Epilog

 

- Unde te grăbești așa, Ai Sorn? strigă Champ către cel mai bun prieten al lui, care era ocupat să-și împacheteze lucrurile și era clar pe punctul de a o șterge din birou cu puțin înainte de ora 16:00.

- Mă duc să-l iau pe Ai Jun.

- Îl scoți la o mică sărbătorire în doi, așa-i? Doamne, prietenul meu e tot numai zahăr și sirop acum, ce siropos! glumi Champ, fluturând din degete într-un gest drăgălaș și afișând un zâmbet ștrengăresc. Dar Sorn nu se tulbură nici măcar o clipă și nu arătă vreo urmă de jenă. Doar ridică ușor din umeri, complet nepăsător.

- Da.

- De ce nu aștepți până mâine să sărbătorești cu toată lumea? Ah Rong a rezervat deja o masă la un restaurant chinezesc. Thai a zis că facem o cină comună cu ambele familii, întrebă Champ, nedumerit. La urma urmei, azi era doar repetiția, ce atâta grabă?

- Mâine e pentru familii. Azi e pentru mine, răspunse simplu Sorn, exact așa cum simțea. Voia să aibă un moment doar al lor înainte să înceapă formalitățile. Dacă încercau să fie romantici mâine, în fața tuturor, probabil s-ar termina extrem de jenant.

- I-ai luat deja un cadou? întrebă Champ.

Sorn nu răspunse, doar schiță un zâmbet șiret care-l făcu pe Champ să vrea să-i tragă una.

- Eu am plecat. Ne vedem mâine.

Sorn ieși din birou nu cu mult timp după aceea, dar din cauza traficului groaznic din zona universității lui Jun, îi luă ceva timp până reuși, în cele din urmă, să ajungă în fața clădirii facultății.

📱- Unde ești? întrebă la telefon, cu motorul încă pornit, în timp ce scana zona în căutarea puștiului. Nu-i luă mult să-l zărească, iată-l pe Jun, venind spre mașină în roba de absolvire, arătând de parcă ar fi preferat să fie oriunde altundeva. Avea în brațe un buchet, o plușărie și o eșarfă făcută din bancnote, pe care scria „Participant înscris. De la linia mea de mentori.

- E o căldură de mori. Și ăsta e doar repetiția, deja sunt pe ducă. Mâine, la ceremonia propriu-zisă, sigur leșin.

Cum urcă în mașină, Jun începu să se plângă întruna. Își smulse roba de pe el și o aruncă pe bancheta din spate, împreună cu tot ce căra. Tot ce voia acum era să se bucure de aerul condiționat, rece și dulce, din mașina lui Phi Sorn. Plecase din auditoriu cam cu o oră în urmă, după repetiția pentru absolvire.

După aceea, fusese prins făcând poze cu colegii de an, cu boboci și chiar cu câțiva foști absolvenți care se întorseseră special pentru ziua respectivă. Avea spatele leoarcă de transpirație, iar hainele i se lipiseră de piele într-un mod extrem de incomod. Sorn doar râse încet înainte să pornească de pe loc, gata să-l ducă pe puști la o masă binemeritată, exact cum plănuise.

Jun ajunsese până la urmă să se angajeze la compania lui Ah Rong, așa cum intenționase. Avusese mai multe interviuri programate, dar compania lui Ah Rong îi oferise cel mai mare salariu de început, iar cum deja știa cum mergeau lucrurile acolo, trecerea la programul full-time nu fusese deloc dificilă.

Cât despre Win, își găsise un loc de muncă într-o companie importantă din țară, exact în domeniul în care își luase diploma de inginer. Ah Rong îi spusese că e în regulă să accepte postul deocamdată, iar când va fi pregătit să intre în firma familiei, îi vor găsi atunci o funcție potrivită. La urma urmei, cei doi frați Tangpanya fuseseră dintotdeauna meniți să ducă mai departe moștenirea tatălui lor.

