Capitolul 9

 - Trebuie să depui mai mult efort, It. Mai avem doar puțin peste o săptămână de antrenament. Nu poți renunța pur și simplu acum.

Sunetul partenerului său de sparring care răsuna în toată sala concura cu sunetele celorlalți boxeri împrăștiați prin sală, făcându-l pe cel care primea instrucțiunea să lovească pumnul drept cu și mai multă forță. Acest lucru l-a făcut pe partenerul său de sparring, Than, care îl evitase la limită, să dea din cap satisfăcut înainte de a-și trimite și el pumnul stâng. Când a văzut că prietenul său reușise să se apere și să blocheze lovitura în mod corespunzător, posesorul poreclei „Pumnul Stâng Fără Inimă” și-a retras brațul.

- De data asta, ai să câștigi, garantat.

- Lasă astea, nu încerca să mă îmbunezi. Am mai pierdut în fața lui. Dacă pierd și de data asta, nici nu m-ar mira.

- Dar pe ring se poate întâmpla orice. De data asta s-ar putea să schimbi jocul și să ieși învingător.

- De unde-ai mai scos și vorbele astea motivaționale? Nu te-am auzit niciodată vorbind așa, în toți anii ăștia.

- Mi-a spus cineva odată. Nu credeam că o să ajung să folosesc replica asta atât de curând. Răspunse Than evaziv, apoi îi spuse prietenului că are nevoie de o pauză, părând că nu vrea să fie întrebat mai multe despre cine i-a spus acele cuvinte.

Than își scoase mănușile de box și își trecu mâna prin păr, ștergând grăbit sudoarea care îi căzuse pe frunte. Ochii lui pătrunzători se fixară pe silueta mică a unei persoane care discuta cu antrenorul și cu Phet într-un colț al sălii. Era o imagine la care multă lume se obișnuise deja: toți știau că primul lucru al lui Kirin era să-l convingă pe el să participe la meci. Așa că, oriunde mergea el, celălalt era, inevitabil, prin preajmă.

Astăzi nu făcea excepție. După ce Kirin îl rugase să aibă încredere în el, devenise evident că în ultimele două zile persoana mică de statură tot discuta cu antrenorul Mawin sau cu Phet, mereu cu o expresie serioasă pe chip, atât de serioasă încât mulți nu puteau ghici despre ce era vorba. Însă Than știa bine că subiectul acelor discuții nu putea fi altul decât el.

- Probabil că nu vrea să se facă de râs… murmură Than, dar privirea lui nu mai avea acea notă de iritare ca altădată. Era mai degrabă o combinație subtilă între ușoară iritare și o urmă de afecțiune, atât de slabă încât nimeni nu o putea observa… nici măcar el însuși.

- Despre cine vorbești? Întrebă It, urmărindu-i privirea.

- Și ce tot discută acolo? De ce pare atât de serios Nong ? A zis Ith.

- Nong? Than se întoarse către prietenul său, de parcă nu-și credea urechilor, auzind cuvântul Nong.

- Da, Nong Kirin. It încă nu înțelegea ce anume stârnea suspiciunile prietenului său, așa că a arătat, uimit, către persoana despre care vorbea, întrebându-se dacă prietenul lui chiar nu îl vedea, așa cum il vedea el.

- Ce, ești atât de apropiat de el, de-l strigi așa?

- Ce legătură are? Toată lumea îi spune așa. E mai tânăr decât noi, nu? It își îngustă ochii spre prietenul său și chicoti, ca și cum întrebarea fusese complet lipsită de sens.

- Atunci ce, o să-l strigi și pe Mai N’Mai? Și el e mai tânăr.

Replica lui Than îl lăsă pe It cu o expresie încruntată, de parcă ar fi încercat să înghită o pastilă amară. Se gândi, amuzat, ce reacție ar avea dacă chiar l-ar striga pe Mai Ek în felul ăsta.

- Vezi? Niciodată nu l-ai strigat așa!

- Vezi tu, Than, trebuie doar să te uiți atent. Ia gândește-te: ți se pare că Mai s-ar potrivi cu un apelativ ca ăla? It arătă spre cel în cauză, care lovea un sac de box într-un colț al sălii. Nu era sigur care era mai rezistent, tibia lui sau sacul cu nisip.

- Nici celălalt nu se potrivește. Than își înclină bărbia spre persoana care acum zâmbea larg, deși cu nici un minut înainte părea atât de tensionat încât își dusese mâna la gură și începuse să-și roadă unghia.

