Capitolul 8

 Sunetul telefonului mobil setat să sune la cinci și jumătate dimineața a răsunat în clipa în care visul profund al stăpânului său atingea punctul cel mai adânc. Deranjul brusc l-a făcut pe cel ce dormea să-și întindă mâna subțire în căutarea vinovatului care îi distrugea fericirea somnului. Ochii mari și rotunzi s-au deschis cu o expresie iritată, dar imediat ce a fost lovit de lumina ecranului și a văzut ora afișată, toată moleșeala s-a risipit ca și cum ar fi fost alungată complet.

După ce a apăsat butonul de oprire al alarmei, Kirin s-a ridicat și a rămas o vreme pe marginea patului mare, cu capul plecat. Dar când capul greu era cât pe ce să cadă în saltea, corpul firav a tresărit imediat și s-a îndreptat brusc. Mâinile subțiri s-au ridicat și s-au lovit ușor de obrajii săi, apoi s-a mișcat lent jos din pat, cu o atitudine leneșă.

Pentru că nu se mai trezise atât de devreme de foarte mult timp, corpul său, obișnuit să doarmă opt ore în mod regulat protesta. Mai ales că în noaptea trecută adormise abia pe la unu dimineața. Și făcuse asta zile la rând, stând să urmărească toate videoclipurile cu meciurile lui Than de pe platformele online, citind biografia și realizările acestuia iar și iar, până ce le memorase la fel de bine ca în perioada pregătirii pentru examenele finale din facultate.

🔸️Pumnul stâng fără inimă.

Murmurul i-a scăpat printre buze, cu vocea încă somnoroasă, când și-a amintit de porecla pe care maeștrii boxului i-o dăduseră lui Than. O poreclă ce i se întipărise în minte mai tare decât numele de scenă al acestuia. Kirin considera că cel care o inventase avusese o inspirație remarcabilă, fiindcă, deși abia îl cunoștea pe Than, i se părea o denumire care îl cuprindea perfect și reflecta întru totul personalitatea lui. Singura întrebare care continua să-l frământe era ce sau cine îl făcuse pe Than să devină o persoană atât de închisă față de ceilalți. Era clar că în sala de antrenament nu era prea iubit de nimeni. Ca să nu mai vorbim de caracterul său, despre care puțini știau ceva, iar el, Kirin, nici măcar nu-și putea da seama cum era cu adevărat. Dar dacă era să se ia după expresia constantă de respingere de pe chipul acestuia, atunci în proporție de 99% oricine s-ar fi speriat la prima vedere.

🔸️Cum e să încasezi un pumn de knock-out de la Khun, ha?

Kirin a executat câteva lovituri de pumn în aer, apoi a râs singur. Era primul său zâmbet al zilei, unul care aducea o rază de prospețime ce alunga puțin din starea de somnolență. A lăsat deoparte gândurile despre Than, a intrat să se spele pe față, să se spele pe dinți și apoi s-a schimbat într-un tricou mulat și o pereche de pantaloni scurți, puțin deasupra genunchiului. Din fericire, își adusese și o pereche de adidași, chiar dacă nu erau potriviți pentru alergare sau exerciții fizice. Erau, totuși, mai buni decât niște șlapi. Până acum, nu fusese niciodată interesat de sport. Orele de educație fizică din școala primară le făcuse doar de formă, iar în liceu, profesorii nu prea erau stricți la ore, preferând să le lase elevilor libertatea de a juca ceva ușor între ei. Kirin profita de acele momente ca să tragă un pui de somn sau să stea cu prietenii și să spună povești cu fantome. Așa că se poate spune că viața lui a mers tot timpul în direcție opusă față de sport, de-a lungul aproape întregii sale existențe.

Prin urmare, era destul de ciudat pentru el să stea și să citească biografia unui boxer în timp ce urmărea înregistrarea meciului iar și iar. Dacă prietenii lui apropiați ar vedea-o, ar fi mai șocați decât dacă ar vedea o fantomă

🔸️Haide! E în regulă să-ți irosești energia, dar nu poți să-ți pierzi reputația.

După ce își verifică ținuta în oglindă, nu uită nici să-și dea curaj singur. Iar când auzi zgomote venind din camera de alături, presupuse că celălalt se pregătea deja să iasă la alergat, căci ceasul de pe perete arăta că se apropia de ora șase fix.

