Capitolul 16

Când s-a întors în tabăra discipolilor Phet Sak , purtând încă povara vinovăției din noaptea trecută, fratele său nu l-a tras atunci deoparte pentru a-l face să-și schimbe atitudinea, deși Kirin știa prea bine cât de mult dorea Mavin să vorbească cu el. Ba chiar îi dăruise o zi liberă, oferindu-i răgazul de a se odihni, pentru ca apoi să aibă puterea de a continua să muncească pentru el, după ce Kirin îi adusese vestea cea bună că Than acceptase să participe la competiția pentru campionat.

 

Astfel, în acea zi, Kirin s-a trezit târziu pentru prima oară după multe zile, iar dimineața nu a mai fost nevoie să iasă la alergat împreună cu Than. Așa că a intrat pe aplicația de mesagerie și și-a căutat prietena cea mai bună, Patcha, care de obicei avea ziua liberă chiar în timpul săptămânii. Nu a așteptat mult până ce prietena lui i-a propus să se întâlnească la un centru comercial din centrul orașului pentru a lua prânzul împreună. Văzând că mai avea încă mult timp la dispoziție, Kirin a decis să mai rămână întins pe pat pentru o vreme.

Însă, de îndată ce gândurile lui s-au întors la ceea ce se întâmplase ieri, o avalanșă de emoții l-a copleșit. Deși era stresat din cauza muncii, Than reușise să-i alunge toată acea tensiune doar printr-un singur sărut. În locul grijilor, îi lăsase o senzație arzătoare, un fior care, chiar și acum, continua să-i străbată trupul.

Și... îl dorea din nou.

Sunetul mesajului primit pe telefon i-a atras privirea spre ecran. Apăru o notificare cu text și cu imaginea de profil a expeditorului, care nu era o fotografie a feței acestuia, ci doar o pereche de mănuși negre suprapuse una peste alta. Mâna subțire a lui Kirin se întinse imediat și ridică aparatul, deschizând mesajul cu grabă, de parcă se temea ca celălalt să nu fi așteptat prea mult.

📲- Dacă te-ai trezit, nu uita să mănânci ceva.

Kirin zâmbi în timp ce privea rândurile afișate pe ecran. Mai văzuse cândva fraze asemănătoare, trimise de prieteni persoanelor iubite, și chiar se întrebase în glumă cât de inutil suna, cine oare ar uita să mănânce?

Dar, în realitate, atunci când cineva e prins cu munca sau cu alte lucruri de rezolvat, chiar se poate întâmpla să uite complet de mese. Îți dai seama abia atunci când stomacul începe să protesteze. El însuși pățise asta adesea, mai ales în ultima vreme, când trebuia să jongleze cu atâtea responsabilități deodată. Tocmai de aceea, citind acum acea scurtă propoziție, nu i se mai părea lipsită de sens, ci dimpotrivă, simțea că era plină de grija celui care i-o trimisese.

📲- De ce nu ai răspuns după ce ai citit asta?

Pentru că petrecuse prea mult timp savurând mesajul, răspunsul lui nu venise destul de repede, iar Than îi mai trimisese încă unul. Văzând însă că acesta probabil avea câteva clipe libere pentru conversație, Kirin a ales să-l sune direct, în loc să piardă vremea tastând răspunsuri lungi care ar fi durat mult.

📲- Nerăbdătorule. Mormăi Kirin la telefon ca prim răspuns, făcându-l pe celălalt să izbucnească într-un hohot grav de râs, ca și cum vorbele lui nu l-ar fi atins deloc.

📲[Am primit doar puțin timp liber de la antrenor, cât să mă odihnesc o clipă.]

📱- Și faptul că îmi scrii acum înseamnă odihnă, după tine?

📱[Mhm...] răspunse Than scurt, dar suficient ca să-i aducă un zâmbet celui care asculta.

📱- De acum încolo o să trebuiască să te antrenezi și mai dur, nu-i așa? Spuse Kirin, amintindu-și că Mavin părea să fi știut deja rezultatul. Îndată ce Than acceptase să intre în competiție, Mavin începuse să organizeze promovarea noii ediții a campionatului, iar Than trebuia să intre în perioada de antrenamente intensive.

📱[Nu chiar mai dur decât până acum... dar va trebui să mă abțin o vreme de la a mai mânca după pofta inimii cu copilul meu.]

📱- Da’ eu știu deja asta. Mormăi gurmandul.

📱[Totuși, există ceva ce pot „mânca” fără să mă îngraș... ba chiar mă ajută să dau jos din greutate.]

