Capitolul 10 ✯

 Vrei să bei apă... sau să bei apa mea?

   După ce s-a încheiat selecția reprezentanților Stea și Lună, din cadrul Facultății de Medicină, Sun s-a dus direct la Facultatea de Arte pentru a depune o cerere de învoire medicală pentru persoana mică pe care o lăsase acasă. A obținut un certificat medical de la clinica mamei sale, completând informațiile personale folosind actul de identitate pe care îl luase din portofelul lui Nu, împreună cu telefonul mobil, înainte de a părăsi apartamentul. După ce a depus formularul și a finalizat procesul, știind că cel mic încă se odihnea în camera lui, Sun s-a dus direct la supermarketul din apropiere. A ales cu grijă ingrediente proaspete pentru a găti o masă pentru persoana bolnavă care îl aștepta acasă. După ce a cumpărat toate produsele și proviziile de care avea nevoie, s-a întors imediat cu mașina la apartament.

   Sun a descuiat ușa dormitorului și a desfăcut lanțul înainte de a intra în cameră. Când a văzut corpul mic, ghemuit sub pătură și totul în ordine, s-a simțit ușurat. Se gândise că poate va găsii camera dezordonată și ceva stricat. Dar când s-a uitat la măsuța mică de lângă pat, sprâncenele i s-au încruntat. Medicamentul din cană era neatins. Apa caldă se răcise, iar congee-ul de creveți pe care îl făcuse era încă acolo.

-De ce nu ai mâncat? Micuțule... Micuțule!! S-a urcat pe pat, a mutat masa cu mâncare și medicamente pe măsuța laterală și a tras pătura ca să îl trezească pe Nu.

-Mm... Mi-e frig... A îngânat persoana ghemuită.

-De ce nu ai mâncat și nu ți-ai luat medicamentele? Ești atât de încăpățânat. Haide, ridică-te! Vocea aspră l-a readus pe Nu, în stare conștientă. Tot corpul îi era insuportabil de greu, și îl durea peste tot. Chiar și deschiderea ochilor era aproape imposibilă. Capul îi pulsa mai tare decât înainte. Și apoi s-a auzit vocea aceea puternică și certăreață a lui Sun chiar lângă el. ~Dacă nu era el, nu aș fi în starea asta. ~ Mintea lui Nu, nu mai putea procesa nimic. Nu mai putea suporta și a început să plângă.

-Hic... hngh... Hic...! O avalanșă de suspine și-au făcut imediat apariția.

-Hei! De ce naiba plângi acum? Ridică-te! În momentul în care Sun a întins mâna să-i atingă fruntea, a înlemnit imediat când a simțit cât de caldă era.

-Micuțule de ce ai temperatura atât de mare? La naiba. Nici măcar nu ți-ai luat medicamentele, cum naiba ar trebui să te faci bine!?

- Hngh... Hic... Nu țipa la mine... nici nu mă atinge... Pur și simplu pleacă... Nu, a plâns și mai tare, copleșit și supărat.

 -De ce nu ai mâncat și nu ți-ai luat medicamentele?

-Nu e treaba ta. Întoarce-te la fata cu care ai fost. Voi merge în camera mea... Hic... Vreau să plec...hngh... Sun se holba la silueta mică, cu lacrimile șiroindu-i pe ambii obraji, cu fața îngropată în pernă, plângând și tremurând. A văzut petele de lacrimi uscate care încă persistau pe marginea feței lui Nu, ceea ce înseamna că deja plânsese, înainte ca el să se întoarcă. Și cu cât tresărea Nu și se ferea de fiecare dată când Sun încerca să-i atingă umărul, obrazul sau fruntea, cu atât mai rănit era Sun de cuvintele lui... Tânărului i-a devenit clar imediat, despre ce era vorba de fapt.

-Îmi pare rău. Te rog, nu mai plânge, a spus el încet, punând o mână ușor pe umărul lui Nu în timp ce acesta stătea ghemuit, strângând perna cu putere, cu spatele la el.

-Nu mă atinge. Doar pleacă... Hic... hngh...

-Micuțule... te rog, întoarce-te și vorbește cu mine. Promit că nu voi mai țipa, bine?

-Nu-i adevărat... hic... mereu țipi la mine... N-n-n-am făcut nimic greșit... dar tot m-ai târât aici cu forța... m-ai încuiat singur în camera asta... și apoi te-ai dus să te vezi cu o fată... La naiba cu tine, Sun... idiotule... Hic... Hic... Cel mic a plâns și s-a întors să-l înjure, împingându-l, dar a fost tras imediat înapoi în brațele lui Sun.

