Capitolul 5 – Jucării care pot oferi distracție nesfârșită🔞

⚠ : Apar scene cu folosirea armelor, violență și sânge.

Notă⚠️: Conține scene sexuale explicite, descrise direct și cu limbaj licențios, pentru a reda autentic intensitatea momentelor.

- AAAAAAAAAAAAAAAH!

Țipătul asurzitor al fetei îi făcu pe sprâncenele lui Alan să se încrunte de enervare.

- Ce enervant. Alan împinse trupul ei fragil pe pat, sângele șiroindu-i din ochi, nas și gură. O privi cu ochi goi, incapabil să înțeleagă de ce lucrurile nu mai erau la fel de amuzante ca înainte.

- Frederick! Alan își strigă valetul personal cu iritare.

- Da, Tânăr Stăpâne, bătrânul intră în grabă în cameră, dar, văzând trupul frumoasei fete zăcând într-o baltă de sânge, oftă încet. Totuși, nu era surprins; din experiența lui de a avea grijă de Alan și de a-l crește încă din copilărie, știa că în spatele chipului frumos se ascundea un monstru.

- Ocupă-te de asta, porunci Alan, ridicând o cămașă să se îmbrace.

- Da, domnule. Frederick acceptă ordinul, știind că stăpânul său era într-o dispoziție proastă. Chemă repede personalul responsabil cu astfel de treburi, ca să vină și să se ocupe de trupul nefericitei fete. Între timp, îl urmărea pe stăpânul său, observându-i neliniștea și iritarea, ceea ce îl făcea pe bătrânul majordom să se întrebe ce se întâmplase cu tânărul stăpân.

Deodată, Alan se apropie și deschise fereastra mare, lăsând perdelele albe să fâlfâie în bătaia vântului.

- Unde mergeți, Tânăr Stăpâne? întrebă Frederick.

- Să găsesc ceva distractiv de făcut, răspunse Alan, înainte să sară imediat pe fereastră.

Cu o seară înainte, Tânărul Stăpân Alan îi ordonase să pună servitoarea să schimbe lenjeria de pat, așa că bătrânul majordom aflase că stăpânul său adusese un băiat amărât care fusese atât de stors de puteri încât leșinase. Frederick nu știa cine era băiatul, fiindcă Alan îl purtase strâns la piept tot timpul, fără să permită nimănui să-l vadă prea ușor, asemenea unui copil care își ascunde jucăria preferată.

Oare acesta să fi fost motivul? Din cauza acelui băiat tânăr?

Of... ce soartă crudă. Se întrebă când va fi eliberat din chinul Tânărului Stăpân Alan.

- Gata, anunță unul dintre oamenii de serviciu. Bătrânul majordom își opri gândurile despre stăpânul său și dădu din cap în semn de recunoaștere, înainte să le spună tuturor să-l urmeze spre birou. Atât timp cât era plătit cu un salariu uriaș, mai mare decât al unui CEO, și nu era ucis, să lucreze pentru familia Kuche nu era chiar atât de rău până la urmă.

++++++++++++++++++++++++

Picioarele lungi pășiră din lumina orbitoare în camera întunecată, apropiindu-se de tânărul care dormea pe patul mare. Alan privi chipul adormit al lui Dean și nu se putu abține să-și treacă degetele de-a lungul maxilarului ascuțit, zăbovind. Trupul epuizat tocise simțurile ascuțite ale soldatului.

Nici măcar nu-și dădu seama că atingerea fierbinte ce-i aluneca pe piele nu era un vis.

- Nu, n-nu, murmură Dean, încruntându-se, cu ochii încă închiși. Mâinile i se ridicară la întâmplare într-un gest defensiv.

Văzând o asemenea reacție, Alan simți o furnicătură ciudată în piept. Se aplecă și îi atinse cu buzele obrazul neted, de culoarea mierii, apoi apăsă sărutul pe buzele adânc colorate. Ochii albaștri ai lui Dean se deschiseră brusc.

Dar era deja prea târziu.

- Tu! strigă Dean cu glas puternic, luptând să se elibereze.

- Mi-a fost dor de tine, mărturisi Alan direct, făcându-l pe Dean să încremenească, chipul său frumos trădând confuzie.

- Tocmai am fost cu o fată, dar nu a fost nici pe departe la fel de plăcut ca atunci când sunt cu tine, Dean.