📱- Și ce ar fi asta?

📱[Sa te mănânc pe tine ]

📱- Poftim?

📱[Sa te mănânc pe tine.]

📱- Adică... mâncare sănătoasă?

📱[Ești sigur că la asta m-am referit?]

- Dacă nu e mâncare sănătoasă... atunci ce? rosti Kirin, gândindu-se serios, până când vocea veselă de la celălalt capăt al firului se opri brusc, în timp ce râsul grav al lui Than se auzea din nou, semn că cel mic înțelesese aluzia.

📱[Nu mă refeream la mâncare... ci la altceva ce pot „consuma” și tot să nu mă îngraș.]

Kirin sări brusc în șezut pe pat, rămânând cu gura căscată asemenea unui pește scos pe uscat. Încă putea simți limpede atingerea buzelor pe care Than i-o lăsase ieri.

Așa că, atunci când auzi cuvintele lui Than, obrajii lui se aprinseră, iar imaginația îi zbură instantaneu spre acel „antrenament de slăbit” la care făcuse aluzie. O astfel de confesiune, rostită atât de direct și fără nicio urmă de jenă, era suficientă ca lui Kirin... să i se taie respirația. Iar Than nu se opri aici, ci îl lovi din nou cu o „bombă” înainte de a încheia conversația.

📱[Să nu uiți să mănânci, da? Și nu-i nevoie să fie „sănătos” Îmi place așa cum ești acum, plin, numai bun de luat în brațe.]

Kirin arătă colții spre ecranul telefonului, după ce Than închisese deja apelul, dar cuvintele acestuia continuau să-l facă să freamăte.

🔸️Ce prostie «pe tine»

🔸️Și ce-i cu faza aia cu «plin, nmai bun de luat în brațe»?!

🔸️Eu nu-s vreun porc de îngrășat, să aștept apoi ziua tăierii!🤣

Și totuși, deși gândea astfel, atunci când Kirin se ridică pentru a merge să facă duș și să se pregătească de ieșit, privirea i se opri în oglindă. Părul ciufulit în toate direcțiile nu era din cauza că se foise în somn, ci pentru că și-l încurcase singur, trăgându-și de el ca un nebun, din pricina vorbelor lui Than.

Iar obrajii roșii, aprinși, erau doar din cauza gândurilor ce se tot roteau încăpățânate... numai la acele lucruri de sub centură.

🔸️Fiu de cățea! De ce ți-e așa rușine?

Kirin stabilise să se întâlnească cu prietena lui după-amiază, însă a ales să iasă din cameră cu mai bine de o oră mai devreme decât ora convenită, de teamă să nu rămână prea mult timp cufundat în gândurile legate de vorbele lui Than. Cel puțin trebuia să-și liniștească emoțiile înainte de a-și vedea prietena, care reușea întotdeauna să-l citească, oricât ar fi încercat el să ascundă ceva. Dar parcă lucrurile nu voiau deloc să meargă cum trebuie, pentru că de îndată ce păși în centrul comercial, Patcha îi trimise mesaj că sosise deja. Așa că s-au întâlnit direct la un restaurant de fuziune culinară, unde nu era foarte multă lume.

- Arăți cam ciudat, Kirin.

Ei, bineînțeles! Nici n-apucase să deschidă gura și prietena lui deja îi citise tot.

- Arăt ca un angajat salariat, ca tine. A spus Kirin înainte să se întoarcă să privească atmosfera din magazin.

Însă Patcha își dădu imediat seama că gesturile lui erau ale cuiva care încerca să ascundă ceva. Pentru ceilalți ar fi părut un detaliu neînsemnat, ușor de trecut cu vederea, dar pentru o prietenă care-i fusese alături în atâtea momente de viață... era imposibil să nu vrea să afle adevărul.

- Fața adevărată de angajat trudit e ca a mea, nu ca a ta, replică ea, arătându-și chipul. Deși machiată cu grijă, oboseala tot se citea din ochii ei frumoși, înrămați de genele atent rimelate.

- Dar tu... tu nu arăți deloc ca tipul care se plânge că face greșeli la muncă pe grupul nostru.

- Cine-a zis asta? Tocmai ieri am făcut o gafă de era cât pe ce să fie anulat meciul, răspunse Kirin, povestindu-i în detaliu ce se întâmplase. Când mâncarea începu să fie adusă pe masă, Patcha luă o chifteluță de creveți și i-o vârî direct în gură, oprindu-i șuvoiul de auto învinovățiri.