-Îmi pare rău. Nu m-am dus să văd o fată așa cum crezi tu. Persoana care m-a sunat înainte să plec... era sora mea mai mică, junioara mea. Ți-o voi prezenta cândva, bine? Astăzi a fost evenimentul de selecție pentru reprezentanții Stea și Lună. Trebuia să fiu în juriu. Îmi pare rău că te-am lăsat singur. Nu plânge, bine? Poartă-te frumos. Sun l-a sărutat din nou ușor pe Nu, dar băiatul a continuat să suspine.

-Hic...

-Shhh... nu mai plânge. Sunt aici acum.

-Mi-e... foame...

-Dacă ți-a fost foame, de ce nu ai mâncat? Nici medicamentele nu ți le-ai luat. Am fost îngrijorat, știi?

-Eu... n-am avut puterea să mănânc... Hic...

-Atunci hai, ia mai întâi medicamentul pentru febră. Apoi te voi hrăni eu.

-Nu... nu vreau... e amar...

-Doar o înghițitură, bine? Fii tare pentru mine. Sun a încercat să convingă silueta mică, care acum se ghemuise și își odihnea capul în poala lui, încă plângând.

-Nu iau!

-De ce ești așa încăpățânat, Micuțule?

- Hic... ai spus că nu vei mai țipa... Nu a început să plângă din nou.

-Bine, bine. Nu o voi face. Fără țipete. Dacă nu vrei, nu trebuie să accepți. Întinde-te și stai cum trebuie, bine?

-Nu! vreau să rămân așa... hic...

  Întrucât, indiferent ce ar fi spus Sun, micuțul tot refuza să ia medicamentul, tânărul a luat două pastile și le-a pus în gura. Apoi l-a tras ușor pe Nu în sus și și-a apăsat buzele pe cele ale micuțului, trecând pastilele din gura lui în cea a lui Nu. S-a retras repede, a luat o înghițitură de apă și s-a aplecat din nou, lipindu-și buzele pentru a transfera și apa în gura lui Nu, ajutându-l să înghită pastilele. În același timp, limba lui a atins ușor gura lui Nu, gustând dulceața persistentă de acolo.

-Mmm... ughh!! Băiatul a scos câteva sunete nearticulate din gât.

-Ei bine? A fost dulce așa? Sun s-a retras după ce a avut confirmarea că Nu înghițise pastilele pe care i le dăduse. Apoi și-a lipit ușor buzele de fruntea lui Nu și l-a sărutat din nou.

-Mmm... ești nebun, Sun!! Faţa celui mic era roșie, era rușinat de faptul că primise medicamente în felul acela. Şi-a îngropat repede capul în pernă şi s-a întins, prea jenat ca să se uite la Sun.

-Ce s-a întâmplat, Micuțule? Ești timid acum în preajma mea? Ha, ha!

Văzând că Nu tăcea, ascunzându-și fața în pernă, Sun nu s-a putut abține să nu zâmbească, gândindu-se câte de adorabil era. S-a aplecat și l-a sărutat ușor pe ceafă, apoi i-a șoptit încet la ureche: -Stai puțin aici, bine? Mă duc să-ți fac niște congee. Sun s-a aplecat și a sărutat încă o dată obrazul lui Nu, atras de parfumul slab și dulce al pielii lui, înainte de a se da jos din pat.

-Ahhh... atât de revigorant. A murmurat tânărul încântat. Chiar atunci, un telefon a vibrat din buzunarul pantalonilor lui.

„Tata”

Apelul era de la tatăl lui Nu. Era deja seară și, cum acesta nu se întorsese încă acasă, tatăl său îl rugase pe Ruj să-l aștepte la facultate, dar nu avea niciun semn de la el. Mai devreme, Ruj încercase să sune de mai multe ori, dar nu reușise, pentru că Sun tocmai reaprinsese telefonul după ce ajunsese la apartament.

-Bună ziua, domnule. Sun a răspuns politicos la apel. Nu i-a spus micuțului că îl sună tatăl său, în

 schimb, a ieșit în liniște din dormitor ca să răspundă.

-Cine este? O voce calmă, dar autoritară, a răspuns la celălalt capăt al firului, făcându-l pe Sun să se oprească pentru o clipă. Era clar că vorbitorul își dăduse seama că vocea nu aparținea fiului său iubit. Totuşi, Sun a răspuns calm, fără nicio urmă de nervozitate.