Expresia lui Dean se schimbă imediat, revenind la una de furie.

- Ieși din camera mea, nemernicule!

Dean strigă insulte crude, iar până și Alan fu surprins să vadă soldatul care de obicei își păstra calmul, emana demnitate și poseda acea forță de lider despre care scriau jurnaliștii în ziare, arătând acum o asemenea latură.

Nu-i mai permisese celui de sub el să se zbată. Alan apăsă pe umerii lați, imobilizându-i pe pat, apoi își lipi din nou buzele fierbinți de ale lui. Limba lui arzătoare îi pătrunse fără reținere în gura moale. Dean încercă să-și folosească dinții, dar Alan era prea rapid pentru el.

- Dacă mă muști, te mușc și eu, spuse serios. Mirosul dorinței ce emana de la silueta de deasupra îl făcu pe Dean să tremure din tot corpul.

- Nu! strigă Dean când fu atins în zona sensibilă. Un deget apăsă pe vârful moale și roz, iar Dean își înfipse pe ascuns unghiile în locul fragil, făcându-l pe Alan să tresară, respirația tăindu-i-se.

- Îți place, frumusețea mea?

- Îmi place mai mult cu o fantomă!

Dean se zbătea cu toată puterea; totuși, mâinile și picioarele care odinioară doborâseră criminali până la moarte nu reușeau nici măcar să atingă pielea delicată din fața lui. Frica îl cuprinse, temându-se că va fi din nou rănit. Văzând starea trupului de sub el, Alan își lipi buzele, încercând să-și strecoare limba între petalele portocalii ale buzelor lui Dean. Dar Dean nu ceda; își încleștă dinții cu putere.

- Ah!

Fu mușcat de buze în schimb. Când scoase fără voie un geamăt, limba aprigă a lui Alan îi pătrunse înăuntru. Lacrimile i se adunară în ochii albaștri. Comandantul Joe, care avea un trup mai puternic și mai rezistent decât unul normal, simți durerea mușcăturii de pe buze.

Ce umilință.

Alan începu să-l muște peste tot pe pielea lui bronzată. Dean nu se mai împotrivi, pentru că începea să înțeleagă că lupta nu făcea decât să-l excite și mai mult pe celălalt. Când îl văzu pe Dean încercând să se prefacă mort și lipsit de viață, Alan se enervă, dar apoi îi trecu o idee prin minte și zâmbi cu un plan.

- Ah, ce ai de gând să faci?

Profitând de momentul în care Dean își ținuse ochii închiși, recitând în minte principiile dreptății, Alan îi apucă ambele încheieturi puternice și i le ridică deasupra capului. Chiar dacă brațele lui Alan erau palide și mai subțiri decât ale lui Dean, puterea lui era considerabil mai mare.

- Nu mai vrei să te prefaci mort?

Dean nu răspunse, ci îl privi cu resentiment pe chipul frumos al lui Alan.
Degetele lungi ale acestuia alunecară pe linia ascuțită a maxilarului, coborând încet, până când se strecurară în interiorul cămășii lui Dean și o sfâșiară. Dean închise ochii când simți limba roșie tachinându-i urechea, apoi coborând să-i sugă mamelonul brun-deschis, făcându-l să se întărească.

- Ah!

Buzele sale nerecunoscătoare scăpară un geamăt stânjenitor, iar obrajii săi bronzați se înroșiră.

Alan mârâi satisfăcut. Cu cealaltă mână, îi frământă șoldurile musculoase. Putea să prindă sau să strângă unde dorea. Dacă ar fi fost altcineva, șoldurile i s-ar fi rupt de la acea presiune.

Nu îi permisese fratelui mai mic să-și ridice capul; în schimb, îi masa zona din jur. Încercând să înăbușe dorința crescândă de a-i mușca buzele, Dean refuza să-i îngăduie lui Alan să se joace cu trupul său după bunul plac.

Puțin știa el că zbaterile și împotrivirea lui îl mulțumeau pe Alan chiar mai mult decât efortul de dinainte.

Alan îi strecură un deget în cutele dulci. Trupul lui Dean se încordă pe loc, luptând să împiedice pătrunderea mai adâncă. Dar unghiile lui Alan, apăsând în peretele roșu și moale, îl făcură pe Dean să gâfâie, relaxând fără voie acea parte, permițând degetului lung al lui Alan să alunece până la capăt.

