Capitolul 7☆

 

   Îmbrățișează-mă

Perspectivă narativă: Sun

-Mmm... Ah... Mai mult... Mm... blegh!!... vomit!

-La naiba! a izbucnit prietena lui Sun imediat ce a văzut ce se întâmplă și s-a repezit la el.

-Ai Nu, ce naiba faci?! Ochii lui Ploy s-au mărit de șoc când și-a văzut prietenul împreunându-se cu cel mai sexy idol al universității. Nu era pe punctul de a vomita pe cămașa lui Sun.

-P’Sun... Narin i-a strigat încet numele.

-La naiba! au exclamat toate cele trei prietene ale lui Sun la unison. Ce naiba!? De fapt e pur și simplu grozav...În timp ce eram complet pierdut în acel moment, uitând de împrejurări, uitând chiar și unde mă aflam, senzația buzelor moi ale acelui copil scund încă persista pe mine. Și când s-a retras, a zâmbit luminos, s-a uitat la mine și și-a lins încet buzele. Apoi m-a tras de cămașă ca să mă aducă mai aproape... am zâmbit imediat, știind exact ce își dorea. M-am aplecat instinctiv, gândindu-mă că eu voi fi cel care îl va săruta de data asta. Dar nu, nu a fost deloc așa. Nenorocitul ăla mic și-a plecat capul chiar înainte să apuc să fac ceva. Zâmbetul lui strălucitor s-a transformat într-o grimasă și apoi a vomitat, chiar pe cămașa mea.

-Blegh... Mai mult... Ah... în sfârșit mă simt puțin mai bine. Hei! Hei, băiețel frumos, tocmai am vomitat pe tine! Uau, mă simt bine!!

   După ce a vomitat pe mine, s-a uitat în sus cu o față obraznică și m-a lovit jucăuș peste obraji... La naiba! Creierul meu a început în sfârșit să funcționeze din nou. M-am uitat în jur. Mi s-au mărit ochii când i-am văzut pe Zak, Jon și Man ținându-se de braț și holbându-se la mine cu expresii ciudate. În plus, o grămadă de oameni din jurul nostru își ridicaseră telefoanele, înregistrând totul. Atunci mi-am dat seama exact cum va arăta dimineața următoare. În acel moment, l-am apucat pe micuțul amenințator de gât și l-am tras spre mine.

-Ăăă... Hei!! Cine naiba... Lasă-mă, fir-ar să fie! Nu, nu am terminat, vreau să continui să dansez...Pf..

Credeți că m-a lăsat să-l țin nemișcat? La naiba, nu. S-a zvârcolit ca nebunul în brațele mele, refuzând să se lase prins, în timp ce țipa non-stop. A trebuit să-i pun mâna peste gură puștiului ăla scund ca să-l fac să tacă.

-P’Sun... Îmi pare foarte rău în numele prietenului meu! Rin, adu șervețelele... acum.

-Ă... aici. Ploy a apucat șervețelele din mâna lui Narin și s-a apucat să șteargă voma de pe chipeșul prieten care tocmai făcuse o scenă cu tipul din fața lor. Dar eu i-am făcut repede semn să plece, știind că dacă ar mai sta așa, nu ar face decât să înrăutățească lucrurile.

-Mulțumesc. Sunt bine. Mai întâi o să duc acasă amenințarea asta mică.

-Oh... ă... bine... Adică... Ploy a ezitat, nesigură dacă ar trebui să-și lase prietenul să plece cu mine.

-Nu-ți face griji. E Nong-ul meu, pot avea grijă de el. Și data viitoare, dacă te gândești să-l aduci din nou pe puștiul ăsta scund la băut, mai bine ai cere permisiunea mea mai întâi. Dacă spun nu, nu îndrăzni să-l aduci aici. Ai înțeles? am spus ferm, făcând-o pe Ploy să simtă o urmă de vinovăție. Nu se așteptase ca Nu să fie Nong-ul meu. Totuși, nu era complet convinsă, mai ales după ce il văzuse pe Nu sărutându-mă mai devreme. Acel moment a făcut-o nesigură dacă ar fi trebuit să-și lase prietenul să plece cu mine.