-Numele meu este Sun. Sunt unul dintre seniorii lui Nu. Doarme acum. Se simte puțin rău, dar i-am dat deja medicamente. Încă puțină odihnă și ar trebui să se simtă mai bine.

-Da? Dar de ce este bolnav?

-Are febră mare, domnule.

-L-ai dus la doctor?

- Eu studiez medicina, domnule, tocmai i-am dat un antipiretic. Vom aștepta și vom vedea cum reacționează deocamdată, dar dacă starea lui nu se îmbunătățește, cu siguranță îl voi duce la un medic.

-Micul scandalagiu chiar a luat medicamentul? A întrebat tatăl lui Nu, suspicios. Vocea profundă și blândă de la celălalt capăt al firului, i-a pus lui Sun întrebarea, știind cât de încăpățânat putea fi fiul său, mai ales când era bolnav. Când venea vorba de a lua medicamente, indiferent cât de mult încerca cineva să-l forțeze, acea figură mică și rebelă, rareori ceda. Sun a aruncat o privire spre ușa dormitorului, un mic zâmbet apărându-i pe față înainte să-i răspundă tatălui lui Nu.

-La început, nu a vrut să-l ia, a fost puțin mofturos în privința asta. Dar până la urmă... a luat medicamentul.

-Este încăpățânat, nu-i așa? Ha ha ha... Îl știu destul de bine. Atunci îl las în grija ta. Dacă starea lui se înrăutățește sau se întâmplă ceva, sună-mă.

-Da, domnule. Te rog nu-ţi face griji, voi avea grijă de el.

-Când plănuiești să-l aduci înapoi acasă? A întrebat tatăl, ușor liniștit.

-Ãǎ... de fapt, domnule dacă ești de acord, ar fi în regulă ca Nu să rămână să se odihnească la mine deocamdată?

-Nu te deranjează?

-Deloc. Și în plus... e bolnav din cauza mea, așa că mă simt responsabil.

-Bine, atunci. Îl las cu tine. Băiatul ăla are tendința să facă totul singur, merge peste tot singur, nici nu spune nimănui când e bolnav. Când îl aduci acasă, sună-mă mai întâi. Aș vrea să vorbesc cu tine despre ceva. Vocea de la celălalt capăt al firului s-a schimbat subtil. Tatăl, începea să simtă că se întâmpla ceva mai mult între tânărul care a răspuns la apel și fiul său. La urma urmei, dacă Sun l-ar fi considerat pe Nu doar un Nong, l-ar fi dus acasă imediat. Dar faptul că i-a cerut să rămână peste noapte spunea multe. Tatăl lui Nu, care trecuse prin destule lucruri în viață și relații, mai ales cu femei, putea observa cu ușurință astfel de lucruri. Chiar și din timbrul vocii, își putea da seama, după felul în care Sun vorbea despre Nu, grijuliu și preocupat, că nu era doar un Phi care vorbea despre un Nong. Motivul pentru care îl rugase pe Sun să-l sune când îl ducea pe Nu, era acela că voia să observe comportamentul tânărului, să vadă dacă se potrivea cu ceea ce începuse el să bănuiască. La urma urmei, fiul său iubit era bărbat și Sun de asemenea, era şi el bărbat. Aşa că nu era încă sigur dacă ceea ce simțea chiar era adevărat.

-Atunci, după acest apel, trimite-mi numărul tău de telefon.

-Da, domnule. După ce a încheiat apelul, Sun a salvat numărul tatălui lui Nu în telefon și l-a format. Chiar când era pe punctul de a închide, apelul a fost reluat.

-Ai grija de el. Dacă i se întâmplă ceva... înțelegi, nu? Nu voi fi blând. Tonul profund și autoritar era foarte diferit de conversația calmă de mai devreme. Răsuna straniu și sever în urechea lui Sun.

-Am înţeles. Voi avea grija de el, domnule. Te rog nu-ți face griji în privința asta.

-Mm. Tatăl lui Nu a răspuns scurt, iar după ce linia s-a deconectat, Sun a înțeles mai mult sau mai puțin, că interlocutorul lui începuse să suspecteze ceva în legătură cu relația lui cu Nu. Dar Sun nu era deloc îngrijorat. În acel moment, tot ce-l interesa era să-l aibă pe Nu prin preajmă. Asta îl făcea deja să se simtă împăcat. Ceea ce Sun nu conștientiza de fapt, era ce însemna exact acel sentiment de neliniște. Panica pe care a simțit-o când s-a trezit și micuțul nu era acolo. Felul în care aproape și-a pierdut mințile doar pentru că nu l-a văzut.