- Chiar nu-ți place, Dean? întrebă din nou Alan, mâna stângă ținându-i încă ferm încheieturile.

- Nu!

- Atunci de ce îmi absoarbe degetul acolo jos? Și e încă atât de umed. 

Ochii negri ca abanosul ai lui Alan priveau fix partea intimă a lui Dean. Acesta se simți atât de rușinat încât își închise ochii și nu voia să recunoască nimic. Alan apăsă pe locul sensibil, făcându-l pe trupul bronzat al lui Dean să tremure din nou. Apoi începu să-și miște degetele înăuntru și afară ritmic, lăsându-l pe fratele mai mic al lui Dean să stea singur, tremurând jalnic.

- Hai să vedem dacă și Comandantul Joe poate termina în felul ăsta.

Odată cu asta, Alan apăsă continuu degetul în locul sensibil al lui Dean, iar sunetul cavității moi frecându-se de degetele lui fierbinți răsuna în întreaga cameră.

- Nu, nu, nu, ah! Nu! strigă Dean în protest, dar expresia lui era impregnată de dorință aprinsă. 

Talie sa suplă, apăsată pe pat, începu treptat să se miște în sus și în jos pe ritmul lui Alan. Picioarele lui lungi și musculoase se desfăcură și mai mult, permițând celor trei degete să frământe acolo unde voiau.

Nu după mult timp... Alan văzu în sfârșit imaginea pe care o dorea.

- Ah! Halo! Ugh!

Dean Meredith, rezervat și solemn, zăcea acolo, culminând pe la spate. Ochii lui albaștri clipeau rapid, chipul frumos îi era contorsionat, picături de transpirație îi acopereau pielea netedă, erecția îi tremura, vârful roz era umflat, dar niciun strop nu ieșise.

- Ai terminat exact ca o femeie.

Dean își mușcă buza, obrajii înroșiți. Nici nu-și dădea seama că starea lui de acum era atât de provocatoare pentru Tânărul Stăpân Alan, încât mădularul acestuia ardea și pulsa de dorință abia stăpânită.

- Ha-ha!

Bărbatul frumos râse nebunește, își smulse de pe trup hainele fine de mătase și trase corpul soldatului, făcându-l să îngenuncheze în fața lui. Mâna sa albă scoase în sus membrul în erecție. Dean, care îl văzu din nou clar, rămase atât de șocat încât se trase înapoi.

- Astăzi am venit, așa cum am promis, spuse Alan, ridicându-și sexul veneos spre chipul lui Dean. Vârful roșu aprins contrasta cu albul neted al mădularului. Chiar și firele fine de păr erau aranjate frumos. Gâtul lui Dean era uscat, fruntea îi fierbea, ca și cum ar fi fost ademenit de un fel de vrajă. Dar, din mândrie, își scutură capul, arătându-și opoziția.

- Nu ți-am promis nimic, Halo. Dă-ți mizeria aia departe de fața mea chiar acum.

Alan nu făcu ce voia Dean, ci, în schimb, îi apucă capul și îl trase mai aproape, până când obrazul de culoarea mierii se lipi de organul mare și fierbinte. Dean se înțepeni, mirosul lui Alan era prea puternic și începu să amețească, iar frumusețea apăsă vârful în jos, pregătindu-se să i-l bage în gură.

- Dacă o faci, o să te mușc tare, spuse Dean, arătându-și colții.

- Bine, dar va crește la loc, și mai mare decât înainte. La urmă, tu vei fi cel care va suferi, Dean. Pentru că o să-mi folosesc pula să-ți fut gaura umflată și să te lovesc atât de tare încât să te piși pe tine.

Gura i se deschise larg; nu crezuse vreodată că un bărbat cu un chip atât de frumos și nobil ar fi capabil să spună asemenea vulgarități. Alan ar fi putut profita de ocazie să-i bage lucrul în gura portocalie, dar alese să nu o facă, pentru că nu era chiar atât de distractiv.

- Dacă ești dispus să-ți folosești gurița frumoasă ca să sugi, să lingi și să mă sugi până când ejaculez, s-ar putea să-ți dau clipul din acel hologram.

Buzele i se strânseră și își înăbuși furia. Alan își înclină ușor capul, ca și cum l-ar fi îndemnat să ia o decizie. Astfel, tânărul își deschise încet gura, în timp ce lacrimile îi curgeau pe bărbie.

