Capitolul 7

 - Mă duc la baie.

Bărbatul înalt își încetini pașii și se întoarse să-l privească pe cel mic, care îl urma fără să aibă niciun semn de a se opri . Totuși, vorbele lui nu păreau să aibă vreo putere de a-l face să renunțe. Kirin dădu doar din cap în semn că a înțeles, însă nu făcu niciun pas înapoi.

- Trebuie să repet încă o dată unde mă duc?

- Nu e baia asta un loc public? De ce nu pot merge cu tine?

- Dar mă voi ocupa de niște treburi personale.

- Și eu nu ți-am interzis nimic, nu-i așa?

- Nu-ți mai pierde timpul urmărindu-mă. I-am spus deja lui Mawin că, oricum, nu am de gând să particip la meciul ăsta.

- Atunci dă-mi măcar un motiv bun, ca să am ce raporta superiorului meu.

- N-am niciunul.

Than răspunse sec și intră imediat în toaletă, lăsându-l pe cel mic încremenit în fața unui răspuns pe care nu se așteptase să-l audă. În mintea lui Kirin, întrebările și înjurăturile se învălmășeau, una peste alta, fără oprire. Și totuși, în clipa aceea, furia nu era mai mare decât curiozitatea: de ce nu voia Than să participe la un concurs organizat de Mawin, cel care avea în spate o reputație de garant al succesului și, nu în ultimul rând, onorarii de multe zerouri?

Un mormăit zeflemitor îi scăpă din gât în același ritm cu bătăile ușoare din vârful pantofilor, care loveau podeaua rece în timp ce Kirin se rezema de peretele din fața toaletei. Își tot apleca și ridica privirea de la ceasul de la încheietura mâinii stângi la ușa de la baie, neliniștit, fiindcă trecuseră deja vreo cincisprezece minute și încă nu era nici urmă de Than.

🔸️O fi având toxiinfecție alimentară? Murmură pentru sine, apoi, împins de o grijă vagă, sau așa îi tot repeta el însuși, se hotărî să tragă puțin de ușa mare a toaletei.

Însă ceea ce văzu înăuntru îl făcu să-și încleșteze buzele iar ochii rotunzi i-au devenit instantaneu mari și duri. . Răbdarea cu care așteptase până atunci dispăru în flăcările ce păreau că îi ard pieptul din interior, atunci când privirea i se fixă pe imaginea limpede a adevărului: Than nu venise acolo pentru nevoi personale, așa cum spusese. Tânărul înalt stătea rezemat relaxat de marginea chiuvetei, cu telefonul mobil în mâna stângă, iar ochii îi erau ațintiți pe ecranul ce vibra ușor, însoțit de vocile dintr-un anime celebru, pe care Kirin îl văzuse și îl recunoștea fără să fie nevoie să vadă imaginile.

Cu toate acestea, în acel moment, nu-i mai păsa deloc că aveau același gusturi în materie de desene animate. Ceea ce conta era minciuna absurdă cu care Than îl refuzase, lăsându-l să aștepte ca un fraier atâta timp.

- Chiar ai intenționat să-ți bați joc de mine, nu-i așa? Kirin deschise larg ușa și păși înăuntru cu o atitudine hotărâtă, aproape agresivă. Cel mic se opri în fața bărbatului înalt, la o distanță de aproximativ un pas, cu mâinile în șold, vizibil exasperat.

- Să-mi bat joc de ce? Than ridică privirea din telefon și întrebă pe un ton neutru.

- Mi-ai spus că vii aici ca să-ți rezolvi o nevoie, dar m-ai lăsat să te aștept ca un prost timp de cincisprezece minute!

- Păi chiar asta făceam... o nevoie. Than îi arătă ceea ce avea în mână, un episod dintr-un anime faimos, exact cum Kirin își imaginase.

- Să te uiți la desene animate numești tu nevoie?