...

   În timp ce se pregătea să se îndrepte spre facultatea sa, Sun s-a trezit conducând mașina spre clădirea facultății lui Nu, fără să-și dea seama de ce. În adâncul sufletului, știa foarte bine că, în starea în care era, Nu oricum nu va mai participa la cursuri. Şi totuși, a condus până acolo, să verifice. Ochii i-au poposit asupra siluetei mici pe care cineva o susținea și o îmbrățișa, iar Sun a văzut imediat roșu în fața ochilor. Fără să oprească măcar motorul, a deschis portiera mașinii și a sărit afară. Cheia era încă în contact. Portiera era larg deschisă. S-a năpustit și l-a smuls pe cel mic din mâinile persoanei care îl ținea în brațe. Faptul că a văzut pe cineva, atingându-l pe Nu în felul acela, pe altcineva decât el, i-a făcut sângele să fiarbă. Dar, în momentul în care l-a recunoscut pe acel tip ca fiind un vechi rival de-al său, totul s-a terminat. Sun și-a pierdut complet controlul, aruncând lovituri după lovituri în Chain fără să se abțină. Apoi, fără să-și dea seama, îl târâse deja pe Nu înapoi în camera lui. „Indiferent ce s-ar întâmpla, nu te las să pleci, Micuțule.” Sun a vorbit în timp ce stătea lângă pat, ghemuit lângă silueta adormită. A dat ușor la o parte părul de pe fruntea lui Nu și s-a aplecat să-l sărute ușor.

...

-Micuțule, Micuțule! Trezește-te şi mănâncă ceva, bine? Apoi poți dormii din nou, dragul meu. O voce blândă a șoptit lângă urechea lui Nu, exact când mirosul cald de terci îi îmbia nasul.

-Mmm... miroase bine... A mormăit tânărul fără să deschidă ochii.

-Uau! Nu a clipit larg din ochi în momentul în care a simțit un sărut cald pe obraz. Faţa lui Sun era chiar lângă a lui. Când l-a văzut trezindu-se, i-a zâmbit, înainte să se aplece și să-l sărute și pe celălalt obraz.

-Ahh, da. Miroase atât de bine și e la fel de dulce cum credeam. Nu a tușit forțat, înecându-se.

-Hei! Am vrut să spun că terciul miroase bine, nu că ar trebui să mă miroși pe mine! Vocea îi era răgușită și când a încercat să se ridice încet, Sun l-a ajutat imediat să se sprijine de tăblia patului. Se simțea puțin mai bine. Durerea de cap se mai potolise puțin.

-Ei bine, ai spus că miros bine, așa că am crezut că asta înseamnă că vrei să te miros și eu. Deci... poftim, ia și tu unul de la mine. Sun a zâmbit jucăuș şi şi-a umflat obrazul, aplecându-se şi oferindu-i-l lui Nu. Faptul că l-a văzut atât de aproape, zâmbind așa, nu făcea decât să-i confirme că era și mai chipeș decât îl știa el de obicei.

Deodată, inima a început să-i bată cu putere. Felul în care Sun se uita la el, întâlnindu-i privirea, apoi apropiindu-se încet... Cu cât se apropia mai mult, cu atât inima îi bătea mai tare. Abia putea respira, se simțea ca și cum ar fi leșinat în orice moment, din cauza presiunii din piept. Și exact când vârful nasului lui Sun l-a atins pe al lui, a intrat în panică și și-a întors repede fața, aplecându-și capul, jenat.

-Ã-ǎă... mi-e... mi-e sete, s-a bâlbâit el, cu vocea tremurândă şi stângace.

-Vrei să bei apa mea... sau apă caldă? În momentul în care acele cuvinte i-au ieşit lui Sun din gură, Nu, și-a ridicat imediat capul și l-a privit cu ochi mari.

-Perversule! Cine naiba ar vrea să-ți bea apa!?

-Ei bine, nu știu... Aseară am văzut pe cineva implorându- mă foarte drăguț, a spus el tachinându-l, afișând un zâmbet obraznic, de parcă se distra de minune. Dar în momentul în care Nu și-a dat seama la ce se referea, i-a revenit în minte imaginea lui plângând și implorând să bea apă din gura lui Sun.