- Ești părtinitor, Than. It îi trase ușor un pumn prietenesc peste braț.

- Dacă nu-i spui Nong ca toți ceilalți din sală, atunci cum îi zici?

- Tu, sau direct pe nume

La auzul răspunsului, It nu putu decât să-și dea ochii peste cap.

- Ești incredibil de rece. Relațiile tale interumane sunt la minus infinit. Fără nicio șansă de salvare.

- Și el mă numește așa.

- Și tot mai ai curajul să spui că nu s-a întâmplat nimic între voi?

- Ce vină am eu? E el cel care a refuzat să-mi spună ‘Phi!(frate)

- Aha... deci ești supărat.

- Aiurea. Supărat pe ce? Nici măcar nu-mi pasă.

Privirea lui Than alunecă din nou spre persoana mică care tocmai intra în sală alături de Phet și de antrenor. Proprietarul sălii de box îl privi direct și-i făcu semn să se apropie, în timp ce mai multe priviri curioase se întoarseră înspre el.

- Kirin a venit să discute cu mine despre cum putem corecta punctele tale slabe înainte de meci. Începu Phet, dar asta nu făcu decât ca Than să-l fixeze pe Kirin, care zâmbea larg... dar cu o privire tăioasă.

- Încă nu am acceptat să particip.

- Așa e, dar puțină pregătire în plus n-are cum să strice. Răspunse Phet calm, în timp ce zâmbea ca și cum ar fi înțeles perfect.

- Iar de data asta, eu însumi o să te ajut.

Than încruntă sprâncenele, nedumerit, privind pe rând la Phet, antrenor și Kirin, ca și cum încerca să-și dea seama ce se întâmplă.

- Ce înseamnă asta?

- Unchiul Phet o să te ajute să-ți construiești un nou punct forte. Interveni Kirin.

- E parte din planul meu de a te face să-l învingi pe adversarul tău, așa cum am stabilit.

- Un punct forte nou? Repetă Than.

- Exact. În loc să corectăm punctele slabe, le înlocuim cu puncte forte.

- Care-i diferența?

- Cel puțin felul în care folosești cuvintele. Kirin mormăi nemulțumit în gât când văzu că bărbatul înalt încă nu înțelegea.

- Cuvântul, slăbiciune sună deprimant de-a dreptul. Mai bine folosești construirea unui nou punct forte’... sună mult mai bine.

Phet și antrenorul priveau cei doi tineri cum dezbat zâmbind în colțul gurii, admirând în sinea lor perseverența noului asistent promotor de box, care părea hotărât să demonteze toate acuzațiile cum că și-ar fi obținut postul pe pile. Chiar dacă rezultatele încă nu se vedeau, când venea vorba de determinare, Kirin merita nota maximă.

Singura problemă era cu Than, care era de vârstă apropiată și al cărui chip impasibil nu lăsa pe nimeni să înțeleagă ce gândește. Totuși, faptul că nu a protestat deloc îi făcu pe Phet și pe antrenor să răsufle ușurați: primul test al lui Kirin nu eșuase.

💚💚💚

La sfârșitul programului, Kirin se târî obosit spre camera lui. Să învețe despre box în timp ce încerca să-l convingă pe Than să participe la competiție îl secătuise de energie. Orele de somn, care odinioară ajungeau și la opt–zece pe noapte, păreau acum un lux pierdut. De fapt, aceasta era prima zi, de când începuse să lucreze aici, în care reușea să termine la timp. Dar când deschise ușa camerei și văzu coșul de rufe dat pe dinafară, nu putu decât să ofteze adânc. Așa că își amână planul de a se întinde pe pat, deși tot corpul i se răzvrătea după atâtea zile cu somn insuficient.

După un duș rapid și îmbrăcat deja în pijamale, Kirin luă coșul și se duse să spele rufele. Aproape o oră mai târziu, se întoarse în cameră. Dacă nu luăm în calcul gătitul, Kirin se ocupa singur de toate treburile casnice, obișnuit fiind să locuiască singur la cămin încă din primul an de facultate. Așa că spălatul, curățenia sau întinsul rufelor nu i se păreau deloc ceva imposibil. Luă hainele din coș, le scutură ușor, una câte una, și le puse pe umerașe, încercând să le lase cât mai puțin șifonate, ca să nu fie nevoit să le calce prea mult. Însă, când mai rămăseseră doar vreo două-trei articole în coș, o pereche de lenjerie intima împăturită în forma cifrei opt, ascunsă într-o pereche de pantaloni, zbură direct pe balconul vecin în timp ce scutura hainele.