-În cazul acesta, plec. Vorbim mai târziu. Plec, Hia! i-am spus lui Ploy înainte de a mă întoarce către prietenii mei, anunțându-i că plec, apoi către Phet, proprietarul barului, care îl imobiliza pe Nut, tipul care cauzase toate problemele mai devreme.

-Dar... Ploy a vrut să facă un pas înainte, pe punctul de a mă opri. Chiar nu credea că ar trebui să-și lase prietenul să plece cu mine. Știa foarte bine că eram casanova suprem. Chiar dacă reputația mea era doar în rândul femeilor și niciodată în rândul bărbaților, tot nu avea încredere.

-Nu te implica în treburile lor. Vino aici. Grăbește-te și ia-ți Nong-ul acasă, Ai Sun. Phet și-a tras sora mai mică înapoi și m-a îndemnat să-l scoată pe Nu de acolo. Judecând după starea puștiului, era evident că era complet beat.

-Dar Hia! Ăsta e prietenul meu!

-Ploy, lasă-l pe P’Sun să-l ducă pe Ai Nu acasă. Oricum nu ne-am putea descurca singure cu el, a adăugat Narin, încercând să o oprească pe Ploy.

-Dar... bine. Dar îți spun acum, P’Sun, dacă îi faci ceva prietenului meu, jur că nu te voi lăsa să scapi nepedepsit. Ploy a arătat spre mine, amenințându- mă cu un ton tăios.

-Am terminat aici? Bine. Hai să mergem, puști scund și amenințător ce ești!

-N-nuuu... mmph... mai...vreau! a mormăit Nu, incapabil să vorbească clar, deoarece încă îi țineam mâna la gură.

-Hei! Nenorocitule!! Ne părăsești sau ce, Ai Sun? La naiba, ce naiba e cu tipul ăsta?! a strigat Jon. Dar nici măcar nu m-am întors. Eram concentrat să-l scot pe Nu din bar. Problema era că puștiul beat refuza să plece, tot ce voia să facă era să danseze. Așa că l-am aruncat pe tipul mai scund peste umăr și am ieșit fără un cuvânt, sub privirile uimite ale tuturor celor din bar. După ce l-am luat pe Nu, Phet proprietarul barului, i-a ordonat surorii sale mai mici să o ducă pe Narin acasă. De asemenea, i-a pus pe angajați să-l târască pe Nut ca să se ocupe de el separat și și-a cerut scuze la restul invitaților pentru haos. Curând, atmosfera a revenit la normal. Muzicienii și-au luat din nou instrumentele, iar grupul de prieteni ai lui Sun s-a întors în zona VIP pentru a continua să bea.

-Lasă-mă! Am zis să mă lași! Cine naiba ești?! Nu plec! Vreau să mă întorc și să mă dau jos!

-Stai liniștit, puști scund și scandalagiu ce ești.

-O, iubitule, salut! Haide, nu am întârziat, hai să deschidem ușa! Uau, uau, uau!

Nu-mi acorda nici cea mai mică atenție. Adică, îl țineam atârnat pe umăr și el încă cânta și se zvârcolea ca un vierme. Ce fel de bețiv maniac e ăsta? Tot ce vrea e să danseze. Serios, n-am mai întâlnit pe cineva așa până acum. Micuțul ăsta amețit, este ochelaristul care fusese în mașina mea în dimineața asta? L-am dus la mașină, am ocolit-o până pe partea pasagerului, am deschis portiera, am înclinat scaunul și l-am întins.