-Sun!! Taci chiar acum! Sun!!! A tușit înecându-se din nou.

-Bine, bine Micuțule! Nu te mai tachinez. Uite, apă! Liniștește-te, nu e nevoie să țipi, oricum ești bolnav. Tonul lui Sun s-a schimbat imediat, a devenit grav și serios. Era sincer îngrijorat când Nu a început să tușească. A luat repede un pahar de pe măsuță, de lângă bolul cu terci. Lichidul cald și gălbui dinăuntru, emana ușor aburi, pe măsură ce Sun l-a dus mai aproape. A plasat ușor paiul pe buzele lui Nu și a rostit:

-Soarbe încet. Poate că e încă fierbinte. E apă cu miere și lămâie, am pregătit-o pentru tine.

-Pot să o beau și singur, a spus Nu în timp ce Sun încerca să-i ducă paiul la gură.

-Nu fi încăpățânat!

~La naiba, chiar a mârâit la mine doar pentru asta?!~ S-a gândit Nu încurcat. Dar, cu gâtul dureros și uscat și cu o nevoie acută de ceva lichid, nu a avut de ales decât să bea din paharul pe care Sun îl ținea aproape de buzele lui. Prima înghițitură i-a calmat instantaneu gâtul. Temperatura era perfectă, băutura caldă și reconfortantă. Un parfum fin și dulce de miere i-a invadat nasul, iar gustul era ușor dulce, cu o notă acrișoară de lămâie. Era surprinzător de bună, sincer. Așa că Nu...

-Mai mult...mai mult... haaahhh... Așa de bună! a terminat tot paharul dintr-o dată.

-Hei! Micuțule!! Ți-am spus să bei încet! Sun s-a uitat la el cu expresie ușor panicată, evident surprins că a terminat totul dintr-o singură înghițitură.

-A fost prea bun! Mi-a făcut gâtul să se simtă mai bine imediat. A răspuns el entuziasmat.

-Hm. Dacă ai fi luat și medicamentul cu atâta entuziasm...

-Huh... Acea frază i-a adus aminte instantaneu de evenimentele din seara aceea, când s-a întors și i-a dat medicamentul... Doamne, a fost atât de jenant.

-Î-înțeleg deja! S-a bâlbâit tânărul. Mi-e foame, bine? Dă-mi mâncarea, a mormăit el, ochii mișcându-i-se rapid în altă parte, neîndrăznind să-i întâlnească privirea. În momentul în care a văzut bolul cu congee de porc, a schimbat rapid subiectul și a izbucnit că îi era foame.

-Bine. Nu te agita. Am auzit clar și tare. Pentru că era prea distras de bolul aburind de congee care își răspândea parfumul delicios spre el, nu a fost atent la ce făcea Sun. Imediat după ce i-a răspuns, s-a aplecat brusc și l-a sărutat rapid pe obraz, apoi i-a aruncat acel zâmbet enervant de vesel.

-Ah...Sun!! Tusea și-a făcut apariția din nou.

-Ți-am spus să nu ridici vocea. A spus tânărul autoritar.

- De ce naiba m-ai sărutat?!

-De ce să nu o fac? Nu te poate săruta Phi acum?

-Nu! Nu poți!! Un alt sărut rapid a fost plasat pe obrazul fin al lui Nu.

-Mmm... ngh...

- Sun idiotule, t-tu... Înainte ca Nu să poată reacționa, Sun s-a aplecat și și-a lipit nasul de obrazul lui, adulmecând adânc. Iar când cel mic a deschis gura să țipe la el, l-a sărutat brusc și pe buze, strecurându-și limba în gura lui. Apoi, înainte să se retragă, i-a lins ușor buza inferioară, făcându-i corpul să tremure.

-Mai spune un cuvânt și poate nu mai ai nevoie de congee. Vrei să mă mănânci pe mine în schimb?

-Pervers!! a izbucnit Nu fără să se gândească. Acel zâmbet arogant i-a revenit lui Sun pe față în timp ce se mișca să se așeze încălecat pe silueta mică din pat.

-S-Stai! Sun! Mănânc! Nu vorbesc bine? Mănânc, la naiba! Nu înțelegi? A strigat panicat Nu în timp ce Sun s-a aplecat să-l mângâie pe gât. Pielea i s-a făcut de găină, dar a reușit să țipe fără să tușească.

-Heh... sigur vrei să mănânci? Sun a ridicat fața să se uite la el, nasurile lor aproape atingându-se.