Băiatul micuț își luă repede cheia camerei și ieși în grabă. Un zâmbet larg îi apăru pe chip când văzu că nu se înșelase: privirea pătrunzătoare de sub sprâncenele arcuite se ridică dinspre încuietoarea ușii, tocmai închisă și încuiată, și se opri asupra lui.

- Bună dimineața.

Niciun răspuns. Nici măcar o reacție la salutul său. Ceea ce-l făcu pe Kirin să-și dea ochii peste cap și să strâmbe din gură, nemulțumit.

- Chiar așa? Omul face un efort să salute, și tu nici măcar nu te gândești să răspunzi?

- Ți-am cerut eu să mă saluți? Răspunse Than scurt, apoi porni la drum fără să dea vreun semn că ar intenționa să-l aștepte pe cel care, cu o seară înainte, spusese clar că vrea să alerge împreună cu el.

- Sincer să fiu... în afară de cărămizi și lemn, ai mai vorbit vreodată cu o ființă umană? Întrebă Kirin, ținând pasul din spate.

- Nu.

Îl urmă îndeaproape Kirin.

- Exact ce bănuiam. Băiatul cel mic dădu afirmativ din cap, de parcă se aștepta la acest răspuns. Nici măcar nu părea surprins.

- Ce vrei să spui cu asta? Întrebă vocea gravă și ușor iritată, iar ochii ageri se întoarseră spre el, de parcă, dacă răspunsul nu i-ar fi convenit, lucrurile s-ar fi complicat imediat.

- Ia ghicește.

Kirin ridică din sprâncene și grăbi pasul, încercând să meargă cu câțiva pași în față. Dar nu apucă să facă mai mult de trei, că Than îl prinse de gulerul tricoului din spate, blocându-l complet. Kirin se întoarse brusc, aruncând o privire tăioasă spre bărbatul înalt, dar celălalt îi răspunse cu o ridicare de sprânceană, ca și cum descoperise o jucărie nouă și interesantă.

- Fără violență, da? Asta n-ar fi deloc corect față de mine... cred.

- Cu statura ta, nici nu trebuie să folosesc forța. Te suflu și zbori.

- Aha, Iată-l, cel cu intenții rele.

Kirin încercă să se elibereze, dar mâna lui Than era mai puternică decât se așteptase. Ba mai mult, îl târî în lift alături de el.

- Dacă-mi rupi tricoul, jur că te omor.

- Cât de puternic poate fi cineva atât de mic precum un cățeluș?

Kirin oftă cu forță, lăsându-l pe celălalt să simtă clar iritarea sa, dar Than nu făcu decât să zâmbească, ca și cum totul era un joc amuzant. Când îl văzu pe Kirin aruncându-i o privire întunecată, Than își pocni limba cu un aer mulțumit.

- Așa cum te uiți acum... sigur mă înjuri în gând, nu?

- Dimpotrivă. Te laud.

- Cine-ar crede așa ceva?

Un râs scurt și înfundat, nu foarte sonor, îl făcu pe Kirin încă prins de guler, să-și ridice capul și să-l privească pe cel de alături cu mirare. Și tocmai când Than își dădu seama că era observat, își închise gura în grabă și pufni.

- Ce te uiți așa?

Kirin nu răspunse, ci doar îl mai privi de câteva ori, în timp ce un gând îi fulgeră prin minte:

🔸️Când zâmbește… chiar e chipeș…

Cunoscându-și propriile gânduri, Kirin le-a alungat rapid din minte. Micuțul de statură și-a aruncat un zâmbet ironic prin umbra ușii liftului și, din fericire, nu a durat mult până când liftul de pasageri i-a dus la etajul cel mai de jos. Kirin a profitat de această ocazie pentru a se elibera și a se îndepărta încă câteva centimetri de silueta înaltă.

Și totuși, niciunul dintre ei nu părea să realizeze când anume acea senzație inițială de antipatie se transformase treptat în apropiere.