-Mmm!! Nuuuu!! Nu vreau să stau întins! Ridică-mă din nou!! Mai ține-mă în brațe! Imediat ce l-am întins, a refuzat să-mi dea drumul la gât, văicărindu-se să-l țin din nou. Am încercat să-i dau mâinile jos, dar s-a agățat strâns. Ochii lui cu pleoape grele s-au fixat asupra mea. Abia acum puteam să-i văd chipul cum trebuie. Ochii aceia sticloși s-au încruntat, gura i s-a țuguiat bosumflată, ca a unui copil răsfățat care nu primește ce-și dorește. Gene lungi, un nas ascuțit care cobora spre buze moi roz pal, buze care arătau mai mult ca ale unei fete decât ale unui tip. Și obraji roșii, din cauza alcoolului. De nicăieri, inima a început să-mi bată ciudat. Cu cât mă uitam mai mult la acele buze delicate, cu atât îmi doream mai mult să mă apropii și să le ating. Dar m-am forțat să mă abțin, e un tip, la naiba. M-am retras repede și i-am smuls mâinile de pe gâtul meu. La ce naiba mă gândesc? La naiba Sun! Mi-am scuturat gândurile din cap și am încercat să suprim căldura care se acumula în mine. Doar atingându-l, simțind acel miros dulce și slab pe pielea lui, amestecat cu urma persistentă de alcool, dorința blestemată m-a lovit ca un pumn în stomac. Am ieșit din mașină și am stat lângă ușă, uitându-mă la băiatul ăla scund. Și-a încruntat sprâncenele, uitându-se urât la mine. Apoi, dintr-o dată, a încercat să se ridice, m-a apucat să mă tragă înapoi spre el și era cât pe ce să se urce pe umerii mei ca și cum aș fi fost un fel de colac salvare. L-am împins înapoi pe scaunul pe care tocmai îl întinsesem, poate puțin mai tare decât intenționam.

-Auu!! Ce față drăguță ai, dar ești atât de crud, idiotule! Era cât pe ce să mă dau pe umerii tăi!! Hi... ahh! Ce naiba a fost asta?! Mi-am dus imediat mâna la frunte, neîncrezător. Micuțul a scos un sunet neclar, a scâncit, m-a înjurat și apoi a izbucnit în lacrimi. La naiba... Am luat decizia corectă să-l aduc cu mine sau nu? Dar eu...urăsc să văd oameni plângând. Chiar urăsc asta.

-Hic... sâff...

Am trântit portiera și m-am îndreptat furios spre partea șoferului, iritat de moarte. M-am strecurat pe scaun și am încuiat imediat portierele mașinii în caz că se hotăra să fugă.

- Puști mic, de ce naiba plângi?

-Hic... sâf... waaah...”

-Taci! Am spus să taci dracului! M-am răstit la el cu gândul că de teamă se va opri.

-Auu, hic hic... wah!!

La naiba! Cu cât îi spuneam mai mult să tacă, cu atât plângea mai tare.

-Bine, bine, nu te mai cert. Liniștește-te. Ce s-a întâmplat? Spune-i lui P’Sun. Imediat ce am spus asta, am întins mâna și l-am mângâiat ușor pe cap. S-a întors să se uite la mine, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji. Avea ochii roșii și umflați de la plâns, așa că am întins mâna și i-am șters ușor obrazul. Apoi, brusc, și-a ridicat ambele brațe spre mine.

-Hic... îmbrățișare... îmbrățișează-mă... adulmecă-mă, adulmecă-mă. Nu mi-a venit să-mi cred urechilor. Ce naiba e cu el ? Cum să fie așa drăguț când e beat?! Am zâmbit fără să mă gândesc, uitându-mă la acel corp mic și subțire care își ținea brațele deschise, așteptând să-l îmbrățișez. Dar cât am stat acolo încremenit, fără să mă apropii de el, așa cum își dorea puștiul scund, arăta de parcă urma să plângă din nou.

-Hic... wah!! Mai multt!! Vreau mai multt!

-Uau!! Micuțule, haide!! Bine, bine te îmbrățișez, nu mai plânge. Mi-am smuls jacheta, cea pe care vomitase, și i-am strâns corpul subțire într-o îmbrățișare. În momentul în care l-am cuprins cu brațele și l-am mângâiat ușor pe spate, suspinele grele au început să se potolească. S-a agățat strâns de mine, îngropându-și fața în pieptul meu. Încă sughița de la plâns.

-Serios, faci crize de nervi ca un copil... Gata cu băutura data viitoare, ai înțeles?

-Uh... P’Sun, ești așa rău... A rostit printre sughițuri. În momentul în care a spus asta în timp ce se cuibărea în pieptul meu, o căldură ciudată mi s-a răspândit prin corp. Am simțit nevoia să protejez această mică ființă fragilă care mă ținea atât de strâns. Și eram sigur că nu l-am auzit greșit .