- Mhm. Ochii pătrunzători îl priveau pe Kirin, care stătea încruntat ca un copil supărat. Than se amuza în sinea lui, dar colțurile gurii nu trădau niciun zâmbet.

- Poți, te rog, să nu te comporți ca un copil? Chiar nu poți să faci diferența între viața personală și muncă?

- Cine e copilul, de fapt? Ți-am spus deja că nu vreau să particip. De câte ori trebuie să-ți spun până să înțelegi?

- Dar tu nu-mi dai niciun motiv! Nu asculți nicio propunere! Așa ceva e clar că vine dintr-o prejudecată personală. Vrei doar să mă sabotezi, nu-i așa?

- În caz că ai uitat… Than se aplecă ușor spre el, ca să-i întipărească mai bine în minte cuvintele.

- I-am dat același răspuns și lui win.

Însă apropierea bruscă îl surprinse pe Kirin, care făcu un pas înapoi din reflex și se împiedică de propriul picior, gata-gata să cadă pe spate. Atunci, Than, mai rapid și mai agil, întinse imediat brațul, apucându-l de antebraț și de talie, fără să-i pese de telefonul scump pe care îl aruncă neglijent în chiuveta de alături doar pentru a-l prinde pe cel mic înainte să se prăbușească.

Forța gestului îl trase pe Kirin direct în pieptul puternic al celuilalt, iar Than își înfășură brațele în jurul taliei subțiri, strângându-l cu instinctul cuiva care simte că e pe cale să piardă ceva important.

Și totuși, acel lucru s-a dovedit a fi ceva ce tânărul nu și-ar fi închipuit vreodată că l-ar putea interesa, nici măcar în cea mai mică măsură.

Corpul i se mișcase mai repede decât mintea, iar rezultatul era că acum stăteau îmbrățișați în baia pustie, fără niciun alt sunet în jur, fără voci, fără pași, ba chiar și sunetul telefoanelor mobile părea să fi dispărut. Tot ce se mai auzea erau respirațiile greoaie și bătăile rapide ale inimii fiecăruia, pe care le simțeau clar în propriul piept.

Era evident că...

Ceva era în neregulă.

Parfumul discret al trupului firav îl făcu pe Than să-l privească fără să-și dea seama. Era un miros care i se înfipsese în nări și refuza să-l părăsească, chiar dacă trecuseră peste două luni. Ori de câte ori simțea ceva asemănător la altcineva, gândul îl ducea imediat la Kirin, și senzația era atât de enervantă. Prima frustrare venea din faptul că memoria lui reținea perfect acea aromă, iar a doua, din faptul că, deși parfumul era identic, la oricine altcineva nu părea la fel de plăcut ca atunci când îl simțea de la el.

Deși era... același parfum.

- Cred că poți să mă lași acum.

Mișcarea ușoară a celui din brațele lui îl aduse pe Than înapoi la realitate. Ochii lui ageri îl urmari pe Kirin până se asigură că acesta reușise să stea din nou bine pe picioare, apoi își slăbi încet îmbrățișarea și își retrase brațul pe lângă corp. Sunetul animației, care răsuna în tăcerea băii, deveni singurul zgomot prezent, un sunet ce părea că avea rolul să acopere și cea mai mică urmă de stânjeneală.

Fără ca Than să știe că... nu era singurul care nu mai știa cum să se poarte în acel moment.

- N-are rost să mai pierdem vremea discutând despre asta. Răspunsul meu rămâne același. Vocea gravă răsună din nou, dar de data aceasta fără asprimea de dinainte, iar tensiunea incomodă din aer păru să se risipească într-o clipită, de parcă apropierea dintre cei doi nici n-ar fi existat.

- Mai bine folosește-ți timpul ca să găsești un alt boxer pentru meci.

- Dar măcar ai putea să-mi spui motivul... să știu de ce nu dorești. Kirin își mușcă ușor buza, încercând să-și păstreze calmul.

- E ceva personal.

Răspunsul, care închidea orice ușă a conversației, îl făcu pe Kirin să rămână nemișcat, fără replică.