Dean scoase limba să lingă vârful, iar gestul lui ezitant îl excită și mai mult pe Alan. Voia să vadă mai multe reacții jenante de la soldatul faimos, dar durerea arzătoare și firea sa nerăbdătoare îl făcură să-i apuce capul lui Dean și să-și izbească șoldurile cu toată puterea, înfigând penisul mare și fierbinte adânc pe gâtul bărbatului. Ochii lui Dean se măriră, tot trupul tremurând de șoc.

- Folosește-ți limba puțin. Ahh. spuse Alan, mișcându-se înăuntru și afară.

 Gura lui Dean era în același timp fierbinte și moale. Vârful limbii lui, moale și flexibil, era stângaci. Linsul haotic îi dădea lui Alan un alt fel de plăcere.

- Haa, ah, ugh, haa. Dean încercă să spună ceva, dar nu reuși. Îngenuncheat, își desfăcu larg picioarele. Cele două mâini, care odinioară ținuseră diferite arme, se înfipseră acum în coapsele albe ale frumuseții. Membrul lui, care fusese moale mai devreme, se întări din nou brusc. Oare se excita din cauza asta?

- Da, ți se scoală pentru că ești futut pe gură, răspunse Alan în locul lui, apoi izbucni în râs.

Cuvintele acestea îi făcură pieptul să i se strângă de durere. Apoi trupul alb al lui Alan zvâcni, eliberând lavă fierbinte în gura și gâtul lui Dean. Tânărul fu luat prin surprindere și se înecă până când îi curgea nasul, lacrimile îi șiroiau și tușea jalnic.

- Dă-mi-l, ugh, spuse Dean, întinzând mâna în fața lui, în timp ce scuipa lichidul gros și respingător pe pat. Alan nu se mai jucă, îi întinse hologramul portabil tânărului.

Crac!

Dean îl strânse până se fărâmiță în mâna lui.

- Lasă-mă să-ți văd gura, spuse Alan, de data asta mult mai blând. Îi ridică fața cu trăsături ascuțite și își trecu vârfurile degetelor peste colțurile portocalii ale gurii lui. Dacă ar fi fost altcineva, buzele i-ar fi fost deja sfâșiate și sângerânde, dar, din fericire, acest bărbat era un supraom, așa că arătau doar ușor roșii.

- Nu mă atinge, îl împinse Dean. Buzele îi erau strânse și dureroase, dar nu grav rănite. Totuși, gustul persistent era încă puternic în gura lui.

- Poți să te duci să mori oriunde vrei.

Dean vorbi astfel pentru că între ei nu mai rămăsese nimic. Dar Alan îl împinse pe spate. Penisul care ar fi trebuit să se înmoaie rămăsese tare și pregătit să pătrundă din nou.

- Ce ai de gând să faci? întrebă Dean, chipul lui trădând panică. Tot trupul îi tremura necontrolat. Încercă să se ridice pentru a scăpa din brațele lui Alan, care se simțeau ca o cușcă făcută din fildeș pur, puternic și solid.

- Am de gând să te fut.

Alan răspunse, aplecându-se să sărute gâtul acoperit de transpirație. Mâinile lui elegante și subțiri frământară șoldurile lui Dean, oprindu-se apoi pe fundul său ferm, pe care îl plesni de două ori peste pielea de culoarea mierii, încercând să-l facă să se relaxeze. Profitând de moment, îi ridică ambele picioare pe umeri.

Ești serios?! Tipul ăsta e clar un demon. Nu mai pot să suport, chiar nu mai pot!

- Nu, oprește-te!

Ochii albaștri ai lui Dean arătau o urmă de teamă, deși prin trup îi străbătea totuși o tresărire de fior.

- Nu te mai împotrivi. Lasă-ți trupul să-și urmeze dorințele, măcar o dată.

Dean își strânse buzele, ținându-și respirația, și îi trase un pumn în chipul frumos al lui Alan.

- Asta e dorința mea! Lasă-mă acum!

Lovitura fusese mult mai puternică decât cea de dinainte. Alan își trecu limba peste picătura mică de sânge de la colțul gurii, iar rana dispăru imediat.

- Ești chiar încăpățânat.

