Capitolul 15

Deși tocmai se sărutaseră atât de aprins încât Kirin era convins că nu va putea adormi deloc, cum și-a atins capul de pernă, n-a trecut mult și a adormit, epuizat de oboseala adunată peste zi. Așa că atunci când Than a ieșit din baie, l-a găsit pe Kirin dormind deja. Bărbatul s-a întins pe cealaltă parte a patului, iar oboseala l-a copleșit la rândul lui, făcându-l să adoarmă în scurt timp. De obicei, atunci când trebuia să doarmă în alt loc și să împartă camera cu un prieten, nu reușea deloc să închidă ochii ușor. Însă alături de Kirin era altceva – o liniște care îi alunga toate grijile într-un mod aproape de necrezut.

Somnul din acea noapte, însă, n-a ținut mult. Nici măcar nu apucase să sune alarma setată pe telefonul mobil pentru ora cinci dimineața, că Than a fost trezit de sunetul strident al apelului primit pe telefonul lui Kirin, lăsat pe măsuța de toaletă. Ridicându-și capul de pe pernă, privirea i s-a oprit pe chipul celui ce dormea dus, întors cu fața spre el. Cum nu părea să se trezească prea curând, Than s-a dat jos din pat și s-a uitat la ecranul telefonului. Văzând că apelul era de la Mai Ek, a decis să răspundă în locul lui Kirin, convins că, dacă acesta suna la trei și jumătate dimineața, era ceva foarte serios.

📱- [Frate Kirin!] glasul strigător al lui Mai Ek a izbucnit de îndată ce Than a răspuns. Instinctul i-a spus că veștile ce urmau nu erau deloc bune.

📱- Eu sunt. Kirin încă doarme.

📱- [Man are o criză de diaree, frate! De pe la miezul nopții e tot la toaletă. Nu cred că mâine va fi în stare să urce în ring!] Mai Ek nu a așteptat întrebări și i-a spus imediat motivul apelului. Cuvintele l-au făcut pe Than să stea o clipă nemișcat, apoi și-a adunat repede gândurile pentru a face față problemei.

📱- Du-l mai întâi la spital. Eu am să-i spun lui Kirin.

📱- [Dar nu va fi rău pentru Khun? E primul lui eveniment pe care îl organizează singur de la început până la sfârșit!] vocea lui Mai Ek trăda îngrijorarea. De îndată ce aflase vestea de la colegul de cameră al lui Man, unul dintre boxerii ce urmau să urce în ring a doua zi, el telefonase imediat lui Kirin.

📱- Tu fă ce ți-am spus. De restul mă ocup eu.

Than a închis apelul fără să mai aștepte alte întrebări. Situația era prea urgentă pentru a pierde vremea cu explicații fără sfârșit. Totuși, când s-a întors lângă pat ca să-l trezească pe Kirin, a făcut-o cu mișcări lente, ca să nu-l sperie și să nu-i provoace neliniște.

Cu un gest blând, a dat la o parte șuvița care îi acoperea obrazul rotund, apoi i-a prins ușor brațul ce ieșea de sub pătură, scuturându-l încetișor în timp ce îl striga pe nume.

- Khun... Khun... vocea sa caldă, joasă, pe care nu o mai folosise cu nimeni de foarte multă vreme, a strigat fără urmă de stinghereală.

Kirin a deschis ochii pe jumătate, încă buimac. Dar când mâna caldă, care îi alungase frigul ce-i atingea pielea, a vrut să se retragă, palma lui mică a prins-o și a așezat-o pe obrazul său rece.

Nu se știe dacă era din cauză că mintea lui nu era încă pe deplin trează sau din alt motiv, însă gesturile lui păreau să nu aibă stăpânire. Își ridică privirea spre ochii ascuțiți care îl urmăreau cu atenție, ca și cum ar fi vrut să-l certe, dar niciodată nu reușea. Mai ales atunci când își dezvăluia sentimentele și dorințele, părea că această sinceritate îl încuraja pe cel mic să fie și mai îndrăzneț.

- Îmi pare rău că ți-am întrerupt somnul, dar Mai-ek tocmai te-a sunat.

- Hm? Chiar dacă era treaz, somnolența îl făcea pe Kirin să se uite la vorbitor cu o expresie de nedumerire.

- E ceva ce trebuie să rezolvi.

Oricât de mult și-ar fi dorit să adoarmă la loc, expresia încordată a lui Than și tonul său serios l-au făcut să-și alunge somnul pe dată. S-a ridicat în șezut și a ascultat mesajul pe care Mai Ek fusese nevoit să-l transmită la trei și jumătate dimineața. Un gol amar i s-a așternut în suflet era ca și cum aproape ar fi atins linia de sosire, dar, brusc, aceasta fusese mutată și împinsă atât de departe încât nu se mai zărea.

