinse obrazul cu limba, în partea unde fusese lovit, ca și cum nu ar fi fost mare lucru. Pumnul mic al lui Kirin nu era suficient pentru a clătina un boxer cu ani grei de experiență în spate. Trupul lui era neatins, într-adevăr, dar inima lui… se simțea vinovată, deși știa bine că el era cel care fusese atacat. Totuși, privirea mare și tulburată a lui Kirin, când rostise acele ultime cuvinte, lăsase în Than o amărăciune adâncă, plină de dezamăgire.

Sala rămase cufundată în tăcere până când antrenorul deschise gura și anunță o pauză de cincisprezece minute, sperând să mai liniștească spiritele boxerului, care fusese luat prin surprindere. Nici el nu se așteptase să se ajungă la așa ceva. Tânărul a fost brusc pălmuit peste față, fără avertisment. Nici antrenorul nu se aștepta ca asta să se întâmple.

- Trebuie să-ți punem ceva cu gheață? Întrebă It, apropiindu-se după ce Kirin plecase, în timp ce mai multe perechi de ochi îi urmăreau cu suspiciune.

- Nu e nevoie, răspunse Than sec. Nu avea sânge, nici urme de rană, dar gustul sărat și amar din gură era dovada clară că pumnul asistentului nu fusese chiar slab, așa cum părea.

- Ce naiba s-a întâmplat între tine și puștiul ăla? Cu câteva zile în urmă erați bine-mersi amândoi.

- Dacă am fost bine, putem fi bine din nou.

- Îmi răspunzi cu nesimțire acum?

- Eu nu am fost cel care a început.

- Vrei să spui că Kirin care a venit la muncă cu ochii umflați de plâns, a fost cel care a început? Se vedea clar că plânsese.

- Și tu de unde știi asta?

- Toți oamenii deștepți își dau seama imediat.

Persoana care părea a fi insultată s-a uitat urât la prietenul său. Când acesta s-a prefăcut că nu știa nimic, Than și-a dat ochii peste cap nemulțumit.

- Mai devreme te-am auzit când spuneai că puștiul te-a mințit.

- Ai un auz foarte bun, văd.

It știa bine că nu era o laudă, dar izbucni în râs, amuzat:

- Să știi că toți de aici au auzul la fel de bun ca mine. Ar trebui să fii conștient că cearta ta cu Nong Kirin a avut public la fel de numeros ca un show de televiziune celebru. Până și pariuri s-au pus, dacă până la urmă o să ajungeți împreună.

- Nu o să se întâmple, răspunse Than scurt, dar cu fermitate.

Răspunsul îl făcu pe It să-și încline capul, neîncrezător.

- Ce, nu mă crezi?

- Hei! Și tu să nu te grăbești să tragi concluzii. Mi-e teamă că, la final, tu o să fii cel care stă și plânge ca un cățel pentru că stăpânul nu-l bagă în seamă.

- Nicio șansă.

- Mai devreme tot tu ziceai că nu ai cum să te împaci sau să te lași atins la inimă de puștiul ăla. Și cum a fost? Ai reușit să faci ce-ai spus, Than?

Cel întrebat nu avu ce să răspundă. Than își întoarse fața de la privirea cercetătoare a prietenului, temându-se că acesta și-ar putea da seama că și el începea să se îndoiască dacă avea să treacă nevătămat prin situația asta.

- Nu știu ce s-a întâmplat între tine și puști, dar eu zic că i-ai vorbit cam dur, spuse It, fără să se sinchisească de privirea urâtă ce-l înțepa. Apoi își mișcă bărbia în direcția lui Mai-ek, care tocmai se apropia.

- Dacă nu mă crezi, întreabă-l și pe el.

- Și eu cred că ai vorbit prea dur, adăugă Mai-ek. Nu uita că Khuen nu a crescut ca noi, în medii dure. Din câte îl știu, aproape că a fost crescut ca „un ou în palmă”. Și acum tu vii și spargi coaja subțire a oului cu vorbe grele… e normal să nu facă față.

- Și mai ales acum, când puștiul te-a pocnit în față… nu trece mult până ce boss și Pa o să afle tot și o să-l cheme la o discuție, zise It cu o expresie îngrijorată.

- Indiferent cine a început primul, cert e că Kirin o să fie cel certat pe deplin, pentru că a făcut scandal în fața tuturor, spuse și Mai-ek.

 Era bine cunoscut faptul că, deși era o sală de box, regula de fier impusă de proprietar, Phet, era: nicio ceartă sau bătaie între colegi. Până acum nimeni nu încălcase această regulă, dar toți știau că, odată încălcată, pedeapsa avea să fie pe măsura problemei.