Aleea din jurul gardului complexului Sit Petchsak fusese construită special pentru ca luptătorii să o folosească pentru alergări, parte din antrenamentele de pregătire pentru meciuri. Însă Kirin aflase de la Mai Ek și că Than ieșea să alerge în fiecare dimineață. Distanța parcursă depindea de obiectiv: fie doar pentru menținerea formei fizice, fie pentru intensificare în vederea unui meci apropiat. Iar dacă era vorba de un meci în pregătire, Mai Ek subliniase clar că Than ieșea la alergat atât dimineața, cât și seara.

Than își încălzea corpul ca în fiecare dimineață, înainte de a începe alergarea. Însă azi era ceva diferit: în locul gol de lângă el, unde de obicei nu era nimeni, acum cineva își mișca brațele și își legăna picioarele imitându-l. Mișcările acelea stângace păreau mai degrabă ale unui copil care încearcă să se comporte ca un adult. Prin urmare, Than se dădu ușor la o parte, ca să nu fie nevoit să vadă în colțul ochiului acea imagine care deja începea să-i provoace iritare. Era îngrijorat că băiatul cel mic ar putea cădea cu fața la pământ din cauza unei încălziri făcute greșit.

- Dacă nu ești atent, o să pupi pământul înainte să apuci să alergi, nu se putu abține Than, văzând cum cel mic încerca să-și ridice piciorul și să-l sprijine pe spătarul unei bănci de lemn, în încercarea de a-și întinde mușchii, așa cum făcea el. Însă totul părea atât de caraghios, încât se temea că va cădea și se va răni.

- Păi... n-am mai făcut asta niciodată, mormăi Kirin, dar continua să-l urmărească pe Than pentru a-l imita.

- Atunci mai bine nu mai face nimic. Stai pe loc, ca să nu fii o povară pentru alții.

- Nu sunt o povară pentru tine, să știi. Alergă liniștit, nu trebuie să te preocupi de mine, spuse Kirin, sugerând subtil că Than se interesa prea mult de el. Apoi adăugă cu un zâmbet jucăuș:

- Dacă mai comentezi puțin, o să cred că îți faci griji pentru mine, știi?

- Prostii.

Persoana care tocmai își dăduse seama că se amestecă în treburile altora cum nu mai făcuse niciodată, începu să alerge cu o viteză constantă de-a lungul cărării, fără să-i pese de persoana care alerga încet în spatele lui, care era mai lentă decât o broască țestoasă. Și, dintr-un anumit motiv, Than încetini încet, așteptând ca cealaltă persoană să-i intre în raza vizuală, după care se întoarse să se uite.

- Cât timp trebuie să alergi? Întrebă Kirin gâfâind, după ce reuși să-l ajungă. Se simțea ușurat, mândru chiar, gândindu-se că nu e chiar atât de slab pe cât credea, fără să-și dea seama că reușise să-l ajungă doar pentru că Than își încetinise pasul considerabil.

- Cinci!

- Doar cinci minute? Cel care nu apucase să-l întrebe pe Mai Ek despre timpul lui Than la alergare își arătă bucuria fără nicio reținere.

Dar în clipa următoare, proprietarul siluetei înalte i-a spulberat visul lui Kirin cât ai clipi.

- Cinci kilometri, de fapt.

- Vorbești serios?! Reacția lui semăna cu a cuiva care tocmai simțea cum i se prind greutăți de glezne. Încetini involuntar.

- Nu mă păcălești, nu?

- Poți să-l întrebi pe fratele tău Mai dacă vrei. Eu alerg așa de când mă știu. Nu e pentru că ești tu aici.

Kirin nu-i mai acordă atenție, fiind prea ocupat să proceseze ce înseamnă, de fapt, cinci kilometri și cât timp i-ar lua să-i parcurgă. Deși nu reușise să facă un calcul clar, era deja gata să renunțe. Totuși, când zări acel zâmbet ușor batjocoritor pe chipul lui Than, care deja îl depășise cu câțiva pași, se trezi cu o explozie de voință și se luă după el fără să se dea bătut.

- Dar în zilele libere? Alergi și atunci?

- Corpul are nevoie și de odihnă.

- Deci înseamnă că nu alergi în weekend, nu? Întrebă Kirin cu vocea obosită, dar tot fără să cedeze.

- Credeam că sunteți stricți doar în preajma meciurilor, cu antrenamentele și tot.