- Eu... Kirin a rămas fără cuvinte, chiar și întrebarea despre ce ar trebui să facă în continuare îi era blocată în gât.

Văzându-l atât de pierdut, Than a înțeles imediat. Nu trecuse niciodată printr-o astfel de situație în postura de asistent de promotor, dar cunoștea prea bine gustul amărăciunii și al dezamăgirii. Diferența era că, pe vremea lui, nu fusese nimeni să-l sprijine. Kirin însă nu era singur. Than i-a pus o mână pe umărul lăsat în jos, iar cu cealaltă i-a ridicat bărbia, obligându-l să-l privească în ochi. Zâmbetul blând ce i-a însoțit gestul părea menit să alunge umbra întunecată din ochii mari, căprui.

- Problema a apărut deja. Tot ce putem face acum e s-o rezolvăm pas cu pas.

- Dar nu va fi timp...

- Dacă ne lipsește un boxer, atunci... găsim altul. Cuvintele lui Than sunau simple, însă, ca sportiv, știa prea bine că era o problemă uriașă, ce depindea deopotrivă de pricepere și de noroc.

Iar norocul... nimeni nu putea ști dacă va fi de partea lor.

Privindu-l pe Kirin, cu ochii încă tulburi de nesomn, dar forțat să înfrunte criza, Than simțea un val de compasiune. Cu degetul mare, a mângâiat ușor obrazul rotund pe care îl ținea între palme, ca o mângâiere menită să aline.

- Nu te teme. Nu o să te las să faci față singur acestei situații.

- Dar... gândurile lui Kirin erau pline de obstacole nevăzute, ce păreau să-l oprească din drum.

- Du-te și fă un duș, îmbracă-te și așteaptă-mă. Eu mă duc să vorbesc cu fratele Win, apoi vom merge împreună să rezolvăm asta.

- Iar tu...

- Nu lipsesc mult. Mă întorc înainte să termini tu dușul. Iau cardul de rezervă, ca să nu trebuiască să te deranjezi să-mi deschizi ușa.

Nici nu apucase Kirin să răspundă sau să-l oprească, că Than deja luase cardul de acces al camerei și ieșise grăbit. Văzând asta, nici Kirin nu mai avea motiv să stea pe loc. Cel puțin acum, când mintea lui era încă în ceață, nu trebuia să devină o povară. Și poate că un duș rece îl va ajuta să-și limpezească gândurile. În realitate însă, ca om abia intrat în lumea boxului thailandez, nici măcar nu știa de unde să înceapă rezolvarea unei asemenea probleme.

De partea cealaltă, Mawin tocmai fusese anunțat de boxerul care împărțea camera cu cel bolnav. Așa că, atunci când Than a bătut la ușă ca să ceară sfatul său, a nimerit exact momentul potrivit: Mawin avea oricum nevoie să discute problema cu cineva direct implicat. Than avea deja un plan în minte și a cerut să fie lăsat să găsească el un nou boxer care să lupte la timp. După ce au analizat situația, au ajuns la concluzia că niciunul dintre sportivii veniți împreună cu ei nu era într-o formă fizică potrivită pentru meci, nici ca rezistență, nici ca greutate, fiind imposibil să intre în parametri în doar câteva ore.

- Și atunci, ce vrei să faci, Than? întrebă Mawin cu vocea tensionată. Din ancheta scurtă pe care o făcuse, aflase deja că boxerul bolnav, după ce se întorsese la cazare, ieșise din nou cu prietenii la petrecere și mâncase ceva nepotrivit. Evident, urma să răspundă pentru iresponsabilitatea lui, dar nu acum, nu când meciul era pregătit în proporție de aproape nouăzeci la sută și mai bine de jumătate dintre bilete fuseseră deja vândute.

- Mă gândeam să-l consult pe maestrul meu de box.

Mawin știa bine că Than era originar din Chonburi și că se formase într-un mic club local de muay thai, condus de acel antrenor. Așa că ideea de a apela la cineva din zonă i s-a părut rezonabilă.

- Cred că trebuie să găsim un boxer acceptat de localnici. Așa nu vor apărea probleme cu rambursarea biletelor.

- Bine, facem cum spui. Ține-mă la curent. În privința locației, lasă pe mâna mea. Între timp o să contactez și eu boxeri din clubul nostru sau din cluburile partenere, poate găsim pe cineva de rezervă, ca măsură de siguranță.

- Înțeles, frate.

Than dădu din cap și era gata să plece, dar Phet, care ascultase discuția în tăcere, îl opri:

- Cum e Khun, Than?