-D-Da! a răspuns Nu, cu vocea tremurândă și inima bătându-i atât de tare încât a crezut că o să leșine. Dacă Sun ar fi făcut ceva, probabil că el ar fi murit chiar atunci.

-Asta e tot ce aveam nevoie să aud.A oftat ușurat când Sun s-a dat jos de pe el, apoi a apucat măsuța japoneză de lângă pat și i-a pus-o în față. S-a așezat lângă el, a luat o lingură de congee, a suflat ușor în ea și i-a dus-o la gură.

-U-ăă... eu, ăăă...

-Deschide gura. A afișat acea față serioasă cu o voce severă, iar Nu și-a deschis imediat buzele strânse, fără să mai spună un cuvânt. L-a lăsat ascultător să-l hrănească. Prima înghițitură l-a luat prin surprindere, a fost de-a dreptul delicioasă.

-Prea iute? Sun l-a privit în ochi în timp ce mesteca.

-N-Nu. E... e chiar bună.

-Te referi la mine, nu?

-D...Tu... la naiba, nu! Am vrut să spun congee! La naiba.

-Heh, bine, bine, mă opresc din tachinat. A zâmbit și a luat următoarea linguriță, suflând ușor în ea înainte de a-l hrănii din nou. Sufla în fiecare linguriță, ca să o răcorească, îl hrănea și ștergea tot ce se vărsa. Dintr-un anumit motiv, asta îl făcea pe Nu, să se simtă... ciudat de în siguranță. Când bolul a fost gol, Nu era sătul și mulțumit.

-Mai vrei? Pot să mă duc să mai iau un bol.

-S-sunt sătul acum.

-Atunci ia-ți medicamentul. I-a întins o cană mică plină cu mai multe pastile, împreună cu un pahar cu apă caldă pe care îl pregătise. Nu s-a uitat la fața lui, apoi din nou la cana cu pastile. Înainte și înapoi de mai multe ori. Numai uitându-se la toate acele pastile mari, stomacul i se întorcea. Erau atât de multe și toate mari! ~Cum naiba ar trebui să le iau pe toate?~

S-a gândit Nu panicat. Chiar și înghițirea unei singure pastile era o luptă mentală grea, dar acum că erau mai multe?

-Vrei să ți le dau eu, sau le iei singur? a întrebat Sun, cu ochii strălucind și acel mic zâmbet arogant trăgându-i colțul buzelor. Întrebarea a fost suficientă încât să îl facă pe Nu să răspundă fără să se mai gândească.

-Le iau singur!

-Atunci grăbește-te. O să număr până la trei. Dacă nu o faci până atunci, le vei lua exact ca mai devreme. Unu...

-S-Stai, Sun! Nu mă presa așa!

-Doi...

-La naiba... ugh... mmph... A-apă! Nu a închis ochii strâns, și-a ținut respirația și a vărsat tot paharul de pastile în gură. Apoi a luat paharul cu apă caldă pe care îl avea pregătit și l-a dat pe gât în grabă. Dar imediat ce gustul amar al pastilelor i-a atins limba, stomacul i s-a întors. A simțit că o să vomite. A înlemnit, neîndrăznind să le înghită.

-Nu scuipa, Micuțule. Înghite. A rostit Sun, dar Nu, nu mai putea suporta. Era pe punctul de a scuipa totul, până când a zărit fața lui Sun apropiindu-se. Asta l-a speriat atât de tare încât a înghițit pastilele imediat.

-Heh. Bravo. Uite recompensa ta. Un sărut sonor a poposit pe obrazul roz al lui Nu.

-Sun, ce naiba faci? Dacă pastilele s-ar bloca și m-aș îneca?

-Nu te-aș lăsa să mori așa ușor, Micuțule. Sun a întins mâna să-i ciufulească ușor părul, aruncându-i un mic zâmbet.

-Mă duc să pun vasele astea deoparte mai întâi, mă voi întoarce și te voi șterge. După ce a spus asta, Sun a ridicat măsuța joasă, a luat bolurile și paharele și a ieșit din dormitor. Zâmbetul acela pe care i l-a aruncat... l-a făcut pe Nu să simtă ceva ciudat în piept. Nu știa de ce, dar văzând zâmbetul acela, inima i-a tresărit puțin.