- Am ascultat tot ce mi-ai zis și încă nu văd unde ar fi vina ta. Până la urmă, acel boxer s-a îmbolnăvit fiindcă a mâncat ceva interzi

- Rolul meu e ca al unui manager de vedetă. Dacă aș fi avut grijă de el cum trebuie de la început, nu s-ar fi întâmplat asta, murmură Kirin după ce înghiți bucata de mâncare.

- Oricum, o iau ca pe o lecție ca să nu mai greșesc pe viitor.

- Vorbești exact ca... cineva pe care-l bănuiesc eu, spuse ea zâmbind, ceea ce îl făcu pe Kirin să-și amintească de acea persoană și să zâmbească involuntar. Văzând asta, Patcha pocni din degete triumfătoare.

- Aha! De-asta ai fața asta radioasă... te-ai îndrăgostit!

- Hm? Făcu Kirin, clipind rapid, ca și cum căuta o scuză. Însă prietena lui îl citise deja.

- Nici nu încerca să minți. Gesturile tale spun totul.

- M-am săturat de oamenii care ghicesc tot.

 Umerii subțiri i se lăsară în jos, iar expresia acră de pe chipul lui, o făcu pe Patcha să creadă că prietenul ei semăna cu un beagle certat de stăpân.

Notă:🐱Un beagle este o rasă de câine de talie mică spre medie, originară din Anglia. Sunt câini de vânătoare, dar și de companie, cunoscuți pentru: Urechile lungi și lăsate. Ochii mari și expresivi. Fața care pare mereu tristă sau rugătoare, chiar și când nu sunt. Firea lor prietenoasă și jucăușă.🐱

- Și cine e? Un boxer din sală?

- Ar trebui să te faci ghicitoare, dacă nimerești așa.

- Păi dacă excludem șeful tău, pe care-l respecți ca pe un frate, rămân doar boxeri și antrenori.

- Atunci de ce crezi că e boxer?

- La început chiar voiam să zic antrenor. Pentru că m-am gândit că cine te-ar putea stăpâni trebuie să fie sever. Dar apoi mi-am dat seama că, dacă ar fi prea sever, tu nu l-ai suporta.

- Analiză impecabilă, o ironiză Kirin.

- Deci, ce s-a întâmplat? Lucrați împreună și... a sărit scânteia?

- Ții minte că ți-am povestit de tipul lipsit de maniere pe care l-am întâlnit la bar, înainte de repetiția pentru absolvire?

- Nu-mi spune că...

- Da. Lumea e mică. E fix aceeași persoană.

- Destin?

- Mai degrabă karmă. La început, când a trebuit să lucrăm împreună, aproape că ne-am luptat până la moarte.

- Și acum?

- Acum... nici eu nu știu, răspunse Kirin, ceea ce o făcu pe Patcha să ofteze dezamăgită.

- Chiar nu știu în ce situație suntem.

- Adică nu v-ați spus niciodată ce simțiți, nu v-ați definit relația.

- Da...

Chiar dacă nu mai fuseseră niciodată într-o relație, relația care se dezvoltase între ei arăta clar că nu mai erau doar colegi de muncă ca înainte. Cu toate acestea, nimeni nu spusese nimic despre situația lor în acel moment.

- Și... îți place de el?

Kirin nu răspunse în cuvinte, ci doar încuviință cu o mișcare din cap, făcând-o pe Patcha să zâmbească și să-și scuture capul, amuzată de incapacitatea lui de a-și ascunde emoțiile.

- Dar lui... îi place de tine?

De data asta Kirin rămase tăcut câteva clipe, încruntându-și sprâncenele și mușcându-și buza, înainte să dea din cap și să spună:

- Nu știu.

- Cum să nu știi?! Atunci zâmbești așa doar pentru că-l placi în secret?

- Nu-i chiar așa. Adică... nu mi-a spus niciodată direct. Sau... ba da, într-un fel mi-a spus, dar nu a fost o propoziție clară.

- Și ce-a zis?

- Că... vrea să mă...mănânce.🤣

Ochii mari și frumoși ai lui Patcha se măriseră cât cepele, în timp ce furculița îi scăpă din mână, lovind farfuria cu zgomot. Noroc că în restaurant erau puțini clienți și destul de departe, altfel toți s-ar fi uitat fix la ei.

- De ce te miri așa, Phat?

- Cum să nu mă mir?! Omul chiar a zis că vrea să te „mănânce”! Patcha se aplecă și rosti ultima propoziție cu o voce blândă ca o șoaptă.