- Destul de speriat, recunosc. De aceea i-am spus să facă un duș și să se îmbrace, ca să-și adune gândurile și să nu-și lase spaima să pună stăpânire pe el.

- Ai grijă de el, te rog, spuse Mawin, vizibil îngrijorat.

- Așa voi face. Than ar fi vrut să adauge mai multe, dar, în cele din urmă, se rezumă la atât înainte de a-și lua rămas-bun.

Când s-a întors în cameră, a fost chiar momentul în care Kirin ieșea din baie, purtând halatul hotelului. Than s-a oprit o clipă, surprins să vadă deschizătura halatului lăsând să i se vadă pielea albă de dedesubt. Însă Kirin părea să nu observe, probabil din cauza grijilor uitase să-și ia hainele cu el în baie.

- Ce-a zis fratele Win? întrebă Kirin, strângând la piept hainele pregătite, cu ochii plini de neliniște, căutând pe chipul imperturbabil al lui Than vreo urmă care să-i trădeze gândurile.

- Win se ocupă el de locație. Dar noi trebuie să facem rost de un boxer nou înainte de prânz. Așa vom putea anunța publicul, fie pentru eventualele restituiri de bilete, fie, dacă avem noroc... poate chiar vom reuși să le vindem pe toate.

- Noroc? repetă Kirin, nesigur, pentru că nu-și putea imagina de unde ar putea veni acest „noroc”.

- Da.

Ceea ce îl făcu să-și recapete cât de cât calmul nu erau atât cuvintele, cât atitudinea liniștită a lui Than. Așa că aprobă în șoaptă, ca un om care nu găsise încă o soluție mai bună.

- Îmbracă-te aici. Eu nu stau mai mult de zece minute la duș. După aceea pornim imediat.

Nu după mult timp, Than a ieșit din baie purtând o cămașă simplă și o pereche de blugi închiși la culoare. În contrast, Kirin, care se tot plimba neliniștit și-și rodea unghiile, se îmbrăcase într-o ținută mai deschisă, după preferința lui. Văzându-l atât de îngrijorat, Than s-a apropiat, i-a prins mâna și, cu degetul mare, i-a netezit cutele adânci dintre sprâncene.

- Nu te stresa. Ți-am spus, o rezolvăm pas cu pas.

- Mi-e teamă că Kirin va strica evenimentul lui Win... emoția și senzația că era prins într-o situație imposibilă l-au făcut pe Kirin să vorbească despre sine la persoana a treia, cu numele său de alint, exact ca un copil care caută protecție. Asta l-a făcut pe Than, cel care abia discutase subiecte tensionate cu Mawin, să zâmbească în colțul gurii.

- Ai încredere în mine?

Kirin îl privi în ochi și, pentru o clipă, zbuciumul din pieptul său se liniști. A dat din cap afirmativ, iar în clipa următoare Than l-a condus de mână afară din cameră, în timp ce cerul de afară era încă cufundat în întuneric.

- Unde mergem? întrebă Kirin, după ce s-a așezat în mașină.

- În orașul meu natal. E ceva drum până acolo. Poți să dormi pe drum, te trezesc eu când ajungem.

Kirin nu i-a spus că nu ar fi reușit să adoarmă în asemenea situație, a ales mai bine să întrebe:

- Și de ce tocmai în orașul tău natal?

- Trebuie să găsim un boxer pe care să-l accepte și fanii din public. M-am gândit că cel mai bine e să-i cer ajutor maestrului meu. El are o mică sală de muay thai acolo, în districtul de unde sunt eu.

Chiar dacă nu lucra de mult timp în această lume, Kirin înțelesese ușor care era adevărata problemă, găsirea unui înlocuitor. Așa că, după ce i-a ascultat ideea, a scos telefonul și a început să caute informații despre boxeri locali. Se gândise că, înainte de a cere ajutorul altcuiva, trebuia măcar să-și facă și el partea lui.

Au mers mai bine de o oră și au ajuns la destinație aproape de ivirea zorilor. Din acest motiv, Than nu sunase înainte pe maestrul său, era prea devreme să-l trezească. A preferat să riște și să vină direct la mica sală. Când au ajuns, lumina mare din față era aprinsă. Privind prin poarta de fier, au văzut că, în ringul din curte, un bărbat solid făcea exerciții de încălzire. Văzându-l, Than l-a chemat și pe Kirin să intre: maestrul era deja treaz și, ca de obicei, își începea ziua cu exerciții fizice, așa cum făcea de zeci de ani.