Than, având timp să-și analizeze comportamentul, începu să se mai calmeze. Privirea dură de mai devreme se mai înmuie, revenind la normal, dar chiar și așa, pentru cei care-l priveau, el rămânea înfricoșător.

Mult timp stătu rezemat de perete, ca un om care și-a pierdut orice nădejde. Apoi auzi frânturi de șoapte pe care nu le putea prinde, dar cum auzi numele cuiva, se desprinse brusc de peretele rece și privi fix spre niște boxeri mai tineri. Se părea că aceștia simțiseră intensitatea ascuțită a privirii lui, căci unul dintre ei își luă inima în dinți și i se adresă cu jumătate de voce:

- Cineva s-a dus să-i spună lui Marvin despre faptul că fratele Kirin te-a lovit în fața tuturor, aici, în sală.

- Ticălosule!

Înjurătura răsună ca un tunet în toată sala, însoțită de privirea fulgerătoare a celui capabil să-și facă KO adversarul cu o singură lovitură. Mulți dintre cei prezenți tresăriră speriați, dar cel care vorbise se felicită în sinea lui că nu pomenise și cine fusese cel care fugise să-i raporteze lui Mawin. Oricum, Than nu părea interesat. Știa prea bine că în sală erau destui care nu-l înghițeau, dar niciodată nu-l interesase ce credea lumea despre el și nici nu pierdea vremea întrebând ce bârfe se spuneau pe la spate. De data asta însă, cel aflat în pericol era Kirin, și asta îl făcea să nu mai stea locului.

- Scoateți-mi mănușile! Zise Than, întinzându-și mâinile spre It și Mai-ek. Cei doi se priviră nedumeriți, apoi își ridicară privirea spre boxerul înalt, plini de întrebări.

- Unde te duci? În câteva minute nu trebuie să începi antrenamentul? Încercă Mai-ek să-l oprească, temându-se că seniorul său avea să facă vreo nebunie care ar fi dus la o situație și mai gravă. La început, Mai-ek considera că Than, în starea lui obișnuită, era deja greu de gestionat, dar Than în starea în care era gata să înfrunte pe oricine pentru a-l apăra pe Kirin părea de zece ori mai greu de stăpânit.

- N-a trecut nici măcar o oră și deja dă semne că o să plângă ca un câine părăsit, gândi Mai-ek în sinea lui, clătinând din cap în timp ce-l ajuta pe It să-i scoată mănușile din mâini celui care ceruse asta. Și de îndată ce ambele mâini ale lui Than fură eliberate, boxerul înalt porni în pas grăbit afară din sală, atât de repede încât prietenii și juniorii îngrijorați abia reușeau să-l țină din urmă.

Însă, când ajunseră în fața biroului lui Mawin, cei trei descoperiră că Phet stătea chiar la ușa încăperii. Privirea celui mai în vârstă se aținti un timp asupra lui Than, înainte să se întoarcă spre persoana aflată în biroul fiului său. Ușa de sticlă, largă, le permitea tuturor să vadă atmosfera dinăuntru, dar cu proprietarul sălii stând de pază în prag, Than nu putea intra să explice că el fusese cauza pentru care Kirin reacționase așa. Tot ce putea face era să privească spatele firav al tânărului, ghemuit pe scaunul din fața lui Mawin, cu o expresie vizibil neliniștită.

Totuși, glasurile celor dinăuntru răsunau suficient de tare pentru a fi auzite clar și din afară, fiindcă ușa nu fusese trasă de tot, ca și cum stăpânul biroului ar fi vrut ca cineva anume să audă fiecare cuvânt.

- Ai citit regulile sălii noastre, cele pe care resursele umane ți le-au comunicat încă din prima zi, nu-i așa?

- Da, răspunse Kirin. Regulamentul sălii Sit Phetsak este valabil pentru toți, indiferent că sunt angajați pe orice departament sau boxeri. Una dintre regulile pe care și le amintea cel mai bine era aceea de a nu se certa sau bate. Kirin își asumă greșeala fără scuze. Nu și-ar fi imaginat vreodată că va ajunge să fie atât de furios pe cineva încât să ridice mâna, dar furia amestecată cu multe alte sentimente care îl copleșiseră îi frânsese firea ca pe un fir subțire, rupt dintr-o singură atingere.

- Trebuie să-ți reținem din salariul pe trei luni ca pedeapsă. Iar dacă se mai repetă vreodată... vei fi concediat, spuse Mawin.