Echipa lui Khun Tune trecuse și ea prin câteva schimbări, fusese transferată în Vietnam, iar Hia Thai fusese promovat lider de echipă în locul ei. Hia Champ, Phi Sorn și restul echipei rămăseseră pe poziții, deși acum erau trimiși frecvent în afara orașului pentru a se întâlni cu clienți importanți, iar uneori chiar erau delegați în străinătate.

- Unde-i cadoul meu? întrebă Jun, acum că aerul rece îi domolise complet proasta dispoziție, transformând-o în entuziasm. Ochii îi scânteiau în timp ce arunca priviri prin mașină, așteptând momentul în care Phi Sorn urma să-l surprindă.

- Nu e niciun cadou.

- Ce? Jun făcu o mutră bosumflată. I se părea tipic pentru Phi Sorn nu părea genul care să pregătească gesturi drăguțe, cum ar fi să-și surprindă iubitul cu un cadou. Dar totuși, undeva în sufletul lui, sperase în secret la asta.

- Dar te duc la omakase, spuse Sorn, pe un ton relaxat.

În clipa în care aceste cuvinte îi ieșiră de pe buze, ochii lui Jun se lumină de tot și izbucni într-un zâmbet uriaș, exclamând atât de tare încât umplu întreaga mașină cu veselia lui. Era mai bun decât orice cadou surpriză la care s-ar fi putut gândi.

- Mulțumesc!! strigă Jun, lipindu-și palmele în semn de wai și plecându-se direct pe pieptul lui Sorn. Era mai mult decât încântat, în sfârșit urma să se bucure de masa sofisticată pe care Phi Sorn i-o promisese de atâta timp. Ziua de azi devenise oficial ziua lui norocoasă din punct de vedere culinar.

Când ajunseră la restaurantul rezervat de Sorn, ceilalți clienți din aceeași rundă de servire începuseră deja să sosească. Meniul omakase ales de el costa aproape 5000 de baht de persoană și includea peste zece preparate atent pregătite, toate din ingrediente premium. Unele dintre feluri conțineau carne de vită, dar Sorn avusese grijă să-i spună bucătarului că Jun nu mănâncă, așa că pentru el fuseseră pregătite alternative speciale.

Jun asculta cu atenție explicațiile bucătarului despre originea fiecărui ingredient, cu ochii ațintiți asupra procesului meticulos prin care fiecare preparat prindea viață. Era complet absorbit de experiență, cu o concentrare de neclintit. Sorn îl privea în tăcere pe puștiul lui, atât de implicat, și nu se putu abține să nu zâmbească. Când venea vorba de mâncare, Jun nu ceda în fața nimănui. Inițial, Sorn intenționase să rezerve un meniu mai modest, dar, judecând după pofta lui Jun, își dădu seama că n-ar fi fost de ajuns, așa că optase direct pentru varianta premium. Și, dintr-o dată, portofelul său a avut de suferit.

- E grozav, Phi Sorn, spuse Jun cu gura plină, făcându-i bucătarului mai multe semne aprobatoare cu degetul mare. Totul era exact pe gustul lui atât de mult, încât era gata să se închine din nou în fața lui Sorn pentru că alesese un loc atât de perfect. Atmosfera intimă, aromele impecabile era sincer încântat de acest „cadou”.

Când fu servit și ultimul fel și majoritatea celorlalți clienți se ridicau să plece, Jun se ridică și el dar Sorn întinse mâna și îl trase ușor înapoi pe scaun.

- Încă nu. Am luat un fel special. Al nostru nu s-a terminat.

- Serios?! Minunat! ochii lui Jun se făcură mari de uimire, iar el se aplecă spre Sorn, șoptindu-i entuziasmat, cu zâmbetul până la urechi:

- Sincer să fiu, nici nu sunt plin încă. Două feluri în plus ar fi perfecte.

- Stai aici și așteaptă. Revin imediat.

- Huh? Unde te duci? Nu vreau să stau singur, se plânse Jun, văzându-l pe Sorn ridicându-se. Unul dintre angajați îi zâmbea politicos la masă, ceea ce-l făcea pe Jun să se simtă puțin stingher și cam în plus, dacă rămânea singur.