-Dacă-mi răspunzi așa, înseamnă că nici nu te mai întorci să ne lămurim, nu?

Privirea pătrunzătoare ce i se fixa asupra chipului, cu insistență, nu reușea să-l intimideze pe Kirin. Dimpotrivă, el considera totul o provocare. Nu era genul care să se dea bătut, mai ales când era vorba de o sarcină directă de la șef. Kirin era genul de om care putea accepta să piardă timp, dar nu să-și piardă prestigiul!

- Și dacă răspunsul meu e că nu renunț?

- Atunci voi înțelege că ești genul de om care nu pricepe din vorbă bună.

Than își plecă privirea și închise redarea desenului animat de pe ecranul telefonului, ignorând complet persoana care îl privea din față din cauza celor spuse de el. Bărbatul înalt își aruncă privirea peste Kirin, care abia ajungea la nivelul bărbiei lui, de parcă în acel loc n-ar fi fost nimeni. Comportamentul acesta reuși să aprindă scânteia frustrării în pieptul lui Kirin. Iar în clipa în care Than era pe punctul de a ieși pe ușa băii, o voce limpede, dar încărcată de nemulțumire, îl făcu să se oprească brusc.

- N-am terminat ce aveam de spus.

Kirin îi ieși în față, tăindu-i calea, și ridică bărbia ca să-l privească în ochi cu o strălucire provocatoare. Un colț al gurii i se arcuise într-un zâmbet subtil când văzu expresia încruntată de pe chipul lui Than, și numai atât îi trebuia ca să simtă că, în curând, va avea avantajul.

- De acum înainte, aceasta nu mai este o cerere, ci o reamintire. Vârful degetului său arătător i-a atins pieptul stâng gol în mod repetat, fără nicio ezitare.

- Ce mai vrei acum?

- Mai bine te pregătești să te plictisești de fața mea. De acum înainte, mă voi lipi de tine ca o umbră până când vei fi de acord.

Kirin își termină fraza și ieși din baie fredonând ușor, de parcă discuția tocmai s-ar fi încheiat cu succes. Dar, de fapt, totul abia începea. La doar câțiva pași de ușă, zâmbetul larg de pe chipul lui începu să dispară, înlocuit de o expresie tensionată, ca a cuiva care nu are idee cum să rezolve problema în care tocmai a intrat.

Than, în schimb, rămase privind după spatele subțire al celui care se îndepărta, cu o expresie de parcă tocmai auzise un copil de grădiniță spunând o glumă. Își ascunse complet orice emoție, nu credea nici o clipă că Kirin va reuși să-și ducă amenințarea la îndeplinire. La urma urmei, dacă el nu coopera, oricât s-ar ține celălalt scai de el, tot nu va obține nimic.

            💚💚💚

Kirin știa foarte bine că nu-l va putea intimida pe Than suficient încât să-l facă să cedeze cu ușurință. Dacă omul ăsta era în stare să refuze atât de ferm, înseamnă că ridicase în jurul lui un zid de hotărâre înalt cât cerul. Dar Kirin nu era genul care să se dea bătut. Așa că, în cele trei zile care au urmat, pe lângă faptul că îl mai ajuta pe Mavin cu diverse treburi minore, își dedicase restul timpului studiului intens al lui Than, vizionând înregistrări vechi ale meciurilor în care acesta luptase, ba chiar cercetând articole și comentarii de la experți în box. S-ar putea spune că acum practic putea respira și expira în rolul unei persoane pe nume Than.

Cu capul greu sprijinit de spătarul canapelei, Kirin ofta epuizat în timp ce încerca să învețe singur tot ce ținea de boxul thailandez, un domeniu complet străin pentru el. Ochii mari și rotunzi priveau în gol tavanul alb imaculat al camerei, în timp ce urechile lui încă mai puteau auzi vocile vechilor înregistrări ale lui Than, care se auzeau iar și iar de nenumărate ori.