~La naiba, trebuie să fie atât de arătos? E sincer nedrept. Cu cât sunt mai atent, cu atât îmi dau seama cât de frumos este. Nu e de mirare că oamenii se adună mereu în jurul lui cerându-i poze ori de câte ori iese. Și nici nu vreau să încep să vorbesc despre fete, una dimineața, alta după-amiaza și apoi alta seara.~ Vocea interioară a tânărului, nu îi dădea pace. S-a trezit gândindu-se la tot ce se întâmplase în ziua precedentă, de când îl întâlnise...

-Micuțule! Hei, Micuțule!! A tresărit surprins când Sun a întins brusc mâna și i-a apăsat dosul palmei pe frunte.

-Ce s-a întâmplat? Te-am strigat, de ce nu ai răspuns? Te doare capul sau altceva? Corpul tău e încă cald, dar nu la fel de fierbinte ca mai devreme. I-a atins ușor fruntea, obrajii și gâtul cu dosul palmei. Expresia de pe fața lui arăta o îngrijorare autentică iar privirea îi era plină de compasiune. Nu, ura să vadă ceea ce vedea în ochii lui. Îl făcea să simtă că nu-i putea întâlni privirea, ca și cum nu ar fi fost el însuși.

-N-Nu, eram doar... pierdut în gânduri, asta e tot.

-Mai doare... acolo jos? a întrebat el cu un ton îngrijorat. Tânărul i-a răspuns sincer.

-Nu mă mai doare. Doar... se simte puțin amorțit și strâns când stau.

-E bine. Dacă febra îți scade și te simți mai bine mâine, te voi duce înapoi acasă la tine. Dar în seara asta, stai aici.

-Dar tu?

-Ai Jon, prietenul meu, m-a sunat și m-a invitat să mergem să bem ceva la Hia Phet. Probabil mă voi întoarce târziu. Micuțule, tu vei merge la culcare, bine? Nu a simțit o greutate adâncă și inexplicabilă în piept. Deodată, pur și simplu nu voia ca Sun să plece.

-Micuțule!!

-Mmm...

-Ce s-a întâmplat? De ce fața asta?

-N-nu, e în regulă. Du-te. Mi-e somn și o să dorm.

-Atunci ridică-te și lasă-mă să te șterg mai întâi, ca să te simți mai bine. Sun l-a ajutat să se așeze lângă tăblia patului și i-a scos cămașa. Nu a stat acolo liniștit, lăsându-l să-l curețe fără să spună un cuvânt, fără plângeri, fără obiecții. Deodată, s-a simțit... obosit. În adâncul sufletului, nu voia să facă nimic. Voia doar să stea nemișcat. Și voia ca Sun să rămână. Dar nu a avut curajul să spună că nu voia să plece. A stat acolo, distanțat și rupt de realitate. Următorul lucru pe care l-a știut a fost că Sunt terminase de șters, ba chiar aplicase unguent pe zona de acolo de jos. Nici nu și-a dat seama când a făcut-o. Pe lângă asta, îl schimbase deja în pijamaua lui supradimensionată.

-Micuțule, ies acum. Dacă ai nevoie de ceva, sună-mă. Ți-am salvat numărul. I-a dat telefonul, cel pe care i-l confiscase în dimineața aceea. Nu, stătea întins pe o parte, cu fața pe pernă și se uita la el. Deja făcuse duș și se schimbase. Își coafase părul. Acel parfum răcoros al coloniei lui, acel miros proaspăt și curat. Jachetă de piele maro, tricou alb. Blugi slim fit de firmă. Chiar și cu miopia lui, Nu încă își mai putea da seama cât de bine arăta. Nu era de mirare că fetele se aruncau mereu la el. Tânărul suferind a întins mâna, a luat telefonul și l-a pus lângă el înainte de a-și ascunde fața înapoi în pernă. O atingere caldă din vârful nasului lui Sun i-a apăsat ușor obrazul, transmițându-i un val de căldură bruscă.

-Mă întorc curând, bine? Vise dulci! I-a șoptit Sun încet lângă ureche, înainte de a trage pătura peste el și a se îndrepta spre ușă.

-Sun... Deodată, numele i-a alunecat de pe buze lui Nu, în timp ce Sun se întorcea să iasă din cameră.

-Da! Ce este, Micuțule? Ai nevoie la baie? Sau ți-e sete? S-a întors imediat, ghemuindu-se lângă patul unde tânărul stătea întins.

-N-nu...

-Atunci ce este? De ce fața asta? Hai, spune-i lui P’Sun. A întins mâna să-i dea părul de pe frunte și apoi l-a sărutat ușor. Tânărul nu știa cum să-i răspundă, așa că a rămas întins, în tăcere. Văzând că nu spunea nimic, Sun l-a mângâiat ușor pe cap, apoi s-a dus să stingă lumina principală. După aceea, s-a întors și a aprins veioza de lângă el.