- La baie. Mă întorc imediat.

- Să nu stai mult, bine?

- Da, doar stai aici. Dacă aduc ceva, poți să începi să mănânci, spuse Sorn înainte să se îndepărteze. Jun privi în jur, evitând să se uite direct la membrii personalului care acum stăteau pregătiți doar pentru el. Simțindu-se ușor stânjenit, schiță un zâmbet timid și întinse mâna spre paharul cu apă, luând o înghițitură lentă ca să-și calmeze emoțiile.

Tocmai când era pe punctul de a-și scoate telefonul pentru a umple tăcerea incomodă, zări ceva cu coada ochiului membrii personalului aduceau ceva în micul restaurant. Aproape o duzină de baloane de un albastru-perlă erau purtate cu grijă înăuntru. Unele fuseseră grupate în buchețele drăguțe, în timp ce un balon uriaș și transparent, plin cu sclipici și zeci de bilețele rulate în interior, ieșea clar în evidență. Baza era ancorată cu o mică sacoșă ca să nu se înalțe. Pe suprafața balonului era scris, cu litere elegante: „Felicitări”.

Apoi, pe rând, angajații se retraseră în liniște, lăsând încăperea goală, cu excepția lui Jun. Și totuși, acel moment nu fu cel care îl lăsă cu adevărat fără cuvinte.

Ceea ce l-a lăsat cu adevărat fără cuvinte a fost când s-a întors și l-a văzut pe Phi Sorn intrând, ținând în mână un buchet imens de flori.

- Felicitări proaspătului absolvent. Sunt mândru de tine, Nong Jun, spuse Sorn, cu o voce neobișnuit de oficială, genul pe care o folosea doar la ocazii rare.

Jun luă buchetul, cu ochii măriți de surpriză. Era un buchet mare, din flori uscate în nuanțe pastelate, delicate, dulci și total în contrast cu imaginea dură a bărbatului care i-l oferea. Era atât de frumos, atât de parfumat, încât cu greu putea crede că era real și mai ales că venea din partea lui Phi Sorn.

Se uită din nou în jurul sălii, un zâmbet larg începând să-i înflorească pe față, nevenindu-i să creadă că Phi Sorn pusese la cale ceva atât de elaborat doar pentru el.

Aceasta era, fără îndoială, una dintre cele mai neobișnuite surprize pe care Jun le trăise vreodată, complet diferită de scenariile perfect regizate pe care le vedeai postate pe internet. Nu se făcuse niciun efort să i se ascundă nimic. Personalul adusese baloanele și le așezase chiar sub ochii lui, urmând marcaje clare pe podea. Asta era... o surpriză în stilul „ArrowShot” cu margini brute, dar venită direct din inimă.

- Phi, cred că asta e... cea mai drăguță chestie pe care ai făcut-o vreodată, spuse Jun, zâmbetul întinzându-i-se atât de larg, încât nu mai putea fi ascuns.

Nu se mai oprea din zâmbit. Era șocat și extaziat în același timp, și părea că radiază. Poate că nu părea ceva spectaculos pentru alții, dar pentru Jun, care-l cunoștea pe Phi Sorn mai bine decât oricine, însemna totul. Știa că Sorn nu era genul care să arunce banii pe fereastră sau să facă gesturi romantice. Așa că, pentru ca el să fi mers atât de departe, să fi cheltuit atât, să fi depus un efort pentru ceva atât de dulce îl făcea pe Jun să se simtă incredibil de special, într-un mod pe care nici măcar nu-l putea descrie.

- Da, am dat totul pentru tine, spuse Sorn cu un zâmbet discret, apoi făcu un semn din bărbie către balonul supradimensionat.

- Du-te și vezi.

Fiindcă balonul era transparent, Jun putea vedea ce era înăuntru. La început, crezuse că sunt doar niște bilețele obișnuite rulate. Dar, privind mai atent, își dădu seama că erau bancnote gri adevărate, fiecare rulată cu grijă și legată cu o fundiță minusculă. Trebuia să fie mai mult de treizeci acolo.