- Dacă faci doar atunci, corpul nu are timp să se adapteze. De asta trebuie să ne antrenăm constant, să-l obișnuim. Dar cu trei săptămâni înainte de meci... atunci totul devine mai serios: alimentație, somn, antrenamente totul.

- Regim alimentar? Mai restrictiv decât ce mănânci deja? Întrebă Kirin, cu ochii mari, ca și cum tocmai i se spulberase un vis. Era limpede că el nu putea fi niciodată boxer, din moment ce încă se bucura din plin de grăsimile din mâncărurile sărate și din deserturi.

- De cele mai multe ori trebuie să slăbim, ca să ne încadrăm în categoria de greutate. Știi și tu că, în mod normal, nu suntem chiar atât de stricți cu alimentația, așa că greutatea mai fluctuează uneori, explică Than, aruncând o privire spre cel care alerga în spatele lui, gâfâind greu.

- Adică în perioada asta ai voie să mai cedezi poftelor?

- Ei bine, uneori, când mă plictisesc de mâncarea de la cantină, pur și simplu comand mâncare la livrare.

- Eu cu siguranță n-aș putea face asta, mormăi Kirin cu o expresie de îngrijorare sinceră. Privirea serioasă a acestuia îl făcu pe Than să zâmbească în sinea lui, amuzat de cât de implicat părea Kirin, deși restricțiile nici măcar nu-l priveau direct.

- Despre clasificările pe categorii de greutate ai citit, nu? Cum discuția ajunsese la greutate, Than profita de ocazie pentru a-i testa cunoștințele asistentului său nou.

Kirin zâmbi și răspunse prompt:

- Și îmi amintesc și că ești în categoria middleweight.

Notă 💚 Middleweight…Este o categorie de greutate în sporturile de luptă, în special în: box, MMA (arte marțiale mixte), Kickboxing etc.În general, „middleweight” se referă la categoria medie, între categoriile „welterweight” (mai ușoară) și „light heavyweight” (mai grea)💚

- Care e greutatea maximă pentru categoria asta?

- Nu trebuie să depășească 160 de livre, adică aproximativ 71,575 kilograme. Iar greutatea ta în perioada competiției era de 156,3 livre.

Notă 💚Livre. Este o unitate de măsură a greutății din sistemul imperial (folosit în SUA și alte câteva țări). 1 livră (lb / pound) = aproximativ 0,453592 kilograme. Deci, 160 de livre = circa 72,57 kg💚

- Talentat!

Complimentul neașteptat îl făcu pe Kirin să se oprească brusc din alergat. Aproape că și-a pierdut echilibrul, dacă Than, care tocmai se întorsese să-l privească, nu i-ar fi prins gulerul la timp.

- Abia te-am lăudat și deja-mi dai motive să te cert din nou.

- M-am speriat, ce vrei…

- De ce?

- Tu... m-ai lăudat? Mai devreme. Kirin mai auzise cuvântul „talentat” din gura lui Than, Însă atunci fusese rostit cu un ton ironic.Nu ca acum, cu o apreciere sinceră.

- Deci mă vezi ca pe cineva atât de dur încât nici prin cap nu-ți trece că aș putea să te laud.

- Cam așa.

- Dacă te-ai bucurat destul de complimentul meu, atunci hai să continuăm alergarea.

Kirin încuviință din cap, epuizat, și-l lăsă pe Than să alerge în față. Dar, pentru cineva al cărui program zilnic se învârtea în jurul somnului, lenevitului și mâncatului, era imposibil să țină pasul cu un boxer care se antrena zilnic, cu regularitate.

După doar un kilometru, Kirin simțea deja că nu mai poate face niciun pas. Iar la al doilea kilometru, trupul său ceda complet, se prăbuși pe jos, șezând pe asfalt cu fața roșie și respirația sacadată. Than, care înaintase serios fără să mai audă vorbăria constantă din spate, se opri și se întoarse brusc, observând că băiatul mic stătea jos, complet sleit de puteri.

Tânărul se aplecă ușor spre Kirin, care îl privea de jos, dar încă mai avea puterea să zâmbească, deși zâmbetul era plin de neputință. Than nu știa sigur dacă îl enerva faptul că acesta devenise o povară, sau dacă, de fapt, îl enerva propria lui îngrijorare pentru celălalt.