-Micuțule... Ce tocmai ai spus?

-P’Sun, ești așa rău!! Mai... E o... Am înlemnit. Mi-a spus doar P’Sun și m-a îmbrățișat mai tare, ca și cum i-ar fi fost frică să nu dispar.

-Ce te doare? Ce-am făcut? Îmi pare rău, bine? Gata cu plânsul. M-am aplecat și l-am sărutat ușor pe creștetul capului, continuând să-i frec spatele ca să-l consolez.

-Sniff, sniff... Aici... mă doare chiar aici. M-a lăsat, s-a uitat în sus cu ochii înlăcrimați și și-a ridicat cotul spre mine, arătându-mi locul zgâriat de când îl atinsesem cu mașina în dimineața aceea. Plasturele pe care îl lipisem mai devreme se deplasase și acum curgea sânge pe margini.

-Vino aici, lasă-mă să mă uit.

-P’Sun... P’Sun, ești așa de rău... un ticălos. Când i-am spus să se retragă, puștiul pitic s-a cățărat și s-a așezat în poala mea pe scaunul șoferului, cu sprâncenele încruntate, arătând de parcă era pe punctul de a plânge din nou. Apoi, brusc, m-a îmbrățișat strâns, sprijinindu-și capul de pieptul meu ca înainte, sughițând printre lacrimi.

-Ce faci? Încerci să te porți drăguț cu P’Sun, micuțule scandalagiu? Gata cu băutura data viitoare, ai înțeles?

-Bineeeee.

La naiba... Cum poate cineva să fie atât de drăguț?Sincer, nu știu dacă își va aminti ceva din toate astea după ce se va trezi. Totuși, nu am putut să nu-mi las zâmbetul slab, să se întindă pe față, căldura înflorind adânc în pieptul meu. M-am aplecat și l-am sărutat pe micuțul puști pe obraz, pur și simplu nu am putut rezista. Apoi m-am întins să deschid trusa de prim ajutor pe care o țin mereu în mașină. Am luat un plasture transparent nou și am început să curăț rana și să pun medicamente pe ea. În mod surprinzător, a stat nemișcat și m-a lăsat să o fac, ochii lui privindu-mă în liniște tot timpul. Cu cât mă uitam mai mult la acel micuț trup lipit de mine, cu atât îmi era mai greu să rezist. După ce am terminat de pansat rana, m-am aplecat și l-am sărutat din nou pe obraz, de data aceasta și mai tare.

-Bine, e timpul să te duc acasă. Hai, înapoi la locul tău. Sus, du-te! Mi-am înfășurat brațele în jurul corpului lui mic și l-am ridicat pentru a-l așeza înapoi pe scaunul din dreapta. Dar s-a zvârcolit și a refuzat să mă lase, cu brațele încă strânse în jurul meu.

-Nuuu!! Vreau să stau așa! E cald... P’Sun e arm... Am clătinat din cap, zâmbind de felul în care acest puști scund era acum complet lipit de mine, refuzând să fie separat. Și sincer, dacă nu aș fi ieșit eu și nu l-aș fi luat de acolo, iar el ar fi ajuns să meargă acasă cu altcineva... Nici nu voiam să-mi imaginez. În bar, majoritatea băieților nu-și puteau lua ochii de la el și gândul că îmbrățișează pe altcineva în felul acesta m-a făcut brusc să mă simt... iritat.

-Micuțule. Unde e camera ta? Te duc acasă. Hei! Micuțule!! Niciun răspuns. M-am uitat în jos și l-am găsit ghemuit la pieptul meu, dormind dus, cu brațele încă în jurul meu. Respirația lui era lentă și constantă. Am dat drumul unei mâini de pe el și i-am dat ușor părul la o parte de pe frunte. Fără ochelari, trebuia să recunosc, arăta foarte bine. Dar pentru mine? Nu arăta doar bine, arăta adorabil. Era cu adevărat adorabil. Fața lui era limpede, pielea lui moale și palidă ca a unei fete... nu, de fapt, aș spune că era chiar mai fină decât a majorității fetelor pe care le cunoșteam. Când l-am întâlnit prima dată în dimineața asta, țipând la mine lângă mașină după ce l-am atins... și eu mă holbasem la el. Chiar și atunci, mi-a atras deja atenția. Dar văzându-l așa acum, în acest moment, vulnerabil și blând, m-a făcut să simt că vreau să-l cunosc și mai bine pe acest puști scund.