După ce vorbi, își folosi mâinile albe, netede ca jadul, ca să-i încleșteze gâtul bronzat al tânărului soldat. Degetul mare și arătătorul se mișcau înainte și înapoi, întorcând chipul frumos, dar plin de nemulțumire, ca și cum ar fi inspectat un obiect pe un raft de expunere. Apoi strânse mai tare, făcându-l pe soldat să se încrunte de durere.

- De ce te minți pe tine însuți? De fapt, îți place. Când ți-am futut gura și te-am degetat, gemeai și suspinai: «O să termin, nu o să termin».

- Ce spui? Ugh, oprește-te!

Dean încercă să-și scuture capul, dar mâinile albe, ce se simțeau ca niște clești de fier, nu se clintiră. Tot ce putea să facă era să zacă acolo, privind chipul frumos cu un sentiment de frustrare.

- În plus, îți place când îți bag pula asta în cur. Îți place când îți lovesc locul sensibil. Îți desfaci picioarele larg, iar înăuntru mă strângi lacom cu pula mea, șopti Alan răgușit, frecându-și talia de șoldurile goale ale lui Dean, până când chipul său frumos se înroși de rușine.


- Oricât m-ai înjura, oricât m-ai respinge, în adâncul tău îți place, Dean. Îți place durerea.

- Nici vorbă! Taci din gură! strigă tânărul soldat, mâinile lui, care zdrobiseră de atâtea ori ziduri de piatră, erau acum doar încleștate neputincios.

- Cum ai ejaculat prima dată? Ai uitat, Dean? Atunci când tatăl tău te-a lovit până ai sângerat? Te durea atât de tare încât ai țipat jalnic.

- Ieși din capul meu! N-ai niciun drept să fii aici! Ieși! strigă Dean către Alan, înainte ca acesta să-l apuce și să-l întoarcă, apăsându-i fața în pernă. Lacrimile îi curgeau din ochii albaștri, picurând pe țesătura de satin gri și lăsând urme circulare ude.

- Dar în noaptea aceea, n-ai putut dormi. Durerea din gură ți-a stimulat bărbăția până s-a întărit. Ai ațipit greu, dorindu-ți să ejaculezi. Când n-ai mai suportat, te-ai dus și te-ai așezat în baie, cu picioarele desfăcute… Alan nu doar vorbea, ci și își strecură mâna sub trupul lui Dean.

 - Și ai făcut asta.

- Umm, nu. 

Comandantul Joe se simțea extrem de amețit, neștiind dacă era din cauză că Alan îi tulburase mintea de atâtea ori sau pentru că mâinile albe îi stimulau partea din față atât de puternic. Alan își deschise gura, împinse colții cu limba precum un animal sălbatic pregătit să-și ucidă prada, apoi mușcă din gât, înfingându-și colții în pielea bronzată, neatinsă nici măcar de o bombă atomică.

Dean țipă de durere, dar tot reuși să se ridice, eliberând în același timp tensiunea emoțională din trup.

Alan era pe punctul de a-și mișca șoldurile pentru a-și revendica victima de sub el, dar Dean își adună toată forța și ripostă!

Își smulse repede pistolul ascuns într-un compartiment sub pernă și, clătinându-și capul, făcu chipul frumos al celuilalt să se retragă. Cu o mișcare rapidă, ținti arma și, rostogolindu-se, apăsă pe trăgaciul îndreptat către ticălos, producând un sunet asurzitor.

Bang!💥

Sângele roșu aprins țâșni din pieptul alb, împroșcând patul și trupul gol al lui Dean.

Tânărul soldat se zbătu să se ridice pe marginea patului, ținând pistolul îndreptat spre capul celuilalt.

- O să te omor, spuse, deși țeava armei îi tremura ușor. 

Alan își ridică mâna ca să oprească sângele care curgea neîncetat, apoi își băgă degetele în piept și scoase glonțul de argint, cu un chip ce nu arăta nicio urmă de durere. Dacă ar fi fost un om obișnuit, ar fi murit pe loc în clipa în care glonțul de argint i-ar fi străpuns trupul.

Dar Alan se comportă ca și cum ar fi fost mușcat doar de un furnicar.

- Știi bine de ce sunt capabil, Dean, spuse Alan, privind glonțul de argint care avea spini în jurul lui. Își aminti că acesta era unul dintre gloanțele produse de compania Kuche.