-Dormi puțin acum. Odihnește-te bine, băiatul meu bun, a șoptit lângă urechea lui înainte de a părăsi în sfârșit dormitorul. A urmat clicul ușor al ușii care se închidea. Nu și-a ridicat fața de pe pernă și s-a uitat spre ușă. Acea figură înaltă și familiară nu se vedea nicăieri. Chiar dispăruse.

~Da, bine! Pur și simplu du-te, atunci! Nu e ca și cum nu pot sta singur. Sunt perfect bine singur. Hic... La naiba... De ce naiba plâng... hic...~ Nu, nu înțelegea ce i se întâmpla, de unde veneau toate acele reacții. Se simțea iritat pe el însuși. Lacrimi care-i cădeau brusc și acea senzație de gol, de scufundare în piept fără Sun prin preajmă... A oftat adânc. Nici măcar nu s-a putut îndura să spună cu voce tare că nu voia ca Sun să se ducă la băut. Și-a lăsat capul pe pernă și a luat telefonul. O parte din el voia pur și simplu să se întoarcă în camera lui, era literalmente la doar câteva minute cu liftul. Dar dintr-un anumit motiv, picioarele lui nu se mișcau. Pur și simplu nu putea ieșii din camera lui Sun. S-a gândit să-l sune pe P’Ruj să vină să îl ia, în caz că îl încuiase din nou înăuntru. Dar când a coborât în sfârșit din pat și s-a îndreptat încet spre ușa dormitorului, aceasta s-a deschis ușor. Nu îl mai încuiase înăuntru ca înainte. A ieșit în sufragerie și a pipăit pereții pe drumul până la întrerupător. Știa exact unde se afla totul în acel apartament, cum funcționa sistemul de iluminat și care era drumul spre ieșire. Cel puțin putea merge singur, nu mai avea durere mare acolo. Probabil datorită unguentului pe care l-a aplicat Sun și medicamentelor pe care i le-a dat. Odată ce s-au aprins luminile, s-a îndreptat spre ușa din față. Proprietarul încuiase ușa din interior pentru el. Dar când a descuiat-o și a deschis-o, s-a deschis fără nicio problemă.

~La naiba!! Ai Sun, nenorocitule! Dacă tot pleci, pur și simplu nu te mai întoarce! Hic...~ Gândurile acelea ciudate și necunoscute nu-i dădeau pace. A trântit ușa, nu s-a mai obosit să o încuie ca înainte și s-a întors în dormitor. S-a prăbușit din nou pe pat. Până la urmă, nu fugise în camera sa. A luat telefonul și s-a uitat la numărul pe care Sun îl salvase. Dar degetul lui a atins din greșeală butonul de apel. Până și-a dat seama, Sun deja răspunsese.

-Micuțule! Ce s-a întâmplat? Ești bine? Acea voce profundă și blândă familiară a răsunat de la celălalt capăt al firului.

-U-unde ești acum? Nici măcar nu se gândise la asta, gura lui a întrebat de la sine.

-Tocmai am coborât la mașină. Ești bine? S-a întâmplat ceva? Vocea ta nu sună bine.

-N-nu... Am sunat doar să verific, asta e tot.

-Îți este deja dor de mine? Sun a folosit acel ton tachinator pe care îl folosea întotdeauna când voia să se joace. Nu a tăcut, neștiind ce să răspundă la întrebarea lui. Nici măcar nu știa ce simțea cu adevărat. Era somnoros din cauza febrei, iar medicamentele deja începuseră să-și facă efectul... Dar în momentul în care Sun nu a mai fost prin preajmă, pur și simplu nu a putut adormii.

-Micuțule? Micuțule! Mă auzi? Nu te mai tachinez, gata. Ce s-a întâmplat?

-...Sun...

-Da? Stai puțin, tocmai ies din complex.

-Ai putea... să nu pleci? ...Hic... Imediat ce a spus asta, Nu a închis repede și a stins telefonul. Nici măcar nu știa dacă interlocutorul a auzit ce a spus. Doar auzindu-l că ieșea din clădire, lui Nu i s-a încleștat gâtul, iar pieptul îl durea puternic, a rămas tăcut, nu a mai vrut să vorbească.

 ⁠｡⁠♡⁠✯⁠♡⁠｡