-De ce naiba ești așa drăguț...? Dacă ai fi fată...Ar fi perfect. Mi-am trecut ușor degetele prin părul lui, ochii mi-au fost fixați pe fața lui adormită, odihnindu-se pe pieptul meu. Buzele lui roz și moi s-au mișcat ușor, ca și cum ar fi mormăit ceva în șoaptă, dar nu a ieșit niciun sunet. Și-a strâns îmbrățișarea, ghemuindu-se și mai mult la pieptul meu. Am încercat din răsputeri să-mi înăbuș dorința care creștea în mine, dar nu m-am putut abține să nu mă aplec și să-l sărut ușor pe frunte. Apoi am pornit mașina și l-am mișcat ușor, încercând să-l întind pe scaunul din dreapta.

-Mmmnn!! Nuuuu!! Vreau îmbrățișare!! S-a mișcat amețit și a refuzat să mă lase.

-Trebuie să conduc. Cum ar trebui să fac asta cu tine îmbrățișându-mă așa?Adevărul este că încercam să-l mișc nu doar ca să pot conduce în siguranță, ci pentru că aveam nevoie să mă calmez. Brațele lui mă înfășurau, acel parfum blând pe care îl avea amestecat cu căldura corpului său, mă înnebunea. Cu cât se agăța mai mult de mine, cu atât autocontrolul meu dispărea. Nu sunt făcut din piatră. Sunt student la medicină, știu foarte bine că, chiar și între doi bărbați, anumite lucruri sunt posibile... la fel ca între un bărbat și o femeie. Și chiar acum, cu el agățat de mine așa, complet inconștient... mi-era frică. Frică că l-aș putea rănii dacă îmi pierdeam controlul. Așa că am încercat să-i desprind brațele de pe mine.

-Hmm... hic hic... sniff sniff...

Și chiar așa, în momentul în care am încercat să-l trag de pe mine, puștiul scund a început din nou să plângă. Tricoul alb pe care îl purtam era acum umed de la lacrimile lui, în timp ce plângea încet la pieptul meu. Ce naiba ar trebui să fac acum? La naiba. Orice se va întâmpla, se va întâmpla.

-Bine. Ai câștigat. Nu te voi îndepărta. Dar nu te mișca. Ai înțeles? Nu a răspuns, dar a dat ușor din cap. Și pur și simplu, am simțit cum ceva se strânge în mine văzând acele lacrimi șiroindu-i pe față... M-a durut. I-am șters ușor lacrimile și l-am mângâiat pe păr ca să-l liniștesc. În cele din urmă, a ațipit din nou.