- Ce bătaie de cap! Mormăi Than, vizibil iritat, deoarece cauza tuturor complicațiilor din viața lui începea să-i transforme existența simplă într-una complet diferită.

- Nu m-am pus în calea ta în timp ce alergam, nu-i așa?

Kirin bombăni cu glas scăzut, în timp ce își masa gambele dureroase. În mintea lui, planul de a-l însoți pe Than la alergat pentru a-l convinge părea din ce în ce mai puțin funcțional, întrucât trupul său pur și simplu nu coopera. Totuși, înainte să-și poată da seama ce ar mai putea încerca pentru a-l convinge pe Than să accepte acordul, corpul său, deja epuizat, a fost ridicat brusc de la sol, făcându-l să se agațe instinctiv de gâtul solid al celui care era cauza tuturor acestor neplăceri.

- Ce faci?!

Than nu-i răspunse. În schimb, îl ridică pe Kirin și îl așeză pe o bancă din lemn aflată în apropiere. Bărbatul nu ceru permisiunea și-i scoase adidașii de firmă, mai mult de formă decât practici, descoperind urme roșii pe tălpile mici și subțiri, provocate de presiunea pantofilor nepotriviți.

- Data viitoare, caută-ți niște pantofi sport special pentru alergare. Sunt mult mai buni pentru susținerea greutății.

- Data viitoare? Kirin repetă cu uimire, de parcă nu i-ar fi venit să creadă.

- Asta înseamnă că-mi dai voie să mai alerg cu tine?

- Locul ăsta e spațiu comun pentru toți cei din centru. Dacă cineva vrea să alerge... ce putere am eu să-l opresc?

- Aha… Kirin încuviință cu un zâmbet, mulțumit de tonul mai blând al celuilalt. Dar când Than ridică privirea spre el, băiatul își strânse imediat buzele, de teamă că bariera dintre ei se va ridica din nou.

- Dar dacă vrei să alergi, mai bine începi cu distanțe scurte. Trebuie să-ți obișnuiești corpul treptat.

-Doi metri, ce zici?

Than se ridică în toată înălțimea lui, părând că ar vrea să-i dea una peste cap, dar se abținu la timp.

- La cât de puțin e asta, mai bine stai întins în pat.

- Abia ce m-ai lăudat o dată și deja te-ai întors la tonul autoritar.

- Și cum să nu mă întorc, spune și tu? Than mormăi, fără prea multă convingere.

- Odihnește-te până îți revii, apoi du-te sus în cameră. Adevărul e că nu ești făcut pentru genul ăsta de activitate.

- Nici nu mi-aș fi dorit să fac așa ceva, dacă nu era pentru că tu ești cheia proiectului meu. E prima sarcină pe care o primesc și nu vreau să o dau în bară chiar de la început.

- Doar pentru că am răspuns la câteva dintre întrebările tale, nu înseamnă că o să mă înduplec să accept.

- Nu crezi că asta e o ocazie unică și că n-ar trebui să o lași să-ți scape printre degete?

Than îl privi pe Kirin, care îl privea la rândul său cu seriozitate, și pentru prima dată se simți nesigur în propria decizie. O frică ascunsă îl făcea să nu poată accepta participarea la meciul respectiv, dar era prea laș ca să o exprime. Și nu era genul care să-și deschidă sufletul în fața altora. Tocmai de aceea, cuvintele băiatului i se părură ca o oglindă care îi reflecta exact gândurile nespuse.

- M-ai subestimat odată, numindu-mă nepotist pentru că îmi lipseau cunoștințele și abilitățile necesare pentru a face această treabă. Încă stau aici, insistând să concurezi. Nu este vorba doar de dorința de a câștiga sau de teama de a pierde reputația. Este o oportunitate pe care mi-au oferit-o adulții și nu vreau să-i dezamăgesc și nici nu mă voi dezamăgi vreodată pe mine însumi.

Kirin se ridică și-l privi drept în ochi, hotărât să-i arate cât de sincer era în tot ceea ce spusese. Orice pas pe care îl făcea era unul calculat, conștient, pentru a nu regreta nimic mai târziu. Chiar dacă rezultatul final nu avea să fie perfect, nu voia să trăiască cu sentimentul că nici măcar nu a încercat.

- Sper că și tu gândești la fel.