- Nu că n-aș fi șocat, atunci cand a zis, am rămas si eu șocat.

- Asta nu mai e simplă atracție, Kirin. Tipul ăsta e obsedat de tine!

- Așa crezi? Murmură Kirin, ca și cum ar fi vrut să audă confirmarea. Totuși, colțurile buzelor i se ridicau deja într-un zâmbet care arăta că, de fapt, o crezuse pe cuvânt.

- E așa de minunat... sau e atât de chipeș încât te-a dat peste cap?

- De ce întrebi asta? Se miră Kirin.

- Pentru că, până acum, ai avut atâția pretendenți. Și au fost și unii pe care i-ai plăcut tu primul. Dar, de fiecare dată, după ce discutați puțin, tot tu erai cel care îi lăsa baltă, spunând că... nu sunteți potriviți.

În anii de facultate, Kirin părea în ochii celorlalți un tip popular, era și student eminent, și implicat în activități, avea relații sociale excelente, prieteni în aproape toate facultățile. Chiar dacă nu toți erau apropiați, asta îl făcea să pară un maestru al socializării. Din acest motiv, nu ducea lipsă de oameni interesați de el. Dar niciunul nu trecuse testul, niciunul nu ajunsese să fie numit „iubit” de el. Dacă era întrebat de ce? răspundea mereu că personalitățile nu se potriveau. Așa că Patcha se întreba acum, cum o fi de fapt, omul care reușise să se potrivească atât de bine cu el.

- Ce sa întâmplat? întrebă din nou Patcha, văzând că prietenul ei rămânea tăcut. La scurt timp, Kirin își ridică telefonul și îi arătă o fotografie a cuiva pe care o făcuse cândva pentru contul oficial al academiei. Îi întinse ecranul prietenei sale, iar aceasta privi doar o clipă înainte să strâmbe buzele și să se uite înapoi la el, cu o expresie batjocoritoare:

- O vedetă, nu? Îmi pare tare cunoscută fața.

- Pumnul care a învins Tigrul. Ai auzit de el?

- O raritate alba!

- Nu chiar rar, pielea lui e destul de bronzată.

- Nu vorbeam de piele, ci de faptul că e un exemplar deosebit. Ca un elefant alb, trebuie să mergi în junglă adâncă ca să găsești așa ceva, dragă. Patcha își dădu ochii peste cap la lipsa de înțelegere a prietenului.

- Acum, cred că nu mai există cineva care să nu fi auzit de „Tunul Greu, Cuceritorul Tigrilor”. Toată presa scrie despre el, iar pe rețelele sociale lumea e înnebunită după subiect. A zis fata.

-Oh...

Kirin dădu din cap, simțind cum i se umple inima de mândrie, deși Patcha nu-l lăudase nici măcar o secundă pe el.

- Eu l-am lăudat pe el, nu pe tine. De ce zâmbești așa?

- Mă bucur pentru el, asta e tot.

- Oare își dă seama tatăl că nu și-a trimis copilul la muncă, ci parcă l-a aruncat de bunăvoie în gura prădătorului?

- Lui îi pasă doar că am un loc stabil de muncă. Înainte, nu trecea zi fără să mă bată la cap să-mi caut serviciu. Când i-am zis că-i aduc și un ginere, m-a certat că mă laud degeaba.

- Cine s-ar fi gândit că tu, care până acum doar ai vorbit vorbe, te vei lega cu adevărat de cineva?

- Nici n-am zis că e ceva serios încă, mormăi Kirin, dar Patcha își strâmbă gura ironic.

- Încă puțin și ajungeți în pat, iar tu spui că nu e serios? Atunci ce e?

- E... o relație fără nume, cred. Am văzut că lumea folosește des expresia asta.

Patcha izbucni în râs.

- Dar după cum te uiți la el, se pare că tipul ăsta e alesul.

- Nici eu nu știu ce va fi în viitor, dar dacă mă întrebi acum... el e cel la care mă gândesc prima dată. E cel care m-a învățat să fiu mai matur.

Patcha zâmbi batjocoritor la declarația lui, făcându-l pe Kirin să se încrunte.

- Nu mă refeream la maturitate în sensul ăla. Vorbesc de felul în care gândesc și muncesc.

- Dar la muncă te-ai descurcat mereu, nu? Patcha îi cunoștea abilitățile încă din facultate și fusese convinsă că prietenul ei ar fi devenit un angajat excelent oriunde.