Ochii slăbiți de vârstă ai antrenorului se îngustară, încercând să vadă cine era vizitatorul de la poartă, după ce auzise soneria. Dar, apropiindu-se și recunoscându-l, bărbatul trecut bine de șaizeci de ani grăbi pasul, cu un zâmbet larg pe față.

- Than! strigă Suchat, primul antrenor al lui Than și proprietarul sălii unde formase atâția copii pasionați de muay thai. Vocea sa răsună puternică, iar apoi strigă spre casă, cerându-i soției să aducă cheia și să le deschidă imediat.

- Ce vânt te aduce aici așa de dimineață? întrebă, uimită, Sinee, soția lui Suchat. Totuși, zâmbetul cald de pe chipul ei arăta că se bucura la fel de mult de vizită.

- Bună dimineața, maestre. Bună dimineața, mătușă Sini.

Than își ridică mâinile în semn de respect, așa cum ar fi făcut în fața familiei sale. Apoi îl prezentă pe Kirin ca fiind asistentul lui Mawin, ceea ce îi surprinse pe cei doi soți. Than nu adusese niciodată pe nimeni aici, nici măcar pe colegii săi de box care-i erau apropiați.

- Eu și Khun Kirin avem o mică favoare să vă cerem, învățătorule. A spus Than. Acesta din urmă a văzut că Kirin îl salutase deja pe proprietarul locului.

- Haideți să discutăm înăuntru. Dar voi ați mâncat ceva? spuse Suchat, conducându-i înăuntru înainte de a-i invita să se așeze pe scaunele lungi care se potriveau cu masa mare de lemn din interiorul casei.

În timp ce se lăsa pe bancă lângă Than, Kirin privi cu atenție mica sală de antrenament. Deși nu era la fel de impunătoare ca sala lui Sitphetsak, atmosfera era una caldă și liniștitoare. Casa fusese gândită cu parterul transformat într-un hol deschis pentru relaxare și primirea oaspeților, din care se vedea direct ringul de box. Pereții erau acoperiți de fotografii cu generațiile de elevi care se antrenaseră acolo. Bineînțeles, era inclusă și o fotografie a boxerului profesionist Puenyai Prabpayak, o fotografie mare , încadrată într-o ramă de lemn elegantă. Priveliștea îl făcu pe Kirin să-și întoarcă instinctiv privirea către Than, cel care îi povestise că deprinsese aici toate tainele și tehnicile boxului thailandez. Se gândi că era uimitor cum un copil reușise, prin perseverență, să se ridice și să ajungă să fie apreciat și admirat pentru talentul său, fără urmă de îndoială.

Than se oferi să explice pe scurt problema apărută, în timp ce Sinee le aduse o oală de orez cu creveți, aburind. Atmosfera, care ar fi trebuit să fie tensionată, se destinse vizibil. Kirin aduse în discuție câteva nume de boxeri locali pe care îi găsise în timpul drumului, lucru care îi atrase respectul lui Suchat, un veteran al lumii boxului. Bătrânul îl privi cu alți ochi, căci dacă Mawin îl luase pe tânăr ca asistent, atunci cu siguranță avea aptitudini notabile, iar reputația lui Mawin ca promotor era atât de mare încât puțini erau cei care nu-l cunoșteau.

- Cei pe care i-ai ales sunt cam aceiași la care mă gândeam și eu. Spuse Suchat, privind pe ecranul telefonului unde Kirin strânsese pozele. Erau toți boxeri din categoria de greutate necesară pentru meci. Problema era însă câți dintre ei ar fi fost într-o formă fizică suficient de bună pentru a lupta peste doar câteva ore.

- Și credeți că e cineva disponibil să-l contactăm? întrebă Than.

- Primii doi au pierdut în urmă cu două săptămâni și nu cred că s-au refăcut complet. Suchat arătă spre doi dintre cei cinci boxeri.

- Cei doi de aici se pregătesc pentru un turneu major la nivel de provincie. Sunt sigur că nu vor accepta să riște.

Era de la sine înțeles că un boxer avea nevoie de cel puțin trei săptămâni de odihnă după un meci. Totuși, existau și excepții, mai ales când luptele recente fuseseră scurte, de doar trei runde, ceea ce ducea la accidentări mai puține decât în trecut. Din acest motiv, toată speranța lor se rezuma la ultimul nume.

- Atunci nu ne rămâne altă opțiune decât să-l convingem pe acesta să accepte oferta noastră. Spuse Kirin, arătând spre fotografia ultimului boxer. Însă, observând expresiile incomode ale lui Suchat și Than, înțelese că ceva nu era în regulă. În cele din urmă, Than își exprimă el îndoiala:

- Omul acesta aproape că s-a retras din lumea boxului...