🔸️Ah, la naiba!

Kirin își puse palma pe frunte, de parcă nu-i venea să creadă ce prostie făcuse. Ochii mari se învârteau în toate direcțiile în căutarea unui băț lung cu care să poată recupera bucata de material fugitivă. Mopul de lângă perete părea să fie cea mai bună opțiune.

🔸️Perfect...

Dar perioada lui de ghinion părea să fi venit mai devreme decât la alții. În loc să aducă înapoi lenjeria, mopul nu făcu decât s-o împingă și mai mult căzuse acum pe podeaua balconului vecin, făcând imposibilă orice tentativă de recuperare de la distanță. Kirin rămase privind piesa cu o expresie de neputință, buzele subțiri strânse într-o linie, gândindu-se intens. Apoi intră în cameră, scoase dosarul cu datele vecinului, unde era trecut și un număr de telefon, și sună imediat. Era deja trecut de ora șase, dar celălalt nu se întorsese încă din sala de box.

📱( Da? ) vocea gravă și plăcută răsună imediat ce tonul de apel încetă. Kirin bănuia că celălalt nu recunoscuse numărul, de aceea răspunsese într-un ton ceva mai blând decât de obicei.

📱-... sunt eu?

📱(Care eu?) întrebă Than, deși știa deja cine era de la numărul salvat în telefon.

Își spusese atunci că nu îl atrăgea persoana din spatele acelui număr când îl salvase în telefon. Își amintea perfect momentul: Mai Ek îi spusese lui It să-l sune pe Kirin în locul lui Mawin, care nu răspundea. Kirin plecase într-o zi la o întâlnire de afaceri cu șeful lui.

Îl salvase... doar pentru cazuri de urgență. Atât.

📱(Ziceam... care eu?) repetă Than, văzând că celălalt nu răspundea.

📱-Kirin, cine altcineva?

📱(Aha...) se prefăcu că abia atunci își dăduse seama.

📱(E trecut de program, de ce suni?)

📱-Când... când te întorci în cameră? Întrebarea, rostită cu o voce ezitantă și puțin stingherită, îl făcu pe Than să încrunte sprâncenele. Nu-și amintea ca vreodată persoana aceea micuță să fi părut atât de nesigură.

📱(Acum trebuie să-ți raportez și ora la care ajung în cameră?)

📱-Nu-i așa, doar... nu mai fi așa tăios cu vocea, te rog. La finalul frazei, se simțea clar un ton ușor ofensat, poate chiar un pic rănit, atât de evident încât Than, care era încă partener de antrenament pentru It, făcu câțiva pași în spate și se îndepărtă de prietenul lui ca să poată ascunde zâmbetul.

📱(Sunt cu It, îl ajut la antrenament. O să mai dureze până ajung.)

📱-Ah… Răspunse celălalt, vocea lui trădând o dezamăgire ușor perceptibilă, ceea ce-l făcu pe Than să întrebe imediat:

📱(S-a întâmplat ceva?)

📱-Adică... mi-a zburat... hmm... un tricou pe balconul tău. Kirin evită cu grijă să spună adevărul despre ce anume exact ajunsese acolo.

📱(Lasă, când ajung îl arunc înapoi la tine.)

📱-Nu, nu! Adică... când ajungi, poți să bați la ușa mea, te rog? Mai bine-l iau eu personal.

📱(Îți e jenă?)

📱-Mhm.

După răspunsul lui Kirin, vocea gravă de la celălalt capăt se auzi din nou, chicotind ușor, neîncrezătoare. Than își dădea seama că lucrul care aterizase pe balconul său era ceva ce Kirin nu voia ca el să vadă. Nu era greu de ghicit. Și tonul acela aparent rușinat, care nu prea părea sincer, adăugă:

📱-Dar ar fi frumos dacă te-ai putea întoarce puțin mai devreme.

📱(Dacă te grăbești atât de tare, sari peste balcon și ia-l singur.)

📱-Să... sar balconul? Repetă Kirin încet, bombănind pentru câteva secunde, apoi spuse că trebuie să închidă.