🔸️Pumnul care a doborât Tigrul.

Vocea lui murmura titlul imprimat pe o coală A4, ridicată la nivelul ochilor. Era porecla lui Than din ring, un lucru pe care Kirin îl reținuse la fel de bine ca și cealaltă poreclă dată de comentatorii veterani: „Pumnul stâng fără inimă”, pentru că nimeni nu-l văzuse vreodată zâmbind, nici măcar în ziua în care câștigase o finală.

Numele său de scenă și porecla mergeau în aceeași direcție: transmiteau o imagine rece, de luptător nemilos. Iar imaginile de pe ecranul televizorului confirmau tot ce studiase Kirin, Than era de temut în ring, iar arma sa principală era pumnul stâng, la fel de puternic precum un tun care-și nimicea adversarii cu fiecare lovitură. Totuși, cuvântul „a doborât Tigrul” era ceva ce Kirin încă își punea serios întrebări despre...

Era nelămurit, fiindcă în întreaga biografie și nici măcar în interviurile lui Than nu exista nicio explicație legată de acel lucru. Desigur, răspunsul era, teoretic, la doar un perete distanță, dar Kirin știa prea bine că celălalt avea să ignore întrebarea, exact cum făcuse de fiecare dată până atunci.

Kirin oftă în același moment în care se auzi o bătaie în ușă. Ridică privirea de la foaie și o mută spre ceasul de perete, care arăta că mai erau doar câteva minute până la miezul nopții. Se întoarse apoi spre ușă, în timp ce bătaia se auzi din nou. Privirea i se umplu de neliniște. Se dădu jos de pe canapea cu pași lenți și precauți, se apropie și privi prin vizor cu oarecare teamă... până când zări silueta înaltă a persoanei la care se gândea mai devreme, stând acolo cu o expresie încruntată. Kirin expiră cu un oftat lung de ușurare.

- Atât de lent… îl certă vocea gravă imediat ce ușa se deschise, făcându-l pe Kirin să stea cu mâinile în șold, uitându-se la cel din față cu un aer care spunea clar: un picior în gură poate ar ajuta să vorbești mai frumos.

- Mai degrabă ar trebui să mă plâng eu că bați la ușă la ora asta, fără să te uiți la ceas.

- Crezi că aș fi venit să bat la ușa ta fără un motiv serios?

- Atunci? Ai venit... să-mi spui că te-ai răzgândit și vrei să participi la meci? Ridică o sprânceană cu un aer jucăuș, știind prea bine că nu despre asta era vorba, dar întrebarea era pur și simplu pentru a-l tachina.

- Visează mai departe! Am venit să-ți spun să dai televizorul mai încet. Se aude până în camera mea. Than, locatarul camerei 507, îmbrăcat într-un tricou simplu și pantaloni de pijama tip jogger, îi vorbi cu o expresie vizibil iritată.

- Exagerezi. Abia am dat volumul câteva liniuțe. Cum să se audă chiar așa tare? Și oricum, îl țin așa de câteva zile. Doar azi, dintr-odată, a devenit deranjant?

- Vrei să vii să asculți din camera mea, să vezi dacă se aude cu adevărat așa tare?

- Sigur că da!

Cum cuvintele lui Kirin ieșiră din gură, cel care îl invitase într-un acces de iritare amuți brusc, realizând ce tocmai spusese fără să gândească. Când oare permisese el ca altcineva să-i treacă pragul camerei?

Cei doi rămăseseră nemișcați, privind unul la celălalt o vreme, până când Than auzi vocea crainicului de la meciul de box rostindu-i numele, același sunet „prea puternic” despre care se plânsese, dar care de fapt era doar un murmur greu de deslușit al televizorului. Totuși, în clipa în care realiză ce urmărea celălalt, sprâncenele-i groase se încrețiră profund.

Privirea lui Than trecu peste umărul subțire al lui Kirin și se opri nestingherită în interiorul camerei. Pe măsuța din fața canapelei se aflau împrăștiate tot felul de documente, iar printre ele, recunoscu clar câteva foi pe care era imprimată propria sa fotografie.