- Maestre, aveți cumva adresa sau numărul lui de telefon? întrebă Kirin, refuzând să renunțe.

- Am, desigur că am. Dar nu știu dacă va folosi la ceva, băiete. Voi nu aveți chiar atâta timp la dispoziție...

- Nu mai avem nimic de pierdut, nu-i așa? Reușim sau nu, trebuie să riscăm.

Văzând hotărârea din ochii celui mai tânăr la masă, Suchat zâmbi pentru prima dată după discuția tensionată care se întinsese de ceva vreme. Maestrul privi apoi spre Than, pe care-l crescuse de mic, și îi aruncă o privire ce părea să spună: „Ai făcut o alegere bună.” Than, înțelegându-i intenția, nu putu decât să-și încline buzele într-un zâmbet discret, fără să contrazică.

Suchat le desenă o hartă către casa boxerului vizat, aflată într-un alt district, pe partea cealaltă a sălii de antrenament, drum cu care Than nu era deloc familiar. Cei doi se ridicară și își luară rămas-bun pe la opt dimineața, cu harta în mâna lui Kirin.

- Mătușa Sinee mi-a spus că tu trimiți bani în fiecare lună pentru întreținerea sălii de box, zise Kirin, după ce mașina pornise de ceva timp.

- Când m-am dus să o ajut să spele vasele, mătușa a pomenit de tine.

- Dacă am ajuns până aici, e doar datorită maestrului și mătușii Sinee.

Deși Than nu adăugă explicații, Kirin își dădu seama că cei doi soți îl sprijiniseră enorm de-a lungul anilor. Chiar și el, deși abia îi cunoscuse, simțise imediat afecțiunea și grija sinceră pe care i-o purtau lui Than.

- Am văzut în sală fotografiile tale din copilărie. Erai slab ca o anșoa uscată.

- Când eram mic, nu prea aveam bani. Uneori nu reușeam să mănânc nici măcar trei mese pe zi.

Deși intenționase să înceapă o conversație pentru a relaxa atmosfera, auzind relatarea liniștită a lui Than, Kirin a simțit un val de tristețe. Umerii i s-au lăsat, iar glasul său plin de veselie s-a stins treptat. Cel care stătea la volan a trebuit să întoarcă rapid privirea spre chipul celui de lângă el, doar pentru a vedea o atitudine asemănătoare unui câine cu urechile plecate, certat de stăpân. Tânărul nu s-a putut abține să zâmbească la scena aceea.

- Nu ți-am spus asta ca să te întristez. Oricum, acum nu mă mai frământ cu trecutul.

- Totuși, n-ar fi trebuit să-ți amintesc de așa ceva.

- Poți vorbi. A subliniat Than pe un ton binevoitor, ca și cum ar fi vrut să-i spună că trauma trecutului chiar nu-l mai putea afecta

- Dar spune-mi, ce ți-a mai povestit mătușa Sinee?

- Mi-a zis că maestrul te-a învățat box încă de dinainte să împlinești zece ani. Iar când ai putut să lupți, ai insistat să mergi la meciurile de copii din târgurile locale, doar ca să câștigi bani pentru a-ți îngriji mama bolnavă.

- Poate părea crud pentru un copil de vârsta aceea. Dar, cum ți-am mai spus, eu am avut norocul să-i întâlnesc pe maestru și pe mătușa Sinee. Fără ei, nu știu cum ar fi arătat viața mea. Dar sunt convins că n-ar fi fost nici pe departe atât de bună ca acum.

Kirin îl privi cu un sentiment neașteptat de mândrie, deși nu avusese niciun rol în drumul pe care Than îl străbătuse. Din fotografiile văzute în sala de box înțelesese însă că trecutul lui Than fusese extrem de greu și că trecuse prin lucruri pe care puțini copii ar fi reușit să le înfrunte. Comparativ, copilăria lui Kirin părea un abis de diferență: la acea vârstă, el nu fusese în stare să facă mai mult decât să fugă de câinii din grădinile vecinilor.

Călătoria continuă o bună bucată de vreme, timp în care Mawin îi contacta din când în când. Partea bună era că locul de desfășurare a evenimentului nu mai ridica probleme, iar vremea părea să le fie favorabilă. Singurul obstacol rămas era găsirea boxerului.

După mai bine de o oră, ajunseră la o mică locuință din lemn, înconjurată de terenuri lăsate în paragină. Casele din împrejurimi erau rare și distanțate unele de altele, ceea ce îi făcea pe Than și Kirin să se întrebe dacă nu cumva greșiseră drumul. Însă când zăriră un bărbat înalt și zvelt lovind un sac de nisip vechi, simțiră ca și cum ar fi descoperit o adevărată oază în mijlocul deșertului.