- Nu e domeniul meu. Eu nu știam nimic despre boxul thailandez, iar la început nici nu aveam chef de munca asta. Dar el m-a făcut să văd totul altfel, să mă bucur de fiecare luptă și să fiu fericit când un boxer din academie câștigă un campionat. E un sentiment mai intens decât să câștig eu însumi ceva. Și chiar și când am căzut, el a fost acolo. M-a împins să mă ridic, să fiu mai puternic și să învăț să înfrunt greșelile cu curaj.

- Înțeleg acum de ce ți-ai pierdut capul după el. zâmbi Patcha cu blândețe. Văzând fața nedumerită a prietenului, continuă:

- Sunt puțini cei care au curajul să te învețe, să-ți spună unde greșești și totuși să te sprijine chiar dacă există riscul să cazi din nou.

Kirin nu-i răspunse, dar zâmbetul său fu suficient pentru a confirma că îi împărtășea gândurile. Atmosfera la masă continuă să fie caldă, cei doi schimbând povești ore întregi până când farfuriile fură goale. Apoi hotărâră să se plimbe și să caute un desert, fiindcă aveau toată ziua la dispoziție.

- Kirin...

Dar imediat ce ieșiră din restaurant, o voce cunoscută îl făcu pe Kirin să se oprească. Și Patcha se întoarse curioasă către cel care vorbise.

- Frate Kua! Exclamă Kirin cu un zâmbet larg, privindu-l pe bărbatul al cărui chip îi era atât de familiar încă din vremea facultății. Era un fost coleg mai mare. Astăzi, însă, părea chiar mai atrăgător decât atunci: o cămașă deschisă la culoare, impecabilă, pantaloni eleganți, fiecare detaliu pus la punct. Kua arăta remarcabil, dar Kirin putea simți disconfortul. Nu se simțea la fel de relaxat ca atunci când era aproape de altcineva.

Realizând asta, Kirin își drese vocea, încercând să alunge comparațiile care îi treceau prin minte. Totuși, pentru că odinioară avusese o slăbiciune pentru acel bărbat, nu putu să nu-și analizeze propria schimbare de sentimente: acum nu mai era vorba de emoția aceea intensă și copilăroasă, ci doar de bucuria sinceră de a revedea o față familiară.

- Nu credeam că o să-l întâlnesc pe Kirin aici... și pe tine, Phat, la finalul frazei, Kua se întoarse să o salute repede și pe Patcha, ceea ce o făcu pe tânără să zâmbească pe ascuns. Diferența de atitudine era mai mult decât evidentă: interesul lui Kua era îndreptat spre Kirin. Dar nimeni nu putea să-l învinovățească, căci cei doi mai avuseseră discuții apropiate în perioada facultății. Totuși, curând după aceea, Kua începuse să iasă cu un coleg mai tânăr din altă facultate, iar între el și Kirin legătura se răcise.

- Cred că noi doi ar trebui să spunem că nu ne așteptam să te vedem aici, frate Kua. Spuse Patcha, știind că acesta lucra la o renumită companie privată, cu sedii mari și în străinătate, iar timpul lui liber într-o zi lucrătoare era, cu siguranță, greu de obținut.

- Astăzi am avut o întâlnire cu un client. Tocmai ce ne-am despărțit acum puțin timp.

 Cei doi mai tineri îi zâmbiră politicos, neștiind cum să continue conversația, așa că Kua fu cel care vorbi din nou:

- Și unde mergeți voi acum?

- Tocmai am terminat de mâncat, acum mergem să luăm și un desert.

- Perfect, am și eu timp liber. Lăsați-mă să fiu eu gazda, de data asta.

Kirin s-a întors să o privească pe Patcha pentru o clipă. Văzând că aceasta nu părea deloc să vrea să refuze, înțelese că prietena lui nu avea nimic împotrivă să profite de invitație, așa că acceptă și îl conduse pe Kua spre cofetăria unde stabiliseră deja să meargă.

- Nu cumva vrea să reia ceva cu tine? șopti Patcha, pe drum spre cofetăria aflată la etajul următor. Kua mergea în urma lor, părând mai preocupat de conversațiile de serviciu pe chat decât de ei, tastând mereu pe ecranul telefonului.

- Ce să reia, dacă n-a fost niciodată o relație?

- Dar, după cum se uită la tine... pare că încă nu s-a desprins de tot.

- Nu era într-o relație?