Than rămase privind ecranul telefonului, amuzat. Kirin era genul de om care reușea mereu să-l surprindă. Deși la început îl găsise enervant, așa cum e firesc pentru cineva care nu obișnuiește să se apropie de oameni, acum toate acele sentimente păreau să se fi estompat. În locul lor, apăruse o curiozitate tăcută: ce prostie o să mai facă și data viitoare?

Între timp, după ce închise telefonul, Kirin se întoarse pe balcon și analiză cu grijă distanța dintre cele două apartamente. Nu era foarte mare, cam cât lungimea unui braț. Nu părea ceva imposibil. Dacă ar fi folosit un scăunel pentru sprijin, ar fi putut să treacă destul de ușor. Estimând că nu există risc real să cadă și să moară, se decise să pună planul în aplicare.

În doar câteva minute, reuși să treacă pe balconul lui Than. Un zâmbet larg îi apăru pe fața luminoasă. Cu o mișcare sigură, își recuperă lenjeria cu o expresie de mândrie absolută, apoi o aruncă direct în coșul gol din balconul propriu, cu o precizie demnă de un sportiv de elită.

Însă...

Când Kirin încercă să se întoarcă în camera sa, descoperi că pe balconul lui Than nu era niciun scăunel sau vreun alt obiect care să-l ajute să urce la înălțimea necesară pentru a sări înapoi.

🔸️La naiba, ... și-acum cum te mai întorci?

Kirin privi cele două balcoane cu o expresie de resemnare, și-și trecu mâna prin păr, gândindu-se la o soluție. Telefonul era în cameră. Se uită prin ușa glisantă din sticlă, dar înăuntru nu se vedea nimic clar, era deja prea întuneric. Se plimbă de colo-colo pe balconul îngust timp de câteva minute bune. La final, oftă adânc, se lăsă jos și se sprijini de balustrada rece din ciment. Oboseala acumulată în ultimele zile, împreună cu lipsa de somn, îl făcu să închidă încet pleoapele. Vântul rece al iernii îl înveli ușor, și în cele din urmă, adormi fără să mai țină cont de locul în care se afla.

Cât timp trecu, nimeni nu știa cu exactitate. Dar pentru Than, care revenise după vreo două ore de antrenament cu It, trecuseră destul de multe. Intra în cameră, aprinse lumina și porni aerul condiționat. Becurile galbene, calde, pe care le schimbase în locul celor albe, reci, dădeau camerei un aer primitor. Televizorul de pe perete fu pornit . Plănuia să se relaxeze , apoi să facă un duș și să petreacă seara de dinaintea weekendului uitându-se la un film.

Dar când se apropie de perdea să o tragă complet, o siluetă ciudată, abia vizibilă, în colțul balconului, îl făcu să se oprească. Trăia acolo de ani buni, și niciodată nu întâlnise ceva... supranatural.

Totuși, cuvintele lui Kirin din convorbirea telefonică de acum două ore îi reveniră în minte. Than ofta scurt când își aminti, cu întârziere, că promisese să-l sune pe celălalt înainte să se întoarcă în cameră. Se părea însă că acest lucru nu mai era necesar, căci în clipa în care deschise ușa de sticlă care dădea spre balcon, cel despre care era vorba i se înfățișa chiar în față, stând picior peste picior cu capul plecat într-un somn profund, atât de adânc încât, din cauza balansului ușor, aproape că-și izbea fruntea de balustradă. Than se grăbi să se apropie și să-i susțină capul la timp.

🔹️Era să o pățești, nu? ? murmură el, ușurat, expirând cu putere.

Totuși, în timp ce îl privea pe cel adormit, ochii lui căpătară o nuanță severă, ca și cum ar fi vrut să-l certe în gând. Privirea i se opri pe balconul camerei alăturate, unde un scăunel mic era sprijinit de balustradă, suficient pentru a înțelege de ce Kirin nu reușise să se întoarcă în propria cameră. Îi trecu prin minte să-l certe de două-trei ori pentru neatenție, dar în cele din urmă trebui să se recunoască vinovat pentru sugestia neinspirată de a trece peste balcon, care a pus-o pe cealaltă persoană într-un asemenea pericol.

Than clătină din cap, resemnat, și încercă să-l trezească. Dar Kirin părea genul care doarme adânc și se trezește greu: nici măcar când îi apăsă obrazul cu degetul nu dădu vreun semn că simte ceva. Dimpotrivă, băiatul își lipi fața de palma cu care Than îi susținea capul, ca un copil care găsise jucăria preferată.

🔹️ Ești imposibil, mormăi Than, fără să-și poată ascunde zâmbetul.