- Dar eu nu...

- Pentru că îți e teamă că vei pierde, nu-i așa?

Deși părea o provocare, cuvintele fuseseră rostite pe un ton batjocoritor, ceea ce îl făcu pe Than să-l privească pe celălalt cu o ușoară nesiguranță. Nu înțelegea cum de acesta reușise să vadă cu atâta claritate ceea ce-l frământa în acel moment.

- Adversarul de data asta e expert în lovituri cu coatele și genunchii, tocmai punctele tale slabe, pe care le aperi cel mai greu. Și a-ți mai fost adversari de două ori până acum: o dată ai câștigat tu, o dată el.

Than nu era surprins că celălalt știa care îi sunt punctele slabe în ring. Era un lucru deja analizat de unii experți în box și, dacă te uitai cu atenție la stilul lui de luptă, se putea observa. Ceea ce îl uimea însă era cât de repede reușise Kirin să afle toate aceste informații. O scânteie de admirație amestecată cu satisfacție îi trecu pentru o clipă prin privire, dar dispăru imediat când auzi din nou vocea clară a băiatului.

- Tăcerea ta îmi spune că am dreptate, nu-i așa?

- Niciun boxer nu vrea să piardă în ring.

- Știu. O înfrângere îți pătează imaginea, îți afectează reputația. E normal, întrucât rezultatele sunt cele care validează capacitatea unui boxer. Dar mai mult decât atât, influențează poziția și onorariul lui în industrie.

- Dacă știi toate astea, atunci n-ar trebui să insiști să intru în meciul ăsta.

- Tocmai pentru că știu, insist. Pentru că știu că vei câștiga.

- Ce îți dă încredere? Nici eu nu gândesc așa.

- Doar cred că nu ești genul care să se dea bătut ușor. Iar o greșeală comisă o dată devine o lecție valoroasă, suficient de dură încât să nu o repeți a doua oară.

- Dar în ring, orice se poate întâmpla.

- Ceea ce înseamnă că e posibil și să câștigi.

Than oftă, pentru că nu mai găsea un contraargument. Totuși, în adâncul inimii, simțea o tresărire ciudată, o motivație nouă. Nu știa sigur dacă Kirin vorbea astfel doar ca să-l convingă să accepte, dar când cineva îți spune că are încredere în tine, parcă tot efortul tău de până atunci capătă sens.

- Ai să-mi mulțumești într-o zi... pentru că n-am încetat să insist să intri în lupta asta.

- Nu e că ai încredere în mine, eu zic că ai mai degrabă încredere în tine însuți. Spuse Than, râzând ușor, cu o urmă de enervare față de cel care dădea din cap aprobator, fără nici cea mai mică urmă de modestie.

- Atunci încearcă și tu să ai puțină încredere în mine. Încearcă să crezi că pot fi cel care te va ajuta să câștigi.

- Ar trebui să mă risc?

- Unele lucruri trebuie încercate, altfel n-ai de unde să știi... nu crezi?

- Atunci aleg să nu încerc.

- Îți e teamă că, până la urmă, tu vei fi cel care mă va urmări cu insistență, nu-i așa? Chipul neted se ridică și întâlni privirea pătrunzătoare de la mică distanță, înainte ca degetul său arătător să apese repetat în pieptul celuilalt, prin tricoul umezit de transpirație.

- Aiurezi.

- Ai grijă să nu-ți înghiți propriile cuvinte.

Than îl privi ca și cum tocmai spusese o glumă imposibilă, apoi își plecă fața spre el, dar înainte ca Kirin să se poată retrage, Than îl trase cu un braț în jurul taliei și rosti ceva care îl făcu pe Kirin să încremenească.

- Spune-ți ție însuți să nu te lași prea prins de faptul că ești aproape de mine, până ajungi, fără să-ți dai seama, să ai gânduri nepotrivite.

-Cine naiba s-ar gândi la așa ceva?

Kirin strigă după cel care o luase deja cu mult înainte, fugind în față cu câțiva pași buni. Buzele-i subțiri erau strânse cu putere, în timp ce, în sinea lui, își promisese deja că-l va face să plătească.

🔸️Să vezi tu când îmi vine rândul... o să-ți întorc cu vârf și îndesat, să te ții!