- S-au despărțit de mult. Patcha știa bine detaliile despre foști colegi și prieteni, pentru că îi urmărea mereu pe rețelele sociale, spre deosebire de Kirin, care rareori dădea atenție la așa ceva, cu excepția cazurilor care îl interesau cu adevărat.

Kirin nu se interesa dacă Kua era despărțit sau dacă mai nutrea amintiri pentru trecutul lor comun. Dacă l-ai fi întrebat acum, aproape că nici nu-și mai amintea momentele bune dintre ei. La urma urmei, nu fuseseră decât niște „persoane care discută” și ieșiseră de câteva ori la masă împreună. Era greu să existe amintiri trainice din asta.

După-amiaza târziu, cofetăria era destul de liberă. Cei trei comandară câte o băutură și două deserturi de împărțit. Doar Kirin și Patcha mâncau însă cu adevărat, pentru că Kua părea să aibă altă treabă: nu se oprea din a-i pune întrebări lui Kirin.

- Deci acum trebuie să lucrezi ca asistent de promotor până termini perioada de probă, nu?

- Da, mai am puțin peste două luni.

- Și după aceea? Unde ai de gând să lucrezi?

- Inițial voiam să mă întorc să ajut la livada de cocos, dar munca la sală... nu-i rea deloc. Așa că, dacă trec de probă, cred că voi continua.

- Compania mea chiar caută oameni noi acum. Cu profilul tău, sigur ai trece selecția. Iar la salariu... știi și tu, suntem o multinațională. Pachetul de pornire e mult mai mare decât la alte firme.

- Păi da, salariul e unul dintre primele criterii atunci când alegi un job, răspunse Kirin, mai mult ca să încheie discuția, fără să arate vreun interes real pentru detaliile pe care Kua i le prezenta.

- Exact! Eu zic că e mult mai bine decât să rămâi blocat într-o mică sală de box, fără viitor.

Mâna lui Kirin, care ridicase lingurița spre frișca de pe pancake, se opri pentru o clipă. Își ridică ochii mari și clari, privindu-l pe cel din față. Kua părea mai degrabă că-și promova compania decât că ieșise cu ei la desert. Un strop de nemulțumire i se citise în privire, dar după câteva clipiri scurte, Kirin își lăsă expresia să se înmoaie într-un zâmbet larg, alegând să nu intre în vreo polemică. Luă repede o îmbucătură din desert, de parcă asta era tot ce conta pentru el.

- Și muncești mult acolo, nu? De-ai slăbit așa vizibil...

- Acum alerg în fiecare dimineață. Dacă mănânc mult, trebuie să și ard caloriile mult. Așa se echilibrează.

- Dar eu cred că ești cam slab.

Kirin ar fi vrut să-și dea ochii peste cap la observația aceea. Nu-și putea imagina deloc cum de fusese atras de persoana din fața lui pe vremea când erau studenți. Acum nu mai vedea absolut nimic la Kua care să-l facă să fie impresionat ori să-și dorească să prelungească momentul acesta.

Și, în timp ce Kua îi spunea că era prea slab, altcineva, care nu se afla aici, alesese odată să folosească o expresie cu mult mai drăguță, promițând că o să-l îndoape până se face cât un porc, doar ca să-l poată „mânca” pe săturate.

- De ce zâmbești, Kirin? întrebă Kua, pe un ton glumeț, ca și cum ar fi crezut că zâmbetul era pentru el. Însă Kirin zâmbea, de fapt, la amintirea unor vorbe spuse de altcineva care nu era acolo.

- Ah… prăjitura e bună. Dacă mai comand una, P’Kua se supără?

- Deloc, comandă orice vrei. Și tu, Phat, la fel.

- Mulțumesc. Răspunse Patcha scurt, fără a arăta vreun interes de a se implica în conversația plictisitoare. Totuși, după ce primi acordul „sponsorului”, ea și Kirin comandară încă două deserturi, în timp ce Kua nu se atinse de nimic dulce.

- Dar sala de box unde lucrezi are și luptători cunoscuți, nu? Îl cheamă Pūn Yai, așa-i? Aruncă Kua din nou vorba.

- Da. Răspunse Kirin scurt.

- Eu nu mă uit la box, dar un prieten mi-a spus că firma lui are intenția să sponsorizeze competiții de genul acesta.

De îndată ce auzi cuvântul „sponsor”, Kirin tresări. Lăsă din mână desertul care până atunci îi ocupa atenția, era ceva mult mai interesant în joc.

- Firma prietenului P’Kua cu ce se ocupă? Oricum, poate să ia legătura direct cu mine.