Privirea lui, de obicei severă, se înmuiase văzând figura liniștită a celui ce dormea cu un zâmbet slab pe buze, ca și cum ar fi mestecat ceva în vis. Than se opri brusc când un gând apărut pe neașteptate îl lovi:

🔹️Chiar e... drăguț.

Își dădu ochii peste cap, iritat de propriul gând deplasat. Și cum nu știa cum să-l gestioneze pe băiatul adormit dar nici nu era destul de nemilos cât să-l lase afară, pradă țânțarilor, Than nu avu de ales decât să-l ia în brațe și să-l ducă înăuntru.

Tricoul larg de dormit al lui Kirin lăsa la vedere gâtul alb și neted, iar pantalonii scurți, care i se potriveau perfect, îi descopereau picioarele subțiri și se suiau și mai mult în timp ce era ridicat. Than trebui să-și înfrâneze din greu privirea, care părea că nu voia să se dezlipească de trupul celuilalt. Totuși, atingerile fine ale pielii lui Kirin făceau efortul și mai dificil, iar singura soluție a fost să grăbească pasul și să-l așeze repede pe pat.

Imediat ce corpul îi atinse salteaua moale, Kirin se întoarse spre perna lungă și se cuibări în ea ca și cum s-ar fi aflat în propria cameră. Gestul trezi din nou un val de duioșie în ochii lui Than.

De fapt, Kirin era mult mai drăguț atunci când tăcea decât atunci când deschidea gura să-i răspundă obraznic.

🔹️Fir-ar...

Than înjură scurt, iritat de gândurile care-l bântuiau. Luă un prosop mare și se grăbi spre baie, în speranța că se va putea îndepărta măcar fizic de cel care reușea, încet-încet, să-i clatine autocontrolul.

Iar acum, Than începea să nu mai fie sigur dacă nu cumva el însuși era cel care avea să-și înghită vorbele, cineva care gândește aiurea, exact genul de om pe care îl disprețuise cândva la celălalt.

Kirin se mișcă ușor și își ascunse fața în pernă. Brațele sale subțiri strânseră pătura mai aproape de corp atunci când pielea i se izbi de aerul rece al aparatului de aer condiționat. Totuși, parfumul delicios al mâncării îl făcu să-și recapete brusc simțurile, chiar când era pe punctul de a adormi la loc. Pleoapele subțiri i se deschiseră larg, iar vederea încețoșată din ochii încă somnoroși începu treptat să se limpezească, ajustându-se la imaginea din fața lui. Și de îndată ce zări puiul fript din farfurie, deși se afla la o distanță considerabilă asta fu suficient pentru a-l face să sară din pat cu o viteză surprinzătoare.

- Pui fript, rosti Kirin primul lucru ce-i veni în minte, cu ochii sclipind de entuziasm.

- Incredibil! Te-am tot trezit de nu știu când, nu reacționai deloc. Dar de îndată ce ai simțit miros de mâncare, te-ai ridicat imediat.

- Mi-era foame. Spuse Sirin, lăsându-și umerii în jos și uitându-se cu o expresie de cățeluș care așteaptă să fie hrănit. Iar în clipa în care îl văzu pe Than punând pachetul cu orez lipicios pe măsuța joasă din fața canapelei, de partea sa, parcă voind să-i dea de înțeles că acela era al lui. Ca un cățeluș cu urechile ciulite, Kirin s-a mutat imediat să se așeze pe colțul mesei lângă cealaltă persoană.

- De când ai urcat, și ai adormit pe balconul meu? Nici nu apucase bine să ducă mâncarea la gură, că un glas mustrător îl întrerupse brusc.

- După ce am vorbit la telefon cu tine. Tu mi-ai zis să fac asta.

- Vorbeam ironic. Than oftă, exasperat că celălalt chiar luase de bun ce spusese. Nu se putu abține să nu-l avertizeze, ușor iritat:

- Să nu mai faci asta altă dată. E periculos.

- Mhm. Kirin încuviință dând din cap, abia acum realizând pericolul . Îl privi pe Than cum era absorbit de turnatul mâncării din pungi în farfurii. Pe lângă puiul fript cu sos picant și orezul lipicios, mai era și larb de porc.