Era o ironie întunecată, iar lui i se păru chiar amuzant. Alan ridică pătura adunată lângă pat și șterse sângele de pe piept. Deși nu dispăru tot, era suficient pentru ca Dean să vadă că rana gravă provocată de glonț se vindecase fără urmă.

- Ieși afară!

Dean apăsă din nou pe trăgaci, dar din țeavă nu ieși decât o pulbere argintie strălucitoare.

- Nu, așa ceva e imposibil! Cum poți să faci asta?

Abilitatea de a transforma lucrurile era o putere supranaturală rară și înfricoșătoare, întâlnită doar la cei cu aptitudini speciale. Dean nu știa ce anume putea schimba bărbatul din fața lui. Tânărul se simți copleșit și scăpă pistolul din mâini fără să vrea.

- Te rog, lasă-mă să plec.

Alan privi ochii albaștri, tremurători, ai lui Dean și oftă frustrat. Penisul lui întărit se înmuie și căzu pe coapsă, pierzând interesul de la sine.

Ce păcat. Sperase să găsească ceva diferit față de ceilalți.

Bărbatul frumos se gândi o clipă, apoi întinse mâna și apucă capul lui Dean, apăsându-i tâmpla între degetul mare și arătător.

- Ce ai de gând să faci? întrebă Dean, aruncând o privire la chipul lipsit de expresie al lui Alan, de parcă ar fi fost doar o statuie frumos sculptată, dar lipsită de viață.

- M-am plictisit de tine acum, Dean.

Auzind asta, Dean simți ca și cum ceva greu i-ar fi căzut în piept. O clipă mai târziu, un șoc electric îi străbătu trupul. Întregul corp al tânărului soldat amorți, dar ochii lui albaștri încă îl priveau pe celălalt cu amărăciune, sprâncenele frumos arcuite apropiindu-se una de alta. Alan simți că ceva nu era în regulă, așa că își eliberă strânsoarea și trecu să-i mângâie obrazul neted al lui Dean, întrebând:

- Acum spune-mi, cine sunt eu?

- Ești un monstru!

După ce răspunse, Dean scuipă pe obrazul palid al lui Alan.

- Îți amintești încă, nu-i așa?

Dean nu răspunse, dar doar văzând privirea aceea răzbunătoare, Alan înțelese că ștergerea amintirilor eșuase. Zâmbi din nou, realizând că Dean era la fel de intrigant ca jucărie ca întotdeauna.

- Nu vrei să uiți atât de tare, Comandant Joe?

- Du-te și mori, Halo.

Alan își șterse saliva lui Dean de pe obraz cu degetul, apoi o lingă.

- Nu te voi mai deranja, spuse, aplecându-se să ridice cubul de teleportare.

- Dar amintește-ți asta, Dean: nu poți scăpa de tine însuți.

Alan lăsă fraza în aer, apoi apăsă pe butonul cubului, provocând o lumină albă orbitoare. Odată ce lumina se stinse, silueta lui înaltă dispăru.

Dean rămase singur, rezemat de tăblia patului, ochii lui frumoși scrutând camera plină de pete de sânge și resturi sfâșiate de țesătură, până când sunetul telefonului îl smulse din transă.

Își stabiliză trupul greu și se îndreptă spre măsuța TV, încercând să-și păstreze vocea normală.

- Da, mamă.

- Dean, ministrul vine la noi poimâine. Vreau să-l întâmpini.

- Nu mă simt bine. Aș putea să…

- Dean, ministrul vine la noi, repetă vocea de la celălalt capăt, tonul dulce de mai devreme schimbându-se într-unul sever.

- Da.

- Să fii acasă înainte de ora 16. Îmbracă-te formal și frumos. Nu aduce rușine familiei. Ai înțeles, fiule?

- Da, răspunse Dean, apoi se prăbuși pe un scaun, privind la trupul său gol, acoperit de propriul sânge.

- Lasă-ți trupul să-și urmeze dorințele măcar o dată — fraza aceea îi răsări brusc în minte.

- Dean, mă asculți? De ce râzi? întrebă mama lui.

- Un moment, mamă. Am o misiune urgentă de îndeplinit, Dean nu răspunse. Apoi închise și aruncă telefonul departe de chipul său. Odată rămas din nou singur, Dean izbucni într-un râs puternic, până când lacrimile îi șiroiau pe obraji.