- Produce unguente pentru dureri musculare, pentru relaxarea tendoanelor. Crezi că ar merge?

- De fapt, sponsorii pentru galele de box nu trebuie neapărat să aibă legătură cu sportul. Important e că vor să ajungă la publicul spectatorilor . Acum avem sponsori de la băuturi energizante și baterii auto, până la îngrășăminte pentru plante și siropuri de tuse.

- Atunci o să-ți dau contactul prietenului meu. Încă mai folosești același număr de telefon, nu?

- Da.

Deși se bucura de desertul pe care nu trebuia să-l plătească, Kirin simțea că trebuia să suporte, în schimb, laudele interminabile ale lui Kua despre sine și compania lui, plus insistențele de a-l ademeni să lucreze împreună – nu mai puțin de zece ori. Iar dacă asta nu era de ajuns, celălalt se și oferise să-l ducă cu mașina până la sala Sit Phetsak pe motiv că oricum era în drum spre casă. Dacă nu ar fi fost chestiunea legată de potențialul sponsor, Kirin cu siguranță nu și-ar fi pierdut vremea cu Kua mai mult de atât.

Pe drum, Patcha îi trimise un mesaj: să o anunțe când ajunge la destinație. Kirin zâmbi, simțindu-i grija. În fond, dacă lui Kua i-ar fi trecut prin minte vreo idee nepotrivită, nu el ar fi fost cel aflat în pericol – ci mai degrabă Kua, fiindcă ar fi trebuit să se confrunte cu un asistent de promoter care în timpul liber se antrenase la box cu unul dintre luptătorii vedetă ai sălii.

- Chiar vreau ca tu să lucrezi împreună cu mine. Spuse Kua din nou, pe măsură ce mașina intra pe aleea unde se afla sala Sit Phetsak. Atmosfera era deja destul de apăsătoare pentru Kirin, iar insistența celuilalt, rostită pe un ton rugător, îl făcea să-și dorească și mai mult să dispară.

- Dar încă nu am trecut de perioada de probă aici. Dacă P’Kua chiar vrea să mă ajute, mai bine dai numărul meu prietenului tău ,sau poti să mi-l dai mi-e, să iau eu legătura direct. Îi răspunse Kirin, amintindu-și exact motivul pentru care acceptase să urce în mașina lui Kua.

Kua opri în fața porții sălii, aprinse lumina din interior și căută un moment prin bordul mașini, până scoase o carte de vizită, pe care i-o întinse lui Kirin. Când tânărul văzu numele și funcția trecute acolo, zâmbi larg, îi mulțumi politicos și făcu o plecăciune. Dar celălalt îi apucă mâna ca un magnat dintr-un serial care punea mâna pe fete pe furiș, ceea ce îl făcu pe Kirin să și-o retragă imediat și să coboare repede din mașină. N-apucă însă să intre pe poarta deschisă pentru trecerea pietonilor, că Kua coborî și el în grabă după el.

- Așteaptă puțin, Khun.

- Da?

- În legătură cu slujba pe care ți-am propus-o, chiar vreau să te gândești serios. Ești o persoană cu cunoștințe și abilități, nu ar trebui să te irosești într-o sală de box mică precum asta.

Kua nu se limită doar la vorbe, ci și arătă cu degetul spre locul unde se aflau, cu o expresie neutră. Însă Kirin știa bine că nu merită să schimbe ideile lui, așa că nu făcu decât să răspundă cu un zâmbet forțat.

- Dacă accepți, poziția pe care o am acum îmi permite să mergem direct la o filială din străinătate.

- Pe noi?

- Da, mă refer la mine și la tine.

- Ah… bine, o să mă mai gândesc.

- Ai timp să te hotărăști până treci de perioada de probă. Pentru că, oricum, nu ai de gând să rămâi aici, nu-i așa?

- Da.

- Sper să aud vești bune de la tine. Atât despre slujbă… cât și despre noi doi.

Kirin nu era sigur dacă, dacă situația asta ar fi avut loc cu ani în urmă, ar fi simțit inima bătându-i mai tare la auzul acelor cuvinte. Însă acum nu simțea nimic, vorbele lui Kua nu erau cu nimic mai emoționante decât o frază de genul: „Mâine va fi cald.” Nu îi mișcau inima, nu îi atingeau sufletul. Era ca și cum știa deja răspunsul, dar nu avea ce face și nici nu voia să mai acorde importanță.