- Bună ziua! Spuse Kirin, după ce coborâră din mașină și se apropiară de poarta de lemn. Se aplecă ușor, pentru că locuința nu avea sonerie.

- Pe cine căutați?

Bărbatul pe care îl văzuseră se apropie. Văzut de aproape, Kirin prinse din nou speranță: părea să fie într-o formă fizică excelentă, ca și cum nu încetase niciodată să se antreneze și își menținuse constant greutatea.

- Phayao, nu-i așa?

Cel interpelat tresări pentru o clipă, fiindcă trecuse mult timp de când nu mai auzise pe cineva chemându-l astfel. Și înainte ca Phayao să apuce să întrebe ceva, Kirin își aminti că trebuie să se prezinte mai întâi. Așa că le spuse cine sunt, pe sine și pe cel care îl însoțea. Însă chipul celui din urmă îl lăsă pe tânărul boxer fără grai pentru câteva clipe.

- Putem intra să discutăm înăuntru? întrebă Kirin cu respect.

Phayao văzu că deja soarele urcase pe cer și lumina puternică începuse să cadă peste curte, așa că deschise poarta și îi pofti pe amândoi să se așeze pe rogojina de bambus de pe prispă. De acolo, Kirin auzea din când în când tusea unei femei. Din informațiile pe care le citise dinainte știa deja că Phayao, boxer de aceeași generație cu Mai Ek, avea grijă de mama sa bolnavă. Și tocmai de aceea, deși reușise cândva să câștige o competiție importantă la nivel provincial, fusese nevoit să refuze ofertele mai multor săli de box care îl voiau sub contract. Pierduse astfel multe șanse și ajunsese treptat să fie uitat de lume.

- Aș vrea să lupți în ring la gala Sit Phet Saks din această seară.

Asistentul promotorului de box nu se rezumă doar la vorbe. Îi arătă pe ecranul telefonului afișul oficial al evenimentului și îi explică, pe scurt, problemele apărute care îl făcuseră să vină să îl caute, precum și suma pe care urma să o primească drept onorariu după meci.

- Dar mama mea… Phayao era interesat de oferta lui Kirin, mai ales că acum avea nevoie disperată de bani pentru tratamentul mamei sale. Totuși, dacă urma să participe, ar fi trebuit să lipsească ore bune, iar mama lui nu putea fi luată cu el sub nicio formă.

- Am să trimit pe cineva să aibă grijă de dânsa pentru tine frate. Spuse Than, înainte ca Kirin să găsească vreo soluție. Phayao se întoarse surprins către tânărul înalt, care se adresase cu un ton familiar. Și acest lucru nu era lipsit de importanță, fiindcă Phayao părea deja să nutrească o anumită admirație pentru Than. Astfel că acceptă fără să stea pe gânduri, cu încredere deplină. Când cel care promitea era un boxer profesionist, devenit celebru în social media datorită clipurilor de antrenament, și mai ales fiind din același județ, Phayao se liniști considerabil.

Dar această adresare familiară îl făcu pe Kirin să-și încrețească pe ascuns nasul. Dintr-odată se simți nedreptățit de standardul dublu al celuilalt. Nu era oare exact cum se plânsese odată, că Than îi spunea „frate” tuturor, dar pe el îl striga mereu doar „tu”?

După ce Phayao își dădu acordul, Than se scuză pentru a da un telefon celor pe care voia să îi roage să aibă grijă de mama tânărului boxer. Iar până la urmă nu era vorba de altcineva decât de antrenorul Suchat și de mătușa Sinee. Cei doi aveau oricum oameni de încredere cărora să le lase sala de box în grijă.

Kirin l-a sunat pe Marvin să-l informeze despre veste, iar tânărul promotor l-a sfătuit să-i aducă mai întâi pe boxeri pentru un examen fizic, deoarece, dacă nu îndeplineau criteriile, s-ar putea găsi o soluție. Așadar, când Suchat și Sinee ajunseră la fața locului, grupul porni imediat spre arena competiției, cât mai repede posibil, având în vedere termenul limită strâns . Iar odată ajunși, Mavin preluă direct responsabilitatea boxerului. Din fericire, starea fizică a lui Phayao era impecabilă, fiindcă își păstrase disciplina de antrenament în tot acest timp.

Deși schimbarea boxerului a stârnit unele critici din partea unor fani ai boxului, când a fost anunțat numele boxerului, s-a dezvăluit că era vorba de fostul campion provincial, care fusese absent o perioadă. Acest lucru a stârnit urale răsunătoare din partea fanilor boxului, alături de publicitatea rapidă pe toate canalele de socializare a lui Kirin pentru a anunța revenirea lui Phayao în ring. Acest lucru a dus la epuizarea tuturor biletelor cu patru ore înainte de luptă.