Kirin își mută privirea de la mâncare spre împrejurimi. Deși dimensiunea și planul camerei nu difereau de ale lui, decorul în nuanțe de alb și maro, luminile calde și galbene dădeau camerei o atmosferă cu mult mai primitoare. Canapeaua mare din piele neagră era mai impunătoare decât cea din camera lui, iar televizorul, care părea să aibă peste cincizeci de inch, rula chiar desenul său animat preferat. Alături, un dulap vitrină era plin cu figurine de colecție. Toate aceste detalii îl făcură pe Kirin să arunce din nou o privire spre profilul bărbatului care era proprietarul acestui loc, cu un sentiment ciudat, nu neplăcut, dar greu de descris.

- Și cum m-ai adus în cameră?

- Te-am împins cu un șut, răspunse Than, aruncând o privire către cel care îi privea urat, pentru că nu-i plăcuse răspunsul.

- Nu ai nici o zgârietură. Te-am cărat în brațe. Și ai dormit aproape o oră.

- Mulțumesc…

Than ridică o sprânceană, surprins, dar văzând că Kirin spusese asta cu sinceritate, doar încuviință din cap, ca și cum nu era mare lucru. Apoi îi împinse farfuria mai aproape, semn că îi dădea undă verde să înceapă să mănânce fără să mai aștepte.

- De ce te-ai antrenat până târziu, azi? Întrebă Kirin, rupând tăcerea, în timp ce îi puse o bucată de pui fript lui Than, cel care plătise mâncarea, și apoi își puse și lui o bucată în farfurie.

- It e aproape de meci.

- De obicei îl ajuți pe It să se antreneze tot timpul?

- Mai fac asta uneori, dar nu chiar atât de mult.

- Și atunci de ce…

- De data asta It se confruntă cu un adversar din trecut, în fața căruia a pierdut. Nu-și mai permite să piardă încă o dată. Răspunse Than fără să aștepte ca Kirin să-și termine întrebarea. După atâtea zile de conversații, el învățase deja că, dacă Kirin voia să afle ceva, era hotărât să sape până obținea răspunsul. Cu toate astea, cel mai tânăr știa totuși când să se oprească.

- Și tu ce crezi? Are șanse să câștige? Kirin citise deja informații despre toți luptătorii din sală, dar nu analizase niciodată stilul de luptă al lui It așa cum o făcuse cu Than, așa că îi era greu să se pronunțe.

- Are șanse mari, atâta timp cât nu se lasă copleșit.

- Atunci e datoria unui prieten ca tine să-l încurajeze.

Than își duse la gură bucata de pui fript pe care i-o pusese Kirin în farfurie, a doua la rând, și îl privi pe băiatul care mesteca încet, cu obrăjorii rotunzi mișcându-se în timp ce mânca. Deodată, un gând îi răsări brusc în minte. Era prima dată când îi povestea cuiva despre ce se întâmplase în cursul unei zile, iar acea persoană părea că voia cu adevărat să-l asculte, să-l ajute, să-i ofere sfaturi, ceva ce el nu mai trăise cu nimeni până atunci.

O căldură inexplicabilă i se răspândi în piept, și sentimentul deveni și mai clar în momentul în care Kirin își ridică privirea către el, cu buzele lucind ușor, dar totuși schițând un zâmbet larg.

- Mănânci ca un copil. Than luă un șervețel și i-l întinse, dar Kirin își apropie fața, sugerând prin gestul său că voia ca Than să-i șteargă el gura. Faptul că cineva invada astfel spațiul său personal îl făcu pe Than să încremenească pentru o clipă.

- Șterge-te singur.

- Am mâinile murdare.

Ridică ambele mâini, lucioase la fel ca buzele, și i le arătă, apoi își înaintă fața cu buzele țuguiate. Than fu nevoit să atingă delicat gura lui Kirin cu șervețelul. Iar imediat ce își retrase mâna, vocea limpede a băiatului îl făcu să se întoarcă din nou spre el.

- Și dacă într-o zi vei avea și tu un meci, promit că voi veni să te încurajez.

Than nu răspunse, dar tăcerea lui, în timp ce continua să-i pună mâncare în farfurie, putea fi considerată un răspuns în sine.

De obicei, Than lua masa în cantina sălii de antrenament, iar cei care stăteau la masă cu el erau invariabil It și Mai Ek, singurii care acceptau să aibă de-a face cu o persoană atât de rezervată. Însă în acel moment, luând masa alături de Kirin în propriul apartament, nu simțea nicio urmă de disconfort, așa cum s-ar fi așteptat.

Din contră… chiar părea să-i placă mai mult atmosfera asta.