Deși, mai devreme, Kirin nici nu intenționase să continue munca aici după ce-ar fi trecut perioada de probă, toate evenimentele din ultima vreme, inclusiv faptul că Kua îl cicalea să accepte un post la o companie privată, ceea ce ar fi presupus mutarea la o filială din străinătate, sau chiar perspectiva concedierii, nu-i aduceau, cum ar fi trebuit, o ușurare. Din contră, simțea că se-neacă, că nu mai putea respira, ca și cum un nod greu i se blocase în piept. Era un sentiment neașteptat, dar suficient de limpede încât să nu mai poată nega: îi plăcea această muncă. Îi plăcea atât de mult încât nu voia s-o lase să-i scape dintre degete.

- Sper să nu se mai repete niciodată așa ceva, continuă Mawin. Ești asistentul promotorului. Dacă iese la iveală, știi foarte bine cât de mare ar putea fi dauna, nu-i așa?

- Îmi cer scuze, hia, spuse Kirin, ridicând mâinile într-un gest de wai plin de vinovăție. Văzând că fratele său își recunoștea greșeala, Mawin nu mai găsi de cuviință să insiste.

- Deci ce s-a întâmplat de a necesita violență fizică?

- Ne-am certat puțin... dar n-am reușit să-mi controlez emoțiile și... l-am lovit, recunoscu Kirin.

 Explicația lui nu-l lăsă fără cuvinte doar pe Mawin, ci și pe cineva de afară, care se înțepeni ca și cum ar fi fost împietrit pe loc.

Than întinse mâna spre clanța ușii, gata să intre, dar Phet îl prinse de încheietură și clătină din cap, semn să mai aștepte acolo. În acel moment, vocea lui Mawin răsună din nou, atrăgându-le tuturor atenția.

- Când spui că v-ați certat... a fost din cauza muncii sau din motive personale?

- Din... motive personale, răspunse Kirin cu glas atât de stins, încât cei de afară abia dacă auzeau. Dar după expresia lui Mawin și oftatul pe care acesta îl trase, se putea ghici că era vorba, într-adevăr, de partea personală.

- Sala noastră nu are vreo regulă care să interzică relațiile dintre colegi. Tot ce cerem este să-ți cunoști responsabilitățile și să nu lași ca problemele personale să afecteze munca.

Kirin își plecă privirea, primind dojana șefului său fără să scoată o vorbă. Chiar dacă ar fi vrut să protesteze că el și Than nu erau împreună, cum părea Mawin să creadă, situația era prea complicată pentru a putea fi explicată cu ușurință.

- Acum o să te întreb ca frate, nu ca șef... îți place de el?

Întrebarea lui Mawin îl făcu pe Kirin să ridice privirea, vizibil stingherit. Dar cum interlocutorul nu-și mută ochii de pe el, Kirin nu mai avu de ales și spuse adevărul său:

- Eu îl plac... dar el... probabil că nu.

Răspunsul nu-l surprinse deloc pe Mawin, care părea chiar mai relaxat. Dar în schimb, trupul înalt care asculta de afară rămase fără vlagă, ca și cum sufletul i-ar fi fost smuls din piept.

- De ce crezi asta? Îl întrebă Mawin. Din locul unde stătea, putea să vadă limpede expresia șocată a lui Than.

- Pentru că, dacă m-ar plăcea cu adevărat, n-ar gândi despre mine atât de rău, n-ar trage concluzii pripite... m-ar fi întrebat mai întâi de ce. Și ar fi avut încredere în mine.

Cuvintele lui Kirin îl izbiră pe Than ca un croșeu invizibil venit din partea unui adversar pe care nu-l putea vedea. Niciuna dintre afirmații nu era greșită. Dacă era cineva vinovat, atunci era el. În mânia lui, își proiectase propriile traume și le transformase în judecată, considerându-l pe Kirin la fel ca pe ceilalți care-l abandonaseră fără milă. Ignorase tot ce trăiseră împreună, fapte care puteau dovedi cine era Kirin cu adevărat. Mai ales acum, când acesta nu se bucura câtuși de puțin la ideea că ar putea fi concediat, lucrurile erau clare: el fusese cel orbit, nu fiindcă Kirin l-ar fi manipulat, așa cum îl acuzase.

Dar se părea că înțelegea asta prea târziu...

- Dar nu trebuie să-ți faci griji, hia, adăugă Kirin. N-o să las ca viața personală să mai afecteze munca. Pentru că de acum înainte... între mine și el n-o să existe decât o simplă relație de colegi de serviciu.