- N-aș fi crezut că reușești să-l aduci pe Phayao. E boxerul pe care atâția îl așteptau să revină! Mavin veni vesel și îi bătu de mai multe ori pe umăr lui Kirin. Privind forfota și entuziasmul care se întețiseră în jurul arenei, simți cum toată oboseala i se risipi.

- Nu eu l-am readus… el a fost cel care ma ajutat (Tharn). Kirin își aruncă privirea către tânărul care, nu departe, discuta cu Phayao pentru a-l ajuta să se pregătească.

- Dacă nu era el, munca ta frate, ar fi distrusă, de mine.

- A fost o situație inevitabilă. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca boxerul nostru să se îmbolnăvească pe neașteptate.

- Pentru că eu am fost neatent. Pentru că eu am greșit și nu am avut grijă de el cum trebuia. Da, poate e și vina sportivului că nu și-a menținut condiția, dar tot responsabilitatea mea era să-i reamintesc și să-l supraveghez, ca să fie pregătit pentru luptă.

- Chiar dacă nu l-ai fi adus pe Phayao, aș mai fi găsit totuși pe cineva să urce în ring.

- Și ce garanție aveam că n-am fi ieșit în pierdere, frate? acesta era unul dintre lucrurile esențiale pe care Kirin le învățase de când era asistent de promotor: nu era suficient să scoți pe cineva în ring, ci trebuia să găsești perechea de boxeri care să creeze dorință, atmosferă, să umple sala de spectatori. Altfel spus, măcar să nu iasă în pierdere.

- Important e că ai rezolvat problema. Și ai făcut-o bine, chiar foarte bine. Mavin îl încurajă, și vorbea serios, nu doar ca să-l flateze.

- Nu sunt așa sigur, frate… dacă data viitoare se întâmplă iar, oare am să fiu în stare să gestionez?

Vocea prezentatorului răsună tunător, anunțând confruntarea ce urma să înceapă, acompaniată de muzica puternică. Dar acum Kirin nu mai simțea aceeași emoție ca atunci când Than îl dusese să vadă prima lui gală. De data asta era ca și cum o povară uriașă îi fusese ridicată de pe piept. Iar la final, când Phayao fu declarat câștigător, Mavin se apropie să-i șoptească: boxerul primise prime consistente și bonusuri generoase de la marii pariori, suficient cât să poată plăti tratamentul mamei sale.

Și totuși, bucuria tuturor nu pătrunse cu adevărat în inima lui Kirin. Era ca și cum un zid invizibil îl separa de ceilalți. Rămânea copleșit de gândul că poate el nu era făcut pentru meseria asta. Da, până acum se descurcase, primise chiar laude, dar aceea fusese doar partea de suprafață, nu greul adevărat. Iar acum, confruntat cu realitatea, nu putea să nu se întrebe: dacă ar apărea iar o problemă, ar fi el capabil să suporte consecințele și pagubele generate de propria neglijență?

Se desprinse din mulțime și ridică privirea către cerul întunecat, pe care în seara aceea nu se zărea nicio stea. Brațele subțiri și le strânse singur pe lângă trup, încercând să se apere de vântul rece. Atunci însă, o căldură bine-cunoscută îl învălui. Brațe puternice îl cuprinseseră din spate, iar mirosul discret al parfumului celuilalt îl făcu să-și plece instinctiv capul. Bărbia băiatului se așeză pe părul lui moale, și Kirin lăsă să fie ținut strâns, fără împotrivire. Simți apoi atingerea nasului celuilalt pe tâmpla lui și întoarse repede privirea spre chipul tânărului înalt, cu ochi mari și uimiți. Dar surpriza aceasta era nimic pe lângă ceea ce îi auzi vocea gravă șoptindu-i:

- Ți-am spus că nu e vina ta P’Kirin. Și azi… ai făcut totul foarte bine. Extraordinar de bine.

- Hm? Kirin îl privi nesigur, de teamă să nu fi auzit greșit.

- Ce-ai zis adineaori…?

- Mi-era teamă că e un băiețel pe aici care ar fi gelos. Că altora le pot spune asta, dar ție nu.

- Cine ar fi gelos? Nu există așa ceva! protestă Kirin, cu voce brusc mai ascuțită. Celălalt nu-și putu reține zâmbetul.

- Atunci nu-ți mai spun P .

- Nu, odată ce m-ai numit așa, asta e. E ca și cum ai da un cadou. După ce l-ai dat, nu mai ai voie să te gândești să-l iei înapoi.