Stătu un timp privind stopurile roșii ale mașinii europene cum se îndepărtează, apoi se întoarse să meargă spre căminul său. Însă, în întunericul slab luminat al serii, cu doar câteva becuri portocalii aprinse la poartă, o umbră înaltă se așternu peste el, exact când privirea îi era coborâtă spre pământ. Când ridică ochii și văzu cine era, buzele subțiri i se arcuiră într-un zâmbet larg. Numai că fața celuilalt nu arăta deloc vreo bucurie. Ochii săi pătrunzători, chiar și sub lumina slabă, trădau dezamăgirea, iar apoi se întăriră într-o expresie dură, pe care Kirin nu putea să o înțeleagă.

- P’Than… ce s-a întâmplat?

- Ce crezi tu că s-a întâmplat? Crezi că sunt un prost? Vocea rece, plată, dar plină de nemulțumire, îl făcu pe Kirin să simtă un gol în stomac. Era mai apăsătoare chiar și decât în vremurile în care nu se înțelegeau deloc.

- Ce vrei să spui?

- Mi-ai spus că mergi să te vezi cu un prieten. Iar tipul ăsta care te-a adus până aici… ăsta se cheamă prieten?

- E un coleg mai mare. Ne-am întâlnit întâmplător la mall și s-a oferit să mă aducă, fiindcă îi era în drum.

- Întâmplător, spui? N-ai putut să găsești o scuză mai bună?

- Ești supărat pe ceva și-ți verși nervii pe mine, nu-i așa? Dacă e așa, atunci mai bine te liniștești întâi și după aceea vorbim.

Kirin se desprinse și porni spre camera lui, în timp ce Than îl urma pas cu pas. Din fericire, în lift erau și alte persoane, ceea ce mai atenua atmosfera apăsătoare pe care Kirin o simțea. Însă, chiar când voia să descuie ușa, mâna puternică a celuilalt îl prinse de încheietură și-l trase în camera lui Than.

- Nu vrei să vorbești pentru că nu găsești o minciună bună, așa-i?

- Ești nebun? Dacă ești supărat pe mine, măcar spune-mi motivul. Spune-mi ce-am făcut greșit!

- Tocmai am aflat că intenționezi să lucrezi aici doar până treci de probă.

- Da... la început așa îmi propusesem. Și, de fapt, ar trebui să știi deja asta.

- Dar motivul pe care îl știam eu nu e același cu cel pe care l-am auzit azi.

- Ce motiv?

- Că vei rămâne aici doar până la finalul perioadei de probă pentru că deja te așteaptă altă slujbă. Și că te-ai apropiat de mine doar ca să-ți atingi scopul, deși, în realitate, ai deja pe cineva.

Kirin îl privi șocat de felul în care Than legase întreaga poveste. Dar, dacă se gândea la ce spusese mai devreme Kua, i-a fost ușor să înțeleagă greșit.

- Te înșeli. Poate că înainte gândeam așa… dar acum nu mai e cazul. Pentru că… Kirin era gata să explice, dar Than ridică mâna și îl întrerupse.

- Cum să fie o neînțelegere, când am auzit cu urechile mele?

În seara aceea, Than ieșise la alergat pentru a se pregăti de competiție. Totodată, voia să il aștepte și pe Kirin, care trebuia să se întoarcă la aceeași oră. Nu s-ar fi așteptat ca, în clipa în care auzise motorul unei mașini apropiindu-se și ieșise să întâmpine, să vadă doi oameni comportându-se atât de apropiați încât păreau mai mult decât colegi. Iar după ce au coborât din mașină, îi auzise discutând despre viitorul lor împreună.

Un viitor… în care el nu exista.

- Tot ce-ai vrut de la mine a fost să accept să particip la turneul campionatului. Și asta ai obținut deja. Așa că, de aici înainte… între noi doi nu mai e nimic de discutat.

Kirin privi chipul marcat de durere al celui înalt și nu putu decât să zâmbească amar. Pronumele rece și distant fusese adus din nou între ei. Ochii mari și umezi îl priveau pe cel care fusese motivul mândriei lui, dar acum în privirea aceea nu mai era decât tristețe. În ochii căprui închis i se adunau lacrimi, iar când celălalt își întoarse fața, refuzând să-l mai privească, nodul amar îi urcă în gât. Durerea din suflet i se strânse pe buze și ieși sub forma unor cuvinte care tăiau adânc, la fel de dureros pentru amândoi.

- Se pare că… niciodată n-am contat cu adevărat pentru tine, nu? Nici măcar o dată nu m-ai crezut.