Până atunci, Than îl desconsiderase pe Kirin, crezând că fusese angajat la sala de box Sitphetsak doar pentru că avea relații, în ciuda lipsei de abilități. Însă, în acel moment, a trebuit să-și lase prejudecățile deoparte și să-l privească dintr-o altă lumină. De când spusese că îl va urmări îndeaproape ca o umbră, Kirin dispăruse complet din peisaj, deși erau vecini de cameră, nu se mai întâlniseră. Acum Than înțelese ce făcuse celălalt în tot acest timp.

Privirea pătrunzătoare îi coborî înapoi spre chipul curat și ușor înroșit al tânărului din fața sa. Abia atunci observă pijamaua pe care o purta acesta: o cămașă largă, cu guler deschis, și pantaloni scurți, cu mult deasupra genunchilor. Iar acel amănunt îl făcu pe Than să-și întoarcă privirea înapoi spre cameră, pentru a nu se lăsa distras de pielea albă vizibilă pe sub materialul subțire.

Dar Kirin nu părea dispus să colaboreze. Se mișcă, așezându-se voit în calea privirii lui Than, și luă telecomanda pentru a arăta clar că volumul televizorului nu era chiar atât de ridicat precum fusese acuzat. Cu toate acestea, în ultimele două-trei zile, adică exact de când Kirin se mutase în camera alăturată, urechile lui Than păreau să caute involuntar orice sunet ce venea din acea direcție.

Ceea ce era…

Exasperant de enervant!

- N-am dat televizorul prea tare ca să te deranjez. Cred că mai degrabă urechile tale caută motiv de scandal. Kirin se grăbi să-și apere nevinovăția, dar Than nu părea deloc interesat de justificare. Privirea lui deja observase clar despre ce meci era vorba, o înregistrare a uneia dintre luptele sale, una în care pierduse, din păcate.

- De ce ești atât de interesat de mine? Întrebă, deși răspunsul era previzibil. Totuși, voia să-l audă direct din gura lui Kirin.

- N-ai auzit de vorba aia? Cunoaște-ți dușmanul ca pe tine însuți, și vei învinge în toate cele o sută de lupte.

Than îl privi pe Kirin, care părea atât de sigur pe el, și nu-și putu stăpâni un zâmbet amuzat. Era ca și cum ar fi privit o pasăre mică dând frenetic din aripi, încercând să țină piept unui șoim, fără să dea înapoi nici măcar o clipă. Nu se putu abține să nu-i întoarcă replica:

- N-am auzit niciodată de așa ceva, zâmbi Than cu buzele arcuite.

- N-am auzit decât de lucruri de genul «Nu știu nimic, eu... aș prefera să nu-mi pierd timpul luptând».”

- Așa de bine știi să tai avântul omului! Kirin strâmbă din nas cu reproș.

- N-am făcut decât să-ți ofer un sfat prietenesc.

- Inutil. Pentru că dacă tu chiar crezi că o să mă refuzi mereu... atunci de ce ți-e teamă?

- Par speriat ? Bărbatul cu voce gravă a chicotit, ca și cum ceea ce auzise ar fi fost incredibil de amuzant.

- Mhmm…

-Nu mi-e frică, doar că mă enervezi.

Kirin rămase tăcut pentru o clipă la auzul acelui răspuns, apoi forță un zâmbet, deși în sufletul lui nu simțea deloc ceea ce arăta. Putea jura că nu și-a dorit niciodată să fie enervant pentru cineva, dacă nu ar fi fost o responsabilitate pe care trebuia s-o ducă la capăt cu orice preț, n-ar fi ales niciodată să o facă.

Și se părea că acel zâmbet îl surprinse pe Than destul de mult. Realizând că fusese poate prea dur în cuvintele lui, tânărul își drese vocea ușor, apoi rupse tăcerea, dorind să nu înrăutățească și mai tare relația dintre ei. Oricum, aveau să se tot vadă o perioadă lungă de acum înainte.