- Deci ești și posesiv, așa-i?

- Da… tot ce e al meu, îl protejez.

- Și eu… mă încadrez la «al tău»?

Kirin întoarse din nou capul, evitând privirea, dar tot nu se smulse din îmbrățișare. Iar asta era suficient pentru Than.

- Cei din echipă ziceau că, după ce terminăm totul aici, mergem să luăm cina împreună și abia apoi plecăm spre casă. Adăugă Than după o vreme, văzând că Kirin rămânea tăcut mai mult decât de obicei. Iar asta era o confirmare clară: gândurile îl apăsau încă foarte tare.

- Nu… nu vreau să merg.

- Dar toți ceilalți vor ca tu să mergi.

- Nu s-au supărat că din cauza neglijenței mele s-a creat atâta haos? Chiar și tu, P’Than, ai fost afectat.

- Nimeni nu s-a născut știind să facă totul perfect. Și înainte ca oricine să aibă succes, toți au trecut prin greșeli.

- Adevărul e că… uneori nu pot să nu mă gândesc că poate nu sunt potrivit pentru meseria asta.

Vocea firavă, plină de amărăciune, l-a făcut pe Than să-i apuce umerii și să-l întoarcă spre el. Vârful degetelor sale groase i-a atins bărbia, ridicându-i încet chipul, forțându-l să-i întâlnească privirea.

- Cine spune asta? Doar faptul că ai reușit să mă convingi să accept să intru în ring pentru următorul campionat e dovada contrarie.

Părea o simplă afirmație, dar pentru Kirin era exact ceea ce așteptase de o lună întreagă. Ochii lui, ațintiți asupra feței zâmbitoare din fața lui, păreau uluiți, ca și cum tocmai ar fi văzut ceva imposibil căzând brusc în fața lui. Nici nu-și dăduse seama când gura îi rămăsese întredeschisă de uimire, până când degetul aspru al lui Than i-a atins bărbia, obligându-l să și-o închidă.

- Câte muște ai lăsat să-ți intre în gură până acum?

- P’Than… nu ai bătut coaja de cocos ca să te joci cu câinele și să te simți bine, nu?

Întrebarea stârni un râs puternic și sincer din partea luptătorului, așa cum Kirin nu-l mai auzise până atunci. Micuțul avea un talent aparte de a găsi comparații amuzante și înduioșătoare pentru a se descrie.

- Ți-am făcut eu vreodată vreo glumă până acum?

- Nu. Kirin scutură capul.

- Atunci nu-ți mai face griji că nu ești potrivit pentru asta. Toți greșim… dar tocmai din greșelile astea învățăm să creștem.

- Și tu ai greșit vreodată, P’Than?

- De nenumărate ori. Răspunse el cu un zâmbet ușor ironic.

- Ai văzut filmările vechi cu mine, nu? Am greșit, am pierdut… dar niciodată nu m-am gândit să renunț.

- Asta înseamnă că nici eu nu ar trebui să renunț ușor, nu-i așa?

- Exact. Și dacă vrei să mergi mai departe, ține minte un lucru: pe drumul ăsta, nu mergi singur.

- Dar tu nu vei putea fi mereu alături de mine…

- Poate că nu. Dar pot să stau lângă tine mereu… dacă tu vei vrea asta.

Zumzetul din depărtare părea să dispară, lăsând loc doar senzației clare a buzelor ferme care se așezaseră peste ale sale. Mușcătura ușoară și sărutul adânc îl făcură să uite pentru o clipă de toate grijile care-l apăsau. O mână puternică îl trase mai aproape, lipindu-i trupul de cel al lui Than, în timp ce cealaltă îi ținea ceafa ferm, pentru a nu-i da voie să se retragă din sărut.

De data aceasta, după ce învățase din prima experiență, Kirin răspunse cu mai multă îndrăzneală, făcându-l pe Than să geme mulțumit când micuțul își strecură limba pentru a-i răspunde, alunecând cu tandrețe în fiecare colț al gurii lui. Dar curând Than preluă din nou controlul, lăsând palma fierbinte să-i mângâie spatele prin țesătura subțire a hainei, iar căldura aceea arzătoare părea să-i topească pielea. Kirin se lipi mai mult de trupul înalt, ca și cum ar fi căutat sprijin, în timp ce picioarele îi slăbeau sub intensitatea sărutului.

Totuși, la scurt timp, Than se desprinse cu o mișcare lentă și privi chipul roșu al băiatului, luminat de felinarul din apropiere, cu o urmă de regret.

- Dacă mergem mai departe de atât… s-ar putea să nu mai fiu în stare să conduc până la Bangkok.