- Nu se poate!! Sunt adevărate, Phi Sorn?! Jun făcu ochii mari de neîncredere. Scutură ușor balonul, doar ca să se asigure că nu i se părea.

- Ești incredibil, spuse, ridicând ambele degete mari în semn de apreciere. Bărbatul ăsta reușea întotdeauna să-l ia prin surprindere.

Sorn doar zâmbi, privind cum Jun se umple de entuziasm, savurând fiecare clipă. Personalul restaurantului, respectând momentul, se retrăsese discret, chiar și bucătarul, lăsându-i pe cei doi în micul lor colț privat de lume.

- Hai, acum vino și pleacă-te pe pieptul lui Tati, puiule, îl tachină Sorn, scoțându-și pieptul în față, fără să se aștepte cu adevărat ca Jun să și facă asta. Dar puștiul își lipi palmele în semn de wai și se aplecă exact pe pieptul lui Sorn apoi îi lăsă și un sărut pe obraz, ca bonus.

- Îl iubesc cel mai mult pe Tati, spuse Jun, intrând în joc atât de drăgălaș, încât amândoi se puseră pe râs. Sorn îl trase într-o îmbrățișare strânsă și-i sărută creștetul proaspătului absolvent.

- De acum începe viața adevărată, Ai Jun. Ești adult. Îți doresc succes în carieră, un cont de economii plin cu bani și să rămâi sotia mea așa mult, mult timp de-acum înainte.

Când își încheie „binecuvântarea”, Jun își ridică mâinile într-un wai jucăuș, sus de tot deasupra capului, și rosti cu un zâmbet larg:

- Sathu!

- Dar partea aia de la final... chiar e potrivită pentru un moment ca ăsta, Phi Sorn?

- Chiar dacă ar fi aniversarea de 80 de ani, tot cu urarea asta aș începe. E prima dorință pe care o am pentru tine mereu și pentru toată viața, spuse Sorn, ciufulindu-l ușor pe cap.

- Mă iubești chiar așa de mult, huh? Nu ziceai tu că nu-ți plac puștii? Cum ai ajuns să mă iubești atât de tare? întrebă Jun, cu ochii strălucindu-i de afecțiune.

- Pentru că un mic diavol ca tine nu seamănă cu nimeni altcineva. Cum să nu te iubesc?

Jun izbucni în râs, ochii i se îngustară de bucurie sinceră, iar toată fața i se lumină de fericire. Sorn întinse mâna și-i ciufuli părul cu blândețe. Se îndrăgostise atât de tare de puștiul ăsta obraznic, că nu mai avea rost să nege. Își înghițise mândria de nenumărate ori, își negase sentimentele până ce Jun îi dărâmase complet toate barierele.

- Doriți să vă fac o poză? întrebă o angajată de la restaurant, strecurându-și capul pe ușă cu un zâmbet. Jun dădu imediat din cap cu entuziasm, aproape țopăind în timp ce îi întindea telefonul.

Își înfășură ambele brațe în jurul buchetului uriaș, apropiindu-se de balonul plin cu sclipici și bancnote de o mie de baht, în timp ce Phi Sorn stătea mândru lângă el, cu un braț trecut lejer pe după talia lui Jun un gest care spunea clar că nu mai erau doar „Phi și Nong”.

Fotografia surprinse totul: zâmbetul larg, lipsit de griji, al unui proaspăt absolvent, stând alături de un bărbat în toată firea, elegant și stăpân pe sine, care însă nu-și putea ascunde slăbiciunea pentru cel de lângă el. Decorul, o surpriză simplă, dar din suflet, făcea momentul și mai special.

Jun a ales chiar acea poză pentru a o posta pe toate conturile lui de social media, etichetându-l cu mândrie pe Phi Sorn.

- Mulțumesc pentru surpriză. Te iubesc, Hia Sorn. #OmulMeu.

– SFÂRȘIT –