   În sfârșit, am scos mașina și am condus spre apartamentul meu, cu puștiul scund încă stând în poala mea pe scaunul șoferului, cu brațele agățate strâns de mine, nemișcat exact așa cum îi spusesem. Am condus mai atent decât o făcusem vreodată, pentru că trupul fragil care mă îmbrățișa se simțea atât de prețios. Habar n-aveam unde locuia piticul, așa că nu am avut de ales decât să-l aduc la mine acasă. Și sincer, aceasta a fost prima dată când am adus pe cineva să doarmă la mine. În mod normal, sunt super protector cu spațiul meu personal, în special cu dormitorul meu. Nu am lăsat niciodată nicio fată să petreacă noaptea aici. Mergeam mereu la ele sau pur și simplu luam o cameră de hotel. Chiar și prieteni apropiați precum Jon, Man și Zak, probabil că puteau număra pe degete de câte ori fuseseră în casa mea. În timp ce conduceam, mă uitam mereu la băiatul scund, de teamă că s-ar putea simți inconfortabil în somn și mai rău, a trebuit să-mi țin sub control propria dorință crescândă tot drumul. Din fericire, nu a durat mult până am ajuns la apartamentul meu. După ce am parcat și am oprit motorul, am încercat să-l trezesc. Dar el a mormăit doar că o să-l părăsesc, refuzând în continuare să mă lase. Așa că nu am avut de ales decât să-l car afară din mașină. În momentul în care l-am ridicat, și-a înfășurat picioarele în jurul taliei mele, mi-a strâns brațele în jurul umerilor și a adormit imediat la loc. Am clătinat din cap spre silueta acum moale și lipită de pieptul meu. Era suficient de ușor pentru a-l putea căra cu ușurință, chiar dacă, sincer nu era chiar atât de scund. Sunt eu înalt, am 189 cm, fost jucător de baschet și cineva care face antrenament zilnic. Fiecare dimineață începe cu un antrenament înainte de a pleca de acasă. L-am dus în lift și am apăsat butonul pentru etajul 19. Odată ajuns în apartament, am încuiat ușa în urmă și l-am dus direct în dormitorul meu. În momentul în care am ajuns acolo, l-am așezat ușor pe pat. Încă dormea. Brațele lui, care se agățaseră strâns de mine, s-au slăbit încet și i-au căzut pe lângă corp... Am dat să mă ridic și să fac un duș, dar chiar când m-am ridicat din pat, puștiul scund a deschis ochii și m-a apucat de mână, fața lui arătând de parcă era pe punctul de a plânge din nou.

-Gata, gata. Liniște acum, nu mai plânge. Ochii tăi sunt deja atât de umflați. O să fac duș repede, bine? Fără agitație, micuțul meu puternic. M-am așezat lângă pat, mângâindu-i ușor capul și i-am sărutat zgomotos obrazul moale.

-Sunt însetat... Mi-e sete! Vocea lui era seacă și răgușită, făcându-mă să zâmbesc. M-am ridicat să-i dau niște apă, dar apoi am înlemnit la jumătate când s-a urcat brusc în poala mea, mi-a pălmuit obrajii cu ambele mâini și a zâmbit larg. Și-a lins buzele și, în momentul în care am văzut asta, inima mi-a tresărit. Am simțit ca un déjà vu cu faza care se întâmplase la bar. Temându-mă că era pe punctul de a vomita din nou, mi-am scos repede tricoul, pentru orice eventualitate , dar nu asta avea de gând să facă. Puștiul scund a zâmbit și s-a aplecat, lipindu-și buzele de ale mele. La fel ca înainte, mi-a ciugulit ușor buzele, apoi a încercat să-mi sugă buza inferioară. A încercat chiar să-și strecoare limba, dar evident nu știa cum se face. Tensiunea care deja ardea în mine țâșnea ca focul. Dar știam că era beat. Așa că nu m-am mișcat. Nu l-am sărutat. Am stat acolo, nemișcat, până când în sfârșit i-am împins fața departe de a mea. Eram pe punctul de a-mi pierde controlul, buzele lui, parfumul lui, gustul slab de alcool, toate mă înnebuneau.

-Ah... Vreau să beau...

-Micuțule, saliva mea nu e ceva ce ar trebui să bei, bine? Stai liniștit. Mă duc să-ți aduc niște apă.

-Nuuuu!! Vreau... Mi-e sete!! Nu asculta niciun cuvânt. S-a ridicat din nou în picioare și m-a sărutat, de data asta mai tare. Mi-am strâns gura, nelăsându-l să intre, dar el a continuat să-mi sugă buzele ca și cum ar fi lins un cornet de înghețată complet, cu un zgomot exagerat, de parcă sorbea ceva.

-Mmm... Suuuun, deschide-ți gura... vreau să beau...hic... adulmecă-mă!! Când nu i-am răspuns, s-a retras și s-a uitat la mine, cu ochii înlăcrimați, gata să izbucnească din nou în lacrimi.

-Micuțule, chiar atingi limita. Nu poți bea nimic de aici.

-Ba da, pot!! P’Sun, ești așa rău! Hic, hic...

La naiba! Iar plânge!

-Nu îndrăzni să dai vina pe mine pentru ce se întâmplă în continuare, bine? ⁠♡⁠☆⁠♡