- Hai culcă-te. Mâine n-o să te mai poți trezi să mergi la muncă, spuse el, întorcându-se să plece spre camera lui. Dar Kirin, care rămăsese nemișcat până atunci, îi apucă brusc tivul tricoului, făcând ca ochii întunecați ai lui Than să se întoarcă spre el, nedumeriți, crezând că celălalt era încă supărat de ce spusese mai devreme.

- La ce oră te trezești mâine dimineață?

- De ce întrebi? Than părea confuz de întrebarea bruscă.

- Am aflat de la Mai că în fiecare dimineață ieși la alergat pe la șase.

- Vorbești chiar mult.

- Te referi la mine? Întrebă Kirin, arătându-se pe el însuși, cu o expresie uimită.

Than oftă profund în fața celui care tocmai îl luase drept țintă pe Mai.

- Mă refeream la ăla cu gura spartă, care îți povestește tot despre mine, mormăi el, hotărât ca data viitoare când îl va vedea pe Mai să-i tragă o mustrare zdravănă.

- Și dacă tot ai întrebat asta… ești sigur că el ți-a spus corect?

- Da.

- Cum ar putea să știe ce fac eu?

- Vorbești de parcă, dacă te-aș întreba ceva, ai răspunde cu adevărat.

- Încearcă să întrebi, dar nu promit că o să răspund la toate.

- Atunci, care e motivul pentru care ai refuzat să participi la competiție?

- La întrebarea asta prefer să nu răspund.

- Ai văzut, nu-i așa? Și tot tu ai venit să spui că pot să întreb. Spuse Kirin, încruntându-și nasul.

-Nu-mi da speranțe degeaba, ca și cum ai bate în coaja de cocos doar ca să se bucure câinele. Dacă spui că pot întreba, atunci trebuie să fii în stare să răspunzi la orice întrebare.

Notă 💚(Expresie idiomatică tailandeză care înseamnă „să-i dai speranțe false cuiva sau a-l entuziasma degeaba, fără intenția de a-i oferi cu adevărat ceea ce așteaptă. Este o imagine inspirată din situația în care un câine aude sunetul cojii de cocos care poate semăna cu cel al unui castron sau semnal de mâncare și se bucură, dar în final nu primește nimic deci entuziasm inutil.)

- Ești... Than se opri și își exprimă frustrarea printr-un oftat zgomotos, apoi își eliberă tivul tricoului din mâna care nu-l lăsase să plece.

- Ce zici? Îți pun eu întrebările sau să aflu de la alții? Kirin își înclină capul ușor și-i zâmbi cu nevinovăție.

- Deși… dacă aleg a doua variantă, s-ar putea să aflu mai mult decât ți-ai dori tu să știu.

- După atâta discuție, mai am vreo altă opțiune?

- Încă poți alege, zâmbi larg Kirin, dar bărbatul înalt care privea avea o față de parcă ar fi fost gata să-și arate colții și să-i muște căpșorul odată pentru totdeauna.

- Voi încerca să răspund.

- Ce drăguț din partea ta reacționă Kirin, bătând din palme încet, încântat. Nu părea să observe deloc expresia încurcată a lui Than, cel care fusese tocmai complimentat.

- Atunci… noapte bună. Ne vedem mâine!

Than își dădu ochii peste cap, în timp ce-l privea pe cel care-i zâmbea larg și-i făcea cu mâna în pragul ușii, de parcă îl petrecea cu entuziasm. Atitudinea aceea însorită îl enerva și, totodată, îi stârnea o urmă subtilă de afecțiune, pe care nu voia să o recunoască. Așa că, după ce intră în camera lui și închise ușa, își lovi ușor fruntea de ea. De când îl întâlnise pe Kirin, acum două luni, viața lui, care fusese odată liniștită și previzibilă, părea că nu va mai fi niciodată la fel.